Top 10 cărți pline de forță scrise de femei

Cărțile din acest top m-au impresionat atât prin subiectul lor inedit și galeria fascinantă de personaje, cât și prin faptul că prezintă cu multă acuratețe o perioadă istorică bine definită, întâmplările din carte fiind inspirate din realitățile acelor vremuri, autoarele dovedind o foarte bună documentare.

Nu am mai reluat în acest top cărțile care au fost deja menționate în Top 8 cărți clasice care ne-au încântat, scrise de femei.

1. Casa spiritelor de Isabel Allende, Editura Humanitas (La casa de los espíritus)

Casa spiritelor de Isabel Allende este o carte excepțională, seducătoare, de o forță extraordinară și un realism magic tulburător! Elementele supranaturale prezente în carte întăresc dramatismul evenimentelor, fără a le afecta în vreun fel credibilitatea.

Acțiunea cărții se întinde pe o perioadă de aproape șaptezeci de ani, foarte bine încadrată în contextul epocii istorice, timp în care asistăm la destinele mai multor generații, marcate de iubiri pătimașe, ambiții, idealuri, credință, fanatism, tragedii, conspirații, premoniții, spirite și magi, răzbunări, remușcări, mașinațiuni politice, ispășire și, mai presus de toate, speranță…

Personajele cărții sunt fascinante, foarte bine definite, cu caractere puternice și motivații proprii, bine motivate.

Un personaj definitoriu al cărții, prezent de altfel de la început până la sfârșit, este Esteban Trueba, genul de senior atotputernic, mânat de ambiții extreme și foarte pătimaș.

Firea lui aprigă l-a împins de multe ori la gesturi necugetate, pe care le-a regretat amarnic ulterior și pentru care viața l-a pedepsit cu vârf și îndesat…

Mama lui Esteban era descendenta unei familii din cele mai nobile și de viță veche din Viceregatul Limei. Din păcate, se îndrăgostise nebunește de un emigrant de primă generație, care se căsătorise cu ea, îi mâncase averea și moștenirea, lăsând-o apoi văduvă, invalidă și cu doi copii de crescut.

Sora lui Esteban, Ferula, mai mare decât el cu cinci ani, își găsise de tânără o plăcere aproape perversă în a-și sacrifica viața de dragul familiei. Deși era frumoasă, cu o ținută statuară și o înfățișare de madonă, refuzase doi pretendenți și rămăsese fată bătrână pentru a se dedica îngrijirii mamei sale.

Deși în copilărie cei doi frați fuseseră foarte apropiați, Ferula copleșindu-l pe Esteban cu atențiile ei, spălându-l și îngrijindu-l, în momentul în care Esteban a ajuns la maturitate a realizat că Ferula încerca să-l manipuleze după chipul și asemănarea ei, făcându-l să se simtă vinovat pentru orice capriciu.

Singura perioadă în care cei doi frați au reușit să se mai apropie cât de cât a fost aceea în care Esteban s-a îndrăgostit nebunește de Rosa Del Valle, fiica unei familii de vază, de o frumusețe aproape ireală, cu un păr verde și un corp perfect, ce sugera o sirenă menită să-i vrăjească pe muritori. Ferula l-a ajutat pe Esteban să o curteze pe Rosa, care în final l-a acceptat de logodnic, spre imensa lui bucurie. Totuși, Esteban realizase că modestul lui salariu de la notariatul unde se angajase nu putea să-i permită să-i ofere logodnicei sale o viață de lux, astfel că a cumpărat concesiunea unei mine de aur în speranța că se va îmbogăți. Doi ani mai târziu, fericirea de a găsi în sfârșit un filon de aur i-a fost spulberată într-o clipă de știrea ce a căzut ca un trăznet că Rosa a murit, otrăvită din greșeală în locul tatălui ei de un adversar politic al acestuia.

Suferința lui Esteban, în vârstă de douăzeci și cinci de ani pe atunci, la căpătâiul Rosei este imensă, simțind că viața lui nu mai avea niciun rost fără ea. Nu știa atunci că soarta îi hărăzise încă multe de trăit, iar viața lui avea să se sfârșească abia la nouăzeci de ani, după ce el însuși însemnase destinul multor alte persoane…

”Am crezut în noaptea aceea că pierdusem definitiv capacitatea de a mă îndrăgosti, că nu aveam să mai pot râde sau alerga după o iluzie niciodată. Dar niciodată înseamnă mult. Am constatat asta în lunga mea viață.”

Nemaisimțindu-se legat de nimic și căutând o nouă provocare care să-l motiveze să meargă mai departe, Esteban a trecut exploatarea minei în seama administratorului și a plecat la moșia lor de la țară, Las Tres Marias, care fusese lăsată în paragină de ani de zile.

Ceea ce a găsit acolo era de-a dreptul dezolant, fiind întâmpinat de o adunătură pestriță de femei cu pielea ridată și uscată, unele vizibil însărcinate, toate în zdrențe și desculțe, niște plozi murdari și speriați, prea puțini bărbați zdraveni, cu toții privindu-l cu neîncredere, fără să-l recunoască.

Casa arăta jalnic, fiind evident că fusese complet lăsată de izbeliște.

Cu o voință de neclintit și o ambiție nemăsurabilă, Esteban nu s-a lăsat descurajat de munca titanică pe care o avea în față. Instaurând o disciplină de fier, a adus moșia la o stare înfloritoare, educându-i pe țărani și impunându-le reguli ferme după care să se conducă. Curând, a ajuns să se considere atotputernic, făcând tot ce dorea, fără să dea socoteală nimănui și fără vreo tulburare de conștiință. Astfel, când patimile trupului i-o cereau, nu stătea pe gânduri pentru a viola o țărancă, neținând cont că aceasta era virgină sau măritată.

Prima lui victimă a fost Pancha Garcia, chiar sora administratorului moșiei, Pedro Garcia al doilea. Faptul că aceasta avea doar cincisprezece ani și fusese virgină nu l-a tulburat în vreun fel pe Esteban, care a mutat-o pe Pancha în casa moșiei la bucătărie, pentru a-i sta mereu aproape. Însă, când a constatat că aceasta rămăsese însărcinată, s-a descotorosit de ea fără nicio remușcare, întrucât pentru el singurii copii demni de a fi recunoscuți erau cei legitimi, îndreptându-și atenția spre noi victime ale poftei sale nesățioase. Păcatul lui de atunci avea să-l ajungă mulți ani mai târziu, cu consecințe de-a dreptul dramatice…

Viața lui Esteban avea să capete o nouă turnură la vârsta de treizeci și patru de ani când mama lui, aflată pe patul de moarte, l-a chemat la ea și l-a conjurat să se însoare. Deși dorea să-și îndeplinească ultima promisiune făcută mamei sale, Esteban nu avea multe posibilități, întrucât trăise izolat de societate în ultimii nouă ani cât se ocupase de moșie. Prima soluție care i-a venit în minte a fost să se intereseze dacă soții Del Valle nu mai aveau vreo fată de măritat, ținând cont că îl acceptaseră cândva ca viitor ginere. Surprinzător, Clara, fiica lor în vârstă de nouăsprezece ani, era necăsătorită și dornică să-l accepte ca soț.

Clara era cea mai mică din cei cincisprezece copii ai familiei Del Valle și, încă de mic copil, fusese evident că era diferită de toți cei din jurul ei, reușind să mute solnița de pe masă doar cu puterea gândului, intrând în legătură cu spirite pe care ceilalți nu le puteau vedea și având diverse premoniții despre evenimente ce urmau să se producă. Din nefericire, deși de-a lungul anilor a prevestit mai multe tragedii, nu a putut să împiedice producerea lor…

Pe când avea doar zece ani, Clara a anunțat că va muri cineva din familie în curând, iar a doua zi sora ei Rosa a pierit otrăvită. Bulversată și copleșită de neputința de a nu o fi salvat, Clara s-a adâncit într-o tăcere autoimpusă, din care a ieșit pe neașteptate, nouă ani mai târziu, când a anunțat că se va mărita în curând cu Esteban Trueba. Astfel, nimeni din familie nu a fost prea mirat când acesta s-a prezentat, două luni mai târziu, și și-a anunțat intenția de a se căsători cu Clara.

Când a revăzut-o pe Clara, Esteban a fost vrăjit de făptura diafană în care se transformase fetița pe care abia dacă și-o mai aducea aminte. Cu chipul dulce ca un medalion de fildeș, cu o coamă de păr creț și cârlionțat, ochi melancolici care deveneau ghiduși și strălucitori când râdea, cu un râs sincer și deschis, Clara l-a fermecat pe Esteban, care s-a îndrăgostit puternic și pătimaș de ea. Însă, în ciuda eforturilor lui de a-i satisface capriciile și de a se schimba de dragul ei pentru a o face să se îndrăgostească de el, Clara părea că plutea mereu într-o altă dimensiune, la care el nu putea ajunge.

În anii ce au urmat, Clara a oscilat între perioade în care părea o prezență eterică, plutind într-o altă lume, intrând în legătură cu spirite, primind musafiri ce aveau aceleași înclinații ca și ea, mișcând lucrurile și fiind mereu distrată, și perioade în care dovedea o neașteptată luciditate și simț practic.

Imensa casa din capitală pe care Esteban o construise de dragul ei în stilul de la Versailles a modificat-o în fel și chip, după inspirația ei și indicațiile spiritelor.

Cei doi au avut trei copii – Blanca, brunetă, cu o înfățișare ce dovedea din plin descendența ei maură, și gemenii Jaime și Nicolas, foarte diferiți între ei. Nici unul dintre copii nu moștenise firea aprigă a tatălui, ci tendințele liberale sau simțul artistic al mamei.

Clara a îndrăgit moșia Las Tres Marias imediat cum a văzut-o, astfel că familia a petrecut perioade lungi acolo. O prietenie neașteptată și clandestină a luat naștere, încă de pe când aveau doi ani, între Blanca și Pedro Garcia al Treilea, fiul lui Pedro Garcia al Doilea. Peste timp, iubirea lor avea să fie supusă la grele încercări…

Anii ce au urmat au fost marcați de multe evenimente, tragedii și destine împletite ale multor personaje, toate pe fondul unor transformări dramatice economice și sociale, dublate de jocuri politice de culise, culminând cu asasinarea președintelui marxist, Salvador Allende, ales în mod democratic. Ținând cont că autoarea este chiar nepoata acestuia, avem parte de informații de primă mână, iar radiografia pe care o face societății de la acea vreme, cu toate frământările ei, este realizată cu multă acuratețe.

În ultima parte a cărții, personajul principal este Alba, nepoata lui Clara și Esteban. Anii și numeroasele drame prin care a trecut l-au transformat pe Esteban care, deși își păstrase convingerile de dreapta și ceva din firea aprigă de odinioară, a dovedit o neașteptată tandrețe și o iubire necondiționată pentru nepoata lui. Tot ceea ce nu iertase la copiii lui, îi trecea cu ușurință cu vederea nepoatei sale, căreia se prefăcea că nu-i observă vederile liberale și acțiunile clandestine de ajutorare a revoluționarilor.  De dragul ei, a făcut pace și cu un vechi inamic, pe care cândva încercase chiar să-l omoare, ajutându-l să fugă peste graniță alături de persoana pe care acesta o iubise cu patimă toată viața, împăcându-se astfel măcar parțial cu trecutul și obținând și iertarea fiicei lui…

Greșelile din trecutul lui Esteban au avut un efect de bumerang, lovindu-l exact unde îl durea mai tare, însăși nepoata lui căzând victimă atrocității unuia dintre urmașii păcatelor lui din tinerețe.  Ceea ce este nevoită să îndure Alba ar fi înfrânt definitiv spiritul unei persoane mai slabe, însă mesajul excepțional transmis de bunica ei a ajutat-o să reziste. De reținut această idee, că în viață trebuie să lupți tot timpul, indiferent de loviturile la care te supune destinul, întrucât după multe furtuni și uragane, poate răsări și soarele…

”A încercat să nu respire și să nu se miște, a început să-și aștepte moartea cu nerăbdare. A stat mult timp așa. Când aproape că reușise, i-a apărut bunica Clara, pe care o invocase de multe ori pentru a o ajuta să moară, spunându-i că hazul nu era să mori, aici se ajungea oricum, ci să supraviețuiești, ăsta era miracolul.”

Disperat să-și salveze nepoata pe care o iubea mai mult decât propria lui viață, Esteban a apelat la orice mijloc pe care îl avea la îndemână.

Finalul cărții se încheie într-o notă optimistă, de împăcare cu trecutul și plină de speranță pentru viitor.

Vă recomand această carte magnifică și copleșitoare, care îți oferă o lectură complexă, cu multe idei și evenimente condensate, la sfârșitul căreia te simți mai îmbogățit sufletește!

Distins cu numeroase premii literare, romanul Casa spiritelor a fost adaptat pentru marele ecran în 1993, în regia lui Billie August, cu o distribuție de excepție: Meryl Streep, Winona Ryder, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Glenn Close si Antonio Banderas.

Cărțile autoarei Isabel Allende pot fi comandate pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

2. Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett, Editura Univers (The Help)

Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett este o carte absolut impresionantă, care îți demonstrează că într-o societate ipocrită, guvernată de reguli nescrise, dar foarte stricte, doar speranța și curajul de a lua atitudine pot cultiva sămânța ce poate produce schimbarea în bine…

Acțiunea cărții se petrece între anii 1962-1964 în Jackson, un mic orășel sudist din statul Mississippi. Deși sclavagismul fusese desființat de mult timp, ecourile acestuia dăinuiau încă și nimeni nu se grăbea să aplice legile democratice, segregarea rasială fiind încă foarte pregnantă.  În ciuda faptului că fusese scos în afara legii, Ku-Klux-Klanul era foarte activ, membrii acestuia continuând să-i hăituiască și să-i pedepsească brutal pe negrii care îndrăzneau să încalce regulile ferme dictate de ei, care stabileau ce aveau și ce nu aveau voie, iar oamenii legii închideau ochii la toate aceste abuzuri…

Bineînțeles că nici nu se punea problema ca albii și negrii să locuiască în același cartier. Însă, în timp ce locuințele albilor răsăreau mereu, apărând noi și noi cartiere, negrii erau nevoiți să se îngrămădească în același cartier ce le fusese destinat, în ciuda faptului că și ei erau mult mai numeroși.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva a trei femei, Aibileen, Minny și Skeeter, primele două de culoare și cealălaltă albă, foarte diferite ca fire și personalitate, dar care împreună au pus bazele unui proiect îndrăzneț, care a trezit conștiința multora, forțându-i să vadă realitatea pe care până atunci preferaseră să o ignore, pentru a-și proteja propriul confort…

Vocile celor trei femei se aud extrem de distinct, ca și cum ai sta de vorbă cu fiecare în parte.

De altfel, întreaga carte are un accent puternic feminist, personajele importante, atât cele principale cât și cele secundare fiind femei. După cum se va vedea, femeile albe erau cele mai îndârjite în a proteja o societate conservatoare, în care vechiile tradiții trebuiau să fie păstrate cu sfințenie, iar liniile să fie bine trasate între diferitele categorii de oameni.

Fetele albe erau educate de mici de mamele lor în același spirit în care fuseseră și ele la rândul lor, principalul lor țel fiind acela de a se mărita cu un bărbat bogat, de rangul lor, care să le poată asigura ulterior viața de lux cu care fuseseră învățate. Pentru a-și atinge scopul, fetele nu precupețeau niciun efort și aplicau toate stratagemele feminine pentru a-i prinde în plasă pe viitorii soți.

După ce își îndeplineau scopul suprem, femeile albe se instalau în casa soțului și își luau invariabil o servitoare negresă, pe care o tratau cu superioritate și indiferență, fără vreo urmă de compasiune sau empatie, ca pe ceva ce li se cuvenea, o persoană inferioară ce trebuia să le asigure lor tot confortul, fără a le deranja în vreun fel. Culmea este că nici măcar nu-și dădeau seama de aroganța și urâțenia comportamentului lor, întrucât așa mergeau lucrurile de când se știau și nimeni nu se plânsese vreodată.

Primul capitol al cărții este scris din perspectiva lui Aibileen, o femeie de culoare în vârstă de cincizeci și doi de ani. Vocea ei o auzim molcomă și înțeleaptă, plină de blândețe dar și de amărăciune. Chiar și greșelile gramaticale care le face sunt înduioșătoare, demonstrându-ne faptul că, în ciuda inteligenței ei, nu avusese șansa să-și continue școala, fiind nevoită să intre servitoare de mică.

Viața nu fusese deloc binevoitoare cu ea. Se măritase cu un derbedeu, care o părăsise pentru o alta mai tânără, iar fiul ei, Treelore, lumina ochilor ei, un băiat extrem de sensibil și inteligent, murise cu doi ani în urmă, la doar douăzeci și patru de ani, într-un accident de muncă la o fabrică de cherestea, unde presta o activitate fizică mult peste puterile lui.

Deși moartea lui îi secătuise sufletul și zăcuse mult timp, mirată că lumea nu se oprise în loc pentru că fiul ei murise, la cinci luni după aceea Abileen s-a întors la muncă, cu inima plină de amărăciune.

Cu toate acestea, sufletul ei bun a făcut-o să o îndrăgească imediat pe micuța Mae Mobley, fiica ce tocmai se născuse a noilor ei stăpâni, simțind nevoia să o protejeze, cu atât mai mult cu cât mama acesteia, conița Elizabeth Leefolt o trata cu multă răceală, de parcă era o pisică enervantă și nu propria ei fiică.

Familia Leefolt nu era foarte bogată, având o casă doar cu un singur nivel și doar două băi. În fiecare a patra zi de miercuri din lună, conița Leefolt organiza clubul de bridge, pentru care se dădea peste cap, scoțând tacâmurile cele mai bune și punând numai bunătăți pe masă, dornică să-și impresioneze prietenele mult mai bogate.

Conița Skeeter era o tânără slabă și înaltă, cu un păr blond cârlionțat, mereu amabilă, fiind printre puținele persoane care le adresa o vorbă bună servitoarelor.

În schimb, conița Hilly era înțepată și arogantă, tratându-i pe servitori ca și cum erau invizibili atunci când trecea pe lângă ei. Mai mult, în timpul mesei, a apostrofat-o pe Elizabeth că nu avea o baie dedicată servitoarei în curte, arătându-se oripilată de-a dreptul de faptul că trebuie să folosească aceeași baie ca și servitoarea, neținând cont că Aibileen era de față.

Bineînțeles că Aibileen nu avea încotro decât să înghită insulta în tăcere, amărăciunea crescându-i tot mai mult în suflet.

O informație aflată la clubul de bridge a pus-o pe Abileen pe gânduri. Buna ei prietenă Minny, cea care o ajutase să nu-și piardă mințile după moartea fiului ei, era pe cale să-și piardă slujba la coana Walter, întrucât fiica acesteia, conița Hilly, intenționa să o interneze într-un azil. Mai mult, conița Hilly, impresionată de talentul culinar al lui Minny, dorea să o angajeze chiar la ea însăși, dând-o afară pe propria ei servitoare care o slujea cu credință de ani de zile.

”- Ia ascultă la mine, Minny – îi zic cât de aspru pot – mai bine te țin io decât să te las să lucrezi la vrăjitoarea aia.

– Dar cu cine crezi că vorbești, Aibileen? Cu vreo maimuță? Mai degrabă mă apuc să muncesc pentru Ku Klux Klan. Și doar știi că nu i-aș fura niciodată slujba lui Yule May.”

La scurt timp după aceea, Abileen a aflat că Minny făcuse ceva care o supărase teribil pe conița Hilly, care instituise un adevărat embargou în oraș contra acesteia, nimeni nemaiavând curajul să o angajeze de frică să n-o supere pe Hilly, ce avea o influență notabilă în comunitate, fiind chiar președinta Ligii Jackson, în care erau membre toate femeile de vază din oraș.

Deși Minny a refuzat să-i povestească ce a făcut de a stârnit o asemenea furtună contra ei, Abileen era decisă să o ajute să-și găsească o slujbă. Soluția avea să i se ivească pe neașteptate.

De fapt, nu numai negrii erau discriminați. Oricine nu provenea dintr-o familie de origine bună era exclus din start de la întrunirile importante, fiind tratat ca o paria. Celia Foote provenea dintr-o familie de albi săraci și mai avea un păcat major: se măritase cu Johnny, fostul pretendent al lui Hilly. Deși locuia într-un conac impunător, iar soțul ei avea o avere uriașă, Celia nu era primită nicăieri în vizită, iar invitațiile ei rămâneau fără răspuns. Nici măcar oferta ei de a contribui la Gala de Binefacere ce urma să aibă loc în curând nu fusese acceptată. Naivă, Celia continua să insiste cu telefoanele.

În momentul în care Celia a sunat-o din nou pe Elizabeth pentru a-și oferi din nou ajutorul și a întreba dacă nu poate să-i recomande o servitoare, Abileen, care răspunsese la telefon, nu putea rata ocazia. Prefăcându-se că Elizabeth e chiar lângă ea, i-a spus Celiei că aceasta i-o recomandă pe Minny, o persoană de nădejde despre care sigur va fi mulțumită.

În următorul capitol, auzim vocea lui Minny și sesizăm imediat o nouă tonalitate. Cu o voce repezită, ușor arțăgoasă și cam obraznică, Minny își arată din plin firea aprigă și impulsivă, însă ne lămurim repede că, deși e rea de gură, are o inimă de aur.

Ca și Abileen, Minny fusese nevoită de mică să intre servitoare, iar mama ei îi înșirase șapte reguli pe care ea trebuia să le respecte cu strictețe, reguli care întăreau practic percepția că negrii erau inferiori albilor și trebuiau să se comporte în consecință.

Dacă pe restul regulilor le respectase, cea de-a șaptea regulă (cea care spunea că nu avea voie să răspundă obraznic), o încălcase de multe ori, astfel că, de-a lungul timpului, Minny schimbase mulți stăpâni, sătui de bombănelile ei de care nu se putea abține.

Cel mai mult rezistase la coana Walter, în mare parte pentru că aceasta era cam surdă și nu prea auzea ce zice. În momentul în care conița Hilly decisese să-și ducă mama la azil, spiritul justițiar al lui Minny ieșise la iveală și făcuse acel lucru revoltător (pe care îl vom afla abia spre sfârșitul cărții), pe care îl regretase ulterior realizând că ea avea, totuși, cinci copii de hrănit.

Este interesant de urmărit relația dintre Minny și Celia. Deși la început a considerat-o pe Celia plină de ciudățenii și cam sărită de pe fix, după ce vor trece printr-un moment dramatic în care Celia îi va arăta o cu totul altă față, Minny va începe să simtă un soi de afecțiune pentru ea, ajutând-o să depășească un moment în care aceasta căzuse într-o stare de depresie.

Cea de-a treia voce a cărții este cea a lui Skeeter, o tânără albă în vârstă de douăzeci și doi de ani. Calmă, echilibrată, plină de bun simț și o fină autoironie, Skeeter va fi catalizatorul care va declanșa un lanț de evenimente.

 Numele ei adevărat era Eugenia, numai că încă de la naștere fusese lungă, cu picioarele subțiri și slabe, ca de țânțar, astfel că fratele ei, mai mare decât ea cu patru ani, exclamase atunci când o văzuse: ”Ăsta nu-i bebeluș, e un țânțar!” și așa i-a rămas numele (skeeter = țânțar).

Mama ei, minionă și elegantă, ce fusese finalistă la concursul de Miss Carolina de Sud, era disperată să o aducă la idealul de frumusețe pe care îl considera de etalon, obligând-o să poarte ținute ce nu i se potriveau, întinzându-i părul și impunându-i reguli de comportament. Iar când nimic din toate acestea nu au avut succes, Skeeter rămânând tot nemăritată, mama ei a scos la înaintare artileria grea, stabilindu-i o zestre de douăzeci și cinci de mii de dolari.

”Aveam un metru optzeci înălțime, dar și douăzeci și cinci de mii de dolari din bumbac pe numele meu, iar, dacă un bărbat nu vede frumusețea în cifra asta, atunci oricum nu e destul de deștept încât să-și merite locul în familia noastră.”

Însă Skeeter avea propriile idealuri și, după ce absolvise Universitatea din Mississippi, visa să devină scriitoare. La singurul post la care aplicase la sfârșitul facultății pentru un post de editor la un ziar primise un refuz politicos, dar totodată și un sfat prețios: pentru a putea avea o șansă în viitor trebuia să vină cu un subiect inedit, ceva care să o deosebească de mulțime.

Având un remarcabil simț al observației și o puternică empatie, lui Skeeter i-a venit o idee scandaloasă, anume să ia interviuri servitoarelor de culoare, în care acestea să-și povestească întâmplările trăite în casa albilor și să-și expună punctul de vedere, bineînțeles, sub protecția anonimatului.

”- Toată lumea știe ce părere avem noi, albii. Imaginea ridicată în slăvi a acelei Mammy care-și dedică întreaga viață unei familii de albi. Margaret Mitchell a scris despre asta. Dar pe Mammy n-a întrebat-o nimeni ce părere are ea.”

Proiectul era extrem de periculos, întrucât dacă s-ar fi aflat identitatea celor implicați, repercusiunile ar fi fost cumplite. Un tânăr negru, a cărui vină de neiertat fusese să meargă la closetul albilor, fusese prins și bătut cu atâta ferocitate încât orbise în urma loviturilor primite.

Astfel, la început nici una dintre servitoare nu vrea măcar să ia în calcul propunerea lui Skeeter.

Însă paharul amărăciunii lui Abileen era aproape plin, lipsind doar o picătură până să se reverse, picătură care a căzut în scurt timp.

Când conița Elizabeth a bătut-o pe Mae Mobley doar pentru că s-a dus la closetul lui Abileen, aceasta a simțit că s-a depășit și ultima limită a suportabilității ei. Abileen crescuse șaptesprezece copii, îi îndrăgise pe fiecare în parte, ca să sufere apoi văzând că aceștia adoptau comportamentul părinților lor.

Hotărârea lui Abileen de a-și împărtăși amintirile în cartea de interviuri a lui Skeeter a convins-o și pe Minny să se alăture proiectului. Deși se prefăcea morocănoasă și continua să boscorodească și să comenteze la orice în fața lui Skeeter, în sinea ei Minny era foarte mulțumită, simțind că pentru prima dată stratul de ciment care-i acoperea pieptul începea să se crape măcar puțin.

Încetul cu încetul, tot mai multe servitoare li s-au alăturat pentru a-și face auzite vocile, revoltate mai ales în urma unui incident provocat chiar de Hilly.

Este de menționat și evenimentul Galei de binefacere, definitoriu pentru ipocrizia acelei comunități, în care toate cucoanele albe s-au adunat, afectate și pline de importanța misiunii lor, pentru a aduna fonduri pentru ajutorarea negrilor din Africa, fără a observa că proprii lor servitori negri se zbăteau în necazuri și sărăcie…

Pe măsură ce proiectul înaintează și servitoarele își deapănă amintirile, revolta acestora contra nedreptății sistemului crește în intensitate și solidaritatea lor se întărește. Mai mult, odată ce conștiința le-a fost trezită, observă că liniile de demarcație nu erau trasate doar între negri și albi. În familiile negrilor lipsa de educație își spusese cuvântul, iar bărbații considerau că era dreptul și datoria lor să-și educe soțiile prin bătaie, iar acestea suportau în tăcere, de frică să nu le părăsească și să rămână singure cu o droaie de copii de crescut. Inclusiv Minny se găsea într-o astfel de situație, pe care o tolerase cu stoicism, întrucât așa procedaseră și mama și bunica ei. Însă acum, pentru prima dată, începuse să se gândească serios la o soluție alternativă, în care să nu mai fie sacul de box al cuiva care dorea să-și descarce nervii.

Este remarcabilă și ideea lui Minny de a crea o ”plasă de siguranță”, un capitol introdus în carte care să le apere în cazul în care identitatea lor ar fi cumva descoperită. Acesta avea legătură cu secretul pentru care Hilly o ura atât de mult pe Minny. Vă las să descoperiți singuri în carte despre ce era vorba, cu siguranță vă va amuza.

Cartea este deosebit de complexă, memorabilă, cu multe idei profunde, scrisă cu mult umor și sensibilitate, stârnindu-ți un noian de sentimente contradictorii, de amuzament, revoltă, duioșie,  empatie, indignare, admirație, respect ca la sfârșit să te lase cu multă speranță în suflet.

Cartea a fost ecranizată în anul 2012 în regia lui Tate Taylor, având următoarea distribuție: Viola Davis (Abileen), Octavia Spencer (Minny), Emma Stone (Skeeter), Bryce Dallas Howard (Hilly), Jessica Chastain (Celia), Mike Vogel (Johnny).

Filmul a câștigat premiul Oscar la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar – Octavia Spencer (Minny) și a avut încă 3 nominalizări la premiile Oscar la categoriile Cel mai bun film, Cea mai bună actriță în rolul principal – Viola Davis (Abileen) și Cea mai bună actriță în rol secundar – Jessica Chastain (Celia).

Cartea poate fi comandată de pe edituraunivers.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

3. Talismanul de Diana Gabaldon, seria Outlander, Editura Nemira (Dragonfly in Amber)

Talismanul, cea de-a doua carte din seria Outlander, reușește să ne fascineze cu o combinație spectaculoasă de date istorice, intrigi, trădări, magie, ritualuri mistice, lupte crâncene, o galerie de personaje deosebit de interesante și, peste toate, o poveste de iubire puternică și pasională ce sfidează bariera timpului.

Cartea te provoacă să-ți pui întrebări bulversante referitoare la călătoria în timp. Oare o călătorie în trecut poate modifica dramatic prezentul pe care îl știai sau, din contră, prezentul în care ai trăit până în momentul întoarcerii în timp era așa și datorită acțiunilor tale din trecut? O întrebare extrem de dificilă, gen ”cine a fost mai întâi: oul sau găina?”, la care nimeni nu poate răspunde cu exactitate…

La sfârșitul primei cărți din serie, Călătoarea, i-am lăsat pe Claire și Jamie într-un cadru idilic, cu un aer încărcat de speranță, întrucât tocmai ce aflaseră că urmau să aibă un copil, Claire fiind însărcinată.

Începutul celei de-a doua cărți din serie, Talismanul, ne bulversează complet. Firul epic este povestit la persoana a treia de data aceasta, iar acțiunea se reia în anul 1968, când Claire și Brianna, fiica ei în vârstă de douăzeci de ani, vin în Scoția pentru a afla anumite informații istorice referitoare la supraviețuitorii unei lupte dramatice desfășurată la Culloden în anul 1745, ce pusese capăt Răscoalei Iacobite conduse de prințul Charles, armatele englezești conduse de ducele de Cumberland măcelărindu-i practic pe cei 2000 de scoțieni susținători al prințului Charles. În urma acelei lupte urmase o foamete cumplită, iar puținii supraviețuitori migraseră fie în Lumea Nouă, fie se târâseră din câmpii și mlaștini spre orașe, în căutare de hrană și locuri de muncă.

Ghidul lor va fi Roger Wakefield, născut MacKenzie, care își schimbase numele după ce fusese adoptat de unchiul său Reginald Wakefield, după ce părinții săi muriseră în război. Pe reverend și pe Roger i-am cunoscut în prima carte din serie în anul 1945, Roger având pe atunci cinci ani. Între timp, Roger devenise un reputat profesor de istorie la Oxford și venise la Inverness pentru a face ordine în hârtiile reverendului, după moartea acestuia, pentru a le putea dona unui muzeu.

Între Roger și Brianna se naște o atracție instantanee încă de la prima vedere, Roger fiind de-a dreptul fascinat de tânara cu temperament vulcanic, deosebit de înaltă, cu părul roșcat, pomeți bine conturați și ochi albaștri scânteietori. Este evident a cui fiică era.

Ce se întâmplase oare? De ce se întorsese Claire în timpul ei?

Încetul cu încetul, adunăm frânturi de informații. După trei ani de la dispariția sa misterioasă din anul 1945, Claire se întorsese pe neașteptate, dezorientată, confuză și, pe deasupra, și însărcinată! Deși Frank înghițise cu greu explicațiile ei, acceptase cu drag copilul, căruia îi fusese un tată deosebit de iubitor până la moartea sa în urmă cu doi ani. În tot acest răstimp cei trei trăiseră în America, unde Claire devenise un reputat medic chirurg.

Totuși, Claire nu-și putea găsi liniștea până când nu-și îndeplinea o datorie sfântă pentru ea, anume să-i dezvăluie Briannei cine era adevăratul ei tată, întrucât Jamie merita măcar atât…

Momentul în care Claire găsește mormântul lui Jamie în curtea bisericii din St Kilda este deosebit de emoționant, iar inscripția de pe piatra funerară ”Soțul iubit al lui Claire” certifică practic urmele trecerii ei în trecut.

Brianna suportă cu greu șocul, respingând complet ideea, întrucât pentru ea Frank fusese tatăl ei, pe care-l iubise nespus. Roger însă, deși complet uluit, pare să accepte cumva realitatea celor afirmate de ea, iar Claire începe să-și depene amintirile, acțiunea mutându-se în februarie 1744, în La Havre, Franța.

Evenimentele din trecut, relatate la persoana întâi din perspectiva lui Claire, sunt atât de veridic prezentate, susținute cu multe argumente istorice bine documentate despre personalități celebre ale vremii respective, intrigile de la curte, tradiții, ritualuri satanice, superstiții, alchimiști, leacuri și otrăvuri, astfel încât ai impresia că o pagină de istorie se scrie sub ochii tăi.

Întrucât Claire îi dezvăluise lui Jamie că răscoala iacobită va avea un deznodământ tragic, iar mii de oameni din clanurile scoțiene vor fi măcelăriți, cea mai bună cale pentru a preveni această nenorocire era să înăbușe răscoala din fașă, înainte de a porni. Pentru aceasta, cei doi au plecat în Franța, unde prințul Charles se afla în exil la curtea vărului său, regele Ludovic.

Jamie avea un văr acolo, Jared, care se ocupa cu comerțul de vinuri și care i-a primit cu brațele deschise, încredințându-i chiar conducerea afacerii sale lui Jamie, în timpul cât el urma să facă o călătorie de afaceri în Germania.

Chiar de la început, Jamie și Claire și-au făcut un dușman extrem de periculos – maleficul conte de Saint-Germain, căruia i-au ruinat un transport de marfă, nava acestuia trebuind să fie incendiată după ce Claire a dezvăluit faptul că unul dintre marinari ce fusese pe navă era bolnav de variolă.

Prințul Charles nu părea să aibă vreun gând de a porni vreo revoltă, complăcându-se în tot felul de acțiuni frivole, beții, petreceri și petrecând o grămadă de timp în compania amantei sale, Louise, soția prințului de Rohan, care rămăsese, de altfel, și însărcinată cu copilul său.

Totuși, toate acestea puteau fi doar o fațadă, astfel că Jamie petrece mult timp în compania lui încercând să-i afle planurile, interceptând în același timp scrisorile acestuia, pentru a descoperi dacă aveau mesaje codificate incluse în ele.

Pentru a-și îndeplini misiunea, Jamie trebuie să ia parte la ritualurile curții regelui Louis, luând-o și pe Claire la câteva petreceri, unde l-a întâlnit pe puternicul duce de Sandringham, un personaj cu un rol neclar în istorie, pe care Claire nu știe dacă să-l considere prieten sau dușman. Secretarul acestuia era Alexander Randall, fratele lui Jonathan Randall, dar care, spre deosebire de perversul și crudul lui frate, era extrem de sensibil și blând. Claire are un adevărat șoc însă când o cunoaște pe fina ducelui, Mary Hawkins, o tânără bună și blajină, în vârstă de cincisprezece ani ce venise în Franța trimisă de familia ei pentru a se mărita cu un lord bogat ce i-ar fi putut fi bunic, întrucât Claire știa din hârtiile pe care le studiase cândva cu Frank că aceasta se căsătorise cu Jonathan Randall în anul 1745, lucru ce părea imposibil acum, din moment ce Jonathan murise strivit în picioare de vitele dezlănțuite, după ce Jamie evadase din închisoare.

Un alt personaj secundar deosebit de interesant este Raymond – un spițer misterios, cu față de broască, ce deținea multe leacuri și otrăvuri, cunoscând de asemenea și tainele multor ritualuri magice. Raymond se va dovedi un prieten de nădejde pentru Claire, ajutând-o în câteva situații critice.

În afara evenimentelor sociale la care participa, Claire avea o grămadă de timp liber în care se plictisea astfel că, în momentul în care a aflat că în apropiere se afla un spital de caritate, L’Hopital des Anges, a dorit imediat să-și ofere ajutorul. Jamie a fost categoric împotrivă la început, temându-se că ar putea să se molipsească de vreo boală cumplită, care i-ar fi putut pune în pericol integritatea fizică a ei și a copilului lor încă nenăscut. Totuși, realizând cât de mult își dorea ea acest lucru, în cele din urmă va ceda, punând însă în prealabil condiția să aibă permanent o gardă de corp care să o însoțească pe drumul de acasă la spital.

Pentru Claire, munca la spital a fost ca o gură de oxigen necesară, fiind entuziasmată peste măsură să se simtă din nou utilă.

Un moment crucial se petrece în momentul în care Jonathan Randall apare din senin, ca și cum s-ar fi întors din morți pentru a-l bântui pe Jamie. De fapt, se dovedește că nu el murise strivit în picioare de vitele dezlănțuite, ci valetul lui.

Deși pentru Jamie reapariția acestuia îl aruncă în plin coșmar, fiind hotărât să-l omoare în duel, pentru Claire reprezintă o mare ușurare. Deși făcuse din toată inima acea alegere, rămânând alături de Jamie în loc să se întoarcă în timpul ei la Frank, totuși îl iubise din suflet pe acesta din urmă și nu suporta gândul că acesta n-ar mai fi existat, întrucât strămoșul lui murise înainte de a-l concepe. Doar inelul pe care acesta i-l dăduse la căsătoria lor îi alina momentele când îndoielile îi frământau sufletul, acesta fiind un adevărat talisman pentru ea, întărindu-i convingerea că, în ciuda celor întâmplate, bărbatul pe care-l iubise cândva va trăi.

Claire reușește să-i smulgă promisiunea lui Jamie că nu-l va ucide pe Jonathan până în aprilie 1745, dată în care era consemnată căsătoria lui cu Mary Hawkins.

Deși ura lui Jamie pentru Jonathan era imensă, având în vedere atrocitățile și perversiunile la care îl supusese acesta, totuși este de acord să facă târgul, motivația lui fiind de-a dreptul emoționantă: dacă lucrurile nu se vor termina cu bine, în cele din urmă, Claire să se poată întoarce la un bărbat care o iubea. O imensă dovadă de iubire și altruism!

Evenimentele se precipită în perioada următoare, având loc mai multe întâmplări nefericite și întorsături dramatice de situație.

Însă, în ciuda eforturilor lor, în ceea ce privea răscoala iacobită, lucrurile au mers exact cum era prevăzut, nimic neputând împiedica cursul știut al istoriei…

Când a devenit evident că deznodământul tragic al bătăliei de la Culloden se va produce în cele din urmă, iar Jamie și oamenii lui urmau să se afle prin forța lucrurilor chiar în inima luptei, Jamie i-a cerut lui Claire să se țină de promisiunea făcută cândva și să se întoarcă la Frank, miza fiind siguranța copilului lor nenăscut, rostind însă o promisiune solemnă și o declarație impresionantă de dragoste în același timp!

”- Te voi găsi, mi-a șoptit la ureche. Îți promit. Chiar dacă trebuie să îndur două secole de purgatoriu, două sute de ani fără tine, atunci asta să fie pedeapsa mea, pe care am primit-o pentru crimele mele. Căci am mințit, am ucis și am furat, am trădat și am înșelat. Dar există un lucru care trebuie să atârne în balanță. Când voi sta înaintea lui Dumnezeu, voi avea un singur lucru de spus, pentru a cântări împotriva celorlalte.

Vocea i-a scăzut până a devenit o șoaptă și brațele i s-au strâns în jurul meu.

– Doamne, mi-ai dat o femeie rară și, Doamne, cât am iubit-o!”

În ultima parte a cărții ne întoarcem din nou în anul 1968, unde avem parte de o nouă surpriză de proporții. Cercetând arborele genealogic al lui Roger, Claire descoperise că strămoșul acestuia era chiar copilul lui Geillis Duncan și Douglas MacKenzie!

Iar Claire ajunsese la Inverness chiar înainte de momentul trecerii în timp al lui Geillis. Din nou, alegerea este deosebit de dificilă. Dacă o împiedica pe Geillis să facă saltul în timp, existența lui Roger era pusă sub semnul întrebării, în caz contrar Geillis urma să ardă pe rug.

Pentru a doua oară, s-a dovedit însă că este imposibil să rescrii o pagină de istorie…

Cartea se termină cu o informație complet bulversantă. Din documentele istorice consemnate, reieșea faptul că Jamie nu murise în timpul bătăliei de la Culloden.

Ce se întâmplase oare cu el? Claire și Jamie vor mai avea vreodată șansa de a se întâlni?

Răspunsul îl vom afla abia în următorul volum din serie – Cercul de piatră.

Cărțile autoarei Diana Gabaldon pot fi comandate pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro, librariadelfin.ro, librex.ro

4. Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina, Editura Humanitas (Zuleiha otkrîvaet glaza)

Cartea Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina poate fi comandată de pe dol.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

5. Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys, Editura Epica (Between Shades of Gray)

Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys este o carte cutremurătoare, care îți atinge toate coardele sufletului, o adevărată lecție de supraviețuire, iubire, demnitate și curaj!

Acțiunea cărții se petrece într-o perioadă neagră din istoria omenirii din timpul celui de-al doilea război mondial, când principiile umanității au fost crunt călcate în picioare, instaurându-se dictatura, care a permis grave abuzuri la adresa libertății și demnității umane. Însă, așa cum cartea ne-o demonstrează, într-o atmosferă de groază și teroare, adevăratele caractere se oțelesc, găsind resurse nebănuite pentru a rezista și a-și păstra principiile morale!

Este o perioadă pe care trebuie să ne-o aducem aminte mereu, în ciuda disconfortului psihic care ni-l provoacă, pentru ca, strângând rândurile, să avem grijă ca niciodată asemenea fapte terifiante să nu mai fie posibile.

”Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.” – George Santayana

Lina, o tânără adolescentă lituaniană de cincisprezece ani, fiica unui rector universitar, avea în față un viitor luminos, alături de o familie iubitoare care o susținea necondiționat în pasiunea ei pentru pictură, urmând să înceapă cursurile Școlii de Arte din Vilnius. Într-o noapte însă, toată viața ei senină și echilibrată de până atunci avea să fie sfărâmată în bucăți, iar viitorul năruit într-o clipită. Într-o noapte, Lina împreună cu mama ei și frățiorul ei Jonas în vârstă de doar zece ani au fost săltați de poliția secretă sovietică, fără să li se spună vreun motiv și nici unde era tatăl Linei, lăsându-le doar douăzeci de minute la dispoziție pentru a-și pregăti bagajele. Elena, mama Linei, a dat dovadă de o prezență de spirit extraordinară în acea situație limită, încercând din răsputeri să-și păstreze cumpătul și să-i liniștească pe cei doi copii, în același timp adunând cu febrilitate toate obiectele de valoare de mici dimensiuni din casă și cusându-le în căptușala hainei. Inspirația ei avea să fie salutară, ajutând-o într-o situație disperată, când, ajunși în gară, un ofițer a vrut să-l ia pe Jonas de lângă ele pentru a-l duce într-o destinație necunoscută, iar Elena l-a ”răscumpărat”, oferindu-i ofițerului un ceas de mare valoare.

”V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineață aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”

Elena, mama Linei, este un personaj extraordinar, un exemplu de altruism, bunătate și demnitate umană! În ciuda tuturor situațiilor tensionante în care s-a aflat, Elena a reușit să-și păstreze conduita morală, debordând de iubire față de oricine și orice din jurul ei, inclusiv față de dușmani. Rămâi smerit în fața atitudinii ei în diferite situații, impresionându-te prin eleganța gesturilor, puritatea sufletească și sacrificiile pe care le-a făcut de dragul copiilor ei!

După ce l-au recuperat pe Jonas, Lina, împreună cu mama și frățiorul ei, au fost înghesuiți într-un vagon de tren alături de alte persoane, cu toții intelectuali, la fel de confuzi ca și ei în privința motivului pentru care fuseseră săltați din locuințele lor, pornind către o destinație incertă. Printre aceștia se aflau și Andrius, un adolescent de șaptesprece ani, față de care Lina simte o compatibilitate neașteptată, împreună cu mama lui, doamna Arvydas. În momentul în care trenul a făcut un popas, Lina și Andrius au constatat cu durere ce scria pe vagonul lor: ”Hoți și prostituate”!

”Hoți și prostituate. În vagonul acela erau mamele noastre, împreună cu o profesoară, cu o bibliotecară, cu oameni în vârstă și cu un copil nou-născut – hoți și prostituate.”

Cu toții erau confuzi iar teroarea era la cote maxime.

Aflând că de locomotiva lor se atașaseră alte vagoane, Lina și Andrius se strecoară din vagonul lor pentru a cerceta celelalte vagoane, în speranța de a-și găsi, fiecare dintre ei, tatăl. Lina are marea șansă de a-și găsi tatăl intr-unul dintre vagoane, aflând de la acesta că vor fi duși cu toții în Siberia. Cu mult curaj, tatăl ei o încurajează să nu-și piardă speranța, indicându-i modalitatea prin care va putea să o găsească în viitor, anume să-și folosească talentul ei remarcabil de a desena și să-i trimită, cu mare băgare de seamă, din mână în mână, picturile realizate de ea.

Din păcate, Andrius nu l-a găsit pe tatăl lui și, îngrijorat pentru siguranța Linei, a îndemnat-o să se întoarcă singură la vagonul lor. După o vreme, Andrius avea să apară, desfigurat în bătaie, fără să fi reușit să-și întâlnească tatăl. Văzând în ce hal fusese lovit, Lina a fost cuprinsă de o ură puternică, ce-i mistuia sufletul și creștea în amploare.

După o lungă călătorie, au ajuns în sfârșit la destinația lor. Autoarea reușește să scoată foarte bine în evidență discrepanța dintre frumusețea naturii și starea jalnică a prizonierilor, atât fizică, cât mai ales, psihică.

Cu toții urmau să fie trimiși la muncă silnică.

Comandantul, aflând că Elena știa foarte bine limba rusă, îi propune un tratament preferențial cu condiția ca aceasta să devină practic informatoarea lui, lucru pe care Elena îl refuză categoric, cu multă demnitate, deși era perfect conștientă de consecințele acțiunii ei. Drept urmare, cei trei sunt trimiși să locuiască împreună cu o localnică, într-o colibă aflată într-o stare jalnică, trebuind să plătească și chirie pentru aceasta din munca lor.

”- Dar ai fi putut beneficia de un tratament preferențial, Elena, a pledat doamna Rimas. Și, cel mai probabil, de mai multă hrană.

– O conștiință încărcată nu valorează cât un supliment de hrană, a hotărât mama.”

Lina află cu stupoare că, în timp ce ea și mama ei săpau în condiții inumane, Andrius și mama lui stăteau în condiții de lux. Peste măsură de indignată, Lina refuză orice ajutor din partea lui Andrius, tratându-l cu mult dispreț. De multe ori, ne repezim să emitem sentințe morale, fără să cercetăm prea mult toate datele. Lina va avea o adevărată revelație a erorii ei, cuvintele lui Andrius prin care îi explica întreaga situație tăind în carne vie. Mama lui Andrius, o femeie foarte frumoasă cu forme voluptuoase, fusese nevoită să accepte să devină amanta ofițerilor ruși, alternativa fiind să-i împuște fiul în cap în fața ei, Andrius trăind zi de zi sufocat de vinovăția compromisului pe care mama lui îl făcuse de dragul lui.

Rușinată de eroarea ei de judecată, Lina și-a cerut scuze lui Andrius și mamei lui, înțelegând sacrificiul lor de a-i ajuta într-o cu totul altă lumină… Totuși, cu toate ajutoarele primite de la Andrius, Lina și familia ei se zbătea într-o sărăcie cumplită, foamea fiind la ordinea zilei, ajungând să consume și viermi pentru a supraviețui…

După o perioadă cumplită de teroare psihică și privațiuni fizice, o nouă lovitură avea să se abată asupra Linei, aflând că aveau să fie mutați într-un alt loc, selectați după criterii obscure. Nesiguranța zilei de mâine era o formă de manipulare psihică a lui Stalin, neștiind în orice moment la ce să te aștepți…

Lina și-a găsit puterea de a rezista la toate încercările terifiante la care a fost supusă refulându-și furia în desenele făcute pe furiș, în care transmitea toată intensitatea emoțiilor sale.

La un moment dat, Lina a aflat și motivul pentru care fuseseră deportați: tatăl ei ajutase familia verișoarei ei Joana să fugă în Germania, unde aveau rude, fapt pentru care fuseseră crunt pedepiți.

Povestea cutremurătoare a Joanei, cu toate mustrările ei de conștiință, o vom afla în O mare de lacrimi.

În ciuda atmosferei apăsătoare care domnește în întreaga carte, reușești să rămâi cu o stare de optimism la final.

În ciuda tuturor atrocităților la care este supus, spiritul uman reușește uneori să reziste și să nu se frângă, încăpățânându-se să spere într-un viitor mai fericit. Important este să nu uităm niciodată lecția pe care ne-a dat-o trecutul, pentru a nu-i mai repeta niciodată greșelile…

Filmul printre tonuri cenușii va fi ecranizat în anul 2018 sub titlul Ashes in the Snow.  Vreau să remarc și coperta absolut deosebită a cărții, foarte inspirată și sugestivă!

Cărțile autoarei Ruta Sepetys se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro, librarie.net

6. Somerset de Leila Meacham, Editura Litera (Somerset)

Somerset este unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste pe care le-am citit vreodată, dar este mult mai mult decât atât. Deși personajele cărții sunt fictive, cartea surprinde cu multă acuratețe o perioadă istorică reală din Statele Unite, începând din anul 1835 până în anul 1900, reușind să te captiveze de la prima până la ultima pagină.

Urmărind destinul personajelor principale, asistăm la punerea bazelor Texasului modern, când o mână de bărbați puternici, temerari și ambițioși și-au părăsit căminul confortabil pe care îl aveau în California pentru a începe o viață nouă în ținuturile vaste din Texas, fiecare dintre ei mânați de propria motivație, fie că doreau să dețină propria plantație de bumbac, principala sursă de venit a economiei din Sud în acea vreme, fie că doreau să înceapă ceva nou, considerând sistemul de producție bazat pe sclavi ca fiind învechit și perimat. După o perioadă de înflorire economică, a urmat Războiul de secesiune, în urma căruia sclavagismul a fost desființat și marii plantatori au trebuit să facă mari eforturi pentru a găsi o nouă metodă de producție. Reconstrucția sudului a fost o perioadă extrem de zbuciumată, cu multe poticnișuri, dar cei puternici au reușit să renască din propria cenușă, întocmai ca pasărea Phoenix.

Autoarea a dedicat cartea: ”Pentru toți aceia care au venit, au contat și și-au câștigat dreptul de a fi texani”.

Prima parte a cărții mi-a adus aminte de ”Coliba unchiului Tom” de  Harriet Beecher Stowe (de altfel, în roman este pomenită această carte, apărută în anul 1852, cu impact enorm asupra opiniei publice din acele vremuri față de sclavie în SUA, intensificând conflictele sociale care au condus la declanșarea războiului civil american), iar a doua de ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, o altă carte superbă, absolut memorabilă.

Acțiunea cărții începe în anul 1835 în Charleston, Carolina de Sud.

Silas Toliver și Jeremy Warwick erau doi tineri de douăzeci și nouă de ani, foarte buni prieteni încă din copilărie, uniți prin statutul familiilor și prin aspecte comune legate de vârstă, origini și interese. Atât familia Warwick, cât și familia Toliver erau descendente ale familiilor regale din Anglia, identificate prin floarea aceea elegantă, cu tulpină cu spini, care le servea drept emblemă, familia Warwick fiind descendenta Casei de York, reprezentată de trandafirul alb, iar familia Toliver descendenta Casei de Lancaster, simbolizată de cel roșu. După ce ajunseseră în America, cele două familii prosperaseră, familia Toliver deținând plantația de bumbac Queenscrown, iar familia Warwick plantația Meadowlands, învecinate una cu alta.

Silas era al doilea fiu al familiei Toliver, iar Jeremy era cel mai tânăr dintre cei trei frați ai familiei Warwick. Conform legilor din acea vreme, plantația revenea integral primului născut. Însă, în timp ce tatăl lui Jeremy se îngrijise să lase o avere egală tuturor fiilor săi, în bani sau proprietăți, tatăl lui Silas lăsase totul primului născut, Silas fiind obligat practic să muncească drept administrator pentru fratele lui, contra unui salariu anual și un procent din beneficii.

Din cale afară de ambițioși, ambii tineri nu s-au mulțumit cu statutul lor și și-au făcut planul să plece împreună în Texas, fiecare mânat de propria motivație.

Silas visa să fie stăpân peste propria lui plantație de bumbac, pe care intenționa să o numească Somerset, după numele strămoșului său, ducele de Somerset.

În schimb, Jeremy spera să se poată îndrepta spre alte afaceri profitabile, considerând sistemul plantatorilor din Carolina de Sud, cu obiceiurile, tradițiile, moravurile, prejudecățile acestuia, ca fiind sufocant și restrictiv, la fel de perimat cum avea să fie într-o bună zi și pământul.

În timp ce Jeremy pleca singur și era susținut necondiționat de familia lui, având fonduri mai mult decât suficiente pentru un nou început, Silas fusese nevoit să se împrumute pentru a-și finanța călătoria de la cel mai bogat plantator din zonă, Carson Wyndham și, în plus, era îngrijorat pentru siguranța iubitei sale logodnice, Lettie, și a fiului său din prima căsătorie, Joshua, ce avea doar cinci ani.

Silas îl încuraja și pe prietenul său să se căsătorească înainte de plecare, atrăgându-i atenția asupra lui Jessica, fiica lui Carson, ce avea optsprezece ani și tocmai ce se întorsese de la sudii din Boston. Jessica era cunoscută însă pentru firea sa voluntară și șocase opinia publică cu opiniile sale aboliționiste, nearătând vreun semn că ar dori să se căsătorească.

Curând, un concurs de împrejurări va schimba dramatic destinul mai multor persoane, întocmai ca într-un joc de domino, când o piesă care cade antrenează pe alta și așa mai departe.

Răscoalele recente ale negrilor de pe anumite plantații îi îngrijoraseră pe toți proprietarii, care strânseseră rândurile, speriați să nu piardă sistemul de producție consacrat.

Astfel, în momentul în care un negru evadează, se organizează o poteră pentru prinderea acestuia, condusă de Michael, fiul lui Carson. În momentul în care negrul este capturat, Michael este de-a dreptul îngrozit să constate că sora lui Jessica era implicată activ în fuga acestuia, ea fiind chiar ”conductorul”, adică persoana care trebuia să-l conducă la următoarea ”stație”.

Carson e nevoit să ia o măsură dură și radicală, tocmai pentru că își iubea fiica, realizând că dacă nu va găsi o cale să o trimită departe, cât de curând s-ar putea trezi cu ea omorâtă în semn de răzbunare. În disperare de cauză, Carson se hotărăște să-l strângă cu ușa pe Silas, promițându-i că-i va șterge întreaga datorie, ba, mai mult, îi va finanța construcția plantației lui de bumbac, dacă se va însura cu Jessica și o va duce în Texas. Ironic, deși Carson nu-i făcuse aceeași propunere lui Jeremy, întrucât acesta era bogat și nu putea fi șantajat, el ar fi fost mai mult decât încântat să accepte, fiind vrăjit de personalitatea Jessicăi.

Propunerea lui Carson îl aruncă pe Silas într-un iad emoțional. Pe de o parte, își iubea logodnica, care era drăgălașă, iubitoare și dispusă să facă orice sacrificiu pentru el, pe de altă parte, întocmai ca și strămoșii săi, era obsedat de dorința de a fi stăpân pe propria plantație.

În același timp, Jessica era pusă, la rândul ei, în fața unei alegeri imposibile. Fie se mărita cu Silas, un stăpân de sclavi, exponent al unui sistem pe care îl ura, fie tatăl ei o trimitea la mănăstire în Anglia, practic o închisoare în care ar fi rămas tot restul vieții. Carson o previne că, dacă va încerca să fugă, o va vinde pe Tippy, care, deși era sclavă, era prietena ei cea mai bună, de aceeași vârstă cu ea.

Înainte de a-și anunța decizia, Silas vine să discute față în față cu Jessica. Confruntarea celor doi este deosebit de interesantă, ambii fiind firi pătimașe, mânate de pasiuni puternice.

În finalul discuției, Jessica pune punctul pe ”i”, concluzionând că fiecare dintre ei este stăpânit de o patimă puternică, căreia nu poate să îi reziste și în numele căreia va merge mai departe cu tranzacția.

”- Atunci, dați-mi voie să vă spun ceva, domnule Toliver. Cred că pot înțelege forța de a conduce pe care se pare că ați moștenit-o, oricât de lipsită de noblețe ar fi. Obsesia e obsesie. Nu te poți debarasa de ea. Detest… patima dumneavostră care vă împinge până într-acolo încât să vreți să mergeți ca să vă atingeți scopurile, dar vă înțeleg înflăcărarea și îmi pare rău pentru dumneavoastră. Și eu sunt sclava propriului meu fanatism și par neputincioasă în a-l îndrepta.”

Este răvășitor momentul în care Silas îi dă vestea lui Lettie, observând cum se stinge lumina din privirea acesteia, năucită de întorsătura destinului, deși ea nu se făcuse vinovată de nimic…

Dar reacția cea mai virulentă a venit din partea mamei lui Silas, care, șocată de decizia acestuia, a încercat să-l oprească cu orice preț, evocând un blestem ce se va abate asupra lui și pământului din Texas.

Cuvintele mamei lui aveau să-l bântuie pe Silas până în ziua morții, mai ales că, de-a lungul timpului, mai multe evenimente aveau să-l facă să se întrebe dacă aceasta nu avusese cumva dreptate…

Nimic însă nu putea să-l oprească pe Silas din drumul pe care și-l alesese. Dorința de a stăpâni propriul pământ îi curgea prin vine ca un drog.

Astfel că, în scurt timp după căsătoria făcută în grabă, Silas și Jeremy au plecat spre Texas, conducând un convoi de căruțe, mai multe familii alăturându-li-se.

De-a lungul drumului ce a urmat, plin de pericole și greutăți, Silas nu putea să nu admire tăria de caracter a Jessicăi care, deși fusese crescută în puf, renunțase cu ușurință la hainele luxoase, de mătase, îmbrăcând o rochie de stambă, neplângându-se niciodată de vreun disconfort, încercând să fie de ajutor și purtându-se cu multă tandrețe cu fiul lui Silas, Joshua, care ajunsese să o îndrăgească enorm, dorind să stea numai cu ea. Totuși, Silas nu încercase să consume căsătoria, nedorind să mai adauge încă un păcat la cele care îi împovărau sufletul, convins fiind că ea îl ura.

La rândul ei, Jessica realizează cu stupoare că se îndrăgostea pe zi ce trecea tot mai mult de Silas, remarcându-i fizicul impresionant și calitățile de conducător, în ciuda faptului că el reprezenta un sistem pe care ea îl desconsidera total. Încercând să-și limpezească sentimentele, Jessica începe să scrie un jurnal.

La îndemnul lui Jeremy, care, deși era îndrăgostit în secret de Jessica, era prea nobil pentru a nu încerca să-i facă pe amândoi fericiți, întrucât observase privirile pline de dor pe care și le aruncau unul altuia, Silas îi citește jurnalul Jessicăi, descoperind cu multă surprindere că aceasta îl iubea.

Cei doi își vor consuma, în sfârșit, căsătoria în New Orleans, orașul în care Silas decisese să-i lase pe Jessica și Joshua până când el va pune bazele plantației în Texas și se va putea întoarce după ei să-i ducă în siguranță.

În New Orleans lui Silas și Jeremy li se alătură Henri DuMont, mânat la rândul lui de dorința de a deschide în Texas un magazin la fel de mare ca al tatălui său din New Orleans și în care să poată avea puterea de decizie.

Dar cei trei, împreună cu ceilalți care îi însoțeau, nu vor ajunge la zona cu pământ negru ce le fusese alocată. După multe suferințe, accidentări ale membrelor, ale căruțelor, ale boilor și cailor, traversări ale mlaștinilor înșelătoare, cu brazi și aligatori, și-au așezat tabăra pe o movilă acoperită cu brazi, iar Silas i-a spus lui Jeremy din senin: ”Ce zici de locul ăsta?” (”How about here?”), întrebare care mersese mai departe, cu toții hotărând în unanimitate să rămână acolo, mai ales că Primul Congres al Republicii Texas le dădea în concesiune pământul, în funcție de mărimea familiei, cu condiția să locuiască acolo timp de trei ani.

Silas, Jeremy și Henri fuseseră aleși lideri ai noii comunități, care fusese numită Howbutker, prescurtare după întrebarea pusă de Silas. În scurt timp, Jessica și Joshua i s-au alăturat lui Silas, începând un proces anevoios de dezvoltare plantației de bumbac.

După o sarcină pierdută, Jessica a născut un băiat, Thomas, bucățică ruptă din Silas, atât fizic cât mai ales ca principii. După o altă sarcină pierdută, Jessica nu a mai putut avea copii, dar  l-a susținut cu trup și suflet pe Silas în îndeplinirea planului lui, dovedind multă tărie de caracter, înțelepciune, rezistență, compasiune și bunătate.

Este spectaculos să observi cum o relație începută din motive greșite s-a transformat într-una de dragoste profundă și respect reciproc, amândoi susținându-se unul pe altul, mai ales că soarta i-a încercat de multe ori, trecând prin multe momente dificile, unele chiar cumplite…

De-a lungul timpului, Silas încercase să facă multe economii, strângând de mai multe ori suma cu care îl cumpărase socrul său, dorind să i-o dea înapoi și să-i demonstreze Jessicăi că nu banii ei l-au ținut lângă ea, dar mereu se mai ivea ceva de cumpărat, un nou utilaj, un nou debarcader, o altă cale de dezvoltare… Deși, după zece ani, contractul cu socrul lui fusese rupt, considerându-se că nu mai exista nicio obligație de nicio parte, Silas tot dorea să-i dea înapoi. Acei bani vor fi folosiți însă în cu totul alt scop, furnizându-i Jessicăi dovada supremă a iubirii lui Silas față de ea.

În momentul în care un negru de pe o plantație învecinată fuge de la stăpânul lui, întrucât îi vânduse soția, iar Silas descoperă că Jessica se implicase pentru a-l ajuta să scape, Silas nu numai că nu îl denunță pe sclav, ba, mai mult, o răscumpără pe soția acestuia de la stăpânul care o cumpărase, realizând că, fără soția lui, pentru acesta nu avea nicio importanță libertatea sau viața. Momentul este unul cu totul deosebit, plin de încărcătură emoțională! Mie mi-au dat lacrimile…

Anii au trecut, iar nori grei se adunau, anunțând iminența războiului civil. Un adevărat vizionar, Silas a realizat că Nordul va învinge, având industria de partea sa. Dorind să se asigure că plantația va funcționa și pe viitor, a conceput un sistem de cooptare a sclavilor la producția de bumbac, care, după război, se va dovedi a fi salvator, Somerset trecând firesc la sistemul de dare în arendă.

Cartea surprinde foarte bine atât evenimentele petrecute în timpul războiului civil, cât și procesul anevoios de reconstrucție al sudului după încetarea ostilităților.

Este foarte bine punctată ideea că, deși fuseseră eliberați, negrii nu erau, de fapt, liberi…

Cartea reușește să te introducă cu mult succes în atmosfera epocii în care se petrece acțiunea. Faptele istorice sunt redate cu acuratețe, peisajele descrise cu multe detalii, locuințele prezentate cu lux de amănunte, sunt multe evenimente condensate în carte și destinele mai multor generații urmărite, o impresionantă saga de familie! Personajele sunt foarte bine construite, fiecare cu calități și slăbiciuni, iar motivația acțiunilor lor este foarte bine argumentată.

Cărțile autoarei Leila Meacham se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro

7. Povestea fetiței pierdute de Elena Ferrante, seria Tetralogia napolitană, Editura Pandora M (Storia della bambina perduta)

Povestea fetiței pierdute este o încheiere strălucită a tetralogiei napolitane, o saga fascinantă ce se întinde de-a lungul a șase decenii, cu o acțiune foarte complexă, cu multe fire împletite și o galerie impresionantă de personaje.

Deși și în acest ultim volum accentul cade pe relația complicată dintre cele două femei, Elena și Lila, care sunt pe rând fie cele mai bune prietene fie rivale, avem de-a face cu multe evenimente și povești de viață, toate desfășurate pe fundalul unor mari transformări economice, sociale și politice.

Romanul este plin de forță, întocmai ca o carte clasică, autoarea dovedind un talent veritabil în a te captiva și absorbi în paginile cărții, de multe ori având senzația că iei parte la acțiune.

Personajele nu sunt doar bune sau doar rele, fiecare are lumini și umbre, calități și defecte. Nimeni nu e perfect, fiecare face greșeli mai mici sau mai mari la un moment dat, iar, pe de altă parte, până și personajele negative au părțile lor bune. De exemplu, Marcello Solara, temutul mafiot, dovedește o grijă surprinzătoare în momentul în care soacra lui, mama Elenei și a Elisei – soția lui, bolnavă de cancer, este internată în spital, transferând-o într-o clinică privată și asigurându-se că are parte de cele mai bune tratamente.

Și ultimul volum este scris tot la persoana întâi din perspectiva Elenei, care prezintă faptele așa cum au fost, cu multă sinceritate și acuratețe, fără să încerce să se pună într-o lumină favorabilă, astfel că ai impresia că citești o autobiografie veritabilă.

La sfârșitul celui de-al treilea volum, Cei care pleacă și cei ce rămân, Elena, în vârstă de treizeci și doi de ani în acel moment, s-a hotărât să-și părăsească soțul și să divorțeze pentru a se căsători cu Nino, marea ei dragoste încă de când era adolescentă, care promisese că va divorța și el, la rândul lui.

Reacția Lilei la aflarea veștii este vehementă, criticând-o dur pe Elena, numind-o ”cretină” și acuzând-o că nu îi pasă de răul pe care-l provoacă fiicelor ei. A fost picătura care a umplut paharul pentru Elena care, convinsă că Lila era pur și simplu geloasă pe ea, ținând cont de relația amoroasă pe care o avusese, la rândul ei, în trecut cu Nino, a întrerupt mai bine de doi ani orice comunicare cu ea.

Deși relația cu Nino debutează fermecător, cei doi petrecând momente pline de pasiune împreună și purtând conversații lungi și interesante, cu ocazia unei conferințe desfășurate în Franța, la Montpellier, unde Nino participa ca invitat, curând încep să apară mici fisuri în aura plină de fericire, Elena simțind ghimpii geloziei observând cât de seducător se purta Nino cu femeile.  Însă, mult prea îndrăgostită de el, Elena se autoliniștește, considerând că acesta era felul lui natural de a fi, revărsându-și farmecul cu dărnicie și fără părtinire asupra tuturor femeilor.

Întorși acasă, Elena trebuie să facă față certurilor aprinse cu Pietro, care refuza ideea divorțului. Pentru a o convinge pe Elena să se răzgândească, Pietro apelează la o armă redutabilă, chemând-o pe soacra lui să-i împace. Întâlnirea celor trei este de un puternic dramatism. Mama Elenei, încorsetată în tradiții și prejudecăți, nici nu poate concepe ideea ca fiica ei să se despartă de soțul ei, mai ales că prestigiul ei crescuse mult în cartier ca mamă a unei fiice ce se căsătorise atât de bine, intrând într-o familie de vază, astfel că, mai întâi, încearcă să o convingă cu vorba bună și argumente pentru ca mai apoi, văzând că nu are succes, să treacă la țipete, amenințări și lovituri, întocmai ca în mahala. Scena este complet memorabilă iar Pietro, ai cărui părinți erau profesori universitari, asista complet uluit și neajutorat la acea manifestare vulgară și zgomotoasă.

”Pietro s-a speriat. I-am văzut pe față, în ochi, lumea mea care se izbea de a lui. Cu siguranță, în toată viața lui, nu văzuse niciodată o astfel de scenă, cu atâtea urlete, cu reacții atât de necontrolate. În cădere, mama răsturnase un scaun, se prăbușise cu toată greutatea corpului. Acum, din cauza piciorului bolnav, se chinuia să se ridice, își agita un braț ca să se prindă de marginea mesei și să se tragă sus. Dar nu ceda, continua să urle la mine amenințări și jigniri. Nu s-a oprit nici măcar în momentul în care Pietro, înspăimântat, a ajutat-o cu brațul sănătos să se ridice. Ea, cu vocea sugrumată, furioasă și totodată sincer îndurerată, a gâfâit, cu ochii ieșiți din orbite: tu nu mai ești fiica mea, el e fiul meu, el, nici tatăl tău nu te mai vrea, nici frații tăi; de la fiul lui Sarratore să iei blenoragie și sifilis, cu ce am greșit eu s-ajung să văd o zi ca asta, oh, Doamne, Doamne, Doamne, vreau să mor imediat, vreau să mor acum. Era atât de copleșită de suferință, încât, lucru de necrezut pentru mine, a izbucnit în plâns.”

Din toată acea vizită halucinantă a ieșit totuși și un lucru bun. Pietro a fost copleșit de milă față de Elena, realizând pentru prima dată în ce mediu a crescut ea și și-a schimbat atitudinea față de ea, acceptând în sfârșit ideea divorțului amiabil.

”M-a liniștit doar faptul că, după puțin timp, Pietro a venit la ușă și a spus încet, cu o duioșie neașteptată: nu deschide, nu-ți cer să mă lași să intru; vreau doar să știi că nu-mi doream asta, e prea mult, nici măcar tu nu meriți asta.”

Au urmat doi ani relativ fericiți, timp în care fetele Elenei au stat la socrii ei, iar ea și-a promovat cărțile în lungi turnee, Nino însoțind-o în majoritatea. Cu o sinceritate brutală, Elena recunoaște stânjenită că în acea perioadă îl pusese pe Nino mai presus de orice, iubirea față de el depășind chiar iubirea față de propriile fiice…

Bula ei de fericire s-a spart brusc când Lila, care insistase să reia legătura cu ea, a informat-o, cu satisfacție de altfel, că Nino nu se despărțise de Eleonora, soția lui, trăind mai departe cu ea și neinițiind nicio procedură de divorț.

Îndurerată, Elena încearcă să se despartă de Nino, în ciuda explicației lui că nu avusese încotro, întrucât soția lui amenințase că se sinucide dacă o părăsește. Din păcate, conviețuirea alături de socrii ei se dovedește a fi foarte dificilă, soacra ei, care îi ținuse partea în trecut în fața lui Pietro, informând-o că nu mai avea nicio obligație sau afecțiune față de ea, din momentul în care încălcase pactul nescris de a rămâne alături de fiul ei. Nemaisuportând tensiunile din casă, Elena își ia fiicele și pleacă la cumnata ei Mariarosa, dar și acolo o întâmplare tragică face imposibilă prelungirea șederii ei. Neavând pe moment altă alternativă, Elena acceptă propunerea lui Nino de a se muta împreună cu el și fiicele ei la Napoli, într-un apartament închiriat, insistând însă ca relația lor să rămână strict platonică. Dar farmecul irezistibil a lui Nino și faptul că lucrau împreună la o carte i-au slăbit rezistența și, în scurt timp, au devenit din nou iubiți.

Odată cu revenirea la orașul ei de origine, Elena și-a reluat legătura cu Lila care, nesperat, a ajutat-o să-și îmbunătățească relația cu fiicele ei, care se răciseră mult față de ea după perioada petrecută la bunici.

Cele două prietene rămân gravide în același timp, fiecare dând naștere unei fetițe – Elena lui Imma, iar Lila lui Tina. Întocmai ca mamele lor, cele două fetițe au devenit cele mai bune prietene, strâns legate una de alta, iar vechea rivalitate dintre mamele lor părea să fie prezentă și în cazul lor, deși aveau doar patru ani.

Între timp, Elena se lămurise de adevăratul caracter al lui Nino, realizând că vorbele Lilei prin care încercase să o prevină nu erau tocmai minciuni, scena ce a declanșat revelația fiind una șocantă, foarte descriptivă. Semnele existaseră de mult timp, dar dragostea e oarbă…

Poți sta ani de zile alături de o persoană și totuși să nu-l cunoști cu adevărat. Degeaba încerca Elena să se agațe de Nino cel plin de iubire și duioșie, celelalte fațete ale lui îi întunecau viziunea, până când a acceptat în sfârșit că Nino era unul singur, superficial și lipsit de profunzime în sentimente, lucru pe care i l-a subliniat încă o dată Lila şi, de data aceasta, Elena chiar a crezut-o.

”- Uită-te la mine, a murmurat, știu că sunt rea că-ți spun aceste lucruri, dar el e cu mult mai rău decât mine. Are cea mai oribilă răutate, cea a superficialității.”

Un eveniment dramatic și bulversant, înconjurat de o aură de mister, se produce când fetițele celor două prietene aveau doar patru ani, consecințele acestuia punându-și amprenta pe destinul acestora în anii ce aveau să vină…

Următorii douăzeci de ani vor fi plini de întâmplări și întorsături de situații, multe destine vor fi frânte, iar altele vor urma o cu totul altă traiectorie decât te-ai fi așteptat…

Mi-aș fi dorit totuși să aflu în final ce s-a întâmplat, de fapt, cu fetița pierdută și cine a comandat anumite crime la un moment dat dar, ca și în viață, unele întrebări sunt menite să rămână veșnic fără răspuns…

Ajunsă la sfârșitul seriei, am simțit că am făcut o lungă călătorie alături de cele două prietene, care m-a consumat, m-a emoționat, m-a provocat să-mi pun întrebări.

Această fascinantă epopee poate fi considerată și un elogiu adus feminității – plină de forță și de sensibilitate, în același timp. Eroinele sunt puternice, neînfricate, reușesc să depășească momentele de cumpănă ale vieții, reînviind din propria cenușă de mai multe ori.  Relația dintre cele două prietene este deosebit de complexă, se sprijină, se critică, se ceartă, se admiră și se invidiază, fiecare dintre ele potențând-o pe cealălaltă, ajutând-o să se redescopere și să evolueze, iar și iar…

Cărțile autoarei Elena Ferrante pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net

8. Apă pentru elefanți de Sara Gruen, Editura Humanitas  (Water for Elephants)

Apă pentru elefanți este o carte fascinantă și emoționantă, a cărei acțiune se petrece în lumea spectaculoasă a circului, o lume plină de strălucire și culoare, dar în același timp periculoasă, guvernată de reguli dure și nemiloase.

Cartea începe în prezent, când eroul cărții, Jacob Jankowski, în vârstă de nouăzeci și trei de ani, își petrecea amurgul vieții într-un cămin de bătrâni, deprimat în urma morții soției sale, cu care fusese căsătorit mai bine de șaizeci și nouă de ani. Deși avea cinci copii și nenumărați nepoți și strănepoți, aceștia aveau cu toții viața și grijile lor, iar zilele lui Jacob se scurgeau monotone, lipsite de bucurii, astfel că, tot mai des, îi reveneau în minte amintiri din tinerețea lui, din acel an fatidic ce îi schimbase radical destinul…

Acțiunea cărții se mută cu șaptezeci de ani înainte, când tânărul Jacob, în vârstă de douăzeci și trei de ani se afla în fața examenului de absolvire a facultății de medicină veterinară, urmând să i se alăture tatălui său ca partener la cabinetul de medicină veterinară pe care acesta îl deținea. Înconjurat cu multă dragoste de părinții săi și lipsit de griji, principala preocupare a lui Jacob era cum să o cucerească pe Catherine, colega lui de facultate, care îl amăgea de mult timp, tachinându-l și lăsându-l baltă de fiecare dată.

Curând însă, viața îi va da o lovitură cumplită, iar gândurile lui de până atunci vor părea complet puerile și nesemnificative. Ambii lui părinți pier într-un  tragic accident de mașină, Jacob fiind cel chemat să-i identifice. Mai  mult, întreaga lor avere este preluată de către bancă, un avocat spilcuit și rece anunțându-l calm că banca la care făcuseră inițial ipoteca a dat faliment, iar noua bancă ce o preluase a executat întreaga avere. Jacob este buimac și amorțit de durere. Revelația faptului că părinții lui avuseseră un singur motiv să facă o ipotecă și anume să-i plătească facultatea Ivy League, este atât de intensă, încât se înconvoaie și se ține cu mâinile de burtă.

Deși examenul final se apropia, Jacob nu se poate concentra la nimic, nu-i ardea nici de mâncare, nici de somn, nici de învățat iar, pentru prima dată din ultimii ani, sexul nu-l mai interesa deloc.

Durerea lui Jacob e copleșitoare și te impresionează până la lacrimi. Întocmai ca un puzzle fărâmat în bucăți, ale cărui piese nu mai reușesc deloc să se îmbine, Jacob  se simte complet pierdut, fără niciun reper sigur de care să se agațe, iar lucrurile ce-i fuseseră până atunci familiare îi par complet străine. Ratează examenul de absolvire, nefiind capabil nici măcar să descifreze cerințele de pe foaie, literele amestecându-i-se în față și formând hieroglife.

Rătăcind fără nicio busolă, ascultând de un impuls de moment, Jacob sare din mers în trenul unui circ ambulant. Deși intruși erau aruncați imediat din tren de o namilă de om cu fața brută și barba deasă, Jacob reușește să râmănă, fiind luat sub ocrotirea lui de Camel, un bătrân cumsecade, unul dintre îngrijitorii de la circ.

Viața trepidantă din lumea circului a reușit să-l scoată pe Jacob din depresia profundă în care intrase, învățând din nou să râdă și să plângă, sa se bucure și să sufere, să urască și să iubească.

În perioada următoare, Jacob descoperă o lume pestriță, dar extrem de pitorească: acrobați, pitici, clovni, mutanți, înghițitori de lei, dresori de animale. Spectacolele erau fie pline de grandoare și strălucire, fie adevărate farse, existând și momente dramatice în care spectatori nemulțumiți făceau scandal, cerându-și banii înapoi iar aceștia trebuiau îndepărtați ferm cât mai repede, pentru a nu se escalada conflictul.  Într-un astfel de caz, Jacob a reușit să se descurce foarte bine, îndepărtând rapid turbulenții, reușind să-și atragă respectul colegilor.

Unchiul Al, directorul circului este o figură aparte. Din cale afară de ambițios și cu bune instincte de afaceri, acesta preluase Circul Fraților Benzini din ruină și reușise să-l aducă la o oarecare faimă și prosperitate. Însă, obsesia acestuia de a ajunge la nivelul reputației Circului Ringling, celebrul său rival, îl va determina să ia mai multe decizii pripite, nu dintre cele mai inspirate de fiecare dată.

August Rosenbluth, dresorul de animale, se dovedește a fi un om extrem de crud, cu personalități multiple, trecând cu ușurință de la aparența de om carismatic și jovial la cea de nebun de furie.

August era căsătorit cu Marlena, o tânără fermecătoare și bună, care avea un număr spectaculos de dresură de cai.

Soarta Marlenei era una tristă. În urmă cu trei ani, familia ei, adeptă a unei religii catolice stricte, dorea să o căsătorească cu un bancher prosper. În momentul în care circul poposise la ei în oraș, Marlena, în vârstă de doar șaptesprezece ani pe atunci, inocentă și credulă, fusese vrăjită de acea lume plină de strălucire și sedusă de magnetismul lui August, mai mare decât ea cu doisprezece ani. Tânjind după libertate și aventură, Marlena fugise cu August, familia ei dezmoștenind-o imediat ce aflase că ea se căsătorise cu un evreu.. La doar trei săptămâni după nuntă, Marlena descoperise adevărata fire a soțului ei, brutală și plină de cruzime. Din păcate, familia ei refuzase să o primească înapoi sau să o ajute în vreun fel, Marlena fiind nevoită să rămână alături de soțul ei, neavând nicio posibilitate de a se întreține singură, realizând că schimbase practic o închisoare cu alta, mult mai rea decât prima…

Un incident cu unul dintre cai reușește să-i aducă lui Jacob o nesperată promovare de la îngrijitor de animale la medicul veterinar oficial al circului, Unchiul Al fiind încântat să afle că el studiase la facultatea Ivy League, în ciuda faptului că el nu ascunsese faptul că nu reușise să absolve.

Noua funcție îl aduce pe Jacob tot mai mult în preajma Marlenei, de care se îndrăgostise profund și sincer, în ciuda faptului că orice relație dintre ei părea complet imposibilă.

Fixația Unchiului Al de a-și depăși concurența îl face pe acesta să cumpere un elefant, pe Rosie, știind că rivalul lui nu deținea așa ceva. Însă Rosie, despre care se știa că avea cincizeci de ani, părea că nu știe să facă nimic ba, mai mult, era complet recalcitrantă la încercările dure de dresaj ale lui August.  Lui Jacob i se rupea inima când August o bătea pe Rosie și, la un moment dat se hotărăște să intervină și să o apere, cu orice risc. Din fericire, chiar înainte de a-l înfrunta, Jacob descoperă dintr-o pură întâmplare că Rosie răspundea perfect la comenzile date în limba poloneză, limba natală a primului ei dresor și pe care Jacob o stăpânea la perfecție. Numărul cu Rosie iese absolut spectaculos, devenind punctul central de atracție al circului lor.

Evenimentele se vor precipita însă dramatic, firea violentă a lui August ieșind necontrolat la suprafață și declanșând un întreg carusel de întâmplări, cu consecințe imprevizibile, Jacob fiind la un pas de a-și pierde viața.

În toată acea atmosferă apăsătoare, plină de tensiune și pericole, iubirea dintre Jacob și Marlena crește în intensitate, fiecare dintre ei fiind capabil de orice sacrificiu pentru celălalt.

Povestea din trecut capătă o rezolvare spectaculoasă, cu conotație aproape divină, personajele negative primind o pedeapsă binemeritată, iar celor doi eroi li se deschid portițe complet neașteptate spre viitor, iar șansele ce li se oferă includ și animalele pe care amândoi le iubeau nespus.

Iar când credem că nimic nu ne mai poate surprinde, o întorsătură spectaculoasă se petrece și în prezent, Jacob primind o nesperată șansă la fericire.

Vă recomand această carte care te captivează de la prima până la ultima pagină, reușind să te treacă printr-o gamă întreagă de emoții și lăsându-te cu o stare de bine la final.

Filmul turnat după această carte este superb realizat, într-o distribuție de excepție, cu Reese Witherspoon, Robert Pattinson și Christoph Waltz în rolurile principale.

Cărţile autoarei Sara Gruen pot fi comandate pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

9. Fetița din trenul orfanilor de Christina Baker Kline, Editura Pandora M (Orphan Train Girl)

Fetița din trenul orfanilor este o carte profund impresionantă și foarte emoționantă despre supraviețuire și adaptare, despre a nu-ți pierde speranța nici în cele grele momente.

Cartea pornește de la o realitate istorică mai puțin cunoscută, dar foarte bulversantă pentru cei implicați.

Între anii 1854 şi 1929, aşa-numitele „trenuri ale orfanilor” străbăteau în mod regulat distanţa dintre oraşele de pe Coasta de Est şi ţinuturile din Midwest, ducând mii de copii abandonaţi,  care trecuseră prin mari traume în scurta lor evidență și a căror soartă avea să depindă doar de noroc. Urmau să fie adoptaţi de o familie iubitoare sau aveau să îndure o copilărie plină de lipsuri?

Unii dintre copii au fost primiți cu căldură în noile familii și orașe. Alții erau bătuți, maltratați, batjocoriți sau ignorați. Își pierdeau sentimentul identității și apartenenței culturale, frații erau separați și nu se încuraja păstrarea legăturii dintre ei. Copiii de la oraș erau nevoiți adesea să presteze munci agricole grele pentru care nu aveau nicio pregătire fizică sau emoțională. Gelozia, concurența și neajunsurile din sânul noilor familii creau adesea rupturi, iar copiii ajungeau să se simtă nedoriți și ai nimănui. Mulți ajungeau să fugă de acolo sau erau preluați de altă familie, unde sperau să găsească pe cineva care să-i dorească, în sfârșit, și pe ei. Deși Societatea pentru Ajutorarea Orfanilor, organizatoarea acestui proiect, încerca să-i monitorizeze pe copii, adesea distanțele foarte mari unde erau plasați și păstrarea neregulată a evidențelor au făcut adesea foarte dificil acest lucru.

Mulți orfani ”pasageri” în acele trenuri n-au vorbit niciodată despre copilăria lor, prea marcați de experiențele traumatizante pe care le trăiseră și de care doriseră să se distanțeze.

Autoarea reușește, cu mult talent și într-un stil foarte accesibil, să atingă toate aceste probleme în Fetița din trenul orfanilor.

Acțiunea cărții începe în Spruce Harbor, Maine, în zilele noastre.

Molly este o adolescentă rebelă și introvertită, care ajunsese să fie dată în plasament încă de când avea opt ani. Molly era indiană Penobscot din partea tatălui, iar când fusese mică locuise într-o rezervație în apropiere de Old Town. După moartea tatălui într-un accident de mașină, mama ei căzuse într-o depresie profundă, nemaipăsându-i nici măcar de fiica ei, căreia uita să-i dea de mâncare zile întregi, până când intervenise asistența socială. În rezervație nu existau familii cărora să le fie încredințată spre creștere, așa că a fost dată de acolo-acolo, până a ajuns la Ralph și Dina.

Traumele pe care le suferise, respingerea și neîncrederea celor din jur, care tindeau să creadă ce e mai rău despre ea, o făcuseră pe Molly să fie circumspectă față de toată lumea și să adopte o atitudine de frondă, vopsindu-și o șuviță de păr în albastru, îmbrăcându-se neconvențional și închizându-se în sine, neîmpărtășindu-și gândurile nimănui.

Ultima ei boacănă, de a subtiliza o carte cu paginile îngălbenite și coperta ruptă într-un colț, Grădina secretă de Frances Hodgson Burnett, o exasperase pe Dina, care dorise să renunțe la ea, predând-o înapoi asistenței sociale. Doar intervenția liniștitoare a lui Raph a amânat pe moment evenimentul.

Deși Molly nu își explicase gestul nici în fața bibliotecarei, nici în fața lui Dina și Ralph, te înduioșează motivația ei ascunsă. Grădina secretă era o carte despre o fată nevoită să plece de acasă și să călătorească într-un loc rece și ploios, unde nu o dorește nimeni. O fată morocănoasă și îmbufnată, care spune lucruri îngrozitoare, dar care în final reușește să aibă o casă, un adevărat conac, și o familie. Realizezi că Molly dorea să aibă acea carte întocmai ca pe un talisman norocos, sperând în secret să aibă și ea un asemenea noroc imens…

Lori, asistenta socială, a venit cu ideea ca Molly să facă douăzeci de ore în folosul comunității pentru a putea rămâne în cadrul familiei care o preluase în plasament. Auzind ce i se întâmplase, Jack, colegul și singurul ei prieten, a venit cu ideea salvatoare ca Molly să o ajute pe mama lui, Terry, care făcea curățenie într-o casă imensă, cu paisprezece camere, proprietatea lui Vivian, o femeie în vârstă de nouăzeci de ani. De curând, Vivian se hotărâse să-și pună în ordine lucrurile din pod, iar Molly ar fi putut să o ajute la acest lucru.

Molly este reticentă față de Vivian, în ciuda bunătății cu care aceasta o întâmpină, nefiind dispusă să-i facă prea multe confidențe. În fond și la urma urmei, ce ar fi putut să înțeleagă o bătrână bogată, ce fusese adoptată de mică de proprietarii unui magazin universal prosper, despre cum este să fii săracă și nedorită de nimeni?

Însă aparențele înșală de multe ori, iar Molly va afla în curând că avea mai multe lucruri în comun cu Vivian decât ar fi putut bănui vreodată…

În cadrul orei de istorie, profesorul le-a cerut elevilor să facă un proiect despre strămutare. Pentru aceasta, fiecare elev urma să-și chestioneze bunicii sau alte rude pentru a afla de la aceștia cum este să trebuiască să pleci pe neașteptate într-un alt loc și nu poți lua prea multe bagaje. La ce anume acorzi prioritate? Spre deosebire de ceilalți, Molly nu avea nicio rudă care să o lămurească. La sugestia lui Jack, Molly a îndrăznit să apeleze la Vivian, întrebând-o dacă nu cumva ar putea-o ajuta. Spre surprinderea lui Molly, Vivian era cea mai potrivită persoană pentru a-i răspunde la întrebări, având în spate un trecut tumultuos și o copilărie foarte zbuciumată, despre care nu povestise nimănui până atunci.

La vârsta de șapte ani, Niamh (numele adevărat al lui Vivian) emigrase alături de părinții și frații ei din Irlanda în America, la New York, în speranța unei vieți mai bune. Timp de doi ani, Niamh fusese fericită, înconjurată de o familie iubitoare, în ciuda lipsurilor materiale. Într-o noapte însă totul avea să se năruie. Un incendiu izbucnit pe neașteptate i-a răpit întreaga familie, ea rămânând singură pe lume. Preluată de Societatea pentru Ajutorarea Orfanilor, Niamh a fost urcată, alături de alți orfani, într-un tren ce pornea în direcția Minnesota și care urma să oprească în diferite gări, unde îi așteptau diferite persoane ce doreau să ia un orfan în plasament. Cei mai mulți dintre aceștia, după cum se va vedea ulterior, nu doreau însă decât să facă rost de mână de lucru neplătită.  La urcare, lui Niamh i s-a dat în grijă un bebeluș, Carmine, de care ea s-a atașat imediat. De asemenea, lângă ea a fost trimis să stea Olandezu, un adolescent rebel, cu ochi albaștri electrizanți, ce fugise de acasă fiind maltratat de tatăl lui și fusese lustrugiu pe străzi, până când fusese preluat de asistența socială și urcat cu forța în tren.

Un moment foarte emoționant se petrece în momentul în care ajung în prima gară, iar Olandezu se îndepărtează, în ciuda interdicțiilor, de grup. Niamh îl urmează, cu Carmine în brațe, încercând din răsputeri să-l împiedice să facă o prostie și să fugă. Când îl ajunge din urmă, pe peronul plin de lumină ce forfotea de oameni, Carmine se zbate și fuge spre Olandezu, care îl ridică în brațe și îl învârte, spre încântarea acestuia. Momentul este plin de semnificații, Niamh fiind cuprinsă de un sentiment acut de fericire, care era, de fapt, o speranță secretă la o viață liberă și plină de culoare!

Sentimentul a fost repede spulberat de fluierul polițiștilor care se apropiau în goană pentru a-i prinde și a-i aduce înapoi în realitatea lor cenușie…

Se apropia prima gară unde urmau să fie preluați primii orfani și cu toții erau copleșiți de incertitudini. În ciuda încurajărilor doamnei Scatcherd, supraveghetoarea lor, Niamh și Olandezu au realizat că, de fapt, nimeni nu le garanta nimic și ei urmau să fie azvârliți direct în vâltoare, fără să-i fi învățat nimeni cum să înoate…

Pe măsură ce Vivian își deapănă amintirile, Molly o ascultă complet fascinată, realizând că propriile ei experiențe nefericite pe care le avusese păleau în comparație cu ce trăise Vivian. Faptul că cineva a trecut printr-un iad emoțional mult mai intens decât al tău și a reușit să supraviețuiască îți dă un puternic imbold să reziști și să mergi mai departe cu speranță, credință și tenacitate…

Molly, asemenea țestoaselor din tradiția neamului ei, era o luptătoare.

”- Țestoasele își poartă casa în spate (…) Trăiesc la vedere și în același timp sunt ascunse. Sunt puternice. Se mișcă lent, dar ajung acolo unde vor. Ele nu renunță.”

În același timp, sub influența lui Vivian, Molly și-a regăsit curajul de a-și înfrunta propriile greșeli, cerându-și iertare pentru fapta comisă, învățând să comunice cu ceilalți și să aibă încredere, redescoperind semnificația talismanelor oferite cândva de tatăl ei.

„Molly își pipăie lănţișorul de la gât, cu cele trei talismane: un pește albastru cu verde, un corb negru-tăciune și un ursuleţ maro. Își amintește seara în care i le-a dăruit tatăl ei și își dorește ca, fix în clipa asta, talismanele să-i dea cumva curaj, să se simtă puternică. Poţi să treci peste asta!„

De asemenea, Molly a învățat de la Vivian o altă lecție extrem de valoroasă. În viață trebuie să ai așteptări realiste, iar perfecțiunea este aproape imposibil de atins. Uneori, trebuie să te mulțumești doar cu suficient…

”- Molly înțelege lucrurile astea. Uneori nu cauți perfecțiunea. Uneori nu poți spera decât la suficient.”

M-a impresionat că, la sfârșit, Molly e cea care o ajută pe Vivian să afle ce s-a întâmplat cu mai multe persoane importante din trecutul ei.

Neașteptata prietenie ce a luat naștere între Molly și Vivian, ambele cu caractere foarte puternice, a continuat și după ce Molly a terminat cele douăzeci de ore pe care le avea de făcut în folosul comunității, fiecare dintre ele simțind o conexiune puternică cu cealălaltă.

Cu ajutorul destinului, Vivian a intrat exact la momentul oportun în viața lui Molly, ajutând-o să-și cristalizeze propriile dorințe, să-și schimbe comportamentul și să-și găsească un cămin stabil și confortabil.

Cartea ne oferă o prețioasă lecție de viață și, fiind o adaptare pentru tineri a romanului Trenul orfanilor, poate fi citită cu aceeași plăcere atât de adulți cât și de adolescenți. Ar fi interesantă ideea citirii în tandem mamă – fiică adolescentă și dezbaterea ulterioară a mai multor pasaje din text.

Cărțile autoarei Christina Baker Kline pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net

10. În căutarea unui destin de Jojo Moyes, Editura Litera (The Ship of Brides)

În căutarea unui destin de Jojo Moyes este o carte emoționantă, foarte bine scrisă, care îți transmite un mesaj important: să nu-ți pierzi niciodată speranța, chiar și atunci când totul pare iremediabil pierdut, întrucât nu știi când viața îți poate oferi o șansă miraculoasă la un nou început…

Acțiunea cărții se petrece în anul 1946. Prin grija guvernului australian, mireselor de război li s-au pus la dispoziție mijloace de transport pentru a ajunge în Anglia, la soții cu care s-au căsătorit în timpul războiului. Însă nu toate au beneficiat de vase de croazieră luxoase.  Peste șase sute de mirese, aflate pe listele de așteptare, au primit scrisori de acceptare, dar în care li se aducea la cunoștință că vor fi transportate la bordul unui portavion, alături de o mie de bărbați. Dornice să ajungă în sfârșit la soții lor, majoriatea a acceptat neconvenționalul mijloc de transport pus la dispoziție.

De-a lungul lungilor săptămâni ce au urmat, mai multe destine s-au intersectat, nu toate având însă un final fericit. Mesajul primit de una dintre mirese: ”Nu veni. Ești nedorită” a fost ca un duș rece pentru toate celelalte, care au realizat că nimic nu era garantat, fiecare dintre ele putând fi pusă în aceeași situație, incertitudinile încolțind în sufletul lor.

Cartea urmărește, în principal, destinul a patru femei, ajunse cu totul întâmplător vecine de cabină pe portavion, complet diferite ca temperament, fiecare cu un trecut zbuciumat, dar cu toate sperând într-un viitor mai bun.

Margaret era o tânără tonică, inimoasă, plină de energie, ce locuise toată viața ei de până atunci la o fermă, iar în ultimii doi ani dusese tot greul gospodăriei având grijă de tatăl și de cei patru frați ai ei după ce mama ei murise. Când Joe, un soldat englez, bun prieten cu frații ei, o ceruse în căsătorie, Maggie acceptase cu mult entuziasm, considerând că acesta era pașaportul ei pentru o viață mai bună. Însă, pe măsură ce timpul trecea pe portavion, îndoielile încep să o încolțească pe Maggie, însărcinată în luna a șaptea, care nu mai poate ține ascuns un secret important din propriul trecut și care o face să se îndoiască de propria capacitate de a fi o bună mamă și soție…

Frances este un personaj deosebit de complex, o luptătoare și o supraviețuitoare în același timp. În timpul războiului, Frances fusese soră medicală, meserie pe care și-o îndeplinise cu mult devotament, salvând sute de vieți. Totuși, traumele propriului trecut o bântuiau în permanență, păstrând mereu un aer auster și purtând ținute sobre. Cu toate acestea, în rarele momente când zâmbea chipul i se lumina de o căldură interioară, scoțând la iveală o frumusețe aparte. Deși se purtase complet ireproșabil pe tot timpul călătoriei, în momentul în care secretele întunecate ale propriului trecut ies la iveală cu totul întâmplător, aproape toată lumea se grăbește să o pună la zid, cu multă ipocrizie, netrecând dincolo de aparențe. Din fericire, destinul îi rezervase un loz câștigător, cu totul nesperat…

Avice era o tânără răsfățată, provenind dintr-o familie foarte bogată, nelipsindu-i nimic din punct de vedere material. Veșnica competiție dintre ea și sora ei a impulsionat-o să grăbească încheierea căsătoriei cu Ian, un tânăr ofițer englez, fermecător și provenind dintr-o familie bună. Deși părinții încercaseră să o împiedice să plece în Anglia, considerând că era o decizie pripită să plece în necunoscut, trăgând sforile pentru a primi doar un loc pe portavion, Avice înfruntase orice dificultate însuflețită de gândul unei vieți perfecte alături de bărbatul iubit. Snoabă din cale afară și închistată în propriile prejudecăți, Avice se grăbise să le judece pe toate colegele ei de cabină, purtându-se arogant și dovedind multă intoleranță. Soarta avea să-i dea însă o lovitură cumplită, primind un sprijin cu totul neașteptat în anumite momente critice tocmai de la aceea pe care o nedreptățise cel mai mult…

Jean era o tânără de șaisprezece ani, aiurită și entuziastă, ce vorbea întruna ca o moară stricată. Rămasă orfană de mică, era complet needucată și analfabetă. Soarta păruse să-i surâdă când Stan, un tânăr soldat de nouăsprezece ani, se îndrăgostise până peste cap de frumusețea și vioiciunea ei și se căsătorise cu ea. Din păcate, naivitatea și credulitatea ei aveau să o facă victima unui marinar complet lipsit de scrupule care a profitat mișelește de ea. Deși Frances a încercat din răsputeri să mușamalizeze incidentul și s-a răzbunat pe nemernicul ce o abuzase, răutatea oamenilor i-a pecetluit destinul lui Jean, așa-ziși ”binevoitori” grăbindu-se să-l informeze pe soțul ei de comportamentul avut pe vas și de alte bârfe ce circulau pe seama ei.

Henry Nicol era infanteristul desemnat să le păzească pe cele patru femei pe durata călătoriei. Demn, onorabil, curajos și cumsecade, Nicol era măcinat de propria dramă personală. După ce luptase cu multă vitejie în timpul războiului, trecând de câteva ori ca prin urechile acului pe lângă moarte, fusese informat sec printr-o scrisoare la sfârșitul războiului de propria soție că aceasta și-a găsit între timp adevărata dragoste și că intenționează să plece cu cei doi copii ai lor și noul iubit în America, țara de baștină a acestuia. O idilă cu totul surprinzătoare ia naștere între Nicol și Frances. Vor reuși însă cei doi să-și învingă proprii demoni interiori și prejudecățile celorlalți pentru ca relația lor să poată avea o șansă reală?

La sfârșitul cărții simți că ai parcurs și tu o lungă călătorie alături de eroi, timp în care ai suferit, te-ai amuzat sau înduioșat, pentru ca la final să rămâi cu o stare de bine și de speranță în suflet.

Citate:

”Își ținea maxilarele atât de încleștate, încât o dureau. Până în momentul acela, nu se gândise la cât de dreaptă e viața, cel puțin nu în legătură cu ea. Își văzuse pacienții suferind și, uneori, se întrebase de ce Dumnezeu îl ia pe unul sau îl lasă pe altul chinuit de asemenea dureri. Dar niciodată nu se întrebase cât de corecte fuseseră propriile experiențe. Descoperise cu multă vreme în urmă că era mai bine să nu se gândească deloc la anii aceia. Acum însă, când toate celelalte emoții se învolburau în sufletul ei ca într-un cocteil infernal, simțea pendulul trecând de la trista deznădejde la furie oarbă pentru felul în care se desfășurase viața ei. Oare nu suferise destul? Oare acesta era adevăratul test al hotărârii ei și nu cele văzute în război? Oare cât trebuia să mai plătească?”

”E la bord o pasageră, o fată cu un trecut urât. Văzând ce a îndurat, mi-am dat seama că orice om merită o a doua șansă, mai ales dacă există cineva pe lume dornic să îi acorde una, în ciuda poverii pe care o duce el.”

”Un sunet slab i-a scăpat printre buze, moment în care el a remarcat că tânăra zâmbea și plângea în același timp, întinzându-și cu stângăcie mâna pe pământ, către a lui.

Nu se știe cât timp au rămas acolo, cu mâinile înlănțuite, lipite de iarba aspră. Familii gălăgioase treceau pe lângă ei în drum spre casă, privindu-i din când în când cu înțelegere, dar fără curiozitate.”

Cărțile autoarei Jojo Moyes pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, dol.ro,  librex.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP