Spioana de Paulo Coelho, Editura Humanitas – recenzie

Spioana

Paulo Coelho

Editura: HUMANITAS

Nr. pagini: 200

Traducator: Simina Popa

Titlu original: The Spy

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 30 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul).

Spioana e un puzzle fascinant și o lecție admirabilă despre echilibrul fragil dintre nonconformism și luciditate.

Singura ei vină: a fost o femeie liberă.

O dansatoare care a șocat și a fermecat publicul.
O curtezană care a sfidat rigorile vremii. 
O spioană – poate cea mai faimoasă – care i-a subjugat pe puternicii zilei. 
Înalta societate a adulat-o și a detestat-o, ziarele au elogiat-o și au condamnat-o.
Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducția.

La începutul efervescentei Belle Époque, pe scenele de la Scala și Olympia, Mata Hari aprinde imaginația contemporanilor săi. Are bărbații la picioare și forța de a-i manevra după plac: artiști, aristocrați, diplomați și oameni de stat sunt tot atâtea marionete în jocul ei periculos.
Dar zarurile sorții nu cad de multe ori la fel, iar tânăra, aflată mereu într-o frenetică reinventare de sine, scapă din mâini frâiele propriei vieți.

Cartea  recompune,  fără a-și propune să fie biografia Margarethei Zelle, pornind de la fapte reale, portretul lui Mata Hari, una din cele mai enigmatice și neconformiste femei ale timpului ei. Povestea nu este foarte romanțată, absolut deloc siropoasă, nu se insistă foarte mult pe detalii, este mai mult ca o trecere în revistă a vieții ei, a evenimentelor care au condus-o spre tragicul ei sfârșit, la doar 41 de ani. Se citește ușor, stilul e foarte cursiv, aerisit, iar întâmplările descrise sunt captivante. Ca încadrare în timp, cartea acoperă perioada dintre 1876, anul nașterii ei, și 1917, anul execuției, trecând prin anii tulburi ai primului război mondial.

Cartea începe cu un prolog, în care asistăm la execuția dramatică a celei care a fost cunoscută în epocă drept Mata Hari – dansatoarea spioană – de catre un pluton alcătuit din 12 soldați. Atitudinea ei în fața morții e descrisă ca senină, curajoasă și demnă.

Povestea sa este creionată în rândurile a două scrisori.

Prima scrisoare, scrisă în timpul detenției,  este adresată de Mata Hari avocatului său, cel care a apărat-o în timpul procesului, dar de a cărui prestație ea a fost dezamăgită, desprinzându-se dintre rânduri ideea că nu crede că el și-a dat toată silința în cazul ei. Această scrisoare se dorește a fi o povestire, o confesiune, din care fiica ei să o cunoască mai bine, să cunoască motivațiile din spatele faptelor sale, conștientă de valul de neadevăruri iscat în jurul ei, unele dintre acestea alimentate chiar de ea însăși. A sperat până în ultima clipă că va fi grațiată, știindu-se nevinovată de acuzațiile aduse, gândind că avea să-i dea chiar ea scrisoarea fiicei ei, într-o bună zi. Brutal de sinceră, a recunoscut în scrisoare că era o ”prostituată – dacă prin asta se înțelege cineva care acceptă favoruri și bijuterii și oferă la schimb afecțiune și plăcere.”

”Știu doar că inima mea este astăzi un oraș-fantomă, locuit de pasiuni, entuziasm, singurătate, rușine, orgoliu, trădare, tristețe (…) Sunt o femeie care s-a născut în epoca nepotrivită, și nimic nu mai poate schimba lucrurile. Nu știu dacă lumea își va aminti de mine, dar dacă așa va fi, mi-aș dori să mă țină minte nu ca pe o victimă, ci ca pe o persoană care a luat hotărâri curajoase și a plătit fără teamă prețul ce trebuia plătit”

Aflăm detalii despre viața lui Margaretha Zelle, despre copilăria într-un mic orășel olandez, Leeuwarden, apoi, după falimentul tatălui său și decesul mamei ajunge la o școală din alt oraș, Leiden, unde trăiește traumatizantul episod de a fi violată de directorul școlii.

Apoi, un anunț citit în ziar, îi va schimba destinul:

”Rudolf MacLeod, ofițer în armata olandeză, de descendență scoțiană, caută tânără logodnică pentru căsătorie și pentru a-l însoți peste hotare.”

Dar ”schimbarea și schimbarea în bine sunt două lucruri complet diferite”, iar Margaretha va avea parte de o viață de coșmar în Java – pe atunci parte a Indiilor olandeze, alături de acest ofițer mai mare cu 20 de ani, care se va dovedi un alcoolic violent, care umbla mereu cu alte femei și o umilea în permanență, fiind în același timp extrem de gelos.

Nici cele două nașteri nu au fost motiv de bucurie. Nașterea fetiței i-a adus un oarecare echilibru, dar baiețelul a fost otrăvit la naștere de către una din doicile lui, o slujitoare care astfel și-a revărsat frustrarea de a fi ”în mod constant violată, bătută și exploatată.”

”Îmi rămăseseră de-acum doar fiica mea, o casă goală, un soț care nu mă ducea nicăieri de frică să nu fie înșelat și un oraș atât de frumos, încât ajungea să fie apăsător; mă aflam în paradis, dar trăiam un infern personal.”

În cele din urmă, în urma unui episod dramatic la care asistă la o recepție oficială, îl convinge pe soțul ei să se întoarcă în Olanda.

Dar nici aici nu-și găsește liniștea.

”Nu mai puteam suporta reproșurile proaspetei mele mame vitregi, ale soțului, plânsetele neîntrerupte ale copilului, orășelul cu aceiași locuitori provinciali și plini de prejudecăți…”

Ca urmare, a luat primul tren către Haga (fac o paranteză să remarc că nu a oprit-o faptul că își abandona astfel fetița) de unde, în urma unui demers la consulatul francez, a ajuns la Paris, cu o identitate falsă: acea de dansatoare orientală pe numele Mata Hari.

Aici, în plină perioadă Belle Époque, va avea parte de un debut de senzație, la Muzeul Guimet, unde execută un număr de streaptease.  Faima ei creşte şi se concretizează într-o carieră de dansatoare timp de câțiva ani, pe scenele de la Scala și Olympia, până la începutul Primului Război Mondial, când talentele sale de dansatoare nu prea mai erau căutate, vârsta începând să-și spună cuvântul, iar criticii vremii catalogând-o drept o amatoare care ştia să improvizeze și să se vândă foarte bine, fiind între timp cunoscută ca și curtezană, având relații cu bărbați sus-puși – bancheri, oameni politici.

I se oferă un contract la Berlin, pe care îl acceptă, dar între timp izbucnește războiul, iar Mata Hari se vede prinsă în vâltoarea unor evenimente care o depășesc. Este contactată de serviciile germane de spionaj, dar imediat a contactat consulatul francez și a raportat  acest lucru șefului contraspionajului, inspectorul Geoge Ladoux. Însă în final, acesta a fost principalul ei acuzator!

Cea de-a doua scrisoare este răspunsul avocatului, după ce cererea de grațiere a fost refuzată, și în care acesta relatează partea din povestea ei pe care o cunoaște, din perspectiva lui, care se vrea obiectivă – și probabil așa și este –  deși încărcată de propriile trăiri și sentimente, întrucât acesta, care-i fusese la rândul lui amant, era îndrăgostit în taină de ea.

M-a impresionat mitul grecesc cu povestea lui Psyche și Eros pe care avocatul îl amintește în scrisoare – făcând o analogie cu povestea ei – și mesajul transmis.

”De fiecare dată când îmi amintesc de acest mit, mă întreb: oare nu vom putea vedea niciodată chipul iubirii? Și înțeleg ce voiau grecii să spună: iubirea e un act de credință față de altcineva, iar chipul ei trebuie să fie întotdeauna acoperit de mister. Fiecare moment trebuie trăit cu pasiune și emoție, fiindcă, dacă încercăm să-l descifrăm și să-l înțelegem, magia dispare (…)

Și cred, iubita mea Mata Hari, că asta a fost greșeala ta…ai ajuns să-ți pierzi complet credința în iubire și ai decis să o faci servitoarea ta. Iubirea nu ascultă de nimeni și îi trădează numai pe cei care încearcă să-i descifreze misterul.”

În final, în epilogul cărții – citându-l pe un renumit procuror, în 1947 – aflăm că:

” Între noi fie vorba, dovezile pe care le aveam erau atât de sărace, încât n-ar fi fost de ajuns nici cât să pedepsești o pisică.”

O poveste, un destin, o figură feminină care a intrat în istorie. O femeie care a trăit intens, a îndrăznit să încalce convențiile, regulile și barierele timpului ei, și a plătit prețul!

Mulțumim Librăria Librex pentru exemplarul oferit pentru recenzie

Cartea Spioana poate fi comandată pe site-ul Librăria Librex

Recenzii Editura Humanitas