Sunt cu ochii pe tine de Teresa Driscoll, Editura Herg Benet – recenzie
Sunt cu ochii pe tine
(I’m watching You – 2017)
Teresa Driscoll
Editura: Herg Benet
Colecția: Passport
Traducere din limba engleză: Ioana Duda
Nr.pagini: 290
An apariție: 2019
Jurnalist peste 25 de ani – dintre care cinci ca prezentator de știri la BBC – Teresa Driscoll urmărește poveștile de viață, cu toate tenebrele lor. A urmărit crimele atât de mult timp și a fost profund impresionat de toate consecințele lor: felul în care au afectat familiile, prietenii și martorii implicați. Aceste consecințe le-a descris în cărțile el.
Teresa trăiește în frumosul oraș Devon, împreună cu soțul și cei doi fii ai ei. Scrie cărți pentru femei și thrillere, care au fost traduse în șase țări.
Pe tine ce te-ar convinge să intervii?
Când Ella Longfield surprinde doi tineri atrăgători flirtând cu două adolescente într-un tren, nu-și bate prea mult capul cu asta – până în clipa în care află ca baieții tocmai au ieșit din închisoare, iar instinctul ei matern o pune în stare de alertă. Dar chiar în momentul în care vrea să ceară ajutor, ceva o oprește. În dimineața următoare află vestea că una dintre adolescente – Anna Ballard, o frumusețe cu ochii verzi – a dispărut. Un an mai târziu, Anna tot nu a fost găsită. Ella este devastată de vină ca nu a intervenit, și nu e singura care nu poate uita. Cineva îi trimite scrisori de amenințare, care o fac să se teamă pentru propria viață. Apoi, o întâmplare dezvăluie faptul că familia și prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai bună, Sarah, nu a spus tot adevarul în legatura cu ce s-a întâmplat în acea seară – iar părinții, de asemenea, au la rândul lor secrete. Cineva știe unde se află Anna – și nu vor să spună. Dar sunt cu ochii pe Ella.
Nu sunt o fană a genului thriller dar, uneori, simt nevoia să mă delectez și cu astfel de cărți. Atunci când Editura Herg Benet mi-a oferit ocazia, am profitat fără să stau pe gânduri, cu atât mai mult cu cât simțeam nevoia unei mici schimbări în rutina mea „literară”.
Sunt cu ochii pe tine de Teresa Driscoll a venit la momentul potrivit iar lectura mi-a bucurat sufletul. Este o carte despre adolescenți, despre frământările și teribilismul specific vârstei adolescentine, despre secrete, adevăruri spuse pe jumătate și consecințele ce decurg de aici, dar mai ales este despre familie și prietenie.
Cu un stil de scriere simplu dar atractiv, lectura este facilă iar narațiunea curge lin, fără a pune în dificultate cititorul. Probabil iubitorii acestui gen literar ar spune că este o carte prea ușoară pentru a fi considerată un thriller veritabil. Mie, totuși, mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut conceptul; totodată, mi-au plăcut personajele – frumos construite fără a fi totuși puternic caracterizate -, mi-a plăcut modul cum a fost construită intriga în ciuda faptului că narațiunea este prezentată într-un mod aparte, când la persoana I din perspectiva Ellei Longfield, unul din personajele cheie ale poveștii, când la persoana a III a din perspectiva altor personaje, la fel de importante pentru înțelegerea întregii acțiuni. Însă cu fiecare pagină dată, povestea devine tot mai captivantă, iar intriga mai complexă.
Ella Longfield, proprietara unei florării micuțe dar cochete, asistă fără voia ei, în timpul unei călătorii cu trenul, la o discuție între două adolescente – Anna și Sarah – și doi tineri. Nimic ieșit din comun! Doar că, fără să știe, Ella avea să devină, la scurt timp, martoră în cazul unei răpiri.
În urma discuțiilor destul de zgomotoase dintre cei patru tineri, Ella află cu stupoare că cei doi bărbați sunt, de fapt, foști pușcăriași, recent eliberați, motiv pentru care devine destul de temătoare și decide să intervină între ei. Fiind mamă de adolescent, Ella are o bună intuiție și își dă seama de pericolul în care se află tinerele datorită naivității, specifice vârstei.
„În momentul ăsta, mă gândesc să intervin. Mi-o imaginez pe mama Anei, lângă aragaz, cum îi spune soțului că e îngrijorată pentru fetița lor, speră să fie bine, iar el îi spune să nu se mai agite atât. Sunt cuminți. O să fie bine, iubire.
Și mă gândesc că nu sunt deloc bine. Karl ne de părere că fetele ar fi în siguranță dacă le-ar însoți cineva care cunoaște Londra.
Ei doi vor sta la niște prieteni în Vauxhall, unde vor sărbători ieșirea din închisoare. Cum ar fi să se vadă după teatru și să meargă împreună în club?
În acest moment, decid să îi sun pe părinții fetelor. Au spus numele satului in care locuiesc. Anna trăiește la o fermă. Nu e mare lucru să îi găsesc. Sun la poștă sau la vreun bar. Câte ferme pot fi?”
Doar că decizia luată, într-un mod rațional și cu bună intenție, nu va fi dusă la îndeplinire. Au fost suficiente doar câteva cuvinte, câteva gesturi pentru a o determina să își înfrâneze pornirile. Ce s-a întâmplat? Ce a determinat-o pe Ella să nu o mai intereseze soarta celor două adolescente? Rămâne să descoperiți singuri atunci când veți citi cartea.
Din păcate, a doua zi după călătoria cu trenul, Ella află că Anna Ballard – una dintre cele două adolescente din tren – a fost dată dispărută, motiv pentru care merge la poliție pentru a spune tot ceea ce știe. Din acest moment, pentru Ella începe calvarul: propria tăcere o condamna la luni de suferință și durere, gânduri măcinate de vină, priviri încărcate de ură și cuvinte dureroase aruncate de cei din jur. Iar ca presiunea psihică să atingă cote maxime, aceasta începe să primească scrisori de amenințare.
„Oamenii mă priveau din nou în felul acela. Femeia aia. Vă amintiți? Femeia care nu a spus nimic. Din tren. Vă amintiți? Când au dispărut fetele acelea? Dumnezeule! A trecut deja un an?”
„Și ultimul mesaj, ca celelalte, a venit într-un plic negru, cu adresă printată pe o etichetă. Dar ăsta e și mai ciudat. Mai amenințător. Fundal negru, cu literele lipite. Karma. O să plătești.”
Declarația Ellei la poliție, cu un an în urmă, nu face altceva decât să provoace o furtună imensă în viețile tuturor celor implicați, cu atât mai mult cu cât, contrazice marturia Sarei – cea de a doua adolescentă și prietena Annei -.
Sarah, de la început, a evitat să spună adevărul despre cele întâmplate în acea noapte fatidică, preferând să se închidă în sine și, totodată, să își îndrepte furia asupra celor din jur. Are aceasta un amestec în dispariția Annei? Sau, pur și simplu, cunoaște acel detaliu care ar face diferența în elucidarea misterului dar îi este teamă să vorbească?
De altfel, și după un an de la dispariția Annei, cercetările poliției sunt fără rezultat iar ancheta bate pasul pe loc. Nu și viața celor afectați, direct sau indirect, de dispariția Annei.
Toți au ceva de ascuns. Familia Annei a fost percepută ca una frumoasă și unită, fără că cineva să bănuiască că realitatea este cu totul alta; familia Sarei este dezbinată, de ani de zile, existând adevăruri crude, ascunse sub preș, doar de dragul de a păstra aparențele, indiferent de consecințele ce decurg de aici; prietenii Annei și Sarei, uniți de această tragică întâmplare, nu reușesc să își înfrâneze gândurile, emoțiile, fiecare simțindu-se vinovat, dar preferând tăcerea. Toate acestea ies la iveală odată cu dispariția Annei.
În mijlocul acestui haos emoțional, trei personaje își au „marcate” soarta: Anna, adolescenta dispărută, despre care nu se știe dacă mai trăiește sau nu, Ella, martora fără voie, care va fi încolțită din toate părțile, considerată „vinovată” de dispariția Annei și cel din umbră, „observatorul”, cel care se joacă cu durerea, cu mintea celor „aleși”.
„Îi aleg cu atenție pe cei pe care îi urmaresc.
Trebuie să fie deosebiți. Uneori îi aleg pentru că îi iubesc și știu câtă nevoie au de mine. Iar alteori, pentru că îi urăsc. Niciodată nu aleg la întâmplare. De ce să te chinui să faci asta dacă nu te simți puternic?”
Să fie vorba despre putere, control? Sau obsesie? Sau răzbunare? Sau, poate, câte puțin din fiecare?
Cine este misteriosul personaj? Este el cel care îi trimite Ellei scrisori de amenințare? Are acesta legătură cu dispariția Annei? Recunosc că eu nu am bănuit cine este iar finalul m-a luat prin surprindere 🙂.
Deși acțiunea cărții nu este foarte intensă, autoarea reușește să capteze atenția, să contureze o intrigă interesantă pornind de la o întâmplare tragică, să releve câteva tipologii umane pline de energie dar și contraste, permițând, totuși, personajelor să își găsească speranța și iertarea în sufletele lor.
Sunt cu ochii pe tine nu este doar o simplă poveste, ci și o lecție de viață. Toți avem secrete, frustrări; nu există perfecțiune, nimic nu este simplu, dar întotdeauna există o rezolvare. Adevărul, mai devreme sau mai târziu, iese la iveală. Care sunt, însă, efectele? Pot fi gestionate cu rațiune, conștiință?
Este posibil ca o întâmplare tragică să aducă rezolvare, iertare și speranță în viețile tuturor? Mai este în viață Anna? Va reuși Sarah să se elibereze de sentimentul de vină? Dar Ella? Răspunsurile la aceste întrebări, dar și toată intriga acestei cărți, rămâne să le descoperiți singuri dacă veți citi cartea 🙂.
Eu v-o recomand cu drag! Va fi o lectură captivantă dar și plină de învățăminte. Acum, de voi depinde! 😉
Cartea Sunt cu ochii pe tine de Teresa Driscoll poate fi comandată de pe hergbenet.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro
Recenzii și prezentări cărți thriller
Recenzii și prezentări cărți cu mister
Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet
12 Comments
Carolina Bianca Moroianu
Foarte ispititoare recenzia! Felicitări!
Mirela Barbălată
Mulțumesc iubita!
Geo
Felicitări, Mirela! Îmi place recenzia ta!
Mirela Barbălată
Merci, iubita!
anasylvi
O recenzie interesanta, care dezvaluie doar atat cat sa ne provoace curiozitatea. Multumesc pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Mulțumesc și eu !
Oli
Super recenzie, frumoasa si tentanta! Felicitari si multumesc pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Mulțumesc !
Tyna
Foarte frumoasă și convingătoare recenzia! Felicitări! Mă bucur că ai prins gustul thrillerelor
Mirela Barbălată
Mulțumesc !
Daniela Balan
Foarte frumoasă,tentantă și captivantă recenzia ! Felicitări ❤️
Mirela Barbălată
Mulțumesc !