Ținutul mareelor de Philippa Gregory, Editura Polirom – recenzie

Traducere din limba engleză și note de Mihaela Negrilă

Primul roman dintr-o nouă serie, The Fairmile Series:

1. Ținutul mareelor – Tidelands – 2019
2. Maree negre – Dark Tides – 2020
3. Dawnlands – 2022

Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficţiune istorică, s-a născut în Kenya în 1954. A studiat la Universitatea din Sussex, unde a obţinut o diplomă de licenţă în Istorie. Ulterior a devenit doctor în filologie la Universitatea din Edinburgh, cu o lucrare despre literatura secolului al XVIII‑lea. A lucrat o vreme ca jurnalist şi producător la BBC, însă pasiunea pentru istorie şi literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului. Autoare extrem de prolifică, Philippa Gregory a publicat pînă în prezent peste patruzeci de romane, dintre care amintim: Surorile Boleyn, distins cu Premiul Parker Romantic Novel of the Year şi ecranizat de cîteva ori, Prinţesa statornică, Moştenirea Boleyn, Regina albă, Doamna apelor, Blestemul regelui şi Ultimul dintre Tudori, apărute şi la Editura Polirom. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi şi s-au bucurat de succes în întreaga lume. În 2016 i s-a decernat Harrogate Festival Award for Contribution to Historical Fiction. Philippa Gregory este şi o autoritate recunoscută în domeniul istoriei femeilor.

Alinor, o tînără vindecătoare din Anglia secolului al XVII-lea, care-şi duce traiul sărac în ţinutul izolat al mareelor, aşteaptă sub luna plină din ajunul Sînzienelor să întîlnească fantoma bărbatului ei dispărut, în speranţa că va fi eliberată de legămîntul căsătoriei şi se va putea declara văduvă. Îl întîlneşte în schimb pe James, un preot aflat în misiune secretă, şi se oferă să-l călăuzească prin mlaştina primejdioasă, pecetluindu-şi astfel soarta fără să ştie.

Primul roman dintr-o nouă serie, Ţinutul mareelor dă viaţă unui personaj fictiv pentru a zugrăvi traiul femeilor de rînd din perioada tumultuoasă a războiului civil englez, o epocă marcată de superstiţii şi obsedată de vînătoarea de vrăjitoare.

În vremuri în care femeile nu aveau drepturi, depinzînd în întregime de bărbaţii din viaţa lor, Alinor, o mamă singură, bănuită că are puteri supranaturale şi invidiată de vecini, este în pericol de moarte.

„Ţinutul mareelor zugrăveşte cu măiestrie portretul fascinant al unei femei care se luptă să supravieţuiască într-o lume ostilă.” (The Times)

„Un roman reprezentativ prin excelenţă pentru Philippa Gregory şi un început incitant al unei saga de familie despre oameni de rînd.” (Kirkus Reviews)

„Autoarea îşi ţese povestea cu o uşurinţă uimitoare. Talentul de-a surprinde moravurile epocii pe care o descrie e admirabil, povestea de dragoste e autentică, iar documentarea, ca de obicei, de cel mai înalt nivel. ” (Daily Mail)

Ținutul mareelor de Philippa Gregory este o minunată carte de ficțiune istorică, foarte frumos scrisă, o adevărată încântare pentru cititorii cărora le plac descrierile frumoase, poetice chiar, și cărțile de atmosferă, care te transportă în locul și timpul evocat, în mijlocul oamenilor care dau viață rândurilor.

O povestitoare excepțională, Philippa Gregory aduce la viață în această serie o lume demult apusă, dând glas oamenilor de rând, în special femeilor, în acele vremuri tumultoase ale Războiului Civil din Anglia, când Oliver Cromwell era la putere, iar regele Carol I era în exil. O epocă în care femeile nu aveau drepturi, depinzând în întregime de bărbații din viața lor. Femeile fără voce despre care nu s-au păstrat înregistrări, faptele lor nemarcate, educația lor nesupravegheată și, care, totuși, au perseverat în a-și face vieți bune, uneori extraordinare, vieți de zi cu zi, în care au obținut propriile succese în a-și construi de sine-stătător mijloace de trai pentru ele și familiile lor, eroine neștiute ale timpului lor.

Anglia, 1648. Un timp periculos pentru ca o femeie să fie diferită… De fapt, erau timpuri periculoase pentru oricine. Contextul istoric este următorul: tensiunile politice și religioase cumulate în decursul anilor în timpul domniei regelui Carol I au explodat în războiul civil englez. Împotriva regelui s-au ridicat forțele Parlamentului, care se opunea tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat puritanii, ostili politicii sale religioase. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Carol I al Angliei, care a fost prins, judecat sub acuzația de trădare, condamnat la moarte și executat la 30 ianuarie 1649.

Așadar, Anglia este în vâltoarea războiului civil între regele renegat și Parlamentul rebel. Efectele luptei ajung în fiecare colț al regatului, chiar și în îndepărtatul și izolatul ținut al mareelor, un ținut mlăștinos al coastei de sud, la marginea mării, nici uscat, nici ape, modelat permanent de flux și reflux.

Sunt vremuri tulburi, marcate de superstiții și obsedate de vânătoarea de vrăjitoare, în Anglia secolului al XVII-lea, iar Alinor, o femeie rămasă fără soț, tânără și frumoasă, în vârstă de douăzeci și șapte de ani, mamă singură a doi copii – un băiat foarte isteț, de zece ani, Rob și o fată de treispezece ani, Alys, prea frumoasă pentru propriul bine – pricepută moașă și vindecătoare, stârnește invidie și teamă în rândul sătenilor, care nu s-ar da în lături să ia ”demascarea” ei ca vrăjitoare în propriile mâini. Suspectată că deține secrete întunecate și puteri supranaturale în acele vremuri profund superstițioase, inteligența, abilitățile și determinarea lui Alinor o deosebesc de vecinii ei.

Cartea m-a prins în mreje de la prima pagină: tânăra Alinor, o descendentă a unui neam de femei înțelepte, cu cunoștințe despre ierburi de leac, subjugat însă de sărăcie și superstiții, așteaptă în cimitir sub lună plină, în ajunul Sânzienelor, un semn, o apariție: fantoma lui Zachary, soțul ei bețiv și abuziv, un pescar dispărut pe mare, pentru a se simți eliberată de acesta, căci nu știa dacă mai trăiește sau nu. Nu mai avea bărbat, dar nici nu se putea declara văduvă. Fantoma ”așteptată” nu-și face apariția, însă Alinor întâlnește un tânăr, James, care încerca să se ascundă, un preot regalist, aflat în misiune secretă. Alinor îl călăuzește prin mlaștină și îi oferă adăpost, neștiind că această întâlnire întîmplătoare îi va schimba soarta. Relația dintre Alinor și mai tânărul James formează miezul poveștii, care însă nu se axează doar pe acest fir delicat, ci împletește poveștile oamenilor din jur cu detalii istorice, atent documentate. Părintele James reprezintă gândirea religioasă și politică a celor din acea vreme care credeau că dreptul regelui de a conduce era un drept divin. El va duce o adevărată luptă în sufletul său sfâșiat de incertitudine, pentru că devotamentul său față de biserică și convingerile sale politice, ca și statulul și așteptările familiei sale sunt în contradicție cu dragostea lui pentru Alinor.

Alinor este o adevărată eroină. Curajoasă, inimoasă și mândră, ea va face tot ce îi stă în putere pentru a-și conduce propriul destin. În timp ce înfruntă nedreptele vremuri în care trăiește, ea descoperă o putere a inimii și a minții, o forță despre care nu știa că o are. Prin determinarea și sacrificiile ei, le va oferi copiilor săi o șansă, o viață dincolo de cea pe care i-au oferit-o mareele.

Avansăm treptat în poveste, cuceriți de tot ce ne oferă aceasta, iar ritmul crește pe măsură ce ne îndreptăm spre evenimentele dramatice din final, care au culminat cu o judecată de vrăjitoare! Nu vă spun mai multe, ci vă invit călduros să citiți cartea, un început fascinant al unei saga de familie despre oameni de rând în vremuri de răscruce. Cel mai fascinant mod de a ”trăi” istoria! Pe măsură ce puterea în Anglia se schimbă precar, între forțele aflate în război deschis, regalitatea și oamenii de rând sunt prinși într-un conflict dramatic, care pune la încercare prietenia, loialitatea și dragostea.

Din fericire, la Editura Polirom a apărut deja al doilea volum al seriei, Maree Negre, așa că nu am mult de așteptat pentru a vedea ce se întâmplă în continuare, căci finalul poveștii din Ținutul mareelor m-a lăsat fără cuvinte!

Fragment:

Ținutul mareelor, Sussex, ajunul Sânzienelor, iunie 1648

Biserica se profila cenușie pe cerul spălăcit, cu clopotnița întunecată pe fundalul norilor negri. Tânăra auzea freamătul stins al prundișului rostogolit de flux, ale cărui valuri treceau șopotind peste pământul noroios și se retrăgeau de pe țărm cu un șuierat slab. Era toiul verii, ajunul Sânzienelor, apogeul anului și, în ciuda nopţii calde, ea era înfrigurată, căci venise să întâlnească o fantomă. Asta era noaptea în care umblau morții, în noaptea asta și de zilele sfinților lor; însă ea nu credea că bărbatul ei cel bețiv și violent fusese în grija vreunui sfânt anume. Nu-și putea închipui ochi îngerești privindu-i mersul clătinat de la mare spre cârciumă și înapoi. Nu știa dacă e fugar, mort sau luat cu sila ca marinar în flota neloială ce se întorsese împotriva regelui și naviga acum sub steagul răzvrătiților, pentru Parlament. Dacă avea să-l vadă, va ști că e mort și atunci va putea să se declare văduvă și să se considere liberă. Nu avea nici o îndoială că, dacă el se înecase, fantoma lui avea să vină, șiroind de apă prin cimitirul învăluit în ceață, în această noapte albă din miez de vară, când scânteierea gălbuie dinspre vest arăta un soare ce refuza să apună. Totul era tulburat de la locul său și de la timpul său sub această lună plină din ajunul Sânzienelor. Soarele neapus, tronul răsturnat, lumea dată peste cap: un rege întemnițat, răsculați la putere și o lună palidă, albă ca un craniu printre flamurile cenuşii, fluturânde ale norilor. Se gândi că, de-ar fi să întâlnească fantoma bărbatului ei plutind ca o negură printre tisele întunecate, ar fi nespus de fericită, cum n-a mai fost din copilărie. Dacă el se înecase, ea era liberă. Dacă el se afla printre morții umblători, îl va întâlni negreşit, căci ea avea darul vederii, la fel ca mama ei, ca bunica ei și ca toate femeile din familie, de multe generații, care trăiseră aici dintotdeauna, în ținutul mareelor de pe țărmul saxon. De-o parte și de alta a intrării, pridvorul bisericii avea bănci vechi din lemn, făcute din scândurile curbate ale corăbiilor. Își strânse șalul în jurul umerilor și se așeză, așteptând ca luna, ascunsă din când în când de norii ce se perindau pe cer, să ajungă la înălțimea de la miezul nopții, undeva deasupra acoperișului bisericii. Se rezemă de pietrele reci. Avea douăzeci și șapte de ani și era secătuită ca o femeie de șaizeci. Ochii i se închiseră; începu să alunece pe tărâmul somnului. Scârțâitul porții dinspre cimitir și nişte pași grăbiți pe cărarea acoperită cu prundiș o treziră îndată, făcând-o să se ridice. Nu se gândise că fantoma se va arăta devreme – când era în viață, bărbatul ei întârzia mereu peste tot –, dar dacă se afla acolo, atunci trebuia să-i vorbească. Cu respirația întretăiată, se îndepărtă de pridvor, pregătindu-se să înfrunte orice stafie ar fi venit spre ea din întunericul cimitirului, în susurul fluxului. Simţi miros de sare în aer şi pe el înaintând – îmbibat, poate, cu apă de mare, ori poate târând alge în urma sa –, dar de după biserică se ivi un tânăr, care se trase înapoi la vederea chipului ei alb și strigă:
— Doamne, apără-mă! Ești din lumea asta ori de pe cealaltă? Grăiește!

O clipă, femeia fu atât de uimită, încât nu zise nimic. Rămase nemișcată și-l privi ţintă, ca și cum ar fi văzut prin el, cu ochii mijiți, străduindu-se să desluşească ceva mai presus de vederea ei pământească. Poate că era unul dintre morții vii: treziţi după înec, după spânzurare, mergând în noaptea asta, care era noaptea lor, sub clarul lunii din miezul verii, ce era luna lor. Era chipeș ca un prinț fermecat dintr-un basm, cu păr lung, negru, legat la ceafă și ochi întunecaţi pe chipu-i palid. Își strânse degetele mari între celelalte la spate, închipuind semnul crucii, singura ei pavăză împotriva primejdiei de-a fi ademenită sau vrăjită și de-a se trezi cu inima frântă de acest tânăr lord de pe celălalt tărâm, din lumea cealaltă.

— Vorbește! zise el cu sufletul la gură. Cine ești? Ce ești? O vedenie?

— Nu, nu! îl contrazise ea. Sunt femeie, o muritoare, sora podarului, văduva lui Zachary, pescarul dispărut. La mult timp după aceea, avea să-și aducă aminte că primul lucru pe care i l-a spus a fost că e muritoare, o femeie măritată, văduvă, ancorată în această lume prin puterea unui bărbat.

— Cine? Ce? întrebă el insistent.

Era străin: numele astea nu însemnau nimic pentru el, deși oricine din ţinutul mareelor le-ar fi recunoscut îndată.

— Cine ești dumneata? Își dădea seama că e de neam ales după haina lui neagră cu croială frumoasă și după dantela de la gât.

— Ce faci dumneata aici, domnule? Se uită în spatele lui, după servitori și gardă. Cimitirul pustiu se întindea în semiîntunericul nefiresc până la zidul scund din pietre sparte ce sclipeau în lumina lunii, de parcă fuseseră spălate de apă și rămăseseră ude. Coroanele dese ale copacilor se aplecau deasupra, aruncând o umbră și mai întunecată pe pământul negru. Nu se vedea nimic în afară de siluetele pietrelor funerare proiectate pe iarba cosită inegal și nu se auzea nimic în afară de suspinul domol al fluxului ce creștea sub luna plină.

— Nu trebuie să fiu văzut, murmură el.

— Nu-i nimeni aici să te vadă.

Cartea Ținutul mareelor de Philippa Gregory poate fi comandată de pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Polirom