Străina de la ultimul etaj, de Maria Bertoldo-Stocheci, Editura Național – recenzie

Străina de la ultimul etaj

Maria Bertoldo-Stocheci

Editura Național

Nr. de pagini: 210

An apariție: 2022

Volumul de proză scurtă “Străina de la ultimul etaj”, aparținând scriitoarei Maria Bertoldo-Stocheci, continuă seria de literatură feminină ce a debutat cu deja celebra “Fata cu cimbru în buzunar” a Mariettei Dobrin. De la distanță de casă, dar sondând atât în zona de obârșie identitară, cât și în spațiul țări(lor) adoptive aspecte din viața și din agenda morală a unor personaje pe cât de oneste și convingătoare, pe atât de insolite, Maria Bertoldo-Stocheci ne încântă cu o selecție de splendide povești și întâmplări memorabile, relatate când cu o fragilitate de porțelan, când cu o forță de gladiator. Stilul limpede, cursiv și alert – însă deosebit de expresiv și de aplecat spre detalii minuțios alese – nu face decât să potențeze charisma acestui volum. Trebuie spus că autoarea și cuvintele ei sunt într-o congruență perfectă, fiind deopotrivă de elegante, sincere, sofisticate, autentice, aristocratice chiar, ceea ce e cu atât mai admirabil cu cât amenințarea clișeelor pare să devină, în prezent, tot mai sufocantă.

”Chiriașa de la ultimul etaj a atras imediat atenția vecinilor. Niciun străin nu locuise până atunci în vechiul lor palazzo. Erau curioși și suspicioși: „Cine mai e și străina asta? De unde a apărut? Cu ce se ocupă? De ce nu salută?“ Câțiva domni mai sociabili au încercat să intre în vorbă cu ea. Nicio șansă, străina de la ultimul etaj nu se deranja nici măcar să le arunce o privire. Trecea pe lângă ei grăbită, mereu elegantă, lăsând în urmă o dâră de parfum fin.
Nici domnul Rossi nu avea pace. A început, sub diverse pretexte, să facă vizite dese la apartamentul închiriat. Suna prevăzător la ușă, iar dacă tânăra nu deschidea, intra cu cheile de rezervă. În fond, era proprietar, avea tot dreptul.
Apartamentul nu suferise nicio modificare, dar, în mod inexplicabil, arăta altfel, mai luminos, mai viu, mai parfumat. Dulapurile vechi ale austerei lui mame erau acum ticsite de haine și eșarfe colorate, iar sertarele comodei ascundeau piese de lenjerie intimă cum numai în vitrinele anumitor magazine mai văzuse. Pentru domnul Rossi, casa în care crescuse i se arăta acum ca un univers misterios, excitant și interzis.
Pe patul desfăcut a zărit într-o zi o pereche minusculă de bikini roșii de dantelă. Nu a rezistat tentației, i-a luat și i-a strecurat în buzunarul de la haină. „Iartă-mă, mamă“, și-a spus și a ieșit din apartament închizând cu grijă ușa în urma lui.”

Proza scurtă este un exercițiu important pentru scriitori, de aceea probabil din ce în ce mai mulți își încearcă mâna cu acest mod de a livra cititorului experiențe încapsulate în porții mici. „Străina de la ultimul etaj”, de Maria Bertoldo-Stocheci, este un volum pe care am fost tentată să îl încadrez rapid într-o categorie numită de mine, la modul general, literatură eminamente feminină, care se adresează în special reprezentantelor sexului frumos, putând fi, bineînțeles, abordată și de bărbați, mai ales de cei porniți în aventura de a sonda în profunzimile misterului feminin.

Acest volum mi-a acordat surprinza de a construi însă un tablou mai complex, unde eroii sunt deopotrivă femei și bărbați, tineri și maturi, aparțin de pături sociale diferite, au anumite caracteristici proprii sau sunt, pur și simplu, sunt oameni obișnuiți puși în contexte care le scot la iveală o latură mai aparte.

Autoarea începe prin a explica modul în care s-a inspirat din povestea reală a unei tinere românce găsită asasinată într-un orășel din Italia, în jurul căreia s-au țesut numeroase supoziții, iar evenimentul i-a permis să țeasă, la rândul ei, o pânză ficțională în care să îi dea un loc în lume acestei triste istorii. Bineînțeles, nu toate povestirile sunt atât de triste, majoritatea chiar conțin, plantat acolo cu bună știre, un crâmpei foarte solid de speranță, de posibilități și rezolvări, atunci când poate lucrurile se complică.

Astfel au luat naștere cele 27 de povestiri și eroii lor. Parcurgând volumul, am rămas cu senzația că ordinea povestirilor nu e chiar aleatorie. Am presupus fie că au fost publicate în ordine cronologică, fie au fost selectate după anumite criterii de către editor. Bineînțeles, acestea sunt doar supozițiile mele, întrucât în urma citirii am pornit de la o impresie de lectură lejeră, dar nu impresionantă, ceva potrivit pentru a fi parcurs într-o pauză, de exemplu, sau un drum scurt cu trenul sau alte mijloace de transport în comun, pentru a ajunge, după jumătatea cărții, la o impresie mult mai puternică, generată de modul în care personajele devin din ce în ce mai complexe, mai bine conturate, senzațiile mai intense, mesajul povestirilor mai clar. A apărut o notă de subtilitate în plus și un umor fin, dar care întregește mult mai bine ansamblul narativ ficțional, până la urmă, dar bine marcat în realitate. Temele variază, culisând printr-o continuă sursă de inspirație generată de cotidian.

Povestirile sunt prea multe ca să pot spune câteva cuvinte despre fiecare în parte și mi-ar fi greu și să selectez câteva în particular cărora să le atribui o atare preferință, însă întăresc afirmația privind dezvoltarea progresivă a cărții, voită sau nu, căutată sau nu, și pot spune că acest lucru a determinat și mărirea gradului de interes cu care am savurat lectura în sine. Insist pe acest aspect, dar asta nu înseamnă că primele povestiri sunt slabe. Sunt scrise la un nivel decent, în ton cu multe alte surate de-ale lor din literatura contemporană de azi, dar le lipsește acel ceva în plus care dă personalitate unei scrieri, din punctul meu de vedere, cel puțin. E o lectură plăcută, fluidă, dar care evoluează pe parcurs către zone mai profunde, poate și datorită temelor alese și dezvoltării, nu doar pe cadranul eminamente feminin de care aminteam, pe care multe scriitoare contemporane preferă să își axeze scrierile. Altfel spus, povestirile capătă din ce în ce mai multă personalitate. Aceasta este o impresie subiectivă, strict a mea în calitate de cititor și mi-o asum, dar până la urmă asta e menirea acestor rânduri, de a reflecta experiența proprie de lectură cât mai obiectiv, dar de a nu omite și aceste impresii personale, întrucât ce este lectura altceva decât o călătorie în lumea ideilor scriitorului, însoțiți desigur de propriile idei și reflecții?

În consecință, volumul „Străina de la ultimul etaj” este o colecție de povestiri contemporane marcate de un stil elegant, puse în valoare și de coperta frumoasă și de aspectul îngrijit al ediției, care așteaptă să fie descoperite de câți mai mulți cititori.

Cartea Străina de la ultimul etaj de Maria Bertoldo-Stocheci poate fi comandată de pe edituranational.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români