Trădarea câştigătorului de Marie Rutkoski, Leda Edge – recenzie

TRĂDAREA CÂȘTIGĂTORULUI

Marie Rutkoski

Leda Edge

Editura Leda/ Grupul Editorial Corint

Genul: YA fantasy

Al doilea volum al Trilogiei Câștigătorului/ The Winner’s Trilogy:

1. Blestemul câştigătorului (The Winner’s Curse) – recenzia

2. Trădarea câştigătorului (The Winner’s Crime)

3. Sărutul câştigătorului – Leda Edge (The Winner’s Kiss – 2016) – recenzia

O căsătorie regală e ceea ce visează cele mai multe fete. Dar pentru Kestrel înseamnă o viață trăită într-o colivie pe care ea însăși a creat-o. Pe măsură ce nunta se apropie, ea tânjește să-i spună lui Arin adevărul despre logodna ei: că a acceptat să se mărite cu prințul în schimbul libertății lui Arin. Dar poate Kestrel să aibă încredere în Arin? Poate să se încreadă în ea însăși? Căci Kestrel se pricepe de minune la arta decepției. Ea acționează ca spion la curte, dar dacă va fi prinsă, va fi demascată ca trădătoare a țării sale. Și totuși nu se poate opri din căutarea unei căi de a schimba lumea sa nemiloasă… apropiindu-se, astfel, de descoperirea unui secret îngrozitor.
Uluitoarea continuare a bestsellerului Blestemul Câștigătorului dezvăluie prețul imens al minciunilor periculoase și al alianțelor necinstite. Adevărul va ieși la lumină și atunci Kestrel și Arin vor afla cât de mult îi vor costa faptele lor.

Fascinantă și zdrobitoare ca un pumnal în inimă. – Sarah Mesle, Los Angeles Review Of Books

O carte despre loialitate, dragoste interzisă, putere și cei puternici, prieteni și relații distruse, război, cuceriri și familie… – The Guardian

Scris în același stil captivant ca și primul volum, Trădarea câștigătorului aduce în plus o intrigă mai alertă, mai plină de suspans și neprevăzut, dar pierde în ceea ce privește nota romantică. Cei doi protagoniști principali – Kestrel și Arin ajung de câteva ori față în față, dar interacțiunea lor este sub semnul neîncrederii și dezamăgirii din partea lui și a neputinței și a amărăciunii din partea ei, ajungând să semene cu un joc de-a șoarecele și pisica. E o carte cu o acțiune foarte bine construită, dar mie personal primul volum mi-a plăcut mai mult. Și povestea, și felul în care au fost conturate personajele, și interacțiunea acestora. În Trădarea câștigătorului se încurcă toate ițele, toată lumea e suspicioasă și manipulatoare, iar Trădarea e cuvântul de ordine. Dar, lăsând la o parte împărțirea în tabere „bune” și taberele „rele” (uneori nici pe acestea nu le identificam foarte clar de-a lungul cărții, căci sunt multe nuanțe de gri), sunt câteva momente în carte în care trădații devin trădători și invers. Iar uneori îi poți trăda chiar pe ai tăi în numele dreptății, sau, cel mai dramatic, te poți trăda pe tine însuți, îți poți trăda propria inimă. Iar prețul plătit e pe măsură… 

Cartea e scrisă la persoana a treia, urmărind două fire natative alternativ, dar care se întretaie și se împletesc de câteva ori.

Pe de o parte o urmărim pe Kestrel integrându-se în viața de la palat și pregătindu-se de căsătoria cu prințul. Vă aduceți aminte cum de a ajuns în această situație, din volumul anterior. Logodna cu prințul a fost prețul pe care l-a plătit pentru independența herranilor, în principal pentru libertatea și viața lui Arin. O independență condiționată și mai mult de formă, dar oricum era mai bine decât alternativa.

Conform înțelegerii, Kestrell era persoana de legătură între conducerea valoriană și guvernatorul Herran (Arin), care trebuia să îi raporteze periodic ei. Dar Arin nu știa și nu bănuia ce era în spatele acestei înțelegeri și se simțea trădat.

Pe de altă parte îl urmărim pe Arin, foarte îndrăgostit de Kestrel, și frământările acestuia când a fost invitat, în calitate de guvernator, la balul de logodnă al lui Kestrel cu prințul. Nu voia să se ducă, nu voia s-o vadă alături de altcineva, nu voia să-i mai fie sfărâmată inima. Dar nu avea încotro. Era o invitație politică și nu putea s-o ignore sau s-o refuze. S-a sfătuit cu Tensen, ministrul său al agriculturii, un sfetnic vârstnic, cu multă experiență politică, și au decis să meargă amândoi. Nu știu dacă am înțeles sau perceput foarte bine acest personaj. Pe de o parte, mi s-a părut înțelept, experimentat, lunecos și chiar viclean, pe de altă parte mi s-a părut că nu a gestionat prea bine lucrurile și că a fost depășit de situație. 

Galeria de personaje e complexă, iar personajele sunt foarte bine conturate. E o carte plină de adrenalină, emoții, conflict de interese, suspans și situații neprevăzute, o poveste captivantă, cu personaje puternice, pe care le îndrăgești sau le detești, dar le simți „vii”, reale, iei parte la frământările și acțiunile lor, și ți-e imposibil să le încadrezi într-un tipar. Conflictul e profund, iar fiecare gest al personajelor are urmări semnificative asupra celorlalți, ca într-un joc de domino.

Unul din cele mai puternice personaje este împăratul, pe care l-am antipatizat profund. E prefăcut, răzbunător și malefic. Aproape că simți pericolul care plutește în jurul lui, ca și când stai în permanență cu sabia deasupra capului. Tu sau cei dragi ție, care vor plăti orice greșeală a ta! Kestrel va fi într-o asemenea situație, când un gest al ei se va răsfrânge dureros de crud asupra lui Arin.

Un alt personaj care mi-a displăcut a fost generalul Trajan, tatăl lui Kestrel. Dintr-un punct de vedere l-am înțeles, dar acțiunile lui, respectiv modul în care s-a purtat la final, când faptele lui Kestrel au ieșit la iveală, m-a revoltat. Veți vedea despre ce e vorba…

De Kestrel și de Arin mi-a plăcut, am empatizat cu fiecare în parte, fiecare era sincer în motivațiile și gândurile lui și în sentimentele față de celălalt. Ce nu mi-a plăcut a fost modul în care au interacționat, și asta mai ales din pricina lui Kestrel, chiar dacă i-am înțeles logica. A vrut să facă bine, chiar devenind pe ascuns spionul lui Tensen la curtea împăratului (sub numele de Molia, datorită modului în care transmitea informațiile, punând o molie pe rama unui anumit tablou din galerie), dar nu a ieșit nimic bine până la urmă.

Și în acest volum, muzica e ingredientul magic, iar scenele în care Kestrel cântă la pian te transpun parcă în atmosfera lor, lăsând muzica să te învăluie… E ca o lumină într-o mare de întuneric.

Un personaj interesant este Verex, prințul Valoriei și logodnicul lui Kestrel. E un tânăr sensibil, o victimă la rândul lui, îndrăgostit de Richa, prințesa dacrană ce fusese răpită de când era un copil, iar acum era sclavă la palat.
Vorbind de Dacra, vom ajunge acolo însoțindu-l pe Arin, care va merge pentru a căuta aliați în lupta împotriva Valoriei. După cum am mai spus, pacea era foarte fragilă și condiționată de supunere și biruri care lăsau populația din teritoriile respective muritoare de foame.

Cum va fi primit Arin în Dacra, și dacă va reuși să încheie alianța, rămâne să descoperiți singuri. Aceasta e una din cele mai interesante părți ale cărții, iar Roshar, fratele Rishei, unul din cele mai aparte personaje.
„Filonul” fantasy e dat de teritoriile imaginare în care se petrece acțiunea și de popoarele/ civilizațiile la fel, imaginare. Altfel, povestea ar putea să fi fost reală. Povestea unui popor cotropit și cucerit și a cuceritorilor săi.

O carte de acțiune ce se petrece pe fondul războiului și a urmărilor acestuia. Mașinațiunile politice, alianțele, excesele de tot felul, multă cruzime, răzbunare și trădare – de toate acestea vom avea parte în acest volum. O adevărată epopee, care te cucerește prin felul fascinant în care e redată, te atrage în lumea ei, te fascinează cu personajele ei și cu întâmplările cărora aceștia le fac față, cu trăirile și zbuciumul lor interior.  Ca o istorie care se scrie sub ochii tăi… 

Dacă nunta regală va avea loc, care este prețul trădării, și cum va evolua relația dintre personaje, vă invit să descoperiți singuri. Finalul este foarte dramatic și ne face să stăm ca pe jar în așteptarea volumului următor.

”Cineva o zguduia. Kestrel își aduse aminte că era gardianul. Își aminti că era a optsprezecea aniversare a ei. Râse, înecându-se, imaginându-și-l pe împărat cum explica tuturor absența ei de la recital. Crezu că râdea, dar sunetul se toci apoi. Sunetul îi zgâria gâtul. Fața ei era umedă. Lacrimile îi înțepară buzele. 

Gardianul o lovi pe Kestrel peste față. 

– Te-am întrebat ce i-ai dat.

Kestrel scuipă sânge.

– Nimic, îi spuse gardianului. Se gândi la tatăl ei, se gândi la Arin, și-și murmură ultima minciună: Nu i-am dat nimic.”

Cartea Trădarea câștigătorului  de Marie Rutkoski poate fi comandată de pe site-ul Editurii Corint, ca și de pe librăriile on-line elefant.ro, libris.ro, librarie.net