Delicatese Literare
Top

Top 10 cărți romantic-erotice contemporane

Top 10 cărți romantic-erotice contemporane

Cărțile din acest top sunt deosebit de romantice, iar scenele de dragoste sunt foarte fierbinți. Cei mai mulți dintre eroii acestor cărți au suferit traume sufletești în trecut și sunt bântuiți de demoni interiori. Iubirea acționează ca un balsam asupra lor, alinându-i, vindecându-le cicatricile interioare și redându-le speranța în viitor.

1. Cincizeci de umbre descătușate de E.L. James – Editura Trei, Colecția Eroscop

Romantic, amuzant şi încărcat de erotism, acest roman te cucereşte, te captivează şi te domină. 60 de milioane de exemplare din trilogie vândute în întreagă lume în şase luni. 

Anastasia Steele şi Christian Grey au acum totul: dragoste, pasiune, intimitate, bogăţie şi o mulţime de posibilităţi privind viitorul lor. Însă Ana ştie că nu va fi uşor să trăiască alături de Fifty Shades. A fi împreună este o provocare plină de neprevăzut. Într-un fel sau altul, Ana trebuie să înveţe să împărtăşească stilul de viaţă opulent al lui Christian fără să-şi sacrifice propria identitate. La rândul sau, Christian trebuie să-şi înfrângă dorinţa nestăpânită de control în timp ce se lupta cu demonii din trecutul sau chinuitor. Tocmai când se pare că forţa iubirii lor va eclipsa orice obstacol, soarta conspiră pentru a face că temerile cele mai adânci ale Anei să devină realitate… 

În ultima carte din serie, Anastasia şi Christian fac dovada că au evoluat foarte mult împreună. Christian, care nu lăsa pe nimeni să-l atingă înainte, fiind marcat în urma abuzurilor din copilărie, a reuşit să-şi depășească trauma și să accepte mângâierile pline de dragoste ale Anastasiei. La rândul ei, Anastasia, fata inocentă și naivă de la început a dovedit că poate fi ambiţioasă şi puternică, nelăsându-se intimidată de Christian, acest bărbat atât de posesiv și gelos, dar în același incredibil de sexy şi bogat. Un cuplu care a reușit să depășească împreună toate greutățile, completându-se și ajutându-se reciproc, fiecare devenind mai bun, mai puternic și mai sigur pe el datorită influenței celuilalt.

Citate:

— Jur solemn să-ţi fiu parteneră credincioasă şi când vei fi sănătos, şi când vei fi bolnav, să-ţi fiu alături la bine şi la greu, să-ţi împărtăşesc şi bucuriile, şi necazurile, murmur eu.

— Jur să te iubesc necondiţionat, să-ţi sprijin acţiunile şi visele, să te cinstesc şi să te respect, să râd şi să plâng împreună cu tine, să-mi împărtăşesc cu tine visele şi speranţele, şi să-ţi aduc mângâiere când vei fi la ananghie.

— Jur solemn că te voi proteja, că voi preţui şi voi păstra în adâncul sufletului legământul nostru şi pe tine, şopteşte el cu glas răguşit. Promit să te iubesc şi să-ţi fiu fidel, fară să iau în seamă pe nimeni altcineva, să fiu alături de tine când vei fi sănătoasă, dar şi când vei fi bolnavă, indiferent de drumurile pe care ne va purta viaţa. Te voi apăra, voi avea încredere în tine şi te voi respecta. Am să-ţi împărtăşesc bucuriile şi necazurile, şi am să te sprijin când vei fi la ananghie. Jur să te preţuiesc, să-ţi sprijin visele şi aspiraţiile, şi să te păstrez teafără alături de mine. Tot ce este al meu este acum şi al tău. Îţi dau mâna mea, inima mea şi iubirea mea, de acum şi cât vom trăi.

„O fi ciudat că vreau să-mi petrec tot timpul alături de el?”

„Inspirându-i parfumul, mă încolăcesc în jurul lui, încercând să uit sfâşietorul sentiment de pierdere pe care l-am trăit în vis, şi în clipa aceea, îmi dau seama că cea mai mare şi mai întunecată spaimă a mea e că aş putea să rămân fără el. „

De la: Anastasia Grey Subiect: Navigare & zbor & bătaie la fund Data: 5 septembrie 2011, 09:18 Către: Christian Grey Soţule, Te pricepi de minune să faci o fată să se simtă bine. Bineînţeles că mă aştept la un astfel de tratament în fiecare weekend. Mă alinţi, şi îmi place. Soţia ta, xox Anastasia Grey, Consilier editorial, SIP

De la: Christian Grey Subiect: Misiunea vieţii mele… Data: 5 septembrie 2011, 9:25 Către: Anastasia Grey E să te alint, doamnă Grey. Şi să am grijă de tine, pentru că te iubesc. Christian Grey CEO îndrăgostit lulea, Grey Enterprise Holdings Inc.

— Te iubesc, doamnă Grey.

— Şi eu te iubesc, Christian. Pentru totdeauna.

fifty-shades-of-grey-1024

Cărțile autoarei E.L. James pot fi comandate pe edituratrei.roelefant.rolibris.ro, librarie.netcartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, emag.ro, librariadelfin.ro

2. Descătușarea – un roman Crossfire de Sylvia Day – Editura Litera

„Cel de-al cincilea roman Crossfire al Sylviei Day aduce un final plin de satisfacții pentru povestea lui Gideon și a Evei. Narându-și fiecare povestea în capitole alternative, Eva își Gideon își mărturisesc atracția fizică explozivă, prețuirea pentru modul în care se ajută să-și vindece vechile traume emoționale și încrederea reciprocă tot mai profundă. Oameni fermecători, locuri elegante, sex fierbinte și o căsnicie pasională transformă acest roman într-un final de serie mișcător și încântător.” Publishers Weekly

”Relația complicată dintre Gideon și Eva este plină de pasiune, durere, obsesie, dar, cel mai important, de dragoste. Scriitura Sylviei Day este impecabilă și îi poartă pe cititori în călătoria prin care aceste două personaje chinuite se apropie unul de celălalt și printre emoțiile care impregnează fiecare pagină din carte. O poveste minunat scrisă de o excelentă scriitoare!” – RT Book Reviews

Gideon Cross. Să mă îndrăgostesc de el a fost cel mai ușor lucru pe care l-am făcut vreodată. S-a întâmplat instantaneu. Complet. Irevocabil.
Să mă căsătoresc cu el a fost un vis devenit realitate. Să rămân căsătorită cu el a fost însă cea mai grea luptă pe care am dus-o vreodată. Iubirea transformă oamenii. A noastră este în același timp un refugiu în fața furtunii și cel mai violent uragan. Două suflete rănite împletite într-un singur spirit.
Ne-am descătușat unul în fața celuilalt cele mai tainice și mai urâte secrete. Gideon este oglinda care îmi reflectă toate defectele… și toată frumusețea pe care nu eram capabilă să o văd. El mi-a oferit totul. Acum trebuie să îi demonstrez că pot fi și eu pentru el o stâncă lângă care să se adăpostească. Împreună, le putem ține piept tuturor celor care fac eforturi atât de feroce să intervină între noi.
Dar poate că cea mai grea bătălie a noastră se află tocmai în jurămintele care ne dau tărie. Să ne dedicăm iubirii a fost doar începutul. Să luptăm pentru ea este ceva ce fie ne va elibera, fie ne va despărți…

În Descătușarea îi regăsim pe cei doi eroi mai îndrăgostiți ca niciodată și hotărâți să facă absolut totul ca relația lor să meargă.

Dacă pentru Eva vindecarea începuse chiar din momentul în care îl cunoscuse pe Gideon, pentru acesta punctul de cotitură l-a reprezentat hotărârea ei de a-l părăsi, chiar pentru o scurtă perioadă. Spaima de a o pierde l-a determinat pe Gideon să se schimbe de dragul ei, realizând că felul lui de a fi îi îngrădea libertatea ei. În timp ce el ar fi fost fericit dacă ar fi trăit doar el cu ea, izolați de ceilalți, pentru Eva nevoia de conexiune cu ceilalți era vitală, avea nevoie să mențină legătura cu familia și prietenii ei, iar pentru aceasta Gideon era dispus să-și lărgească propriul lui cerc interior și să accepte și el persoanele importante pentru ea.

Și pentru Eva scurta perioadă în care au fost despărțiți a ajutat-o să-și limpezească gândurile. Și-a dat seama că nu ar putea renunța niciodată la Gideon, întrucât acesta reprezenta punctul central al lumii ei.

Descătușarea este o carte deosebit de intensă emoțional, scrisă cu mult talent, finalul unei serii fascinante, care te convinge că doi oameni mult încercați sufletește își pot găsi echilibrul prin puterea dragostei, acceptându-se reciproc, schimbându-se unul de dragul celuilalt, făcând concesii astfel ca în final să ajungă ca o singură ființă, cu ambele inimi bătând la unison, fiecare devenind mai puternic și mai echilibrat datorită influenței celuilalt.

”Eram uluită să îl văd atât de fericit și în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete și fulgere, forță de o frumusețe sălbatică, pericol și fascinație în același timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.

Acum l-aș fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forță și mai impresionantă a naturii. Eram amândoi… stabilizați. Ne simțeam siguri pe noi și dedicați unul celuilalt. Faptul că ne aveam unul pe altul făcea ca totul să fie mai ușor de realizat.”

Declarațiile din finalul cărții sunt deosebit de romantice și emoționante.

Gideon:

”- Sunt atât de mândru să fiu soțul tău, rosti el solemn. E cea mai mare realizare a mea faptul că m-ai găsit demn de această onoare în ochii tăi. ”

”- Mi-ai tranformat viața, Eva. Și ai reușit imposibilul: m-ai transformat pe mine. Îmi place cum sunt acum. Nu am crezut vreodată că se va întâmpla așa ceva.”

Eva:

”- Ai fost întotdeauna minunat, i-am spus eu cu fervoare. Te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut. Și te iubesc mai mult acum.”

”- Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.”

colaj crossfire 2

Cărțile autoarei Sylvia Day pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, litera.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net, emag.ro, dol.ro, librariadelfin.ro

 

3. Întâlnire periculoasă de Meredith Wild – Editura Trei, Colecția Eroscop

Hotărâtă să lase în urmă un trecut dureros, Erica Hathaway învață de timpuriu să se descurce pe cont propriu. Imediat după absolvire, se trezește în fața unei comisii de investitori care îi vor sprijini sau îi vor desființa debutul în lumea afacerilor. Singurul lucru la care însă nu s-a gândit e că-l va întâlni pe hackerul miliardar Blake Landon.
Arogant și fermecător, Blake nu acceptă să fie refuzat. Hotărât s-o cucerească pe Erica, luptă să-i câștige încrederea și s-o facă să renunțe la prudență, chiar dacă asta înseamnă să renunțe el însuși la nevoia de a deține controlul în orice situație.

Ambii eroi au caractere puternice. Erica a primit mai multe lovituri ale sorții, dar a reușit să le depășească, investind mult timp și energie într-un proiect ambițios, în care s-a implicat cu multă dăruire. Deși îndrăgostită nebunește de Blake, nu vrea să depindă financiar de el, dorind să-și atingă scopul propus prin propriile puteri. Blake este foarte ambițios și inteligent, având o tendință compulsivă de a controla totul. Este implicat total în relația cu Erica, pe care ar vrea să o protejeze de orice rău, apărând de altfel de câteva ori la momentul oportun pentru a o salva din câteva situații critice. Mi-a plăcut foarte mult și semnificația celor două brățări cu diamante pe care i le-a oferit, fiecare având un mic pandantiv prins de ea – o ruletă și o inimioară, simbolizând că ea era persoana ce îl întregea cel mai bine, talismanul lui norocos, cea căreia îi dăruise inima lui în totalitate, fiind capabil de orice sacrificiu pentru ea.

Pasionantă, cu multe conexiuni și secrete, momente fierbinți până la incandescență și emoții puternice, cartea te ține în priză de la început până la sfârșit.

Citate:

”- Ai avut dreptate, Erica. O să te fac să vrei lucruri pe care n-ai știut niciodată că le vrei.”

”- Țin la tine. Mă îndrăgostesc de tine și o să fac orice e nevoie să te apăr. Pricepi?”

”- Renunți, Erica, pentru că, alături de persoana potrivită, te transformi în ceva mult mai grozav, cu mult mai bun decât ai putea măcar să-ți dai seama acum.”

”Am deschis ochii și i-am văzut pe ai lui, iar pasiunea și dragostea pe care le-am întâlnit acolo mi-au aprins o durere în piept. Nu mai puteam să neg că-l iubeam pe omul ăsta.”

”Îl iubeam, nebunește și cu o patimă pe care probabil că nu aveam s-o mai întâlnesc vreodată, însă nu intenționam să devin o femeie întreținută.”

”- Doamne, Erica, m-aș băga și-n foc ca să mă asigur că ești ferită de orice rău!”

hacker

Cărțile autoarei Meredith Wild pot fi comandate pe edituratrei.ro,libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net, dol.ro, librariadelfin.ro

 

4. Pe strada Londra de Samantha Young – Editura Trei, Colecția Eroscop

A doua carte din seria Pe Strada Dublin, Pe strada Londra ne readuce în Edinburgh pentru încă o poveste emoţionantă, impregnată de erotism, în care Samantha Young nu se teme să abordeze teme incomode.

Jo Walker are un obiectiv clar: să găsească un bărbat care să le ofere stabilitate financiară ei şi familei ei. Pentru această, însă, trebuie să joace un rol care i-a devenit o a două natură şi să le ascundă potenţialilor parteneri adevărul despre familia ei. Când îl întâlneşte pe Cameron McCabe, acesta o judecă după aparenţe şi îşi formează o opinie nu foarte măgulitoare. Dar, pe măsură ce încep să se cunoască, Cam descoperă că Jo nu e ceea ce pare, iar Jo descoperă un bărbat în faţă căruia nu trebuie să se ascundă. Oare va îndrăzni Jo să pună în joc viitorul ei şi al fratelui ei dând curs atracţiei mistuitoare dintre ea şi Cam?

Pe strada Londra este o carte uluitoare, captivantă, caldă și emoționantă, foarte romantică și erotică, în același timp.

Jo este o luptătoare, o persoană caldă, bună și altruistă care, în ciuda loviturilor sorții, și-a păstrat sufletul pur și iubirea necondiționată față de cei dragi. Declarația de dragoste pe care i-o face Cam la sfârșit mi se pare foarte romantică iar, în același timp, sintetizează foarte bine esența caracterului ei.

— N-am mai întâlnit niciodată o persoană la fel de puternică şi de curajoasă ca tine. N-am mai întâlnit niciodată o femeie atât de modestă, de bună şi de altruistă. Eşti o doamnă complexă, a spus el, schiţând un zâmbet. Eşti inteligentă şi pasionată, şi amuzantă, şi încântătoare, şi pur şi simplu îmi tai respiraţia, la naiba. Când te-am văzut prima dată, te-am dorit aşa cum nu mai dorisem niciodată pe cineva. Când m-ai făcut cu ou şi cu oţet, am vrut să te cunosc. Şi când te-am cunoscut, când am stat în bucătărie şi tu mi-ai spus să nu omor un păianjen întrucât nu spunea nimic bun despre noi ca specie dacă omoram ceva de care ne temeam, am ştiut. Am ştiut că nu aveam să mai întâlnesc vreodată o persoană la fel de hotărâtă şi de frumoasă şi de plină de compasiune. Ştiu de o bună bucată de timp că sunt îndrăgostit de tine, Jo. Ştiu şi ar fi trebuit să-ţi spun.

Cam, la rândul lui, este o persoană puternică și sigură pe sine, care se simte bine în pielea lui. Și-a format propriile principii, pe care a reușit să și le păstreze indiferent de influențele celorlalți. Mi-a plăcut că se îmbrăca întotdeauna în hainele care-l făceau să se simtă în largul lui – cizme de motociclist, blugi, tricou și o geacă de piele uzată, indiferent de ocazia la care mergea. Este devotat persoanelor la care ține, iar față de Cole, fratele lui Jo, se poartă cu multă afecțiune și responsabilitate, luând o parte din greutățile de pe umerii acesteia.

După ce depășește prejudecățile de la prima vedere, Cam o înconjoară pe Jo cu multă dragoste și înțelegere, reușind să o convingă, încetul cu încetul, de valoarea ei și provocând-o să lupte și să obțină ceea ce își dorea cu adevărat. Alături de el, Jo ajunge să nu se mai prefacă, să fie ea însăși, împăcată cu ceea ce era și încrezătoare în viitor.

Citate:

Nu puteam descrie în cuvinte acel sentiment de pace pe care îl aveam când priveam în urmă şi nu mai vedeam acel zid pe care Cam mă ajutase să-l escaladez. Nu mai aveam să mă aflu niciodată dincolo de el, culorile nu mai urmau să fie fară viaţă, iar personalitatea mea nu mai avea să se afle prinsă în strânsoarea incertitudinilor mele. Asta eram eu. De acum înainte, viaţa avea să fie formată numai din lucruri reale, ceea ce era oarecum înspăimântător şi eliberator în acelaşi timp.

Şi atunci, în timp ce mă întindeam pe patul nostru, privind acel chip familiar şi chipeş, am ştiut că aveam ceva ce nu mai avusesem vreodată. Aveam pe cineva care nu urma să permită să treacă o zi din viaţa mea fără să-mi spună cât de mult eram eu iubită.

Cred că una dintre părţile mele preferate din toată această poveste a fost faptul că nu ne-a costat niciun bănuţ să aflăm ce aveam în comun.

Ei bine… cu excepția unui inel de logodnă și a unei palete de vopsea pentru apartamentul nostru.

16140408

Cărțile autoarei Samantha Young pot fi comandate pe edituratrei.rolibris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

 

5. Izbăvirea lui Gabriel de Sylvain Reynard – Editura Trei, Colecția Eroscop

Profesorul Gabriel Emerson a renunţat la postul sau de la Universitatea din Toronto pentru a începe o viaţă nouă alături de iubita să, Julianne. E încrezător şi nerăbdător să devină tată.

Însă programul încărcat al lui Julianne, care tocmai îşi încheie primul an de doctorat, ameninţă planurile lui Gabriel. În plus, cei doi îndrăgostiţi se vor confruntă şi cu ostilitatea celor hotărâţi să le facă rău.

Într-un efort de a ţine piept propriilor demoni, Gabriel încearcă să afle mai multe despre părinţii săi naturali, declanşând un şir de evenimente cu repercusiuni profunde asupra să, a lui Julianne şi a speranţei sale de a avea o familie.

„Poveştile mele preferate sunt acelea în care personajul porneşte într-o călătorie, fie una într-un loc fascinant, fie una personală în care se descoperă pe sine însuşi.“ – Sylvain Reynard

Un sfârșit superb de serie, care ne demonstrează din plin puterea vindecătoare a iubirii. Gabriel și Julianne au parcurs un drum lung, presărat cu obstacole, fiind hărțuiți în permanență de persoane ostile. Dragostea lor a rămas însă neclintită și, împreună, au reușit să depășească dificultățile și să-și învingă dușmanii, ajungând la Paradisul pe care și l-au visat.

Citate:

Nu poţi şterge cu desăvârşire trecutul, dar poţi să nu te laşi controlat de el.

„O sărută din nou, lăsându-şi mâinile să-i exploreze blând trupul. Julia îi răspunse pe măsură şi pasiunea lor se înteţi, mistuitoare. În lunile care trecuseră de la nuntă, dorinţa nu se ostoise, iar contopirea lor nu-şi pierduse nimic din dulceaţă. Cuvintele se risipiră, lăsând locul gesturilor, atingerilor şi extazului iubirii carnale.“

– Dragostea e o virtute de mare preţ, ca şi credinţa. Dar nădejdea e cea mai preţioasă pentru mine.

Rugăciunile lui de mulţumire fură spontane şi din inimă. Aici, în încăperea asta, avea un adevărat tezaur – o soţie frumoasă şi inteligentă, care avea pe deasupra o inimă largă şi generoasă, şi o fiică superbă.

— Asta e împlinirea tuturor speranţelor mele, Gabriel. Julia întinse mâna spre el şi el se sili s-o prindă de degetul mic.

— Ăsta e sfârşitul fericit pentru mine.

El îşi imagină viitorul plin de speranţă şi-i apăru dinainte o casă în care răsunau râsete de copii şi tropotul de picioruşe urcând şi coborând scările. Şi-o imagină pe Clare cu o soră şi un frate, unul înfiat, celălalt nu. Îşi imagină botezuri şi primele lor împărtăşanii şi rudele lui stând alături de el în strană, la fiecare liturghie, an de an. Şi-i imagină cu genunchii juliţi şi în prima zi de şcoală, mergând la balul de absolvire şi terminând liceul, cunoscând suferinţele dragostei şi lacrimi de fericire, şi îşi imagină bucuria de a le face copiilor lui cunoştinţă cu Dante, Botticelli şi Sfântul Francisc.

Se imagină conducând-o pe Clare la altar în ziua nunţii ei şi ţinându-şi în braţe nepoţii. Se imagină îmbătrânind alături de scumpa lui Julianne, ţinându-se de mână în livadă.

— „A apărut şi fericirea mea”, şopti, ţinându-şi soţia de mână, cu Clare Grace Hope dormindu-i liniştită la piept.

gabriel

Cărțile autorului Sylvain Reynard pot fi comandate pe libris.ro, elefant.rolibrarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro

 

6. Expertul seducător de Christina Lauren – Editura Trei, Colecția Eroscop

O tocilară ispititoare. Un Casanova incurabil. Şi o lecţie de chimie între doi oameni, prea scandaloasă pentru a fi predată în şcoală.

Certată de fratele ei ultraprotector fiindcă-şi neglijează viaţă socială, Hanna Bergstrom decide să-i urmeze sfatul şi să-şi caute un partener. Şi cine altul ar fi mai potrivit să o transforme într-o femeie dorită de toţi bărbaţii decât prietenul cel mai bun al fratelui sau, superbul Will Sumner, aventurier şi playboy fără scrupule?

Cartea este scrisă la persoana întâi, alternând capitolele fie din perspectiva lui Hanna, fie al lui Will.

Hanna, o fată de douăzeci și patru de ani, ambițioasă dar optimistă și plină de viață, și-a neglijat viața personală, dedicându-se studiului și realizării profesionale. La insistențele fratelui ei, îngrijorat că ea trăia prea retrasă, Hanna acceptă să iasă la câteva întâlniri amicale cu Will Sumner, cel mai bun prieten al fratelui ei, pentru a învăța să socializeze. Hanna îl plăcea pe ascuns pe Will încă de când avea 12 ani, însă reputația acestuia de playboy o făcuse să-și ascundă sentimentele. Cei doi încep prin a se întâlni dis de dimineata pentru a face jogging împreună. Discuțiile dintre ei sunt amuzante și relaxante dar, treptat, amândoi nu mai pot nega atracția puternică pe care o aveau unul față de celălalt. Cei doi convin să treacă la o prietenie cu beneficii dar, în curând, fiecare dintre ei va trebui să recunoască în sinea lui că s-a îndrăgostit puternic de celălalt.

Citate:

Hanna:

Iar când mi-a şoptit la ureche ce minunat arătam, de unde mă privea el, şi cât de mult avea nevoie de mine, mi s-a părut că inima o să-mi iasă din piept.

Dintotdeauna înţelesesem de ce femeile îl doreau pe Will. Nu era frumos ca Bennett şi nici tandru ca Max. Era visceral şi imperfect, întunecat şi cunoscător. Dădea senzaţia că se uita la o femeie şi într-o clipă îi citea fiecare nevoie pe care o avea. Dar acum ştiam de ce femeile chiar îşi pierdeau minţile după el. Pentru că, în cele din urmă, el ştia cu adevărat fiecare nevoie pe care o avea femeia, pe care o aveam eu. Nu mai puteam fi a niciunui alt bărbat, chiar înainte să mă atingă prima oară.

Will:

Când se uita la mine astfel, când vocea ei devenea răguşită şi liniștită, eram pierdut. Nu era doar o atracţie fizică între noi. Bineînțeles că mai fusesem atras de femei şi înainte. Însă cu Hanna era ceva mai mult, un soi de chimie în sângele nostru, ceva între noi care plesnea şi crăpa, care mă făcea întotdeauna să vreau un pic mai mult decât puteam lua. Ea îmi oferise prietenia, eu îi doream corpul. Ea îmi oferise corpul, eu doream să-i ştiu gândurile. Ea îmi oferise gândurile, eu îi doream inima.

„O iubeam pentru că era atât de lipsită de inhibiţii — atât de pasionată, de încrezătoare şi de inteligenţă. Şi îmi lipsea să-i simt corpul, să obţin plăcere de la ea şi, la dracu’, să-i ofer plăcere la nesfârşit.“

player

Cărțile autoarei Christina Lauren pot fi comandată pe edituratrei.rolibris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, dol.ro, librariadelfin.ro

 

7. Pervertirea de S.L. Jennings – Editura Trei, Colecția Eroscop

Un bestseller New York Times plin de senzualitate, care dă frâu liber oricăror scenarii erotice și împinge limitele plăcerii dincolo de orice imaginație.

Aflați povestea seducătoare și provocatoare a unui bărbat care le învață pe femei tot ce trebuie să știe ca să-și facă partenerii fericiți în pat… și în același timp să-și împlinească fanteziile cele mai îndrăznețe.

În clipa asta, probabil vă întrebați două lucruri:

Cine sunt eu? Și ce naiba căutați voi aici?

Să începem cu întrebarea cea mai simplă:

Sunteți aici, doamnelor, pentru că habar n-aveți să v-o trageți.

Și cine sunt eu?

Sunt Justin Drake. și transform nevestele în târfe.

Iar acum… cu cine începem? 

În ciuda scenelor fierbinți de care suntem avertizați încă din prezentare, cartea este neașteptat de romantică, are intrigă, dialoguri incitante, sfaturi provocatoare, reflecții interesante ale personajului principal, sentimente de iubire și chiar tandrețe.

Cartea este povestită la persoana întâi de Justice Drake, un bărbat extrem de atrăgător, care își făcuse o adevărată afacere din a consilia în privința relațiilor sexuale soțiile unor bărbați putred de bogați, dispuși să plătească o avere pentru ca nevestele lor, de altfel frumoase, inteligente și grațioase, să învețe să îi satisfacă în pat.

Pentru a avea succes, Justice și-a impus o disciplină de fier în afacerea lui. Pe durata de șase săptămâni cât dura un curs își impunea o abstinență totală și, pentru a delimita și mai clar lucrurile, stătea în altă clădire decât participantele la instruire. De asemenea, asigura discreție totală. Tot personalul lui era ales cu multă grijă, iar ranch-ul unde se desfășura cursul era într-o zonă izolată.

În ciuda autointerdicției lui de a se implica emoțional cu o cursantă, Justice se simte din ce în ce mai fascinat de Allison, o roșcată focoasă cu ochi mari ca de căprioară, albaștri, fascinanți, soția lui Evan, un bogat om de afaceri. Allison provenea, la rândul ei, dintr-o veche familie plină de bani. Deși avea o diplomă în Afaceri și Finanțe, pasiunea ei era filantropia. Singurul ei iubit fusese Evan, cu care se căsătorise imediat după absolvirea facultății, cu binecuvântarea entuziastă a familiei ei. Din păcate, la scurt timp după aceea lucrurile începuseră să meargă prost între ei, Evan înșelând-o până și cu cea mai bună prietenă a ei, iar de câteva luni nu mai avuseseră nici un fel de relație intimă.

Allison, cu felul ei natural și nesofisticat de a fi, îl cucerește pe Justice, care o vede ca pe un înger.

”E un înger. Îngerul meu cu aureolă de foc.

Nu-i pot găsi locul în camera asta cu pereții goi și mobilier puțin. O femeie ca ea ar trebui înconjurată de frumusețe, cufundată în tot ce e moale și catifelat.

Nu aruncată în întunericul dorințelor murdare.”

Pe măsură ce cursul avansează, seducătorul devine sedus, iar principiile de fier ale lui Justice se clatină din temelii.

Din păcate însă dragostea lor e pusă la grea încercare când, în urma unei trădări, identitatea lui Justice e dezvăluită în presă, un scandal imens se declanșează, în urma căruia ies la iveală secrete din trecutul lui Justice care o fac pe Ally să se întrebe dacă relația lor n-a fost decât o minciună, iar mobilul lui nu a fost decât răzbunarea.

Deznodământul este foarte romantic, iar mesajul de la final este diferit radical de cel de la începutul cărții. Justice și-a restructurat complet programul și a creat unul, de mare succes, doar pentru cupluri.

”Își dă seama că într-o relație este nevoie de două persoane.”, ne-a relatat o sursă apropiată ”doctorului sexual”. ”Punea toată responsabilitatea de a salva căsnicia pe umerii soțiilor, dar bărbații erau cei care le distrugeau. Acum vede lucrurile cu totul diferit… acum, că o are pe Ally.”

collage

Cărțile autoarei S.L. Jennings pot fi comandate pe edituratrei.rolibris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

 

8. Răniți de Jasinda Wilder – Editura Epica

Războiul mi-a răpit totul. Familia. Casa. Inocenţa. Într-o ţară devastată de conflicte armate şi ruinată, o tânăra orfană ca mine are foarte puţine variante pentru a supravieţui. De aceea, fac ceea ce fac ca să trăiesc, ca să mănânc, şi mă străduiesc din răsputeri să nu iau în seamă preţul plătit de sufletul meu. Inima îmi este pustie, iar existenţa, plină de durere. Iubirea pare un lucru imposibil pentru mine.

Dar, totuşi, într-o zi, l-am întâlnit pe EL.

Războiul este iadul. Ca să poţi să fii capabil de fapte care ţi se cer să le faci atunci când eşti la război, e nevoie să-ţi sacrifici o parte considerabilă din însuşi sufletul tău. Trăieşti cu frică, trăieşti cu vinovăţie, trăieşti cu coşmaruri. Dacă n-ai trecut prin aşa ceva, n-ai cum să înţelegi. Războiul nu lasă loc pentru iubire, nu lasă loc pentru tandreţe sau duioşie. Trebuie să fii dur, impenetrabil, şi pregătit pentru lupta în fiecare clipă a fiecărei zile. Doar pentru o fracţiune de secundă dacă-ţi pierzi concentrarea, eşti mort.

Acum, singura capabilă să-mi salveze viaţa este EA.

Răniți este o carte care te răscolește și te face să crezi într-o iubire imposibilă, dincolo de graniţe şi prejudecăţi.

Acţiunea cărţii începe cu un prolog. În anul 1991, în Irak, în primul război din Golf, doi copii orfani se ascund din calea gloanţelor: Rania, de 12 ani şi fratele ei Hassan, de 10 ani. Băiatul se sperie când apare un fotograf american, care se ferea la rândul lui de gloanţe şi apucă o mitralieră pe care o îndreaptă către acesta. Speriat și încercând să-şi apere viaţa, americanul îl împuşcă pe băiat în mâna. Ezitarea lui după ce își dă seama că are de-a face cu niște copii îi va fi fatală. Fata, văzându-şi fratele împuşcat, ia mitraliera şi trage, omorându-l pe american. Este îngrozită apoi de ce a făcut şi încearcă să-i uşureze ultimele clipe de viaţă, luându-l de mână şi rugându-se pentru el. Ochii lui albaştri larg deschiși şi conștientizarea faptului teribil că a omorât un om o să o bântuie ani de-a rândul pe Rania.

În continuare, cartea continuă la persoana întâi, alternând capitolele povestite din perspectiva Raniei cu cele din perspectiva lui Hunter – un pușcaș american.

În anul 1993, Rania rămăsese complet singură. Mătuşa ei, ultima rudă în viață murise, iar fratele ei fugise şi se alăturase soldaţilor. În zadar caută să găsească ceva de lucru. Împinsă de foame şi de instinctul de supravieţuire alege o soluție disperată, care o dezgustă – prostituția.

În anul 2003, Hunter, un puşcaş marin aflat în permisie, se întoarce acasă în Des Moines, Iowa. Hunter rămăsese orfan de la 17 ani. Avea aceeași iubită de la 15 ani, căreia îi fusese mereu credincios. Acum era hotărât să se căsătorească cu iubita lui și venise cu un inel de logodnă. Are însă un adevărat șoc când o surprinde pe aceasta în pat cu Doug, tocilarul clasei. Rănit groaznic sufletește, rupe logodna şi se întoarce în Irak.
Acolo, în timpul unei altercaţii pe stradă, chiar în timpul ultimei misiuni de patrulare înainte să fie trimis acasă, Hunter este împuşcat. Rania trecea întâmplător pe acolo şi vede cum în altercaţia respectivă fratele ei este omorât. Sătulă de atâtea morți și suferință, în momentul în care îl vede pe americanul acela cu ochi albaştri rănit, are un impuls irezistibil și îl ia la ea acasă pentru a-l salva, în speranța ca vechile coşmaruri să nu o mai bântuie.

În continuare, cei doi vor învăța să comunice prin semne, nici unul dintre ei necunoscând limba celuilalt. O neașteptată comuniune sufletească se naște între cele două suflete rănite, iar Hunter este copleșit de dorința de a o salva din iadul în care trăia.

Rania, în ciuda experienţelor prin care a trecut, are un suflet pur şi o capacitate de a iubi nemărginită, iar Hunter este devotat, bun, blând şi generos.

Finalul este optimist și luminos, lăsând în urmă toată mizeria, suferința și trădarea și aducând speranța și vindecarea.

Citate:

Unele lucruri chiar sunt fără plată, Rania. Iubirea mea pentru tine ți-o ofer fără plată. Tot ce trebuie să faci tu e s-o primești. S-o accepți.

Doar că mi-a trebuit atât de mult timp până să înțeleg senzația străină care-mi curge prin vene în locul sângelui: Fericirea.

E ca și cum s-ar fi deschis în interiorul meu o fântână adâncă, și toată iubirea din lume s-ar revărsa, prin mine, în ea.

Războiul, blestematele amintiri cumplite, moartea, trădarea lui Lani… totul s-a risipit, s-a dus, înghițit de fluviul iubirii Raniei.

rania

Cărțile autoarei Jasinda Wilder pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net

9. Te doresc de J.Lynn – Editura Epica

Vor reuşi oare Teresa şi Jase să fie împreună, ori soarta le este predestinată?

Teresa Hamilton are un an greu. Este îndrăgostită de cel mai bun prieten al fratelui ei, însă acesta nu i-a mai vorbit după ce au împărtăşit un sărut năucitor, pătimaş, de genul celor care-ţi schimbă viaţă. Tocmai a scăpat dintr-o relaţie îngrozitoare, iar acum, un accident nefericit ameninţă să-i distrugă carieră de dansatoare.

E timpul pentru planul B: facultatea. Şi poate o şansă de a-l convinge pe Jase că sentimentele dintre ei nu sunt o joacă.

Jase Winstead are un trăi complicat, un aspect al vieţii lui este cunoscut de foarte puţine persoane din anturajul sau. Nu l-a dezvăluit oricui, cu atât mai puţin surorii incredibil de frumoase a celui mai bun prieten al sau. Chiar dacă el şi Teresa au avut parte de cel mai fierbinte sărut din viaţă lor, este conştient că responsabilităţile trebuie să rămână pe primul loc. În mod sigur nu are timp pentru o relaţie. Dar nu-şi poate lua gândul de la buzele fetei care i-ar putea distruge viitorul, iar asta nu îi este de ajutor nicicum.

Petrecând tot mai mult timp împreună, Jase şi Teresa nu mai pot ignoră atracţia pe care o simt unul faţă de celălalt. Dar pericolul pândeşte la tot pasul şi soarta îi loveşte în plin. În vreme ce restul campusului revine la normal, îndrăgostiţii năpăstuiţi trebuie să decidă cât de mult pot riscă pentru a fi împreună şi la ce sunt dispuşi să renunţe dacă nu reuşesc…

O superbă poveste de dragoste între două persoane greu încercate în trecut la o vârstă foarte fragedă. Fiecare dintre ei duce povara unor decizii greșite la un moment dat, în urma cărora mai multe persoane au avut de suferit. Jase duce un secret apăsător, având responsabilități pe care le-a ascuns de ceilalți, și nu este pregătit să se implice într-o relație, ducând o viață voit nepăsătoare. Teresa a suferit din pricina unui iubit gelos și violent, fiind copleșită de vinovăția faptului că fratele ei Cam a trebuit să plătească un preț destul de mare pentru a o scăpa de el.

După mai multe sișuri și coborâșuri în relația lor, clipe de tandrețe dar și momente extrem de dramatice, cei doi realizează în final că sunt predestinați să ajungă împreună, fiecare dintre ei fiind sufletul pereche al celuilalt.

Citate:

 „ Nu știu de ce sau cum un sărut putea să dovedească adevărul din vorbele lui, dar o făcuse. Aveam să cred în vorbele lui până la moarte.”

„Buzele i s-au ridicat de pe ale mele şi am scos un geamăt, simţindu-i imediat lipsa. Râsul lui plin de satisfacţie îmi trimitea săgeţi de dorinţa vajaindu-mi prin vene, în timp ce buzele lui îmi trasau o cărare înflăcărată pe gât. Lăsând capul pe spate, i-am dat acces liber oriunde dorea. Iar el a profitat.”

”Viitorul nostru împreună nu a fost ceva planificat de vreunul dintre noi. Am crezut întotdeauna că am să devin dansatoare. Jase a crezut întotdeauna că nu se va mai îndrăgosti din nou. N-am crezut că lucrurile vor lua această întorsătură, dar n-aş renunţa la nicio fărâmă din tot ce am acum ca să pot dansa din nou.
Visul meu a fost spulberat, dar apoi recreat, modelat în ceva mai preţios şi cu un sens mai profund.”

te doresc

Cărțile autoarei Jennifer L. Armentrout / J. Lynn pot fi comandate pe elefant.rolibris.rocartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net, librex.ro, emag.ro, dol.ro, librariadelfin.ro

 

10.  Focul mocnit din Paradis de Sandra Brown – Editura Miron

Nu putea să lipsească din topul meu Sandra Brown, întrucât prin intermediul cărților ei am descoperit pentru prima dată acest gen. Am ales Focul mocnit din Paradis, una din cărțile mele preferate dintre cele scrise de Sandra Brown, care este în același timp și o excelentă carte romantic-suspans.

”Fierbinte și atrăgător, un roman ale cărui pagini se întorc singure… Sandra Brown aprinde fitilul unei dinamite și întregul iad explodează în Heaven. Ne dă totul: pasiuni, răzbunare, o mulțime de secrete întunecate din trecut și o poveste de dragoste pătimașă” – Jayne Ann Krentz.

”Directă, emoționantă, sfidătoare… Focul mocnit din Paradis redescoperă sudul legendar al romanului american, un loc în care fiecare familie poartă un secret pasional şi fiecare pasiune e scump plătită, în care dragostea trebuie să fie statornică la fel că ura pentru a supravieţui.” – Elizabeth Lowell

Fiica adoptată a celui mai puternic om din oraș, Schyler Crandall, părăsise Heaven, Louisiana, în urmă cu șase ani cu inima zdrobită. Tocmai când era pe punctul să-și anunțe logodna cu Ken, un tânar fermecător, sora ei mai tânără și foarte frumoasă, Tricia a aruncat bomba și a anunțat că era însărcinată cu Ken. Schyler nu a mai călcat în oraș de atunci, dar atacul de cord suferit de tatăl său a adus-o acasă la o familie în conflict, un imperiu aflat la un pas de dezastru, și secrete fierbinți ce făceau Heaven-ul să fie mai fierbinte decât iadul.

Tricia rămăsese la fel, rănindu-i pe cei din jur cu minciunile ei crude… Ken suferea și acum că s-a căsătorit cu sora greșită… Jigger, un proxenet și huligan avea planurile lui proprii… Iar Cash Boudreaux era mândru, puternic, misterios și complex, tulburând-o pe Schyler și făcând-o să-i bată inima mai tare. Pentru a-și găsi liniștea, Schyler va trebui să aibă curajul să-și înfrunte trecutul.

Citate:

”Nu se simțea niciodată mai vie decât atunci când era cu el, și nici mai derutată decât atunci când el lipsea. Era cel mai surprinzător om pe care-l întâlnise vreodată și murea de dorința de a-i cunoaște tainele. Era pătimaș și tulburător.”

”- Am fost obsedat de Belle Terre din prima zi când mama a pronunțat aceste cuvinte. Dar n-am de gând să fiu ca tata. N-am să pun Belle Terre mai presus de orice. Nu e ceea ce doresc cel mai mult. Mi-am dat seama ce doresc cel mai mult în viață când te-am văzut dormind sub pomul acela.”

”- N-ai să pleci nicăieri. Ai să stai aici cu mine. Și când vom muri, copiii noștri or să ne îngroape împreună. La Belle Terre.”

c5fe04ba7bc75c65fc726c9d5521fe89

Cărțile autoarei Sandra Brown pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, litera.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net, librariadelfin.ro, librex.ro, emag.ro

Top 10 cărți romantic-erotice historical

Top 10 cărți romantic-erotice cu limbaj murdar

Top 10 cărți romantic-erotice amuzante

 

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP

 

 

70 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *