Top 10 cărți clasice de neuitat

Este un top personal, subiectiv, nu neapărat omogen, ce cuprinde 10 cărți din genuri diferite – romantice, istorice, saga, polițiste, thriller-suspans. Au însă un numitor comun: sunt cărți clasice, remarcabile, pe care le recomand cu drag. Eu le-am citit cu mulți ani în urmă, iar pe unele le-am recitit de curând cu plăcere. Pot fi citite și savurate la orice vârstă.

1. Notre-Dame de Paris (The Hunchback of Notre-Dame)

Victor Hugo

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885) – poet, dramaturg, romancier francez. A fost pair al Franței, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.

Victor Hugo a început sa scrie această carte în 1828, iar cartea a fost publicata trei ani mai tarziu. Titlul se referă la Catedrala Notre-Dame din Paris, locul de desfășurare a acțiunii romanului.

Acțiunea cărții ne poartă în lumea întunecată a Parisului medieval şi în vieţile umbrite de un destin nefericit a lui Quasimodo, clopotarul grotesc al Catedralei Notre-Dame, a arhidiaconului chinuit de o dragoste fără speranţă, Claude Frollo, a Esmeraldei, frumoasa ţigancă dansatoare, a chipesului căpitan Phoebus, care o păcăleşte pe Esmeralda făcând- o să creadă că o iubeşte. E o poveste tristă, marcată de vină, dragoste, speranţă şi izbăvire. 

Având o mare cocoașă in spate si o față diforma, Quasimodo, eroul tragic din romanul “Cocosatul de la Notre Dame” este în centrul poveștii care vorbeste despre clopotarul surd de la Notre Dame si despre iubirea sa neîmpărtășită pentru țiganca Esmeralda.

“Notre Dame de Paris” este povestea unei tinere prostituate, țiganca Esmeralda, care-şi exercită meseria în faţa catedralei Notre Dame. Încălcând jurămintele sfinte, arhidiaconul se îndrăgosteşte de ea şi încearcă să o seducă. Este salvată de clopotarul catedralei, cocoșatul Quasimodo, este urmărită de poliţie şi condamnată la moarte. Acelaşi Quasimodo o răpeşte din mâinile călăului şi o ascunde în biserică. Trădată de toată lumea, tânăra este, în final, executată, în momentul în care reuşise să-şi găsească mama.

”Nu-mi privi chipul, tânără fată, priveşte-mi inima. Adesea inima flăcăului frumos e slută, există inimi care nu păstrează dragostea.”

”Cele mai mareţe produse ale arhitecturii sunt mai puţin operele indivizilor decât ale societăţii; mai curând roadele eforturilor unei naţiuni, decât străfulgerarea unui om de geniu…”

”Dragostea este ca un arbore: creşte de la sine, îşi înfige rădăcini adânci în toată fiinţa noastră şi continuă să înverzească pe o inimă distrusă.”

”Durerea prea mare este, ca şi bucuria prea multă, un lucru violent şi durează puţin. Inima omului nu poate să rămână timp îndelungat la o extremitate.”

”Dragostea înseamnă să fii doi şi să nu fii decât unul. Un bărbat şi o femeie care se contopesc într-un înger. Dragostea e cerul…”

Povestea simplă şi emoţionantă a cunoscut o posteritate impresionantă. Sub titlul “Esmeralda” sau “Cocoşatul de la Notre Dame”, a fost ecranizată de nenumărate ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul “Notre Dame de Paris” din 1999. Actori celebri au dat viaţă personajelor principale. Gina Lollobrigida, Lesley-Anne Down, Aka No, Salma Hayek au fost Esmeralda, iar în rolul lui Quasimodo s-au perindat Anthony Quinn sau Anthony Hopkins.

Cărțile autorului Victor Hugo pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net

2. Dama cu camelii (La Dame aux Camélias)

Alexandre Dumas fiul

Romanul a fost publicat pentru prima oară la Paris în anul 1848, fiind un mare succes al scriitorului care până atunci fusese în umbra tatălui său Alexandre Dumas. La dame aux camélias a fost inspirat de un episod din viața lui Alexandre Dumas fiul, și anume dragostea lui pentru o curtezană, Marie Duplessis.

Acțiunea romanului, o tragedie, are loc la Paris: tânărul Armand Duval s-a îndrăgostit de curtezana Marguerite Gautier. Singurele flori acceptate de Marguerite sunt cameliile.

În Parisul secolului XIX, curtezana Marguerite, poreclită „Camille”, îşi sacrifică onoarea pentru a deveni însoţitoarea preferată a bărbaţilor din înalta societate. Îndrăgostit de ea, tânărul Armand Duval reuşeşte să-i cucerească inima cu iubirea lui sinceră şi pătimaşă.

Acesta îi cere să renunțe să mai primească clienți.

Însă relaţia lor nu poate rezista în faţa opoziţiei familiei lui Armand, pentru care Marguerite rămâne o fiinţă nedemnă…

Când tatăl lui Armand află de iubita fiului său, încearcă prin toate mijloacele să-i despartă pe cei doi îndrăgostiți. Văzând că fiul său nu acceptă sfaturile sale, tatăl lui Armand caută în taină să o convingă pe Marguerite că relația lor de dragoste nu are perspective de viitor, și încearcă s-o înduplece să nu distrugă cariera lui Armand. Marguerite acceptă cerințele lui Duval tatăl și se întoarce la viața de curtezană. Armand este indignat de hotărârea luată de Marguerite.

Între timp, sănătatea Margueritei, care suferea de tuberculoză, se înrăutățește. Pe patul de moarte, ea dezvăluie adevăratul motiv pentru care ea a devenit din nou curtezană…

„Una dintre cele mai mari poveşti de dragoste din toate timpurile.“ – Henry James

„Romanul este cunoscut şi publicului de astăzi, valoarea lui trecând proba timpului. Cărui fapt se datorează oare această apreciere a posterităţii? Cu siguranţă, sincerităţii profunde a autorului, realismului în descrierea societăţii epocii şi lucidităţii cu care este zugrăvită o mare pasiune, într-un stil sobru, care prefigurează marile române ale secolului XX. […]

În Panteonul marilor figuri de curtezane ale literaturii franceze, alături de Manon Lescaut, Marion Delorme, Esther Gobseck, femei decăzute, dar cu suflet nobil, pe care creatorii lor le reabilitează purificându-le prin iubire, se poate numără şi Marguerite Gautier, frumoasa Damă cu camelii.“ – Liliana Anghel

” Nu sunt nici îndeajuns de bogat pentru a te iubi aşa cum aş vrea eu, nici îndeajuns de sărac pentru a te iubi aşa cum ai vrea tu.”

” Răspunsurile mult aşteptate sosec întotdeauna când nu eşti acasă.”

” Femeile acceptă uneori să le înşeli iubirea, dar niciodată amorul propriu.”

”Femeile au două feluri de-a iubi, care se poate naşte unul din celălalt: iubesc cu inima sau cu simţurile.”

” Avem fiecare din noi o copilărie, orice am fi ajuns mai târziu.”

” Nu pot avea decât o singură fericire şi anume, că aşa tristă cum sunt uneori şi suferindă cum sunt întotdeauna să găsesc un bărbat îndeajuns de superior pentru  a nu-mi cere cont de viaţă pe care o duc şi pentru a fi amantul sufletului meu mai mult decât al trupului meu.”

” Pasiunea se îndârjeşte în faţa sentimentelor familiale.”

” Un părinte are întotdeauna dreptul de a-şi îndepărta fiul din calea răului în care s-a angajat.”

” Degeaba ar mai îmbătrâni lumea, dacă nu i-ar veni mintea la cap.”

” Dragostea adevărată te face întotdeauna mai bun, indiferent de femeia care ţi-o inspiră.”

”În îndoială există şi speranţa.”

” Numai bărbaţii au tăria de a nu ierta.”

3. Rădăcini (Roots: The Saga of an American Family)

Alex Haley

Cartea urmăreşte istoria negrilor africani şi cum ei au fost dezrădăcinaţi în secolul 18 şi au fost vânduţi ca sclavi în America. Pe parcursul cărţii urmărim 200 de ani din istoria neamului Kinte, care a provenit din Gambia la începutul secolului al 17 lea. În paralel, asistăm la evenimentele care au loc în America în această perioada zbuciumată. Romanul este o epopee în lanţuri, o saga a negrilor, a năpăstuiţilor istoriei americane, de la primii lor paşi ca sclavi pe noul continent, până la Războiul de Secesiune care le-a redat libertatea, fără a le aduce însă şi egalitatea în drepturi cu albii. E povestea unui tânăr negru de 16 ani, Kunta Kinte, un negru din Gambia, vânat de negustorii de sclavi, pe când ieşise din satul lui de pe lângă Djuffure ca să taie un copac din lemnul căruia mâinile lui pricepute ciopleau lucruri minunate. Pus în lanţuri şi azvârlit în cala navei „Lord Liooner” este marcat pe viaţă cu fierul roşu cu iniţialele acesteia „L.L.”, nava ce avea să-l ducă pentru totdeauna spre alte ţărmuri, într-o călătorie a suferinţelor de nedescris, a umilinţelor şi disperării.

Pe când era copil în Henning, Tennessee, bunica lui Alex Haley îi spunea povestiri despre familia lor, pe parcursul generațiilor până la un bărbat pe care-l numea „africanul”. ” Ea i-a spus că acesta trăia peste ocean în apropierea unui loc numit „Kamby Bolongo”. Într-o zi, când a ieșit în pădure pentru a tăia lemnul necesar pentru a face un tambur, a fost răpit de patru bărbați, bătut, legat și târât la bordul unei nave de sclavi ce pleca spre America colonială.

Cu aceste amintiri vii în memorie, după ce a crescut și a devenit scriitor, Haley a început să caute surse de documentație pentru a putea autentifica narațiunea. A fost nevoie de zece ani și jumătate de milion de mile de călătorie pe trei continente pentru a le găsi, dar în cele din urmă, printr-o surpriză uimitoare a activității de detectiv genealogic, el a descoperit nu numai numele „africanului” – Kunta Kinte – ci și locația precisă – Juffure, chiar satul din Gambia, Africa de Vest, din care a fost răpit în 1767 la vârsta de șaisprezece ani dus în Maryland, unde a fost vândut plantatorului din Virginia. Haley a vorbit în Juffure cu verii săi africani. La 29 septembrie 1967, el a stat pe docul din Annapolis, pe locul unde strămoșul său a fost luat pe țărm pe 29 septembrie 1767. Apoi a scris drama monumentală de două secole a lui Kunta Kinte și a celor șase generații care au venit după el – sclavi și liberi, fermieri și fierari, muncitori de cherestea și portari Pullman, avocați și arhitecți – și un autor. Dar Haley a făcut mai mult decât să-și recupereze istoria propriei familii. Fiind primul scriitor negru american care și-a urmărit originile înapoi la rădăcini, el a povestit povestea a 25 de milioane de americani de origine africană. El a redescoperit pentru un întreg popor un bogat patrimoniu cultural pe care sclavia l-a luat de la ei, împreună cu numele și identitatea lor. O carte memorabila care arata cu adevarat ororile sclaviei, și cum, chiar după atâta vreme, o familie se poate reunii cu „rădăcinile” materne.

Romanul Rădăcini nu se adresează însă numai negrilor, ci și albilor, tuturor oamenilor și tuturor raselor de pretutindeni, pentru că povestea pe care o relatează este una dintre cele mai elocvente mărturii scrise vreodată despre puterea spiritului uman.

Romanul lui Alex Haley stă la baza serialului de mare impact ”Roots”, care are la activ un Glob de Aur si o nominalizare la Globurile de Aur precum și 9 premii Emmy si alte 28 nominalizari la Emmy.

 4. Trilogia casa de lut (House of Earth)

Pearl S. Buck

Pearl S. Buck (1892 – 1973) s-a născut la Hillsboro, în Virginia de Vest, într-o familie de misionari ai austerei biserici prezbiteriene, dar a crescut și s-a maturizat în China unde a petrecut mai bine de patruzeci de ani.

Părinții săi, după cum își amintește Pearl Buck , „se mutau foarte des dintr-o localitate într-alta, până ce, la un moment dat, când eram încă foarte mică, s-au statornicit la Tsingkiang, un oraș de pe malul fluviului Yangtze. Acolo, maica-mea m-a învățat carte și m-a pregătit ca să pot fi admisă la școala secundară. Dânsa mi-a dezvăluit puterea cuvintelor și a înțelesurilor ce pot fi împărtășite cu ajutorul lor.”

Primii scriitori pe care i-a citit au fost Mark Twain, Dickens, Thackeray și George Eliot și clasicii literaturii chineze.

Opera sa cuprinde: East Wind, West Wind (Vânt de Răsărit, Vânt de la Apus), 1930; The Good Earth (Ogorul), 1931; Sons” (Feciorii), 1932; The Mother (Mama), 1934; House of Earth (Casa de lut), 1935; Fighting Angel și The Exile, 1936 – cărţi biografice, inspirate din viaţa părinţilor ei. Doi ani mai târziu aceste scrieri biografice împreună cu romanele ei despre satul chinezesc cuceresc sufragiile Academiei Suedeze, care-i acordă Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1938. ( Wikipedia)

Deşi au trecut mai bine de 60 de ani de când remarcabilul roman Casa de lut a câştigat Premiul Pulitzer, şi-a păstrat popularitatea devenind unul dintre marile romane ale literaturii clasice moderne. „Pot să scriu doar despre ceea ce cunosc şi nu cunosc altceva decât China, pentru că totdeauna am trăit acolo” scria Pearl S. Buck.

Câştigătoare a Premiului Nobel pentru literatură, Pearl S. Buck realizează o prezentare a ciclului complet al vieţii cu spaimele, pasiunile, ambiţiile şi bucuriile ei. Casa de lut este povestea universală a destinului uman, constituind o imagine memorabilă a unei ţări şi a unei civilizaţii.

„Pământ bun”, „Fiii” şi „Casa învrăjbită”, sunt cele trei romane remarcabile care alcătuiesc trilogia Casa de lut. 

În „Pământ bun”, primul volum al trilogiei Casa de lut, autoarea prezintă o imagine vie a ceea ce era China în timpul domniei ultimului împărat, ca şi marile frământări politice şi sociale ale secolului XX.
Această poveste clasică, emoţionantă a onestului fermier Wang Lung şi a devotatei sale soţii constituie o frescă a profundelor schimbări petrecute în viaţa poporului chinez în secolul trecut. E povestea unui fermier și a familiei sale din vechea China agrară, o poveste de umilinţă şi curaj. Tatăl sau îi dă lui Wang Lung o sclavă eliberată ca soţie.

Prin sârguinţă şi chibzuinţă, cei doi reuşesc să-şi extindă proprietatea. În apropiere, nobilii Casei lui Hwang se consideră mai presus de pământ și muncitorii săi; Dar ei vor întâlni în curând propria lor cădere. Vremurile grele vin asupra lui Wang Lung și a familiei sale, când inundațiile și seceta îi forțează să caute muncă în oraș. Cu toate acestea, se dovedeşte a fi o binecuvântare pentru ei …

Urmează revolta oamenilor muncii, spargerea caselor celor bogați și forțarea acestora să fugă. Când Wang Lung arată milă unui nobil și este răsplătit, el începe să se ridice social și material, pe când Casa lui Hwang cade.

În al doilea volum, ”Fiii”, citim povestea clasică și plină de realism despre fiii care se ridică împotriva tatălui lor onorat, despre lupta amară cu moartea, dintre vechiul și noul din China. Revoluțiile decimează marea națiune, lăsând distrugerea și moartea în urma lor, dar asistăm și la emanciparea promițătoare a milioane de oameni oprimați ai Chinei, care se grăbesc pentru o cale de supraviețuire într-o epocă modernă.

În „Casa învrăjbită” pentru prima oară în viaţa sa, Wang Yuan, fiul lui Wang Tigrul, intră în casa de lut a lui Wang Lung, bunicul său. Într-o seară de iarnă, când vântul de nord aducea uşoare răbufniri de zăpadă, lovind grătarele de la ferestre, Wang Tigrul stătea singur în sala cea mare a casei sale şi privea licărul domol al cărbunilor în vatră, cum făcea întotdeauna, depănând amintiri şi visând că, într-o bună zi, fiul său se va întoarce acasă bărbat în toată puterea cuvântului şi va conduce armatele lui spre victoriile pe care el le plănuise de mult, dar nu avusese timp să le ducă la îndeplinire deoarece bătrâneţea îl cuprinsese înainte de vreme. În noaptea aceasta, Wang Yuan, fiul Tigrului se întorsese acasă, exact atunci când nu se aştepta nimeni. Al treilea volum al trilogiei este un portret puternic al Chinei în mijlocul revoluției. Wang Yuan este prins între ideile opuse ale diferitelor generații. După 6 ani în străinătate, Yuan se întoarce în China în mijlocul unei revolte țărănești. Vărul său este căpitan în armata revoluționară, sora lui a scandalizat familia prin sarcina premaritală, iar tatăl său continuă să se agațe de idealurile sale tradiționale. Prin eforturile lui Yuan, un fel de pace este redată familiei.

5. Emma (Emma)

Jane Austen

Jane Austen s-a născut pe dată de 16 decembrie 1775 în localitatea Steventon din comitatul englez Hampshire. Încercările sale literare timpurii s-au lovit de neîncrederea editorilor, ea reuşind să-şi publice primul roman, Raţiune şi simţire, abia în 1811, după opt ani de când speră zadarnic că o altă lucrare, Northanger Abbey, să vadă lumina tiparului. Mândrie şi prejudecată (1813) îi aduce consacrarea că scriitoare, iar Mansfield Park (1814) şi, mai ales, Emma (1815), consolidează prestigiul de care se bucură. Succesul comercial avea să vină mult mai târziu, fiecare ediţie a romanului constituind un eveniment notabil.

Preferata mea dintre cărțile autoarei rămâne ”Mândrie și prejudecată”, dar, întrucât la aceasta ne-am mai referit, voi aminti o altă carte a lui Jane Austen care mi-a plăcut foarte mult, Emma.

Pe scurt, acțiunea, petrecută în Anglia secolului XIX, într-un ținut rural, o are în prim plan pe Emma Woodhouse, o tânără frumoasă, deşteaptă şi bogată, dar răsfățată, capricioasă, plină de ea și ușor superficială care găsește satisfacție în a pune la cale – cu mai mult sau mai puțin succes – căsătoriile altora. Ea se credea deasupra ”condiției” de femeie îndrăgostită, nedorind și nefiind ”nevoită” să se mărite. Singurul său prieten adevarat este vecinul sau, George Knightley.

„Emma Woodhouse, frumoasă, deşteaptă şi bogată, cu un cămin plăcut şi o fire veselă, părea să facă parte dintre răsfăţaţii societăţii.”

Emma o ia sub oblăduirea sa pe Harriet Smith, o fată orfană, de condiție modestă. Emma o sfătuiește să-l refuze pe dl. Robert Martin când acesta o cere în căsătorie, pe motiv că e un fermier oarecare, și încearcă în schimb să-i aranjeze căsătoria cu vicarul, Mr. Elton, dar, din păcate, acesta era atras de Emma, nu de Harriet, poate și pentru poziția socială pe care i-ar fi oferit-o uniunea cu aceasta. Refuzat de Emma, dl. Elton pleacă din Highbury, unde va reveni ca bărbat căsătorit, iar Emma chiar se va împrieteni cu soția sa. Pe parcursul implicării ei în aranjarea uniunilor altora, s-a petrecut ceva complet neprevăzut și neașteptat: a realizat că e îndrăgostită ea însăși, şi anume de vechiul ei prieten, dl. Knightley. Culmea e că neînsemnata Harriet se îndrăgostise și ea tot de dl. Knightley!

Până la urmă, nu poți infuența destinul, acesta având propriile ”planuri”. După o serie de întâmplări mai mult sau mai puțin dramatice, totul e bine când se termină cu bine, iar când dl. Knightley îi mărturiseşte că o iubeşte la rândul lui, fericirea Emmei va fi deplină. Cât despre Harriet, va rămâne în final cu dl. Robert Martin, mai sus amintit, a cărui cerere în căsătorie o va accepta în cele din urmă. O frumoasă poveste cu și despre iubire, prejudecăți și destin.

„Dragostea pe care el ceruse îngăduinţa s-o trezească era de acum a lui. Într-o jumătate de oră trecuse de la o stare de spirit de-a dreptul disperată la ceva care semăna atât de mult cu fericirea perfectă, încăt nu se putea numi altfel. Schimbarea suferită de ea era la fel de mare. Această jumătate de oră le dăruise fiecăruia dintre ei nepreţuita certitudine că e iubit, îi scăpase în aceeaşi măsură de neştiinţă, gelozie, tristeţe.”

Fericirea perfectă, chiar şi atunci când e în domeniul amintirilor, nu e un lucru uşor de găsit.

Niciun farmec nu e mai mare decât delicateţea sufletească.

E mai bine să alegi decât să fii ales, să inspiri recunoştinţa, decât să fii dator a o arăta.

Cărțile autoarei Jane Austen se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

6. Amantul Doamnei Chatterly (Lady Chatterley’s Lover)

D. H. Lawrence

David Herbert Lawrence (1885-1930) a fost un romancier, nuvelist, poet si eseist englez. Opera sa este remarcabilă prin intensitate si senzualitate; cateva dintre lucrarile sale au fost interzise, fiind considerate obscene.

Amantul Doamnei Chatterly  a fost interzis la publicarea sa, stârnind o furtună de con­troverse. Lawrence explorează trăirile lui Constance Chatterley, prizonieră într-un mariaj steril cu Sir Clifford, un aristocrat in­telectual paralizat de la brâu în jos în urma Primului Război Mondial. Disperat să cape­te un moștenitor, Clifford îi sugerează soției sale să încerce o aventură, și Constance se trezește implicată într-o relație pasională cu Oliver Mellors, paznicul de vânătoare de pe domeniul lor. Într-un stil liric și senzual, romanul descrie profunda legătură emoțională și fizică dintre doi oameni separați de prejudecățile celorlați, denunțând totodată necruțător păcatele industrializării și împărțirea societății în clase. Forța, com­plexitatea și subtilitatea psihologică fac din această scriere cu totul originală o apologie a pasiunii, o celebrare erotică a vieții.

O tânăra femeie, provenită din pătură burgheză, se căsătoreşte cu un aristocrat, dar mariajul încheiat sub presiunea plecării la război a soţului devine o adevărată închisoare pentru Constance, când bărbatul se întoarce de la război paralizat. Chiar dacă romanul este intitulat Amantul doamnei Chatterley, luminile rampei sunt concentrate pe personajul feminin, nu pe cel masculin, titlul sugerând doar definirea femeii prin amprenta şi prisma celuilalt element din ecuaţia iubirii.

 Cu dragoste şi meticulozitate, D. H. Lawrence îşi conturează eroina, ne arată trăirile şi zbuciumul ei interior, tinereţea aflată în faţă îngrozitoarei decizii de a renunţa la iubirea fizică în favoare unei iubiri false, spiritualizate, pentru un soţ imobilizat într-un scaun cu roţile, mănat doar de mici ambiţii.

Romanul este o pledoarie pentru plenitudinea trăirii iubirii, pentru întregul sentimentului amoros care nu poate exista în lipsa elementului sexual vital. Setea de iubire a lui Constance se revarsă asupra celui care are grijă de vânatul de pe moşia soţului ei, Oliver Mellors. Poate că dincolo de îndrăzneala de a scrie negru pe alb cuvinte considerate obscene, D. H. Lawrence a înfruntat societatea timpului său creând un cuplu „împotriva firii“, adică alăturând personaje de condiţii sociale diferite, o burgheză şi un bărbat din pătura muncitorească (în carte, personajul masculin are origini de miner).

Partea senzuală din Constance se revoltă în faţa discuţiilor sterile purtate în cadrul întâlnirilor din casa mohorâtă, discuţii care sugerează, la un moment dat, un ideal al vremurilor, acela de eliminare a sexului dintre bărbat şi femeie în favoarea unui sentiment aseptic, pe care contemporanii lui Lawrence îl vedeau, pesemne, perfect. Revolta ei se concretizează în legătura adulteră cu slujitorul soţului ei, legătură pe care o trăieşte cu intensitate şi dăruire.

Lawrence nu foloseşte cuvinte tari în descrierea scenelor sexuale doar cu intenţia de a atrage atenţia. Dialogurile personajelor sunt atât de naturale, încât limbajul vulgar arată altceva, şi aici intervine arta scriitorului. Cuvintele obscene nu fac decât să demonstreze cât de puternică devine legătura dintre cele două personaje, cât de lipsită de prejudecăţi trebuie să fie, în fapt, iubirea. Căci Constance se simte cu adevărat iubită pentru că Oliver Mellors nu se ascunde în spatele unor sentimente idealizate ci îşi arată, fără ascunziş, dorinţa sa de bărbat faţă de corpul ei de femeie.

Finalul cărţii este neclar, însă schimbul de scrisori dintre Constance şi Oliver indică o altă dimensiune a iubirii celor doi. Tocmai pentru ca relaţia lor să nu cadă în desuet, Lawrence a apelat la acest dialog epistolar în care ne sugerează cât de profundă este legătura amanţilor. Vorbelor fierbinţi din timpul actului sexual li se suprapun cele duioase din corespondenţă, dorinţele lor încă neîmplinite.

„Amantul doamnei Chatterley a intrat în conştiinţa publicului şi a criticii ca o scandaloasă inovaţie a prozei narative engleze. De fapt, însă, aşa cum s-a demonstrat, e o carte care, la o cercetare atentă, îşi găseşte predecesori printre acele opere ce proiectează imaginea unor oameni în căutarea unei fericiri ce nu poate fi atinsă decât cu preţul unei dăruiri totale, al renunţării la propria fiinţă pentru împlinirea totală a fiinţei celuilalt. Şi, pentru că nici Connie, nici Mellors nu pot ajunge până la capăt în acest demers dramatic, se întorc fiecare la singurătatea lui. Romanul lui Lawrence e, de fapt, o fabulă despre nefericire. Sau, poate, mai exact, despre fragilitatea fericirii…“ – Dan Grigorescu

„Era un bărbat matur, nu un băieţandru.

Ea îi zâmbi slab. şi ultimul lucru pe care- văzu a fost faţă lui aplecată deasupra lumânării şi suflând scurt în ea, că s-o stîngă. Faţă lui, iluminată flacăra, avea în ea ceva – părea ridicol -, ceva de înger pur al masculinităţii. Constance zâmbi din nou, în beznă, când el o atinse. Îşi dăduse seama că, după soţia aceea ticăloasă a lui, se ferise de toate femeile; şi dorinţa lui pasionată avea acum de luptat cu fereală şi neîncrederea; cu vechea aversiune inspirată de femeia oţărâtă pe care o cunoscuse că mama; şi această aversiune se zbătea cu furie împotriva dorinţei intense a unui bărbat matur, singuratic, de a crede cu trupul lui într-o femeie. O femeie cu un suflet cald, duios, şi un trup cald, voluptuos. Acesta era licărul speranţei lui arzătoare. Dar frustrările experienţei îl trăgeau îndărăt şi se împotriveau, îl îndemnau să n-o vrea.

Înţelesese multe când privise fotografia „mărită” unei femei sfidătoare şi a unui tânăr cu umeri pătraţi şi ochi temerari.

„Asta-i!” îşi spuse ea în gând, în timp ce dezmierdă tandru trupul lui bărbătesc, viu. „N-am să te dezamăgesc, cel puţin în inima mea.”

Pentru că, odată descătuşată din crisparea neîncrederii, pasiunea lui izbucnea cu atâta puritate.

Dormi cu sânul ei drept prins în căuşul palmei lui stângi, deoarece Constance se întorsese cu spatele la el. Şi ştiu că aşa trebuie să fi dormit întotdeauna cu nevasta lui, pentru că mâna i se întinsese automat, că aceea a unui copil, îi cuprinsese sânul şi-I adăpostise că într-o cupa. Dacă ea îi îndepărta mâna în somn, revenea instinctiv, îi regăsea sânul şi i-l învăluia cu palmă. Şi s-ar fi zis că o ţinea pe ea toată în căuşul palmei, de parcă ar fi fost o turturică în cuib, cuibărită în palmă puternică a mâinii lui.”

 

Cartea s-a bucurat de ecranizari de succes.

 

7. Kristin Lavransdatter (Kristin Lavransdatter)

Sigrid Undset

Sigrid Undset s-a născut în Kalundborg, Danemarca, dar familia sa s-a mutat în Norvegia, când ea avea doi ani. În 1924 s-a convertit la catolicism și a devenit un dominican laic. A fugit din Norvegia în 1940 din cauza opoziției sale față de Germania nazistă și ocupația germană, dar a revenit după sfârșitul celui de-al doilea război mondial în 1945. Sigrid Undset a primit premiul Nobel pentru literatură în 1928. Cea mai mare parte a laudelor a fost pentru romanele sale medievale, inclusiv despre trilogia despre Kristin Lavransdatter. Această trilogie a fost tradusă în mai mult de 80 de limbi și este printre cele mai citite romane din lume.

În extraordinarul roman de ficţiune istorică Kristin Lavransdatter, a cărui acțiune se derulează în Norvegia secolului al XIV-lea, laureatul Nobel Sigrid Undset povestește povestea vieții unei femei pasionate și capricioase. Pictând un fundal bogat detaliat, Undset scufundă cititorii în viața de zi cu zi, convențiile sociale și sub-curentul politic și religios al perioadei.

Ca o fată tânără, Kristin este profund dedicată tatălui ei, un om bun și curajos. Dar când se întâlnește cu fermecătorul și impetuosul Erlend Nikulaussøn, ea își sfidează părinții în realizarea dorințelor ei. Iar dorințele ei îl includeau pe  Erlend Nikulaussøn. Saga sa continuă prin căsătoria cu Erlend, descriind viața lor tumultoasă, crescând împreună cei șapte fii ai lor, pe măsură ce Erlend încearcă să-și întărească influența politică.

Povestea interconectează istoria politică, socială și religioasă cu aspectele cotidiene ale vieții de familie pentru a crea o tapiserie plină de culoare și bogată în detaliu a Norvegiei în timpul secolului al XIV-lea. Trilogia, totuși, este mai mult decât o călătorie în trecut. Kristin Lavransdatter a devenit o piatră de temelie pentru contemporanii lui Undset și continuă să fie citită pe scară largă în întreaga lume.

Finalul nu este unul idilic, dar cartea reflectă cu claritate atmosfera, convingerile, ideile și modul de viață al acelei perioade într-un ținut și un timp mai puțin cunoscut nouă. Pot spune că m-a fascinat această saga, am citit-o surprinsă fiind de noutatea absolută a celor descoperite.

Cu o eroină captivantă și cu o mare încărcătură emoțională, Kristin Lavransdatter este lucrarea celui mai iubit autor al Norvegiei, una dintre cele mai minunate minți literare ale secolului al XX-lea.

8. luzii pierdute (Lost Illusions)

Honore de Balzac 

Honoré de Balzac (20 mai 1799 -18 august 1850) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic.

Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, inițial publicat sub numele de “Le Dernier Chouan”) a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecție de romane și scurte povești cunoscută sub numele “La Comédie humaine”. Aceasta, cea mai de seamă lucrare a sa, este o reproducere a societății franceze a timpului său, ilustrând în detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase sociale și profesii. Cele mai importante romane din Comedia umana sunt: Louis Lambert; Eugénie Grandet; Patologia vieții sociale; În căutarea absolutului („La Recherche de l’absolu”); Moș Goriot („Le Père Goriot”); Iluzii pierdute („Les Illusions perdues”); César Birotteau; Femeia de treizeci de ani (La femme de trente ans); Verișoara Bette („La Cousine Bette”); Vărul Pons („Le Cousin Pons”).

Lucien Chardon, tânăr chipeș, talentat și cultivat din Angoulême, își caută fericirea și progresul pe scara socială în brațele doamnei de Bargeton, reprezentantă de seamă a nobilimii din regiune, o femeie mai în vârstă ca el, iubitoare de arte și dezgustată de viața grosolană a provinciei. Cei doi îndrăgostiți fug la Paris, unde Lucien, animat de ambiții literare, își dorește cu tot dinadinsul să pătrundă în lumea jurnaliștilor și a scriitorilor și să se afirme.

Va reuși el oare să-și salveze idealurile nobile și iubirea în păienjenișul de intrigi și de pretenții ale sofisticatei protipendade pariziene?

Considerat adesea cel mai bun roman al lui Balzac, Iluzii pierdute pictează un tablou impresionant al moravurilor Franței din prima jumătate a secolului al XIX-lea urmărind destinele a doi prieteni, poetul Lucien Chardon și tipograful David Séchard, ale căror drumuri, pornind aidoma sub semnul iubirii și al speranțelor idealiste, ajung să se despartă și să se întretaie de mai multe ori de-a lungul timpului.

Nerăbdător să se afirme, dar sărac și necunoscător al moravurilor aristocrației literare pariziene, ambițiosul Lucien Chardon se face de râs și pierde dragostea admirativă a doamnei de Bargeton, cu care fugise din Angoulême. Incapabil să publice, dar și să se sacrifice în numele artei autentice, ajunge să ducă o viață luxoasă printre jurnaliștii și actrițele de moravuri ușoare din capitală, împrumutându-se repetat de la vechiul său prieten, David Séchard, căsătorit cu Ève, sora lui Lucien. Nici măcar iubirea pasionată și încrederea actriței Coralie nu-l pot salva. În timp ce cameleonicul tânăr decade tot mai mult, David, rămas la Angoulême, ajunge în închisoare prin mașinațiunile unor concurenți, care îi falsifică semnătura pe un document de credit acordat lui Lucien. Întors acasă, disprețuit, falit și devastat după moartea lui Coralie, Lucien este cuprins de remușcări pentru soarta prietenului său și reușește să obțină suma necesară eliberării lui încheind un pact cu un misterios abate spaniol. David își găsește liniștea în iubirea soției sale și într-o viață cinstită la țară, în timp ce Lucien, damnat, se întoarce la Paris.

Când nu mai poate sau nu mai vrea să ajungă „cineva”, un scriitor se face ziarist şi „băiat bun”.

E atât de uşor să dai cuiva o fericire care nu te costă nimic!

Orice ziar este o tarabă unde se vând publicului vorbele care-i sunt pe plac. Dacă ar exista un ziar al cocoşaţilor, ar dovedi de dimineaţă până seara frumuseţea, minunăţia, necesitatea cocoşaţilor. Un ziar nu mai e făcut să lumineze lumea, ci ca să-i susţină părerile.

Zgârcenia începe de unde încetează sărăcia.

Toate femeile care iubesc sunt nişte îngeri.

9. Moll Flanders (Moll Flanders)

Daniel Defoe

Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. În anii 1690 Daniel Defoe și-a început cariera de scriitor iar în calitate de autor de pamflete va scrie „Englezul get-beget”. Acest lung poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândul englezilor. În 1719, la vârsta de cincizeci și nouă de ani, în timp ce continua să scrie articole de ziar, precum și pamflete pe probleme curente, Daniel Defoe a abordat un alt gen literar. A început cu „Robinson Crusoe”, apoi a elaborat o serie de biografii fictive, memorii și autobiografii. (Wikipedia)

Publicată la trei ani după Robinson Crusoe (1719), care l-a făcut celebru pe autorul Daniel Defoe, cartea Moll Flanders s-a constituit ca unul din precursorii importanţi ai romanului modern.

Născută în închisoarea Newgate şi abandonată când avea şase luni, Moll Flanders se va convinge că singura persoană pe care se poate bizui e ea însăşi. Arivistă convinsă, tăinuitoare şi supravieţuitoare, Moll îşi va folosi talentele extraordinare pentru a scăpa de sărăcie.
Duce o viaţă agitată din care nu lipsesc călătoriile cu ţigani, cinci căsătorii, incest, prostituţie şi aureola de cea mai de succes hoaţă din Londra. Capturată, ea va scăpa de pedeapsa cu moartea şi încurajată de un pastor va ajunge să se căiască pentru toate păcatele vieţii sale. Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Moll Flanders, într-un stil foarte ”prietenos” și un limbaj bine adaptat perioadei în care se desfășoară acțiunea și condiției sociale a personajului.

Romanul a fost primit extrem de favorabil de către cititori, fiind tipărit în trei ediţii în primul an şi în câte o ediţie în următorii 60 de ani. Apoi, până în 1896 a făcut obiectul unei cenzuri subtile, fiind omisă de la publicare. Astăzi, cartea se bucură de aprecierea întregii sale valori literare.

”Numele meu adevărat este atât de bine cunoscut în registrele şi catastifele din Newgate şi Old Bailey şi, în locurile acelea, se mai află încă mărturii atât de importante în legătură cu viaţa mea particulară, încât nu vă aşteptaţi să-mi aştern numele pe hârtie sau să vorbesc despre familia mea. Lucrurile vor fi poate mai bine cunoscute după ce voi muri, acum însă nu le-aş da pentru nimic în lume în vileag, nu, nici chiar dacă ar veni o amnistie generală pentru toţi răufăcătorii şi toate crimele.
Deoarece însă câţiva dintre tovarăşii mei cei mai păcătoşi, care acum nu-mi mai pot face nici un rău (căci au părăsit lumea asta cu ajutorul scării şial frânghiei, aşa cum adesea mă aşteptam s-o părăsesc şi eu) mă cunoşteau pe numele de Moll Flanders, îmi veţi îngădui să-l port, până când voi îndrăzni să
mărturisesc cine am fost şi cine sunt. Am aflat că într-una din ţările vecine cu noi nu ştiu dacă în Franţa sau în altă parte dacă un criminal osândit la moarte, la galere, sau la deportare, lasă în urmă copii rămaşi fără sprijin din pricina confiscării bunurilor părinteşti, aceştia sunt, din porunca regelui, daţi în grija cârmuirii şi adăpostiţi în nişte clădiri numite orfelinate, unde sunt crescuţi, îmbrăcaţi, hrăniţi, învăţaţi iar,
când le vine timpul să plece, daţi la meserii sau în slujbe, ca să fie în stare să se întreţină prin muncă cinstită şi cuviincioasă.
Dacă aşa ar fi fost obiceiul şi la noi, nu mi-ar fi fost hărăzit să rămân pe drumuri ca o biată fată necăjită, fără căpătâi, fără prieteni, fără haine, fără ajutor, fără un om pe lume care să mă ocrotească.”

Cartea a beneficiat de o frumoasa ecranizare cu Robin Wright, Morgan Freeman în rolurile principale. „Moll Flanders” nu străluceşte doar prin interpretarea actorilor sau prin reproducerea excepţională a epocii, ci este şi un film care vorbeşte foarte deschis despre condiţia umană.

10. Dracula (Dracula)

Bram Stoker

Romanul a fost  scris în 1897 de autorul irlandez Bram Stoker. Intre 1879 si 1898, Stoker a fost directorul comercial al Lyceum Theatre din Londra, unde isi suplimeta veniturile scriind novele senzationale, cea mai cunoscuta fiind povestea vampirului Dracula, publicata pe data de 26 mai 1897. O parte din actiune se desfasoara in orasul Whitby, unde obisnuia sa isi petreaca vacanta de vara.

Personajul principal al romanului este contele Dracula, devenit unul dintre cei mai renumiți vampiri din literatură. Bram Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru romanul Dracula. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus) numit și „Vampir”.

”Vulturesc, cu nasul coroiat şi foarte subţire, cu nările foarte arcuite şi proeminente, fruntea boltită, mândră, cu par rărit la tâmple şi bogat în restul capului. Sprâncenele, foarte groase, aproape că se întâlneau la rădăcina nasului, stufoase şi răsucite. Gură, cât se putea vedea sub mustaţă groasă, avea un aer crud şi dinţi deosebit de albi şi de ascuţiţi, ieşind peste buzele a căror roşeaţa neobişnuită vădea o vitalitate uimitoare pentru un bărbat de vârstă lui. În rest, avea urechile palide, cu vârfurile extrem de ascuţite, bărbia largă şi puternică, obraji fermi. Totul de o paloare extraordinară.”

(…) l-am văzut ieşind pe fereastră în întregime şi începând să se târască pe pereţii castelului, deasupra hăului fioros, cu capul în jos şi cu poalele pelerinei desfăcute în jurul lui, că nişte aripi mari. La început nu-mi venea să cred ochilor. Îmi ziceam că lumina lunii, ori poate mişcarea umbrelor, îmi joacă un renghi. Dar, privind mai departe, mi-am dat seama că nu poate fi nicio eroare. I-am văzut degetele de la mâini şi de la picioare apucând colure pietrelor din zidul de pe care anii îndepărtaseră mortarul şi folosind la coborâre fiecare protuberantă şi neregularitate a zidului, cu mare iuţeala, aşa cum şerpuieşte o şopârlă un zid.

Acțiunea romanului se petrece la sfârșitul secolului XIX în Transilvania care pe atunci făcea parte din Austro-Ungaria.. Avocatul englez „Jonathan Harker” vine din Londra ca să cumpere castelul lui Dracula, dar nici un localnic nu are curaj să se apropie de casa contelui. O femeie îi dă un crucifix lui Harker, pentru a-l apăra de rele. Avocatul va fi adus de birjarul contelui. In primele zile a vizitei nu se întâmplă nimic deosebit în castel, Haker fiind rugat să nu intre în câteva încăperi. Ciudat însă i se pare englezului faptul că chipul contelui nu apare deloc în oglindă și lăcomia acestuia când vede sângele avocatului care s-a rănit la bărbierit. Acum remarcă Haker dinții lungi, ascuțiți, buzele roșii ale contelui, ca și atenționarea de a nu dormi decât în camera care este rezervată lui. Uitând de sfatul contelui adoarme într-o odaie străină și va fi trezit de trei femei frumoase cu buze roșii și dinți ascuțiți, care sunt împiedicate de conte să-l muște. Contele dă de înțeles femeilor gonindu-le, că englezul îi aparține lui. Avocatul remarcă cu groază primejdia care-l paște. In cele din urmă englezul reușește să scape cu viață fugind din castel.

”La lumina lunii, stăteau trei femei tinere, din lumea bună, după ţinută şi veşminte. În clipă când le-am văzut, am crezut că visez, căci, deşi luna le lumina din spate, nu lăsau nicio umbră pe podele. Veneau către mine, privindu-mă şi vorbindu-mi în şoaptă. Două dintre ele erau brune, cu nasuri acviline, semananc cu acela al contelui, cu ochii mari negri şi sfredelitori, atuncand parcă lumini roşii, faţă de razele pale ale lunii. Cea de-a treia era frumoasă, din cale-afară de frumoasă , cu plete lungi de aur, talazuitoare, cu ochii că safirele. Chipul ei mi se părea oarecum cunoscut, parcă în legătură cu un vis urat, nu ştiu de când şi de unde. Toate trei aveau dintîi de o albeaţa nemaipomenită, lucind că perlele între buzele vişinii şi senzuale.”

Deși lucrarea Dracula este fictiva, aceasta contine anumite referinte istorice. In timpul domniei principale (1456-1462), se presupune ca Vlad Tepes a omorat între 40.000 si 100.000 de europeni (rivali politici, criminali sau pe oricine considera „nefolositor umanitatii”), în principal folosind metoda favorita de a trage in teapa. Principalele relatari provin de la sasii care locuiau in Transilvania, care aveau confruntari dese cu Vlad III. Pe plan istoric, Dracula deriva din Ordinul Cavaleresc numit Ordinul Dragonului, infiintat de Sigismund de Luxemburg pentru a sustine crestinatatea si a apara Imperiul de otomani. Vlad II Dracul, tatal lui Vlad III, a fost acceptat in ordin in jurul anului 1431 datorita curajului cu care lupta împotriva turcilor. Numele dracula înseamna „Fiul Dracului”.  (Wikipedia)

Romanul a cunoscut numeroase ecranizări de succes.

 Surse: wikipedia, goodreads, citatepedia.ro, libris.ro, adevarul.ro., cinemagia.ro

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP

Recenzii și prezentări cărți clasice