Top 10 cărți contemporane care m-au făcut sa râd

Cărțile din acest top m-au făcut să pufnesc în râs de mai multe ori datorită replicilor pline de haz, personajelor pitorești sau încurcăturilor de situație demne de o comedie a erorilor. La sfârșitul lecturii am rămas cu o stare de bună dispoziție, iar intriga și personajele cărților mi-au rămas întipărite în memorie.

1. Trebuia sa fii tu de Susan Elizabeth Phillips (It Had to Be You)

Susan Elizabeth Phillips are un talent aproape magic de a țese povești incredibil de romantice, emoționante și înduioșătoare, dar în același timp pline de umor, care reușesc să te binedispună de fiecare dată și să te lase cu o stare de bine.

Trebuia să fii tu este o carte fermecător de romantică, cu o intrigă deosebit de interesantă, dialoguri spumoase, pline de umor de calitate, personaje fascinante, bine conturate, atât cele principale cât și cele secundare, condimentată atât cu momente fierbinți cât și cu scene comice, care te fac să râzi în hohote.

Este o carte care te învață să privești dincolo de aparențe și care te face să speri că soarta îți poate oferi o șansă miraculoasă, chiar atunci când te aștepți mai puțin, iubirea fiind ingredientul magic care schimbă destine și readuce speranța în viitor.

Personajele principale sunt absolut adorabile.

Aparent, Phoebe Somerville era o devoratoare de bărbați în vârstă de treizeci și trei de ani, fără prea mult creier, îmbrăcată mereu în ținute provocatoare, cu părul blond lăsat liber, forme apetisante și ochi migdalați, fascinanți, ce avusese ani la rând un amant septuagenar, un pictor renumit ce-i făcuse nenumărate nuduri ce deveniseră celebre în marile galerii ale lumii. La înmormântarea tatălui venise îmbrăcată într-o ținută sumară, ce nu lăsa prea mult loc imaginației, însoțită de noul său amant ungur și un pudel plin de funtițe, care reușește să provoace un adevărat haos, spre deliciul ziariștilor prezenți, care s-au grăbit să imortalizeze momentul.

În realitate, Phoebe era o persoană deosebit de inteligentă, sensibilă și altruistă, pe care viața o rănise adânc în trecut. Rămăsese orfană de mamă de mică, doar în grija tatălui, un bărbat complet insensibil, preocupat doar de afacerile lui, clubul de fotbal pe care-l deținea și amantele pe care și le alegea pe post de trofeu.

Când fiica lui fusese violată la vârsta de optsprezece ani, Bert refuzase să o creadă, învinovățind-o tot pe ea că îl provocase pe atentator. Fusese ultima picătură care umpluse paharul. Cu banii pe care-i avea deja în cont pentru a-și începe studiile la facultate fugise în Europa, unde dusese câteva luni o viață haotică, implicându-se în câteva aventuri pasagere cu câțiva bărbați, care nu-i produseseră nicio plăcere, convinsă că asta era tot ceea ce merita.

Totuși, inteligența și ambiția ei reușiseră să răzbată la suprafață și decisese că era cazul să înceteze să mai fie o victimă. Astfel, compunându-și o aparență de vampă sigură pe ea, o armură impenetrabilă în spatele căreia își ascundea adevărata fire, își preluase controlul asupra propriei sale vieți, tachinându-i și ațâțându-i în permanență pe bărbați, reușind în același timp să-i țină la distanță, refuzând orice relație fizică, în ciuda reputației ce și-o construise voit.

Arturo, talentatul pictor ce o descoperise și o făcuse celebră era, de fapt, homosexual, iar pentru Phoebe reprezentase figura paternă după care tânjise mereu în copilărie, iubindu-l sincer ca pe un tată. După moartea acestuia, pe care o jelise din suflet, se înconjurase doar de artiști homosexuali, alături de care se simțea în largul ei. Presupusul ei amant ungur făcea parte din acel grup.

În cei cincisprezece ani de când fugise de acasă, Bert își arătase fățiș dezaprobarea față de viața pe care o ducea Phoebe, repetându-i de fiecare dată, în rarele momente când s-au întâlnit, că ea reprezenta singurul lui eșec din viață și informând-o că a șters-o din testament. Ținuta țipătoare de la înmormântarea lui Bert era o reacție la durerea pe care i-o săpasera adânc în suflet vorbele lui.

Surprinzător, la citirea testamentului, Phoebe află că, de fapt, Bert se răzgândise în ultima clipă, modificând clauzele acestuia și lăsându-i temporar lui Phoebe clubul de fotbal Chicago Stars. Astfel, dacă echipa reușea să câștige competiția, lucru aparent imposibil datorită multor dificultăți pe care le avea, clubul rămânea în proprietatea ei, în caz contrar urma să-i revină vărului ei Reed, mai mare cu doi ani ca ea, un bărbat crud ce o chinuise toată copilăria ei.

În același timp, lui Phoebe îi revenea și custodia surorii ei mai mici, Molly, în vârstă de cincisprezece ani, rezultată din a treia căsătorie a lui Bert, orfană la rândul ei de mamă, dar care o detesta pe față pe Phoebe, respingându-i orice tentativă de apropiere, în ciuda faptului că aceasta o iubea necondiționat și încerca să-i arate acest lucru prin multe gesturi.

Înfuriată pe Bert, care încerca să o manipuleze și după moarte, Phoebe refuză să se amestece în administrarea clubului de fotbal, deși ea era singura cu drept de semnătură.

Dan Calebow, antrenorul echipei Chicago Stars, este un bărbat cu totul remarcabil. În vârstă de treizeci și șapte de ani, puternic, plin de mușchi, cu ochi verzi scânteietori, avusese o tinerețe extrem de aventuroasă.

Fusese un jucător de fotbal foarte talentat, temperamental, agresiv în joc, ce-și atrăsese o suită de admiratoare, cu care avusese multe aventuri amoroase incendiare. La rândul lui, era marcat de o copilărie dificilă, cu o mamă alcoolică, indiferentă și un tată brutal ce-l bătea adesea și pentru care nu contau decât succesele lui sportive. Ambii părinți muriseră într-un accident pe când el avea douăzeci de ani dar, de fapt, el îi pierduse cu mult timp înainte…

În urmă cu cinci ani, Dan hotărâse că era timpul să se așeze la casa lui și să se însoare, dar din păcate căsătoria lui se dovedise a fi un mare eșec. Valerie, soția lui, era o deputată ambițioasă, cu care se certa adesea, în final ajungând la un divorț previzibil. Totuși, bun la suflet și lipsit de ranchiună, Dan nu putuse să o refuze când ea îi propusese să-și continue viața amoroasă, dorințele ei fiind cel puțin bizare în acest domeniu și neavând încredere să apeleze la altcineva pentru acest lucru, fiindu-i frică să nu-și compromită imaginea publică. Astfel, Dan se complăcuse în continuare în jocurile ei de tip sado-maso, în care rolul lui era să o bată la fund și altele asemenea, deși în sinea lui tânjea după o relație liniștită, cu o persoană iubitoare de copii, cu care să-și întemeieze o familie conservatoare, într-o atmosferă caldă și relaxantă. De fapt, și pusese ochii pe persoana potrivită pentru acest rol – Sharon, o educatoare timidă de copii de grădiniță.

În același timp, ambițios și motivat, Dan nu putea lăsa echipa pe care o antrena să se ducă de râpă, doar pentru că frivola fiică a fostului său patron nu-și înțelegea responsabilitățile.

Inteligent și intuitiv, Dan știe exact pe ce buton să apese, conștientizând-o pe Phoebe că, datorită inacțiunilor sale, nu numai jucătorii, care oricum erau plini de bani, aveau de pierdut, ci o grămadă de oameni nevinovați, angajați ai clubului de fotbal.

Curând însă, Dan se va lămuri că Phoebe era un adversar pe măsură. Încăpățânată, inteligentă și plină de viclenie, Phoebe reușește să-l determine să-i accepte anumite decizii, readucându-l la conducerea clubului pe Ron, directorul pe care Dan o forțase să-l demită.

Echipa ad-hoc formată din Phoebe și Ron e absolut mortală, am râs în hohote la câteva momente în care cei doi au reușit să-i păcălească pe cei din jur, susținându-se reciproc în minciunile pe care le turnau!

De altfel, cei doi se purtau unul cu altul ca niște adevărați camarazi, susținându-se și încurajându-se reciproc. Phoebe a reușit să se descurce în jungla fotbabului profesionist datorită informațiilor prețioase oferite de Ron, iar acesta și-a recăpătat încrederea în el datorită sfaturilor lui Phoebe, schimbându-și stilul vestimentar și atitudinea, reușind să câștige respectul celor din jur, în ciuda înălțimii lui mici față de uriașii cu care avea de-a face.

Față de Dan, Phoebe simte pentru prima dată atracția, după ani de zile în care simțurile îi fuseseră complet amorțite, în ciuda faptului că rațiunea îi striga să se țină departe de el.

„Putea găsi un milion de motive pentru care nu trebuia să se simtă atrasă de el, dar nici unul nu oferea o explicaţie plauzibilă pentru ceea ce simţise pe bancă mai devreme, acea senzaţie că trupul îi revenea la viaţă. Era o trăire care o speria şi o bucura concomitent.”

Bulversată de noile senzații, dornică să-și lase fricile deoparte, Phobe decide să-și asume riscul și să meargă seara la Dan acasă sub un pretext de altfel destul de subțire, încurajându-se că, până la urmă, având în vedere falsa ei reputație, poate că și el ar vrea o aventură lipsită de implicații cu ea.

Ceea ce urmează e demn de o comedie a erorilor. Dan, confundând-o cu fosta lui nevastă pe care o aștepta pentru unul din jocurile ei perverse, o ia pe sus și o duce în pădure, șoptindu-i la ureche tot ceea ce avea de gând să-i facă., Phoebe fiind de-a dreptul îngrozită, crezând că se repetă istoria din urmă cu cincisprezece ani. Dan este de-a dreptul șocat și umilit când, rupându-i bluza și pipăind-o, realizează că era de fapt Phoebe și nu Valerie, care apare și ea în cele din urmă, susținând jenată explicațiile lui Dan, la solicitarea acestuia.

Curând după acel incident, atracția explozivă dintre Phoebe și Dan nu mai poate fi negată de niciunul dintre ei, ajungând amândoi într-o cameră de hotel, dornici să-și consume relația. Phobe este în culmea fericirii simțind doar dorință și nicio frică în momentul în care încep să se sărute, cerându-i să nu se oprească, orice i-ar spune. Dan interpretează însă greșit vorbele ei, crezând că are de-a face cu încă o persoană obsedată de jocuri de putere în așternut.

„Nu era altceva decât încă o femeie dependentă de jocurile ce mimau supunerea. Toate refuzurile ei din noaptea precedentă nu erau altceva decât invitaţii. Îl manipulase, iar el se lăsase antrenat în uneltirile ei.”

Sătul de femei manipulatoare, decide totuși să-și descarce frustrările și să continue jocul pe care crede că l-a început ea, moment în care Phoebe, speriată, începe să se zbată din răsputeri, mușcându-l. A fost momentul în care Dan a capitulat, retrăgându-se și informând-o că s-a săturat să mai joace rolul de om al cavernelor, doar ca să-și satisfacă partenera, uluind-o complet pe Phoebe.

”- Poate că și mie mi-ar plăcea să fiu agresat puțin. Poate că mi-aș dori să fiu atât de irezistibil de sexy încât femeile să trebuiască să mă lege de pat! Oare cer prea mult de la viață?”

Phoebe pricepe în sfârșit că el dorise doar să-i fie pe plac, confundând cerința ei cu jocurile duplicitare la care îl supunea fosta soție. Timidă, îndrăznește totuși să îi ceară să se comporte total opus, ca și cum ea ar fi virgină. Deși Dan habar n-avea cât de limitată era experiența ei, este dornic să-i facă pe plac, dovedind o tandrețe și o răbdare remarcabilă, Phoebe reușind în sfârșit să cunoască extazul, recăpătându-și feminitatea și scăpând de temerile ce o dominaseră ani la rând, îndrăgostindu-se în același timp total și necondiționat de Dan…

Dan, la rândul lui, deși a încercat o perioadă să lupte din răsputeri cu sentimentele pe care i le stârnea Phoebe, a capitulat definitiv la un moment dat, realizând că viața lui părea complet pustie fără Phoebe, care-i aducea lumina și bucuria doar prin simpla ei prezență.

Peripețiile prin care trec cei doi sunt nenumărate iar duelurile lor verbale sunt savuroase. Momentele fierbinți se împletesc cu cele comice, Phoebe având un stil absolut original de a-și încuraja echipa.

Nu lipsesc nici situațiile dramatice, pe muchie de cuțit, la un moment dat chiar viața lui Phoebe fiind amenințată, Dan dovedind că era capabil de orice sacrificiu pentru a o salva.

Momentul în care Dan află, uluit, adevărul despre trecutul lui Phoebe este foarte emoționant, înduioșându-te tandrețea și gingășia cu care o tratează, în ciuda masivității lui.

„Începu s-o sărute cu buzele lui calde, vindecătoare. În acel moment ar fi vrut să-i spună că-l iubea, dar sărutul deveni mai pasional, şi mâinile lui începură s-o dezmierde. Nu după mult timp era pierdută în plăcerile simţurilor, în timp ce el învingea urmele trecutului cu mişcările blânde ale trupului său.”

O carte caldă și luminoasă, pe care o citești pe nerăsuflate, în care iubirea își dovedește pe deplin magia ei binefăcătoare!

”La doi ani și jumătate, gemenele erau niște îngerași blonzi care se băgau în necaz aproape la fel ca mama lor. Simțind un nod în gât, Dan se bucură că nu era nimeni în preajmă să-i vadă lacrimile care i se adunau în ochi. Întotdeauna îi plăcuse locul acela, dar îi lipsise ceva până apăruse Phoebe cu  ochelarii ei cu strasuri și cerceii strălucitori.

Inspiră adânc. Avea tot ce visase. O soție pe care o iubea din toată inima. Niște copii superbi. O casă la țară. Și un câine.”

Cărțile autoarei Susan Elizabeth Phillips pot fi comandate din librăriile on-line litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, emag.ro

2. Nebunie de-o vară de Tracy Brogan (Crazy Little Thing)

Nebunie de-o vara de Tracy Brogan e o adevărată pastilă de bună dispoziție, o carte cu personaje de-a dreptul pitorești, plină de replici spumoase și situații pline de haz!

Autoarea are un umor demențial, m-a făcut să râd în hohote la câteva pasaje. Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Sadie Turner, iar încercarea de a-i urmări logica este o încercare extremă, întocmai ca și cum te-ai urca într-un montaigne russe dintr-un parc de distracții. Acum te conduce într-o direcție ca mai apoi, fără nicio avertizare, te răsucește brusc la 90% sau chiar 180%, stârnindu-ți ilaritatea.

Sadie tocmai divorțase, după ce, după mulți ani de suspiciuni, primise dovada indubitabilă că soțul ei Richard, un prezentator carismatic de știri, o înșela.

”… căsnicia noastră s-a topit cum se topește pe limbă sarea de pe marginea unui pahar cu margarita, lăsând în urmă gustul acrișor a ceva ce la început fusese dulce, dar a sfârșit prin a fi amar.”

În urma divorțului, Sadie primise custodia copiilor – fiica ei Paige de șase ani și fiul ei Jordan de patru ani, precum și casa în care locuiseră împreună până atunci. Bulversată emoțional și dorind să stea o perioadă izolată de întreaga lume, dar mai ales de bărbați, Sadie a decis să petreacă vacanța de vară la casa de pe plajă a mătușii ei, Dody, sora mamei ei.

Spre deosebire de sora ei, mama lui Sadie, care era din cale afară de rațională, cinică și acrită, Dody era un monument de optimism și bună dispoziție, cu o inimă de aur, zăpăcită, excentrică și cu o poftă  de viață molipsitoare.

Din cale afară de băgăcioasă, Dody avea cu totul alte planuri pentru Sadie, scop în care își chemase ambii fii, Jasper și Fontaine, în ajutor, iar aceștia, plini de entuziasm ca și mama lor, au răspuns imediat la apel, instalându-se și ei în casa de pe plajă a lui Dody pe perioada verii.

Jasper era un bucătar chef de succes, Sadie neputându-se abține să nu comenteze în sinea ei că probabil vărul ei își alesese această meserie dintr-un instinct de supraviețuire, ținând cont de talentele lui Dody sau, mai curând, de lipsa totală a acestora, în bucătărie.

Fontaine este un personaj delicios de amuzant. Designer de interior, gay și cu o inimă de aur, Fontaine nu se poate abține să nu uneltească încontinuu alături de mama lui pentru a-i aduce viața lui Sadie pe făgașul care considerau ei că ar fi normal.

Ceea ce urmează în continuare e demn de o comedie a erorilor.

Dody se împiedică de mașinuța lui Jordan și își sparge capul, iar Sadie, alergând să-l aducă pe bătrânul doctor de familie să o ajute, descoperă că acestuia îi ținea locul pe perioada verii un scoțian sexy și cumsecade, Desmond McKnight, pe care ea îl remarcase de ceva timp pe când acesta își făcea alergările zilnice pe plajă.

Lui Dody i se aprind beculețele imediat, încropind la repezeală un plan de a-i cupla pe Sadie și pe Des, pretinzând a doua zi că se simțea rău doar pentru a-l determina pe Des să vină în vizită.

”- Chiar te rog să treci pe la noi, Des, dragule. M-aș simți mult mai bine dacă ai face-o. Am avut niște amețeli ușoare în seara asta.

Eu mi-am dat ochii peste cap. Își folosea vocea îngânată a la Elizabeth Taylor. Și avea amețeli ușoare doar pentru că Fontaine îi dăduse un martini cvadruplu. Ce prefăcută! Singurul motiv pentru care voia să vină era ca să încerce să mă combine cu el.”

Fără voia ei, Sadie se simte tot mai atrasă de Des, care părea un bărbat de-a dreptul perfect, amabil, bine făcut, mereu binedispus și cu un lipici extraordinar la copii, care îl adorau de-a dreptul. Sadie, plină de scepticism în urma dezamăgirilor trăite, încerca să reziste cu greu magnetismului acestuia, însă cu detașamentul de șoc format din mătușa și verii ei nu avea nicio șansă, aceștia împingând-o cu mult avânt în brațele bunului doctor.

Aranjată din cap până în picioare de Fontaine, care nu a lăsat la voia întâmplării nici un amănunt, Sadie merge la o întâlnire la cină împreună cu Des, care se poartă fermecător cu ea, emoționând-o dar și stârnindu-i amintiri triste în același timp.

”Pe drumul scurt către restaurant am încercat să nu mă gândesc la ce-i făcea vântul părului meu atent coafat, alegând în schimb să mă entuziasmez în privința faptului că Des îmi deschisese portiera mașinii când plecaserăm de la Dody. Richard nu-mi ținuse vreo ușă nici măcar când eram în travaliu. Era prea preocupat ca nu cumva să mi se rupă apa în Lexusul lui.”

”Ah, ce cavaler! Dacă ar fi fost o băltoacă în drum, ar fi acoperit-o cu pelerina lui? O, stai. Nu purta nicio pelerină. Nu mai contează.

Totuși gândul m-a făcut să zâmbesc.

– Ce-i așa amuzant? a întrebat el.

– O, nimic. Sunt doar fericită că am găsit un loc de parcare atât de bun.

El a ridicat privirea înspre strada aproape pustie.

– Aha!”

Seara începută atât de idilic este ruinată brusc în momentul în care în restaurant apare o tânără atrăgătoare care îl cunoștea pe Des iar acesta face greșeala ”catastrofală” de a o prezenta pe Sadie doar ca pe o vecină, stârnindu-i gelozia acesteia și provocându-i o criză irațională de plâns. Argumentele, perfect logice de altfel, pe care Des i le expune a doua zi o fac pe Sadie să intre în pământ de rușine dar asta nu o împiedică defel să facă gafe peste gafe în continuare, pe care Des i le iartă pe toate pe rând, cu o răbdare de-a dreptul dumnezeiască.

”M-am așezat lângă el, uimită de răbdarea pe care mi-o arăta. Se pare că, în timp ce eu citeam Cum să ieși la întâlniri, ghidul începătorului, el citise Cum să ieși la întâlniri cu începătorii.”

După multe peripeții, cei doi ajung în sfârșit să petreacă o noapte de pasiune împreună, pe care Sadie și-o rememorează cu multă nostalgie și satisfacție a doua zi.

”Noaptea trecută fusese senzațională. Și nu doar prima oară, care fusese cam pe grabă. (Nu din vina lui, având în vedere cum îl lăsasem mai devreme.) A doua oară a fost perfecțiune pură, cum e plutitul pe o saltea gonflabilă acoperită cu blană de nurcă, în timp ce mănânci ciocolată elvețiană și primești un masaj la picioare de la Bradley Cooper. Atât de bine a fost. A treia oară, deja obosisem, așa că am făcut-o în stilul unei dimineți leneșe de duminică, când nu ai nimic de făcut decât să stai în pat și să aștepți să treacă timpul. Uitasem că sexul poate fi chiar distractiv. Distracție pură.”

Lucrurile erau însă departe de a fi tranșate între cei doi. Destinul avea să-i mai pună la mai multe încercări. Spre sfârșitul cărții este un episod foarte emoționant, care te face să conștientizezi fragilitatea vieții și că trebuie să te bucuri la maxim de fiecare clipă trăită…

Sfârșitul cărții este unul foarte optimist, lăsându-te cu multă căldură și speranță în suflet! Abia aștept să apară și următoarele cărți din această superbă serie!

”El mi-a zâmbit, gropițele lui adâncindu-se în lumina lunii.

I-am întors zâmbetul, gândindu-mă cum viața care se așternea dinaintea mea era plină de atâtea posibilități minunate.

Luna era sus pe cer, noaptea neagră, însă, pe dinăuntrul meu, eu eram cea mai radioasă fată din lume.”

Cărțile autoarei Tracy Brogan pot fi comandate pe elefant.ro, carturesti.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro, librariadelfin.ro

3. O rază de speranță de Amanda Quick (Silver Linings)

O rază de speranță de Amanda Quick este o carte încântătoare, plină de umor, aventuri, personaje pitorești și replici spumoase. Cuplul Mattie-Hugh este adorabil, în ciuda sau tocmai datorită diferențelor flagrante dintre ei, demonstrându-ne pe deplin teoria conform căreia contrariile se atrag.

La prima vedere cei doi nu par să aibă nimic în comun.

Mattie provenea dintr-o familie de artiști de generații întregi și primise o educație simandicoasă. Totuși, fiind singura din familie fără nici un talent artistic (nu că nu ar fi încercat în câteva domenii), în prezent conducea o galerie de artă comercială, în ciuda dezaprobării rudelor sale, cu toate foarte talentate.

Hugh fusese ușurat când fusese părăsit de tatăl lui pe când avea doar șase ani, întrucât astfel scăpase de bătăile crunte pe care acesta i le aplica fără milă. La scurt timp după aceea, fusese abandonat de mama lui într-un orfelinat și se oțelise crescând într-un mediu ostil, nimeni neacordându-i prea mult credit.  După o tinerețe zbuciumată, în care învățase pe propria piele lupta dură a supraviețuirii, ridicându-și abilitățile de luptător la nivel de artă, se retrăsese din echipa de mercenari în care fusese cooptat și începuse o nouă viață, pe deplin respectabilă, de consultant în sisteme de securitate.

Mattie era fragilă, delicată și sensibilă, umărul pe care toți cei din jurul ei veneau să-și găsească alinarea. Hugh era plin de mușchi, avea sensibilitatea unui rinocer, abilitatea unui lup, era tare ca o stâncă și la fel de inflexibil.

În ciuda tuturor aceste diferențe, autoarea reușește să ne convingă încă de la început de chimia dintre ei, cei doi potrivindu-se perfect, ca piesele unui puzzle, în care fiecare umple partea care-i lipsea celuilalt, în final rezultând un întreg perfect sudat.

Prima întâlnire dintre ei avusese loc în urmă cu un an.

Mătușa lui Mattie, Charlotte, cea la care Hugh era angajat pe un salariu exorbitant pe post de consultant de securitate, decisese că Hugh era bărbatul potrivit pentru Ariel, o artistă de renume și temperamentala soră a lui Mattie și le făcuse acestora cunoștință. La început, cei doi își întețiseră flăcările și își arseseră pasiunea într-o Romă încărcată de romantism. Reveniți însă la viața cotidiană, certurile izbucneau tot mai des între ei, culminând cu o scenă fulminantă, în urma căreia Ariel rupsese logodna când Hugh o anunțase că intenționa să se retragă pe o insulă, St Gabriel, unde să pună bazele unei afaceri de turism bazată pe zboruri charter. Furios la culme dar și ușurat în același timp că scăpase de o legătură incomodă, fiind sătul până peste cap de toanele și crizele existențiale ale lui Ariel, Hugh se pregătea să plece singur pe insulă, moment în care fusese abordat de Mattie, care-l surprinsese cu o invitație de rămas bun la cină. Mattie se îndrăgostise nebunește de Hugh în secret, iar când acesta devenise liber își adunase tot curajul pentru a-i face o propunere scandaloasă. Din păcate însă, după o noapte pasională petrecută împreună, Hugh a refuzat să ia măcar în calcul rugămintea ei de a o lua cu el, în ciuda implorărilor ei și a asigurărilor că îl va face foarte fericit.

După patru luni petrecute pe insulă, Hugh a realizat ce greșeală imensă a făcut și a făcut eforturi imense pentru a reuși să se mai întâlnească măcar o dată cu Mattie și să încerce să o convingă să-i mai dea o șansă. Însă Mattie, care suferise enorm când el o respinsese și își găsise cu greu echilibrul, reușise să se eschiveze de fiecare dată. Hotărât să reușească, Hugh apelase la Charlotte care, convinsă la rândul ei că cei doi s-ar potrivi perfect, a intrat în joc. Pretextând că ar dori să cumpere o sabie de mare valoare, aflată în posesia lui Paul Cormier, un colecționar excentric ce locuia pe o insulă, Purgatory, Charlotte a convins-o pe Mattie să-și ia un concediu în locuri exotice, iar în drumul ei să treacă să ia și sabia.

Când însă Mattie a descoperit că drumul spre Purgatory trecea prin St Gabriel, a decis să-și schimbe traseul în ultima clipă, ajungând acolo în plină lovitură de stat și descoperind că Paul fusese asasinat.

Disperată și convinsă că i-a sunat ceasul, Mattie este salvată în ultima clipă de Hugh, care venise într-un suflet odată ce descoperise schimbarea ei de traseu.

Fără a-și pierde nicio clipă cumpătul, în ciuda faptului că Paul fusese cel mai bun prieten al lui, Hugh încropește în grabă un plan de scăpare din situația de criză, târând-o pe Mattie în plină junglă cu un îndemn sec: ”Pe cai, deci”, ignorând complet începutul ei de criză de isterie.

Îngrozită la culme, Mattie era aproape iritată de calmul și stăpânirea a lui Hugh, care se mișca în junglă de parcă se afla în mediul lui natural.

”I-ar fi plăcut să știe că avea și el vreo nevroză mică și civilizată, o măruntă slăbiciune înduioșătoare, o problemă modernă de anxietate.

Ea, desigur, avea din belșug din toate trei.”

Iritarea ei a atins cote maxime când, după o noapte petrecută într-o peșteră înfricășătoare, pe o podea rece și murdară, Hugh era vesel și binedispus, pe deplin odihnit.

”Arăta dezgustător de bine odihnit și plin de energie, își spuse Mattie iritată. Aparent, o noapte petrecută pe o podea de piatră murdară nu îl deranja câtuși de puțin.”

Mai mult, din toate gesturile și replicile lui, reieșea evident că Hugh se aștepta ca Mattie să șteargă cu buretele ”micul incident” de anul trecut și să îl însoțească pur și simplu pe insula lui, așa cum chiar ea propusese inițial.

Însă, în ciuda faptului că simțea în continuare o atracție irezistibilă față de Hugh, Mattie era decisă să-i reziste de data aceasta, neuitând cât de mult suferise în urmă cu un an.

„Sărutul lui Hugh era exact aşa cum şi-l amintea Mattie, deconcertant de intens. Lipsit de subtilitate şi lipsit de fineţe, dar, Dumnezeule bun, era minunat.”

Hugh era conștient de imensa greșeală pe care o făcuse în urmă cu un an și era dispus să treacă și prin purgatoriu pentru a o recuceri, întrucât, după cum îi spusese bunul lui prieten Paul: ”Nici iadul nu cunoaște furie mai mare decât a unei femei batjocorite”.

Deși sărutul pasional pe care-l împărtășiseră după ce scăpaseră dintr-o situație tensionată îi dăduse speranțe că lucrurile vor merge strună, Mattie îi arătase clar că nu era dispusă să-l ierte prea ușor.

”- Sigur că da, Hugh. Am să spun orice vrei tu să spun. Ești mult mai mare și mai puternic decât mine. Pe deasupra, n-am nicio posibilitate să fug, așa că spune-mi doar ce vrei să auzi.”

Încercând să o îmbuneze cu un gest romantic, Hugh i-a adunat o multitudine de flori exotice, pe care le-a așezat lângă patul improvizat din peșteră, într-o grămadă haotică și plină de culoare, ferm convins că gestul lui lipsit de orice subtilitate sau bun gust o va impresiona la maxim pe Mattie.

”- Hei, rămâi cu mine, drăguță, și te vei bucura de tot ce poate fi mai bun, până la capăt.

– Tot ce poate fi mai bun, și încă din abundență? întrebă ea crispată, arătând din cap spre grămada uriașă de flori.

Hugh îi urmări privirea cu o expresie satisfăcută.

– Așa-i că-s frumoase? Le-am găsit chiar în fața ușii de la intrare azi-dimineață, când am ieșit să mă… ăăă… când m-am dus afară.”

După mai multe peripeții și replici pline de haz în contradictoriu, cei doi reușesc să fugă din Purgatory cu o barcă, ajungând în insula apropiată, unde reușesc să se cazeze la o pensiune.

Urmează mai multe întâmplări pline de haz, Mattie fiind confundată de Evangeline, o prostituată ce își avea locul de muncă la pensiune, cu o ”colegă de breaslă”. Inimoasă, aflând că Mattie doar ce scăpase de pe Purgatory, este convinsă că aceasta își pierduse toate ”ținutele” obligatorii meseriei și se oferă să-i adapteze pe loc o rochie. Mattie, ce fusese dintotdeauna un monument de respectabilitate, făcând doar ce se cuvenea și purtând numai ținute decente, este încântată să fie confundată cu o damă de consumație, cu atât mai mult cu cât dorea să-l enerveze pe Hugh.

Când acesta se întoarce încântat să-i comunice că făcuse toate aranjamentele pentru a pleca pe St Gabriel a doua zi dimineață, are un adevărat șoc descoperind-o pe Mattie îmbrăcată într-o rochie roșie provocatoare, în care arăta mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, cu un cocktail pe bază de rom în mână. Degeaba încearcă Hugh să o convingă să se îmbrace în altă ținută pentru cină, Mattie era hotărâtă să-l sfideze, ieșind țanțoșă pe lângă el.

”- Avem o navă a Marinei în port, spuse bătrânul de la tejghea când Hugh trecu pe lângă el. Ar fi bine să te ții de ea, altfel n-o mai vezi până dimineață.

– Drace!”

În cele din urmă, noaptea s-a dovedit un real succes pentru Hugh. Amețită după mai multe cocktailuri, Mattie nu a mai rezistat atracției față de Hugh, petrecând momente intense, pline de pasiune, după care a adormit instantaneu, spre imensa satisfacție a acestuia.

”Oricum nu prea avea chef de stat la taclale. Se simțea prea bine, prea satisfăcut, prea fericit. De ce să tulbure perfecțiunea acelui moment lungindu-se la povești fără rost?”

Regretele aveau să vină abia dimineața, când Mattie și-a adus aminte de visul fierbinte și intens, care nu fusese vis, desigur, neîncetând să se blagoslovească singură cu diverse expresii de alint.

”Idioată. Neghioabă. Tembelă. Cap sec. Gâsculiță. Nătângă.”

Bineînțeles că temerile ei s-au dovedit pe deplin întemeiate, Hugh revenind în cameră cu micul dejun, fluierând vesel și binedispus și zorind-o să se pregătească să plece spre St Gabriel, că de hârjoneală o să aibă ei timp mai târziu. Bineînțeles că, din punctul lui de vedere, lucrurile erau de-acum clare și bătute în cuie.

”Din vocea lui răzbătea tonul inconfundabil al unui bărbat foarte sigur că deținea controlul asupra femeii lui și asupra lumii întregi.”

Odată ajunși pe St Gabriel, Hugh s-a grăbit să anunțe pe toată lumea că erau logodiți și urmau să se căsătorească în curând. Mattie a trebuit să-și adune tot curajul de care dispunea pentru a-l înfrunta. Deși până atunci fusese mereu timidă și nu făcuse niciodată față crizelor temperamentalelor rude ale ei, Hugh reușește să scoată la suprafață o parte din ea de care nu avea habar că exista, iar Mattie ajunge să se certe cu el ca o cârciumăreasă, reproșându-i că nu ține de fapt la ea, ci că o folosește ca un substitut pentru sora ei. Degeaba a încercat Hugh să o convingă cu argumente logice, Mattie a rămas ferm pe poziții.

”– Fugi înspăimântată de propria umbră, Mattie, spuse el cu blândeţe. De ce nu recunoşti? Ştiu că ai avut nevoie să-ţi aduni tot curajul ca să-mi faci acea propunere colosală anul trecut, iar eu am fost un neghiob că te-am refuzat. Însă ai un caracter extraordinar de puternic, m-am convins de asta când am văzut cum te-ai descurcat pe insule. De ce să nu dăm relaţiei noastre încă o şansă? O şansă reală?”

Ca un adevărat strateg, hotărât să câștige războiul chiar dacă pierdea mai întâi o bătălie, Hugh își reconsideră planurile, oferindu-se să vină el să locuiască cu ea în Seattle, pentru a-i furniza astfel dovada supremă că, de dragul ei, e dispus să renunțe inclusiv la planurile lui de afaceri.

”Simțind că Hugh încerca să o asedieze și-i căuta punctele slabe, Mattie rămase perfect nemișcată, cum ar fi stat un iepure în fața unui lup.

În cele din urmă, lupul rânji larg.

– Relaxează-te, drăguță. O să ne iasă. Ai să vezi.”

Ajuns la Seattle, Hugh se comporta în lumea lui Mattie întocmai ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, ignorând orice cod vestimentar, purtându-se fără nicio urmă de subtilitate și spunând tot ce-i trecea prin cap, fără a încerca să se cenzureze.

În același timp, nu se poate abține să nu fie excesiv de posesiv, purtându-se ca un Tarzan gelos, marcându-și teritoriul și contrându-se cu toți bărbații care intrau în legătură cu Mattie.

”- Nu e cazul să ne însoțești, Hugh, interveni Mattie. Emery și cu mine vom lipsi câteva minute.

– Nici o problemă, drăguță. Nu am nimic mai bun de făcut. Și nu m-ar deranja să pun piciorul într-o librărie serioasă.

– O, citești?

– În zilele bune chiar fără să-mi mișc buzele, îl asigură Hugh.”

Planul inițial a lui Hugh fusese extrem de simplu, intenționând să o convingă pe Mattie de sentimentele lui pentru ea, convins fiind că aceasta va veni apoi de bunăvoie în St Gabriel. Însă, după ce intrase în lumea ei, Hugh nu putuse să nu remarce cât de bine integrată era ea în aceasta, punându-și pentru prima dată problema găsirii unei soluții alternative care să nu o smulgă pe Mattie din mediul ei familiar.

În același timp, Mattie încetase să mai lupte cu sentimentele puternice pe care le simțea pentru Hugh. Convinsă fiind că răbdarea lui, oricum extrem de limitată, era pe sfârșite și că, în curând, îi va cere să ia o decizie, Mattie a realizat că viața ei ar fi extrem de pustie fără prezența lui Hugh în ea, iar a-l ține pe Hugh la Seattle era ca și cum ai lua un animal superb din junglă și l-ai închide într-o grădină zoologică, înconjurată de ziduri înalte.

Însă, până când să apuce oricare dintre ei să ia o decizie, pericolul a început să planeze din nou asupra lor.

Prinzând un fir care i-a dezvăluit identitatea ucigașului lui Paul, Hugh s-a întors din nou în Purgatory pentru a răzbuna moartea acestuia și a-și încheia socotelile cu o persoană malefică din trecutul lui. În ciuda rugăminților lui Mattie, Hugh a refuzat să o ia cu el, pentru a nu o pune în pericol.

”– Voiam să nu mă uiţi, şopti ea trecându-şi braţele pe după gâtul lui.

– Nu te-aş uita niciodată. Indiferent ce s-ar întâmpla. O trase în braţele lui şi o sărută cu o foame despre care ştia că nu putea fi astâmpărată decât provizoriu, o foame care avea să-l însoţească tot restul vieţii. Am să mă întorc.”

Ultima parte a cărții este plină de suspans, cei doi trecând prin mai multe aventuri pe muchie de cuțit.

Finalul cărții este foarte romantic, fiecare dintre cei doi venind în întâmpinarea celuilalt, gata să renunțe la visele lui pentru fericirea celuilalt. Vă las să descoperiți singuri calea pe care o vor găsi pentru a rămâne împreună.

”Se agăță de el, lăsându-se purtată într-o cursă sălbatică și plină de pasiune spre extaz. Întotdeauna avea să fie astfel, își spuse, un vârtej de emoție incredibilă, o explozie luminoasă, asurzitoare, sfâșietoare, elementară. O goană sălbatică și liberă alături de un lup sub lumina argintie a lunii.

Iar ea nu avea să se sature niciodată, absolut niciodată.”

O carte caldă, romantică, cu o acțiune alertă și foarte amuzantă, un adevărat medicament de bună dispoziție, care te convinge că dragostea își țese magia în cele mai neobișnuite situații!

Cărțile autoarei Amanda Quick pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, litera.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro

4. Îţi aminteşti de mine? de Sophie Kinsella (Remember me?)

Îți amintești de mine este o carte scrisă cu mult umor, dar care tratează un subiect serios, amnezia, provocându-te să-ți pui propriile tale întrebări.

Cum ar fi oare dacă ultimii trei ani ți s-ar șterge din memorie și ai descoperi că, aparent, ai obținut tot ce ai visat cândva? Deși pare perfect la prima vedere, prin compromisurile pe care le-ai făcut ai pierdut multe alte lucruri, cărora abia acum le înțelegi adevărata valoare…

Paradoxal, deși trăiești într-o lume ce pare perfectă,  nu ești fericit, asta deoarece ți-ai negat propria personalitate și nu mai ai libertatea propriilor alegeri. Soluţia este să te reinventezi și să descoperi ceea ce contează cu adevărat.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lexi Smart, iureșul gândurilor ei amuzându-te de multe ori, iar alteori înduioșându-te.

La începutul cărții, Lexi, o tânăra de 25 ani, aștepta cu nerăbdare un taxi în fața unui bar, după ce avusese una dintre cele mai cumplite nopţi din viaţa ei.

Cu multă amărăciune, Lexi își rememorează ultimele întâmplări din viața ei.

Prietenul ei, poreclit Dave Ratatul, îi trăsese clapa, neapărând la întâlnire. La serviciu, unde tocmai se încheiase anul financiar 2003-2004, ce avusese vânzări neaşteptat de bune, fiecare angajat primise o primă substanţială, cu excepția ei, în ciuda faptului că muncise din greu şi îşi îndeplinise toate obiectivele, dar, din păcate condiția pentru a o primă era să fi lucrat la compania respectivă vreme de un an, iar ei îi lipsea doar o săptămână. I se părea nedrept și meschin dar, din păcate, nimeni nu ii cerea părerea unui Associate Junior, Director de Vânzari (Pardoseli), așa cum se numea slujba ei. Se părea că, cu cât e mai lung titlul, cu atât era mai nașpa slujba…

În timp ce ea își îneca amarul în niște cocteiluri groaznice cu banane, prietenele ei Fi, Debs si Carolyn erau fericite și entuziasmate și îşi făceau tot felul de planuri cum să îşi cheltuie prima, iar ea încerca din răsputeri să nu îşi arate dezamăgirea, pentru a nu le strica distracţia. Pantofii, fără toc, aşa cum îi purta tot timpul, o strângeau, întrucât îi luase de la reduceri şi îi găsise cu jumătate de număr mai mici, dar sperase să se lase.  Iar a doua zi urma să aibă loc înmormântarea tatălui ei, un om pe care îl cunoştea prea puţin, întrucât fusese mai mult absent din viaţa ei.

În plus și vremea era groaznică, ploua cu găleata, iar Lexi era deja udă până la piele şi tot ce îşi dorea era să ajungă acasă şi să facă o baie fierbinte. În momentul în care apăruse un taxi, disperată să îl prindă, alergase spre el şi, alunecând pe tălpile lucioase ale încălţămintei, căzuse pe spate şi se lovise la cap.

Lexi se trezeşte cu o durere de cap cumplită, gura uscată ca iasca şi o mahmureală cumplită, iar prin cap îi treceau tot felul de amintiri disparate, din diverse perioade ale vieţii, fiind convinsă că numai cocteilurile cu banane sunt de vină.

Uitându-se în jur, Lexi constată că se afla într-o camera de spital, luxoasă.

Confuză, prima ei grijă e să îşi aducă aminte ce lenjerie purta în seara precedentă, sperând că nu era  vreuna ponosită, care să o facă de râs. Își aduce aminte brusc şi de înmormântarea tatălui ei și apasă disperată pe unul din butoanele de la capul patului, apărând imediat o asistenţă care încearcă să o liniștească. Tulburată și supărată, Lexi  i se confesează, spunându-i că are o viață de rahat, din toate punctele de vedere, uluind-o pe asistentă, care se uita șocată la ea.

”- Așa-zisa mea carieră nu duce nicăieri, iubitul meu m-a lăsat cu ochii în soare azi-noapte și n-am nici o lețcaie. Din chiuveta mea curge o apă împuțită, maronie, care se prelinge în apartamentul de dedesubt, adaug, amintindu-mi, și mă cutremur de scârbă. Probabil c-or să mă dea în judecată vecinii. Și tocmai a murit tata.”

În curând, Lexi are parte de șoc după șoc, în valuri din ce în ce mai mari. E amuzant să urmărești șirul gândurilor lui Lexi, încercând să se lămurească.

Mai întâi descoperă că are o manichiură perfectă, cu unghii false, întrebându-se  când avusese timp noaptea trecută să și le facă. Apoi asistenta îi aduce geanta ei Louis Vuitton, cu mânere din piele de viţel şi cu un luciu care arată că era extrem de scumpă, Lexi considerând că sigur făcuseră o confuzie, întrucât de unde și-ar fi putut permite ea o asemenea geantă?

Când apare mama ei, i se pare, dintr-odată, îmbătrânita şi mai slăbită ba, mai mult, și confuză, întrucât i se pare că îi spune vorbe în dodii, îngrijorând-o pe Lexi, care se teme că mama ei s-a scrântit, propunându-și să vorbească cu unul dintre medici despre asta. Mai mult, la plecare, mama ei îi spune că o să revină curând cu Amy, sora ei, şi cu Eric. Lexi încerca din răsputeri să-și dea seama cine era Eric, presupunând că era unul dintre câini, întrucât mama ei făcuse o adevărată manie pentru câini, luând mereu câte unul nou. Un nou motiv de îngrijorare ia naștere în mintea lui Lexi. Dacă mama ei într-adevăr s-a scrântit şi va trebui să o interneze într-un azil, ce o să facă cu câinii?

Gândurile îi sunt întrerupte de intrarea unui medic rezident neurolog, însoţit de asistentă şi doi medici stagiari. După ce răspunde prompt la câteva întrebări de bază, cum o cheamă, în ce an s-a născut, Lexi rămâne cu gura căscată în momentul în care doctorul îi spune că a avut mare noroc că nu s-a lovit mai rău la accidentul de maşină, ci doar s-a lovit cu capul de parbriz şi i s-a umflat puţin creierul. Lexi precizează că ea nu a făcut nici un accident de maşină, întrucât ea nici nu are carnet de conducere.

Și totuși… Conform precizărilor din fișa ei, ea conducea un Mercedes decapotabil când a fost implicată într-un accident de circulaţie.

Confuzia se risipește în curând, în momentul în care medicul o întreabă, calm, în ce an crede ea că se află. Lexi răspunde prompt că pe 20 februarie 2004. De fapt, era în data de 6 mai 2007. Lexi acceptă cu greu evidența, mai întâi crezând că a ajuns în viitor, apoi convingându-se că, de fapt, i-au dispărut complet din memorie ultimii trei ani, în care se părea că avuseseră lor evenimente importante.

Fără să știe cum, se părea că era bogată, având numai articole de firmă, extrem de scumpe, un card Platinum cu numele ei pe el, ba mai mult, se părea că avansase uluitor în carieră, având câteva cărţi de vizită pe care scrie Lexi Smart, Director Pardoseli. Când cercetează punguţa cu bijuteriile pe care le purta în momentul accidentului, constată că erau extrem de scumpe, având încă un șoc găsind printre ele şi o verighetă.

Uitându-se în oglindă, Lexi constată că și arăta complet diferit față de cum își amintea ea, adică, păr ondulat vâlvoi, castaniu închis, ochi albaştri, un pic mai dolofană decât ar fi trebuit, dermatograf negru, ruj roz aprins și dinți strâmbi, întrucât nu avusese niciodată suficienţi bani să îi îndrepte.

Acum vede un păr castaniu viu, drept şi mătăsos, fără nici o şuviţă rebelă, sprâncene subţiri şi îngrijite, buze mai pline, dinți albi şi îndreptaţi, unghiile de la picioare roz şi frumos lăcuite, picioare cu o nuanţă superbă de bronz auriu, mai subţiri decât înainte și cu muşchi frumos conturaţi.

Mama ei, superficială că întotdeauna, nu este prea afectată când Lexi o anunţă că are amnezie. La întrebările lui Lexi, îi răspunde plictisită, de parcă ar fi trebuit să ştie răspunsul şi singură. Lexi află cu stupoare că era căsătorită cu Eric, care lucra în domeniul imobiliar, şi că s-au mutat într-o casă nouă, iar apartamentul ei l-au vândut.

Este amuzant și înduioșător să constați că Lexi, în loc să se centreze pe știrea că locuia într-o casă, suferea că apartamentul ei micuţ şi cochet, pe care îl iubea atâta, a fost vândut. Își aduce aminte că abia îl cumpărase, îi vopsise singură ferestrele în albastru şi îl decorase chiar ea, cu o canapea moale de catifea, şi tone de perne colorate peste tot şi luminiţe vesele la oglindă. Fi şi Carolyn, prietenele ei, o ajutaseră să se mute şi vopsiseră împreună uşa de la baie cu spray argintiu.

În curând își face apariția şi Amy, sora lui Lexi mai mică cu doisprezece ani. Lexi și-o amintea cu drag pe sora ei mai mică, în miţoasa ei roz şi blugii brodaţi cu flori, şi adidășeii ei haioşi, care se aprindeau când dansa, imagine complet diferită de tânăra de şaisprezece ani, înalta şi slabă, cu jeanşi cu talie joasă, care cad de pe ea, inel în buric, păr ţepos cu şuviţe albastre şi vreo şase straturi de fard.

În loc să se îngrijoreze, Amy, o adolescentă rebelă și cu personalitate, se amuză copios de pierderea memoriei lui Lexi, mai întâi mințind-o că îi datorează şaptezeci de lire, pe care Lexi îi restituie prompt, iar apoi fâcând-o să creadă că este mama unui copil de un an, cu figura asiatică, pe care l-a adoptat din Vietnam în urmă cu şase luni, după ce l-a furat într-un rucsac şi era cât pe ce să fie arestată. Lexi, deși simte o gheară în stomac, nefiind pregătită să fie mamă, încearcă să-și asume totuși rolul, luând copilul în brațe, moment în care pe Amy o pufneşte râsul și ia copilul şi îl duce înapoi, la părinţii care îl căutau disperaţi.

A fost momentul în care Lexi, necăjită, și-a dat seama că poate fi manipulată cu uşurinţă, întrucât oricine îi putea spune informații false, iar ea nu putea să distingă adevărul.

Apare şi Eric, soţul ei, cel mai superb bărbat pe care îl întâlnise vreodată, cu ochi albaştri, umeri laţi, bărbia lată, ras impecabil şi îmbrăcat într-un costum impecabil. Lexi e absolut uluită cum de a reuşit să pună mâna pe un asemenea exemplar.

Complet uluită, Lexi află că l-a cunoscut pe Eric la un reality-show televizat, “Ambiţie”, unde participau cei care doreau să ajungă în vârful ierarhiei profesionale. El era unul dintre judecători şi ea era concurentă. Atunci îşi aranjase părul şi dantura, să arate cât mai bine la televizor. Nu câştigase concursul, dar în schimb îl câştigase pe Eric. Ulterior, după ce şeful ei demisionase, aplicase pentru postul lui, iar conducerea firmei, impresionată de calităţile pe care le arătase la televizor, îi oferise imediat postul. Lui Lexi toate aceste informații i se par incredibile, întrucât ea nu fusese niciodată genul ambiţios.

Nici o licărire de memorie nu apare însă când Lexi vizionează pozele și caseta de la nuntă. O nuntă de vis, locații superbe, concedii spectaculoase, iar ea nu își amintea nimic. Din păcate însă, tot felul de amintiri oribile şi penibile îi revin în minte. Ca de exemplu, cum la cincisprezece ani, avea un costum de baie alb şi, când a ieşit din bazin, a văzut că e transparent şi toţi băieţii au râs.

”Îmi amintesc acea senzație de umilință, de parc-ar fi fost ieri.

Dar nu-mi aduc aminte, oricât aș vrea, de o plajă cu nisip superb, din Mauritius. Nu-mi amintesc cum am dansat cu soțul meu la nu știu ce mare bal. Hei, creierule, ești acasă? Chiar nu-ți dai seama care-ți sunt prioritățile?”

Curajoasă, Lexi este hotărâtă să-și recapete amintirile, iar pentru aceasta decide să se întoarcă acasă, rugându-l pe soțul ei să o ajute, povestindu-i cât mai detaliat amănunte din viața lor.

Ajunsă acasă, Lexi are încă un şoc, descoperind că locuia într-un penthouse superb, mare cât un teren de fotbal, uriaş, luminos, cu vedere spre fluviu, cu o canapea crem imensă în formă de L şi cel mai demenţial bar de cocteil, din granit negru, la care se și visa dând megapetreceri cu prietenele ei, Fi, Carolyn şi Debs, întrecându-se care să bea mai multe pahare de tequila.

 Însă, conform spuselor lui Eric, cea mai bună prietenă a ei era acum Rosalie. Aceasta vine în vizită a doua zi, dându-i mai multe informaţii, toate uluitoare. Se părea că Lexi ţinea o dietă strictă, fără carbohidraţi, mergea regulat la sală, unde îi reuşeau cele mai grele exerciţii, avea o stilistă personală, iar toată garderoba ei este în nuanţe de crem. Nu bea niciodată cocteiluri, ea şi Eric fiind adepţii vinului.

Deși lui Lexi nu-i venea să creadă ceea ce auzea, corpul ei avea propria lui memorie. Astfel, deşi Lexi nu-și amintea să fi purtat în viaţa ei pantofi cu toc, reuşeşte să meargă fără efort pe tocuri de zece centimetri, iar la sală execută cu ușurință exerciţii extrem de complicate.

Încurajată de succesele obţinute, Lexi consideră că tot la fel va fi şi cu condusul maşinii. Se va urca la volan și corpul ei va prelua controlul. Din păcate însă, după ce porneşte maşina, îşi dă seama că nu știe ce să facă, iar corpul ei nu o ajuta cu nimic. Tocmai când credea că va provoca un accident, îndreptându-se spre o maşină sport, apare un tip brunet, îmbrăcat în blugi și tricou, care o strigă pe nume și aleargă disperat spre ea, ghidând-o ce să facă până reuşeşte să oprească maşină.

Simțindu-se penibil, Lexi se scuză faţă de bărbatul necunoscut, observând că acesta avea un chip aparte, pomeţi înalţi, ochi întunecaţi, sprâncene arcuite, par şaten închis. Părea puţin mai în vârstă decât ea, treizeci şi un pic. Lexi simte nevoia să se justifice că a avut amnezie, astfel că nu îşi recunoaşte nici măcar propriul soţ, un soţ ideal de altfel, foarte atent, care o ajută foarte mult cu toate informaţiile pe care le-a uitat. Bărbatul se uită şocat şi îndurerat la ea.

Ducându-se la serviciu, Lexi constată că avea un birou impozant, uriaş și o secretară personală. Însuşi directorul general al companiei vine să o întâmpine, numai cu cuvinte de laudă şi încurajări.

Totul pare perfect. O înfățișare fără cusur, corp tonifiat, haine de firmă, stilistă personală, un soţ superb, bogat, atent, un penthouse imens în care locuieşte, Mercedes decapotabil, vacanţe în locuri exotice, bani la discreţie, carieră în plină ascensiune.

Și totuși… Mici crăpături în viața ei de vis nu întârzie să apară.

Surioara ei, Amy, o adolescentă rebelă, greu de strunit, se ocupa de mici excrocherii.

Fostele ei cele mai bune prietene se poartă cu răceală cu ea. Nici vorbă de vreo petrecere împreună. Când încearcă să se apropie din nou de ele, Fi îi spune răspicat că între ele nu mai poate fi vorba de prietenie, întrucât ea e o scorpie, genul de şefă diabolică. Deși îi respectă toate sarcinile de serviciu pe care i le trasează, este exclus să mai ia masa împreună. Lexi află îndurerată că la serviciu era poreclită ”Cobra”.

Mai mult, în cadrul companiei exista un plan de restructurare majoră, iar departamentul ei, Pardoseli, urma să fie desfiinţat. Deși ea urma să primească un alt post în managementul superior,  prietenele ei urmau să îşi piardă locul de muncă. Lexi este complet bulversată. Se întreabă dacă ea chiar fusese de acord cu acel plan. Chiar într-atât de mult să se fi schimbat, să calce peste orice și oricine doar să-i fie ei bine? Nu îi vine să creadă.

Ultimul și cel mai mare șoc Lexi îl primește la un dineu organizat la ei acasă. Acolo apare bărbatul care o ajutase în parcare, pe care Eric i-l prezintă ca fiind Jon Blythe, arhitectul lui, geniul creator din spatele afacerii lor imobiliare.

Jon pândește un moment când ea e singură în bucătărie şi vine şi îi aruncă o adevărată bombă, spunându-i că ei doi sunt iubiţi de opt luni, iar ea intenţiona să îl părăsească pe Eric pentru el, exact înainte de a avea accidentul.

Lexi respinge categoric ideea, întrucât ea nu a înşelat niciodată vreun bărbat cu care a fost împreună. Jon îi şopteşte, înainte de plecare, că nu ştie de fapt nimic despre viaţa ei.

Ce e adevăr și ce e minciună? Toate informațiile contradictorii se bulucesc în mintea lui Lexi, care încearcă cu disperare să le pună în ordine.

”De fiecare dată când revăd în minte evenimentele zilei de ieri, mă apucă amețeala.  Credeam că încep să-mi înțeleg cât de cât noua viață. Însă acum, totul pare să alunece, să fugă, să-mi scape printre degete. Fi zice că sunt o șefă-diabolică-oafă-absolută. Un tip susține că e iubitul meu secret. Ce mai urmează? Să descopăr că sunt agent FBI?”

Nu poate fi adevărat. Punct. Ce motiv aș avea să-l înșel pe Eric? Arată bine, e tandru și multimilionar și știe să conducă o barcă cu motor. În vreme ce Jon e ursuz. Și oarecum… scorțos.

Cât despre replica lui ”Nu știi absolut nimic despre viața ta”. Ce tupeu, auzi. Știu o tonă de lucruri despre viața mea, mulțumesc.

Lexi va descoperi însă în curând că Jon ştia mai multe despre ea decât oricine altcineva din jur. În ciuda fațadei afișate, Jon știa că ei îi plăceau de fapt lucrurile colorate, ciocolata și mâncărurile bogate în carbohidraţi. Din mai multe indicii despre Eric, pe care i le oferă Jon, Lexi realizează că nici soțul ei nu era, de fapt, așa cum îl percepuse ea la prima vedere, ci era un tip ambițios, incapabil de sentimente profunde, lipsit de scrupule și dornic de înavuțire cu orice preț, iar căsnicia ei fusese departe de a fi fericită.

Mai mult, Jon îi dezvăluie faptul că, înainte de accident, ea regretase anumite decizii neinspirate din viața ei și încropise un plan de salvare a departamentului ei, redându-i speranța că, de fapt, niciodată nu fusese o adevărată scorpie ci, în adâncul sufletului ei, își păstrase bunătatea și principiile.

Aflată într-o luptă contracronometru, Lexi va trebui să desluşească în timp record păienjenişul de informaţii contradictorii din viaţă ei, să descopere unde ascunsese planul de salvare și să își dea seama de direcția pe care dorea să o apuce noua ei viață.

Până la final, eroina nu îşi va recăpăta memoria pierdută dar, după multe frământări și peripeții, ajunge cumva la aceleaşi sentimente și concluzii ca înainte de a-şi pierde memoria.

Mi-a plăcut de Lexi. Bună, sinceră și amuzantă, încearcă să facă față cu mult curaj provocărilor din viața ei. Deși aparent avea o viață perfectă, realizând că ceea ce pierduse între timp era mult mai important, Lexi a renunțat la o falsă fericire pentru a recăpăta ceea ce conta cu adevărat.

Jon este un personaj remarcabil. Inteligent, puternic și cu principii solide, suferă cumplit când persoana pe care o iubea cel mai mult pe lume nu-l recunoaște în nici un fel.  Este decis să lupte pentru a o recuceri, lăsându-i în același timp suficient timp și spațiu pentru a se lămuri singură de sentimentele ei și de ceea ce își dorea cu adevărat.

Este impresionantă ideea că, indiferent de faptul că circumstanțele se modifică dramatic, îți recunoaști până la urmă sufletul pereche…

”Nu mai pot rezista. Trebuie neapărat să-i trag fața spre mine ca să-l sărut. Va fi un sărut pe care nu-l voi uita niciodată; sărutul acesta am să-l țin minte toată viața.”

Cărțile autoarei Sophie Kinsella pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

5. Dorința inimii de Jill Shalvis (The Sweetest Thing)

Dorința inimii este o carte deosebit de caldă, romantică și cu mult umor. Micul orășel Lucky Harbor are un farmec aparte și te cucerește prin atmosfera lui. Acolo toată lumea cunoaște pe toată lumea, bârfele circulă cu repeziciune și nici un secret nu rămâne mult timp ascuns.

Personajele principale ale cărții le cunoaștem deja din prima carte din serie – Irezistibil.

Tara, o brunetă sexy, cu un corp bine lucrat, îmbrăcată mereu elegant, cu maniere impecabile, accent sudist și un zâmbet protocolar pe față, era cea mai mare dintre cele trei fiice ale lui Phoebe Traeger, fiecare având un alt tată. Mama ei, o fire boemă, își lăsase fiicele sale mai mari în grija tatălui fiecăreia, păstrând-o lângă ea doar pe fiica cea mică – Chloe, care crescuse liber, cu o personalitate rebelă. Tara revenise în Lucky Harbor după moartea mamei ei, moștenind împreună cu surorile ei hanul acesteia. Deși inițial era hotărâtă să vândă cât mai repede partea ei din han și să se întoarcă în Texas, după multe peripeții, Tara se răzgândise, reușind să construiască o relație cu surorile ei și încercând împreună să pună hanul pe picioare.

Ford era coproprietarul barului ”Coliba iubirii”, concura cu mult succes în competiții nautice, unde obținuse premii importante și, în general, ducea o viață simplă, lipsită de complicații.

”La 1,90 m, era numai testosteron și vână. Conformația lui amintea de un luptător suplu, dar Ford era prea indolent pentru a fi un luptător de orice fel.

Purta blugi Levi’s cu talie joasă și nasturi, iar deasupra, o cămașă albă, cu mânecile suflecate până la cot, dar cumva reușea să pară la fel de elegant ca Tara. Părul lui castaniu era decolorat de soare, ochii săi verzi erau pătrunzători, iar zâmbetul, pe buze. Totul la el spunea ”gata”, de la trupul robust la aerul încrezător care se simțea precum colonia altor bărbați. Jumătate din populația orășelului Lucky Harbor era îndrăgostită de el. Cealălaltă jumătate era formată din bărbați, iar ei nu contau.”

În urmă cu șaptesprezece ani, Tara și Ford avuseseră o istorie împreună. Venită la mama ei în vacanța de vară, Tara îl cunoscuse pe Ford, un tânăr adolescent de șaptesprezece ani, înalt și carismatic, crescut liber de bunica lui, întrucât părinții lui se despărțiseră când el era mic, tatăl lui plecase iar mama lui se recăsătorise de câteva ori. Pasiunea dintre ei izbucnise instantaneu, fiecare fiind atras irezistibil de celălalt. Ea era inocentă, el nu și o învățase cu mult entuziasm secretele iubirii, petrecând o minunată lună iulie. Însă, iresponsabili amândoi, nu ținuseră seama de consecințe și, la sfârșitul verii, Tara constatase că era însărcinată. Deși Ford insistase să se căsătorească și să-și asume împreună răspunderea, în final amândoi conveniseră că, pentru copil, cel mai bine era să-l dea spre adopție, nici unul dintre ei neavând posibilitatea de a-l întreține și a-i oferi cele mai bune condiții de creștere. Decizia dureroasă luată îi maturizase forțat pe amândoi. După ce născuse copilul și-l dăduse spre adopție, Tara plecase înapoi în Texas la tatăl ei, iar Ford nu încercase să o oprească…

Reîntoarcerea lui Tara în Lucky Harbor în urmă cu șase luni îi tulburase pe amândoi. Deși se evitau reciproc, nici unul nu mai putea să nege sentimentele pe care le aveau pentru celălalt și care nu dispăruseră niciodată complet în tot acest timp de când se despărțiseră.

„Tara avea ceva care îl atrăgea în ciuda voinţei lui, care îl înşfăca de gât şi îl ţinea strâns. Poate că era exteriorul de fată dură, despre care el ştia că abia dacă ascundea o inimă rănită şi tandră. Văzuse inima aceea cândva şi, sincer vorbind, nu era foarte interesat să repete experienţa. Însă nu l-ar fi deranjat să vadă celelalte părţi ale ei.”

„Închise ochii, iar trupul i se cutremură. Pentru că, indiferent cât de mult timp trecuse, fiecare părticică din ea îşi amintea fiecare părticică din el.”

Hotărât să încerce o nouă șansă unei relații dintre ei, mai ales că știa că Tara divorțase, Ford o încolțește tot mai des, apărându-i mereu în cale, până când ea cedează în final atracției dintre ei.

Ca lucrurile să se complice și mai mult, în urma unui anunț de angajare ca ajutor la han se prezintă o tânără adolescentă de șaptesprezece ani – Mia, care se dovedește a fi chiar fiica celor doi și care venise special dorind să îi cunoască.

”Pentru că Mia îi amintea de un Ford foarte tânăr. Dacă ar fi fost fată. Cu trupul mlădios al Tarei.”

Venirea Miei le răscolește sentimentele, amândoi confruntându-se cu propriile regrete. Din fericire, Mia era o adolescentă fermecătoare, energică, lipsită de frustrări și resentimente. Totuși, dacă pe Ford l-a acceptat imediat, o comuniune sufletească imediată născându-se între ei, față de Tara a manifestat o răceală o perioadă, aceasta trebuind să depună mai multe eforturi pentru a și-o apropia.

Te impresionează răbdarea lui Ford față de fiica lui, afecțiunea și grija lui, cât și imensa bucurie că i s-a oferit nesperata șansă să o cunoască și să facă parte din viața ei. În același timp, pentru ca relația lui cu Tara să aibă o șansă reală, Ford își dă seama că trebuie să o convingă că, de data aceasta, lucrurile sunt complet diferite. Amândoi s-au maturizat, iar el era capabil să-și asume responsabilități și să-i asigure o stabilitate.

Tara, la rândul ei, realizează că, deși ținea mult la Logan, niciodată nu-l iubise la fel de mult ca pe Ford. Ezitările ei în a accepta noua relație cu Ford proveneau din faptul că suferise enorm în urma despărțirii de el și nu mai dorea să mai rămână, din nou, cu inima zdrobită. Dar, cinstită fiind, și-a recunoscut și partea ei de vină, recunoscând că fusese prea tânără și imatură și nu știuse să ofere prea mult. Atitudinea ei îi sădise o nesiguranță lui Ford care, practic, o lăsase să plece întrucât considerase că nu era destul de bun pentru ea și că ei i-ar fi fost mai bine fără el.

Din fericire, soarta oferă câteodată o șansă miraculoasă de a îndrepta greșelile trecutului, iar Ford și Tara s-au agățat recunoscători de ea cu amândouă mâinile.

”- Înseamnă că tu ești al meu, rosti ea. Și că eu sunt a ta. Nu ne mai despărțim. De data asta, vom face ca totul să fie bine.

Zâmbetul lui fu lent și relaxat, și doar pentru ea.

– În sfârșit, va fi bine!”

La începutul fiecărui capitol ne delectăm cu o cugetare plină de duh fie a Tarei, fie a lui Chloe, cu înțelesuri profunde.

”Viața nu are buton de amânare.”

”O judecată bună se naște dintr-o experiență proastă. Din păcate, majoritatea experiențelor proaste se întâmplă din cauza unei judecăți proaste.”

”Concluzia apare atunci când te-ai săturat să gândești.”

”Niciodată nu amesteca scuzele cu justificări.”

”Nu rata niciodată ocazia de a tăcea.”

”În viață, scopul nu este să-ți găsești sinele, ci să-l creezi.”

”Spune întotdeauna adevărul. Astfel, nu mai trebuie să ții minte nimic.”

”Dintr-un motiv necunoscut, succesul se produce de obicei în particular, iar eșecul în public.”

”Experiența e ceea ce capeți când nu știi ce vrei.”

”Nu uita, ești unică. La fel sunt și ceilalți.”

”Te-ai maturizat dacă ai învățat să râzi… de tine.”

”Iubirea este atunci când cineva te pune pe un piedestal, dar te prinde când cazi de pe el.”

Cărțile autoarei Jill Shalvis pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, litera.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, emag.ro

6. Dulcea mea răzbunare de Jane Fallon (My Sweet Revenge)

Dulcea mea răzbunare este o carte diabolic de amuzantă, în care răzbunarea și răsturnările spectaculoase se situație țin capul de afiș, Cu un umor sec, autoarea reușește să te captiveze de la primele rânduri, iar paginile par că se dau singure unele după altele, prea curios ca să vezi ce se întâmplă.

Cartea reușește să surprindă de minune criza vârstei de mijloc, când fluturii din stomac au zburat demult, iar fiorii primei iubiri au fost și ei înăbușiți de prea multele angoase pe care viața le provoacă… Fără o afecțiune reală, un respect reciproc și o bază solidă de preocupări comune, relația devine din ce în ce mai fragilă, cu atât mai mult dacă este supusă la tentații irezistibile din afară…

Povestea lui Paula și Robert seamănă cu cea a multor cupluri. Cei doi trăiseră o iubire pasională pe când erau tineri studenți la școala de actorie, iar visele lor păreau să se completeze perfect. Doar că fiica lor apăruse prea repede, la scurt timp după ce terminaseră colegiul, iar soluția cea mai simplă a fost ca Paula să stea acasă și să se ocupe de copil, în timp ce Robert își croia o carieră și avea grijă de cheltuielile casei. Deși conveniseră inițial să inverseze rolurile peste un timp, acea vreme n-a mai venit niciodată. Robert reușise să fie distribuit cu succes în câteva filme, câștigând o mică avere, iar dacă s-ar fi retras exista riscul să nu mai prindă ulterior o altă oportunitate în lumea fragilă a filmului, în care ești imediat uitat odată ce apare o nouă stea la orizont. Nici Paula nu a insistat, având deja respectul și încrederea de sine la pământ, temându-se de marea umilință ca el să refuze vreun rol ideal și să stea acasă, în timp ce ea rata audiție după audiție.

Astfel, Paula a trebuit să se mulțumească cu modestul post de vânzătoare la patiserie, reușind să ajungă la aproape patruzeci și doi de ani la impresionanta greutate de nouăzeci și cinci de kilograme. În tot acest timp, Robert se menținuse la o formă fizică de invidiat, făcând exerciții fizice regulate și fiind distribuit de peste cinci ani într-un serial de mare succes în rolul unui colecționar de antichități foarte cumsecade, care cucerise inima tuturor bătrânicilor din cartier.

Prima jumătate a cărții este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Paula, a cărei viață este zgâlțâită din temelii în momentul în care citește din greșeală un mesaj din telefonul soțului ei, semnat de Saskia, actrița ce juca chiar rolul soției lui Robert în film și pe care acesta o bârfea în permanență, susținând că nu o putea suferi.

”Doamne! Era gata să fim prinși aseară! MULT PREA riscant! Sper că Paula a crezut-o!!! Nu m-am simțit prea bine c-am fost nevoită s-o mint în față! Te iubesc xxx”

Pentru Paula mesajul citit a fost ca un duș rece, smulgând-o din rutina comodă în care se complăcuse de ani de zile și forțând-o să vadă realitatea drept în față.

După cum am mai subliniat și cu alte ocazii, de multe ori sentimentele negative sunt mult mai puternice decât cele pozitive. În cazul de față, orgoliul rănit și dorința de răzbunare i-au dat Paulei imboldul necesar să înceapă să facă o schimbare radicală în viața sa. Extrapolând, am putea zice că a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla pentru a începe să-și facă din nou planuri de viitor, cuprinsă de frenezie și anticipație, ieșind din monotonia în care se scufundase de mult timp.

Abia acum, după ce viața i-a tras o palmă, Paula realizează cât de puține lucruri mai avea în comun cu soțul ei, singurul liant care-i mai unea fiind Georgia (sau George după cum o alintau ei), fiica lor în vârstă de șaptesprezece ani, pe care amândoi o adorau.

”- Unde e George?

Își toarnă un pahar de vin roșu.

– Învață la Eliza.

Și asta e tot. Aici se termină conversația noastră. Îmi scormonesc prin creier un subiect de conversație. Zilele astea, dacă nu e Georgia aici, tindem să mâncăm în tăcere. Îmi amintesc de vremurile în care ne luam vorbele din gură reciproc, atât de multe aveam să ne spunem.

– Ai avut o zi bună?

Mormăie un da, cu gura plină de pui.

– Saskia a ajuns la timp?

– A ajuns.

Nu-mi vine decât să-l întreb decât ”I-ai tras-o azi?”, așa că mă întorc la mâncarea mea. În mod clar, trebuie să caut niște subiecte comune de discuție.”

Departe de a-și plânge de milă sau a se victimiza, Paula a pus rapid la cale un plan prin care să reintre în forma ei de odinioară și să-l copleșească pe Robert cu atenții măgulitoare, astfel ca acesta să se reîndrăgostească de ea, moment în care ea să-i dea cu multa satisfacție papucii, pentru a-l face să sufere.

Planul ei avea multe lacune și slabe șanse de reușită însă, așa cum se întâmplă adesea în viață, important e să pui lucrurile în mișcare, iar evenimentele vor decurge unul din altul într-o ordine aleatoare, întocmai ca într-un joc de domino, cu rezultate complet imprevizibile. Finalul poate fi mult mai spectaculos decât așa cum l-ai imaginat!

Pentru început, Paula a început să facă timid câteva exerciții fizice, pentru a începe să slăbească măcar puțin.

”Lumea fitnessului e un mister pentru mine. Știu că principiul de bază e să mănânci puțin, să te miști mai mult, dar în afară de astea sunt pierdută. Mă hotărăsc că a merge pe jos până la muncă e un bun început. Nu e atât de departe – patru stații de autobuz – dar nu am făcut vreodată asta de când lucrez acolo. Orice altceva în afară de a sta jos mi se pare un real progres.”

Următorul pas a fost ca Paula să încerce să-i intre pe sub piele lui Robert, participând, ba chiar ea propunând, la activitățile care-i făceau lui plăcere.

”Ne uităm la Contryfile. Omorâți-mă. Pe bune, omorâți-mă. Dar lui îi place la nebunie și, în noul meu rol de soție ascultătoare, am fost de acord să-l urmăresc și eu măcar o dată. De fapt, chiar a fost sugestia mea.

Întrebați-mă orice despre creșterea porumbului. Haide. Întrebați-mă.”

În mod logic, pentru a-și asigura reușita planului ei, Paula trebuia să-și cunoască rivala. Știind că Robert era invitat la ziua lui Josh, producătorul serialului și soțul Saskiei, Paula l-a uluit complet oferindu-se să-l însoțească, deși niciodată nu mai participase la vreo astfel de petrecere până atunci.

Ajunsă acolo, a reperat imediat concurența și, pentru a găsi un pretext să intre în vorbă cu ea, Paula s-a prefăcut că se împiedică și a vărsat întreg paharul de șampanie pe spatele Saskiei. Surprinzător, aceasta părea agreabilă și deschisă, fără să se supere sau să facă prea mult caz de incident. Totuși, o ușoară scânteie i-a apărut în ochi în momentul în care a realizat că o avea în față pe soția lui Robert, scanând-o rapid de sus în jos. Paula a marșat imediat, încercând să pară cât mai vulnerabilă, sperând ca Saskia să fie cuprinsă de vinovăție.

”Îi zâmbesc cât pot eu de luminos și sincer. Deschis, prietenos. Categoric, nu suspicios. Trebuie să-i captez atenția. Să-i câștig încrederea. Să par vulnerabilă.”

Un prim succes a fost obținut, Saskia arătându-se mai mult decât interesată de a se întâlni a doua zi la cafea cu Paula.

În perioada următoare, Paula a reușit să stabilească tot mai multe întâlniri cu Saskia, fie ca și cum erau din pură întâmplare, fie că erau programate, în timpul cărora avea grijă să strecoare tot mai multe informații mincinoase privind relația ei cu Robert, conform cărora acesta era tot mai îndrăgostit și înnebunit să-și petreacă timpul cu Paula, ca în prima lor tinerețe. Saskia părea tot mai nervoasă și iritată ascultând-o, spre imensa satisfacție a Paulei.

Pentru ca răzbunarea să fie cât mai perfectă, Paula a luat legătura și cu Josh, soțul Saskiei. Josh era un bărbat foarte cumsecade, îndrăgostit până peste cap de soția lui, pe care o răsfăța cu tot felul de gesturi romantice. Știrea că aceasta îl înșela l-a îndurerat cumplit. Inițial, Josh a fost de acord să intre în jocul Paulei întrucât își iubea prea mult soția și dorea să-i despartă pe cei doi amanți pentru a-și recăpăta soția. Însă, pe măsura trecerii timpului, Josh a început să o aprecieze tot mai mult pe Paula, iar revolta că fusese înșelat i s-a strecurat tot mai mult în suflet, ajungând să participe cu multă creativitate la planul de răzbunare al Paulei.

Astfel, Josh a venit cu ingenioasa idee de a-și bate joc de cei doi amanți, modificându-le radical caracterul personajelor pe care aceștia le interpretau. M-am distrat mult citind despre modul în care producătorii și scenariști decid între sezoane modificările pe care să le facă și noile intrigi, imposibil de anticipat de cei implicați. De altfel, am urmărit și eu mai multe seriale de-a lungul timpului în care am remarcat modificări dramatice de caracter ale personajelor mele favorite.

”După ce actorii se asigură că le-au fost reînnoite contractele pentru încă o serie, atenția lor se-ndreaptă spre traiectoria poveștii. Pentru că, după ședință, personajele heterosexuale au devenit gay sau invers, iar amanții s-au dovedit a fi frați. Un actor care jucase rolul unui tată și soț dulce și tandru poate descoperi peste noapte că a fost, în tot acest timp, un criminal în serie. Hai să spunem că nu are sens ca un membru al distribuției să dea personajului său profunzime, pentru că nu-l cunoaște cu adevărat. Nimeni nu-l cunoaște.”

Josh și Paula își ridică reciproc mingea la fileu, punând la cale noile intrigi cu multă satisfacție. Astfel, personajul Saskiei urma să se îngrașe peste măsură, ca urmare a unei depresii cauzate de știrea că nu putea să aibă copii. Personajul lui Robert, care fusese până atunci pâinea lui Dumnezeu, se va dovedi un escroc ce fura economiile bătrânilor din localitate. Mai mult, personajul lui Robert își va înșela soția căzută în depresie cu o barmaniță voluptuoasă, ce avea jumătate din vârsta lui.

Planurile celor doi par să meargă de minune, Josh reușind să-i convingă pe scenariști de toate modificările propuse de el. Saskia este nevoită să se îngrașe în mod accelerat, pentru a fi în forma potrivită la începutul noului sezon. Robert era mereu prost dispus, năucit de noul caracter pe care trebuia să i-l confere personajului lui.

Lovitură de teatru însă! O informație halucinantă, obținută de Paula într-una din întâlnirile ei cu Saskia indică posibilitatea că amanta lui Robert era de fapt Samantha, actrița care o juca pe barmanița sexy și cu care chiar ea aranjase să se combine în serial!

Copleșită de vinovăție, Paula îl contactează pe Josh, de care se apropiase foarte mult între timp și cu care ajunsese chiar să se sărute la un moment dat, mărturisindu-i că făcuse o mare eroare.

”- M-ai convins că soția mea îmi e necredincioasă pentru că ”ai tras concluzia greșită”? Ce mama dracului?”

În partea a doua a cărții alternează capitolele scrise la persoana întâi din perspectiva Paulei, sufocată de regrete și dorind să îndrepte lucrurile, cu cele scrise la persoana întâi din perspectia Saskiei, lunecoasă și versatilă precum un țipar.

Autoarea ne pune de multe ori pe piste false și ne surprinde cu mai multe întorsături de situație, astfel că nu poți să anticipezi cum se va termina cartea.

Personajele cărții sunt complexe și fascinante, atât cele principale cât și cele secundare.

Ar fi multe idei de disecat, dar nu vreau să vă stric plăcerea surprizei, astfel că vă las să descoperiți singuri ce se întâmplă în continuare și care va fi deznodământul.

Vă recomand această carte spumoasă, cu o intrigă deosebit de interesantă, care îți provoacă râsul dar te și pune pe gânduri de multe ori!

Cărțile autoarei Jane Fallon pot fi comandate pe edituratrei.ro, librarie.net, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, librariadelfin.ro

7. În flăcări de Linda Howard (Burn)

În flăcări de Linda Howard este o frumoasă carte romantic-suspans, cu o intrigă interesantă și personaje bine conturate. Autoarea a gradat bine suspansul, chimia dintre cele două personaje principale se simte încă de la prima lor interacțiune, iar replicile dintre ei sunt delicios de amuzante!

Se spune că banii schimbă totul, dar și că nu aduc fericirea, iar Jenner Redwine se va convinge pe pielea ei de aceste adevăruri.

La vârsta de douăzeci și trei de ani, Jenner se străduia din răsputeri să-și croiască un drum în viață pe propriile puteri. Provenind dintr-o familie dezorganizată, crescând fără mamă și cu un tată egoist și iresponsabil, Jenner învățase încă de mică să se bazeze doar pe sine însăși. Fără o educație strălucită și lipsită de posibilitatea de a urma studii superioare, Jenner fusese forțată să se mulțumească cu o slujbă anostă, de lucrător într-o firmă de ambalare a cărnii.  Soarta avea să-i servească încă o pilulă amară, Jenner realizând că Dylan, iubitul ei, era lipsit de orice sentimente profunde față de ea, folosindu-se de ea și de puținii ei bani fără niciun scrupul. Revoltată și scârbită, Jenner l-a dat afară fără nici un regret din apartamentul ei, unde acesta se instalase comod, folosindu-l după placul inimii, fără să aducă vreo contribuție la cheltuielile comune.

Perseverentă, harnică, veselă și optimistă, Jenner a refuzat să se lase deprimată, găsindu-și mici bucurii în serile pe care le petrecea într-un bar alături de buna ei prietenă, Michelle.

Un noroc chior avea însă să-i zgâlțâie întreaga ei viață din temelii. Un bilet la loterie, luat dintr-o toană, avea să se dovedească marele câștigător al uriașului pot de două sute nouăzeci și cinci de milioane de dolari!

Autoarea reușește să surprindă foarte bine impactul psihologic nefast pe care îl aduce după sine o îmbogățire peste noapte.

Imensul câștig avea să-i aducă lui Jenner un șir întreg de surprize neplăcute, invidia și lăcomia scoțând la iveală adevărata fire a mai multor persoane din jurul ei. Întrucât câștigul avea să-i intre în posesia ei abia după două luni, Jenner continuase să meargă la serviciu. În ciuda faptului că își îndeplinea sarcinile cu aceeași conștiinciozitate, colegii o priveau cu suspiciune și răceală, iar conducerea firmei a început să facă presiuni asupra ei pentru a o face să-și dea demisia. Fostul ei iubit, Dylan, a dat-o în judecată cerând jumătate din câștig.

După ce a intrat, în sfârșit, în posesia banilor, a constatat că mai mult de jumătate din sumă a fost reținută de stat pentru diverse impozite.

Totuși, îi rămăseseră suficienți bani cât să-și poată satisface orice capriciu. Însă, după efervescența de la început, când ea și Michelle dăduseră iama în toate magazinele de firmă și își cumpăraseră toate produsele de lux la care doar visaseră cândva, plictiseala începuse să se instaleze.

”Era grozav să poți cheltui bani. Totuși, după bucuria și încântarea de la început, nu mai vedea nimic ce și-ar fi dorit și plictiseala începu să se instaleze. O simțea ca pe un fel de trădare din partea universului.”

Apoi, tatăl ei i-a intrat fraudulos în casă și i-a subtilizat un întreg carnet de cecuri, ușurând-o de mai bine de douăzeci și cinci de mii de dolari.

Însă cea mai mare lovitură a primit-o din partea lui Michelle. Cu multă durere, a constatat că aceasta nu mai avea nicio urmă de prietenie sau afecțiune față de ea, considerând-o doar ca pe o sursă nelimitată de bani și urând-o cu mult venin pentru norocul care dăduse peste ea.

Cu o fire de luptătoare și un caracter puternic, Jenner a refuzat să se victimizeze sau să-și plângă de milă. A rezolvat rapid acțiunea lui Dylan, angajându-și un rechin de avocat care a introdus o contra-acțiune, solicitând prejudicii și în urma căreia Dylan ar fi pierdut tot ce avea, astfel că acesta a renunțat la toate pretențiile lui stupide.

Cunoscând datele statistice conform cărora majoritatea celor care câștigaseră la loterie deveneau faliți în mai puțin de cinci ani, Jenner și-a angajat un consultant financiar care să o învețe să-și gestioneze finanțele.

Rănită sufletește de trădarea celor apropiați și nemaisimțindu-se legată de nimeni din Chicago, Jenner s-a mutat în însorita Florida. Șapte ani mai târziu, Jenner încă nu își găsise locul în elita societății în care se învârtea acum. Marii bogătași nu o priviseră cu ochi buni pe îmbogățita peste noapte, neconsiderând-o egala lor, în ciuda imensei averi de care aceasta dispunea și pe care reușise să și-o mărească între timp, prin investiții prudente și inspirate.

Singura prietenă pe care și-o făcuse, încă de la primul dineu de caritate la care participase, fusese Sydney Hazlett, o fire blândă și retrasă, cu totul contrară firii vulcanice a lui Jenner. În ciuda diferențelor dintre ele, sau poate tocmai datorită acestora, prietenia dintre cele două se sudase de-a lungul timpului, fiecare ajungând să o considere pe cealălaltă o adevărată soră.

Tocmai de aceea, în momentul în care Sydney a rugat-o să o însoțească într-o croazieră de caritate pe un vapor de lux – Ceața Argintie, Jenner nu a ezitat nicio clipă în a accepta.

A fost momentul în care a intrat în scenă Cael Traylor, iar viața lui Jenner va cunoaște o nouă întorsătură spectaculoasă!

Cael Traylor se născuse în Israel, din doi părinți americani – o evreică nepracticantă și un băiat comod din Delta Mississippi. Trăise în Israel până la zece ani și învățase trei limbi – ebraica, engleza și dialectul sudist, la care adăugase ulterior spaniola, germana și japoneza. Deși mutarea în State reprezentase un imens șoc cultural, simțise instinctiv că aici era locul lui. Având dublă cetățenie, servise un timp în armata israeliană și făcuse câteva acțiuni pentru Mossad, dar revenise apoi firesc în America, unde își luase o licență în administrația financiară, dezvoltându-și un lanț de spălătorii auto, spălătorii de rufe și alte afaceri fructuoase care-i seveau de minune ca paravan pentru misiunile sub acoperire pe care le făcea și care-i dădeau un sens existenței sale. Îi plăcea extraordinar să descopere lucruri pe care alții le doreau ascunse și să demaște băieții răi ce se ascundeau sub o mască cumsecade.

Noua lui misiune îi crescuse brusc nivelul de adrenalină. Se părea că Frank Larkin, un multimilionar ce făcuse tot felul de afaceri murdare sub acoperirea unor afaceri de caritate, tocmai se pregătea să livreze patentul unei arme extrem de letale nord-coreenilor, iar schimbul urma să se facă în Hawaii, unde urma să ajungă vaporul de lux pe care acesta îl deținea, Ceața Argintie.

Pentru a afla mai multe informații și a-l ține sub supraveghere, Cael și-a alertat echipa pe care o conducea, infiltrând doi dintre membri în personalul vasului și plasând alți doi în cabina vecină cu cea a lui Frank Larkin.

Însă Frank Larkin, un rechin nemilos în afaceri, nemilos și corupt până în măduva oaselor, era mult prea suspicios pentru a lăsa lucrurile la voia întâmplării. Astfel, în ultima clipă a rearanjat ordinea camerelor, iar cei din vecinătatea lui au fost redistribuiți în altă parte, locul acestora urmând să fie luat de Jenner și Sydney.

Cael trebuia să-și regândească planul rapid. Răpind-o și sechestrând-o pe Sydney în drum spre vapor, Cael s-a asigurat de cooperarea lui Jenner, care, temându-se pentru siguranța prietenei sale, a fost de acord să joace rolul de iubită a acestuia, asigurându-i astfel accesul în cabina ei, unde el putea asculta ce se discuta în cabina lui Larkin.

Încă de la prima interacțiune, între cei doi au sărit scântei. Cael a descoperit că, în ciuda faptului că era minionă și foarte slabă, focoasa roșcată era o mare belea, cu o limbă foarte ascuțită, înfruntându-l cu mult curaj. Jenner, la rândul ei, a constatat cu stupoare că, la mai puțin de o zi după ce a fost luată ostatică și obligată să intre în joc, a încetat să se teamă de răpitorul ei, simțind instinctiv că acesta face parte dintre ”băieții buni”.

Replicile dintre ei sunt foarte spumoase, stârnindu-ți adesea râsul.

”- Bridget mi-a spus că ești o belea, dar a uitat să menționeze că ești și turbată.”

”- Trebuie să fac pipi.

Capul îi căzu în față și Cael închise ochii.

– Nu mă mai pot ține. Toată lumea trebuie să facă pipi. Chiar și Darth Vader trebuia să facă pipi, deși nu știu cum reușea, fără să-și scoată armura aia cibernetică. Dacă nu m-ai fi obligat să beau teeter-totterul acela, nu ar fi trebuit să fac pipi acum, așa că este vina ta.”

”- Trebuie să ai un motiv foarte bun.

– Din punctul meu de vedere nimic nu-i bun. Mi-e frig, ai aruncat pătura, cearșaful este bine fixat sub tine și mi-ai răsucit brațul în așa fel încât umărul stă să se disloce iar tu respiri pe mine!

– Dumnezeu să mă ierte că respir, mormăi el.

– Dumnezeu e de acord cu mine, spuse ea, ridicându-și brusc mâna dreaptă.”

”- Cum mi-ai scos cătușele fără să mă trezești?

– Dormeai ca Dracula în miezul zilei. M-am gândit să torn apă rece pe tine, dar am apreciat prea mult liniștea și tăcerea.”

”- Mai e și altă lume pe plajă. Poate ar trebui să-ți înfășori prosopul în jurul taliei, băiețaș.”

”- Și, scumpule, cu mine nu scapi prea ușor cum îți închipui. Când vom coborî de pe vasul acesta nenorocit, vreau să știu unde o să mă duci, la prima noastră întâlnire?”

Pe măsură ce evenimentele se precipită și tensiunea crește din ce în ce, cei doi constată că atracția ce existase între ei încă de la început se transformă în ceva mult mai profund, amândoi încetând să lupte la un moment dat cu sentimentele intense pe care le simțeau pentru celălalt, momentele lor de pasiune fiind foarte fierbinți.

Însă pericolul era mult mai mare decât îl estimaseră ei. Larkin tocmai aflase că boala necruțătoare de care suferea era în faza terminală și că nu mai avea decât o lună de trăit. Cu o minte malefică, plasase strategic mai multe bombe pe vas pe care intenționa să le detoneze succesiv, astfel încât să își facă o ieșire din scenă spectaculoasă, luând împreună cu el mai multe mii de suflete – toți pasagerii de pe vas.

Ultima parte a cărții este de-a dreptul dramatică, pericolele venind în val și deznodământul fiind incert, nu toate personajele reușind să se salveze.

Finalul este foarte romantic, punctat cu note de umor. După ani întregi în care își căutase locul fără a și-l putea găsi, Jenner și-a descoperit menirea și iubirea vieții sale în același timp.

”Cael părea prudent. Poate că ar trebui să-l asigure că Syd nu mușcă. Nuu. Lasă-l să-și facă griji.

– O să-ți rambursez toate cheltuielile pe perioada cât ai fost cu noi, spuse el pe un ton pragmatic.

Syd se uită la Jenner, cu ochii tot mai mari.

– Omul acesta face să pară ca și cum aș fi avut o vacanță nereușită și acum cer daune.

– Știu. Și pe mine mă enervează al naibii, spuse Jenner. Se aplecă apoi spre ea și-i spuse șoptit:

– Dar nu-ți face griji, face parte din băieții buni. Este băiatul meu bun.”

O carte frumoasă, romantică, amuzantă, cu suspans și un ritm alert, pe care o recomand!

Cărțile autoarei Linda Howard pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, emag.ro, carturesti.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

8. Pasiune și satin roșu de Corina Cîndea

Pasiune și satin roșu ne încântă cu o poveste romantică foarte frumoasă, condimentată cu mult umor, replici spumoase, momente fierbinți și o picătură de paranormal.

Chimia dintre cele două personaje principale ale cărții, Quinn și April, a fost evidentă încă din primul volum al seriei, Dragoste și mătase albă. Tot atunci am aflat că cei trei buni prieteni, Logan, Quinn și Declan ispășeau o pedeapsă pentru o gravă greșeală din trecut, de pe vremea când erau studenți. Cu toții deosebit de inteligenți și mânați de teribilismul specific vârstei, se distraseră accesând bazele de date ale Pentagonului și altor agenții guvernamentale, printre care și NASA. Deși nu avuseseră niciun folos material din activitatea lor, fapta era un delict federal grav pedepsită de lege. Din fericire, li se oferise o alternativă la anii grei de pușcărie și anume să semneze un contract pe termen nelimitat cu o agenție guvernamentală, urmând să execute sarcini în numele acesteia și anume să descopere hackerii care spărgeau bazele de date și să refacă sistemele de securitate ale instituțiilor afectate. Cei trei se agățaseră cu ambele mâini de șansa miraculoasă oferită și, o perioadă, părea că duceau o viață perfectă, făcând ceea ce le plăcea, câștigând o grămadă de bani, călătorind mult și având nenumărate aventuri în locurile unde ajungeau.

Însă, în timp ce Logan își asumase orice risc pentru a se putea elibera de contract și a rămâne împreună cu Faith, ceilalți doi rămăseseră în continuare legați de contract și obligați să plece în altă parte pentru a îndeplini o altă misiune.

Revenit în Salem pentru a participa la nunta lui Logan, după ce lipsise o perioadă de nouă luni, Quinn era decis să o recucerească pe April, șatena temperamentală cu ochi verzi care-i pusese inima pe jar și îi bântuise visele, neputând-o uita nicio clipă.

“Un foc pe care l-am văzut cândva în doi ochi verzi și pe care l-am tot căutat de atunci încoace, dar nu l-am mai găsit la nimeni.”

Pentru a-și îndeplini scopul propus, Quinn găsise o cale de rezolvare pentru a se elibera de constrângerile contractului și își cumpărase un aprtament în Salem, rugând-o pe Faith să i-l mobileze.

Neștiind însă prea bine cum va fi primit și dorind să-i atragă atenția lui April încă de la prima vedere, făcând-o geloasă, Quinn a venit însoțit de o tânără superbă, agățată de el ca o liană.

Însă el va fi cel mai surprins, un nod puternic formându-i-se în gât după ce a observat strălucitorul inel de logodnă ce-i împodobea degetul lui April.

“La dracu’!

Puțin îmi pasă că înjur în biserică sau că mă holbez ca un tâmpit, dar nu-mi pot muta privirea de pe mâna ei. Mai exact, de pe mâna ei stângă și de pe inelul care aruncă slabe străluciri în lumina lumânărilor din jur, parcă bătându-și joc de mine.”

April, la rândul ei, suferise enorm când Quinn plecase, fără nicio explicație. Auzind că acesta va reveni în Salem pentru nunta prietenului lui Logan, April apelase la o stratagemă disperată, pentru ca acesta să nu-și dea seama cât de mult o afectase plecarea lui. Astfel, la propunerea lui Justin, prietenul ei din copilărie, acceptase să joace rolul de logodnică a acestuia pe tot timpul campaniei electorale în care acesta candida. Însă, o singură privire aruncată în direcția lui Quinn când intrase în biserică fusese de ajuns ca toate sentimentele ei să revină în forță.

”Quinn.

În clipa în care am intrat în biserică, singurul lucru pe care l-am putut obseva a fost el. Același păr șaten ușor ciufulit de parcă tocmai a scăpat din mâinile unei femei, același zâmbet superior, aceiași ochi căprui-aurii a căror privire m-a făcut să tremur de-atâtea ori.”

Deși Quinn nu avea de unde să știe că logodna lui April nu era reală, era decis să o recucerească prin orice metodă, aruncându-și în luptă toate armele de care dispunea. Cu mult șarm, perseverență și tachinând-o în permanență, Quinn reușește să-i slăbească încetul cu încetul rezistența lui April, care nu mai poate nega sentimentele pe care le avea pentru el.

”Anul trecut, el a fost cel care a încercat să păstreze distanța, iar în ultimele săptămâni, am încercat eu. Fără să reușim. Nici atunci, nici acum. Din contră, a devenit din ce în ce mai greu să stăm departe unul de altul, de parcă o forță nevăzută ne-ar împinge unul spre celălalt, o forță în fața căreia nu ne putem împotrivi. De când s-a întors, a fost mereu în jurul meu și mi-a dovedit că între noi este mai mult decât o simplă atracție.

Inspirând adânc și privind în ochii lui aurii și calzi, îmi dau seama că nu are rost să mă mai ascund și este momentul să o recunosc și cu voce tare.”

Ca și precedentul cuplu din serie, Logan și Faith, și cuplul Quinn-April avea vise premonitorii, fiecare dintre cei doi visându-se împreună cu celălalt într-un decor de satin roșu.

Se părea că totul avea legătură cu Simone, vrăjitoarea ce trăise în urmă cu peste o sută de ani și care, încă din copilărie, după ce fetițele găsiseră o carte ce-i aparținuse, le provocase celor trei viziuni în care Faith era înconjurată de mătase albă, April de satin roșu, iar Piper de catifea albastră, țesături și culori care deveniseră preferatele fiecăreia. Iar când una dintre ele își găsea ursitul, acesta începea să aibă aceleași vise ca și aceasta.

În ciuda limbii ei ascuțite și a temperamentului ei aprig, April era complet inocentă, Quinn constatând cu satisfacție masculină că era primul ei iubit, clipele lor de pasiune fiind deosebit de fierbinți.

”Și la fel de uimitor este și modul în care corpul ei răspunde fiecărei atingeri de-ale mele, la cel mai mic gest.”

Totuși, lucrurile erau departe de a se fi liniștit. April avea o datorie morală față de Justin, iar dacă s-ar fi anunțat public că logodna fusese ruptă, șansele lui Justin ar fi devenit practic nule în campania electorală. Astfel, la rugămintea lui April, Quinn este de acord să se vadă o perioadă în secret, deși nu îi convenea deloc situația, mai ales că el, spre deosebire de April, își dăduse seama că Justin era de fapt îndrăgostit de ea și spera să transforme logodna lor într-una reală.

Un moment teribil de amuzant, la care am râs în hohote, are loc când Quinn ajunge la apartamentul lui April și o găsește pe aceasta împreună cu Justin și… un preot! Înnebunit de panică, Quinn nu poate gândi logic și are impresia că Justin a găsit o cale pentru a o constrânge pe April și a finaliza logodna cu o căsătorie, repezindu-se să-l dea afară pe preot și interogând-o pe April dacă i-a mărturisit acestuia tot ce au făcut ei. Abia după mai multe replici savuros de picante a realizat ce gafă a făcut, preotul fiind de fapt tatăl ei!

”- Dar, după cum ați ghicit, nu mai e nevoie de dumneavoastră, indiferent de ce ați fost chemat, spun împingându-l ușor spre ușă, dar Aprilie mă oprește din nou.

– Quinn, el e părintele meu.

Încerc să analizez ce vrea să însemne asta, dar răbdarea mea a ajuns aproape de zero după nebunia de azi, așa că doar rânjesc.

– Părintele tău? Iubito, să înțeleg că i-ai mărturisit tot ce am făcut noi doi? Absolut tot?

April scoate un fel de geamăt adânc și, cu obrajii în flăcări, își ascunde fața la pieptul meu. Brațele mele o înconjoară într-un gest instinctiv și o lipesc mai bine de mine.

– Puteai să sari peste unele amănunte, spun râzând, iar ea se îngrămădește și mai mult în mine.

Abia apoi încep să-mi dau seama că ceva nu este așa cum ar trebui.

Peste capul lui Aprilie, îl pot vedea pe Justin cu mâna la gură, încercând să-și ascundă râsul. Chiar dacă nu s-a mișcat de pe canapea, umerii îi tresaltă din cauza râsului înfundat. Nu-i înțeleg veselia bruscă și sunt din nou tentat să îl lovesc.

Apoi îmi întorc privirea spre bărbatul de lângă noi. Două pete roșii îi colorează acum obrajii și am impresia că răsuflă destul de greu.

– Spre dezamăgirea mea, April nu mi-a povestit nimic de tine.

Ochii mi se măresc și îl privesc șocat. Ei, poftim! Preotul e amator de amănunte picante!”

O serie de încurcături le vor pune lui Quinn și April relația la încercare iar cei doi vor învăța prețioasa lecție că o dragoste adevărată trebuie să se bazeze pe încredere reciprocă, iar suspiciunile și gelozia nu își au locul.

Mi-a plăcut mult cum, în momentele de cumpănă, atât April cât și Quinn au fost susținuți necondiționat și sfătuiți de prietenii lor.

După multe peripeții și întâmplări, unele foarte amuzante, altele tensionate, cei doi au reușit să-și găsească o binemeritată fericire, dispărând toate secretele și tensiunile dintre ei.

”Iar când îmi lipesc gura de buzele ei dulci, sunt vrăjit de modul în care îmi răspunde chiar și în somn și îmi dau seama că sunt înconjurat exact de lucrurile pe care mi le-am dorit: pasiune, satin roșu și parfum de lăcrămioare.

Într-un cuvânt, April…”

Cartea Pasiune și satin roșu poate fi comandată pe site-ul editurahathor.com

9. Zilele amanților de Corina Ozon

Cărțile Corinei Ozon au reprezentat o surpriză plăcută pentru mine. Am început să citesc aceste cărți oarecum sceptică întrucât eu sunt o romantică incurabilă, îmi place să cred în suflete pereche și în iubiri care pot să dureze la aceeași intensitate ca în prima zi. Prea mult romantism nu am găsit în aceste cărți, în schimb m-am distrat copios la unele faze. Dincolo de amuzament, din paginile cărții scrise într-un stil lejer, plin de expresii colorate, răzbat felii dureroase de realitate, pe care le-am simțit ca pe niște pilule amare. Penița acidă și plină de umor a Corinei Ozon nu dă însă sentințe, ne prezintă faptele așa cum sunt, fiecare capitol fiind povestit la persoana întâi de către unul din personaje, lăsându-ne astfel pe noi să tragem propriile noastre concluzii.  Cumva, printre hohote de râs, cartea reușește să ne redea radiografia unei societăți ipocrite, obsedată de imagine (m-au distrat fazele cu check-in-ul pe facebook în cele mai neobișnuite situații), copleșită de stresul cauzat de nesiguranța de la serviciu, sufocată de prejudecăți și blocată în conveniențe. Personajele cărții sunt imperfecte dar, tocmai de aceea, sunt cu atât mai credibile.

În prologul cărții Zilele amanților este redat un citat foarte sugestiv:

”CĂTRE CITITORI

Prieteni, răsfoind această carte

Venin și scârbă-n ea n-o să aflați;

Lăsând orice mâhnire la o parte,

De scrisul meu să nu vă rușinați.

N-o să ieșiți de-aici mai înzestrați,

În schimb veți învăța să râdeți bine;

Mai drepte gânduri n-am purtat cu mine.

Văzând cum v-a cuprins tristețea hâdă,

N-am stat să plâng, am râs cum se cuvine,

Căci numai omului i-e dat să râdă”

(Francois Rabelais, ”Gargantua și Pantagruel”)

Pot spune că ceea ce este scris în prolog și-a atins ținta cu vârf și îndesat, am râs în hohote pe tot parcursul cărții.

Intrăm repede în subiect și cunoaștem personajele implicate.

Mircea este un bărbat însurat, cu doi copii, ce se apropie de vârsta de patruzeci de ani. Rutina, prezența enervantă a soacrei, atitudinea înțepată a soției care se arată nemulțumită de orice și-au spus cuvântul și Mircea simte o plictiseală cumplită în căsnicie, plus o agasare permanentă la toanele soției lui. Soluția îi vine ușor. Ieșind la o cafea cu bunul lui prieten Nelu, un fustangiu notoriu, remarcă un grup vesel de patru prietene, dintre care o roșcată cu ochii verzi l-a fermecat de la prima privire. Nelu, bun prieten, a remarcat imediat și le-a făcut ”lipeala”.

”Cati mă privea zâmbind și i-am zâmbit și eu, dar nu cu toți dinții, că îmi lipsea unul pentru că boul de dentist îmi întârziase o lucrare.”

Cati a observat de la bun început că Mircea e însurat, cu doi copii, dar asta n-a oprit-o să înceapă o relație cu el. Până la urmă, în ochii ei, Mircea e bărbatul ideal, singurul lui defect e faptul că e însurat. Cati e o fată veselă, optimistă, de aproape treizeci de ani, cu masterat și un post de asistent manager la o firmă de import-export.

Cati nu era prima amantă a lui Mircea.

”Băi, frate zici că-s blestemat! Am un lipici la nebune, de nu s-a văzut! De obsedata aia de Flori abia am scăpat. Era cât pe ce să afle nevastă-mea. Mă suna și noaptea, îmi dădea mesaje că se sinucide dacă nu vin la ea. Teo, nevastă-mea, îl înjura pe șef că nu mă lasă nici noaptea cu serviciul. Că ce ghinion am cu livrările alea. Noroc că și-a găsit nebuna pe unu în Canada și a plecat, (…).

Ailaltă, Tina, s-a supărat că nu i-am luat nimic de ziua ei. Băi, am uitat. Abia țin minte când m-am căsătorit cu Teo. Să mor io, astea toate vor atenție, nu le ajunge (…). Că i-am dat bani să-și achite creditul la bancă, că o scoteau ăia din casă, nooo, asta nu se pune.”

Cati însă e cea care l-a vrăjit cu totul.

”Chestia e că e bună rău Cati. Mă face să mă simt ca la 20 de ani. Frate, asta n-are pardon deloc.”

Singura poblemă mai serioasă apare de sărbători. De Paște Cati refuză să iasă cu prietenele, așteptându-l pe Mircea cu masa pusă. Dar, verificând facebook-ul, descoperă că acesta era la Coliba Haiducilor, la Poiana Brașov.

”Ceee? Poiana Brașov? Ce caută el acolo? Iar eu stau aici, cu mațele chiorăind de foame.”

”Ia să vedem dacă a plecat de la Poiană. Sigur e pe drum. WTF? Poze cu mâncare? Eu îl aștept cu masa, iar el se îndoapă ca porcul și se mai și laudă la toată lumea?”

Mircea nu se simțise nici el prea bine, dar nu avea ce face, trebuia să petreacă Paștele în familie, suportând în acest timp toanele lui nevastă-sa.

”Nimic nu o mulțumește. Că de ce am mers la Poiana Brașov, că ea voia să vadă Peleșul. M-a căpiat cu Peleșul ei, cred că l-a văzut de cinșpe ori. Ce dracu’ o mai vrea să vadă? A numărat toate moliile de acolo. Și cred că era și regele, ca omu’, la masă, de Paște.”

Aflăm și gândurile lui Teo, soția lui Mircea.

”A trecut și Paștele acesta. Și nu m-am odihnit deloc. Abia am avut timp să merg la coafor, să m-aranjez și eu puțin. Mergi la cumpărături, fă mâncare, vopsește ouă… Noroc că la curățenie m-a ajutat tanti Ani. În camerele copiilor, era o dezordine de nedescris. Iar la bărbată-miu sub saltea am găsit o revistă Playboy. Când l-am întrebat, mi-a zis că a găsit-o la băiat și că a uitat să o arunce.”

”O vreme am crezut că are pe cineva, că mă înșală cu vreo pipiță. Sunt destule curviștine care sparg case și calcă pe inimi frânte, ca să fie ele fericite. Dar Mircea mi-a jurat că nu. ”Băi Teo, chiar așa mizerabil mă crezi? Tu ești soția mea și mama copiilor mei și așa rămâne. Restul nu contează.” Adevărul e că are Mircea acesta o vrăjeală… că așa m-a cucerit, de l-am lăsat pe Mișu pentru el.”

O perioadă lucrurile continuă în aceeași notă, cu Mircea pendulând între cele două, găsind cele mai hilare motive să dea o fugă la amantă, cu Teo din ce în ce mai frustrată dar încă nebănuitoare și Cati nemulțumită că Mircea nu petrece mai mult timp cu ea.

Cele două se întâlnesc din întâmplare de mai multe ori – la o mănăstire, la nunta prietenei lui Cati, Clau, cu un bărbat mai în vârsta, ce fusese cândva șeful lui Mircea, la mare, unde Teo și Mircea erau în concediu. Teo o remarcă pe roșcată și nu se poate abține să nu facă remarci sarcastice la adresa ei, spre enervarea lui Mircea.

Mircea se duce în delegație la Praga împreună cu Nelu și un coleg mai tânăr, Alex. Cu toată opoziția lui Alex, proaspăt însurat și care le spunea că își iubește mult soția și dorește să-i fie credincios, Nelu organizează o vizită la o escortă.

”Măi băiete, dar tu nu o înșeli, ci experimentezi tocmai ca să îți dai seama ce grozavă soție ai. Și mai înveți și tu chestii noi, ca să o faci praf în pat.”

”Acesta e băiat cu potențial, ascultă la mine, se pierde dacă se lasă pe mâna nevesti-sii, mi-a șoptit Nelu conspirativ.”

Ajunși la escortă, o tipă trăznet care le-a dansat în poală la toți trei, Nelu i-a făcut un semn discret lui Mircea și au plecat, lăsându-l pe Alex singur cu escorta. Ce a urmat, e lesne de imaginat. Odată dedulcit, Alex nu s-a mai oprit. Întors în țară, vom afla ulterior că își depășise maestrul, pe Nelu, căutându-și aventuri peste tot și ajungând la un moment dat într-o adevărată criză în căsnicie.

Pleacă și Teo într-o delegație. Elegantă, parfumată, atrage atenția unui bărbat, Emil, cu care dansează și care o invită la un pahar de băutură în camera lui. Ajunși acolo, bărbatul îi face avansuri, dar ea refuză indignată. Mai târziu însă, constată că nu poate intra în camera ei de la hotel, întrucât colega de cameră o încuiase. Așteaptă pe hol și, după mult timp, se descuie în sfârșit ușa și iese bărbatul care îi facuse avansuri din cameră. Pentru prima dată, Teo începe să devină susicioasă. Oare așa o preceda și Mircea al ei în delegații?

Între timp, Cati îl cunoaște pe Epaminonda Priceputu, un tânăr ce părea promițător la prima vedere, arătos și plin de bani, asistentul șefului cel mare de la firma ei, Boss, despre care toată lumea șușotea că este de fapt fiul acestuia. Din păcate, Epaminonda se dovedește a fi un ciudat, care râdea ca măgarul în cele mai nepotrivite momente, ba mai face și o criză într-o discotecă. Boss o caută pe Cati și îi face o propunere surprinzătoare – să se căsătorească cu Epaminonda, întrucât se pare că ea are o influență pozitivă asupra lui, iar el va avea grijă să nu le lipsească nimic.

Sătulă de nesiguranța lui Mircea, Cati îi forțează mâna, amenințându-l că se mărită. Mircea nu cedează presiunilor și cei doi se despart.

Cati: ”am fost bună să-ți faci toate poftele pe care încuiata de nevastă-ta nu voia să le facă, și tot cu ea stai! Ai vrea să te aștept până la pensie sau ce?”

Mircea: ”Am rupt-o cu Cati. Păi, să mă ia ea de prost și să îmi dea ultimatumuri? Cine se crede domnișoara? Și eu, care eram gata să-mi las familia pentru ea… am rugat-o doar să mai aștepte. Dar nu, frate, pe ea o mânca să se mărite cu labagiul acela de Epaminonda.”

Cărțile autoarei Corina Ozon pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

10. Eu împotriva mea de Daniel Botea

Cartea Eu împotriva mea mi-a oferit o lectură neaşteptat de plăcută, surprinzându-mă cu un umor înţepător, prezent aproape pe fiecare pagină, situaţii tragi-comice şi acţiune alertă.

Mi-a plăcut mult personajul Leinad, un student la psihologie ce nu avusese o viaţă prea blândă până în prezent. Abandonat de mic (“Ai mei m-au dorit la fel de mult cum e dorită România în spaţiul Schengen”), fusese crescut în orfelinate. Totuşi, experienţa tristă de viaţă nu îl înrăise, în ciuda faptului că îi adăugase o doză zdravănă de cinism. Au fost destule momente în carte în care Leinad a dovedit curaj, compasiune şi altruism.

Prietenul lui cel mai bun era Diu, coleg cu el, un băiat foarte inimos, dar tare zăpăcit. Deşi se referă cu ironie la acest lucru, se simte că Leinad îl îndrăgeşte.

– Alo! Dormi?

El era, Diu, colegul și prietenul meu cel mai bun. Nici nu prea avea cum sa fie altfel, având în vedere faptul că sunt prea puțin sociabil. E un băiat bun, în ciuda întrebărilor sale  stupide gen “ai ajuns?” când eu stau chiar în fața lui, “te-ai lovit?” când eu mă spăl de sânge sau ca cea de mai sus..

–          Nu, Diu! Vorbești cu robotu`!

–          Unde ești?

–          Unde aș putea să fiu când mă suni pe fix, măi, geniule?

–          În cameră?

–          Bravo, Sherlock!

Inteligent, Leinad se descurca foarte bine la examene, ajutându-l şi pe Diu să le treacă. Prin urmare, acesta era disperat dacă Leinad nu se prezenta. Modalitatea lor de comunicare din timpul examenului îi oferă lui Leinad ocazia de a strecura o fină ironie privind modul preferat de socializare din ultimul timp, aproape exclusiv în mediul on-line…

Profesoara titulară e o hoașcă pe cât de apreciată, pe atât de slabă, care, datorită faptului că e foarte grasă, stă la catedră chiar și în timpul examenelor, ceea ce ne oferă șansa să comunicăm fără ajutorul rețelelor de socializare. Preconizez că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom discuta mai mult pe timpul examenelor decât în restul anului, din moment ce am ajuns să discutăm pe whatsapp de la doi-trei metri…

Intriga cărţii porneşte de la faptul că Leinad îşi pierde telefonul. În ciuda faptului că acesta era adevărată “cărămidă”, Leinad nu dispunea de posibilităţi materiale pentru a-l putea înlocui.

Singurele mele surse de venit proveneau din anumite sarcini pe care le mai primeam de la profesori, gen să-i ajut să-și renoveze casa sau să-și îngrijească grădina, sau de la proiectele pe care le făceam colegilor. Devenisem foarte cunoscut de aceștia, dar și de asistenții spitalului judeţean din secția de donat sânge. Acești bani însă nu îmi ajungeau nici pentru a-mi satisface necesarul de băutură da’păi pentru mâncare sau haine, acum telefon. Binecuvântarea mea era mama lui Diu, care mă “adoptase” practic de la optsprezece ani, când am fost “eliberat” de către orfelinatul de care aparțineam, femeie care îmi trimitea și mie de mâncare sau ceva bani de buzunar și care mă găzduia în vacanțe. Imaginați-vă ce penibil mă simțeam când mă certam cu prietenul meu înainte de vacanțe…

Din fericire, sunând pe numărul lui, i-a răspuns o fată amabilă, care îi găsise din întâmplare telefonul şi s-a oferit să i-l dea înapoi, dându-şi întâlnire aproape de casa ei. Ajuns acolo, Leinad se izbeşte de o fată blondă, mică de statură și îmbrăcată cu gust, dar sărăcăcios.

În timpul ăsta, o fată blondă, mică de statură și îmbrăcată, deși cu gust, foarte sărăcăcios, stătea pe loc în timp ce eu mă izbeam de ea. Nu foarte tare, că doar nu-s țăran, atât doar cât să o dărâm.

Autoironia nu se opreşte aici. În loc să-şi ceară scuze, recunoscându-şi vina, Leinad dă tot el din gură.

– Nu ai un serial animat de urmărit, măi, piticanie? Mă enervez eu, deși nu știu de ce am început această ceartă inutilă, în loc să-mi cer iertare, fiindu-mi evident că eu sunt vinovat. Dar nu e așa în majoritatea certurilor pe care le purtăm? Când tot ceea ce întărim e tonul și jignirile, în loc de argumente?…

Fata nu se lasă deloc intimidată iar când el sugerează că n-au educat-o bine părinţii, îi ripostează ferm că să nu se lege de ei, întrucât ei şi-au făcut treaba foarte bine, atât cât au trăit… Revelaţia faptului că ea era orfană îi atinge o coardă sensibilă lui Leinad.

Aici recunosc, deși eu și sentimentele ne asortăm precum teneșii la costum, că m-am înmuiat. Aveam ceva în comun cu acea fată… pe nimeni. Ceea ce aveam în comun era nimic. Tot nimicul.  Există un nimic pentru fiecare și, totuși, nimicul nostru părea asemănător.

Deşi realizează că a greşit şi îşi cere în sfârşit scuze, Leinad se încăpăţânează să sublinieze partea ei de vină inexistentă, prilej pentru o nouă comparaţie ilară.

– Te rog să mă ierți, îi spun eu, dar revin la orgoliu precum prostimea pe post, dar ai și tu partea ta de vină.

Bineînţeles că fata, Carla, în vârstă de optsprezece ani şi studentă la rândul ei, era chiar cea care îi găsise telefonul, iar Leinad se simte acoperit de ridicol.

Să fii prost e una. Să mai fii și încrezut e o altă podoabă a incompetenței personale. Se spune că “prostul care nu-i fudul, ăla nu e prost destul”, dar dacă ești și prost, și încrezut, în cele mai nepotrivite momente, cu cele mai nepotrivite persoane, atunci mă mai liniștesc știind că nu sunt singurul care va avea doar preotul la înmormântare.

După ce-şi recapătă telefonul şi pleacă, Leinad are ghinionul să se ciocnească de un necunoscut şi îşi pierde cunoştinţa, trezindu-se apoi la spital.

Eram în stare de comă, deoarece Karma făcuse în așa fel, încât să fiu la rândul meu vinovat pentru că altcineva dăduse peste mine și mă lovisem cu capul de o bordură nouă. Nouă deoarece au fost alegeri și mereu se înlocuiesc în perioada cu pricina.

Ghinionul nu se opreşte aici. Persoana necunoscută care îl lovise vine şi îl scutură zdravăn, cerându-i să-i restituie ceva ce-i aparţinea. Leinad, deşi aflat pe patul de spital, nu şi-a pierdut spiritul combativ, mai ales că nu avea idee despre ce era vorba.

– Dacă o ţii în felul acesta, cu siguranţă o să îţi dau trânta înapoi, cu tot cu dobândă. De asta ai venit? Mai aşteaptă o săptămână să se merite împrumutul!

De mic primeam premii pe la concursuri de recitat sau de interpretat roluri pe la diferite teatre, talentul fiindu-mi recunoscut din plin. Aşa s-a întâmplat și acum. Măiestria mi-a fost recompensată cu două palme de recunoștință, probabil.

– Ne mai vedem noi, băiețaș! a fost tot ce am mai auzit.

Leinad primeşte o altă vizită neaşteptată, Carla apărând lângă patul lui la spital şi prinzând momentul să-i întoarcă ironia.

– Ce faci, “adultule”? Și-au dat ăștia seama de valoarea ta și te-au priponit ca să nu piardă tinerele talente?

Totuşi, în momentul în care Leinad îi cere ajutorul, Carla nu pregetă nicio clipă pentru a-i desface legăturile cu care era prins şi a-l ajuta să fugă din spital.

Ajuns acasă la Carla, Leinad este plăcut impresionat de biblioteca acesteia, care dădea o idee clară despre personalitatea ei.

Cuprindea în ea toţi marii clasici, cărţi de anatomie, psihologie, filozofie şi… de religie. Cred că am observat vreo două-trei biblii. Ce-i drept, îmi este cam ruşine să recunosc că încă nu am citit această carte, dar măcar nu mă număr printre cei ce se dau creştini fără să fi citit cartea  pe care se fundamentează propriul lor crez. E ca şi cum m-aş declara adeptul lui Eminescu, dar nu i-aş citi operele, sau fanul lui Eminem, fără să-i ascult melodiile. Sincer, mă aşteptam la cărţi de Sandra Brown sau alte asemenea mecanisme de foi laolaltă, menite să crească aşteptările fetelor de la partenerii lor.

Trebuie să recunosc că, citind acest paragraf, am avut un mic impuls să-mi ascund cărţile lui Sandra Brown în bibliotecă în spatele altor cărţi

Leinad ne previne însă, în ciuda admiraţiei faţă de Carla pe care i-o simţim, să nu ne aşteptăm la o idilă romantică.

Totuşi, nu vă aşteptaţi să citiţi că mă îndrăgostesc de ea, aşa cum este tiparul cărţilor de duzină pe care le-aţi citit până acum.  Prefer să vă spun lucrurile aşa cum sunt şi cum vor evolua; vreţi altceva în afara de adevăr? Citiţi un ziar sau aprindeţi televizorul, reveniţi la citit când vă săturaţi de minciuni.

Adevărul e că eu chiar asta speram… :(

Revenind la acţiune, misterul se lămureşte în curând. Din greşeală portofelul persoanei necunoscute, în care se afla o sumă mare de bani şi un stick de memorie rămăsese în posesia lui Leinad. Stickul conţinea informaţii preţioase despre o societate secretă care făcea experienţe medicale pe oameni, fără că aceştia să-şi fi dat acceptul. Cinic şi neavând nicio încredere în sistem, Leinad, în loc să meargă la poliţie, ia decizia să-l şantajeze pe cel care-l bătuse.

 Un gând mi se strecură printre sinapse. Nu numai că nu intenţionam să-i returnez individului un sfanţ din ce găsisem în portofel, dar aveam să-i cer şi ceva în plus, ca despăgubire pentru bătaia încasată. Părea un mod extrem de facil de a face rost de bani. O adevărată pleaşcă din ceruri!

Răpit şi ameninţat, Leinad refuză să o trădeze pe Carla, la care rămăsese stickul, pretextând că i l-a lăsat în păstrare mamei lui.

De ce mama? Preferam să nu îmi pun în pericol vreun prieten (nu ştiu de ce spun vreun prieten, pentru că fiind atât de antipatic, nu îl am decât pe Diu), însă pe mama pot să o caute. Am tot căutat-o şi eu până pe la vreo cincisprezece, şaisprezece ani.

Deşi reuşeşte să scape în prima fază, lucrurile se complică din nou ulterior, previzibil pentru el.

„Am simţit întotdeauna că acolo sus, cineva mă iubeşte.” Expresia asta mi se potrivea mie, la fel cum s-ar asorta o manea la operă.

În tot acest vârtej de evenimente, Carla s-a oferit necondiţionat să îl ajute. Leinad a simţit o încredere oarbă, nefundamentată pe nimic, în noua lui prietenă, prilej pentru o nouă comparaţie plină de tâlc, care atinge cu o ironie fină sistemul social de pensii. De altfel, pe parcursul cărţii găsim mai multe referiri la inechitatea socială, strecurate într-un mod lejer, în spatele unor texte ironice.

Genul ăsta de încredere îl au oamenii în asociaţiile ce gestionează sistemul privat de pensii, asociaţii care nu au dat încă faliment. În momentul când o vor face, deoarece şi acestea depind de sistemul bancar, vor lăsa o mulţime de bătrânei (foşti creduli) fără nici un venit, fără bani să-şi plătească utilităţile, medicamentele sau alimentele. Unii dintre ei vor fi daţi afară din azilurile unde credeau că-şi vor petrece în tihnă restul bătrâneţii, după ce-şi vor fi vândut locuinţa şi cheltuit banii rezultaţi. Banii agonisiţi într-o viaţă plină de trudă vor fi suficienţi, probabil, achiziţionării unui iaht sau a unei alte case de vacanţă de către unul din bancherii acţionari, conştient de iminenţa falimentului băncii în care îşi are depozitate fondurile asociaţia “Sărăcia”. Nimic ilegal aici… De altfel, nimic moral…

Faptul că tânăra, sufletistă şi inimoasă, suferea de o boală ce îi putea fi fatală, îl marchează pe Leinad, care era dispus să facă orice pentru a o ajuta, deşi nu ştia prea bine cum.

Sunt plin de idei ca pensionarii de bani.

În acelaşi timp, realist fiind, îşi dă seama că nu se poate baza decât pe el însuşi. Te înduioşează auto-analiza lui, din care ne dăm seama ce viaţa tristă, lipsită de dragoste şi căldură, avusese până atunci…

Niciun ajutor divin nu avea să-mi uşureze neputinţa pe care o simţeam acum. Am fost singur dintotdeauna; forţat să mă descurc cum mă tăia capul. Oricum, n-am fost niciodată în graţiile Bărbosului. Dacă nu mă ajutase El când eram mic, de ce ar face-o acum? Fusesem un prichindel urât, neastâmpărat, rău de gură şi pe care nu şi-a dorit nimeni să-l ia spre adopţie.   

Cartea continuă în acelaşi stil până la sfârşit – şantaje, urmăriri, situaţii tragi-comice, replici şi reflecţii pline de umor.

Cartea Eu împotriva mea de Daniel Botea poate fi comandata de pe site-ul Editurii Quantum Publishers

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP, dintre care:

• Top 10 cărți care m-au binedispus

• Top 10 cărți romantice contemporane pline de umor

• Top 10 cărți historical-romance cu mult umor

• Top 10 cărți romantic-erotice amuzante

Recenzii și prezentări cărți pline de umor