Seria Zurbagiii din Havisham – o serie historical-romance superbă, care te convinge pe deplin de magia dragostei. Personajele sunt fascinante, puternice, deși imperfecte. La prima vedere, eroii par complet nepotriviți unul cu celălalt, dar în final autoarea reușește să te convingă de chimia ce se naște între ei.

• Seria The Hellions of Havisham de Lorraine Heath

1. 1. Iubire fără mască (Falling Into Bed with a Duke – 2015)
2. 2. Făgăduiala (The Earl Takes All – 2016)
3. 3. Vicontele și vulpița (The Viscount and the Vixen – 2016) 
4.    3.5. When the Marquess Falls – 2017

Cărțile autoarei Lorraine Heath pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, carturesti.ro, emag.ro, cartepedia.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți Lorraine Heath

1. Iubire fără mască (Falling Into Bed with a Duke)

Lorraine Heath are un talent extraordinar în a crea povești de dragoste deosebit de romantice, cu personaje fascinante, puternice, deși imperfecte. La prima vedere, eroii săi par complet nepotriviți unul cu celălalt, dar în final autoarea reușește să te convingă de chimia ce se naște între ei.

De asemenea, îmi place mult că autoarea leagă seriile între ele, regăsind personajele îndrăgite în mai multe romane.

În Iubire fără mască, personajul feminin principal este Minerva Dodger, fiica lui Jack Dodger, personajul principal din Între diavol și dorință, o carte care mi-a plăcut, de asemenea, foarte mult.

Minerva moștenise din plin calitățile tatălui său, având un spirit puternic și nonconformist, mult curaj, îndrăzneală și o minte clară, înclinată pe cifre. Era foarte sigură pe ea, mai puțin încrederea în farmecele proprii, conștientă fiind că semănând fizic cu tatăl ei nu era deosebit de atractivă.

”- Am prea mult din tata în mine. Ochii lui negri, trăsăturile lui banale. Și am și mintea lui pentru afaceri. Sunt deșteaptă și spun pe față ce gândesc. Nu sunt sfioasă sau docilă.”

Tatăl ei, care o iubea nespus, promisese o zestre indecent de mare pentru momentul în care avea să se căsătorească, fapt care atrăsese o pleiadă de curtezani în jurul ei dar care, din nefericire, se dovediseră cu toții interesați de averea ei și nu de ea ca persoană.

Minerva respingea însă din răsputeri o căsătorie de conveniență, dorindu-și pasiune și foc, o relație plină de iubire și înțelegere așa cum o aveau părinții ei, sau cea mai bună prietenă a ei, Grace, care se căsătorise cu fratele ei vitreg, ducele de Lovingdon (a căror poveste o știm din O șansă la dragoste).

După șase sezoane în care a încercat fără succes să-și întâlnească marea dragoste, Minerva se resemnase cu condiția de fată bătrână. Totuși, nu dorea să treacă prin viață fără să cunoască măcar o dată pasiunea. Cu ajutorul lui Grace, află adresa unui club  neconvențional, Nightingale, în care doamnele din  înalta societate mergeau mascate pentru a-și alege un amant. Totuși, Grace încearcă să o convingă din răsputeri să se răzgândească, prevenind-o că o relație fizică fără iubire poate mai degrabă să o rănească. Încăpățânată ca tatăl ei, Minerva e hotărâtă însă să încerce marea aventură. Totuși, ajunsă în acel club, în care doar doamnele erau deghizate, domnii neascunzându-se în spatele măștilor, constată că nu era tentată de nici unul dintre ei, cunoscându-i prea bine în realitate. Realizând cu tristețe că Grace avusese dreptate, era pe punctul de a pleca, moment în care este abordată chiar de ducele de Ashebury, un bărbat extraordinar de chipeș, cu ochi albaștri electrizanți și un corp perfect, cu mușchi bine conturați, singurul amant pe care, de fapt, și-l dorea…

”Dacă era să fie cinstită, el trona în capul listei ei de amanți râvniți… Nu era un statut dificil de obținut, de vreme ce era singurul pe acea listă.”

Nicholas, ducele de Ashebury avea o poveste tristă în spate. Rămas orfan de la vârsta de opt ani, în urma morții părinților săi într-un accident feroviar, fusese plasat sub tutela marchizului de Marsden, împreună cu încă doi copii gemeni, Albert și Edward Alcott, ai căror părinți muriseră în același accident. Din păcate însă, marchizul de Marsden avea mințile rătăcite în urma morții soției sale, pe care o iubise enorm, în chinurile facerii, moment în care marchizul oprise toate ceasurile din casă la acea oră fatidică.  Nicholas, Albert, Edward și Locksley – fiul marchizului, crescuseră complet liberi și sălbatici, departe de orice formă de disciplină sau constrângere,  jucându-se pe câmpuri și făcând tot felul de nebunii, marchizul oferindu-le un minim de confort și afecțiune, el fiind mult prea preocupat de a căuta fantoma mult-iubitei sale soții dispărute. După douăzeci de ani, cei patru erau cunoscuți drept ”Zurbagiii din Havisham”, aventurile lor, atât de alcov cât și din călătoriile exotice pe care le făcuseră, fiind subiectul de bârfă preferat al marii societăți. Singurul care se cumințise între timp era Albert, contele de Grey, cel care se căsătorise cu Julia, o tânără fermecătoare care reușise să-l îmblânzească. Ceilalți trei tocmai se întorseseră din Africa, unde trecuseră prin multe aventuri pline de pericol, a căror relatare condimenta din plin petrecerile la care luau parte.

Deși în societate ducele de Ashebury nu-i arătase vreun interes Minervei, fiind mereu înconjurat de un cârd de domnișoare dornice să-i intre în grații, la club părea fermecat de ea și conversația pe care o purtau, admirându-i fățiș îndrăzneala.

”Ea nu se dăduse niciodată înapoi de la ceva: băutură, alcool, fumat trabucuri de la tatăl ei, înjurături. Era foarte sigură că purtarea ei îndrăzneață, refuzul ei de a fi recunoscută drept o femeie care zâmbește ca o prostuță erau în mare parte responsabile pentru faptul că nici un pețitor nu se îndrăgostise până peste urechi de ea până atunci. Totuși, iată un bărbat ce părea să admire îndrăzneala la o femeie, cel puțin la o femeie cu care dorea să se culce, nu neapărat la una cu care s-ar însura.”

Totuși, după ce se retrag în camera pe care Ashebury o avea rezervată și împart un sărut plin de pasiune, acesta refuză să facă dragoste cu ea, realizând că era virgină.

Imediat după plecarea ei, Ashebury constată însă că nu și-o poate scoate din minte și este hotărât să-i afle identitatea. Participând la următoarea petrecere și punând câteva indicii cap la cap este aproape convins că misterioasa femeie era Minerva Dodger, pe care o invită la dans și poartă o conversație extrem de interesantă.

Minerva, la rândul ei, era complet captivată de el și în același timp confuză, oscilând între cele două identități ale ei, ambele atrăgându-i atenția lui Ashe și fiind geloasă pe celălalt alter-ego.

În momentul în care ea își face din nou apariția la clubul Nightingale, Ashe este răvășit de sentimente amestecate, atât de ușurare cât și de furie, realizând că pentru prima oară o gelozie irațională îi întuneca judecata. Nici nu poate concepe gândul ca un altul să-i răpească virginitatea, astfel că o ia practic pe sus și o duce în camera rezervată de el. Împart clipe de pasiune fierbinți, deși ea refuză să-și dea jos masca.

„Exista un alt motiv pentru reticenţa ei de a-și scoate masca. Era un mister pe care i-ar plăcea să-l dezlege. Încet, cu timpul, cu momente plăcute și sărutări pasionale. Se simţea foc dincolo de reţinerea ei. El avea puterea de a dezlănţui focul.”

„Afundându-și mâna în părul ei des și ondulat, îi ţintui locului capul în vreme ce-i săruta fiecare colţișor al gurii. Avea gust de vin și căpșune, de decadenţă și dorinţă.”

Ashe avea însă un secret. De mic copil avea dificultăți în a face calcule. Deosebit de mândru, nedorind să se afle acest lucru, se bazase pe sfaturile consilierului lui financiar și făcuse mai multe investiții neinspirate, astfel că banii lui se risipiseră. Această constatare îi dăduse pretextul de a se hotărî să se însoare și cine ar fi fost mai nimerită decât Minerva Dodger, a cărei zestre era deja legendară?

Provocând-o la un sărut la o petrecere, Ashe o deconspiră ca fiind misterioasa lady cu care petrecuse clipe fierbinți. Năucită de atențiile lui, îndrăgostită până peste cap de el, Minerva acceptă cererea lui în căsătorie. Însă, în momentul în care află despre situația lui financiară dezastruoasă, Minerva este convinsă că a fost victima unui vânător de zestre și refuză să se mai căsătorească cu el, în ciuda faptului că fusese compromisă.

A fost momentul în care Ashe a conștientizat că, de fapt, nu banii ei îi dorea, ci pe ea, deși pe moment nu realiza cât de mult o iubea.

„Doar că o adora. Fiecare părticică. Din creștetul capului până în vârful degetelor, cu totul și cu totul. Adora provocarea ei. Adora când era cu ea. Îi plăcea să vorbească cu ea, să-i asculte părerile. Îi plăcea că avea păreri. Îi plăcea totul la ea, chiar și credinţa încăpăţânată că merita un bărbat care s-o iubească.”

Disperat că a pierdut-o, a căutat sprijin la tutorele lui, care a realizat imediat că o femeie îl tulburase peste măsură și ale cărui cuvinte despre soția lui au reușit să-l facă pe Ashe să-și clarifice sentimentele, la rândul lui.

”- Era luna și stelele. Soarele și ploaia. Nu-mi plăcea de ea atât cât îmi plăcea felul în care eram eu atunci când eram împreună cu ea. Eram optimist, invincibil. Mai bun, mai blând. Ea a scos la iveală ce era mai bun din mine. Scoate și ea la iveală ce-i mai bun din tine?”

Ashe și-a dat seama că o iubea pe Minerva cu toată ființa lui și că era dispus să facă orice pentru a o recuceri, inclusiv a-și călca peste mândrie. Iar cea mai bună cale pentru a-i demonstra că sentimentele lui erau curate era de a o lua de soție fără nicio zestre, Ashe apelând la Jack pentru acest lucru. Mi-a plăcut mult de Jack, un tată extraordinar, care-și adora și sprijinea fata necondiționat, indiferent de orice ar fi făcut, fără să o judece, nepăsându-i nici de scandal, nici de bârfe. Totuși, realizând că Minerva îl iubea, de fapt, pe Ashe și suferise cumplit când se considerase trădată, a hotărât să le dea o mână de ajutor să se împace.

În ciuda dovezilor lui incontestabile că o iubea, Minerva era în continuare reticentă, neputând să creadă că un bărbat superb ca el putea să se îndrăgostească de o fată ștearsă ca ea. Dar frumusețea este în ochii privitorului, iar Ashe a reușit în final să o convingă de puterea sentimentelor lui.

”- Spune-mi ce trebuie să fac pentru a te convinge că te iubesc.

– Vreau să te cred. Doar că îmi vine greu să cred că cineva ca tine mă poate iubi.

– Pentru că nu te vezi așa cum o fac eu. Uite, vreau să-ți arăt ceva.

Își băgă mâna în buzunar, scoase un mic pătrat și i-l întinse.

Era o fotografie a unei femei aflate lângă un iaz. Fața ei dezvăluia atâta putere, atâta tărie de caracter, atâta forță, și totuși existau și acolo și vulnerabilitate, și delicatețe…

Minervei îi trebui o clipă să-și dea seama că era ea, că îi adusese fotografia făcută lângă iazul lui Lovingdon.”

O carte foarte romantică, cu un epilog pe măsură, care te convinge că adevărata dragoste poate apărea când te aștepți mai puțin și că soarta are propriile ei căi de a realiza conexiuni neașteptate.

”Nu era grozavă dragostea?”

Am mentionat cartea în Top 10 eroine remarcabile din cartile historical-romance

2. Făgăduiala (The Earl Takes All)

Făgăduiala este o carte deosebit de emoționantă, care te convinge de puterea vindecătoare a dragostei, care iartă, alină și vindecă, făcând posibil miracolul unui nou început.

Într-o noapte de vară, Edward Alcott cedează tentației și o sărută pe Lady Julia Kenney, într-o grădină întunecată. Însă pasiunea pe care o trezește în el trebuie să fie dată uitării, fiindcă ea urmează să se mărite cu fratele lui geamăn, contele de Greyling.
Câțiva ani mai târziu, când tragedia îi lovește pe neașteptate pe cei doi frați, Edward trebuie să-și onoreze jurământul făcut fratelui său muribund și, la întoarcerea în Anglia, să îi ia locul pentru a o menaja pe Julia, soția lui gravidă, până când contesa va naște eventualul moștenitor al titlului.
Când cel pe care îl crede soțul ei se întoarce după o călătorie de două luni, Julia îl găsește schimbat. Mai puternic, mai îndrăzneț, mai pasional – chiar dacă se limitează doar la câte un sărut. Cu fiecare zi care trece, ea se îndrăgostește tot mai tare de el.
Pentru Edward scânteia pasiunii care a apărut în noaptea aceea de demult se reaprinde cu forță, iar el tânjește să fie cu adevărat soțul ei.
Dar dacă ea va descoperi înșelătoria, îl va disprețui – iar legea îl împiedică să se însoare cu văduva fratelui său.
Prins în capcana promisiunii făcute răposatului său frate, între dragoste și dorința de a fi el însuși, Edward trebuie să îndrăznească să riște să-și dezvăluie secretele și să înfrunte scandalul, dacă dorește să aibă în final o șansă la fericire.

Citate:

„Ceva ademenitor cum nu mai cunoscuse până atunci îl copleși lăsându-l complet neputincios în faţa cântecului ei de sirenă. Nu înţelegea ce se întâmpla. În toţi cei douăzeci și trei de ani ai săi, nu i se mai întâmplase niciodată ca o femeie să-i provoace un astfel de uragan de sentimente confuze și incomode. Ar trebui să plece acum cât încă putea… doar că se simţea atras de ea ca o molie de flacără… ca și când femeia aceasta fusese creată de zei numai și numai pentru el.„

3. Vicontele și vulpița (The Viscount and the Vixen)

Vicontele și vulpița este o carte foarte caldă, romantică și pasională, în stilul binecunoscut al lui Lorraine Heath, care îți demonstrează din plin puterea magică a dragostei, care iartă greșelile și vindecă rănile trecutului!

În al treilea volum al seriei aflăm povestea lui Locke, cel de-al patrulea ”zurbagiu”, cel care, deși ajunsese la vârsta de treizeci de ani, refuza categoric orice idee de iubire romantică, marcat de nefericirea profundă a tatălui său, care nu-și mai revenise niciodată pe deplin după moartea soției sale, la nașterea lui. Împreună cu ceilalți trei băieți ajunși sub tutela marchizului, după ce părinții lor muriseră în accident, Locke crescuse liber și sălbatic, complet nesupravegheat,  cutreierând pădurile din jur și făcând tot felul de trăsnăi, care le aduseseră la toți patru porecla de ”Zurbagiii din Havisham”. În tot acest timp, marchizul pretindea  că o auzea și o vedea pe soția lui decedată, fugind noaptea în landă la mormântul ei, pretinzând că se întâlnea cu ea acolo.

Pe măsură ce Locke creștea, păreau că rolurile se inversau tot mai mult, acesta ajungând să aibă mereu grijă de tatăl său, de parcă el era adultul și celălalt copilul.

Astfel, în momentul în care tatăl lui îl anunță că a luat hotărârea de a se însura pentru a-și asigura un moștenitor de rezervă, întrucât Locke nu părea că are vreo intenție de a se însura vreodată, el intră imediat în alertă, convins fie că marchizul își pierduse definitive mințile, fie că îi juca o farsă, știind cât de imensă fusese iubirea acestuia pentru soția lui.

Locke constată însă cu uluire că cei doi protagoniști își jucau cu multă convingere rolurile, atât marchizul cât și Portia, superba roșcată ce răspunsese anunțului dat în ziar, prin care marchizul anunța că își caută o soție pentru a-i asigura un nou moștenitor.

„Locke o privi cum turnă ceaiul, adăugă câteva cuburi, amestecă și îi oferi ceașca pe o farfurioară, zâmbindu-i cu tandreţe marchizului, care îi surâse și el, de parcă îi era recunoscător pentru ceai, cu toate că, de fapt, nu putea să-l sufere.”

Disperat, iubindu-l din tot sufletul pe tatăl său și dorind să-l protejeze, convins că tânăra era o vânătoare rapace de avere care îl va face să sufere pe bietul bătrân, Locke ia o decizie disperată, oferindu-se să se însoare el însuși cu Portia, scopul tatălui său fiind astfel atins, întrucât orice moștenitor al lui era, implicit, un moștenitor al marchizului.

Foarte încântat de soluția oferită de fiul său, marchizul se dă imediat la o parte, prezentând imediat și o dispensă de căsătorie luată pe numele lui Locke, care îi permitea acestuia să se însoare imediat, având totuși decența să se arate măcar jenat în momentul în care fiul său și-a dat seama că a fost tras pe sfoară.

Spre deosebire de marchiz, Portia nu jucase niciun teatru, apelând la acea soluție disperată din dorința de a proteja pe cineva drag, extreme de prețios pentru ea. Noua întorsătură de situație o ia complet prin surprindere, lăsând-o complet buimăcită și bulversată și punând-o în fața unei alegeri imposibile. Deși conștiința și integritatea ei morală o împingeau să îi mărturisească viitorului ei soț adevărul despre secretul teribil ce o apăsa, era convinsă că acesta ar alunga-o imediat ce ar afla despre ce este vorba, astfel că disperarea o face să meargă mai departe, deși era sigură că Locke o va urî veșnic odată ce va afla adevărul.

Astfel, la mai puțin de două ore după ce s-au cunoscut, Locke și Portia se căsătoresc.

Totuși, deși căsnicia lor nu începuse sub cele mai bune auspicii, în perioada următoare cei doi vor constata cu surprindere că regretau tot mai puțin pasul făcut. Pe lângă momentele lor de pasiune, extrem de fierbinți și satisfăcătoare pentru amândoi, fiecare dintre ei a constatat că prima percepție fusese greșită în privința celuilalt.

Locke a descoperit cu suprindere că Portia era bună și afectuoasă, purtându-se cu multă afecțiune și grijă cu marchizul. De asemenea, nu se dădea în lături de la munca grea, apucându-se cu mult entuziasm să curețe încăperi ce nu mai fuseseră folosite de ani de zile, înviorându-le și însuflețind atmosfera în casă, readucând bucuria și veselia în casa lor. Mai mult, în momentul în care a descoperit că soțul ei avea dificultăți financiare, a renunțat de bunăvoie la alocația lunară ce acesta i-o promisese ca o condiție a contractului lor de căsătorie, insistând ca acesta să o folosească până când se va reabilita financiar.

Portia, la rândul ei, a descoperit că Locke era bun și responsabil, capabil de orice sacrificiu pentru siguranța și fericirea celor la care ținea. În momentul în care i-a cunoscut pe ceilalți doi ”zurbagii” și soțiile lor, iar aceștia au acceptat-o imediat necondiționat, Portia a început să spere în secret că, poate, soarta îi va oferi o nesperată șansă la fericire, că lucrurile se vor aranja convenabil, iar Locke nu va afla niciodată adevărul despre ea.

Din păcate, minciuna are picioare scurte, iar Portia va trebui să-și înfrunte fantomele propriului trecut după ce Locke, îndrăgostit până peste cap de ea, a decis să meargă împreună cu ea la Londra pentru a o introduce în societate.

Momentul adevărului a fost devastator pentru amândoi, iar inima Portiei s-a sfărâmat în bucăți văzând suferința pe care i-a provocat-o lui Locke…

Iubindu-l peste măsură, Portia a decis să-și asume orice risc și să plece din viața lui Locke, redându-i libertatea pentru ca acesta să-și poată găsi fericirea. Însă Locke a constatat că fericirea era imposibilă, iar viața lui era pustie și fără sens în absența ei…

Finalul este extrem de romantic, cei doi găsindu-și o binemeritată fericire, de data aceasta fără să mai fie amenințată de umbrele trecutului…

”Era al ei după cum și ea era a lui. Cu inimă, cu trup și suflet. În cele din urmă, cineva o accepta cu bune și cu rele, cu totul. Făcuse greșeli, lucruri pe care n-ar fi trebuit să le facă, dar nu regreta absolut nimic, pentru că toate o duseseră la el. O uimea că îl putea iubi atât de mult, că el o putea iubi necondiționat.”

Pe lângă cele două personaje principale, care mi-au plăcut foarte mult, marchizul este un personaj adorabil. În ciuda aparentei sale nebunii, a dovedit o minte extrem de limpede și multă șiretenie în anumite situații. M-am amuzat la culme cum îi gratula pe Locke și Portia cu amănunte picante despre relația lui pasională cu soția lui, care îl stânjeneau la culme pe Locke și o amuzau și înduioșau pe Portia.

Spre deosebire de fiul său, marchizul bănuise de la început motivul ce o împinsese pe Portia să accepte contractul de căsătorie, dar îl ignorase complet, considerându-l insignifiant în comparație cu beneficiul pe care era sigur că amândoi aveau să îl obțină – o iubire totală și necondiționată a unuia față de celălalt!

”Locke se aplecă, își sprijini coatele pe coapse și strânse paharul în palme.

– Voiai un moștenitor. De ce n-ai zis nimic?

– Voiam ca tu să îți găsești iubirea. Treaba cu moștenitorul a fost un pretext.

– Și dacă ea ar fi făcut băiat?

– Iubirea este mai importantă. Lucru de care cred că ai început să-ți dai seama.

El ajunsese să-și dea seama că era singurul lucru important.”

O carte sensibilă și emoționantă, cu un mesaj optimist, plin de speranță, pe care o recomand cu mult drag!

3.5. When the Marquess Falls – 2017

When the Marquess Falls este extraordinara și mult așteptata poveste a marchizului nebun, cea care ne demonstrează că dragostea adevărată poate dura pentru totdeauna.

Marchizul de Marsden a respectat întotdeauna regulile. Educat încă de la naștere să adere la decenii întregi de tradiție, intenționează să se căsătorească cu o femeie bună dintr-o familie bună. Dar, când o femeie frumoasă și complet nepotrivită îi cucerește inima, începe să-și dea seama că pentru a obține ceea ce vrei, uneori trebuie să distrugi toate regulile.

Linnie Connor visează la o viață independentă în care să-și conducă singură brutăria. Deși inima sa îi era dăruită marchizului de Marsden, Linnie realizează că, în timp ce putuse să fie admisă ca tovarăș de joacă în copilărie pentru acesta, fiica brutarului nu va putea să se căsătorească niciodată cu frumosul nobil.

Hotărâtă să-și atingă măcar unul dintre visele ei, Linnie își face planuri să-și părăsească satul pentru a merge la Londra.

Totuși, când sosește o invitație la balurile anuale de la Marsden, Linnie nu-și poate refuza șansa de valsa măcar o dată în brațele celui pe care-l iubea.

Va fi o noapte care va stârni flăcările dorințelor interzise și le va schimba viețile celor doi pentru totdeauna.

Cărțile autoarei Lorraine Heath pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, carturesti.ro, emag.ro, cartepedia.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți Lorraine Heath