Taci și sărută-mă! de Rachel Gibson, Editura Act și Politon – recenzie

Taci și sărută-mă!

(Just Kiss Me – 2016)

Rachel Gibson

Editura Act și Politon

Colecția Corola

Traducere: Alina Grozea

An apariție: 2018

Nr. pagini: 299

Rachel Gibson este o scriitoare americană de romane de dragoste, debutând în urmă cu 20 de ani cu titlul Simply Irresistible, un succes remarcabil care a transformat-o rapid în autor de bestselleruri New York Times și USA Today. Publicația americană The State, surprindea succint talentul autoarei, scriind despre Gibson că: „are iscusința de a scrie cărți care te fac să zâmbești. De asemenea are darul de a scrie scene care te fac să lăcrimezi”.

Pentru Vivien au trecut câțiva ani de când nu îl mai văzuse pe Henry Whitley-Shuler. De pe vremea când era adolescentă și își câștiga existența lucrând ca menajeră. Iar el era fiul unei familii bogate, deloc genul de băiat care i s-ar fi potrivit lui Vivien.

Vivien și-a promis că va pleca din Charleston, va deveni vedetă de cinema și se va revanșa față de toate acele fete care râdeau de ea. A obținut ceea ce își dorea, chiar mai mult decât atât, dar de ce viața ei plină de farmec pare atât de banală?

Și Henry a reușit să cunoască succesul. Și-a creat un drum glorios pe Wall Street, până când un atac de cord l-a obligat să-și reorienteze viața profesională. Nu caută dragoste. Nici măcar aventură. Totuși de ce nu-i poate rezista unei femei ca Vivien?

„Personajele lui Gibson sunt ciudate și îndrăgite, iar dialogul isteț și energic te amuză la fiecare pagină citită.” – Publisher’s Weekly

„Gibson creează acel tip de eroi care îi lasă pe cititori cu gura căscată și cu răsuflarea tăiată.” – Dolly Moiseeff, The Oakland Press

„Universul poveștilor lui Gibson este amuzant, confortabil și plăcut. Voi profita de orice oportunitate pentru a-l vizita.” – Rachel Potter, All About Romance

Taci și sărută-mă! de Rachel Gibson este o încântătoare carte romantică, foarte amuzantă dar și înduioșătoare! Personaje fascinante, replici spumoase, scene savuroase și pline de umor dar și momente deosebit de emoționante, secrete din trecut, legături complicate de familie, iubire și loialitate – toate se împletesc într-un amestec deosebit de captivant, oferindu-ți o lectură plăcută de la prima până la ultima pagină și lăsându-te cu o stare de bine la sfârșit.

În copilărie și adolescență, cei doi eroi ai cărții se antipatizaseră reciproc însă, în momentul în care s-au reîntâlnit, cincisprezece ani mai târziu, chimia dintre ei a fost de-a dreptul explozivă.

Mi-au plăcut mult ambii eroi ai cărții: Vivien – o adevărată luptătoare, caldă, optimistă, vivace și sensibilă, iar Henry – bun, loial, responsabil și inteligent, ambii capabili de multă iubire și afecțiune.

Vivien Leigh Rochet, o tânără cu nume predestinat celebrității, a fost în copilărie o fetiță ușor plinuță, care adora înghețata și care ținea un jurnal în care își consemna dorințele ei pentru când va fi mare. Vivien crescuse într-un cartier de bogătași, locuind de când era doar un bebeluș în garajul familiei Whitley-Shuler, pentru care Vivien și mama ei, Macy Jane, făceau curățenie în casă. Tatăl ei murise eroic înainte ca ea să se nască, fără a fi apucat măcar să se însoare cu mama ei. Asta dacă putea avea încredere în spusele mamei ei, care suferea de tulburare bipolară.

”Crescuse înconjurată de familii bune, dar nu se integrase niciodată. Ai ei nu aveau orașe, sau poduri sau terenuri de golf cu numele lor. Ai ei munciseră din greu ca să răzbată, iar arborele lor genealogic arăta mai curând ca o tufă crescută în toate direcțiile decât ca un stejar impunător.”

Doamna Whitley-Shuler le tratase cu multă răceală pe Vivien și mama ei, încă din prima zi când acestea se mutaseră în garajul din spatele casei, motiv pentru care Vivien o poreclise ”Călugărița”. Domnul Shuler murise un an mai târziu după ce acestea veniseră acolo, iar Vivien consemna în jurnalul ei că este convinsă că doamna Călugăriță îi mâncase capul și că îi e teamă că și pe al ei vrea să îl mănânce.

Vivien nu se înțelegea prea bine nici cu cei doi băieți ai familiei Whitley-Shuler – Henry, mai mare decât ea cu cinci ani, și Spence, mai mare decât ea cu un an, motiv pentru care și acestora le dăduse porecle pe măsură – Henry Cap-sec și Varza de Spence.

Povestea din trecut o aflăm, încetul cu încetul, atât din amintirile lui Henry cât și din mici fragmente din jurnalul de adolescentă al lui Vivien, inserate pe tot parcursul cărții.

Din jurnal, care te amuză dar te și înduioșează deopotrivă, aflăm cum și în ce fel s-a manifestat prima dată talentul de actriță al lui Vivien, în ce ritm își schimba mama ei iubiții, cât de tare se rușina ea când copiii de la școală spuneau despre mama ei că este nebună, dar și care erau relațiile ei cu colegii de clasă și cu frații  Shuler.

În ciuda schimbărilor bruște de dispoziție ale lui Macy Jane și ale planurilor nerealiste pe care aceasta și le făcea mereu, dar de care nu se ținea niciodată, Vivien nu considera că a avut o copilărie nefericită, iubindu-și nespus mama, care o iubea, la rândul ei, necondiționat. Paradoxal, tocmai felul visător de a fi al lui Macy Jane a ajutat-o pe Vivien în carieră, făcând-o să creadă că niciun vis nu este imposibil.

Pe de altă parte, lui Henry și Spence li se impuseseră reguli ferme încă de mici copii, iar mama lor le arătase mai degrabă exigență decât căldură. De altfel, cei doi frați nici nu petrecuseră prea mult timp cu mama lor, întrucât din momentul în care atinseseră vârsta de școală, fuseseră trimiși la diverse internate, iar în perioada vacanțelor de vară își petreceau timpul alături de bunicul lor în Hilton Head, fiind la curent cu sacul lui de expresii și eufemisme din sud. Bunicul Shuler încercase să-i învețe ceva important în viață. Lucruri precum vânătoarea, pescuitul și femeile. Femeile nu erau niciodată grase, ele erau ”grele ca smântâna”, iar ”părțile speciale” ale femeilor erau ”jeleuri” și ”prăjiturele”. Este lesne de înțeles că, în momentul în care li se oferea să guste așa ceva, cei doi băieți erau apucați de hohote incontrolabile de râs. Un astfel de moment amuzant este consemnat, de altfel, și în jurnalul lui Vivien.

”Dragă Jurnalule,

Dovada că Spence Whitley-Shuler e bolnav la cap. Chiar azi, eram cu mami în casa mare, cu doamnele de la biserică. Ele se rugau și vorbeau despre Biblie, și eu credeam că o să mor de plictiseală. Singurul lucru bun în legătură cu doamnele de la biserică e că aduc prăjiturele și ceai. Varza de Spence și Henry Cap-sec sunt acasă, în vacanța de primăvară, iar Nonnie le-a cerut să coboare și să le salute pe doamne. O țineau toate cu ”mă bucur de cunoștință” și ”ce face mama ta”. Toate prefăcute și politicoase, până când Louisa Deering i-a întrebat dacă vor să încerce câteva din prăjiturelele doamnelor. Spence a început să râdă atât de tare, încât am crezut că va face leziuni interne. Henry a mormăit ceva și l-a scos pe frati-su din cameră, ca să găsească probabil vreo cămașă de forță pe undeva. Ce-o fi atât de amuzant la prăjiturele? Eu le ador. Aș mânca zilnic dacă m-ar lăsa mami. Delicios!! 😊”

Pe când avea doar zece ani, Henry fusese nevoit să se maturizeze brusc, descoperind, fără voia lui, un secret tulburător de familie în urma căruia, întocmai ca într-un joc de domino, ieșise la iveală și un altul, la fel de șocant. De atunci și până în prezent, Henry fusese nevoit să poarte povara celor două secrete, care îl marcaseră profund.

Henry nu o simpatizase deloc pe Vivien când era copil, în principal din cauza faptului că o surprindea deseori cotrobăindu-i prin lucruri, în timp ce, chipurile, făcea curățenie prin camera lui. Credea despre ea că are „mâini lipicioase” și „un caracter dezagreabil”.

”Ce-și amintea cel mai bine despre Vivien era că întotdeauna fusese o mică actriță. Nu mai întâlnise pe nimeni care să reușească să arate atât de nevinovat în timp ce mințea cu nerușinare, și cunoscuse câteva personaje dubioase la viața lui. Putea să fie prinsă cu fața plină de ciocolată și cu mâna în tava cu prăjituri, și tot ar fi convins pe toți că e o înscenare, o greșeală, că ea nu e vinovată câtuși de puțin.”

Animozitatea dintre ei atinsese cote maxime în momentul în care Henry o surprinsese în camera lui pe Vivien, în vârstă de treisprezece ani pe atunci, având în mână o cutie cu prezervative pe jumătate consumată, pe care o scosese din sertarul lui cu șosete. Departe de a fi intimidată de furia lui, Vivien l-a înfruntat cu mult curaj, spunându-i că știe secretul dintre el și Tracy Lynn. Totuși, în ciuda temerilor lui Henry, Vivien nu a spus nimănui ce descoperise, în principal deoarece și-a dat seama că dezvăluirea acelui secret i-ar fi făcut un mai mare rău lui Tracy Lynn decât lui Henry.

Drumurile celor doi se despărțiseră ulterior, Henry plecând să studieze la colegiu și venind foarte rar acasă, iar Vivien reușind să-și croiască cu multă ambiție și perseverență un drum în industria cinematografică, dând lovitura după ce a fost distribuită într-un film distopic ce obținuse un succes fulminant, Vivien câștigându-și foarte mulți fani. Din banii câștigați ca actriță, Vivien a putut să-și îndeplinească o parte din visurile din copilărie, cumpărându-i mamei ei ”casa ca o bomboană” pe care știa că aceasta și-o dorise cândva.

„Vivien avea o mulțime de fani aici în Charleston. Fata simplă care plecase din orașul natal devenise un mare star de cinema la Hollywood. Macy Jane fusese cea mai mare fană a ei și nu-și ascunsese mândria niciodată. Nu că ar fi încercat vreodată să își ascundă emoțiile. Era atât de mândră de singurul ei copil!”

Drumurile lui Henry și Vivien aveau să se intersecteze din nou, mult mai târziu, pe când Vivien avea 30 de ani iar Henry 35 de ani.

Moartea neașteptată a mamei lui Vivien, Macy Jane Rochet, a fost un adevărat șoc pentru Vivien, forțând-o să iasă din ritmul vieții trepidante de star de cinema pe care o ducea, provocând-o la introspecții în urma cărora a realizat cu durere că, în ciuda aparențelor, viața ei nu era una prea fericită sau împlinită.

„Deopotrivă ascuțită și surdă, tristețea lui Vivien era o constantă în sufletul și în inima ei”.

”Macy Jane Rochet încetase din viață, iar poveștile false din ziarele de scandal păreau atât de triviale. Atât de stupide. Fusese o vreme când nimănui nu-i păsa într-atât de Vivien Rochet încât să-i publice numele, cu atât mai puțin să inventeze întregi povești despre ea. O vreme în care ar fi dat orice să fie menționată în tabloide și să vadă poze cu ea tronând pe copertele revistelor. Mama ei nu mai era și dintr-o dată, viața lui Vivien părea stupidă și trivială.”

”Nu știa multe despre căsnicie însă îi plăcea ideea de a se îndrăgosti și de a-și împărți viața cu cineva. De a găsi un bărbat care să o susțină și care să nu fie intimidat de succesul ei. I-ar fi plăcut să încerce într-o zi dar existau o mulțime de probleme ce blocau acel drum.”

Reîntorcându-se în orășelul ei natal, Vivien a avut parte de mai multe surprize bulversante. Mai întâi, a constatat că mama ei nu locuise, de fapt, deloc în casa pe care ea i-o cumpărase cu doi ani în urmă, continuând să stea în vechiul garaj din spatele casei familiei Whitley-Shuler. Mai mult, se părea că mama ei și cu doamna Whitley-Shuler, Nonnie, deveniseră bune prietene între timp, Nonnie întâmpinând-o cu multă căldură și chiar tandrețe, în totală contradicție cu imaginea de monstru văzută de ea cândva cu ochi de copil.

„Nonnie puse mâna pe mâna lui Vivien și o strânse ușor. Atingerea neașteptat de tandră a femeii în vârstă o făcu pe Vivien să se piardă cu firea și nu mai putu să-și țină în frâu durerea. Din spatele ochelarilor de soare lacrimile începură să curgă și un hohot de plâns îi scăpă printre buze. Ce o să se facă fără mama ei?”

O altă surpriză neașteptată a fost să descopere că Henry, care cunoscuse succesul pe Wall Street și avusese o carieră înfloritoare, își reconsiderase toate prioritățile după ce suferise un atac de cord, revenind în orașul natal în urmă cu doi ani și încropindu-și un mic atelier de mobilă, activitate care îl făcea foarte fericit.

Trebuind să se ocupe de organizarea înmormântării, Vivien ajunge să se bazeze tot mai mult pe Henry, constatând cu surprindere că îl privea acum cu totul alți ochi, remarcându-i fizicul impresionant, ochii pătrunzători și surâsul ce-i lumina întreaga față, făcându-i inima să o ia razna.

Aceeași atracție neașteptată o simțea, la rândul lui, și Henry, care încerca să lupte din răsputeri cu propriile lui sentimente neașteptate.

”Să stea într-un bar sportiv, în loc să se afle într-un magazin de lenjerie intimă în timp ce Vivien se uita la chiloței, părea ca o grațiere de la un pluton de execuție. De la timpul petrecut cu o fată obraznică, care se transformase într-o femeie superbă și de la reacția tulburătoare la care nu se așteptase și pe care nici nu și-o dorea.”

Apariția lui Spence, fratele lui Henry, proaspăt divorțat de o femeie aleasă de mama lui, dar care se dovedise complet nepotrivită pentru el, avea să agite lucrurile. Nonnie, disperată la ideea că Spence, vulnerabil în urma divorțului, avea să cadă în mrejele lui Vivien și să aibă o aventură cu aceasta, i-a cerut lui Henry să împiedice cu orice preț acest lucru.

De fapt, nu solicitarea mamei de a o îndepărta pe Vivien de Spence, ci mai degrabă propria lui dorință inexplicabilă de a o consola pe Vivien și de a-i alunga tristețea l-a făcut pe Henry să o ia pe Vivien de la reuniunea de după înmormântare și să o aducă acasă la el, pentru a-i arăta piesele de mobilier pe care le fabrica. Un simplu sărut a fost scânteia care a declanșat o întreagă vâlvătaie, Henry și Vivien petrecând o incredibil de pasională noapte împreună.

Relația dintre cei doi a crescut rapid în intensitate în perioada următoare, fiecare căutând cel mai mic pretext pentru a petrece timpul împreună. Totul avea să se năruie în momentul în care Vivien a surprins, fără voia ei, o discuție între Henry și mama lui, în care aceasta din urmă îl soma să se despartă de Vivien și să o lase să se întoarcă în lumea ei, odată ce el și-a îndeplinit scopul de a o despărți de Spence. Rănită profund, Vivien a refuzat să-l creadă pe Henry când acesta a încercat să o convingă că era îndrăgostit de ea și că acesta fusese singurul motiv pentru care începuse o relație cu ea.

De ce oare Nonnie fusese disperată la ideea ca Spence să aibă o legătură amoroasă cu Vivien, dar nu fusese la fel de panicată de faptul că Henry putea cădea în aceeași ispită?

Vom descoperi că aproape toate personajele cărții dețin, sau încearcă să ascundă, câte un secret. Care fusese secretul lui Henry și al lui Tracy Lynn? Dar cel al lui Nonnie și al lui Fredrickk Shuler? Ce secret ascundea Macy Jane? Ce legătură exista între Vivien și Spence?

Vă las plăcerea să descoperiți dezlegarea tuturor aceste mistere în carte, precum și să vă delectați cu o frumoasă și complicată poveste de dragoste, cu multe suișuri și coborâșuri.

Din fericire, soarta avea să le întindă o mână de ajutor celor doi îndrăgostiți, producând un mic miracol exact la momentul oportun și oferindu-le șansa la o viață plină de fericire împreună.

”- Aș face orice pentru tine. Ți-aș da orice. Te vreau. Vreau să fim împreună. Vreau…

– Șșșt, Henry. Se ridică pe vârfuri. Taci și sărută-mă.

Iar Henry, ca un adevărat gentleman sudist, îi oferi doamnei ceea ce-și dorea.”

Cartea a fost menționată în Top 10 cărți care m-au binedispus

Taci și sărută-mă! de Rachel Gibson poate fi comandată pe cartepedia.ro