Tentații de Corina Ozon, Editura Herg Benet – recenzie

Tentații

Corina Ozon

Editura Herg Benet

233 pagini

„Am citit cartea într-o singură noapte, fără s-o mai las din mână. M-am revăzut în frânturi, în fiecare capitol din viaţa femeii care a trăit după «cum se cade». Îşi trăia viaţa ca la carte, dar filele cărţii ei erau goale, iar capitolele se repetau. Fiecare dintre noi se va regăsi în această poveste, numai că nu ştiu câţi vom avea curajul să recunoaştem că avem temeri, regrete, vise neîndeplinite şi o dorinţă secretă de a o lua de la început. De a face o schimbare. Această carte m-a răscolit, m-a făcut să plâng, m-a trimis să mă uit la reflexia mea în oglindă şi m-a determinat să-mi placă ceea ce văd în ea.

Scriitoarea Corina Ozon pătrunde adânc în subconştientul uman şi scoate la iveală ceea ce noi nu vrem să recunoaştem: «Eşti captiv într-o lume sigură, în care sentimentele se aşază în straturi, până formează perna pe care dormi (…) Până la urmă, important este ca măcar să încerci să intri în vis, oricât de târziu ai crede că este (…) Fericirea este un act de curaj».” (DANA SĂVUICĂ)

Pe Corina Ozon am descoperit-o cu seria Amanții, scrisă cu un umor acid și înțepător. În Tentații am descoperit însă o față sensibilă a autoarei, pe care o sesizasem de altfel, printre rânduri, și în seria Amanții. Corina se dovedește o fină cunoscătoare a caracterului uman, surprinzând cu mult talent diverse stări și trăiri ale personajelor.

Cartea nu îți oferă o lectură comodă, realitatea prezentată este dureroasă și nu este deloc înfrumusețată, simți din plin temerile, angoasele, incertitudinile și amărăciunea viselor neîmplinite ale personajelor. O carte în care romantismul lipsește aproape cu desăvârșire și în care afli că basmele nu există, Făt-Frumos nu apare, iar eroina trebuie să-și înfrunte singură balaurii…

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Marlena, o femeie la patruzeci de ani, măritată  și cu doi copii, un băiat de optsprezece ani aflat la liceu și o fată aflată la gimnaziu.

Din introspecțiile amare ale eroine realizăm că nu a dus o viață prea fericită, fiind închistată în aceeași rutină zilnică – un serviciu sub nivelul ei de pregătire, și gătit, spălat și făcut curățenie în casă. Distracțiile îi lipsesc cu desăvârșire. Ani întregi ea și soțul au făcut mari eforturi pentru a achita ratele la casă și mașină, iar economisirea a devenit un mod de viață. Chiar dacă acum și-ar fi putut permite un concediu în locuri exotice, soțului ei acest lucru i se părea o frivolitate fără sens. Mai mult, din aceleași rațiuni financiare, deși soțul avea mașină de serviciu, Marlena mergea cu metroul la serviciu, în timp ce mașina pentru care făcuseră atâtea sacrificii ca să și-o cumpere stătea în garaj. Amintiri de o viață o invadează și își reproșează alegerile din trecut și lipsa curajului de a-și asuma ceea ce își dorise de fapt.

O bună parte din vină o poartă educația rigidă din copilărie. Am recunoscut multe din stereotipurile acelor vremuri, încorsetate în reguli despre ”cum se cuvine”, o societate ipocrită care punea etichete și emitea sentințe fără să judece prea mult.

Mi s-a părut deosebit de trist episodul de care Marlena își aduce aminte de un tânăr actor, deosebit de manierat și amabil, dar care era ostracizat și pus la zid datorită înclinațiilor sale homosexuale, fiind ulterior chiar arestat, iar cariera lui distrusă.

”Când iubirea devine un clișeu și o convenție, orice alt tip de manifestare a ei e considerată o deviere. Dar acest lucru nu poate anula trăirea sentimentelor.”

Ca o ironie a sorții, aflăm că sentimentele au rezistat probei timpului tocmai la acel cuplu, cei doi iubindu-se și sprijinindu-se reciproc în ciuda loviturilor nemiloase primite.

”Oamenii adevărați rămân astfel până la capăt, prin foc și cenușă, de unde se renasc continuu.”

Deși mama ei îi pusese numele Marlena după celebra actriță Marilyn Monroe, pe care o admira în secret, îi dăduse o educație pudibondă, cu multe restricții vestimentare și de comportament, motivând că femeile frumoase suferă. Deși Marlena avea mici tresăriri de revoltă în secret, ca atunci când și-a tăiat niște blugi pentru a-i face la modă, totuși nu și-a dus rebeliunea până la capăt, încolonându-se în traiectoria impusă și făcând totul ”cum se cade”. Astfel, deși și-ar fi dorit să urmeze arhitectura, nu a avut curajul să dea examen la acea facultate, fiind descurajată de părinți și nemeditată, lucru care i-a adâncit neîncrederea în ea. A ales un substitut – proiectare la Facultatea de construcții. După o decepție în dragoste – primul iubit, un medicinist, a părăsit-o  însurându-se ”convenabil” cu fiica unui chirurg – Marlena s-a măritat în grabă, însărcinată fiind, cu actualul soț, Silviu. A urmat o perioadă chinuitoare, de schimbat pamperși și nopți nedormite, iar pasiunea pălise cu totul. A apărut apoi a doua sarcină, având o setare indusă în creier: ”că femeia să aibă doi copii, ca să nu o lase bărbatul.” După a doua naștere s-a instalat o depresie din care, de fapt, nu și-a revenit niciodată pe deplin, negăsindu-și prea multe satisfacții nici în familie, nici în cariera practic inexistentă. Serviciul de asistent manager, găsit printr-un văr al soțului, era mult sub nivelul ei de pregătire, Marlena sperând în secret la o situație în care să-și poată etala competențele și să poată promova, dar care întârzia să apară.

Ajunsă la o vârstă critică, la care tinerețea practic s-a dus iar de visele de odinioară s-a ales praful, Marlena începe încetul cu încetul să se revolte, mai întâi cu mici fantezii erotice fie cu un coleg de serviciu, fie cu un vecin, pe care nu le punea însă în practică, ca mai apoi să treacă la fapte concrete, tunzându-și părul și ondulându-și buclele ca în celebra poză cu Marilyn Monroe.

Reacția virulentă a soțului în momentul când îi vede noua coafură îi adâncește nemulțumirea, sporindu-i hotărârea de a merge mai departe.

”Nu e în stare să se bucure pentru mine de ceva. Mi-am făcut o plăcere, iar el mă întâmpină cu înjurături. Dacă eu mi le-am tăiat înseamnă că era ceva ce îmi doream. Iar el nu e capabil să înțeleagă ce-mi doresc eu de fapt. Am avut revelația aceasta, la bucătărie, în timp ce îmi spălam farfuria la chiuvetă.”

Și-a cumpărat apoi o rochie, stil Marilyn Monroe, care simțea că îi dă o siguranța și o hotărâre care îi lipsise până atunci.

”- Marilyn e pentru orice femeie o proiecție a ceea ce ea nu a putut să fie și poate nu va fi vreodată.”

Cuvintele creatoarei de modă o lovesc din plin pe Marlena, realizând că, pentru ea, Marilyn chiar asta reprezenta – o stare de spirit, ceva ce ar fi putut fi, dacă nu ar fi fost atât de încorsetată în ideile ce îi fuseseră insuflate de mică. Era surprinzător să se simtă atât de legată de acea femeie pe care abia o cunoscuse, dar cu care simțea o neașteptată conexiune tocmai datorită suferințelor prin care trecuseră.

”Femeile se apropie prin trecuturi dureroase. De fiecare dată când se întâlnesc, își vor căuta punctele de răscruce pe care și le vor împărtăși, adevărați stâlpi de rezistență în viețile lor. Nu vor începe prin a-și relata poveștile fericite. Acelea vin la urmă, ca după o călire a sufletului. Fiecare femeie este produsul rănilor pe care le poartă și este fantastică forța cu care acestea se cicatrizează. Nu există rană care să nu se poată închidă, dar, dacă se întâmplă astfel, probabil că rămâne ultima soluție: moartea. Ceea ce a ales și Marilyn, când nu a mai avut puterea să lupte.”

Deși nu își dă seama cu claritate ce își dorește de fapt, Marlena face mai multe încercări, mai mult sau mai puțin inspirate, de a găsi acel ”ceva” ce lipsea din viața ei. Un sprijin moral îl are din partea colegelor ei de birou, Bela și Cerasela, cu care leagă o neașteptată prietenie. Ambele colege aveau, la rândul lor, propriile lor probleme pe care și le împărtășeau și se încurajau reciproc, fără să se judece. Un alt personaj interesant este Dolores, o altă colegă, mult mai tânără decât ele, dar care a trecut, la rândul ei, prin niște încercări traumatizante. Mi-a plăcut cum toate și-au lăsat deoparte problemele lor pentru a o sprijini pe aceasta într-un moment critic.

Nici tânăra generație nu este lipsită de angoase și incertitudini.

Eric, prietenul fiului Marlenei, un băiat de bani gata, se luptă cu propria depresie, întrucât era neînțeles de părinți și nu putuse să-și urmeze propriile vise, ci o carieră impusă de aceștia.

”- Mă simt foarte singur. Nu dorm bine, am insomnii noaptea, mi-a trecut prin cap de mai multe ori să mă sinucid, rar mă bucură ceva, mi-a înșirat el în rafală.”

Relevant este și episodul în care Octavian, fiul Marlenei, are o izbucnire de furie în urma unei certe cu prietena. Pe lângă vechiul conflict ce a existat întotdeauna între generații, sesizăm și multă teamă și nesiguranță în atitudinea tânărului, cauzată de lipsa de perspective clare.

”- Măi băiete, tu te-auzi ce vorbești? Ești drogat? Ce ai? i-a spus Silviu.

– Drogat. Atâta știți despre noi. Că, dacă suntem nervoși, ne drogăm. N-ai fost în stare să o duci pe mama într-o excursie, după cât muncește aici! Iar mie îmi dai bani cu țârâita. Ieși tu cu 10 lei undeva! a continuat băiatul.”

”- Octavian, te rog să te liniștești. Tu crezi că, dacă aveam bani, nu ți-am fi dat?

– Nu trebuia să mă aduceți pe lume, decât să mă chinuiți în sistemul acesta de căcat, în școala cu profesori frustrați, în țara asta cu oameni înapoiați! ne-a strigat, dar cu suflul mai scăzut.”

La sfârșitul multor frământări, eroina reușește să ajungă la o concluzie. Chiar dacă nu am fost de acord cu toate încercările ei de a-și găsi un dram de fericire, nu am putut să nu apreciez că a avut măcar curajul să încerce să schimbe ceva, în loc să se complacă să se bălăcească în propria nefericire.

Simbolic, rochia stil Marilyn, cea care părea că îi insuflase curajul necesar să se opună sorții, a fost transmisă mai departe lui Dolores, prietena ei, aflată și ea la o răspântie a vieții, în care trebuia să-și regăsească echilibrul și calea de urmat în continuare.

”Știam că nimic nu va mai fi la fel, nici vecinii din metrou, nici serviciul, nici acasă. Eu nu voi mai fi la fel. Iar rochia stil Marilyn i-o voi da lui Dolores. Simțeam astfel că închid un cerc, ca să pot reveni la mine, cea care am fost odată și aș fi putut deveni, dacă o luam de la început.”

Cartea te zgâlțâie, te provoacă să îți aduci aminte ce ai visat cândva și să te întrebi ce ai realizat din tot ce ți-ai dorit și dacă ai făcut tot ce depindea de tine pentru acest lucru. E adevărat că visele se transformă și prioritățile se schimbă, dar important este când te privești, departe de ochii celorlalți, să îți placă ceea ce vezi…

Citate:

”Poți fi pregătit pentru multe în viață, dar niciodată pentru revederile cu cei pentru care ți-ai fi dat sufletul, iar pentru ei acest lucru nu a însemnat nimic. Rănile se redeschid și dor la fel ca atunci.”

”Fiecare întâlnire are unicitatea ei. Dacă greșim des cu ceva și nu ne dăm seama este că dorim monopol și cerem exclusivitate. Nimeni nu e stăpân pe sufletul și sentimentele cuiva.”

”Siguranța pe termen lung duce paradoxal la plictiseală. Ești captiv într-o lume sigură, în care sentimentele se așează în straturi, până formează perna pe care dormi. Devin și ele captive. Câteodată le închiriem doar pe ele cu ora, pentru a nu uita să le folosim, că suntem vii. Uitând că sentimentele fără gesturi sunt ca niște poeme nescrise, pe care le ții doar în cap.”

”Să nu revii niciodată într-un loc în care ai fost fericit.”

”Fericirea este un act de curaj.”

 

Cărțile autoarei Corina Ozon pot fi comandate pe libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți Corina Ozon

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

Recenzii și prezentări cărți autori români