Secrete de Rodica Mijaiche, Editura Librex – recenzie
Secrete
Rodica Mijaiche
Editura Librex
289 pagini
Marina și Sebastian. Lindsey și Lucas. Alexa și Albert.
Trei cupluri. Șase destine. Fiecare legate între ele prin dorința de a iubi și de a supraviețui vitregiilor timpului, oamenilor și răzbunărilor.
La șapte ani de la despărțirea de Sebastian Raescu, viața Marinei Barbu mergea înainte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. În vârstă de douăzeci și opt de ani, Marina consideră că viața ei sentimentală este un subiect ce nici nu merita adus în discuție.
Marina află pe propria-i piele că inima ei este încă legată de cea a lui Sebastian.
Secrete este o frumoasă și captivantă carte romantic-suspans, care te cucerește printr-o acțiune antrenantă, personaje remarcabile, aventuri și suspans, pericol și intrigi, romantism și pasiune.
Marina Barbu, personajul principal al cărții, era o tânără de douăzeci și opt de ani, înaltă, suplă, brunetă cu ochii verzi, inteligentă, disciplinată, echilibrată și foarte atașată de valorile familiei.
Un eșec în dragoste din urmă cu șapte ani îi zdruncinase încrederea în oameni, făcând-o să devină cinică, ironică și să nu mai dorească să se mai angajeze într-o relație sentimentală. De fapt, așa cum ne vom lămuri pe parcursul cărții, nu fusese vorba de o trădare, ci de o nefericită neînțelegere. Venind pe neașteptate la iubitul ei Sebastian, a observat o tânără ce tocmai ieșea de la acesta. Imatură și nesigură pe ea la acea vreme, Marina preferase să se retragă fără să ceară nici o explicație, ratând astfel ocazia de a afla că Sebastian apelase la ajutorul unei colege pentru a pregăti o scenă romantică cu scopul de a o cere în căsătorie, condamnându-se astfel pe ea și pe iubitul ei Sebastian la șapte ani de chin sentimental.
Marina și buna ei colegă și prietena Alexa Stănescu, ambele absolvente ale Facultății de Artă, puseseră bazele unei afaceri de restaurare a obiectelor de artă.
Alexa era o femeie frumoasă, minionă, cu păr blond, ochi albaștri și un corp bine pus în valoare de talia subțire și formele voluptuoase.
Spre deosebire de Marina, Alexa era mereu în căutarea unei relații sentimentale, confundând adesea dorința cu iubirea. Abandonată la o vârstă fragedă de tatăl ei și rămasă în grija unei mame ce nu reușise să treacă peste eșecul căsătoriei, Alexa devenise vulnerabilă, tânjind în permanență după afecțiune și sperând în permanență că următoarea relație îi va aduce marea iubire. Din păcate, rând pe rând, toate relațiile ei se terminau prost după câteva luni, iar Marina trebuia să facă din nou efortul să o aducă pe linia de plutire.
O întâlnire avea să le schimbe destinul amândurora pentru totdeauna. Deși caruselul întâmplărilor ce se vor declanșa le va provoca multe momente de șoc și groază, în final amândouă își vor găsi fericirea alături de sufletul ei pereche, demonstrându-ne faptul că destinul are propriile lui căi de a rezolva lucrurile și că, uneori, un eveniment nefericit poate acționa ca un catalizator, provocând o reacție în lanț care să limpezească lucrurile și să scoată la iveală adevăratele lucruri importante.
Alexa o sună seara târziu pe Marina, invitând-o să i se alăture la o petrecere. Din tonul ei surescitat, Marina și-a dat seama că Alexa era în compania unui bărbat și a avut o strângere de inimă, deoarece nici unul din eventualii iubiți ai Alexei nu îi făcuse o impresie bună la prima vedere, iar timpul îi demonstrase că avusese dreptate.
Și de această dată, ajunsă la localul dubios unde se găsea Alexa, Marina l-a antipatizat imediat pe Mihnea care, deși foarte arătos fizic, părea că ascunde ceva dubios.
Incapabilă să o scoată pe Alexa de sub vraja acestuia, Marina pleacă dezgustată acasă. Nu peste mult timp, apare și Alexa la ea acasă, plângând și cu urme de vânătăi în urma brutalizării fizice.
Mihnea, fost gigolo, actual hoț de obiecte de artă, își dăduse arama pe față. Pentru că nu reușise să o determine pe Alexa să o trădeze pe Marina și să-i dezvăluie informații importante, trecuse la repercusiuni fizice, brutalizând-o până când aceasta reușise să fugă în final.
Trauma prin care a trecut-o a zgâlțâit-o serios pe Alexa care a realizat, în sfârșit, în ce derivă se afla viața ei. În lumina ultimelor revelații, Alexa l-a văzut, pentru prima dată cu adevărat, pe Albert Cristescu, colaboratorul lor, tânărul specialist în istoria artei, care o iubea de mult timp în secret pe Alexa, așteptând momentul prielnic ca și ea să îl remarce.
Incredibil cât de aproape de noi se poate afla adevărata fericire și, în același timp, atât de departe!
”Nu visezi, iubito, trebuie doar să accepți ce ți se întâmplă, continuă Albert, după care îi trase mâna la pieptul lui, își trecu un braț de după gâtul ei și o îmbrățișă strâns. Simțea nevoia să o protejeze. Știa de relațiile ei eșuate, mă rog, era prea mult să le numească relații. Erau încercări de a-și găsi dragostea, dar el știa că ea era confuză.”
Mi-a plăcut mult legenda cascadei Bigăr pe care Albert i-a dezvăluit-o Alexei, foarte frumoasă și plină de semnificații!
”Vrăjitoarei i se topi inima de tristețe pentru tânăra fată, așa că îi propuse singurul lucru pe care îl putea face. Să îi transforme părul într-o cascadă prin care lacrimile ei să-și găsească calea, astfel atrăgându-l pe preaiubitul ei Bigăr. Acesta neputând sta deoparte față de o asemenea frumusețe și simțindu-i chemarea, se aruncă în vuietul cascadei, înnecându-se în lacrimile frumoasei lui, doar pentru a muri amândoi de o moarte divină ce avea să le împreune inimile pentru totdeauna.”
”- Nu plânge, cei doi și-au găsit iubirea în singurul mod posibil pentru ei. Astfel au trăit veșnic pe Tărâmul Regăsirii Dorului.”
Mihnea, îndârjit în urma eșecului de a o manipula pe Alexa, și-a canalizat întreaga furie împotriva lui Marina. Pericolul ce plana asupra acesteia l-a adus înapoi în viața ei pe Sebastian, fost luptător în trupele speciale, actual recuperator de obiecte de artă furate. Sebastian este un personaj cu totul remarcabil, puternic, onest, genul care poate iubi o viață aceeași femeie. Deși rănit de respingerea fără motiv pentru el a Marinei, el a continuat să o urmărească din umbră, fiind permanent conectat la întâmplarile din viața ei, sperând la o nouă șansă miraculoasă alături de ea. Alertat de Albert, cu care ținea legătura, a aflat de pericolul ce plana asupra Marinei și a reușit să o salveze la timp de un atac brutal și o tentativă de viol.
Marina este complet bulversată de apariția lui în viața ei, realizând că atracția față de el nu dispăruse, de fapt, niciodată.
”Stătea rezemat de blatul chiuvetei ținând o ceașcă de cafea în mână, și pe cealălaltă lângă corp. Picioarele încrucișate. Marina înghiți în sec. Acele picioare, despre care ea știa că sunt musculoase, acoperite de peri aspri negri ce îi mângâiaseră ușor pielea sensibilă.
Înălțimea și corpul lui atletic, bine conturat i-au dat de fiecare dată fiori prin tot corpul. Știa cum se simt acei mușchi tari sub palmă.
Dar cel mai mare atu erau ochii lui albaștri, atât de albaștri încât pupila părea o insulă pe marea cristalină. Iar genele acelea pentru care toate femeile ar fi făcut orice sacrificiu să le aibă, erau încadrate de sprâncene atât de negre și de stufoase încât la început îi dăduseră o senzație de teamă.”
A treia poveste de dragoste o descoperim prin intermediul unor scrisori din trecut. Contactate de domnul Martin, un client din Anglia, ce primise o moștenire de curând și care le solicitase restaurarea unui tablou vechi, Marina și Alexa intră și în posesia scrisorilor prin intermediul cărora descoperă o fascinantă poveste de iubire din timpul celui de-al doilea război mondial dintre Lindsey și Lucas.
Evenimentele se precipită, au loc urmăriri, atacuri violente, crime nemiloase, dar binele va triumfa în final. Mi-a plăcut și elementul de paranormal introdus de autoare când, într-o scenă dramatică din pădure, lupii fac în cele din urmă dreptatea…
”Se uită cu atenție la lupii ce parcă îi așteptau comanda și spuse cu glas ferm:
– Șo pe el!
Fu destul ca lupii să sară la atac și-i sfâtecară trupul din care strigătele de groază ale lui Tiberiu să se audă în toată pădurea.”
Un alt personaj care mi-a plăcut mult este Cris, un fost coleg al lui Sebastain din trupele speciale, în prezent șeful celei mai temute bande din oraș, poreclit Snake, un personaj fascinant, misterios și controversat, dar care le va oferi un ajutor neprețuit și neașteptat în lupta contra lui Mihnea.
”Era… malefic și totuși… peste toate vălurile de la suprafață, un grăunte de candoare sau neliniște se regăsea ca un praf presărat deasupra lui.”
Cartea ne oferă un final fericit pentru cuplurile din prezent, care și-au învățat însă o lecție prețioasă de la cuplul din trecut.
”Ea râse din inimă când se uită la chipul lui drag, la părul lui creț și la ochii lui albaștri ca cerul senin de vară și știu că nu va putea iubi pe nimeni niciodată, așa cum îl iubea pe el. Era tristă pentru doamna Winslow că iubirea ei se terminase atât de devreme, dar în același timp bucuroasă că ea învățase din greșeala altora și îi dăduse șansa lui Sebastian să-i explice.
Da, Alexa avusese dreptate, trebuise doar să-și deschidă inima în fața iubirii.”
Cartea Secrete poate fi comandată pe site-ul Librăria Librex. Tot de acolo puteţi comanda şi celelalte cărţi ale autoarei Rodica Mijaiche
Cărțile autoarei Rodica Mijaiche pot fi comandate de pe librex.ro, libris.ro, librarie.net
Recenzii cărți Rodica Mijaiche
Recenzii și prezentări cărți autori români
Recenzii și prezentări cărți Editura Librex Publishing
36 Comments
Dana Petraru
Offff,o recenzie superba la o carte pe care nu o am….inca….
Tyna
Multumesc! Faci tu rost de ea…
Balan Daniela
asteptam o recenzie la aceasta carte ! foarte frumoasa si tentanta m-ai cucerit ,felicitari
Tyna
Mulțumesc! Ți-o recomand
Barbalata Mirela
Am cartea luata de la Gaudeamus dar nu am citit-o inca. O voi face in curand si stiu sigur ca o sa imi placa
Tyna
Lectură plăcută! Și eu sunt convinsă că o să îți placă!
Oli
O recenzie superba Tyna, felicitari!!! Abia astept sa citesc si eu cartea, care sunt deja convinsa ca va fi pe placul meu…
Tyna
Mulțumesc! Să o citești cu plăcere! Și eu sunt convinsă că va fi pe placul tău!
FALLON
Recenzia ta mi-a trezit interesul, mult de tot! Cu siguranta e o lectura care trebuie pusa pe lista.
Tyna
Să o citești cu plăcere! Îți aștept impresiile după ce o termini
Mirela Nenciu
Felicitari pt recenzie! Cartea e superba!Am citit-o cu drag pt ca este o carte care te tine in priza si iti doresti sa aflii mai mult si mai mult.Destul de bogata si in pagini dar parca tot am vrea mai mult!Greu de spus care cuplu mi-a placut mai mult pt ca toti mi-au transmis emotie!
Tyna
Foarte frumoase impresiile tale! Reușești să transmiți plăcerea care ți-a făcut-o lectura cărții!
Mirela Nenciu
Cu astfel de carti,nici nu iti mai doresti altceva!Si ma dau si de gol acum si spun ca am servit masa cu cartea in mana.Am mancat alaturi de Marina si Seby…….sigur ca am servit pastele facute de Sebastian!
Oli
Ooo, Mirela chiar mi-ai facut pofta! Si de carte, si de paste! Sunt cu atat mai nerabdatoare sa-l cunosc pe Sebastian!
Mirela Nenciu
Oli,am crezut ca deja l-ai cunoscut!
Oana Mariam
Felicitări pentru recenzie, este superbă!
Tyna
Mulțumesc mult!
Geo
WAW! Tyna mulțumesc pentru ispita! Îmi place foarte mult recenzia, eram chiar curioasa sa aflu despre ce este vorba in aceasta carte. Acum, o trec la priorități! ♥♥
Tyna
Cu drag! Sunt convinsă că o să îți placă maxim!
Fratiloiu Dorina Petronela
Ca de obicei super recenzie Oli, si am si cartea!! Si in sfarsit pot citi articolele! Yupii! Pup!
Tyna
Mulțumesc mult, Dorina! Eu am făcut recenzia, pe Oli am tentat-o să o citească
Oli
Dorina, ma bucur foarte mult ca ai rezolvat problema si poti citi articolele!!! Si eu am cartea, si o voi citi in curand, sunt deja sigura ca va fi pe gustul meu!
Rodica Maria Mijaiche
O recenzie superba, Tyna.
Nici nu stiti cata bucurie simt cand citesc comentariile si vad ca romanul Secrete v-a placut atat de mult. Va multumesc.
Tyna
Cu mult drag! E o carte superbă!
Vreau să citesc toate cărțile tale. Abia aștept să apară și seria Pasiuni, care se anunță a fi incendiară!
Rodica Maria Mijaiche
Tyna, eu asa zic. Nu de alta, dar este o adevarata placere sa scriu la ea.
Oli
Waw, Rodica, daca tu zici, eu te cred, tentatia e maxima!!! Abia o astept!!!
Catalina Dumbrava
Ohoo hooo, vreau si euuuu, acum ca am citit recenzia, care apropo , este bestiala, trebuie neaparat sa pun mana pe carte! Stiu sigur ca?-mi va placea foarte mult!
Tyna
Ma bucur mult ca ti-a placut recenzia! Cartea e superba si sunt convinsa ca o sa iti placa!
ARGENTINA
O recenzie minunata si de bun gust, o adevarata radiografie atat a cartii cat si a personajelor.
Tyna
Mulțumesc! Este o carte foarte frumoasă!
Geo
Impresiile mele aici:
https://justreadingmybooks.wordpress.com/2017/03/14/secrete-de-rodica-mijaiche/
Geo
A fost o carte surprinzătoare! Am citit-o cu sufletul la gura!
Cornelia
Abia am terminat de citit si eu cartea. O sa revin cu o „recenzie ” la recomandarea de sâmbătă. Pana atunci va spun doar ca mi-a plăcut mai mult decat Anotimpul iubirii, dar parca si aceasta a fost prea scurtă. Mi-ar fi placut sa citesc mult mai mult despre cele trei cupluri.
Tyna
Ma bucur ca ai revenit cu impresii!
Cornelia
mai greu,dar incet,incet reusesc sa mai citesc din ele.EU citesc o carte la 2 zile si tentetii sunt 10 pe zi.
Geo
Super! Si mie mi s-a părut prea scurta cartea, dar se poate observa ca autoarea a avut o evoluție de la carte la carte.