Top cărți pentru lista ta de lectură în 2021 – Editura Litera
Top cărți pentru lista ta de lectură în 2021!
- Colecția Buzz Books continuă să ne atragă cu titluri despre care vorbește toată lumea, iar romanul The Push/Îndoiala este cu siguranță cartea anului din acest punct de vedere – un roman de debut publicat deja în peste 30 de țări. O dramă psihologică intensă, captivantă, despre întemeierea și destrămarea unei familii, văzută prin ochii unei femei pentru care maternitatea nu este deloc ceea ce a nădăjduit ea că va fi, ci doar adeverirea celor mai sumbre temeri ale sale.
“O carte poetică, plină de dinamism, care m-a făcut să tresar atât de groază, cât și pentru că m-am regăsit în paginile ei. Am citit romanul dintr-o suflare și nu mi l-am putut scoate din minte zile întregi după aceea. O apariție de neratat.” Lisa Jewell, autoarea bestsellerului O viață regăsită
ASHLEY AUDRAIN și-a scris romanul de debut, Îndoiala (The Push, 2020), după ce a renunțat la jobul de director de publicitate la Penguin Books Canada, pentru a se ocupa de cei doi copii ai ei. Înainte de a lucra la Penguin, a trăit o vreme în Los Angeles, apoi s-a stabilit la Toronto, unde locuiește și acum, împreună cu familia.
- Breasts and Eggs abordează subiecte de anvergură precum oprimarea tradițională a femeilor în Japonia și posibilitatea eliberării de ea, sărăcia, violența domestică și etica reproducerii.
Combinând comedia și realismul, romanul este o călătorie poetică și emoționantă despre găsirea forței interioare în viață.
Kawakami a explodat în spațiul cultural japonez mai întâi ca muzician, apoi ca poet și blogger și, până la urmă, ca unul dintre cei mai populari romancieri. În prezent, este unul dintre autorii cei mai citiți din Japonia, iar Haruki Murakami a desemnat-o drept „tânărul său scriitor preferat”.
- Lasă lumea în urmă/ Leave the World Behind este un roman cu totul aparte, vizionar, care surprinde panica generalizată a anului 2020. O carte extraordinară, în același timp inteligentă, captivantă și halucinantă.
Autorul bestsellerului Rich and Pretty ne regalează cu un roman plin de suspans, provocator, perfect adaptat la complexitatea problematicilor legate de familie, rasă și clasă, în special în momentele de criză. Netflix lucrează la o adaptare cu Denzel Washington și Julia Roberts în roluri principale. Când generațiile viitoare vor vrea să știe cum a fost trăit coșmarul anului 2020, acesta este romanul la care vor apela.
- Originală, provocatoare și imperioasă, cartea Good Economics for Hard Times reprezintă o pledoarie convingătoare pentru intervenționismul inteligent și pentru o societate bazată pe compasiune și respect.
Câștigătorii Premiului Nobel din 2019 ne demonstrează că economia, atunci când este organizată corect, ne poate ajuta să rezolvăm cele mai spinoase probleme sociale și politice din zilele noastre.
În acest text revoluționar, renumiții economiști MIT Abhijit V. Banerjee și Esther Duflo își asumă provocările lumii de azi, bazându-se pe cercetările de ultimă oră în economie, explicate cu luciditate și eleganță.
- Fanii thrillerului absolut – Pacienta tăcută– se pot bucura de un nou bestseller sub semnătura autorului. Alex Michaelides compune o nouă poveste fascinantă de suspans psihologic, care de data aceasta împletește la un loc crima, obsesia și… mitologia greacă. Mariana Andros, terapeut de grup, își concentrează intens atenția asupra grupului The Maidens – după ce unul din membrii lui, prieten al nepoatei sale, este găsit ucis la Cambridge. În curând, Mariana devine convinsă că, în ciuda alibiului său, vinovat de crimă este Edward Fosca, un carismatic profesor de tragedie greacă.
Romanul este foarte așteptat și consolidează poziția lui Michaelides ca „jucător major în domeniu” (Publishers Weekly).
- Considerată cea mai bună carte a anului 2020 de The New York Times, The Washington Post, TIME, The Guardian și multe alte publicații de renume internațional, The Mirror and the Light este un roman așteptat cu nerăbdare de fani.
Hilary Mantel încheie triumfător trilogia din care au apărut până acum Wolf Hall șiBring Up the Bodies – romane fără egal, câștigătoare ale Premiului Booker.
Scriitoarea urmărește de data aceasta ultimii ani din viața lui Thomas Cromwell, băiatul cu origini modeste care urcă pe culmile puterii, desenând un portret exemplar al confruntării dintre prădător și pradă, al luptei feroce dintre prezent și trecut, dintre voința regală și viziunea unui om de rând.
- Bestseller internațional și câștigător al Premiului Strega, Il Colibri este un roman palpitant despre nevoia de a privi viitorul cu speranță și de a trăi viața cu intensitate până la capăt. Marco Carrera este „pasărea colibri”, un om cu abilitatea aproape supranaturală de a rămâne nemișcat pe măsură ce lumea din jurul său continuă să se schimbe.
- Enigmatic și extrem de relevant pentru vremurile noastre, Trust – noul roman semnat de Hernan Diaz, în curs de apariție – este un puzzle magistral cu mize majore, o narațiune fascinantă ce pune sub semnul întrebării poveștile care justifică inegalitățile fundamentale ale societății moderne. Acest al doilea roman al lui Diaz, un tur de forță stilistic și o epopee obsedantă, multifațetată, îi consolidează statutul de cronicar remarcabil al lumii în care trăim.
- Teoriile lui Galor sunt un amestec fascinant de geografie, genetică, tehnologie și cultură, întemeiat empiric și oferind raționamente convingătoare. The Journey of Humanityeste lumea explicată într-un mod accesibil de unul dintre gânditorii săi contemporani cei mai de seamă. Publicată recent în Israel, a devenit instantaneu bestseller internațional.
Oded Galor este un renumit economist și profesor născut în Israel, comparat adesea cu gânditori precum Charles Darwin și Albert Einstein pentru ambiția și abordările sale originale în studierea unor întrebări profund relevante pentru lumea actuală. Două dintre acestea sunt analizate și în volumul de față: misterul creșterii accelerate a standardelor de viață în ultimii 200 de ani și misterul accentuării inegalităților dintre țări în această perioadă.
- Un volum cu un subiect extrem de actual, în care Bill Gates stabilește un plan amplu, practic și accesibil prin care lumea poate ajunge la zero emisii de gaze cu efect de seră, la timp pentru a evita o catastrofă climatică. Gates studiază deja de un deceniu cauzele și efectele schimbărilor climatice. Cu ajutorul unui număr de experți, și-a concentrat atenția asupra a ceea ce trebuie făcut pentru a opri un dezastru ecologic – obiectiv complex, care nu poate fi atins cu ușurință. Și totuși, dacă urmăm planul propus în acest volum, el se dovedește a fi la îndemâna noastră.
- Autorul bestsellerului Capitalul în secolul XXI revine cu o continuare revoluționară în care ne provoacă să ne reconsiderăm viziunea despre politică, ideologie și istorie: Capital și ideologie. Piketty ne prezintă ideile care au susținut inegalitatea în ultimul mileniu și motivele pentru care politicile superficiale de dreapta și de stânga eșuează în zilele noastre și de pe această platformă propune structura corectă a unui nou sistem economic.
- Apropos of Nothing – Woody Allen
În acest volum de memorii, sincere, adesea hilare, celebrul regizor și comediant, scriitor și actor, oferă o privire cuprinzătoare și personală asupra vieții sale tumultoase.
Începând cu momente din copilăria sa din Brooklyn și cu stagiul de scriitor la spectacolul de varietăți din primele zile ale televiziunii, trecând apoi prin munca alăturii de comedianți de primă mână ai vremii, Allen ne povestește despre primele zile dificile de stand-up dinainte de a obține recunoașterea și succesul.
Un portret extrem de distractiv, cinstit și strălucit al unui artist celebru, clasat printre cei mai mari regizori ai timpului nostru.
- The New Map: Energy, Climate and the Clash of Nations – Daniel Yergin
Autor câștigător al Premiului Pulitzer și expert global în energie, Daniel Yergin oferă o nouă viziune revelatoare despre modul în care revoluțiile energetice, bătăliile climatice și geopolitica ne trasează viitorul.
Maestru al povestirii, Yergin călăuzește cititorul într-o călătorie captivantă pe noua hartă a lumii. Punând în lumină marile probleme energetice și geopolitice din această eră a turbulențelor politice în creștere, autorul indică totodată provocările majore cu care urmează să ne confruntăm.
- Scrisă într-un stil direct și practic, Invent and Wander oferă cititorilor un masterclass despre valorile oricărei afaceri, despre strategie și implementarea ei.
Din această carte indispensabilă aflăm care sunt principiile și filosofia de bază care l-au ghidat pe Jeff Bezos în crearea, consolidarea și conducerea giganților Amazon și Blue Origin.
Din această colecție de texte – scrisorile anuale, unice și izbitor de originale, scrise de Bezos acționarilor celor două companii, plus numeroase discursuri și interviuri care oferă informații despre trecutul, munca și evoluția ideilor lui – veți obține o perspectivă privilegiată asupra succesului acestui extraordinar antreprenor.
- The Folly and the Glory este un apel urgent adresat liderilor și cetățenilor de a înțelege natura războiului politic și de a schimba cursul acestuia înainte să fie prea târziu.
Tim Weiner, câștigător al Premiului Pulitzer și al National Book Award, ne oferă în aceast volum o relatare palpitantă a bătăliei de 75 de ani dintre SUA și Rusia care a dus la alegerea și destituirea unui președinte american. Weiner ne conduce în spatele ușilor închise, punând reflectorul asupra operațiunilor de informații rusești și americane și asupra consecințelor acestora.
- În Extraterrestrial, Loeb ne spune povestea palpitantă a primului vizitator interstelar care a fost reperat în sistemul nostru solar și analizează implicațiile profunde ale acestei vizite pentru știință, religie și pentru viitorul speciei și al planetei noastre.
Avi Loeb, astronom de marcă la Universitatea Harvard, își expune controversata teorie conform căreia sistemul nostru solar a fost vizitat recent de tehnologie avansată provenită de pe o stea îndepărtată. Este o călătorie minunată prin cele mai îndepărtate zone ale științei și ale imaginației, care îi provoacă pe cititori să reflecteze critic la spațiile enorme aflate la mare depărtare de noi, ce se pot dovedi însă relevante oricât ar părea de ciudate și de străine vieții noastre de zi cu zi.
- Isus din întuneric este povestea halucinantă a creatorului și a vizionarului totodată, oprindu-se mai ales la acea dimensiune nevăzută unde se amestecă biograficul și aspirația.
Cu un imaginar complex și răvășitor, cu scene memorabile, romanul compune pe un fir epic simplu o poveste despre artiști, despre dragoste și prietenie, cu nebunie, întuneric și stări de grație.
„Puternic vizual, în linia suprarealismului ca imagerie, expresionist prin compoziție, cu personaje complexe și mesaj profund, Isus din întuneric este romanul de maturitate al lui Radu Găvan, cartea confirmării, care-i fixează locul în literatură printr-o declarație de dragoste la adresa artei și a creatorilor de ficțiune. Scris dens, cu efuziuni lirice, construit din materia capodoperelor, romanul poate fi considerat un manifest literar și cu siguranță un roman-eveniment.” Doina Ruști
- Relatând pentru prima dată povestea fascismului din mintea lui Mussolini însuși și fără niciun filtru politic sau ideologic, Scurati dezvăluie o realitate care ar fi putut fi ușor pierdută în istorie și care amenință limpede să reapară.
Antonio Scurati, câștigător al premiilor Campiello și Viareggio și aflat de două ori pe lista nominalizărilor pentru Premiul Strega, l-a abordat pe Mussolini cu un soi de fascinație, dar și cu groază. Romanul rezultat de aici este o privire extraordinară asupra mentalității fasciste, portretul unei tenacități nestrămutate și o lucrare impecabilă de ficțiune istorică.
„Italia aștepta de zeci de ani acest roman. O capodoperă.” Roberto Saviano
- Întrețesând elemente de realism magic, de folclor românesc și de paranoia kafkiană în descrierea mișcătoare a luptei unei femei pentru libertatea personală și politică, Bottled Goods explorează temele universale ale tăriei interioare, libertății, familiei și loialității.
Acțiunea acestui roman liric și plin de viață, nominalizat în 2019 la Women’s Prize, se petrece în România anilor 1970, pe vremea dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, și descrie copilăria, căsătoria, familia și identitatea puse în fața unor obstacole extreme.
- El mapa de los afectos/The Map of Affections urmărește dârele lăsate de poveștile ascunse ale locurilor, de întâmplări, evenimente ciudate, infracțiuni inexplicabile, absențe și tensiuni familiale. Comunitatea ni se dezvăluie ca un loc în care conviețuirea va fi posibilă pe viitor numai datorită bunătății omenești.
Romanul câștigător al Premiului Nadal 2020 începe cu relația secretă pe care o are un profesor de școală dintr-o măruntă comunitate rurală. De aici intrăm în misterele zilnice ale vieții localnicilor. Povestea lor, o înlănțuire de episoade emoționale, acoperă mai bine de două decenii, pendulând între Statele Unite și Spania.
2 Comments
Dorina Danila
Abia aştept The Mirror and the Light!
Oli
Si mie mi-a atras atenția, și mai sunt vreo cateva noutăți tentante!