Iubitorii genului fantasy și young adult vor fi încântați seria Culorile dragostei, o serie plină de mister și magie, cu aventuri extrem de palpitante, care te captivează imediat, punându-ți imaginația la încercare, iar stilul plin de umor în care este scrisă te cucerește irezistibil.

• Seria Culorile dragostei (Edelstein-Trilogie) de Kerstin Gier

1. Roşu de rubin (Rubinrot) – 2009

2. Albastru de safir (Saphirblau) – 2010

3. Verde de smarald (Smaragdgrün) – 2010

Cărțile autoarei Kerstin Gier pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro

1. Roșu de rubin (Rubinrot)

Rosu de rubin este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Gwendolyn Montrose, o adolescentă în vârstă de șaptesprezece ani, care duce o viață obișnuită, în ciuda faptului că provine dintr-o familie cel puțin ciudată și plină de secrete. Astfel, pe linia maternă, existaseră de-a lungul timpului mai multe persoane ce avuseseră o genă ce declanșa călătoria înapoi în timp, independent de voința persoanei respective. Persoana care urma să moștenească respectiva genă se știa încă de la nașterea ei, în urma unor calcule complicate ce se făcuseră în urmă cu mulți ani în urmă. Până când se declanșa prima călătorie în timp, persoana respectivă era pregătită de Gardieni – o organizație secretă antică, numită și Loja Secretă a Contelui de Saint-Germain.

Din fericire, Gwendolyn nu urma să aibă această genă, ci verișoara ei, Charlotte, întrucât aceasta se născuse pe 7 octombrie 1994, dată când se calculase că se va naște următoarea purtătoare de genă, Gwendolyn fiind născută la o zi după aceasta.

Astfel, Charlotte primise o educație strictă, învățând mai multe limbi străine, luând lecții de scrimă, însușiindu-și regulile de comportament în societate din trecut și stăpânind istoria la perfecție, în timp ce Gwendolyn dusese viața unei adolescente obișnuite, neexcelând la nici o materie și având o bună prietenă, Leslie, cu care își petrecea cea mai mare parte a timpului, făcându-și confidențe, urmărind filme și bârfind fără răutate. Singura ei abilitate ieșită complet din comun, pe care nu i-o știau decât familia și prietena ei Leslie, era că putea vedea și vorbi cu fantomele, chiar și cu statuile. În timp ce Charlotte era roșcată, ca mai toate femeile Montrose, Gwendolyn era brunetă ca tatăl ei, care murise pe când ea avea doar șapte ani.

Mătușa ei Glenda și bunica ei, lady Aristia, așteptau cu multă nerăbdare declanșarea primului episod de călătorie în timp al Charlottei, întrucât se știa că acesta urma să se declanșeze în jurul vârstei de șaptesprezece ani.

O călătorie în timp este anunţată de obicei cu câteva minute, ore sau chiar zile înainte, prin senzaţii de ameţeală ce afectează capul, stomacul şi/sau picioarele. Primul salt în timp, numit şi saltul de iniţiere, are loc între al șaisprezecelea şi al șaptesprezecelea an de viaţă al purtătorilor genei.
(Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)

Glenda și lady Aristia făceau atâta caz în jurul oricărui simptom al Charlottei, pândindu-i orice amețeală, că lui Gwendolyn, mamei și fraților ei, cât și strămătușii Maddy, care locuiau cu toții în aceeași casă străveche, li se cam tăiase de-atâta teatru.

”Charlotte însăşi îşi ascundea sentimentele în spatele unui zâmbet misterios de Mona Lisa. Să fi fost în locul ei, nici eu n-aş fi ştiut dacă ar fi trebuit să mă bucur sau să mă necăjesc fiindcă nu am ameţeli. Bine, ca să fiu sinceră, eu cred că m-aş fi bucurat. Eu eram mai degrabă genul sfios, preferam să fiu lăsată în pace.”

De fapt, cea care începe să aibă simptomele este Gwendolyn, care ascunde însă acest lucru, neacordându-i importanță până când se trezește trimisă pe neașteptate într-un alt secol, neștiind prea bine anul în care se afla și ce ar fi trebuit să facă. Din fericire, în câteva minute este trimisă din nou în secolul ei, iar ea speră că a fost doar un episod izolat. În curând se va lămuri că nu era așa, ea suportând încă două călătorii în timp, prima pe când se afla în casa ei, iar a doua pe când era la școală. După a treia călătorie, Gwendolyn a realizat că nu era de glumă și a sunat-o pe mama ei, care a venit într-un suflet la școală și a dus-o la casa unde era sediul Ordinului Gardienilor. Aici se aflau mai multe persoane, cu toate cu rol în loja așa-numiților Gardieni. Aceștia au fost foarte sceptici la început, dorind să afle cum a fost posibil acest lucru. Grace, mama lui Gwendolyn, le-a mărturisit că modificase intenționat data nașterii fiicei ei, dorind ca aceasta să aibă o adolescență normală și sperând ca Charlotte să fie cea care deținea gena. Explicațiile ei nu îi conving pe Gardieni, mai ales că aceștia erau supărați pe rolul ei din trecut, când ea o ajutase pe Lucy, nepoata ei și precedenta deținătoare a genei, să fugă împreună cu Paul de Villiers, un alt deținător al genei călătoriei în timp, întrucât și în familia Villiers se transmitea respectiva genă, putând-o avea doar bărbații.

Însă, după un test reușit efectuat, nu mai încape nici o îndoială că Gwendolyn era cea de-a douăsprezecea călătoare în timp, cea care ar fi trebuit să aibă puterea corbului, deși nu se știa prea bine ce însemna acest lucru. O poezie ce provenea din vremuri străvechi definea cei doisprezece călători în timp, fiecare simbolizând câte o piatră prețioasă.

”Opalul şi Chihlimbarul, prima pereche, /Agatul cântă în şi bemol, lupul avatar, /Duet – solutio! Cu Acvamarinul. /Urmează puternicii Smarald şi Citrin, gemenii Cornaline în Scorpion, /şi Jadul, numărul opt, digestio. În mi major: Turmalinul negru, /Safirul în fa, cât de luminos părea. Şi aproape simultan, Diamantul, ca unsprezece şi şapte, l-a recunoscut pe Leu. /Projectio! Timpul curge, /Rubinul constituie începutul, dar şi sfârşitul.”

Gwendolyn află că acele călătorii în timp puteau fi făcute în mod controlat cu ajutorul unui dispozitiv numit cronograf, setările cronografului făcând însă imposibilă trimiterea înapoi în perioada propriei vieți, pentru a nu se încălca legile continuumului. De asemenea, nu se putea călători decât în trecut.

Se părea că un mare secret va fi dezvăluit în momentul în care în care câte o picătură din sângele fiecărui călător în timp va fi adăugată în cronograf. Gwendolyn urma să facă pereche în călătoriile în timp cu Gideon de Villiers, un tânăr superb, cu doi ani mai mare decât ea, care însă o tratează cu multă răceală la început, considerând-o mai degrabă o piedică pentru misiunea lui, fiind complet neinstruită.

”— Fetele ca tine nu sunt interesate decât de pieptănături, ţoale, filme şi staruri pop. Şi tot timpul chicotiţi şi mergeţi la toaletă numai în grup. Şi o invidiaţi pe vreo colegă numai pentru că şi-a cumpărat un tricou de cinci lire de la Marks and Spencer. Ştii bine ce vreau să spun.”

Deși ei doi erau ultimii doi călători în timp și cu sângele lor s-ar fi închis cercul, Lucy și Paul, precedenții doi călători dispăruseră cu tot cu cronograful cu sângele a zece călători și toată munca trebuise luată de la capăt. Gideon reușise în timpul călătoriilor în timp efectuate să adune, împreună cu ei doi, sângele a opt călători.

În prima călătorie în timp, Gwendolyn urma să îl cunoască însuși pe contele de Saint-Germain, fondatorul Lojei Gardienilor.

Gwendolyn este impresionată de decorul în care ajunge.

”Plimbarea cu caleaşca prin Londra a fost cel mai palpitant lucru pe care-l trăisem până atunci. Din nu ştiu ce motiv, îmi închipuisem Londra fără maşini foarte liniştită, cu oameni cu umbrele şi pălării plimbându-se pe străzi, din când în când câte o trăsură confortabilă trecând în tropotul cailor, fără duhoare de gaze de eşapament, fără taxiuri care dau năvală cu aşa o nesimţire, că ar fi în stare să te calce chiar şi dacă traversezi pe verde. În realitate, atmosfera era oricum, numai liniştită nu. În primul rând că ploua. Şi, în al doilea rând, traficul era, chiar şi fără automobile şi autobuze, extrem de haotic: trăsuri şi căruţe de toate felurile se înghesuiau una lângă alta, apa din băltoace şi noroiul săreau în toate direcţiile. E drept că pe străzi nu mirosea a gaze de eşapament, dar nici a altceva mai plăcut, un pic a alterat şi, în plus, a rahat de cai şi de altă provenienţă.”

Gideon se purta natural, în largul lui, în timp ce lui Gwendolyn i se făcea rău de la atâtea hurducături.

— Mersul cu caleaşca este extrem de distractiv, zise Gideon, parcă invidios pe omul de pe capră. Sigur că e şi mai distractiv cu una descoperită. Eu prefer un faeton.

Caleaşca se clătină din nou, iar mie mi se cam făcea rău. Chestia asta nu era nicidecum pentru cei cu stomacul sensibil.

— Eu cred că prefer un Jaguar, am spus cam fără vlagă.

Deși prevenită de mama ei să se ferească de conte, întrucât este un om foarte periculos, Gwendolyn i se pare că este doar un bătrânel inofensiv. Mai mult este înfricoșată de prietenul și fratele de suflet al acestuia, Miro Rakoczy, palid și cu ochi negri ce nu reflectau lumina.

N-am putut să nu mă distrez citind replicile și gândurile lui Gwendolyn când Rakoczy a întrebat-o ce mai face poporul curuților și cine domnește acum în Transilvania.

Hm, hm. Asta da, întrebare. Aparţinea Bulgariei? Sau României? Sau Ungariei?

— Nu ştiu, am spus eu sincer. Este atât de departe. O voi întreba pe doamna Counter. E profesoara noastră de geografie.

Rakoczy părea dezamăgit. Poate ar fi fost mai bine să-l mint. „Transilvania este condusă de contele Dracula de două sute de ani deja. Este rezervaţie naturală pentru specii de lilieci pe cale de dispariţie. Curuţii sunt cei mai fericiţi cetăţeni ai Europei.” Poate că asta i-ar fi plăcut mai mult.

La plecare, Gwendolyn își dă seama că l-a judecat complet greșit pe conte. Aflat la distanță de ea, fără să o atingă și fără să miște buzele, a început să o strângă de gât și s-o amenințe.

— Nu ştiu exact ce rol joci tu, fetiţo, sau dacă eşti în vreun fel importantă. Dar nu permit să-mi fie încălcate regulile. Ia-o cape un avertisment. Ai înţeles?

Strânsoarea degetelor se înteţi. Eram paralizată de frică. Nu puteam decât să mă holbez la el, gâfâind după aer. Chiar nu vedea nimeni ce mi se întâmpla?

— Am întrebat dacă ai înţeles.

— Da, am şoptit eu.

Gâtul îmi fu imediat eliberat din strânsoare, mâna îndepărtându-se.

Înainte de a face saltul înapoi în timp, cei doi sunt atrași într-o cursă, caleașca în care se aflau fiind atacată și vizitiul omorât. Gideon îi poruncește lui Gwendolyn să stea perfect nemișcată, el sărind din caleașcă și luptându-se cu sabia cu trei atacatori, reușind să-l omoare pe unul și fiind încolțit de ceilalți doi. Gwendolyn nu poate sta deoparte, înșfacă o sabie și reușește să-l străpungă pe unul dintre ei, dându-i un avantaj lui Gideon care îl omoară pe ultimul.

Prima călătorie controlată a lui Gwendolyn, care ar fi trebuit să fie complet sigură, se dovedise a fi o aventură riscantă și plină de capcane. Gideon îi reproșează mai multe stângăcii și încearcă să bagatelizeze experiența prin care trecuseră, moment în care Gwendolyn izbucnește.

— O să treacă şi faptul că tocmai am omorât un om? O să treacă şi faptul că mi-a fost dată peste cap toată viaţa… uite-aşa, cât ai pocni din degete? O să treacă şi faptul că un ticălos arogant, pletos, care poartă dresuri de mătase şi cântă la vioară nu are altceva mai bun de făcut decât să-mi dea ordine, deşi tocmai i-am salvat viaţa lui de rahat? Dacă mă întrebi, aş zice că am toate motivele din lume să vomit! Şi, dacă te interesează, şi tu eşti atât de dezgustător că-mi vine să vomit!

La următoarea călătorie în timp cei doi se întorc în anul 1912, încercând să o convingă pe stră-străbunica lui Gwendolyn, Margaret Tilney, și ea călătoare în timp, să doneze câteva picături de sânge în cronograf. Aceasta se pare că fusese avertizată de Lucy și Paul să nu cumva să facă acest lucru și refuză categoric. Mai mult, își fac apariția și Lucy și Paul (adică safirul și turmalinul negru), care insistă să stea de vorbă cu ei. Lucy și Paul o privesc cu multă emoție și duioșie pe Gwendolyn și ne dăm seama, din câteva replici schimbate între ei, că erau adevărații ei părinți, care, cu complicitatea lui Grace, recurseseră la acea înșelătorie pentru a o proteja și a o ajuta să ducă o viață normală, măcar primii șaptesprezece ani din viață. Gwendolyn nu realizează însă acest lucru pe moment.

Gideon se temea însă de la bun început de o cursă, ținând cont că Lucy și Paul aveau vechiul cronograf cu sângele a zece călători, nelipsindu-le decât sângele lui Gwendolyn și Gideon, și refuză să stea de vorbă cu ei, convingând-o și pe Gwendolyn să fugă cu el.

Aventurile prin care au trecut i-au apropiat pe Gwendolyn și pe Gideon, acesta din urmă cerându-și scuze pentru jignirile lui, mulțumindu-i că i-a salvat ”viaţa de rahat” și făcându-i o declarație surprinzătoare.

— Nu eşti o fată oarecare, Gwendolyn, şopti el, trecându-şi degetele prin părul meu. Eşti cu totul şi cu totul deosebită. Nu ai nevoie de nici o magie a corbului ca să fii specială pentru mine.

Chipul lui se apropie tot mai mult de al meu. Când buzele lui îmi atinseră gura, am închis ochii.

OK. Acum urma să leşin.

Aventurile continuă în volumul următor – Albastru de safir.

Iubitorii genului fantasy și young adult vor fi încântați de această carte, plină de mister și magie, cu aventuri extrem de palpitante, care te captivează imediat, punându-ți imaginația la încercare, iar stilul plin de umor în care este scrisă te cucerește irezistibil.

2. Albastru de safir (Saphirblau)

Ca și primul volum din serie, Albastru de safir este povestită la persoana întâi din perspectiva lui Gwendolyn Shepherd, o tânără de șaptesprezece ani ce putea călători în timp, mai puțin epilogul și prologul, care sunt scrise la persoana a treia și ne oferă câteva indicii prețioase.

Cu multă acțiune, cu un ritm alert și adrenalină la cote maxime, cu personaje interesante și replici pline de umor, cartea m-a captivat de la prima până la ultima pagină.

Acțiunea cărții se reia din momentul în care s-a terminat primul volum – cu sărutul dintre Gwendolyn și Gideon.

Reîntorși în timpul lor, Gideon reia sărutul dar, din păcate, sunt întrerupți de un mic demon gargui fantomă, Xemerius, care este absolut încântat că Gwen îl poate observa și îi distrage într-una atenția acesteia, spre nedumerirea lui Gideon, care nu-l putea vedea.

Xemerius este un personaj adorabil de-a lungul cărții, dovedindu-se un ajutor de nădejde pentru Gwen, întrucât putea trece prin ziduri, ajungând în diverse locuri unde putea observa diferite lucruri și asculta conversații, mai ales cele în care participa și Gideon, despre care îi relata apoi lui Gwen, oferindu-i informații prețioase, spre uluirea lui Gideon, care nu-și dădea seama cum de aflase ea despre acestea. Replicile pline de umor ale lui Xemerius m-au delectat de-a lungul cărții. De altfel, cartea este plină de replici spumoase ale personajelor,  pot spune că am râs în hohote la anumite pasaje.

Imediat după reîntoarcerea în timpul lor, Gwen și Gideon trebuie să dea socoteală Ordinului Gardienilor despre întâlnirea cu Paul și Lucy, toți fiind nedumeriți cum de aceștia știuseră de sosirea lor și îi așteptaseră, suspectându-se faptul că exista un spion în rândul lor. De asemenea, Gideon trebuia să relateze în așa fel evenimentele încât să fie credibile și să nu se descopere faptul că avusese asupra lui un pistol, lucru absolut interzis. Gwen îi spune că, din punctul ei de vedere, n-ar avea nimic împotrivă să mai încalce acea regulă și pe viitor, zicându-i că și-ar dori și ea să poarte asupra ei un pistol pentru siguranță, dar el îi explică faptul că e mai bine să nu aibă o armă pe care nu o poate stăpâni, întrucât s-ar putea întoarce împotriva ei, moment în care Gwen simte fiori reci pe șina spinării, gândindu-se la letalul cuțit de legume pe care buna ei prietenă Leslie i-l dăduse, insistând să îl poarte în permanență.

– Eu aş fi de acord să încalci din nou regulile, să faci iar pe James Bond şi să-ţi iei un pistol cu tine ca data trecută, am sugerat. Aşa, tipii ăia n-ar avea nici o şansă, cu toate spadele lor. Chiar, de unde l-ai avut? Şi eu m-aş simţi mai bine dacă aş avea unul asemănător.

– O armă pe care nu ştii s-o foloseşti ar putea fi folosită împotriva ta, ripostă Gideon.

Mă gândeam la cuţitul meu japonez pentru legume. Imaginea folosirii lui împotriva mea nu era una tocmai plăcută.

La următoarea incursiune în timp, într-o pivniță unde ar fi trebuit să stea singură și să studieze, Gwen are un adevărat șoc găsindu-l pe bunicul ei în versiunea tânără, de dinainte de căsătoria cu bunica ei, care o aștepta. De la el Gwen află că exista o Alianță Florentină, care vâna Ordinul Gardienilor de secole și care, se pare, reușise să infiltreze un spion în rândul acestora. Gwen este avertizată să nu se încreadă în nimeni, indiferent cât de inocent ar părea.

Reîntoarsă în timpul ei, află că Gideon avusese un accident în timpul ultimei lui călătorii în timp, fiind atacat pe neașteptate și rănit. Gideon se poartă cu răceală cu ea, aflând ulterior că motivul era că o suspecta chiar pe ea că îl trădase, întrucât înainte de a fi atacat, o văzuse pentru un moment, lucru pe care nu îl relatează însă Ordinului Gardienilor, pentru a o proteja. De altfel, comportamentul lui Gideon față de Gwen se tot schimbă de-a lungul cărții, fiind fie distant și arogant, fie tandru și protector, derutând-o pe Gwen care nu mai știe ce să mai creadă. În schimb, sentimentele ei rămân mereu constante, îndrăgostindu-se din ce în ce mai mult de Gideon, fiind tot mai geloasă și, în același timp, tot mai îngrijorată pentru el.

La următoarea elipsare (călătorie în timp), Gwen spera să se întâlnească cu bunicul ei, dar Gideon insistă să o însoțească. În pivniță, cei doi petrec minute în șir sărutându-se, de data aceasta nemaifiind întrerupți de nimeni, întrucât Xemerius nu putea călători în timp.

Mi-am simţit deodată corpul moale şi uşor, iar braţele mi s-au încolăcit involuntar în jurul gâtului lui Gideon. Habar n-aveam cum, dar, în minutele ce au urmat, fără să ne întrerupem sărutul, am aterizat pe sofaua verde, şi-acolo am continuat să ne sărutăm, până când Gideon s-a ridicat brusc şi s-a uitat la ceas.

— După cum am spus, e chiar păcat că nu mai am voie să te sărut, zise el cu respiraţia întretăiată.

Pupilele îi erau imense, iar obrajii – foarte roşii. Mă întrebam cum arătam eu. Deoarece mă transformasem provizoriu într-o budincă umană, nu eram în stare să mă ridic din poziţia semiîntins. A trebuit să constat revoltată că nu aveam habar cât timp trecuse de la Hallelujah. Zece minute? O jumătate de oră? Oricare dintre variante era posibilă.

Gideon mă privi şi mi s-a părut că disting în ochii lui un fel de nedumerire.

Pentru deslușirea unor secrete, Gwen și Gideon trebuiau să participe la o serată organizată de contele de Saint-Germain, unde urma să participe și lordul Alastair, un important membru al Alianței Florentine.

Pentru a-și putea juca cât mai credibil rolul, Gwen trebuie să ia lecții de dans de societate intensiv, fiind convocată și verișoara ei Charlotte pentru a o ajuta. Din păcate, aceasta mai mult o încurcă, demoralizând-o cu comentariile ei acide, pline de venin. Norocul e că, la următoarea elipsare în timp, Gideon insistă să o însoțească din nou pe Gwen și, singuri în pivnița unde ajunseseră, îi predă el mișcările de dans și, de data aceasta, Gwen învață cu ușurință pașii, descurcându-se de minune.

Vine și momentul elipsării la serată, iar Gwen este surescitată, având mari emoții de cum va putea face față în societatea din trecut. Faptul că Gideon se descurca de minune și flirta cu lady Lavinia, un fel de varianta a Charlottei din trecut, n-o ajută prea mult, Gwen simțindu-se tot mai geloasă și mai nesigură pe ea, în același timp. Pentru a se încuraja, se ajută cu câteva pahare de punci, în urma cărora se simte complet dezinhibată.

Momentul în care Gideon începe să cânte la vioară este de-a dreptul memorabil, ajungând să te întrebi cu ce ar mai putea să te mai surprindă, apropiindu-se din ce în ce de un model de perfecțiune.

Dumnezeule! Se prea poate să fi fost din vina punciului, dar, uau! O vioară era chiar sexy. Felul în care Gideon o luă în mână şi-o aşeză sub bărbie… Mai mult nici n-ar fi trebuit să facă – eu eram deja pierdută. Genele lui lungi aruncau umbre pe obraji, iar părul îi căzu pe faţă când puse arcuşul pe vioară şi-ncepu să-l plimbe pe coarde. Când primele acorduri umplură încăperea, aproape că mi se tăie răsuflarea; erau atât de delicate şi de armonioase, că-mi veni brusc să plâng. Până în acel moment, vioara fusese jos de tot pe lista mea de instrumente preferate – de fapt, îmi plăcea doar în filme, când amplifica anumite momente. Dar ce auzeam în aceste clipe era absolut incredibil de frumos, din toate punctele de vedere: melodia dulce-amăruie şi băiatul care făcea coardele s-o redea. Toţi cei prezenţi ascultau fără să respire, iar Gideon părea pătruns de ceea ce făcea, ignorându-i parcă pe toţi cei prezenţi.

Aflată sub efectul punciului și geloasă la culme pe lady Lavinia care îl acaparase cu totul pe Gideon, Gwen insistă că și ea știe să cânte, dar din gură, moment în care îi captivează total atenția lui Gideon, care încearcă fără succes să o răzgândească. Piesa aleasă de ea a fost Memory de Andrew Lloyd Webber, o piesă ce fusese compusă vreo două sute de ani mai târziu, dar acest mic amănunt nu părea să o deranjeze pe Gwen. Acompaniată de Gideon la pian (doar nu vă închipuiați că el nu știa să cânte la pian ), Gwen cucerește întreg auditoriul.

Singurul lucru prost a fost scurtimea cântecului. Am fost tentată să mai adaug o strofă, dar asta n-ar fi făcut decât să strice întreaga impresie, aşa că am renunţat. Prin urmare, încercată de un mic regret, am interpretat versurile preferate: If you touch me, you’ll understand what happiness is. Look, a new day has begun – şi-am ajuns încă o dată la concluzia că era foarte posibil ca versurile să nu fi fost scrise special pentru pisici. Poate că de vină era punciul – da, cu siguranţă că aşa era – dar se părea că oaspeţilor de la serată le plăcuse reprezentaţia noastră la fel de mult ca ariile din operele italiene de mai devreme.

Deși oaspeții insistă ca ea să mai interpreteze și alte cântece, Gideon refuză categoric, zicându-le că sora lui se reface după o boală ce i-a afectat corzile vocale, pe care trebuie să le menajeze.

Apare și întunecatul lord Alastair, care strecoară niște amenințări fățișe în conversație, secondat de un demon fantomă, pe care nu îl vedea însă decât Gwen.

Întorși în timpul lor, a doua zi Gwen era mahmură în urma exceselor de punci și nu avea nici o poftă să mănânce micul dejun. Strămătușa Maddy insistă că ea nu consideră micul dejun așa important, taman mai economisești câteva calorii pe care le poți investi seara într-unul sau mai multe pahare de vin, moment în care Xemerius nu se poate abține să nu remarce că se pare că întreaga familie avea o problemă cu băutura

– Se poate foarte bine renunţa la micul dejun – în felul ăsta, economiseşti o mulţime de calorii, pe care le poţi investi seara într-un pahar de vin. Sau chiar în două, trei.

– Se pare că toată familia are o înclinaţie spre băuturi alcoolice, observă Xemerius.

În continuare, amenințările planează asupra lor, mai ales că nu exista nici un indiciu despre cine ar fi putut fi trădătorul din rândurile Gardienilor.

Mai mult, deși Gideon îi face o declarație înflăcărată de dragoste lui Gwen, care o impresionează profund pe aceasta, la următoarea elipsare în trecut, Gwen se întâlnește cu contele de Saint-Germain, care printre altele, îi spune că îi pare bine că observă că ea s-a îndrăgostit de Gideon, întrucât se știe că o femeie îndrăgostită e mult mai maleabilă. Păcat însă că Gideon a irosit timp prețios înainte făcând-o și pe Charlotte să se îndrăgostească de el, a mai adăugat el.

– Nimic nu este mai uşor de anticipat decât reacţia unei femei îndrăgostite. Nimeni nu e mai uşor de controlat decât o femeie care acţionează dând curs sentimentelor ei pentru un bărbat, continuă contele. Asta i-am explicat lui Gideon încă de la prima noastră întâlnire. Bineînţeles că-mi pare puţin rău că a irosit atâta energie pe verişoara ta… Cum o cheamă? Charlotte?

Gwen simte o răceală de gheață în piept, gândindu-se cât de manipulată a fost și cât de ușor a căzut ea pradă farmecului lui Gideon. Totuși, în ciuda faptului că se simțea groaznic trădată, în momentul în care Gideon apare plin de sânge, este îngrijorată la culme și sare să îl ajute.

În momentul când este confruntat de Gwen, Gideon recunoaște că într-adevăr a făcut totul să o seducă pentru a o manipula, sfărâmându-i inima în bucăți.

Totuși, sentimentele lui pentru ea par reale în epilogul cărții când, întâlnindu-se cu Paul în trecut, îi spune acestuia că o iubește pe Gwen și ar face totul pentru a o proteja.

– Atunci, citeşte hârtiile, adăugă el repede. Numai aşa vei putea înţelege care este cu adevărat rolul lui Gwendolyn şi câte sunt în joc pentru ea.

 Gideon îl fixa cu privirea.

–  Ce vrei să spui?

Paul se aplecă în faţă.

–  Gwendolyn va muri dacă nu împiedici acest lucru. Eşti singurul care poate face asta. Şi în care ea are încredere, din câte se vede.

Ce e adevăr și ce e minciună? Care era marele secret și cine era trădătorul? Ne vom lămuri în volumul al treilea, care ne va surprinde cu multe surprize și răsturnări de situații.

Albastru de safir mi-a oferit o lectură deosebit de plăcută, ținându-mă în priză de la început până la sfârșit, acțiunea fiind deosebit de antrenantă și condimentată cu momente pline de umor, care fac deliciul cărții.

3. Verde de smarald (Smaragdgrün)

Verde de smarald m-a încântat cu o acțiune alertă, mister, suspans, romantism, personaje fascinante și replici pline de umor. Foarte atentă la detalii, autoarea a reușit să îmbine magistral piesele de puzzle disparate pe care le aveam din precedentele două volume, oferindu-ne o imagine de ansamblu complet satisfăcătoare, fiecare mister fiind lămurit în final.

Cartea începe cu Gwendolyn sfâșiată de durere în urma trădării lui Gideon, care speculase sentimentele ei pentru el în scopul de a o manipula. Totuși, deși cele mai negre gânduri îi trec prin cap, Gwendolyn și-a menținut simțul practic, rămânând puternic ancorată în realitate.

Eu nu prea mă văităm din fire, doar că era pentru prima oară în viaţa mea că sufeream din dragoste. Adică, sufeream aşa, pe bune, din dragoste. Genul ăla de suferinţă care doare rău de tot. Toate celelalte probleme erau departe şi uitate. Chiar şi supravieţuirea trecuse în plan secund. Sincer: pe moment, gândul morţii nici nu era chiar aşa de neplăcut. La urma urmei, nu aş fi fost prima care ar fi murit de inimă albastră, aveam chiar cea mai selectă companie: mica sirenă, Julieta, Pocahontas, dama cu camelii, Madama Butterfly – şi-acum, eu, Gwendolyn Shepherd. Partea bună era că puteam să renunţ la faza cu pumnalul (dramatic), căci, aşa de mizerabil cum mă simţeam, probabil că eram de mult bolnavă de oftică, din care se murea mult mai artistic. Palidă şi frumoasă precum Albă ca Zăpada, aveam să zac în patul meu, cu părul răsfirat pe pernă. Gideon avea să îngenuncheze la căpătâiul meu şi să regrete amarnic ceea ce făcuse, când eu aveam să-mi murmur ultimele cuvinte…

Însă, înainte de asta, aveam nevoie urgentă la toaletă.

Deși Gwen era dispusă să-l ierte pe Gideon, influențată de buna ei prietenă Leslie care o convinsese să creadă că, deși scopul lui inițial fusese să o manipuleze, se îndragostise totuși de ea, la prima lor întâlnire acesta îi spune nonșalant că speră ca ea să nu-i poarte ranchiună și să rămână buni prieteni în continuare, enervând-o la culme. Ne vom lămuri ceva mai târziu în carte că atitudinea lui era voit nepăsătoare, pentru a o proteja de un pericol teribil ce plana asupra ei.

Cu totul surprinzător, Gwen descoperă un cufăr misterios, ascuns în spatele unui perete fals, ce se pare că fusese zidit de bunicul ei. Cu ajutorul fratelui ei Nick și a domnului Bernhard, ce făcea parte de ani buni din personalul casnic al familiei Montrose, Gwen reușește să îl scoată de acolo, descoperind cu stupoare că în el se afla cronograful cu care Lucy și Paul fugiseră în trecut! Din păcate, zgomotele făcute de ei i-au atras atenția Charlottei care a bănuit imediat despre ce e vorba și a încercat să i-l sustragă. Gwen avea însă ajutoare de nădejde de partea ei – fratele ei Nick, sora ei Caroline, domnul Bernhard și strămătușa Maddy, care au stat pe rând de pază, reușind să-i zădărnicească planurile Charlottei.

Cu ajutorul cronografului, Lucy a reușit să elipseze în trecut, unde s-a întâlnit cu bunicul ei, care i-a predat o carte în care consemnase mai multe informații ce spera el să o ajute în timpul ei pentru dezlegarea misterului, înainte de a fi prea târziu.

Cu ajutorul lui Leslie și Rafael, fratele lui Gideon, Gwen încearcă să deslușească informațiile primite, sperând să descopere motivul pentru care Lucy și Paul au fugit cu cronograful în trecut, de ce anume se temeau aceștia, care erau planurile contelui de Saint Germain și ce reprezenta de fapt Piatra Filosofală, cea care s-ar fi obținut dacă se închidea cercul de sânge, respectiv dacă o mostră din sângele fiecăruia din cei doisprezece călători în timp s-ar fi aflat în cronograf.

Strămătușa Maddy are o nouă viziune, complet înfricoșătoare, în care Gwen era rănită foarte grav, fiind străpunsă cu o sabie. Toate viziunile ei din trecut se înfăptuiseră, astfel că perspectivele erau extrem de îngrijorătoare, mai ales că Gwen urma să elipseze în trecut, alături de Gideon, la balul din conacul familiei Pimplebottom, unde urma să se întâlnească cu contele de Saint Germain.

— N-a fost un vis! A fost o viziune. Mătuşa Maddy făcu ochii şi mai mari, dacă aşa ceva se mai putea. Într-o sabie. Ai intrat direct în ea.

 — O sabie? Şi asta de unde ajunsese acolo?

— Atârna… aşa, pur şi simplu, în aer, cred, spuse mătuşa Maddy, fluturând cu mâna prin faţa ochilor mei. Dar nu asta contează, continuă ea un pic iritată. Ci sângele nespus de mult! — Hmm. M-am aşezat lângă ea pe marginea patului. Şi ce să fac eu, mai exact, acum cu toate aceste informaţii? Mătuşa Maddy privi împrejur, luă de pe masă borcanul cu dropsuri de lămâie, apucă unul şi-l duse la gură.

— Of, iubito, asta nu ştiu nici eu. M-am gândit doar că poate te ajută… ca avertisment…

Din păcate, avertismentul strămătușei Maddy nu a ajutat-o prea mult, Gwen și Gideon fiind victimele unei trădări, iar lordul Alastair, membru al Alianței Florentine, a rănit-o extrem de grav cu sabia pe Gwen, tăindu-i o aortă. Gideon l-a atacat furibund pe lordul Alastair, rănindu-l la rândul lui și dezarmându-l, după care s-a repezit la Gwen, din care viața se scurgea cu repeziciune, încercând cu disperare să o salveze.

— Te iubesc, Gwenny, te rog nu mă părăsi, spuse Gideon, şi-acesta fu ultimul lucru pe care l-am mai auzit înainte să fiu înghiţită de un nemărginit neant.

Stupoare, însă! Reveniți în prezent, doctorul White a constatat doar o rană superficială, o mică înțepătură. Ce se întâmplase oare? Gwen era, la rândul ei, stupefiată, întrucât se văzuse plutind deasupra corpului ei lipsit de viață.

 Gideon și-a dat seama primul despre ce era vorba realizând, totodată, că nu mai era necesar să mai mimeze indiferența față de ea. Pericolul era însă departe de a fi înlăturat iar cei doi îndrăgostiți, proaspăt reuniți, trebuiau să-și unească forțele pentru a dezlega misterul cât mai repede întrucât toate indiciile i-au condus la concluzia că era un trădător ascuns în rândul Gardienilor. Pentru a dezlega misterul, cei doi mai aveau nevoie de câteva informații suplimentare, pe care doar Lucy și Paul puteau să li le furnizeze. Gwen aflase între timp, complet șocată, că aceștia erau de fapt adevărații ei părinți. Dacă în primul volum ne-am delectat cu reacția lui Lucy și Paul la vederea lui Gwen, foarte mândri de fiica lor, mai mică doar cu 2-3 ani decât ei, acum ne amuzăm la reacția lui Gwen când se întâlnește în trecut cu adevărații ei părinți, doar cu puțin mai mari decât ea. Lucy era o roșcată focoasă, foarte vorbăreață și energică, iar Paul cel sexy arăta a orice, doar a tată nu.

Mi-am ţinut respiraţia. Era doar cu câţiva ani mai mare decât mine şi, în viaţa normală, mi-ar fi trecut prin minte cât de minunat arăta, cu părul ăla negru ca pana corbului, neobişnuiţii ochi de Villiers şi cu mica gropiţă din bărbie. Speram să nu fie el vinovat de favoriţi, care bănuiam că erau la modă în acele timpuri. Dar, cu sau fără favoriţi, nu arăta deloc a tatăl meu – nici a tatăl oricui altcuiva, dacă vreţi.

În volumul al doilea, Gideon fusese lovit la cap, iar el o bănuise pe Gwen de trădare, întrucât ea apăruse în fața lui exact înainte de a fi atacat. M-am amuzat descoperind cine îl lovise de fapt pe Gideon atunci – el însuși!

Cei doi realizează că pericolul era extrem de mare și doar cu multă ingeniozitate se putea evita, mai ales că nu era nici un indiciu cine putea fi trădătorul. Iar punctul lor slab era chiar iubirea pe care o simțeau unul față de celălalt, fiecare dintre ei putând fi ușor șantajat, încercând să-l protejeze pe celălalt.

Declarațiile lor de iubire te impresionează prin profunzimea lor.

Gideon:

Gwenny, tot ce se petrece mă îngrozeşte de-a dreptul. Fără tine viaţa mea nu ar mai avea nici un rost, fără tine… mi-aş dori să mor pe loc dacă ţi s-ar întâmpla ceva.

Gwen:

Te iubesc. Şi fără tine nu mi-aş dori să mai trăiesc.

Adrenalina e la cote maxime, trădătorul e cineva la care nu te aștepți, iar finalul îți dezleagă tot misterul, oferindu-ți ca bonus și câteva surprize neașteptate.

Xemerius a făcut și de data aceasta deliciul cărții. Replicile lui m-au făcut să râd în hohote de-a lungul cărții. M-am distrat cum promitea el să apere cronograful cu prețul vieții lui, de parcă acest lucru ar fi fost cumva posibil. Totuși, surprinzător, și-a dovedit o utilitate practică în final, când fantoma lordului de Alastair venise să o bântuie pe Gwen și ea se gândea cu groază că în anii ce vor urma o să îi audă în permanență amenințările la adresa ei, stricându-i momentele plăcute. Însă, dacă în viața reală Xemerius nu putea interveni, de la fantomă la fantomă era cu totul altceva…

— N-am să plec niciodată de lângă creaturile demonice până ce nu-mi voi îndeplini misiunea. Voi blestema fiecare gură de aer pe care-o va respira.

Am oftat. Ce perspectivă sinistră. Îl şi vedeam pe Darth Vader lângă mine pentru tot restul vieţii mele, scoţând pe gură, fără încetare, vorbele lui pline de ură. Aveam să pic la toate examenele, pentru că el avea să-mi horcăie în ureche, avea să-mi distrugă balul de absolvire şi nunta şi…

Se pare că şi Xemerius se gândea la aceleaşi lucruri. Mă privi ingenuu.

— Am voie, te rog, să-l mănânc?

I-am zâmbit.

— Dacă întrebi aşa de politicos, nu pot să spun nu!

Mi-au plăcut foarte mult ambele personaje principale.

Gwen e bună, exuberantă, curajoasă și foarte loială persoanelor la care ține. Mi-a plăcut că și atunci când credea că Gideon a trădat-o nu putea să-l urască, ea iubindu-l în permanență. S-a maturizat mult de-a lungul cărții, în final devenind mult mai puternică și mai sigură pe ea, păstrându-și în același timp esența dulce, care te face s-o îndrăgești.

Gideon e… pur și simplu adorabil! Puternic, inteligent, stăpân pe el, elegant, cu talente uluitoare în diverse domenii, dovedindu-se în același timp extrem de tandru, iubitor și protector.

Romantică, antrenantă, cu o acțiune bine gradată, ingenios construită și plină de umor, cartea te cucerește irezistibil.

Cărțile autoarei Kerstin Gier pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria SERII