Top 10 cărți historical-romance cu mult umor

Cărțile din acest top sunt deosebit de calde și pline de umor, reușind să te lase cu o stare de bună dispoziție la sfârșitul lecturii.

Menționez că în momentul în care am întocmit acest top nu citisem încă Doamna cu umbrelă neagră de Mary Balogh – o carte care m-a făcut să râd în hohote!

1. Darul de Julie Garwood, Editura Miron (The Gift)

Face parte din seria Crown’s Spies:

1. Doamna leului – Editura Miron (The Lion’s Lady) – 1988
2. Îngerul păzitor – Editura Miron (Guardian Angel) – 1990
3. Darul – Editura Miron (The Gift) – 1991
4. Castele – Editura Miron / Castele – Editura RAO (Castles) – 1993 – recenzia

Cărțile historical-romance ale lui Julie Garwood sunt fermecătoare, calde, romantice, amuzante  și cu o acțiune antrenantă de la prima până la ultima pagină.

Darul m-a încântat prin intrigă și stilul plin de umor al cărții. Ambele personaje principale m-au cucerit, chimia dintre ele fiind foarte puternică încă de la primele pagini. Pe cât de mult sunt de diferiți unul de celălalt, pe atât de bine se completează reciproc. Nathan este un bărbat uriaș ca statură, plin de mușchi, un războinic dur și viteaz, călit în lupte, dar care se va dovedi capabil de multă iubire și tandrețe, iar Sara este bună, iubitoare și inocentă, dar în același timp foarte loială și curajoasă.

Acțiunea cărții începe în anul 1802, când regele George, deja cu mințile rătăcite, s-a decis să pună capăt vrajbei ce exista de secole între clanurile St. James, o familie de războinici neîntrecuți, și Winchester, o familie de oameni uneltitori, dornici de înavuțire. Soluția regelui a fost să facă un contract pe care să-l semneze ambele părți, care stipula ca Nathan, marchizul de St. James să o ia în căsătorie pe Sara Winchester. În urma căsătoriei, Nathan urma să primească o sumă mare de bani și, dacă producea și un moștenitor, intra în posesia unui teren aflat între proprietățile celor două familii, foarte important întrucât rezerva de apă trecea pe acolo. Dacă însă erau încălcate condițiile impuse, toată averea promisă de rege intra în posesia familiei Winchester.

Toate bune și frumoase, până facem cunoștință cu cei doi miri. Nathan, marchizul de St. James, era un tânăr cu păr arămiu închis și ochi verzi ce, deși abia împlinise paisprezece ani, se remarcase deja prin vitejia și forța sa în lupte.  A pășit arogant în sală, nerăbdător să-și cunoască mireasa hărăzită, ce se lăsa așteptată. Când a ajuns în sfârșit, mai mult târâtă, i-a făcut pe toți să izbucnească în râs. Sara, cu ochi căprui, o cascadă de bucle aurii și o față angelică, era o mică furie, învăluită într-o pătură veche de care ținea cu putere. Se agățase cu disperare de piciorul tatălui ei și se străduia să-i smulgă cu dinții o ciosvârta din genunchi. Baronul Lawrence, în casa căruia se desfășura ceremonia, și-a pierdut răbdarea. A înșfăcat mireasa cu pătură cu tot și i-a trântit-o lui Nathan în brațe. Mireasa și-a aruncat brațele după gâtul lui Nathan, implorându-l să nu-l lase pe tatăl ei să o bată. Mireasa lui avea patru ani…

Acțiunea cărții se mută în anul 1816. Nathan și Sara nu se mai văzuseră din ziua nunții.

Nathan parcursese un drum presărat cu multe obstacole. Forțat să se confrunte cu trădarea tatălui său, care complotase contra regelui, trebuise să lupte din greu pentru a reabilita numele familiei. Silit de împrejurări, se apucase de piraterie, pe care o practicase cu mult succes sub numele de Pagan. Nu era însă decât o problemă de timp până ce avea să fie prins și spânzurat, astfel că la insistențele bunului lui prieten Colin se lăsase de piraterie și înființase cu acesta Compania de Navlosiri Smarald. Deși era cinic în privința femeilor, întrucât în urma trădării unei foste iubite ajunsese să fie încarcerat și biciuit, darul promis de rege l-ar fi ajutat să-și dezvolte afacerea începută, astfel că era hotărât să ducă la îndeplinire contractul, în ciuda faptului că femeile Winchester aveau reputația că se îngrășau peste măsură, având o poftă de mâncare gigantică.

”Deși gândul de a avea o nevastă alături îl atrăgea cam la fel de mult ca o scaldă printre rechini la miezul nopții, Nathan era pregătit să îndure și acest calvar.”

Stupoare însă! Sara era o tânără încântătoare, prea frumoasă, prea feminină și prea subțire pentru a face parte din familia Winchester.

Răpirea nu decurge deloc conform așteptărilor lui Nathan. Sara hotărâse tocmai atunci să fugă de acasă pentru a-i sări în ajutor mătușii ei, Nora, ce fusese sechestrată de tatăl și unchiul ei. Nathan, văzând-o coborând pe fereastră și neștiind ce scop avea, s-a hotărât s-o urmărească. Râzi în hohote citind cât de neîndemânatică era Sara în îndeplinirea misiunii sale și de câte pericole scăpase ca prin urechile acului, fără să știe, doar intervenției din umbră a lui Nathan.

La finalul misiunii de salvare a mătușii ei, Sara ajunge într-o cârciumă, unde-l înfruntă pe unchiul ei.  În drum spre ieșire, mai mulți clienți de reputație îndoielnică au înconjurat-o, dornici să pună mâna pe ea. Era timpul ca Nathan să intervină, ceea ce acesta a făcut-o cu iuțeala fulgerului, pocnind din bici și împrăștiindu-i pe atacatori.

Revenită în simțiri, Sara i-a mulțumit plină de recunoștință uriașului ce o salvase, zicându-i  să o lase jos din brațe, întrucât se întâmplă ca ea să fie măritată. Când Nathan și-a dezvăluit identitatea, precizându-i în același timp că ea îi era datoare cu o noapte a nunții, a realizat că, în ciuda trecerii anilor, mireasa lui tot o furie rămăsese. Făcând un tărăboi cumplit, a a începu să zbiere că totul nu e decât o farsă, astfel că Nathan, amuzat de reacția ei, a dus-o pe sus în cabina lui de pe vas, a luat-o și pe mătușa ei, lăsând-o în seama omului de încredere Matthew, și-a adunat echipajul și a pornit la drum.

”Îi plăcuse reacția. Lady Sara nu era deloc subtilă. Se îndoia că ar fi ajuns să se întrebe vreodată ce era în mintea ei. Obișnuit de-o viață cu vicleșugurile, Nathan găsea înviorătoare candoarea soției sale. Cam zgomotoasă, dar totuși înviorătoare.”

După ce se terminară zbieretele, Nathan s-a dus în cabină pentru a-i preciza soției sale îndatoririle sale, din care cea mai importantă era să-l asculte. Imediat, Sara i-a ripostat că și ea se așteaptă ca el să-i asculte și să-i îndeplinească toate dorințele ei și, mai mult, s-o iubească și s-o prețuiască, întrucât așa scrie în contract.

”- Chiar vrei să te iubesc și să te prețuiesc?

– Fii sigur că da, răspunse ea, încrucișându-și brațele la piept. Mi-ai promis dragoste și prețuire, Nathan, și, pe toți sfinții, ai să mi le oferi.”

Totuși, la insistențele lui, a trebuit să recunoască faptul că și ea trebuia să-l iubească și să-l prețuiască și, într-adevăr, să-l asculte. Totuși, partea cu ascultatul era cam dificilă, Sara comentând la orice decizie a lui. Mai mult, a precizat că ea se va culca cu el doar după ce el o va curta cum trebuie o perioadă corespunzătoare și după ce își vor rosti jurămintele în fața unui preot. Discuția s-a încins și, supărată că el nu stătea să-i asculte pretențiile, Sara l-a urmat pe punte, zbierând și întrebându-l dacă a auzit ce i-a spus ea, nedându-și seama că aveau drept auditoriu întregul echipaj, care îi sorbea fiecare cuvințel.

”- Dară, pui prinsoare c-a auzit fiecare vorbuliță! strigă altul. N-ai să-l lași pe căpitan să pună mâna pe mata până nu vă luați cu popă.”

Pentru a pune capăt circului, Nathan a urmat-o în cabină și a sedus-o, făcând dragoste cu ea cu pasiune. După aceea, Sara s-a simțit prețuită întrucât el a luat-o în brațe și se gândea mulțumită că în următoarea zi avea să-și înceapă oficial viața de soție a lui, fiind hotărâtă să-și apere și să-și respecte jurămintele.

A doua zi însă avea să se dezlănțuie iadul, iar viața ordonată a lui Nathan de până atunci avea să fie dată complet peste cap.

Mai întâi, bucătarul s-a împiedicat în umbrela lui Sara lăsată neglijent pe punte și s-a lovit la cap. Pentru a se revanșa față de el, Sara s-a oferit să gătească supa în locul lui, nespunând că nu mai făcuse niciodată acest lucru. Din nefericire, a folosit carnea stricată pe care bucătarul omisese să o arunce, așa că în curând tot echipajul se zvârcolea în dureri groaznice de burtă.

Următoarea zi, întristată că toată lumea părea supărată pe ea, Sara se plimba cu umbrela pe punte când aceasta s-a încurcat în niște frânghii. Pentru a o elibera, a dezlegat frânghiile și, în curând, toată corabia s-a aplecat pe o parte, pierzând două vele, tot echipajul trebuind să facă mari eforturi pentru a echilibra corabia. Exasperat, Nathan i-a cerut toate umbrelele pentru a i le arunca în mare. Rușinată, Sara l-a rugat să o lase pe ea să le distrugă, pentru a nu o umili și mai tare în fața echipajului. Părându-i rău de ea, Nathan a cedat. Mare greșeală! Vrând să îndeplinească promisiunea făcută, confundând spiraiul cu un horn și niște bucăți de fier vechi cu o vatră, Sara le-a dat foc umbrelelor, Nathan reușind în extremis să stingă focul. Deși furios și speriat de ce putea să se întâmple, nu putea să ignore însă plânsul ei disperat și reproșurile pe care și le făcea singură, așa că a sfârșit prin a o consola, ținându-i totuși o predică despre pericolul focului – spaima tuturor marinarilor.

După acest incident, Sara a decis că va trebui să facă totul pentru a-și mulțumi ”slujbașii”, cum numea ea echipajul. Prin urmare, după o săptămână, cu toții purtau funii de usturoi în jurul gâtului pentru a se apăra de năzbâtiile ei. Cu toții ajunseseră să o considere pe ea răspunzătoare de toate relele, un marinar susținând chiar că i-a apărut un  neg pe mână doar pentru că s-a atins accidental de ea pe punte.

Amuzat văzând reacția celor din jur față de Sara, Nathan a avut o revelație năucitoare.

”Crezuse că trebuia să-și apere soția de lumea din jur. Acum, era dator să apere lumea de soția lui.

Era o revelație absurdă, desigur, dar îl făcu să adoarmă cu zâmbetul pe buze.”

Vor urma multe peripeții, situații și replici pline de umor la care râzi în hohote, dar și trădări și situații tensionate.

Cartea se citește foarte ușor și te binedispune, demonstrându-ți în același timp și efectul  miraculos al dragostei. Sara este bună și plină de candoare, dar cu o putere de a iubi și a ierta infinită, reușind să-l transforme complet pe cinicul Nathan într-un bărbat tandru și iubitor, care ar fi făcut orice pentru a o face fericită.

Cărțile autoarei Julie Garwood pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

2. Vicontele care mă iubea de Julia Quinn, Editura Miron (The Viscount Who Loved Me)

• Face parte din seria Bridgerton

1. 1. Eu și ducele (The Duke and I – 2000)
2. 2. Vicontele care mă iubea (The Viscount Who Loved Me – 2000)
3.     2.5. The Viscount Who Loved Me: The Epilogue II – 2006
4. 3. Propunerea unui gentleman (An Offer From a Gentleman – 2001)
5.     3.5. An Offer From A Gentleman: The Epilogue II – 2001
6. 4. Seducătorul domn Bridgerton (Romancing Mister Bridgerton – 2002)
7.     4.5. Romancing Mister Bridgerton: The Epilogue II – 2007
8. 5. În căutarea unui soț (To Sir Phillip, With Love – 2003)
9.     5.5. To Sir Phillip, With Love: The Epilogue II – 2009
10. 6. Păcătosul conte Kilmartin (When He Was Wicked – 2004)
11.     6.5. When He Was Wicked: The Epilogue II – 2007
12. 7. Sărutul lui (It’s in His Kiss – 2005)
13.     7.5. It’s in His Kiss: The Epilogue II – 2005
14. 8. Fii a mea, Lady Lucinda (On the Way to the Wedding – 2006)
15.     8.5. On the Way to the Wedding With 2nd Epilogue – 2015
16. 9.1.-9.9. The Bridgertons: Happily Ever After – 2013 

Toate cărțile din această serie m-au încântat. Le-am citit în ordine, una după alta, iar când am ajuns la sfârșit mă atașasem de fiecare dintre personaje și aveam impresia că îi cunosc personal. M-a impresionat devotamentul și iubirea dintre cei opt frați, cum fiecare găsea un sprijin la ceilalți în momentele critice.

Vicontele care mă iubea mi-a plăcut în mod deosebit. Este extrem de romantică, scrisă cu mult umor, dar în același timp și foarte emoționantă și cu înțelesuri profunde.

Anthony era cel mai mare dintre cei opt frați. Vicontele Edmund Bridgerton și soția sa Violet se căsătoriseră din dragoste și imediat avuseseră și primul copil, pe când el avea douăzeci de ani iar ea doar optsprezece. La doi ani după Anthony urmase Benedict, la încă patru Colin, apoi Daphne, Eloise, Francesca și Gregory.  Edmund, un om plin de înțelepciune, fusese mereu de părere că un tată trebuie să-și vadă și să-și audă copiii, astfel că își făcea mereu timp pentru a se juca cu ei, a le vorbi despre filozofie, a le recita poezii și a le spune câte o poveste în fiecare seară. Era un munte de om, cu umeri lați și plin de forță. Astfel că Anthony a avut un șoc cumplit în momentul în care, la vârsta de optsprezece ani, venind acasă în vara de dinainte de a pleca la Oxford, a aflat vestea că tatăl lui a murit înțepat de o albină. Mama lui era gravidă cu al optulea copil, Hyacinth…

Fiind cel mai mare dintre frați, Anthony petrecuse cel mai mult timp cu tatăl lui. Fusese eroul lui, omul perfect din toate privințele. Anthony nu-și putea închipui că l-ar putea depăși în vreun fel, inclusiv să trăiască mai mult decât el. Temerile sunt frici iraționale, dar care pentru persoana în cauză sunt foarte reale. Anthony, deși își dădea seama că nu există nici un fundament logic pentru convingerea lui, știa în sinea lui că nu va depăși vârsta de treizeci și opt de ani și se împăcase cu această idee.

Dar, până atunci, viața trebuia trăită din plin, iar Anthony își terminase între timp studiile, se ocupa de afacerile familiei și avea nenumărate aventuri, ajungând un crai binecunoscut în societate. Totuși, ajungând la vârsta de douăzeci și nouă de ani, responsabilitatea față de titlu îi impunea să se însoare și să aibă un moștenitor, fiind convins că, după moartea lui, frații și surorile lui vor avea grijă de acesta.

Erau însă câteva condiții de bază pe care viitoarea soție trebuia să le îndeplinească.

În primul rând, trebuia să fie cât de cât atrăgătoare, pentru a exista o minimă atracție între ei.

În al doilea rând trebuia să aibă puțină minte, întrucât experiența cu o tânără debutantă cu care încercase să poarte o conversație îl pusese în gardă în acest sens.

El o întrebase dacă vremea va fi îngăduitoare, iar ea răspunsese ”Nu știu ce este o găduitoare”. Poate că ar fi reușit să evite conversațiile lungi cu o soție mai puțin isteață, dar nu voia copii netoți.

Iar în al treilea rând, nu putea fi o persoană de care să se îndrăgostească. Întrucât convenise în sinea sa că timpul lui era limitat, nu ar fi putut suporta gândul să găsească o legătură miraculoasă, bazată pe iubire, și să renunțe apoi la ea. Nu, cel mai simplu era să fie detașat emoțional și să privească totul logic.

Ținând cont de toate aceste considerente, Anthony a decis că persoana cea mai potrivită pentru a-i deveni soție era Edwina Sheffield, o tânără debutantă de șaptesprezece ani, senzația sezonului, blondă cu ochi albaștri și care părea că posedă și destulă inteligență. Singura problemă părea faptul că Edwina declarase că se va mărita doar cu cel pe care îl va aproba sora ei mai mare cu patru ani, Kate, care debutase și ea tot în acel an. Mama lui Kate murise pe când aceasta avea doar trei ani, iar tatăl ei se recăsătorise imediat cu Mary, care îi fusese o adevărată mamă, nefăcând nici o diferență între Edwina și ea. Tatăl ei murise în urmă cu cinci ani, lăsându-le fără sprijin financiar, astfel că hotărâseră ca debutul ambelor surori să se petreacă în același timp.

Kate nu era deloc încântată de atenția pe care Anthony i-o acorda surorii ei, considerându-l un crai lipsit de sentimente, care ar fi făcut-o nefericită pe sora ei. Având o fire foarte directă, nu se sfiește să-și expună opiniile la un bal în fața lui Colin, fratele lui Anthony. Acesta, amuzându-se copios, se duce la Anthony și îi spune, transmițând intenționat deformat informația, că a cunoscut-o pe sora Edwinei, care numai despre el a vorbit. Anthony era acum sigur de consimțământul acesteia, singura lui grijă fiind ca nu cumva și sora cea mare să se îndrăgostească de el.

Anthony îl urmă pe fratele lui, pregătindu-se sufletește ca s-o cucerească pe sora mai mare a Edwinei. O fată bătrână uitată de toți? O să-i mănânce din palmă.

Însă realitatea avea să-l izbească din plin. În loc de o fată bătrână timidă și neapreciată, a întâlnit o tânără sarcastică, stăpână pe ea și deloc binevoitoare.

Uciderea propriului frate era legală în Anglia, nu? Dacă nu era, ar fi fost tare bine să fie.

Deloc intimidat, Colin continua să se distreze pe cinste. Invocând un pretext, a plecat exact înainte de dansul pe care Kate i-l promisese, silindu-l pe Anthony să îi ia locul.

Anthony se uită la fratele lui, apoi la Kate, care îl privea ca și cum ar fi deflorat câteva fecioare chiar sub ochii ei.

Discuțiile dintre Kate și Anthony sunt departe de a fi amiabile. Amândoi se împung și se tachinează reciproc. Aceeași situație continuă și în perioada următoare. Deși Anthony o simte pe Kate ca pe un spin în coastă, este bulversat complet având un vis erotic cu aceasta.

După mai multe peripeții pline de haz, cei doi ajung singuri într-un birou, ajungând în final să se sărute cu pasiune. Scânteia dintre ei era capabilă să lumineze o încăpere întreagă. Bineînțeles că amândoi sunt răvășiți de întâmplare, fiecare dintre ei încercând să o nege.

Urmează o petrecere la reședința de la țară a familiei Bridgerton, unde Edwina și Kate erau invitate. Mai multe întâmplări petrecute acolo o fac pe Kate să-și reconsidere complet atitudinea față de Anthony, dându-și seama că acesta era bun, onorabil și complet devotat celor la care ținea. Drept urmare, deși în sinea ei și-a dat seama că s-a îndrăgostit de el și că își dorea să-l păstreze pentru ea, i se pare cinstit să-i spună că nu mai are nici o obiecție împotriva lui și că poate să o curteze pe sora ei. Anthony, departe de a fi bucuros, are o strângere de inimă. Renunțase deja la ideea de a se căsători cu Edwina, întrucât ideea de a-i fugi ochii întruna după cumnata lui nu-i părea de bun augur. Totuși, nu putea îndrăzni să avanseze ideea să se căsătorească cu Kate întrucât ea părea singura capabilă să-l facă să se îndrăgostească de ea.

Dar, de multe ori, soarta are propriile ei planuri pe care le pune în aplicare în modurile cele mai neașteptate. În timp ce ei stăteau de vorbă, o albină buclucașă s-a așezat deasupra corsajului lui Kate și a înțepat-o. Înnebunit de panică, îngrozit ca nu cumva ea să moară în urma înțepăturii așa cum murise tatăl lui, Anthony s-a comportat complet irațional. I-a tras corsajul în jos, i-a extras acul și, disperat că n-a ieșit tot veninul, s-a aplecat să i-l sugă cu gura, moment în care au fost surprinși de mamele lor și de Portia Featherington, o bârfitoare notorie, care s-a și grăbit să dea sentința și anume că cei doi trebuiau neapărat să se căsătorească. Nu exista decât o soluție iar Anthony, un om complet onorabil, s-a grăbit să anunțe logodna lor, simțind, în același timp, o ciudată ușurare și bucurie.

După căsătorie, deși pasiunea dintre ei era extrem de satisfăcătoare, Anthony se încăpățâna să lupte contra sentimentelor sale, chinuindu-se să păstreze distanța, deși ar fi vrut să-și petreacă fiecare clipă alături de Kate.

În final, Anthony a reușit să-și deschidă sufletul, să-și dezvăluie temerile și să-și recunoască sentimentele de iubire profundă doar în momentul în care era să o piardă pe Kate într-un accident de trăsură.

Cartea se termină cu un epilog deosebit de amuzant, care ne oferă în același timp și un sfârșit fericit, așa cum autoarea ne-a obișnuit.

Caldă, intensă, romantică, senzuală și plină de umor, cartea Vicontele care mă iubea reușește să te captiveze de la prima până la ultima pagină, lăsându-te cu o stare de bine la final.

Cărțile autoarei Julia Quinn pot fi comandate pe librariadelfin.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, emag.ro

3. O relație periculoasă de Amanda Quick, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice (Dangerous)

O relație periculoasă este una dintre cele mai încântătoare cărți historical-romance scrisă de Amanda Quick. Este foarte romantică, cu mult umor, suspans și puțin mister.

Cartea reușește să te captiveze încă de la primele pagini. Prudence Merryweather, o tânără de douăzeci și cinci de ani, vine în puterea nopții la un gentleman, contele de Angelstone, supranumit și Îngerul căzut, pentru a împiedica duelul pe care acesta urma să îl aibă în zori cu fratele ei.

Cum se ajunsese oare la acel duel?

Prudence trăise toată viața până la acea vârstă în provincie. Moartea părinților ei într-un accident de trăsură în urmă cu doi ani o întristase peste măsură și îi aruncase pe umeri și responsabilitatea fratelui ei mai mic decât ea cu patru ani. Prudence își găsise refugiul în studiul aparițiilor spectrale, un domeniu de care era pasionată. Reputația ei se răspândise repede și, deși nu reușise să certifice vreo astfel de apariție până atunci, era des contactată de persoane ce doreau să intre în legătură cu o fantomă. În cursul unei astfel de investigații, în care fusese rugată de Hester, lady Pembroke, să încerce să înduplece o fantomă să-i spună unde erau ascunse bijuteriile familiei, Prudence avusese un succes fulminant, reușind să găsească legendarele bijuterii, e drept că nu printr-o metodă spirituală ci prin una profund pragmatică, lovind scândurile și descoperind care suna a gol. Lady Pembroke, deloc dezamăgită că nu intrase în legătură cu fantoma ci profund recunoscătoare pentru stilul de viață pe care și-l putea permite în urma descoperirii comorii ascunse, a dorit să se revanșeze față de Prudence și a invitat-o pe ea și pe fratele ei Trevor la Londra, pentru a-i introduce în societate.

Surprinzător, de cum au sosit, Prudence i-a atras atenția lui Sebastian, conte de Angelstone, un bărbat de treizeci și cinci de ani ce avea o reputație teribilă, un sânge rece și un sarcasm ce deveniseră deja legendare.

Sebastian era fiul unui lord și al unei actrițe. Societatea dezaprobase fățis legătura celor doi, care plecaseră în exil. După moartea părinților și fratelui lui, Sebastian se întorsese să-și ia locul în societate, pe care o tratase însă cu mult dispreț, neobosindu-se să le corecteze impresia că era un bastard. Însă, când unchiul lui murise, Sebastian adusese dovezi incontestabile că părinții lui fuseseră căsătoriți legal, astfel că moștenirea și titlul i-au revenit lui și nu vărului lui Jeremy, atrăgându-și astfel profunda antipatie a acestuia și a mamei acestuia, Drucilla, care depindeau acum financiar de renta ce le-o stabilise. Sebastian era însă marcat de un secret extrem de dureros, pe care nu-l împărtășise nimănui. Tatăl lui fusese un explorator pasionat și transmisese acest lucru și fiilor lui. Ajuns la maturitate, Sebastian își făcuse propriile expediții. Părinții și fratele lui muriseră în timp ce veneau să se întâlnească cu el, fiind atacați de niște bandiți în munți. Deși se răzbunase crunt pe ucigașii lor, Sebastian nu se iertase niciodată pentru moartea familiei lui. Mai mult, de atunci nu mai dormise niciodată noaptea, simțind în suflet un gol și o răceală de gheață, fiindu-i teamă că, dacă va adormi înainte de sosirea zorilor, va fi atras pentru totdeauna într-un întuneric nesfârșit, un vid absolut.

Prudence, o făptură luminoasă și excentrică, îl atrăsese ca un magnet din prima clipă în care o văzuse. Dansase cu ea de mai multe ori la rând, sfidând regulile societății, doar pentru a o auzi cum își descria cu pasiune cercetările în domeniul aparițiilor spectrale.

Fratele lui Prudence, Trevor, un tânăr impetuos dar nesăbuit, simțindu-se dator să-și protejeze sora mai mare, aflând reputația lui Angelstone, îl provocase pe acesta la duel, considerând că prin comportarea lui i-a compromis sora.

Prudence, aflând uluită despre acest lucru, venise plină de hotărâre să împiedice acest lucru. Te distrează toate argumentele pe care ea le invocă pentru a-și susține cauza. Sebastian, care nu avea nici o intenție să-i rănească fratele, se amuzase teribil ascultând-o cum își pleda cauza. În final, cedează rugăminții ei și pecetluiește învoirea cu un sărut pasional.

Trevor este plin de el și vine să se laude la Prudence că l-a speriat pe însuși diavolul, contele de Angelstone, care i-a cerut scuze.

Curând însă, societatea va avea un nou prilej de amuzament. Bineînțeles că Sebastian continua să se învârtă doar în jurul lui Prudence, Trevor îl provoca la duel, iar Sebastian îi transmitea cele mai umile scuze.

Până a o întâlni pe Prudence, singura distracție a lui Sebastian era să se ocupe, pe ascuns, de investigații pentru Bow Street, fiind contactat de un inspector de acolo de fiecare dată când acesta primea un caz. Sebastian îl rezolva doar pentru amuzamentul lui, iar inspectorul respectiv culegea toate laudele și beneficiile.

În timpul unei petreceri la țară, Prudence îl urmărește pe Sebastian, care investiga dispariția unui colier și sunt surprinși amîndoi de stăpânul casei singuri într-un dormitor, singura soluție onorabilă fiind să-și anunțe logodna, lucru pe care Sebastian îl face imediat.

La scurt timp, Prudence este contactată de doamna Leacock, speriată de fantoma soțului ei, care o bântuia în fiecare noapte. Dorind să se lămurească dacă era într-adevăr o fantomă sau un nepot al doamnei în cauză ce dorea moștenirea, Prudence îi ia locul în dormitor. Sebastian, știind planurile ei, vine pe fereastră și i se alătură în pat, justificându-i că a venit să o protejeze. Când lucrurile se încing între ei, exact înainte de momentul culminant, își face apariția fantoma.

”- Fantoma, şopti ea.

– La dracu! Contele scutură din cap, încercând să alunge mrejele pasiunii. Se luptă cu pantalonii şi reuşi să-i închidă la loc. Dacă și pe timpul vieții avea același talent de a pica la momentul nepotrivit, nu-i de mirare că cineva l-a ucis.”

Bineînțeles că era unul dintre nepoți :)

Sebastian, la rândul lui, primește un nou caz, o posibilă crimă ce avusese loc la castelul de la țară al lordului Curling care se temea, la rândul lui, că va fi următoarea victimă.

După ce cercetează locul crimei, cei doi se întorc în dormitorul lui Prudence, unde termină ce începuseră înainte de a fi întrerupți atât de inoportun de ”fantomă”, de data asta Sebastian decretând că nu se va opri nici dacă toate fantomele iadului ar apărea în jurul patului.

A doua zi, Sebastian o convinge, cu argumente logice, bineînțeles, că este absolut imperios să se căsătorească imediat, ea putând fi însărcinată în acel moment și nici un copil al lui nu avea să se nască bastard. În plus, interesele și pasiunea lor comună îi făceau neașteptat de compatibili. Prudence acceptă fericită, deși cu o ușoară strângere de inimă că el nu pomenise nimic de iubire, în timp ce ea își pusese la bătaie tot sufletul ei, fiind îndrăgostită de el.

Aventurile continuă în perioada următoare, misterul se adâncește, încă o crimă se petrece, iar indiciile îi conduc spre Jeremy. Să fi fost acesta ucigașul, mai ales că avea și mobilul, sau altcineva, știind ura din familia lui Sebastian, planta false indicii pentru a-l conduce spre acesta?

Prudence era convinsă că Jeremy este nevinovat și, mai mult, dorea să facă totul pentru a-l reconcilia pe Sebastian cu familia lui. Fiind ținta comentariilor acide ale mătușii acestuia, Drucilla, nedorind să-i mai dea acesteia ocazia de a o mai ataca, ca nu cumva Sebastian să se răzbune apoi pe aceasta, Prudence ia hotărârea să-și schimbe întreg stilul vestimentar cu unul la modă. Prin urmare, Sebastian o scoate aproape pe sus din sala de bal când o vede cu ce era îmbrăcată.

”- Sunt uluit și, trebuie să recunosc, profund flatat că ai reușit să-ți zărești soțul în mulțimea de bărbați care se adunaseră să-ți admire pieptul dezgolit.

Prudence îl privi pieziș în timp ce unul dintre valeții lui Hollington se grăbi să deschidă portiera.

– Pieptul meu dezgolit? strigă ea. Milord, vreți să spuneți că nu vă place rochia mea cea nouă?

– Care rochie? Sebastian îi dădu brânci în trăsură întunecată și se înghesui în urma ei. Nu am observat nici o rochie pe tine în seara asta, doamnă. M-am gândit că poate ai uitat să te îmbraci înainte să ieși din casă.”

Curând, Sebastian nu va mai putea să-și nege sentimentele pe care le avea pentru ea. Norocul lui era că Prudence îl iubea necondiționat și nu se temea nici să declare acest lucru. Încetul cu încetul, punând indiciile cap la cap și folosindu-și logica, Sebastian își dă seama cine era adevăratul ucigaș.

Finalul este deosebit de romantic iar Sebastian scapă de răceala de gheață din interiorul lui, înlocuită din plin de căldura dragostei.

Caldă, romantică, cu un ritm alert și replici spumoase ce te fac să râzi în hohote, cartea reușește să te țină în priză de la prima până la ultima pagină, lăsându-te cu o stare de bine la final.

Cărțile autoarei Amanda Quick pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro

4. Dorință împlinită de Pamela Morsi, Editura FLAMINGO GD (Garters)

Dorință împlinită este o carte deosebit de caldă și romantică, scrisă cu multă duioșie și umor, care te reconfortează și te binedispune. Incredibil ce lanț întreg de evenimente avea să declanșeze o pereche de jartiere buclucașe!

Eroina principală a cărții este Esme Crabb, o tânără de șaisprezece ani, harnică, bună și inocentă, ce locuia într-un mic sătuc, Vader.

Rămasă orfană de mamă de la vârsta de opt ani, cu un tată iresponsabil, bun la suflet dar foarte leneș, a cărui unică preocupare era să compună cântece toată ziua și să le interpreteze la vioră, și cu două surori gemene, mai mari decât ea cu un an, fermecătoare dar foarte frivole, Esme fusese nevoită să-și asume de una singură întreținerea micii lor gospodării. După moartea mamei, nemaiavând cine să lucreze pământul, se retrăseseră în munți, unde își încropiseră o locuință într-o grotă, protejând-o de bine, de rău, cu niște crengi. Esme muncea practic toată ziua, dereticând și încropind mâncarea din puținul pe care îl aveau la dispoziție.

Într-una dintre zile, disperată că proviziile erau pe sfârșite, lui Esme îi vine în minte o soluție salvatoare. Dacă una dintre gemene, care atrăgeau bărbații ca un magnet, s-ar fi căsătorit cu cineva cu stare, cu toții ar fi putut beneficia de confortul oferit de acesta. Cel pe care pusese ochii era Cleavis Rhy, un bărbat educat de douăzeci și șase de ani, ce studiase la oraș, dar care se întorsese în Vader după moartea tatălui ca să preia băcănia acestuia. Cleavis Rhy locuia într-o casă impunătoare, în care sigur ar fi încăput cu toții, iar tatăl ei ar fi putut să stea pe verandă și să cânte toată ziua.  Din păcate, nici una dintre ele nu părea dispusă să facă acest sacrificiu, ambele fiind îndrăgostite de același bărbat, Armon Hightower, un pierde-vară ca nimeni altul, care părea la rândul lui, îndrăgostit de amândouă gemenele în aceeași măsură ca și ele de el.

Astfel că Esme, optimistă și plină de hotărâre, a coborât în sat pentru a se oferi pe ea însăși să se căsătorească cu Cleavis. Un plan ideal, dacă ignorai micul amănunt că cei doi abia dacă schimbaseră două vorbe până atunci. Emoționată, Esme intră în băcănie, își ia inima în dinți și îl abordează direct, cerându-l de soț. Privirea șocată pe care el i-o aruncă o intimidează, se bâlbâie și se preface că a întrebat dacă are gem de coacăze, îndoindu-se pentru prima dată de reușita planului ei. Întristată, realizează abia acum cât de utopică fusese ideea ei. În fond, ea nu avea nimic care să-l atragă, fiind o fată simplă, fără educație, cu haine ponosite, care nici măcar nu era frumoasă ca surorile ei. Pregătindu-se să plece, s-a aplecat să-și aranjeze ciorapii care-i căzuseră până la glezne, în lipsa unor jartiere care să-i susțină. Ridicându-și privirea, îl observă pe Cleavis holbându-se la ea. Bucuria îi luminează chipul. Se pare că avea, totuși, ceva care să-i stârnească interesul.

”Asta era. Dorința. O armă neașteptată.”

Mulțumită de revelația ei îi spune, pe un ton șăgalnic, exact cuvintele pe care el le adresa clienților:

”- Dacă ați văzut ceva care să vă placă, spuneți-mi.”

Plină de încredere în reușita planului său, Esme își anunță surorile că în perioada următoare vor trebui să se descurce o perioadă fără ea, întrucât ea trebuie să curteze pe cineva. Degeaba încearcă acestea să o convingă că  bărbatul face curtarea și nu invers, Esme era de neclintit. Drept urmare, Cleavis va remarca cu stupoare zilele următoare că Esme era ca o umbră în urma lui, oriunde s-ar fi dus, inclusiv la crescătoria lui de păstrăvi, unde el studia cu multă pasiune comportamentul acestora.

Esme este plină de admirație observând realizările lui, remarcând totodată și cât era de plăcut privirii, inima începând să-i bată cu putere în prezența lui.

”Cum de nu văzuse ieri cât de bine arăta? Și atât de deștept! Și blând, încât nici peștii nu se temeau de el.”

A doua zi, Cleavis are un adevărat șoc în momentul în care ajunge la băcănie. Esme mătura conștiincioasă veranda, de parcă era deja angajată acolo. Senină, îl anunță că s-a hotărât să îl ajute la treburile pe care le are, pentru a-l răsplăti pentru faptul că le-a dat, de atâtea ori, mâncare pe datorie. Cleavis nu are inima să o dea afară și, drept urmare, Esme începe să deretice prin magazin, să rearanjeze marfa pe rafturi și să interacționeze cu clienții, Cleavis constatând cu surprindere că Esme avea simțul afacerilor, reușind să vândă cu ușurință produsele greu vandabile și mărfurile scumpe.

Cleavis, un om foarte onest, o avertizează că, deși și-a dat seama că ea urmărea să se căsătorească cu el, acest lucru nu se va întâmpla niciodată întrucât el dorește să se căsătorească cu altcineva. Ai fi zis că lucrurile fuseseră tranșate destul de clar, dar ți-ai găsit! Esme nu era omul să se dea bătută cu una, cu două. Îndrăgostită până peste cap de el, Esme era convinsă că până la urmă Cleavis se va lămuri că cel mai bun lucru pentru el este să se căsătorească cu ea. Așa că a doua zi se prezentă din nou la magazin, profitând de primul moment în care erau singuri pentru a-și aranja ciorapii. Nervos și stârnit, Cleavis i-a spus că îi interzice să mai facă acest lucru în fața lui. Calmă, Esme s-a justificat spunându-i că nu are ce să facă, întrucât ciorapii îi cad în permanență, neavând jartiere care să-i susțină.

Agasat, vrând să rezolve problema, Cleavis se duce precipitat la un sertar, ia o pereche de jartiere de dantelă și i le dă, spunându-i să-și fixeze odata ciorapii să nu-i mai cadă, moment în care apare una dintre bârfitoarele de frunte ale satului care, observând ce are Esme în mână și aflând că sunt cadou de la Cleavis, este indignată la culme de legătura sordidă pe care tocmai a descoperit-o și împrăștie bârfa cu mult entuziasm. Întreaga comunitate este revoltată de indecența săvârșită sub ochii lor.

Nici nu mai avea vreo importanță faptul ca Cleavis era complet nevinovat. În ochii micii comunități, doar aparențele contau. Cleavis, un bărbat onorabil și responsabil, își dă seama că singura soluție în situația dată era să facă ce se cuvenea, adică să se însoare cu ea, întrucât în ochii tuturor ea era compromisă fără tăgadă.

Urmează o săptămână idilică, Cleavis realizând cu surprindere că în preajma lui Esme se simțea mai în largul lui decât față de oricine altcineva, deschizându-și sufletul și împărtășindu-i gânduri pe care nu le dezvăluise nimănui.

Norul de fericire pe care plutea Cleavis se risipește însă brusc în momentul în care Esme îl întreabă nerăbdătoare când poate să vină familia ei să locuiască împreună cu ei, că doar nu s-a măritat să-i fie bine doar ei. Deși Cleavis acceptă invazia și face risipă de cadouri pentru familia ei, este îndurerat la gândul că, în timp ce el se îndrăgostise din ce în ce mai tare de ea, Esme îl luase de soț doar pentru averea lui. Esme nu înțelege sursa răcelii lui, considerând că schimbarea lui de comportament se datorează faptului că lui, un om instruit care făcuse școala la oraș, îi era rușine cu ea, o fată simplă de la munte, needucată. Iubindu-l nespus pe Cleavis, Esme încerca din răsputeri să se cizeleze și să se poarte ca o doamnă, pentru ca lui să nu-i mai fie rușine cu ea. În același timp, muncea din răsputeri de dimineața până seara, sperând să intre în grațiile soacrei și să-l facă fericit pe Cleavis.

Deși relația dintre ea și Cleavis se îmbunătățește considerabil după un timp iar pasiunea dintre ei nu dispăruse nicio clipă, totuși o umbră de îndoială plana încă asupra lor, ambii fiind nesiguri de sentimentele celuilalt.

Cleavis va realiza cât de mult îl iubea Esme în momentul în care doi bărbați, membri marcanți în ”Asociația Americană a Crescătorilor de Pești” și în ”Comitetul piscicol” vor veni în vizită pentru a urmări pe viu remarcabilul experiment al lui Cleavis în domeniul creșterii păstrăvilor, Esme, disperată să nu îl facă de râs, face eforturi considerabile pentru a învăța în timp record cum să se comporte și să pregătească o masă de sărbătoare, apelând la bunăvoința Sophronei, care se arată mai mult decât încântată să o ajute.

Esme îi sorbea practic vorbele din gură Sophronei, încercând din răsputeri să învețe să facă totul ca la carte, aranjând tacâmurile în ordinea indicată. Tatăl ei nu s-a putut abține să nu remarce cât de încărcată arăta masa aranjată așa cum trebuia.

”- Este atâta fierărie în jurul farfuriei ăsteia de-ai putea să-ți încropești un plug bunicel.” 

A venit și ziua cea mare, când cei doi bărbați importanți au sosit în vizită. Râzi în hohote citind cum s-a desfășurat masa și ce soluție a ales Cleavis pentru a-și salva soția după o gafă făcută de aceasta.

Epilogul, romantic și amuzant, ne dă posibilitatea să aflăm evoluția personajelor în timp.

Esme și Cleavis formează un cuplu adorabil, susținând teoria conform căreia ”contrariile se atrag”. Fiecare dintre ei îl completează pe celălalt, făcând toate eforturile pentru a-l face fericit. Mi-a plăcut foarte mult cum au reușit să își depășească neînțelegerile dintre ei, demonstrând că atunci când apare o dragoste adevărată barierele pot fi înlăturate cu ușurință, iar oamenii se pot schimba de dragul persoanei iubite.

Cartea te încântă prin pitorescul ei, făcându-ne să simțim din plin atmosfera micului sătuc, cu locuitorii lui și obiceiurile acestora.   

Cărțile autoarei Pamela Morsi pot fi achiziționate pe targulcartii.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net

5. Atingerea dragostei de Eloisa James, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice (When Beauty Tamed the Beast)

Tema Frumoasa și Bestia nu e nouă, am citit mai multe cărți pe această temă și fiecare m-a încântat în felul ei.

Atingerea dragostei se distinge prin stilul plin de umor în care este scrisă, replici spumoase și personaje fascinante.

Linnet Berry Thrynne era o tânără încântătoare de douăzeci și trei de ani, fiica unui viconte, ce era atât de frumoasă că părea de-a dreptul desprinsă dintr-un basm.

Din păcate, un concurs de împrejurări o compromisese în ochii întregii societăți. Pe scurt, prințul Augustus Frederick, duce de Sussex, îi făcuse o curte intensă, furându-i mai multe sărutări după care o anunțase spășit că nu se putea însura cu ea, nefiind de rangul potrivit poziției lui. În plus, niște creveți care îi picaseră prost o făcuseră să vomite în public într-un ghiveci de flori, iar bârfa s-a răspândit cu iuțeala fulgerului, toată societatea fiind convinsă că era însărcinată cu copilul prințului. Nimeni nu punea la îndoială acest lucru, mai ales că se știa că mama ei avusese un întreg șir de amanți, lucru de care fusese conștient și soțul ei, găsindu-și în cele din urmă moartea într-un accident de trăsură, pe când alerga să se întâlnească cu ultimul ei amant.

Situația fiind disperată, venise într-un suflet și Zenobia, mătușa lui Linnet, pentru a găsi o soluție. Linnet le-a declarat răspicat însă mătușii și tatălui ei că nu este însărcinată, întrucât nu s-a culcat nici cu prințul nici cu un alt bărbat. Din păcate, acest lucru nu avea nici o importanță, întrucât societatea ar fi fost convinsă că a scăpat cumva de sarcină.

-Vrei să zici că nu porţi rod în pântec?

– Asta tot încerc să vă spun. Nu m-am culcat cu prinţul. Nu m-am culcat cu nimeni.

O tăcere sinistră se aşternu în încăpere, timp ca vorbele ei să prindă rădăcină.

– Cerule, eşti terminată, şi nici măcar n-ai gustat din borcanul cu dulceaţă, rosti mătuşa ei într-un sfârşit. Acum şi dac-ai încerca să mai repari ceva, e prea târziu. Lumea ar fi convinsă că te-ai… ocupat de problemă, ca să zic aşa.

Zenobia venise însă cu o soluție salvatoare. Ducele de Windebank era disperat să-i găsească o soție fiului lui Piers Yelverton, conte de Marchant, un medic strălucit în vârstă de treizeci de ani ce trăia într-un castel din Wales și care, din păcate, se părea că era impotent în urma unui accident din copilărie. Fiind singurul copil al ducelui, acesta era încântat ca o progenitură regală să-i ducă mai departe numele.

Linnet este încântată de soluția găsită. În ciuda bârfelor ce o însoțeau, ea de fapt nici nu era interesată de bărbați, trista reputație a mamei ei marcând-o.

Dar un gând îi încolţi brusc în minte. Dacă Piers era neputincios, atunci… Atunci el era neputincios.

Nu era obligată să-l sărute. Nu era nevoită să suporte toate neplăcerile derivate din dotările lui ecvestre, care, (mulţumesc, mamă!) o bântuiau şi-o înspăimântau de ani buni.

Astfel că Linnet, însoțită de duce, pleacă să-și întâlnească viitorul soț. Pe drum, ducele îi împuie capul despre calitățile fiului lui astfel că, după puțin timp, știa îndeajuns îndeajuns despre viitorul ei soţ încât să-l introducă ea însăşi în Colegiul Regal al Medicilor, dacă nu ar fi făcut deja parte din el.

Aşadar, urma să se căsătorească cu un geniu. Se părea că avea tendinţa să-şi piardă calmul când era contrazis, dar ea era încrezătoare că-l putea ţine sub control.

Ajunși în sfârșit la castel, pe care aflase deja că viitorul soț îl transformase practic într-un spital, Linnet era nerăbdătoare să-l cunoască. Ajungând într-o cameră unde se afla un bolnav, la căpătâiul căruia se aflau mai mulți medici, este convinsă că l-a identificat dintre aceștia – un tânăr blond, cu o voce autoritară, o statură suplă și o privire arogantă, care punea cu multă siguranță un diagnostic. Nimic mai eronat! Un alt medic îl întrerupe cu multă grosolănie, ridiculizându-i opinia, iar din privirea ducelui realizează că acela era, de fapt, logodnicul ei!

Tot ce era frumos la tatăl său, la el era aspru; ochii săi albaştri erau tăioşi precum o iarnă grea. Nu părea un ins civilizat. Nimeni nu s-ar fi gândit să-i pună chipul pe o monedă, romană sau nu. Linnet realiză deodată că arăta prea dur… prea, prea a bestie. Inima ei se opri în loc, dar ochii lui se plimbară pe chipul ei şi apoi coborâră pe corpul ei, de parcă şi ea era o pacientă pe care o diagnostica.

Piers Yelverton era în permanență morocănos și prost dispus, dar acest lucru se datora infirmității de care suferea. În copilărie, tatăl lui, ducele, fusese dependent de opiu. În una din crizele sale, își confundase copilul cu un diavol și îl aruncase în șemineu, grilajul de fier al acestuia sfârtecându-i piciorul copilului. În urma acestui accident, mama lui Piers, ducesa, își părăsise soțul și plecase în Franța. În ciuda eforturilor doctorilor de acolo, mușchiul nu mai putuse fi vindecat, iar Piers șchipăta în permanență și avea dureri atroce, pe care le mai atenua înotând zilnic. Accidentul avusese și o urmare pozitivă, trezindu-i interesul lui Piers pentru medicină, ajungând în prezent o somitate în domeniu. Deși ducele se vindecase între timp de dependența de opiu și încercase din răsputeri să se împace cu el, Piers nu îl iertase și respinsese orice formă de comunicare. Mai mult, pentru a-l pedepsi și a-l face să se simtă vinovat, îi transmisese și că era impotent, lucru neadevărat de altfel, știind cât de mult ținea acesta la a-și transmite mai departe titlul. Piers fusese uluit când tatăl lui îl anunțase că i-a găsit o logodnică în conformitate cu cerințele lui, enunțate în bătaie de joc – să fie mai frumoasă decât soarele și luna și care să fie în stare să producă o progenitură fără concursul lui. Deși Piers își dă seama de la prima privire pe care i-a aruncat-o că Linnet nu era însărcinată, este surprins de spiritul și vioiciunea tinerei și de replicile ei pline de umor.

– Mergi aşa din cauza piciorului? întrebă ea pe un ton ridicat.

– Tu ce crezi, rosti, oprindu-se din nou. Crezi oare că mă clatin ca un marinar beat de amorul artei?

– Nu mă refer la şchiopătat, ci la faptul că te grăbeşti pe coridor mai rău decât o slujnică de la bucătărie care fuge de frica bucătarului.

Bărbatul încremeni pentru un moment, iar apoi, spre surpriza ei, scoase un hohot ca un lătrat. Suna ruginit, de parcă nu mai fusese folosit de ani.

Deși convin amândoi că logodna va trebui anulată, sosirea pe neașteptate a mamei lui Piers o determină pe Linnet să-și mai amâne plecarea, pentru a-i da posibilitatea ducelui să-și reînnoiască legăturile cu familia lui. În perioada următoare, Piers este tot mai fascinat de Linnet, petrecând tot mai mult timp în preajma ei. În fiecare dimineață, devreme, o trezea și o lua cu el să înoate. Constată cu surprindere că îi făcea plăcere compania ei, replicile ei pline de haz provocându-l și amuzându-l. În același timp, își dă seama că ea era de fapt inocentă, întrucât nu își dădea seama că el nu era impotent nici când înotau împreună și era lipită de el, deși reacția corpului lui era evidentă. La rândul ei, Linnet era profund atrasă de Piers, pentru prima dată înțelegând ce simțea mama ei când alerga să se întâlnească cu un amant.

O furtună stârnită pe neașteptate în timp ce înotau îi silește să se adăpostească în postul de gardă unde pasiunea lor se dezlănțuie, petrecând momente fierbinți împreună. Linnet constată că nu-i putea rezista în nici un fel lui Piers, tânjind după fiecare moment petrecut cu el.

Obrajii care-i ardeau ştiau de ce. Micul fior care-i străbătu coapsele ştia de ce. Mai merg o singură dată, îşi promise ea. Nu ar fi prea riscant. Nu era o uşuratică, nu? Dar odată ajunşi la postul de pază? Uşuratică.

Piers, deși îndrăgostit evident de Linnet, considera că ea era prea bună pentru el, nedorind să o condamne la o viață de chin alături de el. O epidemie de scarlatină izbucnită pe neașteptate îi întărește convingerea că trebuie să o alunge de lângă el, pentru a o proteja. Cu o voită grosolănie, respinge declarațiile ei arzătoare de dragoste și o trimite la Londra împreună cu tatăl lui, ducele. Ceea ce el nu știa era faptul că ducele se împăcase între timp cu soția lui și rămăseseră împreună în postul de gardă, pentru a fi aproape de fiul lor.

După o săptămână de eforturi intense de a îngriji bolnavii ce veneau în valuri și a stopa răspândirea epidemiei, Piers are o revelație cumplită. Își dă seama că și Linnet putuse contracta boala înainte de plecare și alergă disperat să o găsească, dându-și seama, abia în acel monent, că pentru a proteja cu adevărat pe cineva trebuie să îl ții aproape.

De asemenea, realizează că, și dacă nu ar fi bănuit că ea era bolnavă, oricum s-ar fi dus după ea, simțind că viața lui era goală și fără sens fără prezența ei. Influența lui Linnet se simțea și în comportamentul lui, Piers devenind mult mai blând și mai înțelegător față de cei din jur.

Este dramatic momentul în care o găsește pe Linnet, aflată pe moarte, aruncată să zacă într-un coteț de păsări plin de găinaț! Piers începe lupta vieții lui, pentru viața ei. Neavând pe cine să se bazeze, fiind departe de castel, o îngrijește el singur, cărând-o în brațe cu eforturi supraomenești, în ciuda durerii care parcă îi tăia piciorul în două. După ce reușește să o salveze pe Linnet, rolurile se inversează, fiecare văzându-și practic parcă într-o oglindă vechea reacție. E timpul lui Piers să simtă din plin amărăciunea respingerii, Linnet fiind oripilată de felul cum arăta ea acum, cu pielea plină de pete roșii și coji. Acum Piers trebuia să găsească argumente pentru a o convinge că nu aparențele contează și că poți iubi cu adevărat pe cineva dincolo de aspectul exterior.

Cartea ne oferă o lecție extraordinară despre puterea vindecătoare a dragostei, despre a vedea dincolo de aparențe, de a-ți accepta propriile defecte, a te schimba de dragul celuilalt și a lupta pentru a-ți găsi fericirea.

Epilogul e deosebit de romantic, ducându-ne peste câțiva ani și oferindu-ne informații despre evoluția personajelor.

O carte superbă, pe care o citești cu zâmbetul pe buze în cea mai mare parte, dar care reușește să-ți atingă sufletul…

Cărțile autoarei Eloisa James pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net

6. O dată pentru totdeauna de Judith McNaught, Editura Miron (Once and Always)

O dată pentru totdeauna este o emoționantă și neobișnuită poveste de dragoste între o americancă crescută și educată cu un spirit liber și între un arogant și cinic lord englez. Intensă, pasionantă, cu replici pline de umor, cartea ne oferă multe situații în care personalitățile celor doi se înfruntă, în final amândoi capitulând în fața magiei dragostei.

Victoria Seaton era o tânără impetuoasă, dulce și spirituală, bună și generoasă, ce crescuse în America alături de părinții și sora ei Dorothy, cu un an mai mică decât ea, pe care îi adora. Cu tatăl ei, medic, avea o legătură specială, însoțindu-l adesea în vizitele lui la pacienți.

Din păcate,  pe când Victoria avea optsprezece ani, ambii ei părinți au murit într-un accident de trăsură. Mama ei a apucat doar să mai pronunțe două nume înainte de a muri – ducesa de Claremont și Charles Fielding – duce de Atherton, Victoria aflând astfel cu stupoare că mama ei avusese un titlu înainte de a veni în America. Surprinzător însă, ducesa de Claremont nu a acceptat să o primească decât pe Dorothy, cea fermecătoare și cuminte, insistând ca Victoria, ce era imaginea fidelă a mamei ei, frumoasă, roșcată, strălucitoare, hotărâtă și curajoasă, având tendința să gândească pentru ea și să ia hotărâri în consecință, să fie luată în grijă de Charles Fielding, spre marea bucurie a acestuia. Ceea ce Victoria nu știa era faptul că Charles fusese marea iubire a mamei ei, Katherine.

Charles fusese un mare crai în tinerețe, la vârsta de douăzeci de ani având chiar un copil din flori, Jason, cu o dansatoare franțuzoaică, pe care îl plasase convenabil fratelui său și soției acestuia, doi fanatici religioși ce plecau misionari în India. Zece ani mai târziu a întâlnit-o pe Katherine, de care s-a îndrăgostit nebunește. Din păcate, bunica acesteia s-a opus categoric căsătoriei lor, amenințând că o va dezmoșteni pe Katherine dacă se va mărita cu el. Disperat, Charles a luat hotărârea altruistă de a se sacrifica el însuși, pentru a nu o supune pe Katherine la o viață în sărăcie alături de el. Prin urmare, s-a căsătorit cu o altă tânără, crezând că ea îl va uita repede și își va continua viața luxoasă cu care era obișnuită. Katherine l-a luat complet prin surprindere două luni mai târziu, căsătorindu-se cu un medic irlandez și emigrând în America, demonstrând că nu îi era teamă de muncă, iar banii nu aveau nici o importanță pentru ea, lăsându-l pe Charles să poarte povara unor regrete veșnice.

Șaisprezece ani mai târziu, rămas văduv și fără nici un moștenitor, Charles și-a adus aminte că are totuși un fiu, pe care a plecat să-l caute în India. Din nou, regretele aveau să-l macine pe Charles care a aflat ce copilărie chinuită avusese Jason, ce fusese supus unor abuzuri „religioase” cumplite, fiind salvat la vârsta de zece ani de un căpitan de vas, Mike Farrell. Anii trecuseră și Jason făcuse o avere considerabilă și nu avea nici o dorință de a deveni moștenitorul lui Charles, care îl abandonase complet atâția ani. Totuși, de dragul fiului său, a acceptat în cele din urmă. Ajunși la Londra, Melinda, soția lui Jason, s-a dovedit a fi o ființă frivolă, lacomă și superficială, înșelându-l cu nenumărați bărbați și tocându-i banii. Jason o ignora complet, suportând-o doar de dragul fiului lor. Din nefericire, dorința Melindei de a-l controla pe Jason cu ajutorul fiului lui avea să conducă la o tragedie. Plecând împreună cu amantul într-o călătorie pe mare, Melinda și-a luat și fiul cu ea, vasul naufragiind și neexistând supraviețuitori. Îndurerat, Jason a devenit și mai cinic, refugiindu-se în muncă și refuzând să se mai însoare. În societate se comporta arogant, nepăsându-i de bârfe.

Pentru Charles, sosirea Victoriei era ca o gură de oxigen. Dorința lui cea mai fierbinte era ca fiul lui, Jason, să se căsătorească cu fiica lui Katherine, astfel că s-a grăbit să forțeze lucrurile în acest sens, publicând anunțul căsătoriei lor în Times. Jason a luat foc citind ziarul, spunându-i răspicat lui Charles că el nu se mai însoară niciodată și ieșind ca o furtună. Majordomul, care citise și el vestea, se și grăbise să vină cu paharele de șampanie.

”- A plecat deja? Dar nici nu am avut ocazia să îl felicit pe Domnia Sa Lordul pentru apropiata căsătorie.

– Spre marele tău noroc, spuse Charles chicotind. Mă tem că te-ar fi lăsat fără dinți.”

Între timp, vaporul Victoriei a sosit cu patru zile mai devreme. Deloc mofturoasă, Victoria s-a urcat într-o trăsură care să o ducă la destinație și, când aceasta a pățit un accident pe drum, s-a mutat într-o căruță a unor fermieri ce mergea în aceeași direcție, ajungând la somptuoasa reședință prăfuită și înconjurată de purceluși.

”- Livrările, îi spuse el Victoriei cu o voce puternică, amenințătoare, se fac în spate. Ridicând brațul, arătă imperios spre aleea care mergea de-a lungul casei.

Victoria deschise gura să explice că ea nu făcea nici o livrare, dar atenția îi fu distrasă de un purceluș care-și schimbase direcția și se îndrepta țintă spre ea, urmărit de un fermier gâfâind.

– Ia-ți căruța, porcul și pe tine și cară-te de aici! tună bărbatul în livrea.

Lacrimi de neajutorată veselie țâșniră din ochii Victoriei în timp ce se aplecă și luă în brațe purcelușul evadat.”

Victoria l-a observat apoi pe trepte pe un lord tânăr și întunecat, ce o privea cu asprime. Crezând că acela era Charles, a încercat să-i explice circumstanțele din cauza cărora ajunsese în respectiva căruță, moment în care el a întrerupt-o brusc, spunându-i că marea ei eroare era că a venit acolo și că o va trimite înapoi cu primul vapor, Victoria leșinând pentru prima dată în viața ei. Jason a prins-o imediat, a cărat-o în brațe pe scări și a trântit-o fără prea multă ceremonie pe pat.

Din fericire pentru Victoria, Charles a apărut imediat și a tratat-o pe Victoria cu multă bunătate și amabilitate, adresându-i zeci de întrebări despre trecutul ei și absorbindu-i informațiile cu aviditate.

Deloc intimidat de atitudinea lui Jason, Charles își țesea mai departe urzeala, elogiind calitățile Victoriei în fața acestuia.

”- Dacă micuțul tău îngeraș este atât de al naibii de inocent și curajos, de ce a fost de acord să-și vândă trupul ca să se mărite cu mine?”

Charles s-a grăbit să-l asigure că Victoria habar nu are de planul lui de a o căsători cu Jason, lucru perfect adevărat, de altfel.

”- Mă îndoiesc că Victoria te-ar vrea, chiar dacă ai dori tu asta. Tu ești mult prea cinic și dur și obosit pentru o fată sensibilă, idealistă, ca ea. L-a admirat pe tatăl ei și mi-a spus deschis că vrea să se mărite cu un bărbat ca el – sensibil, blând, idealist. Pe când tu nu ești nimic din toate astea, continuă el, atât de transportat de apropiata lui victorie încât nu își dădu seama că discursul lui se apropia de insulte. Îmi permit să spun că dacă Victoria ar ști că a fost ipotetic logodită cu tine, ar muri pe loc! Și-ar lua viața înainte ca…

– Cred că am imaginea, îl întrerupse Jason, încet.”

Jason a fost de acord, în cele din urmă, să o introducă pe Victoria în societate pentru a o ajuta să-i găsească un soț.

Victoria, la rândul ei, neștiind de toate uneltirile lui Charles, le declarase amândurora că ea era practic logodită cu prietenul ei din copilărie, Andrew Bainbridge, ce era plecat momentan într-o excursie prin Europa, dar care îi promisese că va veni după ea să o ia în căsătorie.

În perioada următoare, Victoria reușește să-i câștige de partea ei pe toți servitorii, fiind bună, amabilă, săritoare și deloc cu nasul pe sus, încercând din răsputeri să se facă utilă și să ajute pe fiecare măcar cu o vorbă bună. Jason a fost uluit și îngrozit de-a dreptul văzând că a reușit să îmblânzească până și pe un câine-lup sălbăticit, ce dădea târcoale casei în căutare de hrană.

O scrisoare primită de la mama lui Andrew în care aceasta îi comunica faptul că acesta s-a însurat deja cu o verișoară a lui îi zdrobește inima Victoriei și o face să accepte ideea să se căsătorească cu altcineva, pentru a nu mai fi o povară pe capul nimănui.

Totuși, deși Jason declara sus și tare că nu o vrea pe Victoria, găsea nod în papură la orice posibil soț propus de Charles pentru ea, găsind tot felul de motive, care mai de care mai absurde și mai ilare.

”- Următorul?

– William Rogers, răspunse Charles, pe un ton provocator. Și este înalt, cumpătat, matur, inteligent și frumos. Este și moștenitorul uneia dintre cele mai rafinate familii de nobili din Anglia. Cred că ar fi foarte potrivit pentru Victoria.

– Nu.

– Nu?  izbucni Charles. De ce nu?

– Nu-mi place cum călărește Roger.”

Charles jubila în sinea lui. Era evident că, deși Jason nu era încă pregătit să o recunoască, o dorea pe Victoria pentru el.

Lucrurile se precipită în momentul în care sosește o scrisoare de la Andrew, în care acesta preciza că precedenta scrisoare fusese o uneltire grosolană a mamei lui, el nefiind însurat și declarându-și dragostea pentru Victoria și dorința de a se căsători cu ea. Situațiile disperate cer măsuri disperate, iar Charles s-a văzut nevoit să le ia. Ascunzând scrisoarea de Victoria, a simulat un atac de cord, cu sprijinul necondiționat al bunului lui prieten, medicul. Victoria era devastată de gândul să-l piardă iar Charles, chipurile cu ultimele lui puteri, i-a spus că cea mai fierbinte dorință a lui, cea care i-ar alina gândul morții, ar fi ca Victoria și Jason să se căsătorească.

Jason s-a prins de stratagemă dar, surprinzător, nu i-a divulgat jocul. Mai mult, i-a propus Victoriei un plan de căsătorie, promițându-i libertatea deplină după ce îi va dărui un moștenitor.

Din păcate, căsnicia începe prost, fiecare interpretând greșit atitudinea celuilalt. Noaptea nunții a fost un adevărat fiasco, Jason sesizând mult prea târziu că mireasa lui era virgină. Supărată de cum a fost tratată, Victoria l-a anunțat furioasă pe Jason a doua zi că ea dorește divorțul. Scârbit de el însuși și îndurerat la gândul că toate femeile din viața lui care contaseră îl trădaseră, Jason a refuzat categoric să divorțeze, dar i-a lăsat în schimb libertate absolută, copleșind-o cu cadouri scumpe și încercând să nu o inoportuneze cu prezența lui.

Victoria și-a dat seama că, de fapt, pe Jason îl iubea cu adevărat, din tot sufletul. Deși ținuse la Andrew, nu simțise niciodată o nevoie aproape viscerală de a-l face fericit, cum simțea față de Jason. Mai mult, discutând cu Mike Farrell, mentorul și prietenul lui, a aflat despre viața grea pe care Jason o dusese și i se rupsese sufletul de durere. Își dădea seama că a greșit față de el, dorea din răsputeri să îndrepte lucrurile, dar nu știa prea bine cum, mai ales că Jason se încăpățâna să țină distanța față de ea, crezând că asta era ceea ce ea își dorea.

”- Nu am intrat decât să îți urez o zi bună. Ce ai vrea să mănânci diseară la cină?

Pe tine, își spuse, în gând.

– Indiferent ce.

– În acest caz, ai dori ceva special la desert?

Același lucru ca la felul principal, își spuse Jason în gând.”

Până la urmă, lucrurile se lămuresc în momentul în care Victoria, exasperată de eșecul încercărilor ei, izbucnește, dând lucrurile pe față, iar Jason realizează cu bucurie că ea dorea să devină soția lui cu adevărat, încercând să îl seducă în acest sens.

Deși momentele de pasiune dintre ei sunt extrem de mulțumitoare, Jason se încăpățâna să mențină distanța, fiindu-i frică să-și pună complet inima în joc.

Dar Victoria este ca o flacără în viața lui Jason, iubitoare, perseverentă și încăpățânată, ea reușește, în cele din urmă, să topească complet crusta de gheață ce îi înconjura inima lui Jason. Acesta constată cu multă surprindere și bucurie că Victoria era chiar un înger – îngerul lui, o ființă pură, bună și altruistă, incapabilă de înșelăciune și dezinteresată de posesiuni materiale. De dragul ei, Jason, un om extrem de  mândru și arogant, a fost capabil să-și calce pe orgoliu de mai multe ori.

Jason fusese lovit de multe ori de soartă și primise toate loviturile cu multă suferință, dar fără să verse o lacrimă. Este absolut impresionant momentul în care Jason a crezut că Victoria s-a înecat, trăind o durere agonizantă și un șuvoi de lacrimi, zăgăzuite în ființa sa, s-au revărsat. Ușurarea lui descoperind că s-a înșelat nu are margini, Jason predându-și complet inima Victoriei și declarându-și iubirea arzătoare, ”o dată pentru totdeauna”.

Cărțile autoarei Judith McNaught pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro

7. Îngerul nimănui de Karen Robards, Editura Z (Nobody’s Angel)

Îngerul nimănui este o superbă poveste de dragoste, plină de năbădăi, scrisă cu mult umor, care reușește să te convingă că sufletele pereche reușesc să se găsească și să fie fericiți împreună, dincolo de prejudecăți și de barierele impuse de diferențele de educație și de statut social.

Odată, demult, americanii foloseau pe proprietățile lor ocnași aduși din Anglia, pe care îi cumpărau   la licitație, ca pe vite. Un astfel de ocnaș cumpără și Susannah Redmon, fiica reverendului din Beauford, statul Carolina de Sud, pentru a o ajuta în gospodărie. Dar acesta nu este altul decât Ian Connelly, descendent al unei vechi familii de nobili, fugit din Anglia în urma unui conflict familial, în care fusese acuzat de crimă și condamnat la șapte ani de ocnă.

Susannah rămăsese orfană de mamă la vărsta de paisprezece ani și, tot de atunci, își asumase întreaga responsabilitate a gospodăriei, având grijă de tatăl ei, un om foarte cucernic dar fără nici un fel de simț practic, și de cele trei surori mai mici, Sarah Jane, Mandy și Emily. Ajunsă între timp la vârsta de douăzeci și șase de ani, Susannah se resemnase cu ideea că va rămâne fată bătrână, neavând nici un curtezan în tot acest răstimp, cu toții fiind intimidați de atitudinea ei severă și plină de demnitate, lipsită de orice formă de frivolitate. În timp ce surorile ei erau cochete, îmbrăcate în rochii frumoase, cu culori vesele, Susannah se îmbrăca mereu în rochii largi, decente, toate în culori terne, își îmblânzea părul des și ondulat strângându-l într-un coc mare și greoi, pe care îl vâra sub o bonetă practică. De fapt, viața o silise să devină așa, fiind singura șansă de a asigura echilibrul unei gospodării în care tatăl ei, complet devotat chemării sale, refuza să-și facă orice griji, considerând că tot ce se întâmplă e voința Domnului iar dacă Susannah nu s-ar fi impus cu o disciplină de fier, ar fi donat tot ce aveau săracilor.

Surorile ei nu îi erau de prea mare ajutor. Sarah Jane, de douăzeci și unu de ani, era foarte pioasă, fiind logodită cu un pastor cu care urma să se căsătorească în curând. Mandy, ce avea șaptesprezece ani, era fermecătoare și perfect conștientă de acest lucru. Frivolă, flirta mereu cu băieții, găsind mereu un motiv pentru a se fofila de la muncile grele din gospodărie. Iar Emily, de cincisprezece ani, era bondoacă și veselă și se tachina în permanență cu Mandy.

Cei doi argați pe care-i avea ca ajutoare în gospodărie nu erau nici ei prea de nădejde. Ben, un tânăr de vreo șaisprezece ani, se îndrăgostise lulea de o tânără din apropiere și își lăsa adesea treburile neterminate ca să o viziteze pe aceasta. Craddock, celălalt argat, se îmbăta periodic atât de tare, că nu mai puteai pune nici o bază pe el.

 Astfel că Susannah ajunsese să facă de una singură aproape toate muncile în gospodărie și îl ajuta și pe tatăl ei la ținerea registrelor. Mai mult, având un suflet foarte milostiv, sărea mereu în sprijinul celor nevoiași, împărțindu-le din puținul pe care-l avea, îngrijea de bolnavi. Practic, muncea de dimineața până seara, aproape până la epuizare, fără să se plângă de acest lucru.

Hotărârea de a-și cumpăra un ajutor în gospodărie i-a venit în mod impulsiv, în momentul în care ambii argați au lăsat-o baltă, în același timp, Ben fiind fugit să se întâlnească cu iubita lui, iar Craddock fiind beat turtă.

Aflată la târg, cu o pungă de bani în mână obținută în urma vânzării unei scroafe cu purceii ei, Susannah, ignorându-și scrupulele, se hotărăște să cumpere și ea un ocnaș. Bărbatul pentru care se hotărăște să liciteze însă părea de-a dreptul periculos, deși hainele pe care le purta se vedea că fuseseră cândva frumoase și chiar elegante. Cedând unui impuls creștinesc și încă a ceva, nedefinit, Susannah se decise să îl cumpere, neluând în seamă protestele surorilor ei. Pentru bărbatul respectiv mai licitase un fermier crud, ai cărui sclavi erau biciuiți cu bestialitate, jumătate dintre ei nesupraviețuind. Cu atitudinea lui plină de revoltă, era clar ce s-ar fi întâmplat cu bărbatul respectiv dacă ar fi intrat pe mâna acestuia.

Ian era plin de ură datorită nedreptăților la care fusese supus. Deși era uluit că a fost cumpărat de o femeie și principiile lui îi interziceau violența contra femeilor, era hotărât să facă orice pentru a fi din nou liber.

Susannah nu avea nici o idee de de gândurile proaspătului ei angajat pe o perioadă de șapte ani, astfel  că insistă ca bărbatului să i se taie cătușele, lăsându-l complet liber și cerându-i să o urmeze. Surprinzător, bărbatul o ascultă dar, ajungând lângă căruța lor, leșină. Ajunși acasă, Susannah constată, cu multă milă, că bărbatul fusese maltratat, fiind bătut cu bestialitate și îl cară cu greu în casă cu ajutorul lui Ben, ce sosise între timp spășit acasă. Astfel că, în loc să aibă un ajutor în gospodărie, Susannah avea o nouă grijă pe cap, fiind nevoită să se îngrijească de un nou bolnav. Îl spală, cu ajutorul lui Ben, îl unge cu alifie pe spate și îl pansează.  Îi dă de mâncare, având grijă să strecoare și câteva picături de laudanum, pentru a-l face să doarma mai bine.

Noaptea, Susannah, auzind un zgomot suspect, coboară să vadă despre ce e vorba. Se lămurește repede că era doar pisica, ce rămăsese încuiată în casă din greșeală. După ce o eliberează, Susannah se duce să vadă dacă bărbatul are febră.  Brusc, se trezește înșfăcată de acesta de mână și trasă în pat sub el. Bărbatul, adormit, nu se trezește, în ciuda zbaterilor ei, ci o sărută și o mângâie cu pasiune, provocându-i lui Susannah senzații ce nu le experimentase până atunci, fiind cuprinsă de o căldură ciudată. Deși se resemnase demult cu ideea că o să rămână fată bătrână, dedicată tatălui și surorilor ei, se gândea acum, pentru prima dată, că ar fi vrut să cunoască și ea, măcar o dată, beneficiile iubirii. Prin urmare, încetează să se mai zbată, lăsându-se în voia senzațiilor plăcute pe care mângâierile lui Ian i le stârneau.

Realitatea o izbește brusc și, oripilată de gândurile ce i-au trecut ptin minte, reușește să se elibereze în ultimul moment după ce l-a lovit pe Ian puternic în tâmpla. Trezit brusc din somn, acesta o împiedică să plece, apucând-o de păr și aprinzând în același timp o lumânare. Buimac, observă totuși că ea avea un corp superb și un păr sălbatic revărsat pe umeri. Ia notă și de faptul că ea era roșie în obraji, iar cămașa era săltată peste genunchi. Încă nedumerit, îi precizează că dacă ea l-a cumpărat pentru a-l folosi pe post de animal de prăsilă, el nu este de acord, întrucât el vrea să se culce doar cu cine vrea el și când vrea el.

Susannah se sufocă de indignare.

”- Asta-i bună, sălbatic ignorant şi nerecunoscător ce eşti! şuieră ea. Şi când te gândeşti că te-am scăpat de Hiram Greer! Că te-am scăpat de Georges Renard! Că m-am purtat frumos cu tine! Meriţi să fii biciuit! Meriţi să fii spânzurat! Meriţi să fii tăiat în bucăţi şi dat la câini – dar tăiat cu un cuţit neascuţit! Cum îndrăzneşti să îmi vorbeşti astfel? Bădăran necioplit!

Susannah se opri ca să-şi tragă sufletul, iar Connelly o privi cu nişte ochi, în ale căror profunzimi cenuşii licărea o lumină greu de descifrat.

– Eu nu mă culc cu femeile din recunoştinţă.”

Încercând din răsputeri să-și recapete demnitatea, Susannah încearcă să îl lămurească despre cum s-au petrecut lucrurile din punctul ei de vedere. Ea a venit, îngrijorată, să vadă dacă el are febră, iar el a atacat-o, moment în care ea s-a zbătut din răsputeri să scape. Ian a închis ochii, a rememorat puțin evenimentele din perspectiva lui și a dat sentința, sigur pe el:

”-  Nu așa îmi amintesc eu lucrurile, scumpo, zise el încet, aruncându-i cel mai răutăcios zâmbet pe care Susannah îl văzuse vreodată.”

În perioada următoare, Susannah se refugiază cu disperare în muncă, încercând să uite șocantul incident. Ian însă are grijă să i-l reamintească în orice ocazie în care erau singuri, tachinând-o și refuzând ostentativ să i se adreseze politicos.

”- Ştii foarte bine că trebuie să mi te adresezi cu domni­şoară Susannah, spuse ea cu răceală.

– După toate sărutările noastre de astă-noapte? îi răspunse el zâmbind.

Îşi bătea joc de ea, ticălosul!”

În schimb, în prezența tatălui și surorilor ei, se poartă fermecător și foarte respectuos, cucerindu-i pe aceștia.

”- Pare să fie un om bun, Susannah. Ai făcut o alegere foarte bună, ca de obicei.”

Susannah va avea un adevărat șoc, după ce Ian, întremat fizic, se bărbierește și se îmbracă cu niște haine puse la dispoziție de tatăl ei din cutia milei, constatând că el era atât de frumos, încât îți taia respiraţia. Susannah îl privi mai întâi consternată şi apoi îngrozită de ceea ce fusese în stare să facă. Adusese lupul să păzească oile, ce mai încoace şi încolo. Surorile ei, dacă nu toate, Mandy şi Em în orice caz, vor înnebuni pur şi simplu văzându-l.

Disperată, Susannah îi poruncește lui Ian să stea departe de surorile ei. Cerința ei nu face decât să-i dea acestuia o nouă ocazie de a o tachina.

”Ca să mă păstrezi numai pentru tine, nu-i așa?”

Totuși, Susannah nu uitase scopul inițial pentru care îl adusese la ei. Deși se lămurise că nu avea nici cea mai mică pregătire în acest sens, îi cere lui Ian să se implice în muncile de la fermă, începând cu cele mai simple, desigur.  Dar chiar și acelea erau prea mult pentru el.

”- Ce-ai făcut cu napii? îl întrebă ea consternată.

– Întreabă-mă mai bine ce mi-au făcut napii mie, răspunse el acru. M-am tăiat la degetul mare. Şi, ca o dovadă a faptului că nu minţea, ridică degetul rănit, pe care nu se vedea decât o mică crestătură şi câteva picături de sânge. Ce milă putea stârni o asemenea zgârietură? Nici una.”

Dar proba de foc avea să vină când Susannah l-a trimis pe Ian să adune ouă din cotețul găinilor, provocând un adevărat război între el și stolul de păsări.

”Connelly reuşi în sfârşit să scape de găină trântind-o la pământ. Pasărea ateriză nevătămată, cârâind şi bătând din aripi. Brownie, lătrând isteric, se repezi la ea, în timp ce alte cinci sau şase găini zburară, cotcodăcind, afară din coteţ, trecând la numai câţiva centimetri de capul lui Connelly. Acesta se feri, înjurând şi ridicând instinctiv braţul. Găina trântită la pământ îşi luă şi ea zborul, alăturându-se suratelor ei, urmărită de Brownie care nu avusese parte de o aventură atât de palpitantă. Întregul stol ateriză cu stângăcie într-un pom din apropiere, în timp ce Brownie sărea cu încăpăţânare până aproape de jumătatea trunchiului acestuia lătrând înverşunată. Susannah care, deşi alergase într-un suflet, sosise la faţa locului la câteva secunde după ce Connelly reuşise să se descotorosească de agresorul său, izbucni în râs. Râse atât de mult şi cu atâta poftă încât, la un moment dat, o durură maxilarele. Nu îşi amintea să fi văzut vreodată ceva mai caraghios decât pe Connelly fugind de găina ei preferată.”

Susannah se lămurește clar că Ian nu se pricepea la nici una din muncile specifice unei ferme. Totuși, Susannah constată cu surprindere că Ian era un om foarte instruit. Nu numai că știa să citească și să scrie, dar stăpânea bine limba latina, mânuia cu ușurință coloane întregi de cifre și avea vaste cunoștințe în diverse domenii. Încetul cu încetul, Ian preia o bună parte din munca cu registrele care trebuiau întocmite. Tatăl lui Susannah, reverendul, purta conversații lungi cu el pe diverse teme, iar surorile ei îl adorau pur și simplu. Susannah, la rândul ei, nu mai putea nega atracția pe care o simțea față de el, neputându-se să se abțină să nu îl răsfețe cu tot felul de feluri de mâncare.

Ian, la rândul lui, nu făcea nici un efort pentru a ascunde atracția pe care o avea față de ea astfel că, în urma perseverenței lui, cei doi ajung să petreacă o noapte plină de pasiune.

”Ceea ce făceau ei doi acum era, poate, un păcat, dar să moară fară să fi cunoscut această izbucnire de voluptate dezlănţuită ar fi un păcat şi mai mare.”

M-a impresionat modul în care Ian a dovedit că sentimentele lui față de Susannah erau profunde și nu doar o simplă atracție fizică. După acea noapte plină de pasiune, Ian s-a străduit și a reușit să are întreg ogorul deși, la prima încercare, a fost aruncat direct în țărână de măgarul cel îndărătnic.

Din păcate, dușmanii lui Ian îl căutau în continuare și doreau să îl elimine cu orice preț. Prin conjunctura evenimentelor, acțiunea se va muta dincolo de ocean, în Anglia cea conservatoare și închistată de reguli. Susannah va constata cu stupoare că Ian era cu adevărat un lord, ce ajunsese ocnaș în urma unei odioase trădări. După înlăturarea primejdiei, deși el insistă să se căsătorească cu ea, Susannah se întoarce în America, considerând că ea nu va reuși niciodată să se ridice la standardele impuse unei marchize, iar el va fi nefericit alături de ea.

Dar cum iubirea adevărată nu cunoaște granițe și nu ține cont de prejudecăți, finalul va fi unul fericit.

O carte emoționantă, cu o acțiune alertă și replici picante, care te binedispune și reușește să te convingă din plin de puterea destinului și de magia dragostei…

Cărțile autoarei Karen Robards pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro

8. Masca inocenței de Virginia Henley, Editura Philon (Seduced)

Virginia Henley este o autoare care m-a impresionat deosebit de plăcut.

Masca inocenței are o intrigă bine conturată, dialoguri incitante, umor de calitate, romantism și puțin mister. De asemenea, autoarea este foarte atentă la detalii și parcă ne simțim transportați atât în Anglia cea conservatoare, guvernată de reguli stricte bine definite, cât și  în locurile exotice unde are loc acțiunea cărții – în îndepărtatul Ceylon, unde simțim din plin parfumul Orientului, la Bordeaux, unde savurăm vinurile franțuzești și șampanie, la Sardinia, cu clădirile de un alb strălucitor și acoperișuri roșii de țiglă, în stil mediteranean,  sau în Veneția, unde suntem seduși de atmosfera misterioasă și romantică a lui Il Carnavale. Acțiunile fiecărui personaj sunt bine motivate, pricepem foarte bine caracterul fiecăruia și ce anume l-a determinat să ia o decizie la un moment dat. Povestea de dragoste este foarte pasionantă și seducătoare, cucerindu-te prin ineditul ei.

La începutul cărții facem cunoștință cu doi frați gemeni identici, Anthony și Antonia, în vârstă de șaptesprezece ani, perfect compatibili și care se iubeau nespus, fiecare fiind dispus să facă orice pentru fericirea celuilalt.  Cei doi gemeni fuseseră crescuți practic de bunica lor, Rosalind, întrucât părinții lor plecaseră cu mai mult de zece ani în urmă în Indiile de vest pentru a face bani necesari achitării datoriilor financiare care îi presau și pentru care nu aveau nici o soluție să le achite. Însă, tocmai când urmau să își facă ieșirea în societate, vine vestea că tatăl lor murise în urma unui atac de cord, iar mama refuza să se întoarcă în Anglia, întrucât se adaptase prea bine la viața din Ceylon. Ca tutore al lor fusese numit Adam Savage, un bun prieten al tatălui lor din Ceylon.

Vestea morții tatălui lor i-a atras imediat atenția vărului lor, Bernard Lamb, care ar fi moștenit intreaga avere, dacă Anthony, moștenitorul direct, ar fi pățit ceva. Bernard, un personaj malefic lipsit de scrupule, preocupat doar de propria bunăstare, urzește tot felul de comploturi pentru a scăpa de Anthony. Deși acesta reușește să scape, ca prin minune, de câteva accidente, Bernard reușește în cele din urmă să saboteze barca în care se aflau în timpul unei călătorii pe mare, aceasta se scufunda, dar în timp ce Antonia este aruncată pe țărm, despre soarta lui Anthony nu se știe nimic.

Antonia este convinsă că fratele ei trăiește dar, până la o dovadă în acest sens, Bernard putea revendica întreaga avere. Cu complicitatea bunicii sale, Antonia hotărăște că cea mai bună soluție este să pretindă că ea este Anthony, iar Antonia este cea pierdută în larg. Pentru a-și putea juca rolul, își tunde frumoasele ei plete negre și se îmbraca în hainele fratelui său. Din fericire, datorită asemănării izbitoare dintre cei doi frați, nimeni nu pare să sesizeze substituirea. La fel de înaltă, zveltă, cu părul negru tuns scurt și cu ochi verzi ca smaraldele, Antonia este aidoma fratelui său.

În tot acest timp, în Ceylon, Adam Savage, de treizeci și doi de ani, tutorele gemenilor, își așează afacerile în ordine pentru a se putea întoarce acasă. Puternic, disciplinat și ambițios, Adam Savage își clădise averea prin propriile puteri. Deși plecase sărac din Anglia, reușise să se îmbogățească, prin muncă asiduă și investiții inspirate, deținând în prezent o plantație înfloritoare, Leopard Leap. Următorul pas pe care și-l propusese era să se întoarca în Anglia și să-și facă intrarea în societate. Dar, deși banii și faima îi puteau aduce titlul nobiliar pe care și-l dorea ca o încununare a succeselor obținute, avea nevoie și de o soție stilată, care să îi stea alături, să strălucească în societate, să fie interesată de munca la plantație și să-i facă plăcere și lui să stea în companie ei. Eve, văduva prietenului său Russell Lamb, părea alegerea ideală. Eve părea întruchiparea englezoaicei perfecte, rece, stăpână pe sine, dar foarte atrăgătoare, fiind blonda si miniona. Adam, deși realizează că ea nu era o persoana senzuala, ci doar își folosea frumusețea pentru a-și realiza propriile ei interese, este convins că, în timp, vor reuși să se înțeleagă împreună. De asemenea, este încântat de ideea ca, în urma căsătoriei, va avea un fiu adolescent pe care să îl modeleze, deși nu prea are idee cum ar trebui să se poarte cu o fiică adolescentă. Însă, chiar înainte de plecarea spre Anglia, Adam are parte de un șoc neplăcut, care-I zdruncină din temelii convingerile sale. Constată că Eve, fără știrea lui, îi strecurase în încărcătură sute de cutii de semințe de mac, din care urma să se extragă apoi opium. O confruntă pe Eve, căreia îi spune că există două mărfuri pe care vasele lui nu le vor duce niciodată în Orient – fildeșul și opiumul.

La întoarcerea în Anglia, Adam află trista veste că Antonia a dispărut în urma unui naufragiu, iar șansele ca ea să mai fie în viață sunt infime. Din fericire însă, Anthony a supraviețuit, iar Adam este nerăbdător să îl cunoască. Însă, atunci când acesta îi este prezentat, Adam constată în sinea lui că traiul alături numai de femei și-a lăsat din plin amprenta asupra lui, având trăsături efeminate și nearătând forța necesară unui bărbat. Adam, ca un tutore adevărat, este hotărât să-l ia sub aripa lui, să-l educe corespunzător și să scoată din el un bărbat adevărat.

În perioada următoare, Adam se dedică total scopului propus, introducându-l în societatea londoneza pe pupilul său. Lecțiile sunt diverse, Tony învățând să fumeze trabuc, să bea până se îmbată criță, să descopere cum se poate trișa la jocurile de cărți, muncind la grajduri pentru a-și întări mușchii. Tony este impresionat profund de tutorele său și ar face orice pentru a-l mulțumi. Astfel, plin de ambiție, reușește să câștige o cursă de cai, dar în același timp refuză categoric să ia lecții de box. Nu este reticent la lecțiile de tir, învățând să tragă bine cu arma.

Adam este extrem de satisfăcut de ambiția protejatului său și remarcă progresele înregistrate dar, totuși, nu poate să nu observe cu îngrijorare că acesta nu pare deloc interesat de femei. Dând vina pe educatia primita de acesta, Adam este convins că îl va dirija pe calea cea dreaptă dacă îi va dezvolta orizonturile. Astfel, îi oferă spre lectură două cărți erotice, extrem de explicite, care, speră el, îi vor trezi interesul.

Tony era extrem de interesată, dar nu în sensul în care se gândea el. Deja foarte atrasă de tutorele sau, lectura cărților nu face decât să îi provoace tot felul de visuri erotice cu ea și el în rolul principal.

În tot acest timp, Bernard nu stătea degeaba, urzind comploturi peste comploturi și provocând mai multe accidente, din care Tony reușește să scape ca prin urechile acului. După mai multe tentative de omor eșuate, Tony și Bernard ajung să se dueleze, Tony reușind să scape doar datorită intuiției sale. Dându-și seama că Bernard nu va respecta regulile și se va intoarce după nouă pași, se întoarce în același timp cu acesta, reușind să îl rănească.

Adam află despre duel și ajunge exact la final, realizând că Tony a ales singura cale pentru a scăpa cu viață. Dându-și seama de amenințarea care plana asupra acestuia și că primejdia nu a dispărut, pentru a-l putea proteja realizează că singura soluție este să-l ia cu el pe mare, în călătoria de afaceri pe care urma să o întreprindă. Dumurile îi poartă în diverse locuri din Europa, iar Adam este nerăbdător să-I împărtășească lui Tony cunoștințele sale de comerț. În timp ce-I sorbea vorbele cu nesaț, Tony era tot mai înfierbântată.

Toate fanteziile ei aveau să prindă viață la Veneția, în timpul faimosului Il Carnavale. Primind liber de la Adam, pentru a se distra, Tony a hotărât că a venit timpul să fie ea însăși, Antonia și să aibă curajul să-și ia ceea ce-și dorea. Și-a pudrat bogatele plete negre cu o pudră aurie, apoi și-a ales costumația care considera că i se potrivește – un  fluture. Adam, costumat în leopard, este fascinat de inocenta misterioasă ce i se oferea fără rezerve. Neputând să o refuze, îi arată beneficiile dragostei, momentele de iubire dintre ei fiind foarte fierbinți, refuzând însă să îi răpească virginitatea. A doua zi, în timp ce Adam era prost dispus, visând la zeița venețiană ce îi bântuia gândurile, Tony era veselă și fluiera, încrezătoare în sine.

Deși Adam simte o afecțiune neașteptată pentru tânără, căreia ar dori să-i afle identitatea și să-i descopere secretele pentru a o proteja, o lasă totuși să plece, gândindu-se cu regret că era prea tânără pentru el și prea inocentă, având tot viitorul în față, iar el nu dorea să-i răpească șansele la fericire.

Peste puțin timp, punând câteva indicii cap la cap, Adam va descoperi șocantul adevăr, care îl va bulversa complet. Deși inițial este revoltat și supărat de farsa ce i s-a făcut, amintindu-și cu groază de toate lecțiile pe care i le predase și simțindu-se răspunzător pentru soarta ei, Antonia învățase să-și joace bine cartea, fiind sigură de ceea ce își dorea.

Adam nu poate să îi reziste seducătoarei brunete cu ochi verzi, fascinanți, și picioare lungi. Toate bunele lui intenții de a îi găsi un soț potrivit se duc de râpă iar Adam, ignorând diferența de vârsta dintre ei și nemaiținând cont de orice altă piedică, este hotărât să o facă a lui și să o păstreze.

Pe cei doi îi vor mai aștepta însă multe încercări. Bernard nu a renunțat nici o clipă la ideea de îmbogățire și urzea noi comploturi. Mergând la Ceylon împreună cu Adam, Antonia va avea un adevărat șoc descoperind că mama ei și cu Adam intenționaseră să se căsătorească, mama ei spunându-i că planurile de căsătorie sunt încă valabile. Înnebunită de gelozie și aprigă la mânie, Antonia îi spune lui Adam că se desparte de el, reproșându-i că a mințit-o ascunzându-i această informație. Adam nu e însă omul care să renunțe prea ușor. Este ferm hotărât să se însoare cu Antonia și absolut convins că va reuși să o facă să se răzgândească.

”- N-ai decât să te răzgândești sau am să te răzgândesc eu. Alegerea îți aparține, spuse el pe un ton egal.”

Finalul e foarte romantic și aduce și rezolvarea tuturor problemelor. Amenințarea ce plana asupra Antoniei e înlăturată, Anthony apare  în mod miraculos și se descoperă ce se întâmplase în tot acest timp cu el, Eve realizează că e timpul să lase egoismul la o parte și să devină o mamă adevărată pentru copiii ei, iar Adam și Antonia își dau seama de tăria sentimentelor pe care le aveau unul față de celălalt.

Cărțile autoarei Virginia Henley pot fi comandate pe elefant.ro, librarie.net, emag.ro, libris.ro

9. Suflet vrăjit de Johanna Lindsey, Editura Litera, Colecția Iubiri de poveste (The Magic of You)

• Face parte din seria Malory-Anderson Family

1. Iubeşti doar o dată (Love Only Once-1985)
2. Pasiune şi tandreţe (Tender Rebel-1985)
3. Jocul seducţiei (Gentle Rogue-1990)
4. Suflet vrăjit (The Magic of You-1993)
5. Spune-mi că mă iubeşti (Say You Love Me-1996)
6. Jurnalul unei iubiri (The Present-1998)
7. Un libertin îndrăgostit (A Loving Scoundrel-2004)
8. Înlănțuită de iubire (Captive of My Desires-2006)
9. Seducția (No Choice But Seduction-2008)
10. Perechea perfectă (That Perfect Someone-2010)
11. Pasiuni mistuitoare (Stormy Persuasion – 2014)

Suflet vrăjit este o carte încântătoare, romantică, intensă, plină de aventuri, cu personaje pitorești și replici spumoase. Pe lângă hazul stârnit de peripețiile personajelor principale, tachinările dintre James și fratele lui, Anthony, aduc un plus de savoare cărții.

În precedenta carte din serie, James Malory s-a căsătorit cu Georgina Anderson. Frații ei nu fuseseră deloc încântați de această căsătorie, dar de dragul ei și a copilului ei nenăscut l-au acceptat în cele din urmă pe James, căzând la un armistițiu. Se apropia sorocul nașterii și, întrucât Georgina (sau George cum insista să-i spună James) nu avea nici o rudă feminină să o ajute, Amy Malory, fiica fratelui lui James, s-a oferit să vină să stea cu ea.

Spre deosebire de restul familiei Malory, care erau cu toții blonzi cu ochii verzi, Amy era, la fel ca verișoara ei Regan și unchiul ei Anthony, brunetă cu ochi albaștri, gene transmise de o străbună țigancă. Mai mult, se părea că Amy moștenise o parte din magia acesteia, având câteodată adevărate premoniții și nepierzând niciodată vreun pariu.

Având aproape optsprezece ani, Amy era mult mai matură decât vârsta ei. Fermecătoare, bună la suflet, dezghețată și curajoasă, Amy era plină de hotărâre odată ce își punea ceva în minte. Iar obiectul dorințelor ei era chiar Warren, fratele Georginei. Sigură de reușita ei, pentru ea nu conta faptul că el era cu optsprezece ani mai în vârstă și că, în urma unei trădări din tinerețe, devenise cinic și burlac convins. Soarta părea și ea să-i dea o mână de ajutor întrucât frații Georginei veniseră să fie alături de aceasta la nașterea primului ei copil.

Este foarte amuzant momentul nașterii copilului. Georgina fusese extrem de bucuroasă când cei cinci frați ai ei sosiseră și, deși începuseră deja durerile nașterii, nu le-a zis nimic, dornică să stea de vorbă cu ei în salon. Este înduioșătoare grija pe care James i-o poartă soției lui. Fostul pirat se învârtea ca o cloșcă în jurul ei, astfel că până la urmă Georgina a ajuns să-l liniștească.

– Șșșșt, sunt bine. Încă nu e rău cu adevărat, și ai dreptate, am o descendență robustă. Apoi oftă dramatic. Asta trebuie să suferim noi, femeile, pentru plăcerea noastră, deși aș vrea să văd măcar o dată un bărbat suferind așa pentru a lui.

– Mușcă-ți limba, George. Chiar vrei să fii martoră la dispariția rasei umane?

Dar, pe măsură ce timpul trecea și durerile se întețeau, pe James îl treceau toate apele, l-au apucat remușcările, cerându-i chiar la un moment dat lui Anthony să-l împuște. Warren i-ar fi făcut cu multă plăcere pe plac, dar era ținut în frâu de promisiunea făcută Georginei. Din fericire, nu a mai durat mult și s-a născut fetița cuplului, o blondă adorabilă, pe care tatăl ei a insistat să o numească Jack, pentru a-și exaspera, încă o dată, cumnații.

Amy nu avea mult timp la dispoziție, astfel că trebuia să acționeze repede. Prinde un moment în care Warren era singur, admirându-l fără reținere. Știa că Warren fusese rănit, iar inima îi fusese călcată în picioare, devenind rece, cinic și suspicios. Nu știa exact cum urma să repare ea toate astea, dar era hotărâtă să-l provoace să mai dea încă o șansă iubirii.

Fără să mai stea mult pe gânduri, Amy se trezi spunând în cea mai catifelată șoaptă:

– Te vreau, Warren Anderson.

În fața privirii lui perplexe, s-a grăbit să adauge că acest lucru se va întâmpla doar după căsătorie.

Warren este șocat de îndrăzneala fetei și dorește să-i dea o lecție, sărutând-o, convinsă că o inocentă ca ea va fugi îngrozită după aceea. Dar Amy mai fusese sărutată și era mai mult decât încântată să-i răspundă la sărut. Uluirea lui Warren atinge cote maxime și, deși afectat de sărutul împărtășit cu ea, îi interzice să se mai apropie de el.

Dar Amy nu era să se dea bătută cu una, cu două. Trebuia doar să regândească strategia.

La naiba, cum credea ea că într-un timp atât de scurt poate să realizeze imposibilul fără sinceritate? Însă trebuia să găsească altceva, fiindcă sinceritatea nu facuse decât să-l înfurie pe Warren și n-avea să ajungă niciunde cu el dacă nu putea să-i domolească furia.

Tenace și ambițioasă, nu se îndoia nici o clipă de reușita planului ei de curtare, fiind convinsă că și el îi va fi mai mult decât recunoscător la final.

Omul fusese nefericit timp de opt ani și se convinsese singur că îi place așa. Ea era hotărâtă să-i arate o altă cale, și readucă iubirea și zâmbetul în viața lui.

Urmează niște peripeții care te fac să râzi în hohote. Aflând că el se dusese la un bordel, ia o trăsură și se duce acolo, unde face un scandal demn de o soție geloasă. Warren n-are încotro și trebuie să plece cu ea, pentru a o duce în siguranță acasă. Obrăznicia ei l-a condus la concluzia că ea nu mai era de mult inocentă dar, deși ea îl tenta spunându-i că este o cale simplă pentru a descoperi acest lucru, Warren nu dorea să fie prins în capcana căsniciei. Totuși, după ce sunt atacați de tâlhari și lăsați pe jos iar ea îl provoacă până la limita nebuniei, Warren aleargă după ea să o pedepsească, ajungând în final să se prăbușească amândoi pe jos și să schimbe un sărut pasional.

Ajunși într-un final acasă, Amy reușește să-i smulgă în extremis promisiunea că nu-i va spune nimic unchiului ei despre comportamentul ei revoltător.

– Nu fi supărat, Warren. Cum să te ajut pe calea spre fericire dacă mă faci să renunț să încerc?

De fapt, Warren, în subconștientul lui, dorea să piardă războiul. Deși mintea și ceea ce declara el spuneau altceva, un impuls inexplicabil l-a făcut să se ofere să se ocupe de biroul lor nou înființat din Anglia, amânând plecarea spre America, deși ar fi putut foarte bine să angajeze o persoană pentru acest lucru. În momentul în care Amy, venită să-l caute pe Warren la hotel, este răpită de un dușman al acestuia, el este primul care sare să o salveze.

Peripețiile continuă și în perioada următoare, iar Amy și Warren ajung, inevitabil, iubiți.

Totuși, ea nu dorea ca el să se însoare cu ea din obligație și i-a oferit șansa să scape, în momentul în care James și Anthony au dorit să-l oblige să o ia de soție, după ce îi găsiseră într-o poziție compromițătoare. Iubirea este însă ceva magic care reușește să schimbe destine, să vindece suflete rănite și să aducă împreună două persoane complet diferite, aflate la poli opuși și care nu păreau să aibă vreo șansă împreună.

Warren se schimbă radical în final și capitulează complet în fața lui Amy, mărturisindu-și dragostea arzătoare și sentimentul că nu mai poate trăi nici o clipă fără ea.

„Furia îl adusese aici, dar asta fusese doar o scuză, şi era momentul să recunoască. Ea îi zâmbea, aşteptând, cu fiecare promisiune pe care i‑o făcuse el vreodată acolo, în ochi, cu râsul, fericirea, dragostea – pe care el nu mai putea să nege c‑o voia la fel de mult cum ea o dorea pe‑a lui. Cuvintele pe care n‑ar fi crezut să le spună vreodată nu erau atât de dificile, la urma urmelor.”

– Nu știu cum ai făcut-o, dar mi-ai invadat inima, mintea, mă tem că și sufletul.

Și era perfect adevărat. Ea văzu asta în ochii lui și în zâmbetul incredibil de frumos pe care i-l dărui înainte să adauge suav, aproape respectuos:

– Sunt atât de îndrăgostit de tine, Amy. De fapt, nu cred că mai pot suporta o zi fără tine.

Cărțile autoarei Johanna Lindsey pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro

10. Beatrix de Lisa Kleypas, Editura Miron (Love in the Afternoon)

”Caractere superb nuanțate, o chimie ardentă și inteligență extremă…” – Booklist

• Seria The Hathaway

1. 1. La miezul nopții vei fi a mea (Mine Till Midnight – 2007)
2. 2. Iubește-mă în zori (Seduce Me at Sunrise – 2008)
3.     2.5 A Hathaway Wedding – 2009
4. 3. Iubește-mă în fiecare seară (Tempt Me at Twilight – 2009)
5. 4. Până dimineața căsătoriți (Married By Morning – 2010)
6. 5. Beatrix (Love in the Afternoon – 2010)

Beatrix este ultima carte din seria Hathaway și este scrisă în stilul inconfundabil al Lisei Kleypas, romantic, emoționant, plin de căldură și umor, cu caractere puternice, bine nuanțate. M-am bucurat să întâlnesc în carte și personajele din precedentele cărți din serie, având senzația că am întâlnit niște vechi prieteni îndrăgiți – Cam, serios și înțelept, Amelia – devotată și iubitoare, Merripen – puternic, sumbru și plin de profunzime, și Leo – nonșalant, voit nepăsător și ironic, dar plin de afecțiune în același timp.

Beatrix, cea mai mică din cei cinci frați ai neconvenționalei familii Hathaway, crescuse liberă, bucurându-se de natură și preferând mai degrabă compania animalelor decât a oamenilor. Deși era o frumusețe, nu fusese niciodată curtată în mod serios, fiind considerată mai degrabă ciudată.

Era și părerea lui Christofer Phelan, un tânăr vesel, seducător și carismatic, dorit de toate tinerele de măritat. Beatrix îl considera mai degrabă arogant, mai ales auzindu-i vorbele despre ea, spuse unui amic.

– Se potriveşte mai bine la grajduri, decît într-un salon.

Totuși, în momentul în care prietena ei Prudence i-a arătat scrisoarea primită de la Christofer, ce lupta în războiul din Crimeea, spunându-i că i se pare plictisitoare și nu are de gând să-i răspundă, Beatrix a implorat-o să o lase să-i scrie ea scrisorile în numele ei, mișcată de suferințele tânărului aflat pe câmpul de luptă.

Scrisorile au continuat o bună perioadă de timp cu regularitate. Beatrix îi scria fie întâmplări amuzante, fie obiceiurile ei zilnice, fie îi dădea sfaturi sau încurajări.

Recent măgarul domnului Mawdsley a scăpat din grajd, a fugit pe stradă și, într-un fel, și-a găsit drumul pe o pășune închisă. Iapa premiată a domnului Caird păştea inocentă, cînd seducătorul prostcrescut s-a dus la ea. Acum se pare că iapa a rămas grea şi s-a iscat o vrajbă între Caird, care cere compensaţii financiare şi Mawdsley, care insistă că, dacă gardul păşunii ar fi fost mai bine reparat, întîlnirea clandestină n-ar fi avut loc niciodată. Încă şi mai rău, s-a sugerat că iapa e o fluşturatică fără ruşine, care nu a încercat suficient de tare să-şi păstreze virtutea.

Pentru Christofer, scrisorile erau ca o oază de speranță într-un ocean de deznădejde, amuzându-l, întărindu-i spiritul, ajutându-l să nu-și piardă mințile și speranța.

Prin tot zgomotul, oamenii şi nebunia, încerc să mă gîndesc la tine în casa ta secretă… prinţesa mea din turn. Şi steaua mea călăuzitoare de la fereastră.

Lucrurile pe care trebuie să le faci la război… am crezut că totul va deveni mai uşor, odată cu trecere timpului. Dar îmi pare rău să spun că n-am avut dreptate. Mi-e teamă pentru sufletul meu. Faptele pe care le-am făcut, Pru. Faptele pe care încă mai trebuie să le fac. Dacă nu mă aştept ca Dumnezeu să mă ierte, cum aş putea să te rog pe tine să mă ierţi?

Răspunsul ei i-a dat puterea să meargă mai departe.

Dragostea iartă totul. Nici măcar nu e nevoie să-mi ceri.

Încetul cu încetul, scrisorile dintre ei au devenit tot mai profunde, conținând adevărate mesaje de dragoste, fiecare simțind că celălalt e sufletul lui pereche. Îndurerată, Beatrix și-a dat seama că e timpul să înceteze, simțind că dacă ar mai continua ar trăda-o pe Prudence. Însă, din greșeală, în loc de o scrisoare impersonală, i-a trimis un mesaj personal, scris cu multă emoție.

Dragul meu Christopher,

Nu mai pot să-ţi scriu. Nu sunt cine crezi că sunt. N-am intenţionat să-ţi trimit scrisori de dragoste, dar asta au devenit. În drumul lor spre tine, cuvintele mele s-au transformat în bătăi de inimă așternute pe hîrtie.

Vino înapoi, te rog vino acasă şi găseşte-mă.

Întors de pe front, erou de război și multiplu medaliat pentru fapte de vitejie, dar în același timp traumatizat sufletește, Christofer mai primește o lovitură extrem de dureroasă, aflând că fratele lui mai mare a murit, el devenind astfel moștenitorul titlului și al averii. Singura rază de lumină e speranța de a o găsi pe Prudence și de a o lua de soție, iar iubirea și devotamentul ei, atât de prezente în scrisori, să-i aducă echilibrul necesar pentru a-și continua viața. Însă atunci când se întâlnește cu Prudence, constată că acesta era la fel de egoistă și superficială ca dintotdeauna, părând că nu-și amintește nimic din ceea ce îi scrisese, Christofer dându-și seama, în sfârșit, că altcineva îi scrisese scrisorile. Aflat în vizită la familia Hathaway, vecină cu el, Christofer descoperă șocantul adevăr în momentul în care află că Beatrix îl adoptase pe catârul Hector, cel pomenit în scrisori.

Furios și simțindu-se trădat, considerând că a fost victima unei farse, o amenință pe Beatrix că o va pedepsi, făcând-o a lui. Beatrix îl iubea din tot sufletul și era dispusă să facă orice pentru a-i aduce liniștea și a-l face fericit, inclusiv să i se ofere. Prin urmare, se așează pe burtă pe pat, pentru a-i ușura misiunea, considera ea.

– De ce te-ai întors cu faţa în jos?

– Pentru că aşa se face. Beatrix se întoarse puţin, pentru a-l privi peste umăr. Dar o urmă de nesiguranţă o făcu să întrebe: nu-i aşa?

Faţa lui era inexpresivă.

– Nu ţi-a spus nimeni niciodată?

– Nu, dar am citit despre aşa ceva. Christopher se rostogoli de pe ea, uşurînd-o de greutatea lui. Avea o expresie ciudată cînd întrebă:

– Din ce cărţi?

– Manuale pentru veterinari. Şi, desigur, am observat veveriţele primăvara şi animalele de la fermă şi… Fu întreruptă de Christopher, cînd îşi drese zgomotos glasul, o dată şi a doua oară. îndrăznind să-i arunce o privire confuză, realiză că încerca să-şi stăpînească hohotul. Beatrix era indignată. Prima oară în pat cu un bărbat şi el rîdea. Ascultă, rosti ea cu ton de afaceri. Am citit despre obiceiurile de împerechere ale peste două duzini de specii şi, cu excepţia melcilor, ale căror organe genitale sînt la ceafă, toţi… Se opri brusc şi se încruntă. De ce rîzi de mine? Christopher se prăbuşise, zguduit de hohote. Cînd îşi înălţă capul şi îi văzu expresia sfidătoare, se luptă bărbăteşte să nu izbucnească din nou.

Înduioșat de inocența și candoarea ei, Christofer își deschide sufletul în fața ei. Îi povestește ororile pe care le-a văzut în război și îi dezvăluie că are mereu coșmaruri, fiind copleșit de experiențele cumplite trăite și de vina că l-a abandonat pe Mark Bennett, cel mai bun prieten al lui, grav rănit, cu pentru a-l salva pe un ofițer, cu răni mai puțin grave, dar care dacă ar fi fost capturat de inamic ar fi putut dezvălui, în urma torturii, importante secrete de război. Când s-a întors după Mark, acesta dispăruse.

Iubirea adevărată face minuni, iar Beatrix, plină de bunătate și devotament, este ferm hotărâtă să se căsătorească cu el și să-l facă fericit. Christofer, la rândul lui, își dă seama că Beatrix era persoana pe care o iubea mai presus de orice, fiind cucerit de naturalețea și sufletul ei pur, dar, în același timp, nu ar fi vrut să o condamne la o viață de chin alături de el. Totuși, Beatrix reușește să îl convingă să le ofere amândurora o șansă la fericire și, drept urmare, Christofer se duce să îi ceară mâna de la Leo, fratele ei și Cam, cumnatul ei, cel căsătorit cu Amelia, sora ei mai mare. Recunoaște însă cinstit în fața lor că, deși a se căsători cu ea este dorința lui cea mai fierbinte, până și el este împotriva ideii, neconsiderându-se suficient de bun pentru ea, dezvăluindu-le faptul că războiul l-a schimbat și este chinuit de coșmaruri și remușcări.

Cei doi cumnați sunt perplecși. Leo îl somează pe Cam să vină cu o soluție, o vorbă de duh salvatoare, că doar pe el l-a gratulat cu destule de-a lungul anilor, încercând să-l aducă pe calea cea dreaptă.

-E momentul cînd de obicei emiţi una din afurisitele tale de zicale ţigăneşti. Ceva despre cocoşii care fac ouă, sau porcii care dansează în livadă. E ceea ce faci întotdeauna. Hai, să auzim!

Cam îi aruncă o privire sardonică.

– Nu pot să mă gîndesc la ceva, pe loc.

Neștiind ce să zică, Leo a propus să lase timpul să mai curgă, moment în care Cam a intervenit, spunând că nu i se pare soluția ideală să aștepte prea mult, spunând și o zicală în acest sens, spre marea satisfacție a lui Leo.

– Eu cred că Phelan şi Beatrix trebuie să mai aştepte, rosti Leo. Nu se va pierde nimic aşteptînd.

– Nu ştiu dacă e aşa, afirmă Cam. Cum spune ţiganul: ia-ţi prea mult timp şi timpul te va lua pe tine.

Leo jubila.

– Am ştiut că va apare şi zicala.

Iubirea vindecă și iartă orice și de acest lucru se va convinge în curând și Christofer, care va începe să spere cu tărie că mariajul lui cu Beatrix are mari șanse să funcționeze. Astfel, atunci când celălalt cumnat, Merripen s-a întors și s-a arătat mai degrabă sceptic în privința reușitei căsniciei lor, Christofer a adus un argument imbatabil, capabil să-l convingă pe deplin că era soțul potrivit pentru Beatrix.

-Rohan spune că nu eşti rău deloc, pentru un gagio, rosti el. Beatrix spune că te iubeşte, ceea ce mă determină să te las să te însori cu ea. Totuşi, încă mă mai gîndesc.

– Dacă asta contează, răspunse Christopher, să ştii că vreau să iau şi toate animalele.

Merripen se gîndi puţin.

– Aşa că, poţi să o ai.

Beatrix este o carte deosebit de romantică, emoționantă și înduioșătoare, care îți încălzește sufletul și reușește să te lase cu un zâmbet pe buze la sfârșit.

Cărțile autoarei Lisa Kleypas pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP, dintre care:

• Top 10 cărți care m-au binedispus

• Top 10 cărți contemporane care m-au făcut să râd

• Top 10 cărți romantice contemporane pline de umor

• Top 10 cărți romantic-erotice amuzante

Recenzii și prezentări cărți pline de umor