
Poveștile micuței Ra de Elena Stefan, Editura Coresi – recenzie
Povestile micutei Ra
Elena Stefan
Editura: CORESI
An apariție: 2016
Genul: povești pentru copii
Numar de pagini: 89
De când n-ați mai citit povești? Eu n-am citit povești de acum câțiva ani, când era puiul meu mic și îi citeam înainte să adoarmă. Ce dor îmi e de vremurile acelea!
Am descoperit-o pe autoarea Elena Ștefan prin intermediul cărții ei de povestiri ”Așa am fost eu”, o carte care, așa cum am spus și în recenzie, m-a atins emoțional datorită sensibilității cu care a fost scrisă.
Aceeași sensibilitate și gingășie a stilului am descoperit și în paginile acestei micuțe, dar încântătoare carte de povești. Cartea e structurată astfel: Prolog, apoi 11 povești, iar în ultima vei găsi câteva îndemnuri și gânduri frumoase ”Pentru tine, mamă!”
”Se făcea odată că era un tărâm veșnic tânăr, fermecat. Era tărâmul copiilor, pui-de-om, ființe cu suflet curat și lumină caldă în inima lor, care radia în sclipiri magice prin ochișori curioși.
Acest tărâm fermecat se numește Copilăria și există acolo unde există un pui de om...” (din Prolog)
Să pătrundem în lumea magică a copilăriei, cu dragoste și nostalgie, citind ”Poveștile micuței Ra”.
Rând pe rând, l-am urmărit pe Anton bucurându-se de iarnă și înțelegând mersul anotimpurilor, am însoțit-o pe micuța gărgăriță ce s-a pierdut de mama ei până la regăsirea acesteia, cu ajutorul Veveriței și a Păsării-Regină, ne-am întristat puțin de soarta puiului de leu închis la zoo în loc să fie liber, i-am cunoscut pe Moș Crăciun, Moș Ene și Crăiasa Iarnă, și câte încă minunății am descoperit prin rândurile poveștilor…
Fiecare poveste are un mesaj, un sfat de oferit micuțului cititor: să fie atent la tot ce-l înconjoară, să nu fie neascultător, să ia aminte la sfaturile mamei, să iubească animalele, să aprecieze faptele bune și să fie buni la rândul lor.
Copiii au înțeles că a venit timpul să-l lase pe omul de zăpadă să se transforme în apă, să se strecoare în pământ ca să ajute ghioceii, brebeneii și toporașii să vestească primăvara.
Un foarte bun îndemn, care are mai multe înțelesuri, îi oferă leoaica puiului de leu născut la zoo, în captivitate. Asta era lumea lui și, cel mai probabil, singura pe care o va cunoaște.
– Vreau să evadez de aici. Vreau să ajung acolo unde mi-e locul, acolo unde trebuia să mă nasc. Am să plec într-o zi, mamă (…)
– Dragul meu, învață să fii rege acolo unde te-ai născut.
O poveste frumoasă cu iz de legendă este ”Frații Moș”. Erau odată doi frați, Crăciun și Ene, cei doi fii ai mamei Moș…iar Crăiasa Iarnă i-a hărăzit astfel:
Fiul tău priceput în cadouri mi-a furat fulgii de nea pentru darurile lui. Prin urmare, oamenii să-l aștepte doar o dată pe an, de Crăciun și să poarte numele de Moș Crăciun, iar celălalt fiu al tău a vrut să-mi ia somnul de opt luni. Este somnul meu și nu-l pot da. Așa că, el va aduce tuturor oamenilor somnul și se va chema Moș Ene.
Timpul luă cuvintele și le transformă în fapte, fără ca mama Moș să mai poată face ceva.
În final, rândurile dedicate tuturor mamelor, cu respect și înțelegere, m-au impresionat:
Indiferent de ce-ţi va spune lumea, indiferent de cum te va face să te simţi, întoarce-te în tine!
Acolo ai să reuşeşti să te culcuşeşti în braţele tale şi să-ţi găseşti liniştea de care ai nevoie.
Scoate-te singură de sub umbra durerilor, a frustrărilor şi oboselii.
Nimeni în locul tău n-o va face.
Atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău, e nevoie de varianta ta cea mai bună.
Nu uita niciodată:
…ai fost aleasă să fii un creator din Creator!
Recomand această carte copiilor, dar și părinților care să le citească din ea seara la culcare, cât și celor care și-au păstrat sufletul de copil și vor să se încarce cu un strop de bucurie.
”Copilăria…perla care se adâncește, cu vremea, tot mai mult în suflet.”
Vă invit să ascultați una din cele mai frumoase povești din carte, ”Lebăda cea somnoroasă”:
În ținutul zânelor fermecătoare, pe lacul nuferilor violet, și-au găsit loc de odihnă niște lebede pitice. În fiecare zi…
Cartea ne-a fost oferită de autoarea Elena Ștefan, căreia îi mulțumim!
Recenzii și prezentări cărți pentru copii
Recenzii și prezentări cărți autori români


22 Comments
Geo
O recenzie plină de duioșie!
Oli
Multumesc, asa e si cartea…
Geo
Te cred, citatele sunt foarte frumoase!
Mirela Nenciu
Ce recenzie frumoasa!!!
Oli
Multumesc!
anasylvi
Ma bucur ca apar noi carti de povesti!
Oli
Si eu la fel! Niciodata nu sunt prea multe povesti de spus, de citit, de ascultat…
Geo
Ai dreptate! Pe aceasta o vreau si eu!
Mirela Barbalata
Frumoasa recenzia , Oli!! Felicitari!
Oli
Multumesc!
Tyna
O recenzie foarte sensibilă și o carte plină de duioșie! Felicitări!
Oli
Multumesc, ma bucur ca am surprins stilul cartii, exact asa este scrisa, cu sensibilitate si duiosie…
dorinafratiloiu
Frumoasa prezentare Oli. Cred ca sunt f potrivita pt cartea asta, numai ca am si eu la povesti, si cel mic nu vrea decat Scufita Rosie. Sa vad cand ii trece faza si cere si altceva si poate o cumpar. Multumim de recenzia minunata. Pupici
Geo
A mea si acum are o pasiune pentru Frumoasa si Bestia, si are 12 ani! Diferența este ca acum mi-o citește ea mie!
Oli
Cu drag Dorina, pupici si multumesc de apreciere!
Balan Daniela
felicitari pentru recenzie imi plac povestile si acum :))
Oli
Mulțumesc Daniela! Și eu am citit-o cu plăcere.
Geo
Si curând o voi citi si eu!
Oli
Ti-ai comandat-o, Geo?
Geo
Am primit cărțile cadou de la autoare!
Geo
Impresiile mele despre carte:
https://justreadingmybooks.wordpress.com/2017/02/22/povestile-micutei-ra-de-elena-stefan/
Oli
Foarte frumoase impresii!