Terra Alta de Javier Cercas, Editura RAO

O poveste convingătoare, care îl captează pe cititor încă de la primele pagini și, în același timp, îi zguduie profund conștiința. – El Cultural

Portretul unui om care devine un erou în ciuda voinței sale. – ABC

Operele sale seduc, provoacă, indispun, pentru că profesorul de literatură are o idee puternică, aproape militantă asupra romanului, un obiect care îl impinge pe cititor nu numai să se distreze, ci și să-si puna întrebari despre sine și despre lumea din jur. – TTL – La Stampa

Fragment din carte:

”Melchor încă mai e la birou, arzând nerăbdare să-și încheie cât mai repede serviciul de noapte, când sună telefonul. Este colegul cu care a fost de serviciu, aflat acum la intrarea în secția de poliție: în masia familiei Adell au fost găsiți doi morți.

– Patronii de la Graficas Adell? întrebă Melchor.

– Chiar ei, răspunde agentul. Știi unde stau?

– Lângă șoseaua Vilalba dels Arcs, nu-i așa?

– Chiar așa.

– E vreunul dintre colegi acolo?

– Ruiz și Mayol. Au dat telefon mai devreme.

– Mă duc și eu.

Până atunci, noaptea fusese la fel de liniștită ca de obicei. După ce a stins luminile și a închis ușa biroului, Melchor coboară scările pustii în timp ce își pune vestonul. La acea oră a dimineții, când în secția de poliție aproape că nu mai e nimeni, tăcerea din jur e atât de compactă încât îi aduce aminte de vremea când începuse să lucreze acolo în Terra Alta, pe când era încă dependent de vacarmul orașului, iar liniștea naturii îl ținea treaz, condamnându-l la nopți întregi de insomnie combătute cu somnifere și romane. Gândul acesta îi amintește de o imagine uitată: acea a omului care fusese cu patru ani în urmă când ajunsese la Terra Alta; îi mai amintește și de o realitate: individul acela și el sunt două ființe diametral opuse, pe cât pot fi de opuși un nelegiuit și un păzitor al legii, precum Jean Valjean și domnul Madeleine, personajul dedublat și contradictoriu din Mizerabilii. romanul lui preferat.

Își ia din rastelul de la parter pistolul Walther P99 de 9 mm și o cutie cu muniție, spunându-și că e mult de când nu a mai citit cartea cu pricina și că, în dimineața aceea, va trebui să se împace cu gândul că nu avea să ia micul dejun cu soția și cu fiica sa.

Ajunge în garaj, urcă într un Opel Corsa și, în timp ce iese din curtea secției spre locul de joacă din față, îl sună pe sergentul Blai.

– Măi spanioloiule! Ce ai să-mi spui? mormăie acesta cu glasul înecat de somn. Roagă-te să fie ceva important, că, dacă nu, te spânzur de coaie!

– Au fost găsite două cadavre în masia familia Adell.

– Adell? Care Adell?

– Patronii de la Graficas Adell.

– Hai, nu zău?!

– Pe bune! A sunat o patrulă mai înainte. Ruis și Mayol sunt deja acolo. Eu sunt pe drum.

Dezmeticindu-se brusc, sergentul Blai începe să-i dea instrucțiuni.

– Nu-mi spune ce trebuie să fac, îl întrerupe Melchor. Un singur lucru spune-mi: sun echipa de criminalistică și pe Salom?

– Nu, de telefoane mă ocup eu, răspunde Blai. Trebuie anunțată toată suflarea. Tu ai grijă să rămână totul intact la locul crimei și să pui banda de delimitare la intrarea pe proprietate…

– Nici o grijă, domnule sergent, îl întrerupe din nou Melchor. În cinci minute am ajuns.

– Ajung și eu în jumătate de oră, îi spune Blai.

Apoi mormăie printre dinți ca pentru sine:

– Familia Adell ’tu-i grijania mă-sii… O să iasă tărăboi mare.”