Regina Aerului și a Întunericului de Cassandra Clare, Editura Corint, Leda Edge
Regina Aerului și a Întunericului
Cassandra Clare
Editura Corint
Leda Edge
An apariție: 2019
Nr. pagini: 864
Tip copertă: Hardcover
Format: 240 x 170 x 58 mm
Traducerea: Roxana Olteanu
Titlu original: The Quinn of Air and Darkness – 2019
Urmarea bestsellerurilor Nr. 1 New York Times si USA Today: Doamna de la miezul noptii si Stăpânul umbrelor
Cartea a treia din seria Uneltiri întunecate/ The Dark Artifices series
Doamna de la miezul noptii – Editura Leda Edge / Lady Midnight – 2016 – recenzie
Stăpânul umbrelor – Editura Leda Edge / Lord of Shadows – 2017 – recenzie
Regina Aerului și a Întunericului/ The Quinn of Air and Darkness – 2019
Cassandra Clare (Judith Rumelt) s-a născut pe 27 iulie 1973 în Iran şi și-a petrecut primii ani călătorind în jurul lumii cu familia ei și mai multe cărți fantasy. Cassandra a lucrat timp de mai mulți ani ca jurnalist de divertisment pentru Hollywood Reporter înainte de a-şi îndrepta porni atentia spre scrierea de literatură de ficţiune.
Este autoarea seriei Instrumente Mortale, bestseller #1 New York Times, USA Today, Wall Street Journal și Publishers Weekly, a trilogiei Dispozitive Infernale, a Cronicilor lui Magnus Bane și a seriei Uneltiri întunecate.
Și dacă osânda veșnică este prețul adevăratei iubiri?
Conclavul se află în pragul războiului civil. O parte din familia Blackthorn fuge la Los Angeles, încercând să descopere sursa bolii care distruge rasa magicienilor. Între timp, Julian și Emma fac eforturi disperate să ignore dragostea lor interzisă și să îndeplinească o misiune periculoasă pe Tărâmul Elfilor, pentru a lua Cartea Neagră a Morții. Ceea ce ei descoperă la Curțile elfilor este un secret care poate să destrame întreaga Lume a Umbrelor și să deschidă un drum întunecat spre un viitor pe care nu și l-ar fi putut vreodată imagina. Prinși într-o cursă contracronometru, Emma și Julian trebuie să salveze lumea vânătorilor de umbre înainte ca puterea letală a blestemului parabatai-lor să îi distrugă pe ei și pe toți cei pe care îi iubesc.
Fragment din romanul „Uneltiri întunecate. Volumul 3: Regina Aerului și a Întunericului” de Cassandra Clare:
„Emma călărea în spatele lui Nene pe calul ei cenușiu, iar Julian era în spatele lui Fergus, așa că nu aveau cum să vorbească. Emma era chinuită de frustrare în timp ce înaintau pe sub copacii verzi și razele aurii de soare care treceau prin frunzișul lor deveneau că de bronz pe măsură ce ziua se apropia de sfârșit.
Voia să vorbească cu Julian, voia să stabilească cu el ce vor face când vor ajunge la Curtea Elfilor Luminii. Ce îi vor spune Reginei? Cum vor ieși de acolo de dată asta? Ce voiau ei de la ea?
Pe de altă parte, era prea furioasă că să vorbească cu el – cum de îndrăznise să îi ascundă ceva atât de important din planul lor? Cum îndrăznise s-o lase să meargă orbește pe Tărâmul Elfilor, făcând-o să creadă că au o misiune, când, de fapt, aveau o altă misiune? Iar o parte nai mică și mai rece din ea îi spunea: Singurul motiv pentru care nu ți-a spus este pentru că era convins că nu vei fi de acord cu planul lui. Oricare ar fi fost planul acesta, Emmei nu îi plăcea.
Și, undeva, mai în adâncul ei, acolo unde abia dacă găsea cuvinte prin care să exprime ce simțea, știa că, dacă n-ar fi fost vraja aceea, Julian nu ar fi făcut niciodată asta, pentru că ea nu fusese niciodată unul dintre oamenii pe care Julian îi mintea și îi manipula. Ea era un membru al familiei, făcea parte din cercul celor pe care el îi proteja, și din acest motiv ea îi iertase întotdeauna minciunile și urzelile, pentru că nu fuseseră îndreptate împotriva ei, ci împotriva dușmanilor familiei. Acel Julian care era nevoit să mintă și să manipuleze era un personaj creat de un copil înfricoșat, pentru a-i proteja pe cei dragi. Dar dacă vraja aceea făcuse că personajul să devină real? Dacă așa era Julian acum?
Lăsaseră pădurea în urmă și ajunseseră pe niște câmpii verzi, unde nu se vedea vreun semn că ar fi locuite. Doar kilometri întregi de ierburi verzi care se unduiau în adierea vântului, presărate cu flori albastre și violet, și, în depărtare, silueta ușor movulie a munților. În față lor a apărut brusc un munte, că un talaz verde, și Emma a aruncat o privire spre Julian când coasta muntelui s-a ridicat că o hersă, dând la iveală o intrare imensă de marmură.
Pe Tărâmul Elfilor, lucrurile arătau rareori la fel când le vedeai a două oară, Emma știa asta; ultima oară când au intrat în Curtea Elfilor Luminii printr-un munte se treziseră într-un coridor îngust. Acum pătrundeau călare pe o poartă elegantă din bronz, pe care erau gravate imagini cu cai cabrati.”