Sub vraja ta de Laura Wood, Editura Trei – recenzie

Sub vraja ta

(Under Your Spell – 2024)

Laura Wood

Editura Trei

Traducere: Anca Bărbulescu

Nr. de pagini: 464

An apariție: 2024

Laura Wood este o autoare apreciată de cărți pentru copii și young adult. Sub vraja ta e primul ei roman pentru adulți. Are un doctorat în literatura secolului al XIX-lea și locuiește în Anglia, în Warwickshire, împreună cu soțul ei și cațelul lor, Bea.

O puteți urmări la LauraClareWood.com.

Fiica unui fost star rock ajunge sa lucreze pentru cel mai sexy cântareț de pe planetă e șocată când încep să se aprindă scântei — deși a jurat să nu aibă relații cu celebrități.

Nu-și dorește decât trei lucruri în viață, iar el nu se numără printre ele.

Parasită de iubit, ramasă fără jobul de vis și cât pe ce să-și piardă și apartamentul, Clementine Monroe trece printr-o perioadă proastă. Așa că e de acord când surorile ei propun să reînvie ritualul din copilărie al „vrăjii de despărțire“.
După care dă peste cap o înmormântare, are prima aventura de-o noapte și e nevoită să stea șase săptămâni singură cu starul rock Theo Eliott. El e cel mai cunoscut om de pe planetă. Viața ei e un dezastru. Când vara petrecută împreună devine magică, este oare Clemmie blestemată să repete greșelile trecutului sau va avea parte de un viitor în care i se împlinesc toate dorințele?

”O poveste de dragoste cu staruri rock irezistibilă (…) Relațiile sunt încarcate de emoție (…) O carte pe care o devorezi.“ – Publishers Weekly

”Sub vraja ta e pe atât de fermecatoare pe cât sugereaza numele. Este și plină de umor, și dulce — cu o panoplie de personaje cu adevărat convingătoare. Veți fi vrăjiți.“ – NPR

”O lectură fabulos de captivantă! Cu inteligență și farmec, Laura Wood creează o lume magică în care cititorii își vor dori să se afunde. Legatura extraordinară dintre surori, traseul vindecării și povestea de dragoste desfașurată treptat demonstrează cum poate să te bulverseze cu totul iubirea.“ – Cristina Lauren, autoarea bestsellerului Paradis de împrumut

Sub vraja ta de Laura Wood este o carte romantică încântătoare, amuzantă și emoționantă, despre iubire, prietenie, loialitate, relații de familie interesante, aparențe înșelătoare, dificultatea de a duce o viață normală sub lumina reflectoarelor, dar și despre noi începuturi și curajul de a-ți înfrunta temerile.

Încă de la naștere, Clementine Monroe, din perspectiva căreia este relatată acțiunea la persoana întâi, a avut parte de atenția nedorită a presei. Tatăl lui Clemmie, Ripp Harris, un celebru star rock, reușise perfiormanța notabilă de a lăsa însărcinate trei femei aproape în același timp. Prin urmare, mama lui Clemmie dăduse imediat divorț și, cu banii obținuți la proces, cumpărase o fermă, unde le invitase și pe celelalte două mămici să i se alăture. Presa de senzație o luase imediat razna, denumind locația respectivă ”ferma de bebeluși”, iar când Ripp Harris anunțase că-și făcuse vasectomie, titrase cu litere de o șchioapă: ”Ripp Harris a oprit robinetul”.

În ciuda intruziunii presei în viața lor, cele trei mămici au devenit foarte bune prietene, chiar dacă erau cum nu se poate mai diferite una de cealaltă. Dee, mama lui Clemmie, o fostă cântăreață renumită, era practică și o foarte bună organizatoare, Ada, mama lui Serena, devenise o avocată dură și redutabilă, iar Petty, mama lui Lil, era sensibilă și crease propria linie de haine de designer.

La rândul lor, cele trei surori se dovediseră suflete pereche încă de la naștere, oferindu-și sprijin necondiționat începând din copilărie până la viața adultă.

Dacă Serena și Lil își creaseră o carieră în domeniul muzical, Serena fiind producătoare și managerul unei prestigioase case de discuri, iar Lil performând cu succes cântece folk, Clemmie avea o aversiune față de orice avea legătură cu acest domeniu, specializându-se în literatura medievală. Ceea ce contribuise la această alergie era în primul rând Ripp Harris, care se dovedise a fi un tată execrabil, ratând majoritatea evenimentelor importante din viața fiicelor sale, dar și o relație toxică la vârsta de 17 ani cu Sam, un baterist ce s-a folosit de ea pentru a ajunge la tatăl ei.

Pe atunci, ambele surori îi săriseră în ajutor și făcuseră o vrajă comună, cerând o pedeapsă exemplară pentru fostul iubit și punându-și trei dorințe, câte una de fiecare: Serena ceruse sex fierbinte, Lil un suflet pereche, iar Clemmie un job care să-i aducă satisfacții.

Din păcate, ajunsă la 32 de ani, Clemmie a constatat cu tristețe că nici una din cele trei dorințe nu i se îndepliniseră. Jobul de vis nu se arătase, posturile de profesor universitar de literatură nedievală fiind puține și pe perioadă limitată, de sex fierbinte nu prea avusese parte și nici nu găsise un suflet pereche. Mai mult, de curând fusese părăsită și de iubit, care o trădase mișelește, având o relație paralelă cu o altă tânără, pe care o și lăsase însărcinată. Rămasă singură în apartamentul golit de mobilă, a cărui chirie nu putea să și-o permită, Clemmie primește vizita celor două surori, venite într-un suflet pentru a-i oferi sprijin emoțional. Cu toate decid că era momentul să refacă vechea vrajă, reiterând cele trei dorințe.

Iar primul pas spre vindecare, decide Serena, ar fi ca Clemmie să aibă o aventură de o noapte, care s-a îndeplinit mult mai repede decât s-ar fi așteptat oricare dintre ele.

Ajunsă la înmormântarea fostului impresar al mamei ei, ce le rămăsese un bun prieten de familie, Clemmie este bulversată de întâlnirea cu fostul ei iubit, Sam, retrăgându-se în vechea ei cameră din copilărie, unde găsește un bărbat extrem de atrăgător. Scânteia atracției se aprinde imediat și cei doi au parte de o noapte toridă de pasiune, la sfârșitul căreia Clemmie fuge în timp ce bărbatul misterios era la duș.

La vreo două săptămâni după aceea, Serena îi cere ajutorul lui Clemmie, oferindu-i un job foarte bine plătit. Mai precis, Theo Elliott, un star rock aflat în vogă, era în pană de creație, termenul de predare al noului album apropiindu-se vertiginos, iar el neavând pregătită nicio melodie. Disperată de perspectiva unei pierderi financiare consistente, Serena a venit cu soluția de a-l izola,de orice ar fi putut să-l distragă, pe Theo la casa de pe plajă a bunicii lui Lil, Mac, unde cele trei surori petrecuseră mai multe vacanțe de vis. Misiunea lui Clemmie era de a se asigura că Theo are parte de tot confortul, stându-i la dispoziție pentru orice nevoi suplimentare ar apărea.

Clemmie acceptă, pe de o parte din cauză că oferta financiară era tentantă pentru a fi refuzată, iar pe de altă parte pentru că nu putea să o refuze pe Serena, înțelegând că miza era uriașă în joc pentru ea. Surpriza uriașă a venit în momentul în care Serena i l-a prezentat de Theo, același cu bărbatul cu care avusese o aventură fierbinte!

Relația romantică dintre Clemmie și Theo este una cu ardere lentă. În prima perioadă, cei doi se ignoră reciproc, interacționând la minim. Noroc cu o gripă buclucașă care a doborât-o pe Clemmie la pat, Theo îngrijind-o cu mult devotament, ca mai apoi Clemmie să-i întoarcă favoarea, după ce el s-a molipsit de la ea.

Urmează o perioadă idilică, în care Clemmie observă noi fațete surprinzătoare ale personalității lui Theo. Dacă Ripp Harris se simțea ca peștele în apă înconjurat de atenția presei, Theo era oripilat de ea. Nu numai că o viață normală devenise un lux de neatins, dar și familia lui avusese de suferit, fiind hărțuiți în permanență de paparazzi.

Clemmie descoperă că Theo era complet diferit față de imaginea pe care i-o zugrăviseră ziarele de scandal. Departe a avea zeci de aventuri, Theo avusese o singură relație stabilă, care se terminase în urmă cu cinci ani, în parte și datorită popularității nedorite, rămânând buni prieteni în continuare, iar aventuri de o noapte nu mai avusese de peste zece ani, până la Clemmie. În plus, avea o sensibilitate aparte, fiind capabil de multă tandrețe, și era foarte loial familiei sale.

Când însă paparazzi le dau de urmă și năvălesc cu bocancii în viața lor, relația lor se va dovedi suficient de puternică pentru a rezista?

Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte întreaga poveste, precum și deznodământul.

Presărată cu mult umor și momente emoționante, cartea mi-a oferit o lectură foarte plăcută și reconfortantă și o recomand cu drag!

Fragment din carte:

Să vă spun cum arată viața mea în momentul de față: soră-mea stă la mine în prag cu o pasăre moartă în mâini și nici măcar nu e cel mai nasol lucru care s-a întâmplat pe ziua de azi, nici pe departe.

— Clemmie.

Ochii lui Lil se umplu de lacrimi și tușul de ochi negru, gros deja începe să i se întindă alarmant; ridică mâinile cu ghemotocul de pene unsuroase.

— A zburat drept în parbrizul meu… Crezi că se mai face bine?

Mă uit la pasăre. La pasărea foarte evident moartă.

— Nu, nu prea cred.

Încerc să-mi iasă delicat, dar ratez ținta cam cu un kilometru. Cum am zis, a fost o zi lungă.

— Hai, băi, Lil, ce dracu’!

Sora noastră Serena apare lângă umărul meu, trăgând o dușcă sănătoasă direct din sticla de șampanie pe care a adus-o.

— Ce faci cu aia? Ce scârbos!

Lil se uită urât la Serena.

— Încerc să-i salvez viața. Auzi, oare la păsări merge respirația gură la gură?

— Bănuiesc că vrei să spui gură la cioc, nu? meditez eu, în timp ce Serena se face că vomită zgomotos.

— Nu pot s-o las așa, să moară, insistă Lil încăpățânată, iar eu rămân fermă pe poziții în cadrul ușii, pentru că știu că, la cel mai mic semn de ezitare, pasărea aia moartă o să ajungă la mine în casă.

— Cred că e cam târziu să vorbim de asta, spune Serena, întinzând spre creatură un deget cu manichiură îngrijită. Eu parcă știu că păsările nu trebuie să fie așa plate la mijloc.

Lil se uită în jos.

— A, spune ea în cele din urmă. Groaznic!

— Da, mă rog, acum eventual ai putea să lași jos pasărea moartă și să intri? sugerez eu.

— S-o las, așa, pe jos?

Lil e oripilată.

Deja îmi dau seama încotro merge discuția și sunt mult prea stoarsă de energie să organizez o înmormântare păsărească. Arunc o privire disperată spre Serena, care îmi răspunde dând ochii peste cap.

— Nu mai bine o pui tu la gunoi? propune ea.

— La gunoi?!

Vocea lui Lil urcă într-o gamă superioară.

— La compost, precizează Serena repede. Are Clemmie vreo șaișpe feluri de gunoi separate, nu?

Se uită spre mine.

— Am unul pentru deșeuri din grădină, spun, dând din umeri.

Ce-i drept, „grădină“ e un termen cam indulgent pentru peticul de iarbă scurtă pe care l-am primit în folosință odată cu apartamentul. Am tot vrut să plantez niște bulbi, aveam viziuni mărețe despre cum urma să trec eu diafan cu coșul de răchită la îndoitura brațului și să zâmbesc modest când mă laudă lumea că am un dar pentru grădinărit, dar n-am avut timp. Și oricum nu mai contează acum.

— Uite, vezi, zice Serena, aruncându-și părul peste umăr. Perfect. O redai pământului.

Serena e maestră la a-i convinge pe oameni să facă ce vrea ea, iar acum adoptă limbajul lui Lil, pe un ton persuasiv.

Lil șovăie.

— Nu mi se pare prea demn.

— E legea naturii, Lil, insistă Serena, fluturând din mână. Știi cum se zice, uneori trebuie să lași lucrurile în voia morții.

— În voia sorții, mă bag și eu. Și nu cred că faptul că pasărea asta a fost lovită de o Toyota Yaris condusă de o tipă cât un bețișor îmbrăcată într-o geacă roz enormă se califică drept genul ăla de fatalism poetic.

— Whatever, mă desființează Serena, care deja s-a încălzit. A sorții, a morții, oricum, face parte din ciclul natural, nu? Țărână suntem și în țărână ne vom întoarce, morții cu morții, viii cu viii. Povestea-i a ta… și e minunată…

Știu cu certitudine de sută la sută că în secunda urmă­toare o să înceapă să răcnească cu tot entuziasmul melodia din Regele Leu, ceea ce mă tem că ar submina impresia că vede situația cu seriozitatea la care se așteaptă Lil, așa că intervin repede.

— Hai, Lil, că murim de frig aici, și în casă avem pizza. Pizza ta vegană preferată. Și vin. O grămadă de vin.

— Bine, răspunde Lil, aprobând din cap fără tragere de inimă. Dar cred că ar fi bine să zic câteva cuvinte.

— Spune-le repede, o îndeamnă Serena. Clemmie are mult mai mare nevoie de noi decât pasărea aia moartă. Pentru ea s-ar putea să mai existe ceva speranță.

— Chiar era cazul s-o dai așa? mormăi eu.

Serena nu răspunde; se mulțumește să mai ia un gât de băutură, cu sprâncenele ridicate, dar ideea e clară: vrea să spună că viața mea e, practic, ditamai pasărea moartă, iar eu nu prea pot s-o contrazic.

Cinci minute mai târziu, suntem adunate în jurul lăzii mele de compost de grădină.

— Aici se odihnește porumbelul Peter, intonează Lil.

Nu sunt câtuși de puțin convinsă că pasărea moartă din compostul meu e porumbel, dar nu pare momentul pentru ciondăneli pe semantică.

— Nu prea știm cât ai trăit, continuă Lil, dar ai făcut parte din lumea aceasta mare și frumoasă și e păcat că ai părăsit-o. Sper ca, oriunde ai fi, să simți soarele pe spate și vântul sub aripi. Sper să fii fericit și liber.

Simt cum îmi înțeapă ochii niște lacrimi neașteptate, pe care încerc să le ascund de Serena.

— Sunteți niște catastrofe amândouă, mârâie ea, dar aud afecțiunea mascată din vocea ei. Acum putem să intrăm în casă? E frig de groază, știți. Lăsați naibii pasărea, mai am puțin și mor și eu de hipotermie.

Lil închide capacul cutiei de compost, iar eu le conduc pe amândouă înăuntru cu un oftat de ușurare.

— Ce s-a întâmplat aici? întreabă Lil, uitându-se prin apartamentul meu care, ce-i drept, arată cam spartan.

Serena se strâmbă.

— Ce să se întâmple, Leonard s-a întâmplat.

— Ți-a luat toate lucrurile? exclamă Lil, gata să se înece. Canapeaua? Televizorul? Și… unde sunt lucrurile lui Somon? Stai, Somon unde e?

A, da. Pisica. Nu pot să mă gândesc prea tare la asta, că iar încep să plâng.

Lil clipește mărunt, procesând.

— Ți-a luat motanul?

— Len a zis că o să-i fie mai bine în casa nouă, spun eu, încercând să mențin un ton detașat. Și are dreptate. E o casă în toată regula și departe de șoselele mari. Mult mai sigură.

— Ți-a luat motanul! repetă Lil, iar de data asta ochii ei mari și albaștri au o sclipire ucigașă. Te-a părăsit pentru alta, ți-a luat toate lucrurile și ți-a furat și motanul?! Îl urăsc.

Mă uit în jur, la sufrageria cu bucătărie open-space aproape goală. Ieri era plină de cele mai tari mobile de la Ikea, din alea care vin în pachete plate, ordonate și atent aranjate. Bine, nu prea erau pe gustul meu; cu atâtea linii ferme, contemporane și atât de puțină dezordine, spațiul era cam lipsit de suflet, dar fusese foarte drăguț; arăta a apartament locuit. Acum — că nu se mai află în el decât fotoliul pe care l-am găsit odată pe stradă (și i-am spus lui Len că l-am cumpărat de la un târg vintage, altfel nu m-ar fi lăsat să intru cu el pe ușă), rafturile cu cărți, strâmbe și pe jumătate golite și veioza de masă în formă de sirenă cu scoică în mână, dar pe care nu mai am pe ce masă s-o pun —, arată de parcă am organizat o vânzare de vechituri și au rămas obiectele pe care nu le-a vrut nimeni.

— Erau lucrurile lui, spun eu, ridicând din umeri. El le-a ales, el le-a plătit. În fond, nu mi-am dat seama cât de multe dintre ele erau ale lui până n-au venit tipii cu duba să le ia.

Ceea ce s-a întâmplat chiar azi, în timp ce eu eram la serviciu. Un serviciu pe care urmează să-l pierd. La gândul ăsta, mă lovește durerea de cap cu care mă lupt de ceva vreme.

— Eu mi-am dat seama din prima că e un jeg, spune Serena sumbru, în timp ce se lăbărțează peste blatul de bucătărie și deschide cutia uriașă de pizza. De mulți ani îți spun.

— Ai zis că e plicticos, răspund eu, ceea ce, ca să fim corecte față de el, acum nu prea se mai aplică.

Eram cu Len de patru ani, după care, acum zece zile, mi-a spus nu numai că mă părăsește pentru Jenny, o colegă de la firma lui de contabilitate, ci și că sunt împreună de un an și jumătate, iar ea e însărcinată în trei luni. Len, Jenny, copilul lor și motanul meu urmează să se mute într-o căsuță șic cu cinci camere, undeva la țară, în Oxfordshire, cu tot cu mobila noastră. În marea lui mărinimie, mi-a lăsat apartamentul din oraș, pentru care nu-mi mai permit să plătesc chiria singură. Totul foarte ordonat.

Înainte de experiența asta, întotdeauna eram cam sceptică față de oamenii pe care astfel de evenimente îi iau pe nepregătite. Cum adică n-au știut? îmi spuneam. Ei, acum mărturisesc: habar n-aveam. Niciun indiciu, nici nu-mi sclipise, așa, printr-un colț de minte, vreo urmă de idee despre toate astea.

Când Len mi-a expus situația, cu un aer grav, stând în picioare în fața șemineului ca un detectiv dintr-o ecra­nizare proastă după Agatha Christie, care tocmai ar dezvălui cine e criminalul, primul meu gând a fost că glumește.

N-a durat mult, pentru că Len nu prea le avea cu glu­mele și, sinceră să fiu, nimic din ce-i ieșea pe gură nu era cine știe ce amuzant.

— Practic, cred că și tu, și eu continuăm relația asta din inerție de foarte multă vreme, a spus el, iar cuvintele lui aveau tonul sec și exersat al unui discurs repetat dinainte.

(Mai târziu am aflat că motivul era că Jenny îi scrisese efectiv un scenariu — lucru foarte inspirat, pentru că Len tinde să se exprime vag, în timp ce despărțirea noastră a fost chiar extrem de clară.)

— Suntem prea diferiți. Nici nu e de mirare, având în vedere istoricul tău…

Aici mi s-a părut că răsucește cuțitul în rană cu o mare cruzime.

— Nu mai suntem îndrăgostiți unul de celălalt, C­lemmie. Doar ne-am obișnuit să fim împreună.

Cartea Sub vraja ta de Laura Wood poate fi comandată pe edituratrei.ro, libris.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Trei