Secretul orhideei de Lucinda Riley, Editura Litera – recenzie

Secretul orhideei

(The Orchid House / Hothouse Flower – 2010)

Lucinda Riley

Editura Litera

Colecția: Cele mai frumoase romane de dragoste

An apariție: 2017

Nr.pagini: 542

Traducere: Gabriela Tănase

Lucinda Riley (născută în 1966, Lucinda Edmonds, în Lisburn, Irlanda de Nord)  este o fostă actriță iar în prezent o scriitoare apreciată de romane de ficțiune istorică. A petrecut primii câțiva ani de viață în satul Drumerg lângă Belfast, după care s-a mutat în Anglia. La 16 ani a primit primul rol important de televiziune în adaptarea BBC a filmului The Story of Treasure Seekers  după care a urmat și alte roluri. Datorită unei probleme de sănătate este nevoită  să își  întrerupă cariera de actriță la vârsta de 23 de ani după care se căsătorește. Se întoarce la prima ei dragoste scrisul iar primul ei roman „Lovers and Players” a fost publicat în 1992. De un real succes se bucură și alte romane printre care „Secretul Helenei”, „Trandafirul nopții”, publicate și la noi de către Editura Litera. În 2016, producătorul Raffaella De Laurentiis a cumpărat drepturile de televiziune la celebra serie, Șapte surori. 

În copilărie, Julia Forrester a petrecut multe ore idilice în sera domeniului Wharton Park, unde bunicul ei cultiva flori exotice. Astfel că, atunci când în familia ei are loc o tragedie, Julia se întoarce la liniștea de la Wharton Park și la sera de aici. Primite recent moștenire de charismaticul Kit Crawford, clădirea, precum și toate dependințele domeniului sunt în curs de renovare. Kit și Julia descoperă astfel un jurnal vechi și pleacă în căutarea bunicii Juliei, pentru a afla adevărul despre o iubire care aproape că a distrus Wharton Park. Astfel, Julia este purtată înapoi în timp, în lumea Oliviei și a lui Harry Crawford, un tânăr cuplu despărțit de Primul Război Mondial, al cărui destin se va răsfrânge în chip tragic asupra generațiilor viitoare. O carte sfâșietoare, Secretul orhideei își poartă cititorii din Europa devastată  de război în Thailanda exotică, pe urmele unei povești de iubire de mult apuse.

Secretul orhideei de Lucinda Riley este o lectură plăcută care ne poartă pe lungul drum al iubirii pline de patos și durere. Este o poveste frumoasă dar și tristă despre o dragoste pătimașă căreia soarta îi este potrivnică, iar consecințele, dezastruoase pentru toți cei implicați, se resimt și după zeci de ani la generațiile următoare.

Cartea ne prezintă două povești de dragoste complet diferite datorită perioadei în care au loc – trecut și prezent – dar strâns legate între ele. 

Povestea din prezent ne introduce în lumea Juliei, o pianistă celebră, ce se întoarce în Anglia, dărâmată sufletește datorită pierderii celor mai dragi ființe din viața sa: fiul și soțul. Cu sufletul zdrobit și măcinată de vinovăție, se întoarce acasă lângă sora, Alicia și tatăl ei, convinsă fiind că nu mai are pentru ce trăi. În Franța, țara în care a trăit o perioadă minunată și a cunoscut iubirea, și-a lăsat inima, emoțiile. Pentru ea, crunta realitate este sfâșietoare. O sufocă.

„Nu vreau să-mi fie bine. Vreau să sufăr așa cum au suferit ei. Indiferent unde sunt ei acum, cel puțin sunt împreună, pe când eu sunt singură aici. (…) Nu pot să trăiesc, dar nici să mor.”

Chiar dacă Julia nu vede soarele din viața sa, sora sa Alicia se îndârjește să aducă puțină lumină în viața ei. Este alături de ea, îi acceptă tăcerea, singurătatea, dar nici o clipă nu renunță la ea. Ceea ce nici una nu știa este faptul că destinul are ițele sale, clar stabilite și, orice ai face, nu te poți împotrivi. Iar totul începe din momentul în care Julia închiriază o căsuță pe domeniul Wharton Park, „o imensitate ce se întindea pe mii de acri de pământ fertil” locul de unde are cele mai frumoase amintiri din copilărie. 

„Ori de câte ori Julia își amintea timpul petrecut pe domeniul Wharton Park, i se iveau în fața ochilor cerul de un albastru pur și culorile vii ale florilor, dezmierdate de razele calde ale soarelui de vară.”

Din păcate, în prezent Wharton Park este într-o stare deplorabilă, noul moștenitor fiind nevoit să scoată proprietatea la vânzare. La aflarea acestei vești, este pentru prima dată când Julia reacționează. Tristețea o apasă și mai mult, mai ales că se simțea legată emoțional de această proprietate. Pe când era copil, Wharton Park era cunoscut pentru colecția sa de orhidee rare, datorită bunicului său Bill, grădinarul domeniului, cel care îi va dărui la împlinirea vârstei de unsprezece ani, propria orhidee, o specie rară, originară din junglele Chiang Mai. 

„- E ceva special pentru tine, Julia. Se numește Aerides odoratum și înseamnă „Copiii aerului”.

Julia studie petalele delicate, de un roz-sidefiu ale florii din ghiveci. Le simțea catifelate la atingere.

– Bunicule Bill, de unde provine orhideea asta? se interesase ea.

– Din Orient, din junglele Chiang Mai, aflate în nordul Thailandei.”

Dornică să revadă Wharton Park pentru ultima oară, înainte de a fi vândut, Julia face o vizită chiar în ziua în care erau scoase la licitație diverse lucruri ce au aparținut, de-a lungul anilor, proprietarilor. Aici îl reîntâlnește pe Kit – în prezent, ultimul moștenitor – de care îl lega o frumoasă amintire de când avea unsprezece ani. 

„- Ei bine, am onoarea! Kit se înclină ușor în fața ei. M-ai făcut și pe mine faimos. Le spun tuturor că eu sunt primul care te-am auzit cântând Clar de lună. Ce coincidență să ne întâlnim, din nou, în acest salon, exact când vând casa.

– Da. Îmi pare rău! răspunse ea pe un ton încordat. 

– Să nu-ți pară! Va fi mai bine. Mătușa Crawford a lăsat-o să se ruineze cât a trăit aici, și tatăl meu n-a avut nici banii, nici interesul necesar ca să rezolve lucrurile. Ca să fiu cinstit, sunt norocos că am găsit pe cineva gata să preia toată povara asta.”

Întortocheate mai sunt căile Domnului!!! Salvarea domeniului avea să vină de unde nimeni nu se aștepta. Dar până acolo e cale lungă!

În ciuda deciziei luate de a vinde întreaga proprietate, Kit hotărăște să păstreze pentru el doar o casă veche, dărăpănată, inclusiv terenul din jur, cel pe care se aflau grajdurile de altă dată, cu acces separat la drum. Aici, cu ani în urmă locuise bunicii Juliei, Elsie și Bill, și mama sa, Jasmine. În timpul renovărilor, Kit găsește un jurnal, din 1941, ce pare să fi aparținut unui bărbat. Convins fiind că singura persoană căreia putea să îi aparțină este bunicul Juliei, i-l oferă acesteia ca amintire, singura în măsură să știe ce să facă cu el. 

Ceea ce nici unul nu știa, este faptul că acest jurnal va redeschide răni mai vechi, va fi o cotitură în viața tuturor, o punte între trecut și prezent, dar și o nouă șansă la iertare. Singura persoană care poate desluși misterul este chiar bunica Juliei.

Așa începe călătoria noastră, alături de Julia și bunica Elsie, în trecut, o călătorie fascinantă dar plină de durere și tristețe. Facem cunoștință cu lordul Harry Crawford, viitorul moștenitor al Wharton Park, ofițer și consilier al guvernului britanic, un bărbat singuratic, al cărui drum în viață era deja trasat. Singura lui pasiune era muzica, mai ales pianul, de care se bucura doar în momentele de tristețe și singurătate. Poziția sa socială nu îi permitea să urmeze o carieră în acest sens. Dar ceea ce trebuia să facă – conveniențele și poziția socială îl obligau – era o căsătorie pentru viitorul familiei. 

O cunoaște pe Olivia, o tânără fermecătoare, originară din Poona, India, dar născută din părinți britanici. O căsătorie între cei doi este văzută cu ochi buni de ambele familii, cu atât mai mult cu cât Olivia se îndrăgostește nebunește de acesta. Din păcate, relația celor doi este marcată de incertitudine. Mai ales din partea lui Harry. Acum își arată afecțiunea față de Olivia după care este complet indiferent. Nici el nu știe ce vrea. Comportamentul său produce mirare dar mai ales suferință. Olivia, de multe ori oaspete la Wharton Park, este afectată tot mai mult, convinsă pe zi ce trece că Harry nu o va iubi niciodată. 

Singura persoană care îi alină suferința și care o înțelege este Elsie, camerista ei, pe timpul șederii la Wharton Park. Deși diferite ca statut social, cele două se apropie foarte mult, se împrietenesc chiar, împărtășind una cu cealaltă gândurile, emoțiile. Elsie, îndrăgostită de Bill, grădinarul familiei Crawford, aștepta ca acesta să-și exprime sentimentele și să o ceară în căsătorie. Se spune că iubirea nu ține cont de nimeni și nimic. Pentru cele două tinere așa începe totul. Datorită iubirii sunt legate una de cealaltă dar într-o manieră atât de diferită și nebănuită. Datorită iubirii între cele două s-a legat o prietenie frumoasă, datorită iubirii totul se destramă, însă. Cum s-a ajuns aici rămâne de văzut.

În anul 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Hitler și apoi, intrarea Marii Britanii în război împotriva Germaniei, viitorul are alte implicații, este văzut altfel. Bill, îndrăgostit nebunește de Elsie, o cere în căsătorie, cu atât mai mult cu cât se înrolase deja în forțele de apărare și urma să plece pe frontul de luptă în curând. La nunta celor doi, asistă și Olivia – ca invitată a lui Elsie -, dar și Harry – ca invitat din partea lui Bill.  Din fericire – sau din nefericire! – între cei doi se legase o relație frumoasă, aparte, în ciuda statutului social care îi diferenția. Ca ofițer, Harry îi devine superior lui Bill, sarcina lui fiind de a-i instrui pe toți soldații săi din punct de vedere militar. Astfel, fiecare descoperă în celălalt lucruri noi, calități de care nu erau conștienți, aspect ce va întări și mai mult relația celor doi. Respectul și admirația erau și de o parte și de alta. 

„- Din cauza unor circumstanțe nefericite, cărora trebuie să le facem față acum, am ajuns să-l cunosc pe Bill destul de bine în ultimele săptămâni. Vreau s-o asigur pe iubita lui soție că talentele lui gospodărești s-au perfecționat, îi zâmbi Harry lui Elsie. Și mai pot să-i spun că, atunci când mătura va fi înlocuită de armă, nu va exista alt soldat mai bun decât el! Elsie, ai un bărbat bun și curajos. Fii și tu bună cu el și bucurați-vă de timpul pe care îl mai aveți la dispoziție.” 

Poate datorită fericirii pe care Elsie și Bill o emanau, poate datorită mamei sale, Harry începe să o vadă pe Olivia cu alți ochi. Cert este că se transformă complet; dintr-un bărbat nesigur de sentimentele sale, devine conștient de emoția pură ce răzbate din acest simțământ frumos – iubire – , este impresionat de candoarea, gingășia și dărnicia Oliviei, o admiră pentru curaj și tărie. Iar de aici până la cererea în căsătorie nu mai e decât un pas. 

„- Mărită- te cu mine!

Se holbă la el ca la un om care și-ar fi ieșit din minți. Nu-i trecea prin cap nici măcar o replică pe care să i-o dea.

…..

– Poate că nu mi-am dat seama ce simțeam, până aseară, când am discutat cu mama și, pe urmă, te-am văzut făcându-ți bagajele, de dimineață. Scumpa mea, spune da, te rog! Îți promit să te ador cât pot de mult. Și – ceea ce-ți spun acum să rămână între noi – sunt sigur că, împreună, vom putea face ceea ce trebuie ca să transmitem Wharton Park în mâinile viitoarei generații.” 

Deși bulversată, la început, de schimbarea bruscă de atitudine și apoi de cererea în căsătorie, Olivia acceptă într-un final. Este în culmea fericirii! Nu avea nici un motiv să șovăie. În sfârșit, viitorul ei era unul bun. Personal, nu am înțeles-o. Cu o astfel de cerere în căsătorie, fadă, fără o declarație de iubire, chiar și una simplă, cum de a putut accepta, cum de nu a văzut mai mult? Nu am putut să nu mă întreb!!!!

Din păcate, fericirea acesteia este scurtă. Întrebările, incertitudinea, singurătatea dar mai ales tristețea își fac culcuș în viața ei imediat după căsătorie. Soțul mult iubit fuge de ea chiar din noaptea nunții. Preferă compania soldaților pe care îi instruia și apoi pe cea a lucrătorilor de pe proprietate în locul soției. Cât de trist! În timp ce Olivia își duce durerea, cu tărie și curaj, în adâncul sufletului, fără a lăsa pe cineva să vadă realitatea, Elsie este fericită. Pe chipul ei se vede totul. Două cupluri atât de frumoase, dar atât de diferite! Același lucru îl observă și Olivia. Elsie și Bill sunt oameni simpli, săraci, dar atât de bogați sufletește. Nu degeaba se spune că iubirea înseamnă totul.

De ce Harry se poartă atât de straniu? Cum de un bărbat, tânăr, bogat, inteligent, respectat și apreciat de cei din jur, respinge compania soției, o femeie minunată? Din păcate, adevărul din spatele comportamentului său dubios iese la iveală, pe neașteptate provocând atâta durere și furie. Olivia este cea care îl află și, ca de obicei, alege să păstreze aparențele. Îl respinge complet pe Harry, nu-i mai caută compania, se împacă cu gândul că așa va fi viața ei de acum încolo, dar tace. Care este motivul acestui comportament ciudat, vă las pe voi să îl descoperiți.

Ceea ce Olivia nu știa este faptul că soțul ei nu dorește să renunțe la ea, este hotărât s-o recâștige, își regretă faptele și preferă să se destăinuie în fața ei, așa cum nu a făcut-o niciodată. 

„- Olivia, înțeleg că-ți provoc repulsie, dar vreau să-ți mărturisesc cât de mult te doresc. La fel cum orice bărbat normal își dorește superba soție. Întinse cealaltă mână și o mângâie cu blândețe pe obraz. Ea nu tresări. Iar tu ești atât de frumoasă! continuă el pe un ton blând. Îmi pare groaznic de rău! 

…..

Olivia, nu știu cât timp mai am înainte de a fi expediat pe continent. În cel mai bun caz, s-ar putea vreo două luni, în cel mai rău, câteva zile. Nu vreau să te presez, dar nici nu vreau să te las așa. N-aș suporta să știu că ți-am ruinat viața și că, dacă nu mă mai întorc, nu vei mai fi în stare să ai încredere într-un bărbat din cauza mea.” 

Poate Olivia să rămână indiferentă? Nu! Cuvintele lui Harry au ajuns direct în suflet, acolo unde își închisese iubirea. Apare, din nou, speranța într-un viitor fericit. Este fericită? Da! Va urma o perioadă idilică. Se simte fericirea, iar rodul iubirii nu întârzie să apară. Un moștenitor este ceea ce își doresc cei doi pentru a fi cu adevărat împliniți și fericiți. 

Reușesc Olivia și Harry să se bucure de iubirea lor? Întrebarea aceasta și-o pune și Julia. Dar bunica Elsie nu dorește să continuie povestea. Este hotărâtă să păstreze tăcerea, chiar și pentru o perioadă, timp în care îi dă răgaz nepoatei sale de a-și pune ordine în gânduri.

„Tot ce putem spera este să avem parte de momente de fericire și să învățăm să ne bucurăm de ele cât putem de mult.”

Înțelepte cuvinte! Un sfat bun din partea unei bunici către nepoata sa. Un sfat de care ar trebui să ținem cont cu toții.

În continuare, autoarea ne aduce în prezent, în lumea Juliei și a lui Kit, doi oameni singuri, măcinați de durere și mâhnire. Se găsesc unul pe celălalt, fără să se caute. Kit este îngăduitor, răbdător, Julia este distantă, rece, apoi caldă. Nici ea nu se înțelege. Dar Kit știe. Cunoaște tot acest tumult din sufletul Juliei. Știe cum este să nu găsești lumina, să nu mai ai încredere, știe cum e să te pierzi în abisul întristării. Nimeni nu o poate ajuta. Trebuie să o facă singură. Iar el are încredere că aceasta va reuși.

Treptat, cei doi se apropie tot mai mult. Deapănă amintiri din copilărie, își povestesc întâmplări din prezent, își împărtășesc cele mai intime gânduri. Între cei doi se înfiripă o relație caldă, frumoasă, cu pași mărunți dar siguri. Chiar și Julia începe să „viseze”, începe să se îndrăgostească.

„- Iubito, îți promit că voi avea grijă de tine cât timp vei dori.

– Și eu voi avea grijă de tine.

– Într-adevăr? Îi ridică bărbia, studiindu-i fața. Asta-i o noutate, îi zâmbi, sărutând-o afectuos pe nas. Deci, spui, că vom avea grijă unul de altul?

– Da. Mai ales că am trecut prin aceleași… suferințe.”

Ciudat cum istoria se repetă. Deși situația este diferită, Julia și Kit trăiesc o perioadă minunată, așa cum o făcuse cu mulți ani în urmă Olivia și Harry. Olivia trăiește bucuria maternității, Julia retrăiește bucuria muzicii. Muzica a jucat un rol important de-a lungul anilor. Harry iubea pianul și avea un talent deosebit dar muzica va rămâne doar un vis, Julia ajunge o pianistă celebră însuflețind, după zeci de ani, atmosfera de la Wharton Park cu acordurile pianului ce îi fusese atât de drag lordului Harry.

Din păcate, scurtă a fost fericirea Oliviei, la fel de scurtă și cea a Juliei. Suferința celor două este provocată de cel care le era soț. Dacă în viața Juliei reapare, după aproape un an de zile, soțul „decedat”, brusc, ca și cum nu s-a întâmplat nimic, în viața Oliviei, cu ani în urmă, soțul  îi este luat prizonier și ținut captiv în închisoarea de la Changi.

Înainte de a afla, cu stupoare, că soțul îi este în viață, Julia și Kit primesc vizita bunicii Elsie, care este hotărâtă să pună punct final poveștii jurnalului, chiar dacă asta va aduce multă suferință în viața celor dragi ei. Iar cel mai bun loc pentru o încheiere este chiar acolo unde a pornit totul: Wharton Park.

Din nou, ne întoarcem în trecut, la Olivia și Elsie care suferă după soții lor, ținuți captivi de trei ani, în lagărul japonez de la Changi, Thailanda. Aici moartea face ravagii printre prizonieri, speranța de viață fiind foarte mică.

În ciuda situației precare în care se aflau, atât Bill cât și Harry, au în minte și în suflet persoanele iubite de acasă. Deosebirea dintre ei este atât de puternică chiar și în momentele cele mai crunte. În timp ce Bill tânjește după iubirea lui Elsie și de abia așteaptă să o țină în brațe, Harry se gândește la Olivia ca la o simplă prietenă. Nici un pic de emoție, de pasiune. Chiar el se întreabă – încă o dată! – dacă ceea ce simte față de soția sa este cu adevărat iubire sau nu.

„O îndrăgea teribil pe Olivia. Întotdeauna o îndrăgise. Îi respecta inteligența, forța și frumusețea, și modul în care administra Wharton Park, când Adrienne avea atâta nevoie de ea. Era stăpână perfectă a conacului și un înlocuitor demn al mamei sale.

Dar…

O iubea?”

Sfârșitul războiului înseamnă eliberarea și întoarcerea acasă. Bill este mai norocos și se întoarce primul, spre bucuria lui Elsie, dar Harry, afectat de febra dengue, este internat într-o clinică privată în Bangkok pentru tratament. Astfel, acesta ajunge să petreacă mai mult timp departe de casă spre disperarea Oliviei. Ceea ce nici unul nu știa este că destinul avea „să le joace o glumă atât de proastă” astfel încât viața lor va fi aruncată în vâltoarea haosului. Din păcate, vor fi implicate și alte vieți, tragedia afectându-le deopotrivă, și pe unii și pe ceilalți.

Departe de casă, într-o țară străină, care își lăsase o amprentă dură asupra sufletului, singur și încă slăbit după boală, Harry o întâlnește pe Lidia, cameristă la hotelul unde era cazat, de care se îndrăgostește fulgerător. Pentru el, viitorul capătă un alt sens. În sfârșit se simte împlinit, cunoaște cu adevărat iubirea, o recunoaște, sub toate formele ei, privind înainte cu încredere.  Cu toate acestea, nu uită cine este, ce obligații are. Inima îi spune să asculte de glasul iubirii, mintea îi spune să asculte de glasul rațiunii. Indiferent de alegerea făcută, toată lumea va suferi. Ceea ce „uită”, totuși, este să îi spună Lidiei adevărul în privința statutului său social și matrimonial. O minte în continuare, îi dă speranțe false, își consumă iubirea fără să se gândească nici o clipă la consecințe. O altă victimă a egoismului său! Lidia, o făptură delicată dar de o frumusețe aparte se dăruiește trup și suflet fără să bănuiască, nici în cele mai negre momente, că bărbatul iubit o minte. 

„Își repeta întruna că era un bărbat însurat, cu o sumedenie de responsabilități: nu numai față de propria lui familie, ci și față de lucrătorii de pe moșie și de familiile lor, oameni a căror viață avea să depindă de el într-o zi. Totuși, nu putea să nesocotească schimbările incredibile prin care trecuse după ce, în urmă cu patru ani, fusese expediat în misiune peste mări și țări. Supraviețuise unor privațiuni și brutalități care întreceau imaginația oricărui civil. Și, apoi, se îndrăgostise pentru prima oară în viața lui, nu numai de Lidia, dar și de acea țară și de poporul ei.

Cum putea el să-i lase pe toți în urmă? Sau pe ea?”

În cele din urmă, ascultă de glasul rațiunii și decide să se întoarcă acasă cu speranța că, în scurt timp, avea să le spună adevărul celor dragi, mai ales soției sale. Singura soluție pentru ei era divorțul. Se convinge pe el însuși de acest lucru.  Un detaliu „minor” pe care îl ține secret, în continuare, față de Lidia. Un adevăr ce ar răni-o prea tare.

Doar că astrele nu îi sunt favorabile. Acasă, situația nu era bună. În egoismul său nu se gândise nici o clipă că nu fusese singurul afectat de război. Direct sau indirect, acesta făcuse victime și printre cei de acasă. Familii destrămate, case distruse, averi pierdute, copii orfani. Nici Wharton Park nu scăpase neatins de efectele războiului. Singura care a reușit să țină frâiele, să mobilizeze lucrătorii – dintre cei care nu plecase pe front – este Olivia. Singură, fără sprijinul socrilor, tristă datorită pierderii sarcinii de care se simțea vinovată, cu gândul la bărbatul iubit, aceasta depune eforturi imense pentru a menține pe linia de plutire domeniul. Harry este singura lor salvare. Este singurul care poate salva proprietatea de la ruină. Din păcate, nu avea de unde ști că tocmai bărbatul iubit va provoca dezastrul ce își va arăta efectele și după zeci de ani.

Egoismul lui Harry nu are limite. Nu se gândește nici o clipă la faptele sale, la consecințe, își duce liniștit viața conjugală alături de Olivia chiar dacă gândul îi este tot timpul la Lidia.  Nu se gândește decât la el însuși chiar și atunci când îl roagă pe Bill să plece la Bangkok, după Lidia, neliniștit că aceasta a încetat să îi scrie. Nu contează că soția sa rămâne însărcinată, nu contează că Bill a suferit în anii de detenție și încearcă să își refacă viața alături de iubita lui soție. Pentru Harry mai importantă este liniștea sa sufletească. Știe că trebuie să rămână alături de soție, dar nu vrea să renunțe la Lidia.

Pentru a-l trimite pe Bill la Bangkok are nevoie de un pretext bun, iar acesta ține chiar de pasiunea pentru flori rare a acestuia. Cât timp a petrecut cu Lidia, Harry găsise o floare superbă, „delicată, de un roz-deschis și alb” , numită orhidee, ce creștea peste tot în pădurea din jurul regiunii Changi, dar care în Anglia era foarte rară. Cunoscând dorința lui Bill de a avea o seră cu flori rare, decide astfel să apeleze la acesta, singura persoană în care avea încredere. Bill acceptă, deși cu sufletul îndoit, Olivia la fel, mai ales că Harry îi expune problema ca pe o afacere ce va aduce bani. Doar Elsie este împotrivă. Aceasta cunoaște secretul stăpânului și nu poate trece cu vederea duplicitatea acestuia. Nu dorește ca ea și Bill să fie implicați dar, în cele din urmă, este nevoită să cedeze mai ales că Olivia însăși insistă.

Ceea ce se întâmplă în continuare este atât de trist! Bill o găsește pe Lidia, grav bolnavă, ce tocmai dăduse naștere unei fetițe superbe, copilul lui Harry. Este complet răvășit. Îl doare sufletul pentru Lidia, părăsită de bărbatul iubit, care duce o luptă aprigă pentru a supraviețui; îl doare sufletul pentru Harry, stăpânul său, și tatăl unei făpturi minunate de care nu se putea bucura pe deplin dar și pentru Olivia, stăpâna lui, o femeie pe care o aprecia și respecta. Dar nu e timp pentru lamentări. Trebuie să ia o decizie. Îi lipsește însă curajul. Este conștient că, orice ar face, nimic nu este potrivit. Dar, însăși Lidia, este cea care îl încurajează și îl susține.

„Eu nu contez. Am văzut deja moartea  cu ochii și poate că este destinul meu să părăsesc acest pământ în curând.

….

Dragostea nu moare, domnule Bill. Nu moare niciodată.”

Doamne, cutremurătoare cuvinte! Să renunți la tot, la propria fericire, de dragul iubirii. Sacrificiul Lidiei este imens. Dar nu regretă. Tot ce își dorește este fericirea fetiței sale și a bărbatului iubit. Are încredere în Bill că fetița ei va crește ca o prințesă pe domeniul Wharton Park. Nu știa însă că acest lucru este imposibil. Exista o soție, exista un alt moștenitor.

Din păcate destinul crunt lovește din nou. Olivia află de trădarea soțului și de existenta fetiței, implicit de implicarea lui Bill și a lui Elsie chiar dacă fără voia lor. Durerea se împletește cu ura. Sufletul îi este împietrit. Tot ce își dorește este răzbunare. Îl obligă pe Bill să păstreze tăcerea, astfel că Harry nu va afla decât mult prea târziu.

Răzbunătoare este, însă, viața! Ne oferă cu o mână, ne ia cu cealaltă.

Trecutul lasă urme adânci în viețile tuturor. Cei implicați direct, dar și cei „părtași” fără a-și dori. Minciunile din trecut produc răni în prezent. Astfel, Julia și Kit află povestea tristă a lui Harry Crawford și a soției sale Olivia, două suflete bântuite ce nu și-au găsit liniștea sufletească pe pământ, dar și povestea tristă a domeniului Wharton Park, altădată grandios și impunător, plin de viață, acum o ruină ce își așteaptă noii stăpâni. Dar sfâșietoare este povestea Lidiei – despre care nu se mai știa nimic – și a fetiței sale, crescută într-o țară străină, de o familie inimoasă, fără pretențiile unei vieți de prințesă. Surprinzător, Kit realizează că moștenitoarea numelui Crawford este chiar mama Juliei. Dar cum aceasta este decedată, rămân cele două fiice ale sale: Alicia și Julia. De ce, totuși, Elsie insistă ca cei doi să mențină tăcerea asupra acestui adevăr? Nici Alicia și nici tatăl lor nu trebuie să afle, momentan. Elsie este pregătită să lase trecutul în urmă, dar pentru asta va trebui să poarte o discuție cu ginerele său, la momentul potrivit. După aceea, timpul le va decide pe toate. De ce tot acest mister? Ce adevăr dureros mai poate scoate la iveală acest jurnal? Este Bill cel care și-a așternut pe hârtie cele mai intime gânduri, inclusiv tragica poveste a celor trei persoane de care a fost legat sufletește – Harry, Olivia și Lidia – ? Citiți cartea și veți afla răspunsurile. Veți descoperi o poveste de viață marcată de tragedie, un adevăr ținut ascuns zeci de ani, un trecut ce își cere tributul.

Trecutul reapare în viața Juliei, din nou, de data aceasta în persoana soțului decedat, Xavier. Cum de este posibil? Dacă el a supraviețuit accidentului de mașină, atunci și fiul său trăiește? Ce a făcut în acest răstimp Xavier? Sunt întrebări pe care și le pune toată lumea dar Julia este singura care trebuie să înfrunte situația. Viitorul este în mâinile sale. Ce va face de acum încolo? Va accepta pasivă realitatea? Se va complace într-o căsătorie alături de un bărbat pe care nu îl mai iubește? Va fi soarta ei asemănătoare cu cea a Oliviei? Sau își va înfrunta destinul?

Olivia și Harry și-au pierdut șansa la fericire dar Julia și Kit încă o au. Fericirea lor este doar la un pas. Uneori este suficient să întinzi mâna pentru a o atinge. Dar, oare știu ei acest lucru? Va fi Wharton Park martorul unei povești  triste, pentru a doua oară? Sau, în sfârșit, domeniul va reveni la viață așa cum fusese cu zeci de ani în urmă? Sau poate noii proprietari își vor crea propria lor poveste? 

Dacă v-am făcut curioși, vă las să aflați singuri răspunsurile. Până la final, povestea ne poartă pe un drum sinuos dar necesar și ne oferă o lecție de viață. Uneori este important să te întorci în trecut pentru a învăța să ierți, să iubești, să crezi din nou.  Să faci pace cu trecutul. Doar așa fiecare își poate găsi liniștea. Doar așa poți privi cu încredere în viitor.

Secretul orhideei de Lucinda Riley este o carte fascinantă, ce se citește ușor, pe care o recomand cu drag atunci când vă doriți un weekend relaxant. Deși stilul de scriere este simplu, povestea creată este sensibilă și emoționantă. 

Din păcate, au fost și momente de derută iar acest lucru cred că se datorează traducerii puțin anevoioase. Nu dăunează lecturii dar mi s-a întâmplat să recitesc anumite pasaje unde exprimarea nu mi se părea în regulă. De asemenea, o altă confuzie a fost creată de sinopsisul de pe copertă. Aici ni se spune că povestea din trecut are loc în perioada Primului Război Mondial pe când, în carte, povestea are loc în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. Cu puțină atenție la mici detalii lucrurile se pot remedia.

Cartea Secretul orhideei de Lucinda Riley poate fi comandată pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți Lucinda Riley