Delicatese Literare
Recenzii

Prințul de hârtie, seria Familia Royal volumul 2, de Erin Watt, Editura Trei, Colectia Young Fiction – recenzie

Prințul de hârtie

Erin Watt

Editura Trei

Colectia Young Fiction

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 368

Titlul original: Broken Prince

Traducere: Deniz Otay

Erin Watt este pseudonimul sub care semnează două autoare de succes (Elle Kennedy și Jen Frederick), unite de pasiunea pentru cărțile bune și plăcerea de a scrie. De asemenea, ele pun mare preț pe imaginație și originalitate. Ce iubesc cel mai mult – în afara de familie și animaluțele lor de companie, desigur – este să vină cu tot felul de idei amuzante și uneori trăsnite. De ce se tem cel mai tare? Să nu se despartă. Le puteți urmări pe www.authorerinwatt.com.

New York Times Bestseller
Wall Street Journal Bestseller
USA Today Bestseller

1. Prințesa de hârtie – Paper Princess – 2016 – recenzie

2. Prințul de hârtie – Broken Prince – 2016

3. Palatul de hârtie – Twisted Palace – 2016 – recenzie

4. Moștenitorul decăzut – Fallen Heir – 2017 – recenzie

5. Regatul sfărâmat – Cracked Kingdom – 2018 – recenzie

Bătăi la debarcader, încăierări la școală, conace luxoase ce ascund vieți distruse: printre toate acestea, un tânăr încearcă să se salveze.
Reed Royal are totul – frumusețe, statut, bani. Fetele de la școala privată la care merge ar face orice să iasă cu el, băieții îl invidiază, însă lui nu i-a păsat de nimeni în afară de familie până să apară Ella Harper în viața lui.
La început voia să se răzbune, s-o facă pe protejata tatălui său să sufere, dar cu timpul toate acestea s-au transformat în dorința de a o păstra pe Ella lângă el. Când o greșeală prostească o alungă din brațele lui și haosul se instalează în conacul familiei Royal, întreaga lume a lui Reed începe să se năruie.
Ella nu-l mai vrea înapoi. Spune că nu vor face decât să se distrugă reciproc.
Poate că are dreptate. Sau... nu?
Secrete. Trădare. Inamici. Reed nu s-a mai confruntat cu așa ceva până acum și, dacă are de gând să-și recâștige prințesa, va trebui să se dovedească demn de numele de Royal.

O serie care dă dependență – vrei tot timpul să afli mai multe despre viețile lor încurcate și frumusețea lor răvășită.” – USA Today

O lectură impetuoasă, generoasă și obsedantă...” – Totally Booked Blog

Geniile din spatele pseudonimului Erin Watt revin cu un rollercoaster de emoții și stări. Vă avertizăm! Puneți-vă centurile de siguranță și pregătiți-vă pentru cel mai tare raliu literar, Prințul de hârtie.” – Read & Share Book Reviews

O superbă continuare a poveștii din Prințesa de hârtie! Pentru mine, Seria Familia Royal a fost surpriza anului 2017, cea mai frumoasă serie young-adult pe care am descoperit-o în ultimul timp. Povestea e atât de captivantă, încât am făcut noapte albă citind-o. O carte care mi-a depășit așteptările și mi-a turat emoțiile, dar și nervii la maxim.
Personajele sunt perfecte în imperfecțiunea lor, nu ai cum să rămâi indiferent la ceea ce li se întâmplă. Trăirile și sentimentele lor sunt intense, greșelile pe care le fac au urmări catastrofale asupra lor și asupra celor din jur, iar regretele sunt pe măsură. După cum spuneam și în recenzia primului, suferința nu e destinată doar celor săraci, iar bogăția nu e un pașaport spre fericire, iar această carte e exemplificarea clară a acestei concluzii. Acțiunea se petrece în lumea strălucitoare a celor foarte bogați, dar e o lume de carton, odată „sclipiciul” dat la o parte ies la iveală drame, invidii, răutăți, slăbiciuni omenești și lipsă de caracter.

Fiecare rând transmite emoție în stare pură. Toată cartea e ca un carusel de întâmplări care te bulversează, impactul emoțional e maxim, iar finalul ne oferă o răsturnare de situație spectaculoasă. Sper să apară cât mai repede următorul volum!!

Primul volum a fost scris la persoana întâi din perspectiva Ellei Harper, o adolescenta de 17 ani, cărei viață s-a schimbat la 180 de grade după ce a fost luată sub tutela lui Callum Royal, un multimiliardar vaduv, care își creștea singur cei cinci fii adolescenți, și în același timp cel mai bun prieten al tatălui biologic al Ellei, Steve, decedat de curând într-un accident, despre care aceasta nu știuse nimic niciodată. Daca material viața Ellei a suferit o schimbare uluitoare, greu de asimilat, din alte puncte de vedere, cum ar fi cel emoțional, s-a schimbat mult în rău. Cel putin în prima faza. Cei cinci băieți Royal, în frunte cu Reed, cel care dădea tonul, nu o acceptă și o fac să se simtă mizerabil atât acasă cât și la liceul de fițe unde fusese înscrisă. Dar când atracția dintre ea și Reed a fost evidentă, iar sentimentele reciproce care au ieșit la iveală i-au transformat în prieteni și iubiți, lucrurile păreau că au intrat pe un făgaș normal, iar Ella, cu felul ei de a fi, a schimbat toată atmosfera casei într-una pozitivă.

La rândul lor, frații Royal fuseseră niște victime, rămânând debusolați și încrâncenați după moartea mamei lor, nereușind să depășească momentul și acuzându-l în sinea lor pe Callum pentru sinuciderea acesteia, mai ales că la nici șase luni după aceea, Callum își adusese acasă o iubită mult mai tânără, o pipiță fără nici o calitate în afara celor evidente. Iar asta dusese la o situație dezastruoasă în familia lor, care, după cum spuneam, a început să se schimbe în bine după venirea Ellei.

Vă dați așadar seama în ce haos emoțional îi aruncă dispariția ei de la finalul primului volum. Iar vinovat pentru fuga ei de acasă era nimeni altul decât Reed! După ce lăsase garda jos în privința lui și s-a îndrăgostit până peste cap de atrăgătorul tânăr, acesta i-a înșelat cumplit așteptările! Nu spun despre ce e vorba, pentru a nu strica surpriza celor care nu au citit încă ”Prințesa de hârtie”. Oricum, lucrurile erau și nu erau așa cum păruseră la prima vedere, deși Reed se simte vinovat, și are și de ce! Nu a fost complet sincer cu ea. Însă va plăti pentru acestă greșeală, suferința lui egalând-o pe cea a Ellei. Și știm sigur asta, suntem conectați la gândurile și trăirile lui, întrucât în ”Prințul de hârtie” povestea e spusă alternativ la persoana întâi din perspectiva lui Reed, respectiv a Ellei.

Dispariția Ellei din viața lor îi afectează pe toți membrii familiei Royal, și îl acuză pe față pe Reed pentru asta, mai ales Easton, care își schimbă radical atitudinea față de fratele de care până atunci era nedespărțit. Victimă a tot felul de dependențe, Easton începe să bea din ce în ce mai mult, fiind de nestăpânit.

Partea bună este că Ella a fost relativ repede găsită de detectivii lui Callum și adusă înapoi acasă. Partea prostă e că lucrurile nu mai erau la fel, ca ceva peticit, iar camaraderia fetei cu băieții are nevoie de ceva timp să se ”reașeze”. Mai puțin cu Reed, pe care nici nu vrea să îl vadă în fața ochilor! Refuză să îi asculte explicațiile și să îl ierte!

”(…) când Reed se așază lângă mine, corpul meu se bucură, amintindu-și de toate momentele bune cu el. Iar inima mea se inundă de toate amintirile în care mi-a umplut golurile din suflet cu afecțiune și căldură de care nu-mi dădeam seama că am nevoie în viața mea. Dar mintea mea îmi amintește că băiatul ăsta e rău pentru mine.”

La liceu, situația era și mai proastă! Avea o singură prietenă – Val, de care mi-a plăcut foarte mult, era loială și sinceră. Dar avea și o dușmancă declarată – Jordan, o ticăloasă plină de ifose care îi va face constant zile fripte și farse de prost gust, cum va fi cea în care îi umple interiorul mașinii cu dâre de miere.

Băieții, la rândul lor, se implicau în tot felul de bătăi, excese și aventuri, dar părea că toți colegii lor făceau același lucru. Era un liceu de elită, dar numai elită nu se puteau numi elevii de aici. Erau pur și simplu copii de bani gata, scăpați din mână, care își făceau de cap. Nu toți aveau un fond rău, dar comportamentul lor lăsa mult de dorit.

Firul principal al cărții, care m-a ținut în priză de la început la sfârșit, este cel în care urmărim relația dintre Ella și Reed. Ea e hotarâtă să nu-i dea o a doua șansă, iar el e hotărât s-o recâștige! Și mi-a plăcut foarte mult determinarea lui și felul în care a încercat să-și răscumpere greșeala. Nu s-a lăsat descurajat de respingerea ei și i-a venit constant în întâmpinare cu gesturi și promisiuni pe care era hotarât să le respecte. Mi-a plăcut maturizarea lui sub influența sentimentelor pentru Ella.

”- Am înțeles. Te-am rănit și acum vrei să te răzbuni.

Îl privesc în ochi.

– Nu. Nu vreau să mă răzbun. Nu merită să irosesc energie mentală pe asta și nu plănuiesc să irosesc prea mult timp gândindu-mă la tine. Nu-mi pasă de tine sau de gagicile tale. Vrau doar să fiu lăsată în pace.

Maxilarul lui se încordează.

– Sunt dispus să fac aproape orice cu tine. M-aș întoarce în timp și aș schimba lucrurile dacă aș putea. 

Se uită la mine cu hotărâre.

– Dar nu te voi lăsa singură.” 

Despre galeria de personaje, sunt câteva toxice de rele ce sunt, și vor otrăvi totul în jurul lor: Jordan, de care v-am spus ceva mai înainte, iubita lui Callum – Brook, ca și Dinah, buna prietenă a acesteia și fosta soție a lui Steve care o ura sincer pe Ella pentru că Steve îi lăsase acesteia cea mai mare parte a moștenirii, și nu în ultimul rând Daniel Delacorte, coleg de școală cu Reed, fiul judecătorului Delacorte, un nemernic care în primul volum i-a făcut o fază foarte urâtă Ellei. Am aplaudat însă răzbunarea ei! Și în acest volum va face mult rău. Veți vedea despre ce e vorba…

Pe lângă povestea dintre Ella și Reed, aflăm despre toți ceilalți Royali: despre Easton, de care îmi place foarte mult, deși m-a dezamăgit cu o replică crudă pe care i-a spus-o Ellei de față cu alți colegi- era beat, dar asta nu e o scuză; despre gemenii Seb și Sawyer și prietena lor Lauren (oficial prietena lui Sawyer, dar o cam împărțeau ”frățește”); despre Gideon, fratele cel mare și situația nefericită în care se afla (nu vă spun despre ce e vorba, era un secret bine ascuns, pe care îl știa doar Reed); despre Callum și Brooke, care îl va forța să anunțe logodna lor. Cu ce argument îl va convinge, veți vedea…

Referitor la Callum, e un bărbat atrăgător de peste patruzeci de ani, indecent de bogat și foarte influent, care a luat câteva decizii greșite după părerea mea, mai ales în privința stării de lucruri din propria familie. A greșit de la început, când și-a adus amanta foarte tânără și foarte interesată de banii lui în casă, gest care nu a rămas fără urmări negative, și pentru care va plăti. Pe de altă parte, l-am judecat puțin greșit considerând că nu știe ce se întâmplă în jurul său (și el cam exagera cu băutura), însă,chiar dacă cu o oarecare întârziere, afla până la urmă tot ce avea importanță și lua propriile măsuri. Mi-a plăcut faza de la meciul de la liceu, când a venit să-l susțină pe Reed din tribună, ocazie cu care l-a abordat pe tatăl lui Jordan și i-a strecurat câteva amenințări subtile dacă Ella mai are de suferit din cauza fiicei lui. Dar cel mai mult m-a impresionat cu motivul pentru care e de acord să se căsătorească cu Brooke. Nu vă spun despre ce e vorba, va ieși la iveală într-o discuție pe care o poartă cu Ella, care încerca să-l împiedice să facă acest pas.

Cum va evolua relația dintre Ella și Reed, dacă îl va ierta și îi va acorda încă o șansă și dacă acesta va ști să profite de ea, ce se va întâmpla cu fiecare din ceilalți membri ai familiei Royal prinși la mijloc în miezul unui tăvălug de evenimente, și mai ales, în ce constă spectaculoasa răsturnare de situație de la final, vă invit să aflați citind această extraordinară poveste care dă dependență! O recomand tuturor romanticelor și tuturor iubitorilor genului young-adult!

 

Cartea Prințul de hârtie de Erin Watt poate fi comandată de pe site-ul Editurii Trei, ca și de pe librăriile online libris.rolibrarie.netcarturesti.ro, elefant.ro, cartepedia.ro

 

 

28 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *