Delicatese Literare
Recenzii

Regatul aripilor și al pieirii, seria Regatul spinilor si al trandafirilor de Sarah J. Maas, Editura RAO – recenzie

Regatul aripilor și al pieirii

(A Court of Wings and Ruin– 2016)

Sarah J. Maas

Editura RAO

Nr. pagini: 784

1. Regatul spinilor si al trandafirilor – Editura Rao – Court of Thorns and Roses – 2015 – recenzie
2. Regatul ceţii şi al furiei – Editura Rao – A Court of Mist and Fury – 2016 – recenzie
3. Regatul aripilor și al pieirii – Editura Rao – A Court of Wings and Ruin – 2017
3.5. Regatul ghețurilor și al înstelării – Editura Rao – A Court of Frost and Starlight – 2018 – prezentare
     4. Regatul flăcărilor argintii – Editura Rao – A ​Court of Silver Flames – 2021 – recenzie

Un război iminent amenință tot ceea ce Feyre prețuiește mai mult în cel de-al treilea volum al seriei Regatul spinilor și al trandafirilor. Feyre a revenit în Regatul Primăverii, hotărâtă să adune informații despre strategiile lui Tamlin și despre amenințarea invadării de către acesta, a Prythianului, pe care-l vrea îngenuncheat. Pentru a atinge acest scop însă, Feyre este nevoită să joace jocul extrem de periculos al imposturii. Un simplu pas greșit poate fi fatal atât pentru Feyre, cât și pentru poporul său. Războiul este pe cale să izbucnească, iar Feyre trebuie să-și dea seama în care dintre Marii Lorzi poate avea încredere și să-și caute aliați în cele mai nebănuite locuri. Pământul va fi înecat în sânge.

Sarah J. Maas m-a determinat, cu puterea și măiestria cuvântului, să fac ceva ce foarte putini autori au reușit, și anume să ma convingă să lecturez această serie fantasy splendidă pe nerăsuflate, să citesc volum după volum și să mai vreau, să recitesc pasaje întregi de dragul dialogurilor savuroase sau al emoțiilor și trăirilor protagoniștilor și să-mi doresc, ca un copil, ca această poveste să nu aibă sfârșit. Da, știu, atunci când îmi place o carte sunt entuziasmată și înflăcărata, dar așa trăiesc eu poveștile care-mi merg la suflet, cu patos și emoții care se revarsă în valuri, cu inima plină de încântare.

Să vă spun cât de mult mi-a plăcut și acest al treilea volum al seriei, „Regatul aripilor și al pieirii” sau cât de total am rezonat cu povestea de dragoste dintre Feyre și Rhysand, sau cât am adorat conexiunile mentale, fizice și emoționale dintre cei doi protagoniști?

Feyre este o tânără încercată din greu de către viată, cu un destin pe care nu și l-a imaginat nicio clipa atunci când, muritoare, săracă și înfometată, a ucis, la vânătoare, un lup ce s-a dovedit a fi un spiriduș!  Un spiriduș trimis din tărâmul  plin de magie Prithyan pentru a găsi leacul unei boli oribile și cheia unui blestem țesut de o ființă monstruoasă care furase puterile magice ale spiridușilor și înrobise cele șapte regate din Prithyan. Această ființă demonică fusese trimisa de Regele Hybernului, o țară aflată pe o insulă ce se găsea dincolo de tărâmul spiridușilor, un ținut secat de orice lumină și lucru bun, condus de acest rege oribil.

Spiridușul pe care Feyre l-a ucis aparținea Regatului Primăverii iar ea a fost nevoită să plătească pentru moartea lui, fiind obligată să trăiască pe tărâmul dușmanilor ei, în casa Marelui Lord Tamlin, conducătorul acestui regat. Acolo s-a îndrăgostit pentru prima oară și, din iubire, a luptat să salveze tărâmul nemuritorilor trecând prin încercări oribile, fiind ținută prizonieră, dar reușind să depășească toate obstacolele și capcanele întinse de ființă malefică ce furase magia. Și tot atunci, cu prețul vieții, a dezlegat blestemul ce încătușase  puterea  spiridușilor, renăscând, ca ființă nemuritoare, din picăturile de magie oferite de către fiecare Mare Lord al ținutului, ca semn al recunoștinței lor pentru sacrificiul său.

S-a întrupat în Fae, o ființă magică cu puteri nimicitoare, dar ororile trăite în timpul prizonieratului au copleșit-o. Un parteneriat de conjunctură, o înțelegere făcută în schimbul vieții cu cel mai puternic Mare Lord spiriduș, Rhysand, i-a salvat viata și, puțin mai târziu, a salvat-o din relația toxică, bolnăvicioasă și ultraprotectoare pe care o avea cu Tamlin. A renăscut, s-a redescoperit, s-a împăcat cu sine, prin iubirea, răbdarea, și înțelegerea pe care dezmățatul Rhysand i le-a oferit cu generozitate. Rebelă și independentă, Feyre a fost tratată de către vicleanul  Rhysand ca egala lui, ca o ființă care are dreptul să decidă, nu ca un bun de preț ce trebuie ascuns și închis. Și, ca o veritabilă Pasăre Phoenix, Feyre și-a desfăcut aripile și a trecut prin noi încercări alături de noul ei partener, luptând împreună împotriva noii amenințări ce se profila la orizont, și anume împotriva planului odios al Regelui Hybernului de a spulbera și stăpâni lumea muritorilor și tinutul magic  Prithyan.

Feyre… este un amestec captivant de dulce și sărat, bucurie și tristețe, dârzenie și moliciune, lumină și întuneric, muritoare și nemuritoare, minunat portretizată  de către autoare – care a evidențiat fermecător atât unghiurile cât și rotunjimile acestei protagoniste. Pare atât de reală încât nu ai cum să n-o iubești, respecți, admiri pentru tot ceea ce reprezintă ca ființă.

Rhysand… este vicleanul strateg, masculul curtenitor, visătorul cu stele în priviri, genul „tot sau nimic”, partenerul total implicat în tot ce face, genialul  jucător ce-și gândește mutările cu trei pași înaintea adversarului,  un conducător dedicat care-și iubește supușii deși a fost batjocorit de tot Tinutul Prithyan pentru acest fapt.

Feyre este pe măsura lui, acea jumătate predestinată, este TOT, și să nu credeți că lui Rhysand i-a fost ușor în relația cu ea! Căci ce ar fi viața fără replici spumoase, șicane jucăușe și tachinări, fără provocări și jocuri verbale sau ciocniri pasionale? Ar fi plictisitoare și fadă, nu ar avea sare și piper. Ei doi, înainte de orice, sunt egali, mai presus de toate sunt parteneri și au un singur scop: să-l împiedice prin orice mijloace pe Regele Hybernului sa cucerească lumea oamenilor și Tinutul Prithyan, să-i deturneze  acțiunile mârșave de a înrobi ființele muritoare și nemuritoare. Iar pentru asta, împreună cu prietenii și familia lor, vor fi nevoiți sa fie duri, cruzi, diplomați, să treacă peste intrigi și  uneltiri, să-și facă aliați și alegeri dar să se și confrunte cu costurile pe care le implică acțiunile lor. Totul face parte din marele joc al supraviețuirii, din eterna luptă dintre BINE și RĂU.

Să vă spun că descrierile ample, bogate în detalii pline de culoare au reprezentat un deliciu? Să vă mărturisesc că acțiunea și cadrele, atât cele de război, cât și ale diferitelor scenarii, m-au impresionat și mi-au amintit de Abercrombie și ale lui scene de război? Să vă povestesc că chimia și magnetismul dintre cei doi protagoniști dar și dintre alte personaje secundare, a fost seducătoare? Nu vă mai spun decât că aceasta serie deosebită merită savurată pagină cu pagină, iar eu am așezat-o acolo unde-i este locul, pe raftul  cărților UNFORGETTABLE.

Fragment:

„Bâzâitul muștelor și țipetele supraviețuitorilor luaseră de mult locul răsunătoarelor tobe de război. Trupurile lipsite de viață ale oamenilor și ale creaturilor Fae, împrăștiate pe câmpul de luptă, erau separate, pe alocuri, doar de aripile frânte, care se înălțau spre cerul cenușiu sau de hoitul vreunui cal. În ciuda norilor grei, mirosul avea să devină foarte curând de nesuportat, din cauza căldurii (…) Am pășit cu grijă pe câmpul odată înverzit, atent la steagurile pe jumătate îngropate în noroi și sânge închegat. Am făcut un efort imens ca să nu-mi târâi aripile peste morți și armuri. Cu mult înainte de sfârșitul măcelului, și eram deja epuizat. Îmi petrecusem  ultimele ore luptând ca și muritorii de lângă mine: cu sabia, cu pumnii, încercând să-mi mențin concentrarea la cote maxime. (…) Îmi folosisem puterea până ce am simțit că nu-mi mai rămăsese decât fum în vene, iar apoi apelasem la pregătirea mea illyriană până când nu mai știusem decât să-mi rotesc scutul și să lovesc cu sabia, până când nu mai stiusem ce să fac împotriva hoardelor”.

Cărțile autoarei Sarah J. Maas pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Sarah J. Maas

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO

Recenzii și prezentări cărți fantasy

14 Comments

    • familiasimionescuyahooro

      Mulțumesc, Mirela! Am savurat și am „trăit” aceasta serie pe care o recomand cu multa bucurie și plăcere! ❤️

  • Tyna

    Splendidă recenzie! ❤ Se simte cât de mult ți-a plăcut! O serie cu care m-ai tentat maxim! Vreau neapărat să o citesc și eu. Mulțumesc mult pentru recomandare! ❤

    • familiasimionescuyahooro

      Cu mult drag, Tyna, mulțumesc mult și eu! ❤️Sunt convinsa ca îți va placea maxim! Lectura fermecatoare! ❤️

  • anasylvi

    O recenzie care respira pasiune si transmite placerea lecturii. Este clar o serie de luat in considerare, cu actiune captivanta si personaje fermecatoare. Multumesc pentru frumoasa recomandare!

    • familiasimionescuyahooro

      Mulțumesc mult, Ana, cu mare drag recomand atât aceasta cartea cât și întreaga serie. ❤️

  • Oli

    Superbă lectură, caldă, entuziastă și foarte ispititoare, se simte ce mult ti-a plăcut această poveste minunată!❤ Felicitări Carmen și mulțumesc pentru recomandarea irezistibilă, abia aștept să citesc și eu seria! ❤

    • familiasimionescuyahooro

      Mulțumesc mult, Oli, cu mare drag ți-o recomand! ❤️Plina de aventura și cu o poveste de dragoste fermecatoare, cu siguranță îți va placea! ❤️

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *