Regii timpului de Laura Nureldin, Editura Herg Benet – recenzie

Regii timpului

Laura Nureldin

Editura Herg Benet, 2015

Colecția Cărțile Arven

Nr. pagini: 263

Laura Nureldin s-a născut pe 11 octombrie 1979, la Iași, din mamă bucureșteancă și tată sudanez (despre care a aflat abia la 35 de ani că trăiește). Este absolventă de Psihologie și lucrează ca prezentator de știri din 2002. O recunoașteți cu siguranță de la televizor, de la Antena 3. Dar Laura Nureldin face mult mai multe lucruri decât să prezinte știri. Iar unul dintre ele e acela că scrie. ”Regii timpului ” e prima sa carte, și, personal, sper că vor urma și altele întrucât scrie bine de tot!  ”Cartea am scris-o în două luni și are sigur, personaje reale, cele istorice, pentru care am făcut documentare serioasă.” Ideea, după cum a declarat, i-a venit după ce a văzut la televizor un film, ”O noapte cu regele”, care i-a plăcut. De fapt, pe mine cartea m-a dus cu gândul la un alt film, ”Vizitatorii”, super-haios și cu un subiect asemănător – călătoriile în timp – abordat de asemenea într-o manieră comică. Dacă în film o vrajă era cea care a declanșat călătoria, de această dată punctul  de plecare este un experiment de laborator.

Subiectul incitant, stilul cursiv și limbajul folosit, replicile spumoase și acțiunea alertă sunt atuurile acestei carți deosebite care m-a surprins, deconectat și amuzat peste așteptări.

Eroina cărții, Mora, este o tânără modernă, emancipată, feministă, care a terminat universitatea ca șefă de promoție a secției de limbi antice. Locuia în West Hollywood și lucra în domeniul filmului, dându-le actorilor lecții de dicție. Împărțea apartamentul cu o pisică neagră – ”Treișpe”, pe numele ei, și cu o cățelușă. Totul era bine și frumos până când amicul său Alex, un fizician strălucit, a inventat o mașinărie care te teleporta în timp. O încearcă el însuși, ajungând la Woodstock, în 1969, unde l-a ascultat live pe Jimi Hendrix! Entuziasmat, îi împărtășește reușita sa lui Mora, care, fire aventuroasă,  e mai mult decât dispusă să încerce să ajungă… în Hoolywoodul anilor ’30. Zis și făcut! Alex introduce coordonatele și o trimite…în Persia Antică, cu cinci sute de ani înainte de Christos!!! (ce ți-e și cu mașinăriile astea, se mai întâmplă și erori…)

Reacția lui Mora când se dezmeticește și realizează că se află în bazarul din Susa, antica cetate a Persiei, e dezarmantă: ”Aș putea să mă bucur de experiență, până la urmă. Adică nu e ca și când aș putea să vizitez Persia Antică oricând. Ar trebui să fie distractiv.” Și se ”distrează” ea așa, până când se trezește luată pe sus și trântită pe o șa, ca un sac de cartofi. Răpitorul ei îi spune să stea liniștită, că nu i se întâmplă nimic rău, Regele Xerxes este pe cale de a-și alege o soție, așa că îi sunt duse tinere de pe tot cuprinsul regatului, să aibă de unde alege, și i se făcuse ”cinstea” de a fi candidată la mâna Regelui. ”Pfff…Ce noroc pe mine, mormăi Mora”, după care îl întrebă dezinvoltă care îi este numele: ”…n-am stat niciodată cu fața atât de aproape de prohabul unui bărbat fără să știu măcar cum îl cheamă…”

„În timp ce ieșea, Akhan zâmbi, mai mult către sine: Și dacă pacostea pe care am cărat-o azi pe șaua calului meu e viitoarea regină a Persiei?”

Situațiile amuzante sunt la tot pasul. Întâlnirea Morei cu Regele e memorabilă. Mora ieșise în grădina palatului să fumeze, iar Xerxes îi iese în cale. Vă redau întregul fragment, întrucât e de milioane:

”Un miros straniu îl smulse din îngândurare și îl făcu să ridice capul, adulmecând aerul. Mirosea a fum, dar într-un fel pe care nu îl mai simțise vreodată. Dulce și puțin înțepător. Luându-se după sursa aromei, Regele văzu o siluetă îmbrăcată în albastru, așezată pe o bancă de piatră. Era o femeie tânără care sufla fumul pe gură. Nedumerit, se ascunse în spatele unui tufiș mare și începu s-o observe. Femeia își punea un bețigaș mic și alb între buze, apoi scotea acel fum. Ce fel de vrăjitorie e asta? se întrebă Regele.

–  Ziua bună, spuse el ferm.
Mora tresări, scăpă pe jos țigara și călcă repede pe ea, s-o stingă.
Iisuse, e ca la liceu aici. O țigară nu pot fuma liniștită fără să vină careva peste mine!
– Ziua bună, răspunse ea bărbatului chipeș care tocmai apăruse.
– Ce făceai?
Nu-i pot spune că fumam o țigară. Nici măcar nu cred că există cuvântul în limba lui.
– Foloseam un amestec de ierburi ca să-mi liniștesc nervii, răspunse ea. Dacă un om inhalează fumul care rezultă din arderea lor, acel om începe îndată să se calmeze, explică ea.
– Înțeleg, spuse regele sub acoperire, cântărind-o cu o privire gânditoare. De ce aveai nevoie să-ți liniștești nervii? Ți s-a întâmplat ceva?
Nici nu-ți imaginezi!
– Ca să spun drept, mi s-au întâmplat multe. De pildă, am fost luată din stradă și adusă aici ca să vedem dacă Regele mă va plăcea îndeajuns de mult încât să se căsătorească cu mine.Nu că asta s-ar putea întâmpla vreodată.
– Înțeleg… Ai vrea ca el să facă asta?
– Nici nu-l cunosc. Istoricii – adică scribii – spun că e frumos și puternic. Dar, pe de altă parte, ce altceva pot să scrie atâta timp cât sunt plătiți din Visteria Regală?
Regeli chicoti.
– Chiar crezi că exagerează?
– Cum spuneam, eu nu-l cunosc. Tu?
– Da, îl cunosc pe Rege.
– Și? Cum e? Adică la ce să mă aștept atunci când îl voi întâlni?
– Tu la ce crezi?
– Sincer? La un bărbat pompos, plin de sine, care face crize de nervi și terorizează servitorii și pe curteni. Poate că este, într-adevăr, frumos, dar asta nu ar face decât să înrăutățească lucrurile.
– Să le înrăutățească? Dar de ce?
Lui Xerxes îi râdeau ochii.
– Simplu: ia ce am spus mai devreme și înmulțește cu zece.
De-acum, regele râdea în hohote.
Mora îl privi întrebător.
– Am spus eu ceva nepotrivit?
– Este cea mai rea descriere pe care mi-a făcut-o cineva vreodată, spuse Regele când, în fine, reuși să vorbească.
– Ție? Dar cine vorbea despre ti… O. Dumnezeul. Meu.”

Conversația continuă în același stil, Regele fiind intrigat de felul de a fi complet neobișnuit al tinerei, dar face greșeala de a o atinge exact când Alex o teleportează înapoi, astfel că, în laborator, în Los Angeles-ul zilelor noastre apare Mora împreună cu…Marele Rege Xerxes al Persiei, Domn al  Tuturor Lumilor, care – culmea! – vorbea cursiv engleza, căci în momentul trecerii li se încurcaseră câteva molecule. Bineînțeles că Mora îl ia în primire pe Alex :

” – Trebuia să-l întâlnesc Errol Flynn, nu să fiu răpită de un idiot și dusă într-un harem din Persia Antică!
– Persia Antică? Acolo ai plecat?
– Acolo m-ai trimit tu, tâmpitule!
– Și cine e ăsta?
– A, e regele Xerxes.
Mora spusese asta cu o voce extrem de liniștită – „Jimmy, ea e mătușa Edna.”
Alex nu se putea mișca, nu putea vorbi sau respira. Ochii îi rămăseseră pironiți pe bărbatul care stătea în fața lui.”

Închipuiți-vă acum reacția lui Xerxes la minunățiile lumii moderne: îl înspăimântă mașinile, vocile oamenilor închiși în cutii (la radio), și așa mai departe…

”Dumneazeule… Cine ar fi crezut că e atââââât de greu să explici de ce iese apa din perete, că e în regulă să faci pipi într-o urnă de ceramică și că deodorantul nu e otrăvitor?! Dacă Alex nu găsește o cale să repare chestia asta, m-am scos: o să fiu dădaca unei belele. Una regală.”

Acțiunea cărții urmărește călătoria cuplului Mora-Xerxes între cele două lumi, la început câte o oră pe zi – ajungând până la urmă la nouă ore – și situațiile incredibile în care inevitabil sunt puși, mai ales că ajung…să se căsătorească!

”- Ne căsătorim!
Falca lui Alex alunecă ușor în jos și rămase așa, atârnând moale.
– Pardon?
– Ei, nu mai fi așa de surprins. Trebuia să mă așez și eu la casa mea cândva, nu? Știi bine cât m-a bătut mama la cap să-mi găsesc un soț. De ce n-ar putea fi un rege? Xerică, aici de față, m-a cerut. E adevărat, e cam temperamental și alungă nevestele ca pe țânțari, dar na… Nu te bucuri pentru mine?… Oricum, aș fi măritată doar o oră pe zi, nu? … E mariajul perfect, dacă mă întrebi pe mine.”

Povestea ne poartă din prezent în trecut și înapoi, îi vedem pe cei doi încercând să se cunoască și înțeleagă, cu atât mai mult cu cât sunt din ce în ce mai atrași unul de altul, dar șocurile culturale sunt imense, iar modul de gândire profund diferit:

„Doar că ea nu e rezonabilă, așa cum sunt alte femei. Pentru ea „rezonabil” înseamnă să se bage în discuțiile bărbaților, să bea, ba chiar să-mi poruncească și mie din când în când.”

Cartea nu e doar amuzantă, unele replici chiar îți dau de gândit. Mi-a plăcut foarte mult răspunsul lui Mora la ideea regelui despre menirea unei femei:

” – Dar asta nu explică de ce spui că nu vrei să devii soție, mamă, să-ți împlinești destinul de femeie.

– OK. Chestia asta cu ” destinul de femeie” mă scoate din sărite. Vreau să-mi împlinesc destinul de ființă umană. Și cred că destinul nostru, ca oameni, e să ne trăim viața cât mai intens. Nu știm ce ni se va întâmpla după aceea, așa că am putea să ne bucurăm de ce avem. Cred că principala noastră menire e să fim fericiți. Asta încerc eu să fiu. Pentru unii, fericirea înseamnă să fie părinți. Pentru alții, să acumuleze cunoaștere. Sau bogății. Unii găsesc fericirea în puterea deținută și etalată. Alții, în a oferi ajutor celor care au nevoie de el...”

Mora devine ”sfetnicul de taină” al Regelui, având astfel dreptul să partitcipe la toate adunările pe care le convoca acesta, spre stupefacția tuturor. Avantajul ei că știa istorie, așa că îl sfătuia să facă exact ce trebuie, ba, mai mult, împiedică și câteva atentate la viața lui!

„Poate că le e teamă de mine acum. Dar nu e nicio problemă, nu vreau să fiu Miss Popularitate în Persia. Vreau doar să sperii de moarte pe orice om ar încerca să-l omoare pe Xerxes. Și, din ce văd, s-ar zice că fac o treabă a dracului de bună.”

Mi-a plăcut ideea că dragostea poate fi atât de puternică, încât nu-i pot sta în cale câteva milenii…

” –  Ai iubit vreodată o femeie, Xerxes? Nu s-o dorești, nu s-o vrei. S-o iubești. Să ai sentimentul ăla aparte atunci cînd o privești pe ea. Ca și cum te-ai scufunda în ea și ar fi singurul pai de care te poți agăța ca să faci diferența între viață și moarte. Ca și cum ea ar fi cea care te poate izbăvi sau pierde. Ca și cum nu a existat nimic înainte de ea, iar ce ar putea veni după dispariția ei te înspăimântă.

”Cred că asta simt acum, gândi el.”

” –   Ești un amestec neobișnuit. Sensibilitatea unei femei, pofta de joacă a unui copil, dârzenia unui bărbat și loialitatea unui soldat.
– … și mușcătura unei scorpii, aș adăuga eu, chicoti Mora.”

La rândul ei, Mora realizează că vrea viața ei din prezent, dar fără să renunțe la Xerxes și viața ei…din trecut!

”Ea începea să înțeleagă că ”acasă” nu era un loc, ci mai degrabă o stare de spirit. Sentimentul că ești în siguranță și că aparții. Unui loc, unui om.”

”În ochii lui Alex se citea nerăbdarea și o urmă de teamă.

• Asta înseamnă că v-ați hotărât? Te muți în Persia Antică?

• Da și nu. Cred că a început să-mi placă să fac naveta între epoci. Xerxes se va întoarce în locul și timpul său, iar eu voi merge în vizită. În fiecare zi. Deci ai face bine să te asiguri că drăcovenia aia funcționează bine, pentru că n-o să pot să-l sun să-i zic că n-ajung la cină, se strâmbă Mora.”

Cartea se citește pe nerăsuflate, mi-au plăcut atât subiectul interesant, umorul de care mustește fiecare pagină – atât al situațiilor, cât și al limbajului –  cât și povestea romantică. Împreună formează o comedie romantică fantasy, perfectă pentru a fi citită în vacanță, care vă va binedispune cu siguranță.

Sfârșit. Sau nu?…

Cărțile apărute la Editura Herg Benet pot fi comandate pe hergbenet.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii cărți Laura Nureldin

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

Recenzii și prezentări cărți autori români