România, te iubesc! de Cosmin Savu, Rareș Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu, Editura Humanitas – recenzie

România, te iubesc!

Cosmin Savu, Rareș Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu

Cuvânt înainte de Cristian Leonte

Editura Humanitas

An apariție: 2018

Nr. pagini: 376

România, te iubesc! a fost o idee care a crescut natural în redacţia Ştirilor PRO TV. Un format de reportaje, anchete şi investigaţii de calitate mereu mai bună, cu standarde mereu mai mari. 2018 este un nou capitol în istoria emisiunii. „Cum să facem scris din imagine?“ Aveam cu toţii în minte imagini superbe sau dezolante, fragmente de interviuri în care participanţii puteau fi premiaţi pentru jocul artistic, scene dense şi rapide în care totul era în mişcare. Cum să le descrii, ca să rămână la fel de valoroase ca la televizor? Forma fizică, firească în care se aşază faptele şi imaginile înainte de a deveni un reportaj finit este totuşi scrisul. Materialele „au trecut sticla“, după cum ne arată reacţiile publicului care ne urmăreşte. Suntem acum pe un teritoriu nou, curioşi dacă universul creat de personalităţile corespondenţilor prinde viaţă încă o dată, în mintea cititorului de data aceasta.

CRISTIAN LEONTE – este cel care prezintă emisiunea în fiecare duminică, de la ora 18.00, la PRO-TV. Cristian este absolvent de Litere și este prezent de 22 de ani în media. Și-a început cariera de jurnalist mai întâi la Iași și mai apoi a ajuns la București, în echipa Știrilor PRO-TV.

COSMIN SAVU s-a format ca jurnalist la Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga“, unde s-a și întors mai târziu, ca să predea. Video-jurnalismul l-a atras de la început, sau mai bine zis l-a ales pentru o carieră de reporter, producător, realizator la televiziuni naționale și, de 11 ani, corespondent special alături de echipa România, te iubesc!.

RAREȘ NĂSTASE este vulcanul echipei. Energia lui pare nesfârșită, și o folosește cu multă pasiune ca să-și urmărească în toate detaliile subiectul. Este curios, informat și glumeț și mereu găsește oameni din cei mai diferiți cu care să construiască povești memorabile, din serele Italiei, pe râurile patriei, până în laboratoarele NASA.

PAULA HERLO este de 20 de ani reporter al Știrilor PRO TV, deținătoare a Premiului International Emmy pentru știri de televiziune. Paula s-a format la Arad, unde a terminat Facultatea de Textile și a fost acceptată la stația locală a PRO TV după o „preselecție la care a venit tot orașul“.

ALEX DIMA are un talent aparte să găsească oameni fabuloși, cărora le vorbește pe limba lor și pe care îi face să se deschidă în cele mai bizare, stânjenitoare, încuietoare situații. Poate e o moștenire de la bunica sa din Pietroasele, care l-a învățat să ia toate cele ale vieții ca pe un dat. Și mai ales să zâmbească.

PAUL ANGELESCU e foarte curios, și exact această trăsătură l-a adus către jurnalism. În România, și nu în Marea Britanie, acolo unde și-a terminat studiile. Ca să-și ilustreze pasiunea, își imaginează, împreună cu noi, o groapă apărută în asfalt, care strică tuturor ziua și vehiculele. A făcut parte din echipa Știrilor PRO-TV, care a fost nominalizată la Premiile Internațional Emmy pentru pachetul „România sub zăpadă” – iarna 2012. A realizat reportaje despre operele lui Brâncuși, care sunt complet ignorate de statul român.

Cartea România, te iubesc! este transpunerea pe hârtie a câtorva din reportajele de impact de pe ”sticlă”, pe care le-am putut urmări în cadrul emisiunii România, te iubesc! a postului de televiziune PRO TV, iar această idee de a face scris din imagine s-a dovedit a fi una de succes, pe care o aplaud!

2018 este un nou capitol în istoria emisiunii, capitol deschis de doamna Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, prin următoarele cuvinte: ”Mesajul pe care vi-l scriu acum e provocat tocmai de această admirație pentru ceea ce faceți împreună cu colegii dumneavoastră, și mai ales de ”obsesia” mea că lucrurile cu adevărat importante trebuie să existe și în formă de carte.”

Alături de un Cuvânt înainte scris de Cristian Leonte, cartea cuprinde o selecție de douăzeci de reportaje din realități contemporane de zi cu zi, din zone de maxim interes pentru noi toți, sau așa ar trebui să fie: ”Avem viață în sânge”, ”Prizonierii lagărelor de recuperare”, ”Supraviețuitorii lagărului de la Cighid”, ”Tu știi ce mai face copilul tău?” și ”Vreau și eu părinții mei”, semnate de Paula Herlo; ”Sclavi pe pământul mafiei”, ”Microhidrocentralele României, dezastrul de pe apele de munte”, ”Dispariția flotei de pescuit oceanic a României”, ”Contrabanda cu țigări”, ”Standard pentru est?”, ”Mesaj din viitor: cancerul, învins!”, semnate de Rareș Năstase; ”Un fluviu de prostie”, ”Dezastrul din pădurile României”, ”Investiții fără cap” și ”Fâstâci, locul în care banii dispar fără urmă (și fără urmări)” semnate Alex Dima; ”Apocalipsa după sindicate”, ”Cine a pus ARO pe butuci?”, ”Căile furate române – CFR Marfă” de Cosmin Savu, și ”Centura, veșnic neterminată” de Paul Angelescu.

Ca o împătimită a cuvântului scris, recunosc că lectura acestei excepționale cărți m-a marcat la fel ca și reportajele în sine, poate pe alocuri chiar mai mult. Citind și recitind pasaje întregi, am realizat mai bine amploarea situațiilor prezentate și mesajul transmis. Căci reportajele respective – atât cele de pe sticlă, cât și forma scrisă – nu sunt doar o simplă înșiruire de fapte, ci un semnal de alarmă, un îndemn la conștientizare, la luare de atitudine. Spre bucuria mea, în urma implicării acestor oameni minunați și a altora care nu au rămas indiferenți, lucrurile au început să se miște, căci, așa cum afirmau chiar autorii cărții – pe care am avut onoarea să-i cunosc la lansarea volumului România, te iubesc de la Gaudeamus 2019 Craiova – nu există problemă imposibil de rezolvat, și au demonstrat acest lucru prin propria implicare și prin propriul exemplu.

O carte pe care am citit-o plângând, o carte pe care am citit-o zâmbind, o carte pe care am citit-o emoționată, înduioșată, intrigată sau revoltată, după caz, povești care mi-au atins sufletul, m-au tulburat și impresionat. ”Victime” sunt fie oameni, fie natura în sine, fie bogății naturale, fie bunuri de patrimoniu. Anchetele despre care citim sunt incisive, insistente, documentate, de multe ori reporterii au fost în situația ”intri pe fereastră după ce ai fost dat afară pe ușă”, n-au renunțat, odată prins un fir l-au urmărit cu determinare și profesionalism și se simte că au pus nu doar timp și muncă, ci, în primul rând, suflet. Iar în forma scrisă a reportajelor îi recunoști pe fiecare în parte, în nota personală pe care o dau cuvintelor.

Poveștile Paulei, ca să le zic așa celor semnate de Paula Herlo, sunt cele care m-au răvășit și solicitat emoțional la maxim. Am plâns citind despre starea unor centre de plasament, a unor cămine pentru oameni cu dizabilități, sau despre soarta copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, și asta nu e o figură de stil. Nu știu de unde a avut în ea tăria să urmărească și să meargă pe firul atâtor fapte dureroase până la os, în care expune nedreptăți strigătoare la cer în care protagoniști sunt copii, bătrâni, oameni oropsiți ai sorții, victime ale atitudinii și nepăsării propriilor semeni, aceștia fiind de multe ori chiar cei responsabili de ei!

Reportajul care ”deschide” acest volum, ”Avem viață în sânge”, ne prezintă situația dramatică în care se aflau în 2008 bolnavii de leucemie sau de alte boli ale sângelui a căror singură șansă era doar transplantul de la un donator neînrudit. România nu-și putea vindeca acești bolnavi pentru că nu avea înființat un registru al donatorilor de măduvă! În urma campaniei media lansate, s-a înființat acest registru, care azi numără 57000 de donatori, iar 187 de pacienți au primit celule de la donatori neînrudiți. Registrul român este conectat la registrele a 55 de țări, numărând în total 34 de milioane de donatori. O realizare de proporții, care oferă șanse la viață acestor oameni!

”Înainte să plec din spital, m-am așezat pe pat lângă Claudiu și l-am întrebat de visurile lui.

– Aș vrea să fiu doctor, să-mi cumpăr o mașină…

Și între noi se lasă o tăcere lungă. Apoi mă privește cu ochii lui negri și îmi spune:

– De fapt, vreau să salvez lumea.

N-am lăsat lacrimile să-mi apară în ochi, dar am jelit după ce-am plecat, pentru că am înțeles că micuțul ăsta nu va salva niciodată lumea câtă vreme statul român îl ucide pe el.

După ce povestea lui a apărut la știrile PRO TV, dosarul lui, care era în așteptare spre aprobare de luni de zile, a fost semnat, și Claudiu a plecat la tratament în Ungaria. Era doar o mică victorie în lupta cu autoritățile care se făceau că nu înțeleg.” (Avem viață în sânge)

Alex Dima ne invită să-l însoțim în călătoriile sale, poposind și descoperind locuri care ar trebui și ar merita să fie de poveste, dar în realitate fiind de coșmar, urmări dezolante ale dezastrelor provocate de nepăsare, egoism și incompetență. Averi naturale – fluviul Dunărea, sau pădurile României – batjocorite de corupție și interese personale.

Mi-a plăcut în mod deosebit reportajul ”Un fluviu de prostie”. Nu știu dacă ”plăcut” e cel mai inspirat termen, căci m-a întristat ce-i drept starea locurilor în care ne-am oprit și diferența între ce ar fi putut să fie, prin comparație cu vecinii noștri, și ceea ce era la fața locului, însă a fost extrem de interesantă călătoria în sine pe care am făcut-o cu barca pe Dunăre de la Baziaș până la Sulina, pe firul poveștii, căci asta sunt până la urmă, niște povești dulci amărui, sau chiar amare, rupte din viață, cu o galerie foarte diversificată de personaje, în care cei buni au încă multe lupte de dus până la mult așteptatul și doritul happy-end.

”Am pornit într-o dimineață din Baziaș , locul pe unde fluviul trece granița la noi, împreună cu operatorul Cristian Corchiș și cu un amic pescar și împătimit al Dunării, Nae State. Am lansat barca la apă ajutați de câțiva localnici care ne priveau cu neîncredere după ce au aflat ce aveam de gând să facem. Să pornim de aici și să ieșim în mare la Sulina.

La intrarea în țară, Dunărea își face loc printre dealurile molcome ale Banatului și malul sârbesc. La noi, Baziașul înseamnă o adunare de doar câteva case, în care mai trăiesc doar câteva suflete , iar malul nu este tocmai primitor. Gunoaie și câțiva localnici care stau cu ochii pe undițele aruncate în apă. Cândva, Baziașul a fost port mare. Pe aici a trecut prima cale ferată de la noi, iar prin port se făcea aprovizionarea pentru Imperiul Austriac.

Printre bălării se zăresc urmele unei clădiri care pe vremuri era cazinou, vizitat și de regele Carol I. Acum, locul e rupt de lume, iar turiștii opresc rar.” (Un fluviu de prostie)

Rareș Năstase ne provoacă, cu argumente imbatabile, să fim martorii abuzurilor în urma cărora s-au provocat pagube enorme naturii sau bunurilor țării. De multe ori, chiar cei responsabili, care prin fișa postului au sarcina gestionării bunurilor, situațiilor, evenimentelor la care se face referire în articol sunt principalii vinovați. Prin lipsa de caracter sau/și prin incompetență.

”O microhidrocentrală aici, un alt proiect două văi mai încolo, alte trei în județul următor și tot așa, Carpații au fost acaparați de o invazie a distrugerilor , în numele obținerii de energie verde. Sunt aprobate în jur de 450 de centrale de mică putere pe mai puțin de 350 de râuri și pâraie, iar impactul cumulativ al acestor proiecte este ignorat complet.

Prin 2016, biologii mergeau și filmau albiile râurilor secate: ”În urmă cu trei ani pe aici trecea un râu! Imens, tumultuos.” Iar dovadă stăteau alte filmări, cu tineri care făceau rafting pe un curs rapid de apă, cu un debit pe măsură. Chiar de-a lungul albiei secate câțiva ani mai târziu.

Când e secată complet albia, nu moare doar râul, ci un întreg  ecosistem din jurul său. Distrugerea sistematică a unui curs de apă este un atentat la siguranța noastră, a tuturor.”

Cosmin Savu ne face dezvăluiri șocante: aflăm detalii din culisele dispariției imensului patrimoniu al sindicatelor, sau despre distrugerea unor firme/afaceri de succes, cum ar fi ARO Câmpulung. Cine nu a auzit de ARO, odinioară unul din cele mai renumite și importante branduri ale României?

”Revoluția a găsit Uniunea Generală a Sindicatelor din România cu aproape 8 milioane de membri plătitori, conturi impresionante și bogății considerabile care ar fi făcut invidios orice fond de investiții din lume.

Mai precis, din documentele pe care le-am adunat în câțiva ani, UGSR dispunea în 1989 de 4,7 miliarde de lei (echivalentul a peste 300 de milioane de dolari) și alte două milioane de dolari în numerar , în conturile de la Bancorex și de la Banca Națională a României. Biblioteci întregi cu cărți valoroase, colecții de tablouri, chiar și un vapor. 21 000 de mii de imobile: 55 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă și tratament, însemnând nenumărate hoteluri și vile, zeci de sedii, peste 400 de apartamente, garaje, sute de baze sportive, toate adunate din 1906 încoace. (…)

În 2010, când am filmat această investigație jurnalistică, la două decenii de la căderea comunismului, liderii sindicali, mulți dintre ei ajunși politicieni, au ridicat din umeri la întrebarea ”unde sunt banii și bunurile?”” (Apocalipsa după sindicate) 

Paul Angelescu, punând pe tapet subiectul spinos al Centurii Bucureștiului, veșnic neterminată, ne descrie o calamitate administrativă de proporții, care te face să te revolți la propriu. Pe centura de nord a capitalei, se merge bară la bară în cozi kilometrice, iar pe centura de sud se face slalom printre gropi.

”România, 2018. (…) Filmăm în apropierea localității Cernica, unde câțiva muncitori peticesc asfaltul găurit. Gropile au apărut peste noapte, după prima ninsoare. Un tir trece pe lângă cei câțiva muncitori. Vede camera de fimat, încetinește și coboară geamul:

– Bătaie de joc! Mâine dacă treceți pe aici o să apară gropile din nou! Plătim o căciulă de bani și taxe…

Așa se circulă pe cel mai important nod rutier din România. Centura face parte din coridorul european IV. Adică este un obiectiv de importanță socială și economică majoră. (…)

În timp ce noi batem pasul pe loc, bulgarii au și construit  ce noi doar am desenat pe hârtie.

În vestul Sofiei se circulă pe cinci benzi… pe sens. Bulgarii au giratorii suspendate, poduri și pasaje.” (Centura, veșnic neterminată)

La noi, politicienii ”au făcut un scenariu parcă tras la indigo: au făcut poze, s-au uitat pe hărți și au făcut promisiuni de față cu presa.”

”Momentan, nici unul dintre proiecte nu a fost acceptat formal de Comisia Europeană pentru finanțare. Motivul este simplu: încă n-au fost trimise.” (Centura, veșnic neterminată)

Fără cuvinte…

Vinovații pentru toate cele arătate? Oameni de afaceri, politicieni sau funcționari corupți, care își văd de propriile interese, sau din indolență, neștiință și comoditate, sau chiar nepăsarea omului obișnuit, care are o atitudine de ”nu e treaba mea, nu mă privește”, dar până la urmă, nu contează doar găsirea demascarea vinovaților, ci implicarea, găsirea de soluții, determinarea celor care pot face acest lucru să acționeze, ăsta e unul din mesajele transmise în carte, eu așa l-am perceput. Am apreciat în mod deosebit felul în care sunt urmărite subiectele aduse în discuție, nu doar constatând partea negativă a lucrurilor, ci revenind după un timp, arătând ce și cum s-a schimbat, scoțând în evidență faptul că există oameni cărora le pasă de cele arătate, și care se luptă pentru schimbarea în bine, în ”normalitate”. Au existat reportaje în urma cărora s-au schimbat legi strâmbe, s-au sprijinit cauze sociale, s-au îmbunătățit sau chiar s-au salvat vieți.

I-am întrebat și am aflat de la jurnaliștii, autori ai cărții, ai complexelor, dureroaselor și incomodelor investigații și anchete, de unde au determinarea, motivația, care este mobilul care ”îi mână în luptă”, iar răspunsurile au venit simplu și firesc: copiii, viitorul acestora în țară și nu peste hotare, simplul fapt că le pasă, că își iubesc țara și pe oamenii ei, că nu acceptă că există probleme fără nici o soluție, poate nu se rezolvă rapid, sau ușor, sau în totalitate, dar lucrurile se pot mișca în direcția bună. Răspunsurile lor mi-au arătat niște profesioniști de calitate, oameni frumoși și hotărâți.

În unele cazuri din cele expuse, cititorul e un martor care își plânge neputința de a acționa, dar în altele, unii chiar pot interveni, chiar pot schimba ceva. Însă, indiferent dacă putem interveni sau nu direct, marele merit al acestor reportaje este faptul că deconspiră publicului larg multe situații sau fapte ascunse, ignorate sau trecute sub tăcere. Sunt fapte care te ”zgâlțâie”, iar modul în care sunt expuse are potențialul de a trezi conștiințe și de a schimba mentalități. Iar cartea este un document ce va rămâne peste timp, o mărturie scrisă a faptelor prezentate, pentru că ”lucrurile cu adevărat importante trebuie să existe și în formă de carte.”

”Credem că un om, un popor informat poate fi mult mai greu mințit, înșelat, furat.

Ne iubim țara și pe oamenii ei, iar dacă nu găsim, construim motive să spunem ”România, te iubesc!””

Cartea ”România, te iubesc!” poate fi comandată de pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți autori români