Top 10 cupluri romantice contemporane care au beneficiat de miracolul celei de-a doua șanse după ce s-au despărțit
Top 10 cupluri romantice contemporane care au beneficiat de miracolul celei de-a doua șanse după ce s-au despărțit
Cuplurile din această categorie au trăit o frumoasă poveste de dragoste împreună dar, din anumite motive – gelozia, imaturitatea, lipsa încrederii, erori de judecată sau uneltirile și amestecul celor din jur, s-au despărțit. Soarta a fost însă generoasă cu ei și le-a oferit magia celei de-a doua șanse, unora după numai câteva luni, altora după câțiva ani… Din fericire, după împăcare, ambii parteneri au dovedit că și-au învățat lecția și au luptat ca relația lor să devină durabilă, iar timpul ne-a dovedit că au devenit un cuplu indestructibil de data aceasta.
1. Tristan și Elizabeth în Aerul pasiunii de Brittainy C. Cherry (The Air He Breathes)
Un cuplu greu încercat, care s-au întâlnit după ce fiecare își pierduse partenerul în împrejurări tragice. După ce încep o relație intensă de iubire, un secret tulburător din trecut îi desparte pentru câteva luni, timp în care amândoi vor trebui să lupte cu ei înșiși pentru a găsi puterea să se reinventeze încă o dată iar apoi să recâștige încrederea celuilalt.
Aerul pasiunii este o superbă, intensă, care îți atinge sufletul și te lovește cu un val de emoții!
Au fost pasaje în carte pe care le-am citit cu lacrimi în ochi, autoarea având un adevărat talent în a te atrage în trăirile personajelor, ca la sfârșit să-ți dea speranța că două suflete distruse se pot aduna din bucățele, lipindu-și reciproc bucățile fărâmate la loc și găsind împreună o cale de a merge mai departe și a-și găsi, din nou, fericirea.
Cartea este povestită la persoana întâi fie din perspectiva lui Tristan, fie a lui Elizabeth, intrând astfel în gândurile lor, înțelegându-le trăirile și asistând la zbuciumul lor interior.
Prologul cărții este povestit din perspectiva lui Tristan, care, la data de 2 aprilie 2014, era un om împlinit, cu o familie extrem de reușită și perspective foarte optimiste. Avea o soție pe care o iubea la nebunie și care-l iubea la fel, la rândul ei. Băiețelul lui, Charlie, foarte simpatic, în vârstă de opt ani, le lumina viața. Iar afacerea pe care o avea împreună cu tatăl lui, de a fabrica și vinde piese de mobilier lucrate manual, căpătase perspective foarte bune. Niște afaceriști din New York se arătaseră interesați să le devină parteneri, iar Tristan și tatăl lui plecaseră acolo să perfecteze contractul. Din nefericire, imediat ce avionul a aterizat și Tristan și-a deschis telefonul, veștile groaznice primite i-au zdruncinat întreaga viață din temelii, iar fericirea a devenit doar o amintire…
Acțiunea se reia la data de 3 iulie 2015. Elizabeth încerca să se adune și să găsească puterea să fie o mamă bună pentru fetița ei, Emma, în vârstă de cinci ani. Soțul ei, Steven, murise în urmă cu un an într-un accident de mașină, lăsând-o complet debusolată. El era stâlpul ei de susținere, echilibrul ei, cel care-i insufla energie și o făcea să viseze. După dispariția lui, renunțase la afacerea pe care o începuseră împreună, întrucât ea nu avea simț practic, iar studiile ei de design interior, fără o îndrumare corespunzătoare, nu o ajutau prea mult în a-și găsi clienți. Încercând să-și regăsească echilibrul, Elizabeth a plecat din Meadows Creek, unde locuise cu Steven, și venise la mama ei. Din păcate, aceasta era, la rândul ei, marcată de experiențele propriului trecut și nu era capabilă să-i asigure o alinare sau un suport real. Prea nefericită în urma morții soțului ei, tatăl lui Elizabeth, cu ani buni în urmă, mama ei își găsise un substitut în relațiile cu bărbații, care tot veneau și plecau din viața ei. După mai bine de un an petrecut în compania ei, Elizabeth a realizat că, pentru binele Emmei, trebuia să plece de acolo și să se întoarcă acasă, întărindu-se și înfruntându-și trecutul.
La întoarcerea în Meadows Creek, Elizabeth accidentează un câine apărut din senin în fața mașinii ei, întrucât frânele anticei ei mașini nu funcționau cum trebuie. Imediat apare și stăpânul câinelui, un bărbat mușchiulos, bine făcut, cu o barbă deasă ca de tăietor de lemne și niște ochi albaștri, tăioși și tainici, ca de gheață. Deși este bădăran cu ea, apostrofând-o pentru neglijență, Elizabeth insistă să îl ducă împreună cu câinile la un veterinar. Reacția lui, în momentul în care veterinarul i-a spus că rănile câinelui nu erau grave și că acesta se va reface complet, e cutremurătoare.
Curând, Elizabeth va descoperi că Tristan era chiar vecinul ei și, deși vechii ei prieteni – atât Tanner, cel mai bun prieten al lui Steven și nașul lui Emma, cât și Faye – vechea ei prietenă, o fată cu un suflet de aur în ciuda limbajului colorat pe care-l folosea, au avertizat-o împotriva lui, spunându-i că era un individ crud și dubios, ce sigur avea ceva urât de ascuns în trecutul lui, Elizabeth refuza să-i creadă, amintindu-și reacția lui Tristan față de câinele lui, Zeus .
Pentru Tristan, viața se sfârșise în momentul în care soția și fiul lui muriseră în accident. Dacă Elizabeth o avea pe Emma care să o motiveze să meargă mai departe, Tristan nu mai avea nimic, rămăsese doar ca o carcasă goală, amorțită, care de multe ori trebuia să facă eforturi pentru a-și aminti să mai respire.
De aceea își găsea refugiul în durere, cea care îl făcea din nou să simtă, cea care îl ajuta să-și amintească trecutul. Dar, în același timp, dorea ca nimeni altcineva să nu sufere din cauza lui.
Elizabeth e copleșită de durere și empatie față de el, auzind de tragedia prin care a trecut. Deși Faye o avertizează că s-ar putea să o mintă, Elizabeth era convinsă că el îi spusese adevărul.
”Pentru că ochii lui sunt la fel de bântuiți ca și ai mei.”
Tristan o impresionează pe Elizabeth cu multe gesturi care îi dovedesc că are un suflet foarte sensibil, în ciuda aparenței cinice pe care o afișa. Este foarte impresionant momentul când el a comandat o mulțime de pene albe cu care a acoperit întreaga verandă, pentru a o consola pe Emma, care era convinsă că acestea erau semne trimise de tatăl ei din cer.
Încercând să-și aline durerea și dorul din suflet, Tristan și Elizabeth încep o relație folosindu-se unul de celălalt ca substitut pentru soțul dispărut.
”Eu nu eram el.
Ea nu era ea.
Și chiar și așa, Dumnezeule, cât de bine era să ne mințim în felul acesta.”
Tristan realizează primul că era o relație bolnavă, care nu era corectă față de nici unul dintre ei, și insistă să o înceteze. Deși au continuat o perioadă să fie doar vecini, fiecare era în continuare atras de celălalt ca un magnet, iar relația a reînceput curând, de data aceasta pe baze reale, amândoi realizând că ceea ce simțeau unul față de altul se transforma în ceva mult mai profund, dătător de speranță.
Din păcate, mai aveau de înfruntat multe piedici, cei din jur neprivind cu ochi buni relația lor și încercând să îi despartă.
Curând însă, un secret tulburător din trecut este dezvăluit, care conecta practic tragediile lor din trecut, iar Tristan clachează și fuge, încercând să se adune din nou la loc bucățelele în care se sfărâmase, lăsând-o pe Elizabeth devastată sufletește. Din fericire, Tristan a găsit puterea să se reinventeze încă o dată și s-a întors pentru a o recâștiga pe Elizabeth, hotărât să lupte pentru șansa lor la fericire.
În final aflăm un alt amănunt șocant ce aruncă o altă lumină asupra întâmplărilor din trecut.
Personaje fascinante, emoții puternice, întâmplări tulburătoare, introspecții profunde, toate acestea te determină să nu lași cartea din mână odată de ai început-o. La sfârșit, speranța e cea care îți încălzește sufletul, făcându-te să crezi în miracolul celei de-a doua șanse și în magia unui nou început, chiar dacă la un moment dat totul părea iremediabil pierdut.
”Țin minte cum stăteam în camera de așteptare a spitalului când a venit medicul și mi-a spus că Charlie a murit. Murisem și eu în aceeași zi. Viața a încetat să mai existe, iar eu am încetat să mai respir.
După care a venit Elizabeth și m-a resuscitat. Mi-a umplut plămânii cu aerul ei vital, făcând umbrele negre să se transforme în lumină. O lumină atât de strălucitoare încât am început încet să cred că vom trăi fericiți, în fiecare zi, până la adânci bătrâneți. Fără suferințele trecutului, fără frica zilei de mâine. În acel moment, am încetat să mai trăiesc în trecut. Și nici după viitor n-am tânjit. În schimb, am ales să îmbrățișez clipa. Am ales să mă bucur de ziua de azi.”
”Magia e în fracțiunile de secundă. În micile atingeri, în zâmbetele blânde, în râsetele tăcute. Magia înseamnă să trăiești în prezent și să-ți dai voie să respiri și să fii fericit (…) magia însemnă să iubești”
Cartea Aerul pasiunii de Brittainy C. Cherry poate fi comandată pe librex.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro și carturesti.ro
2. Matt și Meredith în Atracție periculoasă de Judith McNaught (Paradise)
Un cuplu provenind din medii complet diferite, a cărui relație începe exploziv, ea dăruindu-i virginitatea la prima lor întâlnire. A urmat o căsătorie fulger, șase săptămâni mai târziu, întrucât relația lor nu rămăsese fără urmări. Se părea că dragostea lor fulgerătoare și puternică va sparge toate barierele ridicate de diferențele de clasă și educație dintre ei, dar uneltirile tatălui ei i-au despărțit, fiecare rămânând rănit sufletește, convins că celălalt l-a trădat. Dar soarta a avut propriile ei planuri și cei doi au fost forțați să ia legătura unul cu celălalt doisprezece ani mai târziu, pasiunea dintre ei reizbucnind la fel de puternică.
Cartea Atracție periculoasă ne introduce într-o lume fascinantă, societatea selectă a oamenilor de afaceri super-bogați, plină de strălucire dar, în același timp, încorsetată de reguli și conveniențe. O lume în care descoperi că banii nu aduc fericirea, răpindu-ți uneori chiar libertatea de a alege.
Personaje memorabile, pătimașe, cu caractere puternice, iubire, trădare, pasiune, secrete, răzbunare, uneltiri, comploturi, emoții puternice, momente de umor și, mai presus de toate, speranță, toate acestea te captivează și te absorb în paginile cărții, pe care nu o poți lăsa din mână odată ce ai început-o.
Meredith era fiica lui Philip Bancroft, un magnat extrem de bogat, patronul unui lanț de magazine, și a unei actrițe, Caroline Edwards, care se făcuse remarcată mai mult prin frumusețe și aventurile ei scandaloase, decât prin talent. Pe când Meredith avea doi ani, Philip divorțase de mama ei, sătul de infidelitățile ei cunoscute de toată lumea, interzicându-i să mai aibă de-a face cu copilul ei.
Lipsită de afecțiunea maternă, Meredith primise o educație austeră, inflexibilă, Philip fiind disperat ca aceasta să nu o ia pe urmele mamei ei la maturitate. Prin urmare, Philip respinsese din start școlile de renume, considerându-le prea progresive și o înscrisese la o școală catolică, foarte strictă, neținând cont că acolo mergeau doar elevii săraci, lipsiți de posibilități materiale. Aceștia, imediat ce au remarcat Rolls-ul strălucitor ce o aducea și o lua de la școală, au tratat-o ca pe o intrusă, o ființă extraterestră ce aparținea altei lumi, o proscrisă.
La optsprezece ani, a urmat prima înfruntare a voințelor cu tatăl ei în privința colegiului pe care să-l urmeze. Meredith a avut revelația că prețul plătit pentru mulțumirea tatălui său și menținerea păcii era mult prea ridicat, însemnând subjugarea individualității, renunțarea la propriile visuri legate de viitor și sacrificarea vieții personale.
Punctul culminant l-a constituit o petrecere simandicoasă la care urmau să ia parte și înaintea căreia tatăl ei a acuzat-o că nu vrea decât să o ia pe urmele mamei ei.
La petrecere, Meredith a remarcat un tânăr ce ieșea complet în evidență față de toți ceilalți. Era Matt Farrell, un tânăr de douăzeci și șase de ani, muncitor de pe o platformă petrolieră, ce urma să plece în Venezuela pentru o perioadă de un an și jumătate, la sfârșitul căreia urma să primească o primă substanțială. Faptul că era la club se datora fiului deținătorului platformei, care îl adusese acolo să îl umilească, înfuriat că tatăl lui i-l dădea ca exemplu de urmat.
Imediat ce ceilalți și-au dat seama că nu face parte din aceeași clasă socială cu ei, l-au izolat, ignorându-l. Reacția lui a fost de profund dispreț, arătând o completă indiferență. Totuși, Meredith nu a suportat nedreptatea și a socializat cu el, simțind o neașteptată atracție magnetică față de el. Însă, în momentul în care au fost remarcați de tatăl ei, acesta a avut o reacție virulentă, chemând paznicii să-l dea afară iar ei poruncindu-i ca unui țânc să se ducă acasă.
A fost ultima picătură. În spirit de frondă față de tatăl ei, înfuriată de acuzațiile nedrepte, împinsă și de atracția irezistibilă pe care o simțea față de Matt, a făcut exact lucrul de care acesta o învinuia – s-a culcat cu Matt, dăruindu-i virginitatea ei.
Consecințele vor fi dramatice. După șase săptămâni, Meredith a constat că era gravidă. Disperată, a plecat să-l caute pe Matt, pe care l-a găsit plin de unsoare, lucrând ca mecanic auto. De cum a văzut-o, Matt a ghicit și motivul pentru care l-a căutat. El nu o sunase nu pentru că nu era interesat de ea, ci pentru că știa că nu avea pe moment ce să-i ofere, intenționând să o caute peste doi ani, când urma să i se termine contractul. Dar, în condițiile date, nu mai putea fi vorba de amânare. Matt s-a oferit imediat să se căsătorească cu ea. Meredith a avut un șoc în momentul în care a ajuns la el acasă – o locuință mică, mizeră, în care locuia împreună cu tatăl și sora lui. Mai era doar o săptămână până la plecarea lui în Venezuela și cei doi au încercat să condenseze timpul și să afle cât mai multe unul despre altul. Meredith a aflat astfel uluită că Matt avea o diplomă în afaceri, pe care intenționa să și-o folosească după ce va strânge fondurile necesare. Au urmat șase zile idilice, la sfârșitul cărora cei doi au început să spere că relația lor ar putea avea șanse de reușită, amândoi convenind ca ea să îl urmeze în Venezuela după ce el se va instala și se va asigura că sunt condiții decente de locuit.
Din păcate, până atunci, aveau de înfruntat reacția tatălui ei, care a fost de-a dreptul explozivă și vehementă. Cerând să rămână singur cu Matt, i-a aruncat acestuia cuvinte grele, ce tăiau în carne vie, acuzându-l că i-a furat visele lui Meredith, înlocuindu-le cu ale lui și, totodată, amenințându-l și spunându-i că nu va vedea un ban de la el.
Văzând că nu-l poate intimida, Philip a schimbat strategia, prefăcându-se că acceptă căsătoria lor, dar punându-le condiția să o țină pe moment secretă până se va naște copilul.
Uneltirile lui Philip, împreună cu o problemă medicală gravă a lui Meredith ce i-a provocat un avort spontan în luna a șasea, i-au despărțit pe cei doi. Fiecare era convins că celălalt l-a abandonat, întrucât Philip le ascunsese scrisorile la fiecare – pe ale ei interceptându-le înainte de a le trimite, iar pe ale lui ascunzându-le. Mai mult, în urma avortului, fiecare a avut impresia că celălalt l-a trădat în modul cel mai josnic. Lui Matt i s-a comunicat că Meredith a dorit avortul și a cerut un ordin de restricție pentru el, iar ei i-a transmis că Matt nu mai vrea să audă de ea după avort și că e de acord cu divorțul.
Suferința amândurora a fost cumplită. Meredith a trebuit să urmeze doi ani de consiliere psihologică pentru a-și depăși trauma sufletească, iar Matt s-a cufundat în alcool o perioadă, după care s-a adunat scrâșnind din dinți, făcând bani după bani, creând un colos financiar și având nenumărate aventuri, păstrându-și însă cinismul în privința femeilor.
După doisprezece ani, soarta avea să-i aducă în față în mod neașteptat.
Meredith urma să se căsătorească cu Parker Reynolds, prietenul ei din copilărie, ajuns un bancher de succes. Acesta știa de căsătoria ei eșuată din tinerețe și, analizând actele ei de divorț a constatat că acestea aveau un viciu de procedură, avocatul care le întocmise fiind de fapt un șarlatan.
Meredith trebuia să-și înfrunte demonul întunecat din trecutul ei, să-i expună situația și să-l roage să divorțeze legal.
Matt acceptă întâlnirea, care decurge amical, acesta arătându-se sincer interesat de progresele ei, părând chiar mândru de realizările ei în cadrul magazinului condus de tatăl ei și în care ea urmase treaptă cu treaptă. Deși șocat de vestea primită, Matt s-a arătat dispus pentru o rezolvare rapidă și discretă până în momentul în care a primit un telefon și a aflat că un proiect al lui fusese sabotat tocmai de tatăl lui care încerca în continuare să-i facă rău cu orice preț. Crezând că și ea era în cârdășie cu el, Matt a reacționat extrem de furios, spunându-i că-i refuză divorțul. Mai mult, a amenințat-o că îl dă în judecată pe logodnicul ei pentru înstrăinarea afecțiunii.
Înnebunită de reacția lui, dorind să-l facă să sufere la rândul lui, Meredith i-a aruncat niște vorbe extrem de grele, pe care le-a regretat imediat ulterior.
Matt a început să-și țese răzbunarea, suflându-i de sub nas un teren pe care ea și-l dorea enorm întrucât era un loc perfect pentru noul magazin pe care dorea să îl deschidă și oferindu-i-l ulterior cu zece milioane de dolari mai mult.
Vrând să-și ceară scuze și să încerce o reconciliere, Meredith s-a dus la el acasă, unde l-a găsit însă pe tatăl lui. De la acesta a aflat Meredith adevărul despre evenimentele din urmă cu doisprezece ani. Răscolită de emoții, dorind să-i spună și lui Matt partea ei de adevăr, Meredith a înfruntat viscolul pentru a merge la vechea lui locuință, unde Matt se dusese pentru a-și lua ultimele lucuri după ce o vânduse.
Matt, care nu încetase nici o clipă să fie obsedat de ea, singura femeie ce îl făcuse să se simtă atât de puternic și în același timp atât de slab, este bulversat la apariția ei, deși era convins că scopurile ei erau pur mercantile.
Dar, în momentul în care află adevărul, emoții clocotitoare se declanșează în ei. Amândoi conștientizează că au fost niște victime nevinovate și că nici unul nu l-a trădat pe celălalt. Matt este copleșit de suferință aflând chinurile prin care ea a trecut și în care el a fost împiedicat să-i fie alături. Pasiunea izbucnește între ei, imposibil de oprit și cei doi petrec clipe fierbinți împreună.
Dar, a doua zi, Matt constată că ea a fugit, speriată de consecințe și tulburată de ideea că era datoare să-i fie loială logodnicului ei.
Matt nu era însă dispus să mai renunțe la ea și era pregătit să lupte cu orice preț. Un adevărat ”taifun”, Matt s-a servit de orice armă o avea la îndemână pentru a o recâștiga pe Meredith, inclusiv a-i forța mâna să îl accepte din nou în viața ei.
O carte intensă, emoționantă și deosebit de romantică, în care descoperi că pentru a-ți găsi fericirea trebuie să ai uneori curajul să îți asculți instinctele și să-ți asumi riscul, că încrederea este esențială într-un cuplu, iar într-o iubire adevărată șansele acordate pot fi nenumărate și iertarea se extinde și la cei de care persoana iubită este atașată, chiar dacă aceștia au greșit enorm față de tine…
Cărțile autoarei Judith McNaught pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro
3. Alex și Daisy în Sărutul unui înger de Susan Elizabeth Philips (Kiss an Angel)
Un cuplu a cărui relație începe neconvențional, printr-o căsătorie aranjată, dar care ajung să se îndrăgostească puternic unul de celălalt. Din păcate, reacția deplasată a lui Alex în momentul în care află că Daisy era însărcinată, greșeală pe care de altfel el a regretat-o imediat, a făcut-o pe Daisy să-și piardă încrederea în el și să fugă, Alex găsind-o după mari eforturi două luni mai târziu, fiind dispus de orice sacrificii pentru a-i recâștiga încrederea și dragostea, inclusiv a renunța la fenomenala lui mândrie.
Sărutul unui înger este o superbă poveste romantică, scrisă cu mult umor, care îți încălzește sufletul, te convinge de puterea iubirii și te lasă cu o stare de bine ce persistă mult timp după ce ai terminat de citit cartea!
Daisy este un personaj absolut adorabil, bună și inocentă dar, în același timp, dovedind o mare tărie de caracter, oferindu-ne o prețioasă lecție de viață că iubirea învinge multe obstacole, întărindu-te și ajutându-te să treci peste orice greutate, iar mândria este în suflet și nimeni nu te poate umili dacă tu nu alegi singur să faci acest lucru.
Alex, la rândul lui, este un personaj deosebit de puternic, călit de grelele lovituri ale sorții. Cinic, rece și inflexibil la început, sfârșește prin a capitula complet în fața dragostei, crusta de gheață cu care își înconjurase inima până atunci fiind topită complet iar el fiind capabil în final de orice sacrificiu pentru persoana iubită.
Daisy era fiica ilegitimă a unui diplomat american de origine rusă și a unui manechin britanic.
Deși tatăl ei, Max Petroff, dorise să-și asume responsabilitatea și să se însoare cu mama ei când aflase că era însărcinată, aceasta refuzase categoric, nedorind să renunțe la stilul de viață frivol cu care era obișnuită.
Daisy crescuse înconjurată de lux, participând la recepții somptuoase, cunoscând personalități celebre și asistând la nesfârșitele aventuri ale mamei ei, cu bărbați din ce în ce mai tineri. Prin contrast, Daisy, care moștenise inteligența tatălui ei, alesese să rămână inocentă, refuzând orice aventură și declarând că se păstrează pentru noaptea nunții.
Anii însă trecuseră și Daisy nu găsise persoana potrivită cu care să se mărite astfel că, la douăzeci și șase de ani, rămăsese complet singură în urma morții mamei ei într-un accident în urmă cu un an ba, mai mult, și complet falită, cheltuind nesăbuit toți banii care îi rămăseseră. Încolțită de creditori, Daisy avea de ales fie a înfrunta închisoarea datornicilor, fie a accepta o căsătorie aranjată de tatăl ei cu Alex Markov, un bărbat misterios, despre care nu știa mare lucru. Speriată de perspective, nesigură pe ea, Daisy este de acord cu propunerea tatălui său.
Alex Markov era descendentul unei familii celebre de circari. Viața nu fusese deloc blândă cu el, fiind nevoit să suporte abuzuri cumplite în copilărie, pe care le îndurase cu stoicism, fără să se plângă sau să verse o lacrimă. La treizeci și doi de ani, reușise să răzbească în viață, croindu-și o carieră departe de lumea circului.
Fiind deosebit de mândru și onest însă, nu putuse refuza să-și plătească niște datorii vechi. Astfel, când Max Petroff îi ceruse să se însoare cu fiica lui răsfățată și iresponsabilă și să încerce să o educe, rămânând căsătoriți cel puțin șase luni, lui Alex îi fusese imposibil să îl refuze, întrucât Max era cel care îl răscumpărase de la unchiul său la vârsta de doisprezece ani, scăpându-l de bătăile cu biciul pe care acesta i le administra regulat pentru a-i înfrânge spiritul. De asemenea, când Queen Quest, cel care îi oferise cândva, într-o perioadă critică a vieții lui, un loc de muncă, îi ceruse să preia conducerea circului lui și să organizeze turnee de spectacole pentru o perioadă de un an, după moartea lui, Alex nu ezitase nici o secundă în a accepta, deși văduva acestuia, Sheba, îl ura de moarte.
Cu Sheba, Alex avea o istorie încurcată. Fuseseră cândva amanți iar aceasta, mai mare ca el cu patru ani, sperase să îl convingă să se căsătorească cu ea și să aibă copii care să ducă mai departe tradiția de generații a familiei ei, care dobândise în timp un prestigiu de necontestat în lumea circului. Deși Sheba, deosebit de orgolioasă și vanitoasă, se umilise implorându-l în genunchi să nu o părăsească, Alex plecase mai departe pe drumul lui, incapabil de iubire și de o relație statornică, iar Sheba nu îl iertase niciodată pentru afrontul adus demnității ei.
Daisy nu știa însă nimic despre aceste fapte din trecut soțului ei, ci este introdusă brusc într-o lume fascinantă despre care nu știa nimic până atunci – lumea circului, condusă de reguli și principii proprii.
Mai mult, descoperă că soțul ei, pe lângă faptul că era managerul circului, era și principala vedetă în spectacol, făcându-și o intrare magnifică și fiind anunțat de crainic ca fiind Aleksi, descendentul direct al Romanovilor.
Deși până atunci nu fusese obișnuită cu munca, dormind până târziu și petrecând ore în șir în fața oglinzii, Daisy este forțată să se adapteze în timp record la un ritm de viață infernal. La circ toată lumea se trezea devreme în zori, avea sarcini precise și nu stăteau prea mult într-un loc, trebuind să împacheteze și să se îmbrace rapid, pentru a pleca la drum spre următoarea destinație de spectacol. Orice încercare de revoltă și tergiversare a lui Daisy este înăbușită în fașă de voința de fier a soțului ei, impasibil la lamentări sau rugăminți.
”-Încetează să mă mai ameninți în clipa asta, altfel ai să regreți.
– Ce ai să-mi faci, păpușică? Ai să mă înjunghii cu creionul tău de sprâncene?”
În ochii lui Daisy, Alex părea eficiența în persoană. Lucra până noaptea târziu, ca dimineața să pară proaspăt și plin de energie.
Deși nu o arăta, Alex era, la rândul lui, surprins de soția lui. Se așteptase ca ea să fie răsfățată și iresponsabilă și să dea bir cu fugiții la prima greutate și era surprins să observe la ea o încăpățânare în a nu renunța și o bunătate la care nu se aștepta.
”Era la ea ceva dulce, ceea ce era atât surprinzător cât și tulburător, pentru că o făcea mai vulnerabilă decât ar fi vrut el să fie.”
Deși nu ar fi vrut să-și consume căsătoria, sigur fiind că ea va pleca după scurt timp, Alex simte față de ea o atracție irezistibilă iar Daisy, la rândul ei, îi răspunde cu multă pasiune la îmbrățișări.
Din păcate, o înscenare pusă la cale de o rivală geloasă o indică pe Daisy ca fiind o hoață, în bagajul ei fiind găsiți niște bani care lipseau din încasările de la spectacol, toți fiind convinși că ea era făptașa, inclusiv Alex…
Pentru a o pedepsi, Alex o trimite să muncească la menajerie și să facă curat după animale, munca cea mai grea și înjositoare. Încă o dată, Daisy reușește să îl surprindă. Strângând din dinți, refuză să plece și acceptă sarcinile cu multă demnitate, hotărâtă ca, măcar o dată în viață, să lupte, să-și demonstreze valoarea și să nu mai lase pe alții să decidă în locul ei.
Mai mult, deși își îndeplinea sarcinile cu multă conștiinciozitate, Sheba, încă plină de resentimente, a hotărât să forțeze și mai mult lucrurile, insistând ca Alex să o includă pe Daisy în spectacol ca asistentă a lui, deși era evident pentru toată lumea că aceasta era îngrozită de bice. Încă o dată, Daisy a reușit să-și înfrângă temerile, acceptând provocarea cu mult curaj și făcându-l pe Alex mândru de ea.
Deși, după o noapte plină de pasiune, Alex insistă ca ea să renunțe la munca grea pe care o făcea, Daisy refuză categoric, întrucât între timp se atașase de animalele din menajerie și dorea să le facă viața cât mai confortabilă.
Deși înfricoșată de moarte până atunci de animale, speriindu-se până și de un biet cățel, Daisy reușește să-și depășească temerile și să arate multă compasiune față de acestea, reușind să le înțeleagă multe dintre trăiri, legând o neașteptată conexiune cu mai multe dintre ele.
Legătura cea mai puternică Daisy o simte cu Sinjun, tigrul mândru ce nu era nici pe departe îmblânzit și căruia îi percepe multe din gânduri.
Când acesta scapă din cușcă, punând în pericol viața celor din jur, inclusiv a unor copii aflați în vizită, iar Alex se pregătea să îl ucidă pentru siguranța tuturor, Daisy își riscă propria viață pentru a-l salva de la moarte. După ce reușește să îl ducă în siguranță în cușcă, Daisy are o revelație, realizând că, de fapt, ceea ce simțea pentru Alex era pur și simplu dragoste.
Alex însă nu era încă pregătit să-și asume sentimentele, astfel că în momentul în care ea îi mărturisește fără echivoc dragostea, intră în panică și vrea să o îndepărteze de el, considerând că el era incapabil de iubire.
Când lucrurile par să se așeze în sfârșit între ei, Alex aflând între timp și că ea fusese nevinovată de acuzația de furt, totul o ia razna în momentul în care ea constată că era însărcinată, iar el reacționează furios, convins fiind că ea l-a păcălit intenționat și amenințând-o că o va duce la doctor să facă avort.
Deși el își revine imediat și încearcă să-și răscumpere greșeala, răul se produsese. Speriată de el, disperată să își apere puiul, Daisy fuge iar Alex o caută înnebunit două luni de zile până să-i dea de urmă. Rănită sufletește, Daisy îl respinge categoric.
”- Nu te mai iubesc, îi șopti ea. Nu te iubesc deloc.
Alex simți un nod în gât.
– Nici o problemă, scumpo. Te iubesc eu suficient pentru amândoi.”
Dar Alex nu era dispus să se dea bătut și era disperat să o recâștige. Din păcate, toate eforturile lui se lovesc ca de un zid. Deși îl mințise când îi spusese că nu îl iubea, întrucât sentimentele ei față de el erau la fel de intense, Daisy simțea că principala ei datorie este să își apere copilul față de oricine, inclusiv de el.
”Ea avea un copil pe care trebuia să îl protejeze și nu își mai permitea luxul unui optimism atât de prostesc. (…)
Cea mai teribilă amenințare pentru un tigru tânăr este un mascul de tigru mai bătrân. Tigrii nu au legături de familie puternice, precum leii și elefanții. Nu este ieșit din comun ca un tigru tată să își ucidă propriul pui.”
Din fericire, Sheba se gândește să-și răscumpere păcatele și să-i ofere lui Daisy dovada iubirii lui Alex față de ea. Prefăcându-se că intenționează să-l vândă pe Sinjun unui proprietar nemilos, nu se lasă înduplecată de rugămințile arzătoare ale lui Daisy, invocând că singurul lucru care ar putea-o convinge să se răzgândească ar fi ca Alex să o implore în genunchi, știind că acesta ar fi renunțat la orice, mai puțin la mândria lui, singura care îl ajutase să răzbească până atunci. Iar miracolul s-a produs! Alex s-a lăsat în genunchi, rugând-o pe Sheba să-l cruțe pe tigru.
O scenă cu adevărat impresionantă, care ne demonstrează că într-o dragoste adevărată nu își au locul orgoliile și că, renunțând la a deține controlul cu orice preț poți câștiga ceva cu mult mai important – adevărata fericire!
Cărțile autoarei Susan Elizabeth Phillips pot fi comandate din librăriile on-line litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, emag.ro
4. Oliver și Estelle în Caleidoscopul inimilor de Claire Contreras (Kaleidoscope Hearts)
Un cuplu ce a avut o relație intensă, dar secretă în tinerețe. Din păcate, Oliver a fost atât de preocupat de a-și făuri cariera de medic pediatru la care visase dintotdeauna că nici n-a remarcat că i-a frânt inima lui Estelle, necâutând-o mai bine de un an de zile. Vestea căsătoriei acesteia l-a izbit din plin, dar era prea târziu să mai îndrepte ceva. Destinul le va mai oferi însă o șansă miraculoasă peste câțiva ani.
Caleidoscopul inimilor este o carte despre alegeri și consecințe, despre suferință și speranță, despre miracolul șansei unui nou început… O carte care te atinge emoțional și te face să-ți pui propriile tale întrebări…
Primele capitole sunt scrise la persoana întâi din perspectiva lui Estelle Reuben, o tânără artistă de douăzeci și șase de ani, ce încearcă din răsputeri să-și continue viața la un an după ce logodnicul ei, Wyatt, artist la rândul lui, a murit. Sfătuită de psiholog, alege în cele din urmă să vândă casa în care au trăit amândoi și să se mute cu fratele ei, Victor, un avocat de succes mai mare cu trei ani decât ea, până își va găsi o nouă locuință. Însă această decizie o aduce din nou în preajma lui Oliver Hart, un medic pediatru devotat meseriei sale, cel mai bun prieten al fratelui ei, marea ei iubire și cel care îi frânsese inima în trecut.
Culmea este că Oliver pare, din nou, foarte interesat de ea și face tot posibilul să o aducă în preajma lui, oferindu-i oportunitatea ca ea să zugrăverască o întreagă aripă a spitalului de pediatrie unde el era angajat.
Întâlnirile lor îi provoacă lui Estelle senzații de mult uitate, pe care ea încercase din răsputeri să le îngroape adânc în interiorul ei.
”Sunt al dracului de îngrozită să-l am pe Oliver în viața mea, pentru că ultima dată când l-am primit abia am scăpat cu inima intactă. Mă întreb dacă măcar știe.”
Dar Oliver se dovedește extrem de perseverent, determinând-o în final să accepte o întâlnire cu el.
Estelle nu poate să îl refuze, fiind atrasă de el ca fluturele de lumină, neputând lupta contra sentimentelor ei de iubire arzătoare pentru el, pe care încercase, fără succes, să și le înăbușe de-a lungul anilor. De altfel, lângă el se simțise mereu în largul ei, nefiind nevoită nici clipă să se prefacă. Wyatt îi oferise siguranță dar, în același timp, o modelase și o schimbase, făcând-o să-și schimbe stilul vestimentar și felul de a fi.
Dar va dura însă de data aceasta? Speranța, acest fragil sentiment, atât de puternic dar și atât de ușor de sfărâmat, i se strecoară subtil în suflet. Poate că, de data asta, lucrurile vor sta altfel…
Te impresionează până la lacrimi frământarile ei și, totuși, ambii par îndrăgostiți nebunește unul de celălalt. Ce se întâmplase oare în trecut și de ce se despărțiseră?
În continuare aflăm și gândurile lui Oliver din trecut, care ne ajută să vedem tabloul complet, umplând golurile din prezent.
În copilărie, Oliver fusese mereu marcat de frustările tatălui lui, care se simțea neîmplinit pentru că nu îi putea asigura mamei lor confortul necesar. De altfel, tatăl lui îi și părăsise pe când el avea doar șapte ani. Oliver crescuse cu gândul de a nu repeta greșelile tatălui lui.
”Am avut mereu imaginea a ceea ce vreau să fiu când era mare. Voiam să am succes, astfel încât soția mea să nu trebuiască să muncească, decât dacă vrea.”
Pentru a realiza acest lucru, Oliver a muncit din răsputeri, debarasându-se de orice l-ar fi putut împiedica. A renunțat aproape complet la băutură și s-a dedicat studiului, fugind de orice relație serioasă.
La vârsta de nouăsprezece ani, Oliver remarcă pentru prima dată că Estelle, sora celui mai bun prieten al lui, Victor, s-a transformat într-o tânără încântătoare de șaisprezece ani. Cei doi petrec, pe ascuns de ochii celorlalți, seri întregi la rând pe acoperișul casei lui Estelle, Oliver fermecând-o cu poveștile și umorul lui.
”Primul băiat de care m-am îndrăgostit obișnuia să mă încânte cu povești despre regi și despre regine, despre război și pace și despre cum spera ca într-o zi să fie eroul cuiva. Empatizam cu aventurile lui nocturne, uitându-mă cum își flutura vioi brațele, în timp ce își spunea poveștile și iubind felul în care ochii lui verzi străluceau la glumele lui.
El m-a învățat ce însemna să fii atinsă și sărutată cu pasiune.”
Totuși, deși foarte atras de ea, Oliver ține distanța, considerând că nu era corect față de ea să-i încurce viitorul. La opsprezece ani ai ei, pe când Oliver terminase colegiul și se pregătea să plece la facultatea de medicină, are loc primul lor sărut pasional. În perioada următoare, cei doi se întâlnesc de mai multe ori pe ascuns, neputându-și ține mâinile departe unul de celălalt, iar Oliver simțindu-se tot mai implicat emoțional.
În curând, inevitabilul se produce și cei doi petrec o noapte de pasiune împreună după care Oliver, speriat de amploarea sentimentelor lui față de ea și de gândul că l-ar fi putut abate de țelul propus, fuge de ea cu un mesaj lapidar. Culmea, tot el se simte trădat, un an mai târziu, auzind că Estelle a lui s-a logodit. Vine la logodnă, chinuit de demoni interiori, dar nici atunci nu are curajul să rostească cuvintele potrivite…
Să se repete istoria și în prezent? Estelle nu îi poate rezista prea mult și ajung din nou iubiți. Iar cînd Victor îi surprinde, în sfârșit, la o petrecere, îl lovește înfuriat pe Oliver, care stă impasibil primindu-și pedeapsa, și aruncă bomba: Oliver, terminându-și rezidențiatul, va pleca în curând la postul său, obținut în urma unui interviu, la patru ore de mers distanță! Și, bineînțeles, nu a catadicsit să o informeze și pe Estelle de acest lucru…
De câte ori se poate oare frânge o inimă fără să se rupă? Dacă pierderea lui Wyatt a reușit să o accepte, în cele din urmă, pierderea lui Oliver i-a făcut inima să sângereze. Durerea a amorțit-o cu ajutorul artei, dar nu a dispărut niciodată.
”Inimile pe care le fac eu sunt sparte, dar întregi. Sunt caleidoscoape ce lucesc în lumina soarelui. Semnifică speranța în dragoste, atunci când ai pierdut-o, pentru că, la fel ca și iubirea, te poți uita la un caleidoscop într-o mie de feluri și poți găsi de fiecare dată ceva nou. Cioburi sau nu, dacă te uiți suficient de atent, vei găsi ceva minunat în ele și toate lucrurile minunate sunt un pic ciobite.”
Câteodată însă, greșelile trecutului te fac să privești lucrurile din perspectiva corectă și să iei deciziile în consecință…
Oliver a realizat într-un final că alegerile lui l-au făcut să piardă din vedere esențialul, provocându-și nefericirirea și frângându-i inima lui Estelle. Din fericire, soarta i-a oferit o șansă miraculoasă de a îndrepta lucrurile. Ajuns la vârsta de douăzeci și nouă de ani, Oliver a înțeles că degeaba obține banii suficienți pentru ca soția lui să nu fie niciodată nevoită să muncească, dacă aceasta nu este persoana potrivită. Până la urmă, banii nu au nici o valoare, dacă între timp ți-ai risipit șansa la fericire. Oliver, chinuit de regretele alegerilor nefericite din trecut, s-a agățat cu amândouă mâinile de firul firav de speranță, reușind în final să o convingă pe Estelle că s-a schimbat radical, și-a reconsiderat prioritățile și că este capabil de orice sacrificiu pentru ea.
”Și asta a fost promisiunea pe care ne-am făcut-o reciproc. Nu contează cât de nebună e viața, întotdeauna vom fi acolo unul pentru celălalt. Ne vom împărți visurile, eșecurile, zâmbetele și încruntările. Zi după zi, ne vom enerva reciproc și ne vom aminti unul altuia cât de îndrăgostiți suntem. Pentru că ăsta e genul de dragoste pe care o avem, genul care nu vine dintr-o sticlă, dar care poate umple o mie de sticle, pentru că atât de multă avem de împărtășit.”
Cartea Caleidoscopul inimilor de Claire Contreras se poate comanda pe elefant.ro, librarie.net, libris.ro
5. Jay și Rya în Micuța balerină de Corina Cîndea
Un cuplu care s-au cunoscut printr-un capriciu al sorții, cei doi provenind din lumi complet diferite, ce păreau complet paralele, a lui – masculină și plină de forță, a ei – o lume frumoasă și delicată. A urmat o pasională poveste de dragoste, frumoasă și intensă. Înscenarea cuiva i-a despărțit, Rya fiind convinsă că a fost trădată de Jay. S-au reîntâlnit din fericire după câteva luni, mai maturi și la fel de îndrăgostiți unul de celălalt și s-au împăcat, dovedindu-ne ulterior că au devenit un cuplu sudat, fiecare având încredere deplină în celălalt.
Jay era un tânăr de douăzeci și doi de ani, cu un corp atletic, înalt de un metru nouăzeci, o stea în devenire a fotbalului american, iar Rya, de șaptesprezece ani, era o balerină foarte talentată, gingașă și sensibilă.
În prologul cărții asistăm la un meci al echipei de fotbal american Dallas Cowboys, a cărei vedetă incontestabilă era Jay Hamilton care, deși aflat la primul său meci cu această echipă, reușește să marcheze punctul decisiv, aducându-le victoria, în uralele întregului stadion.
După meci urma petrecerea de sărbătorire a echipei, cu multe fete și băutură, dar antrenorul Gibbs îl surprinde pe Jay cu o rugăminte neobișnuită. În euforia victoriei, băuse câteva pahare de bere, uitând că trebuie să-și ia fiul de la un spectacol de balet la liceu. Jay este uimit că fiul nu a îmbrățișat meseria tatălui, dar replica acestuia denotă multă înțelepciune. Deși sperase ca măcar unul dintre copii să-i calce pe urme, înțelesese că aceștia aveau fiecare personalitatea și aptitudinile lui și îi încurajase să-și urmeze fiecare calea ce i se potrivea, așa cum ar trebui să facă orice părinte.
Ajunși la liceu, Jay, împins de un impuls irezistibil, îl însoțește în sala de spectacol. Ceea ce vede pe scenă îi tare răsuflarea. O balerină îmbrăcată în tutu, ce pare înconjurată de o aură proprie, execută cu multă grație mișcările de dans, vrând parcă să demonstreze că baletul se poate dansa pe orice muzică, chiar și pe o melodie ritmată. După ce dispare brusc, spre neașteptata dezamăgire a lui Jay, reapare îmbrăcată într-o fustă până la genunchi și pantofi sport.
Jay e de-a dreptul vrăjit de ea. Iar când antrenorul îi face cunoștință cu ea, află că o cheamă Rya și este partenera de dans a lui Taylor, fiul lui Gibbs. Din nou, împins de un impuls neașteptat, Jay insistă ca Taylor și Rya să-l însoțească la petrecere.
Din păcate, captivat de o roșcată cu care spera să sărbătorească și altfel după petrecere, Jay o scapă din ochi pe Rya, remarcându-i prea târziu absența. Înnebunit de grijă, o caută prin toate dormitoarele, găsind-o în final într-o cameră, panicată și îngrozită, îngrămădită într-un colț de Stevens, unul dintre prietenii lui Jay, mort de beat. Furios și îngrozit de ce era să se întâmple, Jay îl azvârle afară pe Stevens și se întoarce să o liniștească pe Rya, copleșit de vinovăție că nu avusese grijă de ea. Pleacă împreună și, cedând rugăminții ei de a nu o lăsa singură, o duce la el acasă. Deși foarte atras de ea, Jay dorea să țină distanța, întrucât ea era minoră, deși nu mai avea mult până să împlinească optsprezece ani. Un țipăt disperat al ei în somn îl aduce în camera ei și, pentru a o liniști, acceptă să rămână să doarmă cu ea, deși știa că va fi un chin pentru el să stea lângă ea și să nu o atingă. Dimineața însă, toate bunele lui intenții se duc pe apa sâmbetei. Încă nedezmeticit bine după somn, o mângâie cu pasiune iar ea îi răspunde pe măsură, reușind să atingă amândoi extazul, deși Jay a reușit instinctiv să se abțină și nu a mers chiar până la capăt. Când aburii pasiunii s-au risipit, Jay s-a trezit brusc, îngrozit de ce a putut să facă.
Oripilat de lipsa lui de control, Jay a încercat cu disperare să repună distanța între ei, considerând că o relație între ei, în acel moment, nu poate decât să îi facă rău Ryei, astfel că, adoptând o atitudine impersonală, a condus-o acasă. Din păcate, Rya a interpretat greșit purtarea lui. Departe de a regreta ce s-a întâmplat, era rănită de comportarea lui după aceea, realizând că el fusese confuz și crezând că el era dezamăgit că nu fusese altineva în locul ei.
Tatonările dintre ei din perioada următoare sunt absolut delicioase și, inevitabil, ajung în cele din urmă iubiți, asumându-și relația cu toate riscurile ce decurgeau din aceasta, fiind atrași unul de altul ca un magnet.
Jay dovedește, în ciuda fizicului lui impresionant, o sensibilitate și o tandrețe ieșită din comun.
Din păcate, după mult soare luminos, nori amenințători se adună deasupra relației lor. Înnebunit de gelozie, posesiv până la extrem, Jay reacționează complet deplasat în momentul în care află că ea a primit o bursă de pregătire la un curs de dans pentru un an de zile. Neputând accepta gândul ca ea să stea departe de el atâta timp, Jay izbucnește, interzicându-i să plece.
Rya ripostează la rândul ei, rănită de reacția lui, care în loc să se bucure pentru ea, pentru încununarea eforturilor ei de ani de zile, încerca să o facă să renunțe la visul ei. Până la urmă, cine ar putea să spună care vis e mai important? Ambii munciseră enorm până atunci, însuflețiți de un ideal, iar Jay nici nu concepea măcar ideea să renunțe la al lui, iar Rya reușește să demonstreze din plin acest lucru, provocându-l să renunțe el la fotbal, ceea ce bineînțeles că el consideră inadmisibil.
Despărțirea lor e dureroasă, iar Rya suferă enorm.
Mi-a plăcut mult discuția dintre Rya și mama ei, care a demonstrat că, dincolo de relația părinte-copil, cele două erau bune prietene. Mama ei, dovedind multă înțelegere și înțelepciune, nu a încercat să-i impună nimic, doar i-a deschis mai bine ochii, făcând-o să înțeleagă că, în spatele geloziei și posesivității lui Jay, se ascundea multă dragoste pentru ea. Nu mulți bărbați tineri, bogați și celebri, cu lumea la picioare, ar fi petrecut atâtea ore în compania persoanei iubite așa cum făcuse el, neglijându-și prietenii. Dar, a subliniat mama ei, hotărârea îi aparținea ei, părinții ei sprijinind-o însă în orice ar fi decis. Oricine și-ar dori astfel de părinți!
Rya, dovedind multă ambiție și tărie de caracter, în ciuda vârstei fragede pe care o avea, a precizat că nu va accepta o relație cu el, atâta timp cât el nu va înțelege să-i respecte pasiunea pentru dans, un punct esențial al vieții ei.
Din fericire, Jay era, la rândul lui, chinuit de remușcări și dornic să facă orice pentru o nouă șansă la o relație împreună cu ea.
Rya a punctat foarte bine, explicându-i că nu dorea să îl schimbe, iubindu-l așa cum era, dar compromisurile se fac împreună, fiecare trebuind să cedeze câte ceva de la el pentru ca relația lor să aibă o șansă reală să funcționeze.
Drumul nu va fi însă lin, pe cei doi așteptându-i multe încercări și obstacole. Iar când Jay a reușit în sfârșit să demonstreze că și-a depășit gelozia și posesivitatea, a venit rândul Ryei să se lase copleșită de o situație. Găsindu-l pe Jay într-o postură aparent compromițătoare alături de o tânără, a refuzat să-i asculte explicațiile, despărțindu-se încă o dată…
La sfârșit, simțim și noi că am parcurs un drum lung alături de cei doi eroi ai cărții, împărtășindu-le frământările, înțelegându-le incertitudinile și asistând la maturizarea lor.
Fiecare a trebuit să învețe, pe propria piele, că încrederea este esențială într-o relație, să accepte adevărata artă a compromisului, înțelegând că familia este mai presus de o glorie efemeră și că nici un succes nu are, până la urmă, importanță, dacă nu îl împărtășești cu persoana iubită.
Epilogul este foarte romantic și optimist, convingându-ne de trăinicia relației lor peste timp, reușind să te lase cu o stare de bine mult timp după ce ai terminat de citit cartea.
”Ochii verzi și zâmbetul șăgalnic îi dau mereu aceeași stare de imponderabilitate, de amețeală și de fluturi în stomac, la fel ca prima dată când a privit-o. După atâta timp, încă se pierde și se înroșește de câte ori privirea lui îi urmărește trupul, strălucind flămândă.”
”Să o privească pe Rya i-a devenit o a doua natură și nu se va sătura niciodată. Aura luminoasă ce apărea în jurul Ryei atunci când dansa acum e permanentă, dovedind că e fericită și se simte împlinită și făcându-l mândru că o poate menține așa. Fericirea ei a fost și va rămâne întotdeauna prioritatea sa.”
Cartea Micuța balerină poate fi comandată pe site-ul editurahathor.com
6. Marco și Hannah în Pe strada India de Samantha Young (Fall from India Place)
Un cuplu care s-au îndrăgostit încă din adolescență. Dar, după o noapte pasională de iubire pe când Hannah avea șaptesprezece ani, Marco dispare fără nici o explicație. Cinci ani mai târziu, Marco revine în viața ei și pledează pentru o nouă șansă.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Hannah, o tânără profesoară în vârstă de douăzeci și doi de ani ce preda engleza la liceu, înaltă, de aproape un metru optzeci, absolut uimitoare cu părul ei blond deschis, ochii mari căprui, catifelaţi, care te străpungeau de sub un breton tuns modern şi trăsături delicate, incluzând o adorabilă bărbie ascuţită, cu forme frumoase, etalând un decolteu decent şi curbe elegante ale şoldurilor. Sora ei Ellie și fratele vitreg al acesteia, Braden, erau foarte înstăriți și, drept cadou de absolvire, îi făcuseră cadou un apartament elegant, situat în apropiere de unde locuiau fiecare dintre ei.
Hannah se îndrăgostise la paisprezece ani de Marco, mai mare cu doi ani decât ea, un tânăr mulatru, înalt, bine făcut, cu ochi albaștri verzui, care sclipeau minunat în contrast cu genele negre și pielea caramel.
Marco era fiul unei italience și al unui american de culoare. Părinții lui îl abandonaseră imediat după naștere în grija bunicilor, care locuiau în Chicago. Bunicul lui era foarte rigid în concepții și, deși acceptase să-l crească pe nepotul său, îl tratase tot timpul ca pe o lepădătură, repetându-i întruna că e un om de nimic și că seamănă cu părinții săi. Blândețea bunicii nu putuse să atenueze atacurile verbale permanente ale bunicului, astfel că Marco, ajuns la adolescență, în spirit de frondă, se înhăitase cu Jamal, un băiat ce făcea parte dintr-o bandă. Într-o seară, lucrurile o luaseră razna, iar prietenul lui Marco încercase să violeze o fată, iar Marco sărise în apărarea acesteia și se bătuse cu Jamal. Prietenii acestuia săriseră să-l apere, astfel că era unul contra trei și a ajuns la spital. Bunicul, enervat de belele pe care i le făcea, îl trimisese în Scoția la unchiul lui, fratele mamei, ce deținea un restaurant. Unchiul lui l-a tratat, la rândul său, cu multă răceală și dispreț.
Prima întâlnire dintre Hannah și Marco s-a petrecut în momentul în care ea, întârziind să discute o lucrare cu profesoara de engleză, a pierdut autobuzul și un băiat a atacat-o, făcându-i tot felul de propuneri sexuale. Marco a sărit în apărarea ei și a condus-o până acasă. Ulterior, Hannah a pierdut intenționat de mai multe ori autobuzul și, de fiecare dată, Marco se afla prin preajmă, așteptând-o să o protejeze. La sfârșitul unei astfel de întâlniri, Hannah l-a sărutat, iar Marco i-a răspuns pasional, după care a luat-o la fugă, iar la următoarea întâlnire s-a prefăcut că nu se întâmplase nimic între ei. De fapt, datorită educației primite, Marco nu se considera suficient de bun pentru ea și dorea să țină distanța, pentru a o proteja.
Anii au trecut și Hannah a ajuns la șaptesprezece ani, la fel de îndrăgostită de Marco. Acesta se încăpățâna să țină distanța față de ea, deși părea înnebunit de gelozie când o vedea în preajma altui băiat. La o petrecere situată într-un apartament din strada India, un cartier rău famat, un băiat îi face avansuri, refuzând să se retragă când ea îl respinge. Marco, ce locuia întâmplător în aceeași clădire, o salvează din nou. Hannah, care le declarase cândva surorii și prietenelor ei că vrea să-și piardă virginitatea doar cu cineva pe care-l iubește, îl provoacă intenționat pe Marco, spunându-i că dacă el o respinge, se va întoarce la petrecere și va căuta pe altcineva care să n-o refuze. Cei doi fac dragoste cu pasiune iar la sfârșit Hannah îi declară că îl iubește, moment în care Marco, bulversat complet, îi spune că n-ar fi trebuit să facă asta și fuge din apartament fără nici o explicație, lăsând-o pe Hannah cu inima frântă.
Trecuseră cinci ani de atunci, iar Hannah nu mai aflase nici o veste despre el, decât că plecase în America imediat după acea noapte. Traumele trecutului o împiedicaseră să se mai implice în vreo altă relație, preferând să-și petreacă timpul în compania surorii ei Ellie și a grupului de prieteni, împreună cu copiii acestora, care se reuneau periodic la mesele în familie organizate de Elodie, mama lui Hannah și a lui Ellie. Întâlnirile lor erau foarte relaxante și amuzante, cu toții tachinându-se fără răutate, demonstrându-ne tăria prieteniei lor și cât de bine era sudat fiecare cuplu în parte.
Cole, fratele lui Jo, buna ei prietenă, devenise la rândul lui cel mai bun prieten al lui Hannah de când avea ea șaptesprezece ani. De multe ori, Hannah se gândea că era păcat că nu era nici un fel de chimie sexuală între ei întrucât Cole, de douăzeci și unu de ani acum, devenise un tip superb, înalt de peste un metru optzeci și cinci, cu ochi verzi, păr blond-roșcat și un corp bine lucrat la sală. Era, în același timp cu picioarele pe pământ, ușor de abordat, inteligent, creativ, compătimitor, loial și sensibil. Era alături de Hannah, sărindu-i în ajutor ori de câte ori avea aceasta nevoie.
Atunci când o colegă de cancelarie o invită la nunta ei, Hannah apelează la Cole pentru a o însoți. La nuntă, Hannah are un adevărat șoc întâlnindu-l pe Marco și descoperind că acesta se întorsese din America în urmă cu patru ani, timp în care nu o căutase niciodată.
A doua zi, Marco o caută și insistă să îi explice ce s-a întâmplat. Hannah refuză să-l asculte, dar Marco nu se dă bătut așa ușor. O încolțește peste tot, la școală, la cursul de alfabetizare pe care-l preda voluntar, la sala de gimnastică, la clubul de lectură. Până la urmă, Hannah e nevoită să-i acorde o șansă și să afle explicațiile lui. În urmă cu cinci ani, plecase în America întrucât, chiar a doua zi dimineață după noaptea petrecută împreună, bunicul său făcuse un atac de cord și murise. Se reîntorsese după un an dar nu o căutase, întrucât considera că nu era suficient de bun pentru ea până nu își făcea ordine în viață. Între timp, muncise asiduu, își câștigase respectul de sine și era tâmplar într-una din echipele de constructori de pe șantierul lui Adam. De altfel, șeful de echipă avea numai cuvinte de laudă la adresa lui, Adam fiind convins că va ajunge el însuși șef de echipă în câțiva ani.
Hotărârea lui Hannah slăbește, realizând că, de fapt, ea n-a încetat nici o clipă să-l iubească astfel că se hotărăște să-i mai dea o șansă. Urmează două luni idilice, în care cei doi se înțeleg de minune, Marco se integrează imediat în familia și cercul ei de prieteni, fiind, la rândul lui, acceptat de aceștia.
Însă fiecare dintre ei avea un secret din trecut pe care nu-l dezvăluise celuilalt.
Când secretul lui iese la iveală, demonii trecutului se întorc și o bântuie pe Hannah care rupe relația cu el întrucât, prin forța sentimentelor pe care le avea față de el, Marco era singura persoană care putea să-i facă inima bucăți, iar ea nu mai dorea să treacă prin asta încă o dată.
Marco e bulversat de reacția ei, pe care n-o pricepe. Se va lămuri de motivele ei în momentul în care Cole, realizând că Marco era de fapt bărbatul din pricina căruia Hannah suferise enorm în trecut, se duce pe șantier și se bate cu el, dezvăluindu-i, în același timp, și secretul ei.
Marco e copleșit de durere și vinovăție aflând de trauma prin care trecuse ea, el nefiind alături să o sprijine, dar de data aceasta este hotărât să lupte. Dacă trecutul nu-l poate schimba, în schimb poate influența viitorul. Chiar dacă ea îi cere insistent să plece și să o lase în pace, Marco refuză categoric.
Deși acceptă ca el să vină în fiecare seară la ea acasă și fac dragoste cu pasiune, după aceea Hannah îi cere să plece, insistând că nimic nu s-a schimbat și că doar genul acesta de relație e dispusă să i-l mai ofere. După două săptămâni, Marco pune piciorul în prag și îi dă un ultimatum. Deși el este dispus să lupte oricât, relația lor n-are nici o șansă dacă ea refuză să facă cel mai mic efort.
Hannah e complet bulversată, neștiind ce decizie să ia. Pe de o parte, e disperată să nu-l piardă de Marco, de care era profund îndrăgostită, pe de altă parte e speriată că, acceptând din nou o relație cu el, va ajunge din nou să sufere cumplit.
Un moment dramatic petrecut la școală îi oferă ultimul impuls necesar. Pierderea cuiva te ajută să-ți dai seama de fragilitatea vieții, care nu trebuie luată ca pe un dat sigur și trebuie să te bucuri de orice moment al ei. Dându-i o șansă lui Marco, Hannah își dădea practic o șansă ei însăși.
”Îl voiam pe Marco. Voiam să-l cuprind în brațe și să-i simt forța, să-l absorb și să știu că nu renunțasem la viața pe care mi-o doream cu adevărat, viața de care aveam nevoie.”
Cartea este foarte bine scrisă, are un ritm alert, dialoguri incitante și momente de umor, este romantică, pasionantă și surprinde multe multe relații interpersonale. Mi-a plăcut mult modul cum interacționau grupul de prieteni, cum se sprijineau unul pe altul în orice situație. De asemenea, mi-a plăcut să observ evoluția lui Hannah și Marco, maturizarea lor, felul cum ajung în final să se împace cu trecutul și să devină un cuplu sudat, pregătit pentru provocările vieții.
”Nu fusese o călătorie ușoară până aici. Încercaserăm să zburăm de nenumărate ori de când ne cunoscuserăm, și ne îndrăgostiserăm de mai multe ori decât ne-ar fi plăcut să numărăm. Asta era viața.
Zburam și cădeam.
Din câte știam, săptămâna următoare puteam foarte bine să cădem, dar, în acel moment, eram fericiți, întrucât știam cu certitudine că, dacă am fi căzut… împreună, ne-am fi ridicat să încercăm din nou.”
Cartea Pe strada India de Samantha Young poate fi comandată pe edituratrei.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net
7. Ford și Tara în Dorința inimii de Jill Shalvis (The Sweetest Thing)
Un cuplu care au avut o relație fierbinte de o vară pe când aveau optsprezece ani, Tara rămânând însărcinată. Imaturi și fără posibilități materiale proprii, cei doi s-au despărțit, iar fiica lor a fost dată spre adopție. Șaptesprezece ani mai târziu, soarta le-a oferit o șansă miraculoasă de a îndrepta lucrurile, inclusiv cu propria lor fiică.
Dorința inimii este o carte deosebit de caldă, romantică și cu mult umor. Micul orășel Lucky Harbor are un farmec aparte și te cucerește prin atmosfera lui. Acolo toată lumea cunoaște pe toată lumea, bârfele circulă cu repeziciune și nici un secret nu rămâne mult timp ascuns.
Tara, o brunetă sexy, cu un corp bine lucrat, îmbrăcată mereu elegant, cu maniere impecabile, accent sudist și un zâmbet protocolar pe față, era cea mai mare dintre cele trei fiice ale lui Phoebe Traeger, fiecare având un alt tată. Mama ei, o fire boemă, își lăsase fiicele sale mai mari în grija tatălui fiecăreia, păstrând-o lângă ea doar pe fiica cea mică – Chloe, care crescuse liber, cu o personalitate rebelă. Tara revenise în Lucky Harbor după moartea mamei ei, moștenind împreună cu surorile ei hanul acesteia. Deși inițial era hotărâtă să vândă cât mai repede partea ei din han și să se întoarcă în Texas, după multe peripeții, Tara se răzgândise, reușind să construiască o relație cu surorile ei și încercând împreună să pună hanul pe picioare.
Ford era coproprietarul barului ”Coliba iubirii”, concura cu mult succes în competiții nautice, unde obținuse premii importante și, în general, ducea o viață simplă, lipsită de complicații.
”La 1,90 m, era numai testosteron și vână. Conformația lui amintea de un luptător suplu, dar Ford era prea indolent pentru a fi un luptător de orice fel.
Purta blugi Levi’s cu talie joasă și nasturi, iar deasupra, o cămașă albă, cu mânecile suflecate până la cot, dar cumva reușea să pară la fel de elegant ca Tara. Părul lui castaniu era decolorat de soare, ochii săi verzi erau pătrunzători, iar zâmbetul, pe buze. Totul la el spunea ”gata”, de la trupul robust la aerul încrezător care se simțea precum colonia altor bărbați. Jumătate din populația orășelului Lucky Harbor era îndrăgostită de el. Cealălaltă jumătate era formată din bărbați, iar ei nu contau.”
În urmă cu șaptesprezece ani, Tara și Ford avuseseră o istorie împreună. Venită la mama ei în vacanța de vară, Tara îl cunoscuse pe Ford, un tânăr adolescent de șaptesprezece ani, înalt și carismatic, crescut liber de bunica lui, întrucât părinții lui se despărțiseră când el era mic, tatăl lui plecase iar mama lui se recăsătorise de câteva ori. Pasiunea dintre ei izbucnise instantaneu, fiecare fiind atras irezistibil de celălalt. Ea era inocentă, el nu și o învățase cu mult entuziasm secretele iubirii, petrecând o minunată lună iulie. Însă, iresponsabili amândoi, nu ținuseră seama de consecințe și, la sfârșitul verii, Tara constatase că era însărcinată. Deși Ford insistase să se căsătorească și să-și asume împreună răspunderea, în final amândoi conveniseră că, pentru copil, cel mai bine era să-l dea spre adopție, nici unul dintre ei neavând posibilitatea de a-l întreține și a-i oferi cele mai bune condiții de creștere. Decizia dureroasă luată îi maturizase forțat pe amândoi. După ce născuse copilul și-l dăduse spre adopție, Tara plecase înapoi în Texas la tatăl ei, iar Ford nu încercase să o oprească…
Reîntoarcerea lui Tara în Lucky Harbor în urmă cu șase luni îi tulburase pe amândoi. Deși se evitau reciproc, nici unul nu mai putea să nege sentimentele pe care le aveau pentru celălalt și care nu dispăruseră niciodată complet în tot acest timp de când se despărțiseră.
Hotărât să încerce o nouă șansă unei relații dintre ei, mai ales că știa că Tara divorțase, Ford o încolțește tot mai des, apărându-i mereu în cale, până când ea cedează în final atracției dintre ei.
Din păcate, nu au ocazia să se lămurească prea bine de direcția în care o lua relația lor, că fostul soț al Tarei, Logan, un strălucit pilot de curse, și-a făcut apariția în orășel, hotărât să o recâștige. În urma unui accident la braț care l-a silit să stea pe tușă pentru o vreme, Logan și-a reconsiderat prioritățile și a ajuns la concluzia că, orbit de succes, a pierdut cea mai importantă persoană din viața lui – pe Tara. Ambițios, Logan era determinat să o convingă că el s-a schimbat și că, de data aceasta, va face totul ca relația lor să meargă.
Ford, la rândul lui, nu dorea să renunțe la speranța unui nou început alături de Tara, astfel că, în curând, micul orășel va fi scena unui adevărat meci între cei doi. Competiția capătă în curând accente ilare, mutându-se pe facebook, unde Lucille, proprietara galeriei de artă, a inițiat un vot deschis pentru câștigător.
Acțiunea cărții este condimentată din plin cu competiția dintre cei doi, cu toții amestecându-se și încercând să încline balanța într-o parte sau alta, după cum considera că e mai bine. Toate acestea îți evocă o mare familie, ai cărei membri se tachinează și se susțin reciproc, considerând că e dreptul și obligația fiecăruia să se amestece în viața celuilalt.
Ca lucrurile să se complice și mai mult, în urma unui anunț de angajare ca ajutor la han se prezintă o tânără adolescentă de șaptesprezece ani – Mia, care se dovedește a fi chiar fiica celor doi și care venise special dorind să îi cunoască.
Venirea Miei le răscolește sentimentele, amândoi confruntându-se cu propriile regrete. Din fericire, Mia era o adolescentă fermecătoare, energică, lipsită de frustrări și resentimente. Totuși, dacă pe Ford l-a acceptat imediat, o comuniune sufletească imediată născându-se între ei, față de Tara a manifestat o răceală o perioadă, aceasta trebuind să depună mai multe eforturi pentru a și-o apropia.
Te impresionează răbdarea lui Ford față de fiica lui, afecțiunea și grija lui, cât și imensa bucurie că i s-a oferit nesperata șansă să o cunoască și să facă parte din viața ei. În același timp, pentru ca relația lui cu Tara să aibă o șansă reală, Ford își dă seama că trebuie să o convingă că, de data aceasta, lucrurile sunt complet diferite. Amândoi s-au maturizat, iar el era capabil să-și asume responsabilități și să-i asigure o stabilitate.
Tara, la rândul ei, realizează că, deși ținea mult la Logan, niciodată nu-l iubise la fel de mult ca pe Ford. Ezitările ei în a accepta noua relație cu Ford proveneau din faptul că suferise enorm în urma despărțirii de el și nu mai dorea să mai rămână, din nou, cu inima zdrobită. Dar, cinstită fiind, și-a recunoscut și partea ei de vină, recunoscând că fusese prea tânără și imatură și nu știuse să ofere prea mult. Atitudinea ei îi sădise o nesiguranță lui Ford care, practic, o lăsase să plece întrucât considerase că nu era destul de bun pentru ea și că ei i-ar fi fost mai bine fără el.
Din fericire, soarta oferă câteodată o șansă miraculoasă de a îndrepta greșelile trecutului, iar Ford și Tara s-au agățat recunoscători de ea cu amândouă mâinile.
”- Înseamnă că tu ești al meu, rosti ea. Și că eu sunt a ta. Nu ne mai despărțim. De data asta, vom face ca totul să fie bine.
Zâmbetul lui fu lent și relaxat, și doar pentru ea.
– În sfârșit, va fi bine!”
Cărțile autoarei Jill Shalvis pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net
8. Sebastian și Marina în Secrete de Rodica Mijaiche
Un cuplu care a trăit o frumoasă și intensă poveste de dragoste, sfârșită brusc din cauza unei nefericite neînțelegeri. Șapte ani mai târziu, un eveniment dramatic l-a readus pe Sebastian în viața Marinei.
Secrete este o frumoasă și captivantă carte romantic-suspans, care te cucerește printr-o acțiune antrenantă, personaje remarcabile, aventuri și suspans, pericol și intrigi, romantism și pasiune.
Marina Barbu, personajul principal al cărții, era o tânără de douăzeci și opt de ani, înaltă, suplă, brunetă cu ochii verzi, inteligentă, disciplinată, echilibrată și foarte atașată de valorile familiei.
Un eșec în dragoste din urmă cu șapte ani îi zdruncinase încrederea în oameni, făcând-o să devină cinică, ironică și să nu mai dorească să se mai angajeze într-o relație sentimentală. De fapt, așa cum ne vom lămuri pe parcursul cărții, nu fusese vorba de o trădare, ci de o nefericită neînțelegere. Venind pe neașteptate la iubitul ei Sebastian, a observat o tânără ce tocmai ieșea de la acesta. Imatură și nesigură pe ea la acea vreme, Marina preferase să se retragă fără să ceară nici o explicație, ratând astfel ocazia de a afla că Sebastian apelase la ajutorul unei colege pentru a pregăti o scenă romantică cu scopul de a o cere în căsătorie, condamnându-se astfel pe ea și pe iubitul ei Sebastian la șapte ani de chin sentimental.
Marina și buna ei colegă și prietena Alexa Stănescu, ambele absolvente ale Facultății de Artă, puseseră bazele unei afaceri de restaurare a obiectelor de artă.
O întâlnire avea să le schimbe destinul amândurora pentru totdeauna. Deși caruselul întâmplărilor ce se vor declanșa le va provoca multe momente de șoc și groază, în final amândouă își vor găsi fericirea alături de sufletul ei pereche, demonstrându-ne faptul că destinul are propriile lui căi de a rezolva lucrurile și că, uneori, un eveniment nefericit poate acționa ca un catalizator, provocând o reacție în lanț care să limpezească lucrurile și să scoată la iveală adevăratele lucruri importante.
Alexa o sună seara târziu pe Marina, invitând-o să i se alăture la o petrecere. Din tonul ei surescitat, Marina și-a dat seama că Alexa era în compania unui bărbat și a avut o strângere de inimă, deoarece nici unul din eventualii iubiți ai Alexei nu îi făcuse o impresie bună la prima vedere, iar timpul îi demonstrase că avusese dreptate.
Și de această dată, ajunsă la localul dubios unde se găsea Alexa, Marina l-a antipatizat imediat pe Mihnea care, deși foarte arătos fizic, părea că ascunde ceva dubios.
Incapabilă să o scoată pe Alexa de sub vraja acestuia, Marina pleacă dezgustată acasă. Nu peste mult timp, apare și Alexa la ea acasă, plângând și cu urme de vânătăi în urma brutalizării fizice.
Mihnea, fost gigolo, actual hoț de obiecte de artă, își dăduse arama pe față. Pentru că nu reușise să o determine pe Alexa să o trădeze pe Marina și să-i dezvăluie informații importante, trecuse la repercusiuni fizice, brutalizând-o până când aceasta reușise să fugă în final.
Mihnea, îndârjit în urma eșecului de a o manipula pe Alexa, și-a canalizat întreaga furie împotriva lui Marina. Pericolul ce plana asupra acesteia l-a adus înapoi în viața ei pe Sebastian, fost luptător în trupele speciale, actual recuperator de obiecte de artă furate. Sebastian este un personaj cu totul remarcabil, puternic, onest, genul care poate iubi o viață aceeași femeie. Deși rănit de respingerea fără motiv pentru el a Marinei, el a continuat să o urmărească din umbră, fiind permanent conectat la întâmplarile din viața ei, sperând la o nouă șansă miraculoasă alături de ea. Alertat de Albert, cu care ținea legătura, a aflat de pericolul ce plana asupra Marinei și a reușit să o salveze la timp de un atac brutal și o tentativă de viol.
Marina este complet bulversată de apariția lui în viața ei, realizând că atracția față de el nu dispăruse, de fapt, niciodată.
”Stătea rezemat de blatul chiuvetei ținând o ceașcă de cafea în mână, și pe cealălaltă lângă corp. Picioarele încrucișate. Marina înghiți în sec. Acele picioare, despre care ea știa că sunt musculoase, acoperite de peri aspri negri ce îi mângâiaseră ușor pielea sensibilă.
Înălțimea și corpul lui atletic, bine conturat i-au dat de fiecare dată fiori prin tot corpul. Știa cum se simt acei mușchi tari sub palmă.
Dar cel mai mare atu erau ochii lui albaștri, atât de albaștri încât pupila părea o insulă pe marea cristalină. Iar genele acelea pentru care toate femeile ar fi făcut orice sacrificiu să le aibă, erau încadrate de sprâncene atât de negre și de stufoase încât la început îi dăduseră o senzație de teamă.”
Evenimentele se precipită, au loc urmăriri, atacuri violente, crime nemiloase, dar binele va triumfa în final.
Cartea ne oferă un final fericit pentru Marina și Sebastian, care și-au învățat însă o lecție prețioasă de la cuplul din trecut.
”Ea râse din inimă când se uită la chipul lui drag, la părul lui creț și la ochii lui albaștri ca cerul senin de vară și știu că nu va putea iubi pe nimeni niciodată, așa cum îl iubea pe el. Era tristă pentru doamna Winslow că iubirea ei se terminase atât de devreme, dar în același timp bucuroasă că ea învățase din greșeala altora și îi dăduse șansa lui Sebastian să-i explice.
Da, Alexa avusese dreptate, trebuise doar să-și deschidă inima în fața iubirii.”
Cărțile autoarei Rodica Mijaiche pot fi comandate de pe librex.ro, libris.ro, librarie.net
9. Ian și Jacy în Dragoste regăsită de Linda Lael Miller (The Legacy)
Un cuplu în care cei doi proveneau din culturi complet diferite. Ian și Jacy trăiseră o intensă poveste de dragoste la optsprezece ani, ce se terminase brusc când ea aflase că el o lăsase însărcinată pe o altă fată, deși acea relație se sfârșise înainte de a începe a lor. Zece ani mai târziu, soarta îi va reuni, de data aceasta pentru totdeauna.
Acțiunea cărții Dragoste regăsită ne poartă în niște ținuturi îndepărtate – în Australia, țara tufișurilor, a crescătorilor de oi, în care condițiile de climă sunt aspre, cu arșițe istovitoare și furtunile puternice, iar câștigarea unui ochi de apă devine o luptă pentru supraviețuire.
Locuitorii acelor ținuturi, mândri și orgolioși, s-au călit în lupta cu intemperiile și sunt extrem de atașați de pământurile și tradițiile lor, pe care le respectă cu sfințenie.
Jacy Tiernan era fiica lui Jake, un fermier australian, și a Reginei, o yankee autentică. Din păcate, pasiunea care-i unise pe părinții ei nu fusese suficientă și să-i țină împreună. Regina nu s-a putut adapta condițiilor aspre din Australia, iar Jake a refuzat să-și lase ferma și să plece la Manhattan, astfel că cei doi au divorțat încă de când Jacy era copil, aceasta locuind cu mama ei și petrecându-și vacanțele la tatăl ei.
Pe când avea optsprezece ani și se afla în vacanță, Jacy s-a îndrăgostit nebunește de Ian Yarbro, un tânăr de aceeași vârstă cu ea, rămas singur după ce ambii părinți îi muriseră, și care deținea ferma vecină cu a lui Jake.
Cei doi au petrecut o vară fierbinte împreună, Ian inițiind-o cu mult entuziasm în tainele amorului. Din păcate, scurta lor idilă s-a sfârșit brusc în momentul în care Elaine, fiica managerului stațiunii Merimbula, a venit la ei în fața cinematografului și a strigat în gura mare că era însărcinată cu copilul lui Ian.
Ian nu a explicat nimic, nu i-a cerut nimic, a așteptat doar ca ea să înțeleagă situația și să priceapă că relația lui cu Elaine se sfârșise înainte de a începe legătura cu ea. Jacy însă, zdrobită sufletește și speriată de implicații, s-a întors în State la mama ei.
Ian, suferind cumplit după plecarea ei, își asumase răspunderea să-și crească de unul singur copilul, Chris, întrucât mama acestuia, egoistă și superficială, plecase la rândul ei în America după ce născuse. La început, deși își angajase o menajeră permanentă care să îl ajute, Ian fusese ironizat de ceilalți că schimba scutece și făcea lucrurile unei femei, dar Jake spusese că un bărbat adevărat își poate asuma răspunderea să îl crească. După zece ani, Ian era respectat de toată lumea, dovedind multă tenacitate, hărnicie, având o forță impresionantă și îmblânzind cai sălbatici ca nimeni altul.
După zece ani, Jacy s-a întors să aibă grijă de tatăl ei și a anunțat că, de data asta, vrea să rămână definitiv.
Întâlnirea celor doi a fost explozivă, amândoi având resentimente față de celălalt pentru iadul emoțional prin care trecuseră. Era însă evident că atracția dintre ei era la aceeași intensitate, deși ambii încercau să și-o înăbușe.
Ian nu dorea să sufere ca acum zece ani, fiind sigur că, indiferent de intențiile ei, Jacy nu va rezista prea mult acolo.
Pe de altă parte, Jacy era conștientă că Ian, dincolo de aspectul lui fizic impresionabil, era de fapt un misogin, lucru pe care acesta i-l întărește în momentul în care îi comunică hotărârea consiliului școlii din orășel de a-i oferi un post de profesoară, subliniind totodată ideea că el nu a fost de acord, întrucât nu crede că ea va sta prea mult pe acolo iar, în plus, le va băga tot felul de prostii în cap elevilor, mai ales fetelor.
Scânteile săreau între ei la orice discuție dar, în același timp, fiecare era atras ca un magnet de celălalt.
Jake, observând acest lucru și ținând enorm la amândoi, s-a gândit să dea o mână de ajutor sorții și să-i forțeze să ia o decizie care să-i apropie, mai ales că simțea că i se apropie sfârșitul. Astfel, i-a chemat pe amândoi și i-a anunțat că s-a hotărât să-și împartă averea între ei doi, transferându-i pământurile lui Jacy și apa lui Ian, nici una dintre părți neavând valoare fără cealălaltă, propunându-le soluția să se căsătorească pentru a le uni. După o primă reacție virulentă, în care amândoi au protestat vehement, ambii au dat înapoi și au acceptat ideea, mai ales că era ceea ce își doreau de fapt în subconștient.
A urmat o căsătorie rapidă și o noapte fermecată de iubire pasională ca, a doua zi, să afle că Jake s-a stins. Murise însă fericit că visul i se împlinise, convins că cei doi vor găsi până la urmă o cale să se înțeleagă.
Problemele erau însă departe de a se fi terminat pentru Jacy și Ian. După înmormântare, a venit repede și prima confruntare, în momentul în care Jacy a anunțat că dorește să-și reia predarea cursurilor la școală, iar Ian s-a opus categoric, insistând că el e în stare să-și țină nevasta acasă.
Dar Jacy nu avea de gând să se lase intimidată. Și-a dat seama că, dacă vrea ca mariajul lor să aibă sorți de izbândă, va trebui să i se opună și să-l facă să-i înțeleagă punctul de vedere. Cu argumente logice, a reușit să câștige prima rundă, el cedând în final în fața dorinței ei de a preda.
Voințele lor aveau să se mai înfrunte însă de mai multe ori în perioada următoare. Dacă dormitorul era tărâmul magic în care se înțelegeau perfect și problemele păreau să dispară prin farmec, în rest aveau mereu divergențe, ce proveneau îndeosebi din culturile diferite în care fiecare fusese educat.
De fapt, mentalitatea micului orășel părea rămasă în urmă cu peste o sută de ani. În cârciuma din oraș nu avea voie să intre nici o femeie, bărbații aveau cuvântul decisiv în orice situație și fiecare își vedea de treaba lui, neamestecându-se în familia altuia, chiar dacă uneori problemele erau grave și evidente…
Jacy, educată liber ca un spirit independent, nu se putea abține să nu ia atitudine când vedea o nedreptate fățișă.
Dându-și seama că una dintre elevele ei era abuzată de tatăl ei, care o bătea, Jacy reușește să o convingă pe mama acesteia să semneze o procură în favoarea ei și o răpește practic pe copilă cu sprijinul lui Ian și o trimite departe la o familie ce-i putea asigura condiții decente de trai, atrăgând astfel asupra lor ura necruțătoare a tatălui acesteia. Departe de a o învinui că i-a pus practic în pericol, Ian își reproșa în sinea lui că nu observase și el mai demult că fetița era agresată.
Supărați pe ideile revoluționare ale lui Jacy, bărbații au refuzat să-și mai trimită copiii la școală, moment în care soțiile lor, inspirate de spiritul lui Jacy, s-au revoltat și au trecut la represalii, refuzându-le drepturile conjugale până nu vor reveni asupra deciziei. Bineînțeles că bărbații îl considerau vinovat de toate aceste pe Ian, care, în viziunea lor, nu putea să-și stăpânească nevasta. În final, n-au avut însă încotro și au trebuit să cedeze. Este interesant să vezi cum un factor catalizator a provocat schimbarea concepțiilor adânc înrădăcinate ale unei întregi comunități.
Jacy și Ian vor mai avea de înfruntat mai multe pericole și obstacole, la un moment dat chiar viața lor fiind amenințată. Se spune că ceea ce nu te doboară te întărește, iar această zicală se va dovedi adevărată și în cazul lor.
Cei doi vor dovedi că sunt un cuplu sudat, capabil să facă față oricăror provocări. În ciuda părerii de la început a lui Ian, Jacy nu a fugit la prima greutate, nici la următoarele. În același timp și Ian a făcut progrese importante în a-și schimba mentalitatea. Cedând fiecare câte ceva, acceptând amândoi să facă mai multe concesii, în final și-au găsit adevărata armonie și fericire.
”- Deci mai ești aici? a tachinat-o el fals fioros.
Spunea asta în fiecare seară; era jocul lor, unul dintre acele ritualuri care înseamnă atât de puțin și atât de mult într-o căsnicie.
Jacy i-a răspuns la zâmbet și și-a pus mâinile pe burta ei proeminentă.
– Tot aici, ca în fiecare seară. Și nu sunt singură.”
Cărțile autoarei Linda Lael Miller pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro
10. Jack și Elizabeth în O aventură riscantă de Amanda Quick (Soft Focus)
Un cuplu care se îndrăgostesc rapid unul de celălalt și se despart la fel de rapid, după prima noapte de iubire Elizabeth aflând că Jack i-a ascuns o informație esențială din trecut. Un contract semnat îi obligă însă să lucreze împreună și, timp de șase luni, fiecare visează la o nouă șansă, care se va ivi în momentul în care cei doi vor trebui să plece împreună într-o stațiune pentru a rezolva o situație de criză ivită în cadrul firmei.
O aventură riscantă este construită după rețeta binecunoscută de succes a Amandei Quick: o treime mister, o treime thriller și o treime romance, umorul fiind bineînţeles şi el nelipsit, oferindu-ne astfel o lectură plăcută și relaxantă.
Cartea reușește să te captiveze încă din prolog.
Elizabeth Cabot era o femeie de afaceri, președinta Fondului Aurora, care, deși foarte inimoasă, știa cum să scoată profit din investițiile făcute.
Jack Fairfax era un consultant de afaceri, ce fusese contactat de managerul firmei Excalibur, specializată în producerea echipamentelor pentru calculatoare, pentru a o salva de la faliment. Un adevărat profesionist, Jack era specializat pe relansarea afacerilor mici de familie, iar propunerea venită i-a venit ca o provocare, bazându-și întreaga strategie pe dezvoltarea unui cristalul revoluționar – Soft Focus, produs de un cercetător al firmei.
Pentru a obține finanțarea necesară, Jack a contactat-o pe Elizabeth și i-a propus un plan financiar cu care, surprinzător de repede, aceasta a fost de acord, ba, mai mult, a acceptat și invitația lui la cină.
De-a dreptul fermecat de ea, Jack i-a ascuns informația, deloc nesemnificativă, că el lichidase în trecut afacerea Galloway, de care Elizabeth fusese legată atât prin intermediul Fondului, cât și pe plan personal, având o veche relație de prietenie cu directoarea firmei.
Relația dintre cei doi a avansat foarte repede și, după o lună de curte asiduă, Elizabeth a acceptat să-și petreacă noaptea la el. Jack a fost atât de încântat de eveniment, încât nu a reușit să-și tempereze entuziasmul suficient cât Elizabeth să obțină și ea plăcere. Jenat, a insistat că se va revanșa cu următoarea ocazie.
Din păcate, a doua zi la prânz, în timp ce o observa înaintând furtunos spre el, ca o prințesă războinică răzbunătoare, și-a dat seama că această ocazie era puțin probabil să se ivească prea curând, fiind evident că Elizabeth aflase despre rolul lui în afacerea Galloway și acum era prea târziu să încerce să-i mai explice motivațiile lui.
Furioasă până la extrem, neținând cont că erau în public, Elizabeth l-a numit ”șobolan ticălos, cu două fețe” și i-a turnat o carafa cu apă cu gheață în cap. Jack, înfuriat la rândul lui, a acuzat-o că reacția ei are legătură cu insatisfacția nopții precedente, numind-o ”Prințesa Gheții”.
”- Din partea mea, spuse el cu o politețe îngrijorătoare, aș dori să afirm că nu știam că am de a face cu Prințesa Gheții. Ar fi trebuit să mă avertizezi că există o problemă la acel departament. Cine știe? Poate, dacă aș fi depus mai mult efort și aș fi alocat mai mult timp, aș fi reușit să te dezgheț.”
Jack regretase imediat cuvintele aruncate, dar își dădea seama că nu putea să și le mai ia înapoi, acestea plutind deasupra mesei ca niște pumnale strălucitoare de gheață.
Toți cei din jur păreau fascinați în mod morbid, de parcă asistau la scena unei crime.
Recăpătându-și calmul, Jack i-a atras atenția lui Elizabeth că, vrând, nevrând, tot vor trebui să lucreze împreună în perioada următoare, fiind legați prin contractul semnat cu firma Excalibur.
A urmat o perioadă de șase luni în care Elizabeth, de o corectitudine morală ireproșabilă, a susținut de fiecare dată propunerile lui Jack în fața Consiliului de administrație, neputând contesta că acestea erau benefice firmei.
De fapt, după teribila scenă pe care o făcuse, Elizabeth făcuse propriile sale investigații și descoperise că Jack era un om integru, loial și generos, departe de imaginea de rechin în afaceri pe care ea i-o atribuise aflând implicarea lui în lichidarea afacerii Galloway, aceea fiind singura dată în care procedase în acel mod. Mai mult, de fiecare dată când se întâlnea cu Jack și îl privea, simțea același entuziasm ce-i făcea interiorul să se strângă, iar respirația să-i rămână în gât. În multe nopți, de la fereastra casei unde locuia, se trezise studiind adesea clădirea de oțel și beton unde era apartamentul lui Jack.
”O dată sau de două ori scosese binoclul de observat păsări al lui Sybil încercând să vadă mai de aproape etajul treizeci. Dar geamurile fumurii îi descurajaseră impulsurile spre voyeurism.”
O reacție în oglindă avusese în tot acest timp și Jack, care era chinuit de regrete, frământat de întrebarea ”Ce-ar fi fost dacă?” și visând întruna la noi șanse, privind pe fereastră spre castelul în care locuia Elizabeth.
”Își petrecuse mai multe nopți în ultimele șase luni stând de unul singur în sufragerie, cu un pahar de whisky în mână, holbându-se la lumina îndepărtată. Se gândise că ar fi fost de prost gust să își cumpere un telescop.
Și inutil.
Un experiment pur științific cu un binoclu îi confirmase că erau prea multe plante și tufișuri pe balconul din fața dormitorului lui Elizabeth pentru a vedea în interiorul acestuia.”
O șansă nesperată de a lucra împreună se ivește în momentul în care cristalul Soft Focus dispare, cu tot cu Tyler, cercetătorul care-l inventase.
Încercând să recupereze cristalul, pentru care aveau deja un cumpărător în fața căruia urma să i se facă o prezentare, cei doi pleacă într-un orășel, Rocky Mountain din Colorado, unde urma să se desfășoare un festival de filme noir (alb-negru), descoperind că Tyler era pasionat de astfel de filme, fiind chiar producătorul unuia.
Ajunși acolo, Jack era hotărât să se agațe cu toată puterea de oportunitatea ivită. Pretextând că i s-a anulat rezervarea, vine la Elizabeth și o convinge să îl primească în casa rezervată de ea, dotată cu două dormitoare.
Lucrul în echipă îi apropie și pasiunea se declanșează între ei, Jack fiind complet dedicat scopului lui de a îndrepta lucrurile.
”Nimeni, își dădu ea seama, nu se putea concentra la un proiect așa cum o făcea Jack.”
Rezultatul va fi, bineînțeles, pe măsura eforturilor depuse.
”- Ți-am spus că dacă aș mai primi o a două șansă, aș face orice pentru a trece testul.”
Investigațiile lor nu sunt lipsite de pericole – amenințări, șantaje, înscenări, personaje duplicitare, totul într-o cursă contracronometru pentru recuperarea în timp util a cristalului, totul proiectat pe fundalul filmului alb-negru, ce conferă un stil unic prin însăși esența lui – suspans, scene spectaculoase, efecte speciale, replici dramatice, femei fatale, aventuri spectaculoase.
Deznodământul va fi, bineînțeles, unul fericit, cei doi reușind să descopere criminalul, să găsească la timp cristalul și să-și lămurească lucrurile și în viața personală.
Tema familiei, atât de îndrăgită de autoare, este prezentă și în această carte. Eroii sunt complet devotați familiilor lor, făcând multe eforturi pentru a le asigura acestora bunăstarea. De altfel, motivația lui Jack în afacerea Galloway fusese de a-și răzbuna fratele vitreg, mult mai tânăr decât el, ce fusese tras pe sfoară de firma respectivă și aruncat afară când își ceruse drepturile.
Îmi place mult cum a construit Amanda Quick personajele principale. Ambii au greșit unul față de celălalt, și-au aruncat vorbe grele, ce tăiau în carne vie și, cu toate acestea, nu și-au purtat resentimente și au reușit să-și reclădească o nouă relație, pe o bază trainică, dovedind că mândria și orgoliile nu-și au locul într-o iubire adevărată.
”Simți cum se încinge de la căldura iubirii ce ardea în ochii lui. Era ceva autentic. O iubire care avea să reziste o viață întreagă. Știa asta cu aceeași siguranță cu care știa că soarele avea să răsară din nou.”
32 Comments
Geo
Foarte interesant topul, Tyna! Felicitări! Majoritatea cartilor numite de tine le-am citit si mi-au plăcut foarte mult!
Tyna
Mulțumesc!
Mirela Nenciu
Un top bine gandit,Tina! Si cine putea sa deschida acest top,daca nu Tristan si Elizabeth!Imi place!
Tyna
Mulțumesc! Cuplul Tristan și Elizabeth este unul din cuplurile mele de suflet…
Mirela Nenciu
La fel si in cazul meu!
Barbalata Mirela
Se pare ca trebuie sa imi iau si eu „Aerul pasiunii” . Nu de alta dar vad ca toata lumea este inebunita
Tyna
Este o carte pur si simplu superba! Nu are cum sa nu-ti placa!
Mirela Nenciu
Mirela,remediaza repede problema!Sigur nu o sa regreti!
Geo
Si la mine la fel!
Cornelia
Frumos top! Din pacate am doar una din cele zece citite, plus încă vreo cateva pe listă.
Tyna
Mulțumesc! Eu le recomand cu drag pe toate
Oli
Aceasta tema, cea a miracolului celei de-a doua sanse, e una din temele mele favorite din carti, asa ca aecest top e fix pe sufletul meu, felicitari Tyna, excelent top!!! Multumesc de recomandari, cinci din ele inca nu le-am citit, asa ca tocmai au urcat in capul listei de prioritati!
Tyna
Multumesc! Sa le citesti cu placere!
FALLON
Foarte interesant, si ma bucur ca in top exista si cateva cupluri despre care am citit si pe care le-am adorat!
Felicitari!
Tyna
Multumesc!
Balan Daniela
un top de top asa cum ne-ai obisnuit ,felicitari Tyna cu toate ca n-am citit decat 5 carti din cele prezentate in top, ele sunt si preferatele mele !
Tyna
Multumesc mult! Pe care le-ai citit?
Barbalata Mirela
Frumoasa lista!! Prea putine citite dintre cartile enumerate. Dar recuperez eu
Tyna
Multumesc! Lectura placuta!
danapetraru
Un top minunat care mi-a dat o stare de bine…din pacate,mai am de citit doua din cele zece carti,Secrete si Dragoste regasita….sper sa remediez cat mai repede problema….felicitari,Tyna…☺☺☺☺☺
Tyna
Multumesc mult! Sa le citesti cu placere pe cele doua
Catalina Dumbrava
Nici eu nu am citit aerul pasiunii, am auzit ca este frumoasa! Topul imi place, sunt doar cateva care nu le-am citit, dar recuperez eu!
Tyna
Sa le citesti cu placere! Ma bucur ca iti place topul
Geo
Eu am citit 6 dintre cărțile menționate de tine, celelalte 4 le am si sper sa le citesc cât mai curând!
Tyna
Lectura placuta!
Geo
Mulțumesc Tyna, sa fie!
Dac RazvanAndra
Superb top. Cum se numește actorul din ultima imagine, postat după ultima recenzie?
Tyna
Mulțumesc!
În ultima poză apare Bryce Thompson – un model din Africa de Sud.
mariaancuta18
Un top foarte frumos. Preferatii mei raman Tristan si Elizabeth, Aerul pasiunii :X :X
Tyna
Si ai mei
evaancutahamza
Un articol minunat, felicitari! Am citit doar „Micuta balerina” si „Secrete”.
Tyna
Mulțumesc! Mă bucur că ți-a plăcut!