Top 10 cărţi de citit iarna

De citit e potrivit oricând, indiferent de momentul zilei sau de sezon, doar timp să fie! E adevărat că alegerea unei cărți anume pentru lectură depinde de multe ori de starea sufletească. Însă, sunt cărți care își ating potențialul maxim în inimile cititorilor dacă sunt citite într-o anumită perioada, în ton cu momentul din an – anotimpul sau apropierea de o anumită sărbătoare – în care se petrece acțiunea. Am ales să recomandăm zece cărți ale căror coperți, titlu, subiect sau decor ne-au dus cu gândul la iarnă.

1. Călărețul de aramă de Paullina Simons

O minunată poveste de dragoste se înfiripă în Leningradul ocupat de nemți, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tatiana are doar șaptesprezece ani, când naziștii invadează Rusia, în 1941. Locuiește împreună cu familia ei într-un apartament micuț din Leningrad, ducând o viață modestă, dar liniștită. Războiul n-a atins încă acest oraș mărturie a unei glorii apuse, unde mai există speranță.

Fire romantică, Tania simte că perioada copilăriei a luat sfârșit când îl cunoaște pe Alexander, un locotenent din Armata Roșie de care se îndrăgostește la prima vedere. Dar întâmplarea face ca rivala ei pentru inima ofițerului să fie chiar Dașa, sora ei mai mare. Prinsă între dragostea de soră și iubirea pentru Alexandru, inima Tatianei devine, și ea, un câmp de bătălie.

Cei doi îndrăgostiți, Tatiana și Alexander, vor fi angrenați în iureșul evenimentelor și vor avea de dus o luptă aprigă, plină de sacrificii, pentru a-și câștiga libertatea și dreptul de a-și trăi iubirea.

Un fascinant roman despre pasiune, secrete ascunse, trădare și supraviețuire, în care realismul evenimentelor se împletește magistral cu trăirile intense ale personajelor.

Călărețul de aramă este o carte superbă, copleșitoare și emoționantă, absolut memorabilă!

Pe fundalul unei perioade istorice extrem de zbuciumate, ia naștere o poveste de dragoste de o frumusețe aparte. Toate astrele păreau însă să se fi aliniat împotriva celor doi îndrăgostiți – războiul nemilos, conjunctura istorică, regimul opresiv și nedemocratic, mâna destinului.

Împletită cu povestea romantică, cartea îți oferă și o importantă luptă de supraviețuire. Pentru cei care au trăit doar sub un regim democratic, unde libertatea de exprimare și drepturile individului sunt garantate prin lege, nu pot să înțeleagă cum o persoană își poate găsi fericirea în ciuda condițiilor extrem de vitrege. Însă ființa umană are resurse nebănuite de adaptare și a reușit să treacă peste cele mai negre perioade din istorie cu optimism și speranță.

Tatiana, personajul feminin principal al cărții, reușește să te fascineze încă de la primele pagini ale cărții. În vârstă de șaptesprezece ani, blondă, cu ochii verzi ca marea și o puzderie de pistrui pe față, Tatiana pare aproape un personaj de basm, prea bună și inocentă ca să poată fi adevărată, întocmai ca o plantă exotică și gingașă, crescută pe un câmp sălbatic, reușind să-și păstreze puritatea și prospețimea, în ciuda buruienilor ce încercau să o înăbușe.

Tatiana se născuse la Leningrad în anul 1924, anul în care murise Lenin iar firava posibilitate a liberei inițiative dispăruse și aceasta odată cu el. Dașa, sora Tatianei se născuse în anul 1917. Pașa, băiatul și moștenitorul, mai drag decât lumina ochilor, venise pe lume în anul 1924, însă alături de el venise, nedorită și neașteptată, și Tatiana, sora lui geamănă, mai degrabă o sursă de probleme decât o bucurie pentru părinții ei.

Dașa ducea o viață plină de petreceri, mergând zilnic seara în oraș și oferindu-și favorurile soldaților chipeși, îndrăgostindu-se frecvent și povestindu-i mereu Tatianei despre iubiții ei. Totuși, ultima ei cucerire părea să fi avut un statut aparte, Dașa declarând că acesta era marea ei dragoste, întâlnindu-se deja de trei ori cu el.

Întrucât familia ei se zbătea în lipsuri materiale, ca de altfel toate familiile în acea vreme, Tatiana se angajase deja la uzina Kirov, unde așeza tacâmurile în cutii. Unui adolescent din zilele noastre i s-ar părea o viață de iad, dar Tatiana reușea să-și găsească bucuriile în lucrurile mărunte, văzând doar jumătatea plină a a paharului, ciupind câteva clipe în plus de somn, citind mult și amuzându-se de scrierile satirice ale lui Zoșcenko.

Ziua de 22 iunie 1941, în care Hitler a invadat Rusia, încălcând pactul de neagresiune din anul 1939, nu a speriat-o prea mult pe Tatiana. Hitler se afla la peste 2000 de kilometri de Leningrad și, încrezătoare în propaganda stalinistă, Tatiana era convinsă că va fi nimicit repede de puterea proletară a poporului. În sinea ei, nu înțelegea prea bine agitația membrilor familiei ei. Părinții ei, cuprinși de frenezie, îi făceau bagajele fratelui ei Pașa pentru a-l trimite într-o tabără la Tolmacevo, în ciuda insistențelor acestuia că dorea să se înroleze. Tatianei i s-a încredințat misiunea de a cumpăra cât mai multe provizii cu 150 de ruble, o sumă uriașă la acea vreme. După ce toți membrii familiei au plecat, Tatiana nu s-a grăbit de fel. Întrucât era duminică, s-a îmbrăcat cu rochia ei cea mai frumoasă, albă cu trandafiri roșii, pe care tatăl ei i-o adusese dintr-o delegație în urmă cu doi ani. Eticheta ”Fabrique en France” cusută pe rochie o încântase încă de prima dată, făcând-o să viseze la iubiri pătimașe, întrucât se știa că francezii sunt poporul asociat iubirii, pe când americanii simbolizează pofta de viață, rușii suferința, iar italienii credința.

”Căci cine erau mai romantici decât francezii? Ei erau maeștrii iubirii. Toate popoarele sunt diferite. Rușii erau de neîntrecut în suferință, englezii în reticență, americanii în pofta de viață, italienii în dragostea pentru Hristos, iar francezii în speranța pentru iubire. ”Îmbrac-o, chérie – păreau să-i spună – și vei iubi cum am iubit și noi! Îmbrac-o și vei descoperi dragostea adevărată!” Și, îmbrăcată cu rochia ei albă, presărată cu trandafiri roșii, Tatiana nu dispera niciodată.”

Încălțată cu pantofii roșii cu toc ai Dașei, Tatiana a plecat la plimbare, bucurându-se din plin de ziua de vară. Tatiana și-a cumpărat o înghețată, pe care a început să o savureze plină de încântare. În acel moment a observat-o Alexander Belov, un locotenent-major în vârstă de douăzeci și doi de ani. Fermecat de naturalețea ei și de candoarea ce i se citea în priviri, Alexander a traversat strada și a intrat în vorbă cu ea. La rândul ei, Tatiana a fost vrăjită de tânărul înalt, cu umeri lați, cu părul ca abanosul și ochii de culoarea caramelului, ce emana multă blândețe în ciuda forței lui impresionante.

Alexander se născuse în America. Tatăl lui, Harold Barrington, făcuse parte din idealiștii comuniști ce protestau activ pentru schimbarea regimului politic. Însă idealismul este o armă cu două tăișuri.  Alexander se născuse în anul 1919, pe când tatăl lui avea treizeci și șapte de ani iar mama lui, italiancă de origine, treizeci și cinci de ani. Pe când Alexander avea doar unsprezece ani, părinții lui au decis să-și trăiască visul ”pe viu”, predându-și pașapoartele, renunțând la cetățenia americană și emigrând în Uniunea Sovietică. Curând aveau să constate cu durere că se închinaseră, de fapt, la ”zei falși”.

Pentru Alexander, Tatiana a fost ca o oază cristalină de apă pentru un om ce mersese zile în șir printr-un deșert torid! Atras de ea ca un magnet, Alexander s-a oferit să o ajute să-și procure rezervele dorite de la magazinul ofițerilor. Acolo Tatiana l-a cunoscut și pe Dimitri, prietenul lui Alexander, care era însă diferit de acesta ca noaptea de zi, fiind un simplu soldat, fără prea multe calități, invidios, arțăgos și insistent până la hărțuire. Era de-a dreptul bizar cum cei doi ajunseseră să se împrietenească. Bucuroasă că a reușit să procure tot ce-i spusese tatăl ei, Tatiana, însoțită de cei doi soldați, s-a întors acasă, unde a avut un adevărat șoc. Alexander era chiar iubitul Dașei, cel despre care aceasta declarase că era marea ei dragoste!

Deşi Alexander o aşteaptă a doua zi pe Tatiana în faţa uzinei unde lucra şi îi spune că vrea să se despartă de Daşa pentru a fi împreună cu ea, Tatiana refuză categoric, spunându-i că bărbaţi o să mai întâlnească, dar sora este numai una. Cu toate acestea, Alexander continua să o aştepte zilnic în faţa fabricii şi o conducea până aproape de casă. Întâlnirile lor sunt de o gingăşie aparte, rezumându-se doar la plimbări, un sărut timid pe frunte şi lungi discuţii interesante, amândoi deschizându-şi sufletul în faţa celuilalt şi aşteptând cu nerăbdare clipele ”furate” de a doua zi. Alexander insistă ca ea să îi spună în privat ”Șura”, un nume cu care nu îl mai striga nimeni altcineva.

Deşi întâlnirile cu Alexander îi umpleau sufletul de fericire, Tatiana avea conştiinţa copleşită de vinovăţie, simţind că îşi trăda sora. Astfel, deşi simţea că sufletul i se rupe în două, i-a cerut lui Alexander să nu o mai aştepte, necedând în faţa rugăminţilor lui de a da totul pe faţă. Simţindu-se respins şi îndurerat, Alexander a rupt şi legătura cu Daşa, astfel că o vreme Tatiana nu l-a mai întâlnit deloc, tristeţea punând stăpânire pe ea.

O discuţie auzită întâmplător seara din camera părinţilor a bulversat-o complet pe Tatiana. Sfâşiată de durere, întrucât posibilitatea ca Paşa să se mai afle în viaţă era infimă, mama a spus printre suspine că, dacă tot trebuia să-i ia Dumnezeu un copil, mai bine i-o lua pe Tatiana, că tot e nevolnică şi nu e bună de nimic. Cumplit!

”- De ce, Georg, de ce? Știu că și tu gândești la fel. N-ai renunța la Tania pentru fiul nostru? Sau chiar la Dașa? Dar Tania este atât de timidă și de nevolnică, încât n-o să facă nimic în viață.

– Dar ce viață o așteaptă aici, indiferent dacă e timidă sau nu? întrebă tata.

– Alta ar fi fost soarta fiului nostru, spuse mama. Alta ar fi soarta dragului nostru Pașa.”

Vorbele sfâșietoare ale părinţilor ei şi faptul că Alexander nu o căutase pentru a-i da vreo veste au împins-o pe Tatiana la o faptă impulsivă. Înrolându-se în Armata Poporului, a plecat alături de ceilalţi voluntari să sape tranşee în apropiere de zona unde se afla tabăra lui Paşa, sperând să-l poată găsi pe acesta şi să-l redea familiei.

Înnebunit de grijă aflând ce gest necugetat a făcut Tatiana, Alexander a plecat după ea, reuşind să o salveze în ultima clipă de sub dărâmături, după ce gara în care ea se afla fusese bombardată. Alexander o îngrijeşte cu o infinită grijă şi tandreţe, curăţându-i rănile şi cărând-o în spate nouă kilometri.

După ce a redat-o familiei ei, Alexander a realizat că, indiferent de preţ, nu putea să se mai ţină departe de Tatiana, astfel că şi-a reluat relaţia cu Daşa. Tatiana, nemaiputând rezista, i-a reproşat lui Alexander situaţia imposibilă în care o punea, cerându-i să rupă mai bine relaţia cu Daşa decât să o mai facă să sufere atâta. Pentru a-i explica atitudinea lui, Alexander i-a dezvăluit o informaţie tulburătoare, care punea într-o cu totul altă lumină relaţia lui cu Dimitri. Acesta îl avea cu o informație periculoasă la mână și îl șantaja. Iar cum Dimitri făcuse o fixație pentru Tatiana, Alexander nu avea de ales. Dacă ar fi mers mai departe cu relaţia cu Tatiana, un singur cuvânt din partea lui Dimitri îl putea trimite în faţa plutonului de execuţie.

Pe lângă drama personală a celor doi îndrăgostiți, o amenințare sinistră plana asupra tuturor.

Cu o precizie militară înfricoșătoare, nemții ajunseseră până la porțile Leningradului, semănând moarte și distrugere în calea lor. Orice cale de ieșire în exterior fusese tăiată astfel că toți locuitorii Leningradului erau siliți să rămână în interiorul orașului, fără nicio posibilitate de evadare.

În curând, iadul avea să se dezlănțuie. Nemții au instituit blocada asupra Leningradului, iar rațiile de mâncare au fost reduse drastic. Oamenii mureau pe capete, soldații pe front, iar civilii de foame. Însă, în timp ce soldații aveau măcar șansa de a muri pe câmpul de luptă ca niște eroi, foamea s-a dovedit a fi un inamic mult mai perfid, răpindu-le oamenilor demnitatea, umanitatea, compasiunea, speranța și chiar și rațiunea. Încă o dată, Tatiana se dovedește a fi ca o boare de aer cald pe un lac înghețat, păstrându-și bunătatea, compasiunea și spiritul de sacrificiu, în ciuda faptului că sufletul ei era sfâșiat în bucăți după ce Dașa anunțase că s-a logodit cu Alexander.

Zilele treceau și iarna se apropia cu repeziciune.

Oamenii ajunseseră să fie doar copii palide a celor ce fuseseră odinioară, topindu-se pe picioare și împuținându-se drastic, cadavrele fiind adunate cu miile zilnic de pe străzi și aruncate în gropi comune. Dezumanizarea făcea ravagii, oamenii atacându-se și sfâșiindu-se între ei pentru o bucățică de pâine, iar viața unui om nu mai valora nici cât o ceapă degerată…

Pe măsură ce bombardamentele cădeau întruna fără milă, s-a defectat și uzina electrică iar apa nu mai putea să urce la ultimele etaje. Încercând să care apa cu gălețile, aceasta se vărsa adesea, transformând scările în patinoare.

Frigul era din ce în ce mai năprasnic, iar pentru a se putea încălzi, oamenii și-au sacrificat cărțile și mobilele din casă…

Cumplit coșmar! Fără mâncare, fără apă curentă, fără lumină, fără căldură, fără speranță…

Îngrozitoare imaginile descrise, cu atât mai mult cu cât sunt inspirate din fapte care s-au întâmplat în realitate! Din 8 septembrie 1941, dată la care Hitler a început asediul asupra Leningradului până în martie 1942, au pierit peste un milion de leningrădeni… Cutremurător!

Autoarea reușește să transmită foarte bine atmosfera de teroare și groază ce domnea atunci, precum și descurajarea care cuprindea, încetul cu încetul, inimile tuturor…

În luna ianuarie 1942, Alexander a reușit în sfârșit să le scoată din Leningrad pe Tatiana și pe Dașa, ambele foarte slăbite și bolnave, strecurându-le într-un camion militar care urma să le ducă în cel mai apropiat oraș, de unde acestea puteau să-și continue drumul spre satul unde se refugiase bunica lor.

Șase luni mai târziu, Alexander era înnebunit de grijă întrucât nu mai avea nicio veste de la cele două surori. Cum a putut să-și ia prima permisie, Alexander a pornit pe urmele fetelor, sperând să le mai găsească în viață. Gândul că Tatiana ar fi putut muri îl paraliza complet pe Alexander, care nu mai vedea niciun motiv să-și mai continue viața dacă ea nu mai exista.

”Nu de propria moarte se temea.

Ci de a Tatanei. Spectrul morții ei îi răpea curajul.

Moartea Tatianei însemna și moartea lui Dumnezeu, iar Alexander știa prea bine că nu mai putea să trăiască nici măcar o clipă într-un univers guvernat de haosul războiului, nu de ordinea divină.”

După atâtea luni de chin, destinul le-a oferit lui Alexander și Tatianei o mică oază de fericire… Într-un decor idilic, cei doi și-au consumat în sfârșit dragostea. O scurtă perioadă, cei doi au uitat de nefericire și durere, părând transportați într-un alt timp și altă dimensiune, unde grijile încetaseră să existe, fiecare dedicându-se cu trup și suflet celuilalt, iubindu-se, hârjonindu-se și tachinându-se.

Însă, pe măsură ce permisia lui Alexander se apropia de sfârșite, acesta devenea tot mai morocănos, sărindu-i țandăra din orice și devenind tot mai posesiv față de Tatiana. Când aceasta a îndrăznit să sugereze să se întoarcă cu el la Leningrad, Alexander a făcut o adevărată criză de furie, interzicându-i categoric acest lucru, întrucât orașul era încă sub blocadă. Autoarea nu a idealizat personajele. Sub imperiul emoțiilor puternice, oamenii spun adesea lucruri pe care nu le gândesc de fapt. Extrem de agitat, Alexander i-a spus cuvinte grele Tatianei, pe care o adora mai presus de viața lui, care au îndurerat-o pe aceasta până la lacrimi, implorând-o apoi să-l ierte…

După plecarea lui, Tatiana a avut o adevărată revelație, înțelegând cu o claritate înspăimântătoare care era de fapt cumplitul secret ce îl măcina pe Alexander. Acesta era pus, din nou, într-o situație imposibilă. Dacă ar fi fugit cu Dimitri în America, după cum știa că îl presa acesta, Tatiana, devenită soția lui cu acte, ar fi fost executată. Aceeași soartă ar fi avut-o Tatiana și dacă Alexander nu pleca în America cu Dimitri, întrucât acesta s-ar fi răzbunat și l-ar fi denunțat ca impostor. Exista o singură situație în care Tatiana putea să rămână în viață, dacă Alexander ar fi murit ca un erou pe câmpul de luptă, dar în acel caz viața ei oricum nu ar mai fi avut niciun rost… Decisă să facă parte cu orice preț din viața lui Alexander și dorind să-l împiedice pe acesta să facă vreo faptă nebunească, Tatiana și-a asumat orice risc și s-a întors la Leningrad, angajându-se infirmieră la spital.

Absolut remarcabilă transformarea Tatianei. Adolescenta naivă și inocentă dispăruse complet, fiind obligată să se maturizeze forțat de ororile războiului, locul acesteia fiind luat de o femeie puternică și hotărâtă, o supraviețuitoare și o luptătoare, care încropise deja un plan de salvare pentru ea și Alexander, sesizând o oportunitate neașteptată. Speranța începuse din nou să înflorească în sufletele lor, mai ales că un mic miracol era pe cale să se producă, dându-le noi imbolduri de a acționa.

”- Merg oriunde în lume, dar numai cu tine. Vrei să ajungi în America? Sunt de acord. Vrei să mergi în Australia? N-am nimic împotrivă. Vrei în Mongolia? În deșertul Gobi? În Daghestan? În zona lacului Baikal? În Germania? În infern? Merg oriunde vrei tu, dar numai cu tine. Dacă rămâi aici, atunci rămân și eu. Nu-l las pe tatăl copilului meu în Uniunea Sovietică.”

Războiul era însă departe de a se fi sfârșit, iar orice plan de viitor era greu de urmărit și realizat, în joc fiind mult prea multe necunoscute, iar Dimitri era o adevărată bombă cu ceas…

Pe cei doi îi vor mai aștepta nenumărate încercări pe muchie de cuțit, care le vor pune la grea încercare tăria sufletească și îi vor forța să ia câteva decizii extreme, finalul cărții fiind deosebit de dramatic și sfâșietor de emoționant.

Cărţile autoarei Paullina Simons pot fi comandate de pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, dol.ro

2. Dincolo de iarnă de Isabel Allende

În mijlocul unui viscol care paralizează orașul New York, personajele acestui roman se luptă, fiecare în felul său, cu iarna: o jurnalistă chiliană plină de viața, o tânără guatemaleză aflată ilegal în SUA și un profesor universitar circumspect. Toți trei, uniți într-o aventură dramatică, își vor descoperi forța interioară și vara de neînvins pe care o poartă în suflet. O carte despre solidaritate, iertare și despre puterea magică a dragostei.

În Brooklynul înzăpezit, o tamponare ușoară în trafic declanșează o neașteptată poveste de iubire târzie. Richard Bowmaster, un profesor universitar ipohondru și solitar, lovește mașina condusă de o guatemaleză, Evelyn Ortega, care trăiește și lucrează ilegal în casa unui afacerist dubios. Ceea ce la început pare un accident minor ia o turnură neașteptată când tânăra, în mod evident terorizată, sună la ușa lui Richard. Speriat, acesta cere ajutorul Luciei Maraz, proaspăta lui chiriașă și colegă, o chiliană greu încercată de viață, dar voluntară și optimistă.

Acțiunea cărții are loc în Brooklyn, New York, la începutul anului 2016, când iarna își făcuse simțită prezența, brusc, paralizând totul în jur.

„La trei săptămâni după Anul Nou, când nimeni nu se mai gândea că rămăsese în urmă calendarul, natura s-a trezit brusc, s-a dezmeticit din toropeala tomnatică și a slobozit cel mai aspru viscol din memoria colectivă.”

Iarna grea și geroasă nu poate aduce nimic bun în viețile oamenilor dar, pentru eroii noștri, viscolul a însemnat o cotitură importantă în viețile lor chiar dacă nimic nu părea a prevesti acest lucru. Din contră, un accident stupid avea să unească trei suflete singuratice și triste dar care aveau nevoie, atât de mult, de puțină „însuflețire”.

„Chiar atunci, în timp ce el bâjbâia după ochelari, o mașină albă care mergea înaintea lui confundându-se cu zăpada a frânat la o intersecție și Richard a izbit-o din spate. Impactul a fost atât de neașteptat, încât pentru o fracțiune de secundă, Richard și-a pierdut cunoștința. Și-a revenit însă imediat, cu aceeași senzație de a se afla în afara propriului corp, cu inima bubuind, scăldat în sudoare, cu cămașa lipită de spinare.  (…)

Cu vântul în față, Richard a patinat până la șoferul care coborâse din automobil. Inițial i s-a părut că era vorba de cineva prea tânăr pentru a avea carnet de conducere, apoi a constatat că era vorba de o fată scundă. „

Astfel, facem cunoștință cu Richard și Evelyn, care ajung să se cunoască datorită acestui accident. Richard, profesor universitar de profesie, un om corect, își asumă responsabilitatea motiv pentru care își lasă cartea de vizită tinerei șoferițe pentru rezolvarea situației. Numai că „situația” era mult mai complicată. De acest lucru se va convinge Richard atunci când, la câteva ore după accident, Evelyn îi face o vizită acasă.

„- Nu trebuia să veniți aici, domnișoară, trebuie să sunați direct la societatea de asigurări, a bâiguit.

Fata tăcea. Nemișcată, semăna cu o stafie îndărătnică. N-a reacționat nici când i s-a repetat că trebuia să sune la asigurări.

– Vorbiți engleza? a întrebat Richard în cele din urmă.”

Cum nu reușește să comunice cu fata, Richard este nevoit să apeleze la chiriașa sa, Lucia, colegă cu el la Universitate. Richard, un morocănos de felul său, intuise foarte bine că aceasta avea să se înțeleagă cu Evelyn dar ceea ce află va fi o surpriză de proporții pentru toți trei.

În jurul acestor trei personaje se construiește un roman bogat, palpitant și de mare intensitate emoțională, care tratează teme de acută actualitate – violența, imigrația, migrația economică și efectele ei asupra copiilor –, dar din care nu lipsește, că în multe dintre cărțile lui Isabel Allende, elementul magic și încrederea într-o forță care ajută la restabilirea ordinii și a justiției naturale.

Cărțile autoarei Isabel Allende pot fi comandate pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

3. Visele nu dorm niciodată de Natasa Alina Culea

Sensibilitatea şi unicitatea caracteristică stilului autoarei răzbat din fiecare rând al cărții  – o carte care mi-a oferit o experiență literară aparte, imposibil de încadrat într-un tipar, începând de la titlul cărţii şi titlurile capitolelor – splendide, inspirat alese – până la minunata copertă ce îmbrăţişează spectaculoasa poveste din paginile ei.

Povestea e scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lea Leroy, o scriitoare în vârstă de 45 de ani, împărțită între două iubiri, dar care, din păcate nu o împlinesc sufletește, iar postura în care se află -prinsă într-o căsătorie pe punctul de a se sfârși și iubirea față de un bărbat mai tânăr, suficient de egoist si nehotărât ca să nu o merite – îi crează un dezechilibru emoțional, prilej de dureroase introspecţii interioare. 

Finalul primei părți a cărții – Legămintele macilor – marchează momentul plecării ei spre o vilă izolată undeva în munții Elveției. Spre altceva. O călătorie care se va dovedi aproape ca una iniţiatică. 

Partea a doua a cărții – Arca celor 11 nopţi, cu sosirea la vilă și tot ce se va întâmpla acolo, cei pe care îi va întâlni, interacțiunea celor 11 personaje pe parcursul a 11 zile (11 – un număr anume ales, cu o anumită semnificaţie). 

Imaginile artistice din carte sunt foarte puternice, iar senzaţia de irealitate e aproape palpabilă. Decorul hibernal în care se petrece acțiunea e fabulos.

Ninsoarea care nu se mai termină și acoperă și îngroapă totul ca într-o capcană albă și rece, creând un ținut fantasmagoric și izolând hotelul și oaspeții ei de restul lumii, pana de curent ce face ca întregul decor să capete accente întunecate la propriu și la figurat, țipetele unui pui de pasăre în noapte ce par o premoniție a ceea ce se va întâmpla acolo, misterioasa fată găsită în zăpadă ca venită de nicăieri, toate acestea conturează o poveste suprarealistă, o experiență paranormală, mistică, ruptă de timp și spațiu.

4. Blue de Danielle Steel

Ginny Carter, cândva o stea în plină ascensiune la știrile TV, avea o viață fericită în Beverly Hills – până când întreaga ei lume se prăbușește într-o clipită pe autostradă, cu două zile înainte de Crăciun. Distrusă, ea încearcă să-și pună ordine în viață, lucrând în domeniul drepturilor omului prin cele mai cumplite zone din întreaga lume.
Apoi, la comemorarea accidentului fatal, Ginny întâlnește un băiat care îi va schimba viața pentru totdeauna.
Blue Williams, de treisprezece ani, trăiește pe străzi, abandonat de familia sa, mergând rareori la școală. Urmându-și instinctele, Ginny îl ia la ea acasă, dar, suspicios, băiatul fuge în repetate rânduri. Totuși, se întoarce de fiecare dată, iar prietenia lor se adâncește.
Blue este plin de entuziasm, cu un amestec irezistibil de inocență și înțelepciune, în ciuda vârstei sale. Astfel, fiecare devine pentru celălalt familia pe care a pierdut-o.

O minunată, emoționantă și impresionantă poveste, o carte sensibilă, cu mesaj, cu povești de viață, cu personaje puternice, frumoase sufletește, supraviețuitori ai propriilor vieți.

Cartea o are în prim plan pe Ginny Carter, o reporteră cândva celebră, care prezenta știrile TV alături de soțul ei. Erau un cuplu carismatic, foarte apreciat de public. Se iubeau, și aveau și un băiețel adorabil. O viață perfectă, care s-a sfârșit într-o noapte, cu câteva zile înainte de Crăciun, într-un accident de mașină. Soțul și fiul ei au murit, iar ea a murit de asemenea pe dinăuntru. Terminată psihic și sufletește, a vândut casa, a părăsit orașul și s-a implicat în misiuni umanitare care o purtau în cele mai periculoase zone de pe glob.

O misiune dura cam trei luni, iar între misiuni Ginny revenea la New York, unde avea o locuință austeră. „Acasă ” pentru ea nu mai exista…
E adevărat că o avea pe sora ei, Becky, de care era destul de apropiată, dar aceasta era căsătorită, avea copii, avea o familie care o împlinea.

Urma Crăciunul, cea mai tristă perioadă din an pentru Ginny. Și, de această dată, a clacat. Fiind pe punctul de a-și lua viața, o întâlnire – care se va dovedi providențială – a făcut-o să aibă din nou un scop în viață. Ajutorarea semenilor ei era pentru ea o prioritate, așa că nu poate rămâne indiferentă când îl cunoaște pe Blue, un băiețel de 13 ani (ce părea însă mai mic de atât), mulatru cu ochi albaștri, care își ducea viața pe străzi.

Se întoarse și fu surprinsă să vadă un băiețel de vreo 11- 12 anișori, purtându tricou și niște blugi rupți, tenișii cu parul vâlvoi. Se uita la ea cu ochi mari și, chiar și de la distanță, își putea da seama că erau de un albastru luminos, aproape electric, pe un chip de nuanța cafelei cu lapte.
– Ai de mâncare? O întrebă puștiul în timp ce ea se uita la el, șocată de cât de subțire era îmbrăcat pentru vremea de afară.

Era orfan, iar mătușa lui, care îl îngrijise o perioadă, îl abandonase, având proprii copii, și o situație materială prea grea ca să îl aibă în grijă și pe el.

Ginny îl ia la ea acasă – deşi sora ei, când aude, e oripilată că a adus un vagabond în casă – şi chiar îl reînscrie la școală.

– Ai lăsat un vagabond să doarmă acolo? Repetă îngrozită Becky. Te culci cu el?
– Sigur că nu. E un copil. A dormit pe canapea. Dormea într -o baracă de pe lângă blocul meu, și aici sunt minus zece grade.
– Ești nebună? Dacă te omoară în somn?

Cea mai frumoasă parte a cărții este cea care descrie interacțiunea celor doi, felul în care se deschid unul față de celălalt, felul în care se formează relația dintre ei, Ginny fiind dornică să îl ajute, iar el având cu siguranţă nevoie să fie ajutat. Însă lucrurile nu au fost ușoare. Ginny a plecat într-o nouă misiune, iar Blue, în lipsa ei, a fugit de la căminul unde îl lăsase. Era obișnuit să fie părăsit, și nu a crezut ca ea se va întoarce să îl ia din nou la ea, deși îi promisese. Încrederea unui copil abandonat e un lucru foarte fragil. Cum se regăsesc din nou, vă invit să descoperiți citind cartea.

Cărțile autoarei Danielle Steel pot fi comandate de pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, emag.ro

5. Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys

Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys este o carte cutremurătoare, care îți atinge toate coardele sufletului, o adevărată lecție de supraviețuire, iubire, demnitate și curaj!

Acțiunea cărții se petrece într-o perioadă neagră din istoria omenirii din timpul celui de-al doilea război mondial, când principiile umanității au fost crunt călcate în picioare, instaurându-se dictatura, care a permis grave abuzuri la adresa libertății și demnității umane. Însă, așa cum cartea ne-o demonstrează, într-o atmosferă de groază și teroare, adevăratele caractere se oțelesc, găsind resurse nebănuite pentru a rezista și a-și păstra principiile morale!

Este o perioadă pe care trebuie să ne-o aducem aminte mereu, în ciuda disconfortului psihic care ni-l provoacă, pentru ca, strângând rândurile, să avem grijă ca niciodată asemenea fapte terifiante să nu mai fie posibile.

”Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.” – George Santayana

Lina, o tânără adolescentă lituaniană de cincisprezece ani, fiica unui rector universitar, avea în față un viitor luminos, alături de o familie iubitoare care o susținea necondiționat în pasiunea ei pentru pictură, urmând să înceapă cursurile Școlii de Arte din Vilnius. Într-o noapte însă, toată viața ei senină și echilibrată de până atunci avea să fie sfărâmată în bucăți, iar viitorul năruit într-o clipită. Într-o noapte, Lina împreună cu mama ei și frățiorul ei Jonas în vârstă de doar zece ani au fost săltați de poliția secretă sovietică, fără să li se spună vreun motiv și nici unde era tatăl Linei, lăsându-le doar douăzeci de minute la dispoziție pentru a-și pregăti bagajele.

Au fost înghesuiți într-un vagon de tren alături de alte persoane, cu toții intelectuali, la fel de confuzi ca și ei în privința motivului pentru care fuseseră săltați din locuințele lor, pornind către o destinație incertă. După o lungă călătorie, au ajuns în sfârșit la destinația lor. Cu toții urmau să fie trimiși la muncă silnică.

Lina și familia ei se zbătea într-o sărăcie cumplită, foamea fiind la ordinea zilei, ajungând să consume și viermi pentru a supraviețui…

”Gândacii și viermii nu mai constituiau o problemă pentru nimeni. Îi strângeam între degete și îi îndesam în gură. Câteodată, Jonas se întorcea cu pachete de mâncare pe care Andrius și doamna Arvydas le ascundeau în noroi. Dar, pe lângă ocazionalele cadouri mărinimoase din partea lui Andrius, ne transformasem în boschetari, trăind din resturi de mâncare și putreziciuni.”

După o perioadă cumplită de teroare psihică și privațiuni fizice, o nouă lovitură avea să se abată asupra Linei, aflând că aveau să fie mutați într-un alt loc, selectați după criterii obscure. Nesiguranța zilei de mâine era o formă de manipulare psihică a lui Stalin, neștiind în orice moment la ce să te aștepți…

”Cum ne sortau pentru mutarea iminentă? Dar nu era nicio metodă. Psihologia terorii propovăduită de Stalin părea să se bazeze pe faptul că niciodată nu știai la ce să te aștepți.”

Lina și-a găsit puterea de a rezista la toate încercările terifiante la care a fost supusă refulându-și furia în desenele făcute pe furiș, în care transmitea toată intensitatea emoțiilor sale.

La un moment dat, Lina a aflat și motivul pentru care fuseseră deportați: tatăl ei ajutase familia verișoarei ei Joana să fugă în Germania, unde aveau rude, fapt pentru care fuseseră crunt pedepiți.

”Eu plătisem prețul libertății Joanei cu propria mea libertate.”

În ciuda atmosferei apăsătoare care domnește în întreaga carte, reușești să rămâi cu o stare de optimism la final.

În ciuda tuturor atrocităților la care este supus, spiritul uman reușește uneori să reziste și să nu se frângă, încăpățânându-se să spere într-un viitor mai fericit. Important este să nu uităm niciodată lecția pe care ne-a dat-o trecutul, pentru a nu-i mai repeta niciodată greșelile…

Cărțile autoarei Ruta Sepetys se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro, librarie.net

6. Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina

Zuleiha, o tânăra gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiti și intelectuali leningradeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvasi, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei.
Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singură certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.

Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina este o carte excepțională, fascinantă, de o forță extraordinară, care te smulge din confortul tău, trăgând cortina timpului și azvârlindu-te direct în vâltoarea unei perioade extrem de tulburi a istoriei. Este o carte de un realism magic tulburător, în care elementele fantastice punctează câteva momente cheie ale narațiunii, menţinând însă tonul credibil al prezentării obiective a realităţii.

Acțiunea cărții se derulează pe o perioadă de șaisprezece ani, începând din anul 1930 până în anul 1946.

În primul capitol al cărții o cunoaștem pe Zuleiha, o tănără țărancă tătară, în vârstă de treizeci de ani. Se căsătorise pe când avea doar cincisprezece ani cu Murtaza, un tătar ursuz în vârstă de patruzeci și cinci de ani. Îi născuse în cei cincispreceze ani patru fete, care muriseră însă imediat după naștere, întocmai cum prorocise cu o satisfacție răutăcioasă Strigoaica, soacra ei oarbă și aproape surdă, rea ca o viperă, ce avea să împlinească în curând o sută de ani.

Zuleiha este un personaj absolut memorabil, care reușește să te impresioneze prin bunătatea ei nețărmurită și prin extraordinara ei capacitate de a-și accepta cu smerenie și stoicism destinul, fără a se revolta sau a se îndoi de ordinea lucrurilor stabilită de regulile stricte, nescrise, moștenite din moși strămoși, insuflate de mama ei încă din fragedă pruncie.

Zuleiha își accepta cu seninătate soarta și ordinea lucrurilor, ca pe ceva implacabil, dictat de sute de ani și transmis verbal din generație în generație, mai ales prin glasul mullah-hazretului care le propovăduia slujba vineri la moschee bărbaților.

”Mullah-hazret poruncea bărbaților să transmită conținutul discuțiilor de vineri femeilor rămase la treburile casei, pentru a nu se abate de la calea cea dreaptă și a se întări în credința adevărată.”

Însă destinul avea să sfărâme toată acea orânduială într-o clipită, cu o ușurință înfricoșătoare. Noua putere sovietică și-a trimis soldații să adune cotele. Țăranii, obișnuiți deja cu această practică, învățaseră tot felul de tertipuri pentru a-și ascunde roadele pământului și animalele. Însă Murtaza și Zuleiha au avut ghinionul să se întâlnească cu soldații tocmai după ce ascunseseră grânele în cimitir, în mormântul fetelor. În momentul în care comandantul soldaților i-a cerut să le predea recolta, Murtaza a turbat de furie și s-a repezit cu toporul la el, fiind împușcat mortal de către acesta.

Zuleiha, alături de alți țărani, a fost trecută pe o listă a țăranilor deschiaburiți, cărora li s-a confiscat averea și au fost deportați spre o destinație obscură, pe care nu o știa nimeni, nici măcar comandantul, Ivan Ignatov.

”Ignatov nu se gândea prea mult la soarta viitoare a celor pe care-i avea sub supraveghere. Treaba lui era să-i predea. Când Ilona îl întreba unde erau duși țăranii bărboși chinuiți, care se târau toată ziua în sănii pe străzile Kazanului, ei i-o reteza: acolo unde exploatatorii și cei care sug sângele poporului își vor ispăși până la capăt trecutul negru prin muncă cinstită și își vor câștiga – câș-ti-ga! – dreptul la un viitor luminos. Punct.”

Totuși, Ivan Ignatov avea o strângere de inimă ori de câte ori se uita la Zuleiha, țăranca plăpândă pe care o lăsase fără soț, sâmburii îndoielii începând să încolțească în mintea lui.

Drumul cu trenul a fost cumplit, deportații stând înghesuiți unii în alții, în condiții precare de igienă, iar alimentele complet insuficiente. După o călătorie infernală, din cei aproape o mie de țărani deschiaburiți, cărora li se alăturaseră mai mulți aristocrați leningrădeni și câțiva deținuți de drept comun, au ajuns în înghețata Siberie, destinația lor finală, doar vreo câteva sute, restul murind de foame sau de oboseală, iar vreo cincizeci de suflete au reușit să evadeze.

Coșmarul era însă departe de a se fi încheiat. Trimiși cu o barja la locul aflat în pustietate unde deportații trebuiau să construiască un sat și să muncească într-un lagăr de muncă, mai mulți dintre ei s-au înecat în condiții dramatice, la destinația finală ajungând doar câțiva zeci care erau, paradoxal, cei mai slabi dintre ei și comandantul Ivan Ignatov, măcinat de vina de a nu fi reușit să-i salveze pe cei aflați în supravegherea sa. Mai mult, cei de la centru păreau să fi uitat complet de ei, lăsându-i izolați și complet lipsiți de mijloace de producție sau de subzistență, fără alimente și având în față perspectiva înfricoșătoare a unei ierni geroase, în condițiile în care nici unul dintre ei nu avea haine călduroase. Zuleiha, care devenise mamă după o naștere extrem de dificilă, nu mai era la fel de încrezătoare ca până atunci în forța divină, care părea că uitase complet de acel colț îndepărtat de lume. Modul în care aceștia au reușit să reziste totuși este un elogiu adus capacității umane de supraviețuire și adaptare la condițiile cele mai vitrege, iar în carte vom întâlni câteva figuri remarcabile, caractere puternice care nu puteau fi înfrânte.

O legătură stranie, tulburătoare ia naștere între Zuleiha și Ivan, fiecare simțind o atracție covârșitoare față de celălalt. Ivan fusese intrigat de la bun început de tânăra țărancă, cu ochi verzi fascinanți, simțind o nevoie inexplicabilă de a o apăra, chiar contra propriilor lui interese. Imaginea ochilor ei verzi pătrunzători i-a evocat o altă amintire, a chipului soțului ei ucis, iar aceasta a făcut o fisură în conștiința lui, care s-a lărgit tot mai mult, pe măsură ce noi și noi chipuri ale oamenilor omorâți de el îi reveneau în minte…

O carte copleșitoare, cu atât mai veridică cu cât a fost inspirată din fapte reale, autoarea scriind romanul pornind de la relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia…

Finalul cărții este de o mare încărcătură emoțională, lăsându-te totuși cu un fir de speranță…

”Și ea va simți că durerea care a umplut lumea nu a dispărut, dar a lăsat-o să respire.”

Cartea Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina poate fi comandată de pe dol.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

7. Chemarea îngerului de Guillaume Musso 

O minunată carte în care răsturnările de situații sunt de-a dreptul spectaculoase, iar neprevăzutul, suspansul, tensiunea, magia destinului, dar și romantismul, sunt ingredientele acestei captivante povești.

Prima scenă a cărții ne poartă în New York, aeroportul Kennedy, într-o zi de iarnă. În sala de așteptare aglomerată, un bărbat și o femeie se ciocnesc, își cer scuze automat și pleacă fiecare mai departe, fără să dea vreo importanță incidentului, care avea să le schimbe viețile. Madeline și Jonathan erau doi străini care nu se întâlniseră niciodată până atunci și erau zero șanse să se mai întâlnească vreodată: ea are o florărie la Paris, el are un mic restaurant la San Francisco. Dar, ajunși acasă, fiecare descoperă că nu are telefonul mobil. Adică are un telefon mobil, dar al altcuiva… Când își dau seama de greșeală, sunt despărțiți de zece mii de kilometri! Acțiunea cărții ne poartă la New York, la Paris, la Londra sau San Francisco, urmărind diferite fire pe care se ramifică povestea.

Povestea se derulează pe parcursul a câteva zile, în ajunul Crăciunului, așa că vă recomand această carte ca lectură în această perioadă !

”Există ființe al căror destin este să se întâlnească. Oriunde ar fi. Oriunde s-ar duce. Într-o bună zi, se vor întâlni.”

Întâlnirea de pe aeroportul Kennedy a marcat momentul în care viața fiecăruia dintre ei a intrat pe un alt făgaș. Peste un timp, privind în urmă la întâlnirea lor, Madeline a avut această revelație.

”Nimic nu s-ar fi întâmplat fără acea ciocnire din aeroport. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu și-ar fi schimbat telefoanele din neatenție. Dacă ea ar fi intrat în acea cafenea cu treizeci de secunde mai devreme sau cu treizeci de secunde mai târziu, nu s-ar fi întâlnit niciodată. Așa le era scris. O stranie lovitură a destinului, care alesese să-I apropie într-un moment decisiv. Chemarea îngerului, cum zicea bunica ei…”

Pentru a remedia încurcătura și a-și recupera telefoanele, în care aveau salvate informații extrem de valoroase, Jonathan ia avionul spre San Francisco, iar Madeline spre Paris, fiecare cu telefonul celuilalt. Însă tentația de a cotrobăi în telefonul ”tâmpitei de pe JFK”, respectiv al ”nebunului din aeroport” e irezistibilă, iar asta îi aruncă într-o vâltoare de descoperiri şi revelaţii. Cei doi hotărăsc că trebuie să stea de vorbă față în față, însă fiecare ia hotărârea în sinea lui, fără a-l înștiința pe celălalt, astfel încât, în ajunul Crăciunului, el era în fața florăriei ei din Paris, iar ea în fața restaurantului lui din San Francisco, fiecare privind o plăcuță pe care scria Închis până după Sărbători !

În final, e incredibil cum se așează piesele acestui complex puzzle de mistere, coincidențe stranii, întrebări ce par fără răspuns și răspunsuri ce par imposibile.

Cărțile autorului Guillaume Musso pot fi comandate pe all.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net

8. Unde ai dispărut, Bernadette? de Maria Semple

Când Bee, fiica de cincisprezece ani a lui Bernadette, îi cere mamei sale să plece în excursia cu familia pe care i-a promis-o dacă obține rezultate bune la școală, această din urmă începe să facă pregătiri frenetice pentru călătorie.

Agorafoba și extenuată de viața în Seattle pe care nu și-a dorit-o niciodată, Bernadette este în pragul unei crize de nervi până când, într-o bună zi, dispare de acasă.

Iar lui Bee nu-i rămâne decât să pună cap la cap e-mailuri, documente oficiale și scrisori pentru a dezvălui trecutul secret pe care Bernadette l-a ascuns timp de zeci de ani...

O carte cu o intrigă deosebit de interesantă, care ni se dezvăluie încetul cu încetul dintr-o înlănțuire de e-mailuri, scrisori, articole din ziar și mărturii ale unor personaje.

În ciuda stilului lejer în care e scrisă și a mai multor pasaje pline de umor, cartea ridică mai multe teme de gândire, provocându-te la propriile reflecții. Câteodată, o înlănțuire nefericită de evenimente poate declanșa o reacție emoțională exagerată, provocând un adevărat comportament obsesiv-compulsiv, prea prins în capcana propriilor gânduri și amintiri.

Bernadette fusese cândva o arhitectă genială, unul din pionierii construcțiilor ecologice. Din păcate, ultima ei realizare, o casă realizată integral din materiale reciclabile găsite pe o rază de 15 km în jur, îi adusese atât extazul cât și agonia.

Ingeniozitatea ei i-a fost recunoscută și răsplătită, Bernadette câștigând Premiul MacArthur în sumă de 500.000 de dolari, care se acordă persoanelor care manifestă abilități de geniu în activitatea lor de creație, precum și o capacitate semnificativă de organizare și inițiativă.

Ghinionul a fost că terenul din vecinătatea casei ei a fost cumpărat de un magnat TV, Nigel Mills-Murray, care a înălțat în timp record o reședință somptuoasă.  Deși la început relațiile dintre Bernadette și Mills-Murray au fost cordiale, în scurt timp mai multe mici neînțelegeri au declanșat mai multe șicane reciproce, cei doi ajungând să se urască de-a dreptul. Dorind să scape de vecinul ei nesuferit, Bernadette a vândut casa printr-o agenție. Însă, în spatele cumpărătorului declarat în contract se afla chiar Mills-Murray, care a ras casa de pe fața pământului într-o singură zi.

Pentru Bernadette, distrugerea muncii ei în care pusese atâta suflet i-a declanșat un șoc psihic, de pe urma căruia nu a reușit să-și revină, deși s-a mutat într-un alt oraș.  Faptul că a pierdut mai multe sarcini la rând i-a adâncit starea de depresie. Din fericire, după câțiva ani, a reușit să aibă o fetiță cu totul deosebită, sensibilă și foarte inteligentă, Bee.

Soțul lui Bernadette, Elgin Branch, era un adevărat geniu software, fiind angajat la Microsoft pe o funcție importantă de conducere. Elgin era un bărbat cumsecade însă, prea prins în rutina zilnică și în provocările de la serviciu, nu a remarcat că Bernadette avea nevoie de ajutor pentru a evada din închisoarea pe care propriile ei emoții o ridicaseră în jurul ei.

Deși,  din banii din premiul câștigat de ea, cumpăraseră o casă imensă, o fostă școală-internat ce avea șaisprezece camere, Bernadette nu mai simțise nevoia să mai creeze nimic, neluând nicio inițiativă de a modifica sau îmbunătăți casa în vreun fel, astfel că locuința lor arăta de parcă fusese lăsată în paragină, plantele infiltrându-se în ziduri în nenumărate locuri.

Pentru o persoană cu temperament artistic și creativ, inactivitatea este ca o otravă.

”Oamenii ca tine trebuie să creeze! Dacă nu creezi, Bernadette, o să devii o amenințare la adresa societății.”

Ceea ce avea să declanșeze un întreg șir de întâmplări, cu consecințe imprevizibile, a fost dorința lui Bee de a merge împreună cu părinții ei în Antarctica, ca răsplată pentru rezultatele excepționale la învățătură din clasa a opta.

Copleșită de propriile fobii, Bernadette încearcă frenetic să găsească o portiță pentru a nu merge în excursie.

Cum aparențele înșeală de multe ori, un șir întreg de coincidențe nefericite vor crea o impresie cu totul falsă, care îl vor împinge pe Elgin la o acțiune pripită, cu efecte dramatice.

Dispariția lui Bernadette a fost ca un catalizator pentru trezirea la realitate a mai multor persoane. De multe ori este nevoie doar de un mic impuls pentru a aprecia ceea ce ai deja sau, din contră, de a realiza că este cazul să repari ceva pe care l-ai ignorat.

Acțiunea din ultima parte a cărții se petrece în Antarctica , în mijlocul unui peisaj care-ți taie răsuflarea și care te ajută să-ți cristalizezi propriile gânduri.

”M-am cățărat sus pe stânci și am privit în depărtare. Peste tot, întinzându-se la nesfârșit, era gheață în toate formele posibile: ghețari, banchize, aisberguri, bucăți de gheață în apa liniștită. Aerul era atât de rece și de curat, încât până și în depărtare gheața era la fel de vie și de ascuțită, de parcă ar fi fost chiar în fața mea. Imensitatea aceea, calmul, nemișcarea și liniștea enormă – ei bine, aș fi putut să rămân acolo pentru totdeauna.”

Finalul este luminos și optimist, deschizând calea spre noi perspective.

O carte care îți demonstrează că, uneori, trebuie să dispari pentru a te putea găsi!

Cartea Unde ai dispărut, Bernadette? poate fi comandată de pe elefant.ro, libris.ro, litera.ro

9. Luminile nordului de Nora Roberts

Luminile Nordului este o poveste fascinantă despre renașterea speranței și a iubirii, despre încrederea în viitor și în spiritul dreptății.

Ofițerul Ignatious Nate Burke din Baltimore, este numit șef al poliției dintr-un orășel din Alaska. El se află într-o stare de depresie prelungită cauzată de despărțirea de soție care îl părăsise pentru un alt bărbat, și de șocul pierderii colegului și prietenului sau Jack, împușcat într-o altercație în care fusese și el rănit. Burke speră să-și găsească echilibrul în această adevărată oază de liniște unde nimic nu pare să se întâmple.

Aici o cunoaște pe Meg, o frumoasă aviatoare, o adevărată fiica a munților, rebelă și independentă. O descoperire întâmplătoare zguduie din temelii viața orașului și cei doi se lansează în căutarea unui criminal periculos ale cărui urme sunt presărate cu alte crime, menite să-i ascundă identitatea.

O carte plină de sensibilitate despre puterea de a merge mai departe, atunci când totul pare a fi iremediabil pierdut…

O minunată carte romantic-suspans, o frumoasă poveste de dragoste pe fondul unor întâmplări dramatice, în decorul înghețat al Alaskăi, unde simți că îngheață și sufletul în tine. Dar viața își urmează cursul indiferent de condițiile vremii.

Abia când se întoarse înăuntru își dădu seama că ninsoarea se oprise.
Văzduhul parcă încremenise, era o tăcere perfectă. Lumina slabă a lunii se revărsa peste munții de zăpadă, dându-le o ușoară tentă albăstruie. Aburul respirației îl învălui, făcându-l să se simtă ca o insectă prinsă într-un strop de chihlimbar.
Furtuna trecuse și el era încă în viață.
Intră înapoi în secție, puse de cafea și dădu drumul la radio. O voce adormită, pe care o recunoscu ca fiind a lui Mitch Dauber, vocea orașului, dădea citire câtorva anunțuri locale, știrilor și prognozei meteo.
Oamenii începeau să iasă, urșii își părăseau bârlogurile. Își croiau poteci prin zăpadă cu plugurile și lopețile. Se adunau să discute, să mănânce, să se plimbe și să se culce.
Trăiau.

Cărțile autoarei Nora Roberts pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro

 10. Muntele dintre noi de Charles Martin

Când moare speranța, se naște dragostea

O captivantă povestire despre doi străini care, în urma prăbușirii avionului cu două locuri în care zboară, se trezesc în mijlocul unei sălbaticii necruțătoare, și care, pentru a supraviețui, trebuie acum să se încreadă unul în celălalt.

Într-o noapte furtunoasă, de pe aeroportul din Salt Lake City, decolează un avion particular avându-i la bord, alături de pilot, pe medicul Ben Payne, un foarte bun chirurg, care trăiește o mare durere pricinuită de despărțirea de soția să, și Ashley Knox, o tânăra scriitoare de succes, aflată în drum spre locul în care urmează să se căsătorească.

Avionul care îi transporta se prăbușește în sălbăticia unui ținut muntos îndepărtat și ostil, iar Ashley și Ben se trezesc dintr-o dată în situația de a lupta pentru supraviețuire.

Pe muntele necruțător, pe măsură ce zilele se transformă în săptămâni, rănile fizice suferite de cei doi se vindecă, însă aceștia sunt siliți să se confrunte cu adevăruri surprinzătoare, care dor. Conversațiile intime dintre cei doi, precum și încrederea pe care fiecare o are în celălalt, da naștere unei legături sufletești deosebit de puternice.

În cele din urmă, aflați pe punctul de a pierde lupta pentru supraviețuire, ei reușesc să conceapă un plan pentru a scapă din sălbăticie, dar, cu toată disperarea cu care lupta pentru a se salva, Ashley și Ben nu pot să nu se întrebe ce se va întâmpla cu puternică legătură sufletească dintre ei, o dată ce fiecare va reveni la viața să de dinainte.

„Muntele dintre noi nu este doar o carte care te ține cu sufletul la gură, ci și una care conține un plan sentimental puternic. O carte excelentă, pe care n-o poți lasă din mâna.” – BookReporter.com

„Hei…
Nu sunt sigur cât e ceasul. Chestia asta ar trebui să înregistreze ora. M-am trezit acum câteva minute. E încă întuneric. Cât oi fi zăcut aşa, fără cunoştinţă?
Zăpada năvăleşte înăuntru prin parbriz. O simt îngheţată pe faţă. Parc-aş avea pe obraji vopsea întărită. Atâta doar că nu are gust de vopsea.
Tremur… şi am senzaţia că stă cineva pe pieptul meu. Respir cu greutate. Probabil mi-am rupt vreo două, trei coaste. Poate am pneumotorax.
Aici sus vântul suflă constant, izbind coadă fuzelajului… sau ce-a mai rămas din ea. Ceva deasupra mea, o creangă, poate, plesneşte plexiglasul. Sună că nişte unghii care zgârie o tablă de scris. Se simte parcă mai mult aer rece pătrunzând din spatele meu. De acolo de unde era cândva coadă.
Simt miros de benzină. Presupun că ambele aripi sunt încă destul de pline cu combustibil.
Am o senzaţie de greaţă.

O mână e încolăcită în jurul mâinii mele. Degetele sunt reci şi aspre. Simt o verighetă, puţîn tocită pe margini. E Grover.
A murit înainte să atingem vârful copacilor. Nu pot înţelege cum a reuşit să aterizeze fără să mă omoare şi pe mine.
Când am decolat, temperatura la sol abia atingea câteva grade. Nu ştiam sigur cât era acum. Părea mai rece. Altitudinea trebuie să fi fost în jur de 3500 de metri. Mai mult sau mai puţîn. Era imposibil să fi căzut mai mult de 150 de metri când Grover a înclinat aripa. Panoul de control e întunecat, stins. Acoperit de zăpadă. La interval de câteva minute dispozitivul GPS de pe bord pâlpâie, apoi se stinge din nou.
Pe undeva, pe aici, era un câine. Numai colţi şi muşchi. Cu păr foarte scurt. Cam de mărimea unei cutii de pâine. Când respiră, scoate nişte sunete gâlgâitoare, nervoase. Parcă vrea să sară cu toată viteză. Stai…
„Hei, băiete… Stai aşa… nu. Nu aici. Bine, hai, linge, dar nu sări. Cum te cheamă? Ţi-e frică? Da… şi mie.“
Nu-mi amintesc numele lui.

Mi-am revenit… am stat aşa, inconştient, multă vreme? E un câine aici. Îngropat între haina şi subsioara mea.
V-am spus deja despre el? Nu-mi amintesc numele lui.
Dârdâie, iar pielea din jurul ochilor îi tresare uşor. De câte ori suflă vântul, sare în sus şi mârâie la el.

Amintirea e înceţoşată. Vorbeam cu Grover, el pilota, sau poate se înclina spre dreapta, în timp ce pe panou au început să apară linii luminoase albastre şi verzi, iar sub noi se aşternea un covor de întuneric şi nu zăream nicio lumină pe o întindere de şaizeci de mile în orice direcţie, dar… uite-o pe femeie. Încerca să se întoarcă la logodnicul ei, la o repetiţie pentru masă festivă. Să arunc o privire.

…Am găsit-o. Fără cunoştinţă. Cu pulsul mărit. Ochii îi erau atât de umflaţi încât practic erau închişi. Pupilele dilatate. Era vorba probabil de o comoţie cerebrală. Avea câteva plăgi pe faţă. Câteva vor trebui cusute. Umărul drept e dizlocat, iar femurul stâng, fracturat. Osul nu a străpuns pielea, dar piciorul face un unghi exterior, iar pantalonul stă foarte fix pe el. Trebuie să i-l fixez . . . după ce îmi recapăt suflul.

…Se face tot mai frig. Cred că, până la urmă, ne-a prins furtuna. Dacă nu găsesc ceva cu care să ne acoperim, vom muri îngheţaţi până în zori. Trebuie să fixez piciorul ăsta dimineaţă.

Rachel… nu ştiu cât timp mai avem, nu ştiu dacă vom ieşi cu bine de aici… dar… retrag tot ce-am spus. Am greşit. Eram furios. N-ar fi trebuit să spun asta. Tu te-ai gândit la noi. Nu la tine. Acum înţeleg totul.
Ai dreptate. Ai avut mereu dreptate. Totdeauna mai rămâne o şansă.

Totdeauna.”

„Muntele dintre noi este singurul munte pe care nu îl pot urca.”

În 2017 cartea a fost ecranizată, cu Kate Winslet în rolul principal, iar, după cum am văzut în trailerul filmului, avem parte de nişte filmări şi peisaje care îţi taie răsuflarea.

Cartea Muntele dintre noi de Charles Martin poate fi comandată pe kerigma.ro, emag.ro

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP