Seria Pisica asasină de Anne Fine

Anne Fine este o scriitoare celebră, cu mai mult de 40 de cărţi  la activ, publicate până acum în peste 25 de limbi şi apreciate atât de public, cât şi de critică. Autoarea are două fete şi trăieşte în County Durham.

Anne Finne este şi o foarte apreciată autoare de cărţi pentru copii, pentru care a fost distinsă cu numeroase premii literare. O adaptare a romanului său Google-Eyes a apărut pe canalul de televiziune BBC, iar Twentieth-Century Fox a ecranizat Doamna Doubtfire sub titlul Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit, cu Robin Williams în rolul principal.

• Seria Pisica asasină (The Killer Cat)

1. Jurnalul unei pisici asasine – Editura Paralela 45 – The Diary of a Killer Cat – 1994

2. Întoarcerea pisicii asasine – Editura Paralela 45 – The Return of the Killer Cat – 2003

3. Răzbunarea pisicii asasine – Editura Paralela 45 – The Killer Cat Strikes Back – 2005

4. Aniversarea pisicii asasine – Editura Paralela 45 – The Killer Cat’s Birthday Bash – 2008

5. Crăciunul pisicii asasine – Editura Paralela 45 – The Killer Cat’s Christmas – 2009

6. Pisica asasină pleacă de acasă – Editura Paralela 45 – The Killer Cat Runs Away – 2013

7. Pisica asasină se îndrăgostește – Editura Paralela 45 – The Killer Cat in Love – 2015

Cu ilustrații foarte drăguțe și sugestive, seria Pisica asasină ne oferă o lectură savuroasă și amuzantă, prezentându-ne lumea prin ochii unei pisici obraznice și foarte răsfățate.

Anne Fine se dovedește o foarte bună cunoscătoare a mentalității acestor feline, inteligente, șirete, pline de spirit și personalitate, dornice de atenție și sigure de ceea ce își doresc, fără nicio intenție de a se plia pe dorințele stăpânilor.

Personajul principal al seriei este năzdrăvanul Tuffy, un motan isteț, șiret și independent ca toți motanii, deloc ”alintăcios”, ba chiar răutăcios! Seria îi va încânta cu siguranță pe micii cititori, dar nu doar pe ei, căci e o lectură agreabilă pentru toată familia.

Recomandăm călduros această serie tuturor posesorilor și iubitorilor de pisici, precum și celor care apreciază umorul!

1. Jurnalul unei pisici asasine

În prima carte din serie facem cunoștință cu Tuffy, un motan temperamental, care trăiește în casa lui Ellie, o fetiță dulce și adorabilă, și a părinților ei. Cu un caracter puternic și curios, Tuffy își omoară plictiseala băgându-și nasul peste tot și aducând în casă tot ceea ce găsește interesant, prezentându-și ”prada” ca pe un trofeu prețios.

Biata Ellie este îngrozită când Tuffy aduce o pasăre moartă în casă. Ellie, disperată, încearcă să-l convingă pe Tuffy cu blândețe că trebuie să-și înfrâneze pornirile sălbatice, însă Tuffy, departe de a se rușina, pare chiar agasat, nepricepând în ruptul capului de ce se agită atâta toată lumea pentru ceva absolut normal?

”BINE! BINE! Spânzurați-mă!

Am ucis pasărea. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt o pisică! Practic, e slujba mea să mă furișez prin grădină după preagustoasele prăjituri-păsări, care abia pot să zboare de la un tufiș la altul. Și ce ar trebui eu să fac dacă una dintre bietele mingiuțe fâlfâitoare și pline de pene aproape că mi se aruncă în gură? Adică, practic a aterizat în ghearele mele. Ar fi putut chiar să mă rănească.

Bine, bine! Și eu am lovit-o cu laba. Păi ăsta e motiv ca Ellie să plângă în blana mea atât de tare încât mai am puțin și mă înec și să mă strângă până ce aproape mă sufocă?

– Of, Tuffy! spune ea, trăgându-și nasul, cu ochii roșii și udă fde lacrimi. Of, Tuffy! Cum ai putut să faci asta?

Cum am putut să fac asta? Sunt o pisică.

De unde să fi știut eu că o să iasă așa un tămbălău, că mama lui Ellie o să aducă bucăți de ziare vechi, iar tatăl lui Ellie o să umple o găleată cu apă și săpun?

Bine, bine! Poate că nu ar fi trebuit să o aduc în casă și să o las pe covor. Și poate că petele nu o să mai iasă niciodată.

Atunci, spânzurați-mă!”

2. Întoarcerea pisicii asasine

Întoarcerea pisicii asasine continuă seria pățaniilor răsfățatului și obraznicului motan Tuffy, care o are de stăpână pe micuța Ellie, o fetiță cuminte, mare iubitoare de pisici. Nu același lucru se poate spune despre tatăl ei, care îl suportă cu greu – iar antipatia e reciprocă -, pe când mama lui Ellie e mai tolerantă. Cartea e scrisă într-un stil plin de umor, la persoana întâi, din perspectiva motanului sus-amintit.

E săptămâna în care familia pleacă în vacanță, bucurie mare!!! Dar cel mai bucuros e Tuffy, nu fiindcă ar pleca și el, din contră, fiindcă rămâne singur acasă. Să urmărim așadar ”Singur acasă” în varianta pisicească!

O săptămână întreagă?! Ce cuvinte vrăjite! O săptămână în care să mă tolănesc la soare în rondurile de flori fără ca mama lui Ellie să țipe:

– Tuffy! Pleacă de-acolo, îmi strivești florile!

O săptămână întreagă de leneveală sus pe televizor, fără nesfârșita ciondăneală a tatălui lui Ellie:

– Tuffy! Mută-ți coada! Se bălăngăne fix în fața porții de pe terenul de fotbal!

Și, cel mai bun lucru, o săptămână întreagă în care să nu fiu înșfăcat și înghesuit în vechiul coș de nuiele pentru bebeluși al vecinilor și mângâiat și cocoloșit de Ellie și de prietena ei cea mieroasă, Melanie.

Însă o problemă tot s-a ivit ca să-i întunece bucuria: doamna Tanner, vecina care avea de obicei grijă de casă și de pisică, era plecată din oraș, iar ”onoarea” i-a revenit vicarului, un domn înțepat, obsedat de ordine, disciplină  și curățenie.

– Tuffy! Nu zgâria mobila!

Alooooooo? A cui e casa? A lui? Sau a mea? Dacă am chef să zgârii mobila, o zgârii.

Chiar așa!

Iar ”persecuțiile” au culminat cu faptul că nu-i deschidea o conservă nouă până n-o termina pe cea veche. Păi, cum așa, doar el nu mănâncă resturile de ieri…

Ne amuzăm copios citind despre cum s-a urcat Tuffy în copac și cum încerca vicarul să-l dea jos de acolo. Iar în timp ce stătea el așa cocoțat pe o creangă, o aude pe prietena lui Ellie, Melanie, cum se ruga cu foc să primească și ea o pisică moale și pufoasă ”exact cum e Tuffy a vecinilor, ca să o așez în coșulețul meu de nuiele și să o smotocesc. O voi pune să doarmă pe perna mea cea mai confortabilă și-i voi da să mănânce ton proaspăt și smântână.”

Iar când creanga pe care stătea Tuffy se rupe și el aterizează cu o bufnitură fix în coșulețul Melaniei, ce credeți că a făcut aceasta? În naivitatea ei, a crezut că i s-a îndeplinit dorința, și o pisică ”exact ca Tuffy” a căzut din cer la ea în brațe! Dar s-a ținut de cuvânt, iar Tuffy s-a trezit alintat și răsfățat peste măsură și hrănit cu ton și smântână proaspătă (nu cu resturi de conservă de ieri! Hmmm)

Dar ce se întâmplă oare când vine ceata de pisici din cartier să îl ia pe Tuffy la joacă? Că el devenise între timp, datorită împrejurărilor, ”Jana”, pisica lui Melanie, ce stătea cuminte în coș cu bonetă pe cap. Și cu ceva în plus la greutate, de la atâta smântână…

Ei bine, nu vă spun ce se mai întâmplă în continuare, ci vă invit să aflați citind cartea! E o lectură delicioasă pentru mari și mici, iubitori de pisici!

3. Răzbunarea pisicii asasine

Răzbunarea pisicii asasine ne oferă o lectură delicios de amuzantă, prezentându-ne noile aventuri ale lui Tuffy – motanul încrezut și plin de personalitate.

Toată această joacă de-a șoarecele cu pisica a avut însă o consecință cu totul neașteptată și miraculoasă, familia lui Ellie alegându-se cu o mașină nouă! Cum a fost posibil acest lucru? Citiți cartea și descoperiți singuri. O astfel de ”răzbunare” ne-am dori și noi! 🙂

4. Aniversarea pisicii asasine

În Aniversarea pisicii asasine Tuffy revine cu o nouă poveste, o nouă aventură, o nouă trăsnaie! Ne-am amuzat copios citind ce gândește Tuffy, un motan isteț, năzdrăvan și răutăcios, despre familia lui ”de oameni”. Nici vorbă de pisica blândă, torcăcioasă și dornică de mângâiere și atenție, așa cum ne-am închipui noi. A, e tare dornic de atenție, dar așa cum crede el că ar merita! Și e tare pus pe șotii!

De data asta, când află că stăpânii lui organizează o petrecere de Halloween, se supără foc! O dată, că a aflat ”din vecini” despre asta, și nu l-au informat direct, iar a doua oară, pentru că exact atunci e și ziua lui de naștere, și ar fi meritat să-i facă lui petrecere, nu-i așa?

”- Nu-mi vine să cred, am mormăit eu. Trăiești într-o casă ani de zile. Îți dau să mănânci, te iau în brațe și te fac să crezi că ești membru al familiei. Și pe urmă trimit invitații în tot orașul, iar ție nici nu se obosesc să-ți spună!”

Dar nu-i nimic, că își ia revanșa! Își organizează el petrecere, în grajdul lui Fletcher. Sunt invitați și caii, bineînțeles, nu că i-ar simpatiza în mod deosebit, dar nu poți face o petrecere la cineva acasă fără să inviți gazdele. Însă, o regulă e clară: fără câini! Șleahta lor de Nașparlii nu are ce căuta la petrecea pisicilor! Și ce petrecere, jocuri după jocuri, care de care mai haioase. Jocul numit ”speriați caii” m-a făcut să râd în hohote.

Ei, dar partea tare acum urmează: când Tuffy și amicii lui ajung acasă, unde petrecerea de Halloween era în toi, iar invitați nepoftiți dau buzna pe poarta deschisă din greșeală de una din pisici!

”Dintr-o dată, toți câinii din oraș erau în curtea noastră.

Sosise Clubul Nașparliilor.”

Și nu au rămas în curte, ci au năvălit, cu mic, cu mare, în casă, în mijlocul petrecerii! Cum s-a petrecut asta, vă las să aflați. Bineînțeles că are legătură cu Tuffy! Și cu noul reflector instalat care arunca un cerc strălucitor de lumină pe fațada casei, numai bun pentru jocuri cu umbre monstruoase!

”Bine, bine, puteți să mă hrăniți cu viermi toată săptămâna. Câinii au ajuns și în casă.

De ce e vina mea? De unde era să știu că atunci când am tresărit, cu ghearele scoase și blana zburlită, umbra aia uriașă o să apară pe zidul casei?

Nu mi-am dat seama că ar putea să arate așa de înspăimântător.

Și de enormă.

Și de nemiloasă.”

Ce se întâmplă în continuare, vă invităm să descoperiți citind cartea!

5. Crăciunul pisicii asasine

Crăciunul pisicii asasine continuă seria aventurilor lui Tuffy, motanul ”criminal” de năzdrăvan, isteț, pus pe șotii și răutăcios, care are mereu câte ceva de comentat – nu de bine – despre familia lui ”de oameni”.

De data asta, suntem martorii nemulțumirii lui Tuffy la adresa Crăciunului.

Toată lumea petrece, iar el e închis în ”arest” în garaj. Ca și celelalte cărți din serie, și aceasta e scrisă la persoana întâi prin ”vocea” năzdrăvanului motan.

” – Și-acum, hai, întrebați: Dragă Tuffy, de ce a fost Crăciunul așa de îngrozitor?”

O să vă explic: fiindcă e un festival care n-a fost conceput pentru pisici. Gândiți-vă numai – e un pom în care n-avem voie să ne cățărăm. Plin cu globuri atârnătoare pe care n-ai voie să le atingi. Și mărețe ghirlande sclipitoare, beteală care atârnă mult prea sus ca să ajungi la ea. Cadouri învelite în hârtie strălucitoare pe care n-ai voie să pui laba.

Și, dacă ai cu adevărat ghinion, afară e o curte plină cu zăpadă îngrozitor de rece.

Nu, nici vorbă să fie perioada mea favorită.”

Iar când, pe lângă toate astea, se mai și umple casa de musafiri, iar când verișorii micuței și simpaticei lui stăpâne, Ellie, vor să-l ”salute”, adică să-l ia la smotocit, nefericirea lui atinge cote maxime…

Întâmplările și peripețiile se țin lanț, stricăciunile la fel… Lacrimi, amenințări, promisiuni…

Ne mai înseninăm cu o serbare de Crăciun. Dar când micuța Ellie îl distribuie pe Tuffy în spectacol, rezultatul e previzibil. Deși el și-a dat toată silința. Zău că da!

O poveste delicioasă și amuzantă, perfectă pentru a fi citită în preajma Crăciunului de pitici, părinți și bunici iubitori de pisici. Îi va binedispune pe toți, garantat. Iar cine are pisici acasă, va recunoaște sigur din proprie experiență câteva din faptele pedepsitului Tuffy 😃

”Totuși, n-o să aștept cu mare nerăbdare să se facă iar 25 decembrie…”

6. Pisica asasină pleacă de acasă

De data asta insultele sunt grave! Tuffy s-a supărat de-a binelea și pleacă în lume. Cu siguranță o să găsească pe cineva care să-l aprecieze și să-l iubească. Sau nu?

Ne-am amuzat teribil citind noile aventuri ale orgoliosului și temperamentalului Tuffy în Pisica asasină pleacă de acasă. Jignit din cale-afară că a fost certat după ce l-a scuipat pe un bebeluș obraznic ce-i băgase degetul în ochi și auzind o discuție în care părinții lui Ellie încercau să o convingă să adopte o pisicuță mică și drăgălașă în locul răutăciosului motan, Tuffy a decis pe loc că stăpânii lui nu-l merită și se impune o măsură radicală, cum ar fi aceea să plece de acasă.  

M-am amuzat observând că autoarea i-a împrumutat lui Tuffy mai multe atribute umane, aceasta comportându-se întocmai ca un adolescent rebel, fugit de acasă, care-și acuză părinții de toate relele, respingându-le afecțiunea.

”Vreți să știți cât a trecut până când Ellie a izbucnit în lacrimi și a început să-mi ia partea?
Unsprezece secunde! Vă vine să credeți? Unsprezece secunde întregi înainte ca acel copil necredincios să-și amintească cine e de fapt uimitorul și neasemuitul Tuffy!”

Degeaba au încercat Bella, Fulgușor și Tigruț, prietenii lui Tuffy, să-l răzgândească, explicându-i că îi va fi greu să-și procure singur mâncarea, Tuffy era de neoprit!

”- Ascultați, am zis. Șoarecii și păsările erau cândva hrana favorită a pisicii.
Nu păreau convinși.
– Da, poate în Epoca de Piatră!
– Înainte să se inventeze mâncarea de pisici.
– Acum un milion de ani.
– Nu fiți mămăligi, le-am zis. Îmi amintesc că mama îmi spunea cu mândrie ce mare vânător de șoareci era bunicul.
– Dar pariez că nu mânca ce prindea.
– Eu pariez că mânca!”

Mai întâi, Tuffy a încercat să-și câștige existența cântând la colț de stradă Corul pisicilor sălbatice. Însă ceea ce i se părea lui o interpretare măiastră și fără cusur nu era considerată la fel și de auditoriul său.

”Nimeni nu s-a oprit să-mi spună:
– Ce melodii încântătoare! Și ce voce superbă!”
Ba chiar erau foarte neciopliți.
Auzeam frânturi din ce spuneau după ce treceau:
– …ce urlete de groază…
– …nu e permis așa ceva…
– …absolut înfiorător…
– …suferă, clar. Poate ar trebui să-i curme cineva suferința…”

”Dar era moartă. (Și proaspătă.)
Iar mie mi-era foame.
Am împuns-o cu laba. ”Haide”, mi-am zis. ”Nu mai face nazuri! E carne. E proaspătă. E bună și tradițională. Iar ție ți-e atât de foame!”
Dar vai, nu mi-era nici pe departe chiar așa de foame, prieteni! Nici pe departe!
Bella, Tigruț și Fulgușor avuseseră dreptate.
ÎÎÎuuu!!!”

Peripețiile lui Tuffy sunt nenumărate și îți stârnesc hazul. În dorința lui de independență, Tuffy va trece prin mai multe cămine, în fiecare așteptându-l noi provocări la care nu se aștepta. Totuși, mult prea orgolios din fire, lui Tuffy nu-i venea să se întoarcă acasă cu coada între picioare, ci tare mult ar fi vrut să fie implorat în acest sens.

Vă las să descoperiți singuri care va fi deznodământul aventurii lui Tuffy, asigurându-vă că vă veți distra. Încă o dată, providența i-a venit în ajutor! 🙂

Listă cărți Anne Fine

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45

Recenzii și prezentări cărți Anne Fine

Recenzii și prezentări cărți cu umor

Recenzii și prezentări cărți cu animale

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria SERII