Ultimul tren spre Istanbul de Ayse Kulin, Editura Nemira – recenzie

Ultimul tren spre Istanbul

(Nefes Nefese – 2002)

 Ayşe Kulin

Editura Nemira

Colectia Damen Tango

Nr. pagini: 352

Traducator: Cristina Craciun

An aparitie: 2018

Ayșe Kulin este una dintre cele mai citite autoare din Turcia de azi. Volumele ei s-au vândut în milioane de exemplare datorită artei sale de a așterne pe hârtie povești captivante despre ființa umană și puterea ei de a ieși la lumină.

Printre romanele sale, care au fost traduse în multe țări, se numără Trandafirul de la Sarajevo, Dragostea în exil sau Fără țară. Autoarea, care locuiește la Istanbul împreună cu familia, are o bună experiență și în domeniul cinematografiei, semnând numeroase scenarii de film și emisiuni de televiziune.

Volumul Ultimul tren spre Istanbul a fost tradus în 23 de limbi și recompensat cu Premiul Roma în Italia și Premiul pentru Cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European.

Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei, fiul arătos al unui medic evreu. Numai că Franța e invadată de nazișți.

În timp, cei doi îndrăgostiți aflați în exil descoperă că nimic – nici războiul, nici politică și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Împreună străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violente. În căutarea libertății, riscă tot.

De la Ankara la Paris, Cairo și Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste și o lecție despre cum să-ți urmezi propriul drum.

Ayse Kulin, una dintre cele mai citite autoare ale Turciei, a scris un roman strălucit folosind metodele romanului istoric. Povestea ei, cuprinzând mai multe fire narative, bogată în personaje, arată o mare abilitate. Te ține cu sufletul la gură până la sfârșit și merită o ecranizare. Se recomandă călduros! – Historical Novel Review

Ultimul tren spre Istanbul

Pentru mine anul 2018 a fost plin de noutăți literare. Când spun acest lucru nu mă refer strict la aparițiile editoriale ci, mai degrabă, la tematica acestora. Până acum, am evitat cărțile cu şi despre întâmplări din timpul Primului sau Celui de al doilea Razboi Mondial, dar, cum nimic nu e întâmplător, în ultimele luni tocmai astfel de povești am întâlnit.

Ultimul tren spre Istanbul de Ayşe Kulin este un alt exemplu în acest sens. Este o carte intensă, dramatică datorită poveștii – pe care, de altfel, am savurat-o – ce se desfășoară în timpul Celui de al Doilea Război Mondial. Este o lecție de istorie dar și de viață. Filă cu filă citită, mai duci cu tine însuți, ca cititor, pe lângă trăiri și emoții care mai de care mai puternice și bulversante, și părți dintr-un trecut ce nu este al tău dar, totuși, este. Ciudat, nu? Poate că da, poate că nu! Depinde de fiecare, din ce punct de vedere privește. Știți care este frumusețea? Nu trebuie să trăiești în trecut, ci doar in prezent și să privești înainte. Trecutul nu se uită, dar îl poți lăsa în urmă. Poți învăța ceva din el. Dar, în același timp, trebuie să lupți, cu teamă, cu curaj, cu durere chiar, dar mai ales cu speranță, pentru un viitor mai bun.

Ultimul tren spre Istanbul ne învață o astfel de lecție. Autoarea ne prezintă povestea de dragoste dintre Selva și Rafael în contextul unei perioade tulburi, înfricoșătoare, din istoria omenirii, ne prezintă evenimente tragice, ne aduce în prim plan tipologii umane variate, dar mai ales creionează personajele fără a le înfrumuseța și ne lasă pe noi să le percepem așa cum simțim. Cel puțin, astfel, am perceput eu întreaga poveste.

Prietenie, invidie, răutate, gelozie, război, solidaritate dar mai ales iubire, pe toate le întâlnim în romanul lui Ayșe Kulin. Un aspect pozitiv al cărții este acela că scriitoarea s-a documentat foarte bine pentru a așterne pe hârtie o astfel de poveste. Deși este ficțiune, realitatea acelor vremuri se întrepătrunde, de multe ori, pe parcursul desfășurării evenimentelor.

Selva este o tânără musulmană, inteligentă, plină de inițiativă, ce se îndrăgostește de un coleg de la Universitate, Rafael, un tânăr remarcabil, arătos, îndrăgit de reprezentantele sexului feminin. La rândul lui, acesta nutrește sentimente puternice față de Selva dar este conștient că între ei nu poate fi nimic. De ce? Deși face parte dintr-o familie cu renume, fiu al unui medic cunoscut și apreciat, Rafael este evreu ceea ce era un impediment. În Turcia ar fi fost imposibilă o relație, cu atât mai mult, o căsătorie între acesta și o musulmană. Ceea ce tânărul nostru nu știe, este că Selva, ambițioasă și îndărătnică din fire, dar mai ales îndrăgostită nebunește de el, va lupta până la capăt pentru a-și apăra iubirea.

Aceasta, ajutată la început de sora sa, Sabiha, face eforturi imense de a rămâne fermă pe poziții, de a nu ceda presiunii familiei, mai ales șantajului emoțional la care o supun părinții. Pentru ea nu există discriminare, nu au importanță concepțiile sau prejudecățile celor din jur. Importante sunt sentimentele, bunătatea sufletului, curajul și tăria. De altfel, de alungul întâmplărilor, Selva nu se va dezice, nici în cele mai dramatice momente din viața sa, de ceea ce gândea cu adevărat, va dovedi aceeași tărie de caracter în orice moment.

Situația celor doi tineri era tristă și apăsătoare, nu doar datorită familiilor lor – chiar și Rafael are de luptat cu împotrivirea celor dragi lui – ci și datorită celor din jur. Răutățile gratuite, invidia, hărțuirile erau permanente, oriunde se aflau, chiar și la Universitate, chiar dacă învățau la facultăți diferite. Rafael este nevoit să renunțe la studii, tocmai pentru a aplana spiritele, dar Selva, nu va accepta situația și va proceda la fel.

” Mergea deseori să o ia pe Selva de la facultate sau, dacă avea timp, asista chiar la cursuri, ca să fie în preajma ei. Unii dintre ceilalți studenți, care remarcaseră, se luau de el fiindcă îndrăznea să curteze o fată musulmană. Unul o și admonestase pe Selva:

– În tot Istanbulul, n-ai găsit unul de religia ta?

Un alt student, de undeva din estul țării, îi zise:

– La mine acasă, ai fi fost împușcată pentru asta!

(…)

Amândoi erau supuși tot timpul hărțuirilor și agresiunilor. Până când, în final, după doi ani de facultate, Rafo se văzut nevoit să se retragă de la universitate. Selva era neconsolată. Rafo plecase din cauza ei. Începu să lipsească de la cursuri, iar până la sfârșitul anului, renunță și ea cu totul la facultate. „

Presați de toată lumea să se despartă, Selva ia atitudine: îi cere lui Rafael să se căsătorească dacă într-adevăr și el își dorește cu adevărat acest lucru. Sincer, pe Rafael l-am perceput ca o fire mai slabă. I-am înțeles timiditatea, reticența dar au fost momente când pur și simplu, Selva lua inițiativa, deși era nevoie de o atitudine bărbătească.

Sabiha a fost cea care a încurajat-o de la început pe Selva să se apropie de Rafo, a susținut-o în continuarea relației, ceea ce i-a dat acesteia din urmă un plus de încredere și tărie în a-și păstra o atitudine fermă în fața familiei. Selva nu știa însă că Sabiha nu făcea nimic din bunăvoință sau din bunătate. Și atunci de ce toată această șaradă?

Totuși, la aflarea veștii că sora sa și Rafael se vor căsători, Sabiha simte totul ca pe o lovitură cruntă, ba mai mult, din acel moment totul în jurul ei capătă un alt sens, și nu unul bun. Cum de este posibil ca o tânără frumoasă, inteligentă, căsătorită cu un tânăr cu o carieră promițătoare în diplomația turcă, să se simtă atât de pierdută, de îndurerată în condițiile în care, de la început, tot ce și-a dorit a fost să-și îndepărteze sora?

„Pe drumul spre casă, Sabiha simți brusc o durere ascuțită ca și cum cineva i-ar fi înfipt un cuțit în piept. Sora pe care fusese geloasă atâția ani dispăruse în norii negrii ai fumului de tren. (…) Dar în mod ciudat, în loc să se simtă ușurată, Sabiha era copleșită de o tristețe de neconsolat. „

Ironic, nu? Ani de zile să îți dorești cu ardoare ceva iar atunci când, în sfârșit, ți se îndeplinește dorința, sufletul să îți fie trist și pustiit. Tristă și goală va fi viața Sabihei din acest moment. Nici măcar propriul copil nu îi va aduce fericirea sau liniștea mult dorită.

Poveștile celor două surori se întrepătrund pe tot parcursul evenimentelor, autoarea reușind să ne sensibilizeze nu doar datorită întâmplărilor dramatice prin care trec eroii noștri, ci și datorită subiectelor sensibile tratate: depresia, singuratatea, lipsa de comunicare în familie, lipsa afecțiunii materne.

Odată căsătoriți, Selva și Rafo, pleacă la Paris pentru a-și trăi iubirea în liniște, departe de cei care le erau împotrivă, privind înainte cu încredere, chiar dacă în sufletul lor tot timpul se va da o luptă cruntă cu sentimentele de neputință, tristețe, nostalgie.

Din păcate, izbucnirea războiului avea să le zdruncine din temelii existența. Știau că va fi greu, că nimic nu va mai fi la fel, dar în nici un moment nu și-au închipuit cât de cruntă și incertă le va fi viața. Din momentul în care Hitler începe lupta pentru nimicirea evreilor,  Rafo și Selva își duc viața pe muchie de cuțit, sunt prinși, ca într-o pânză de păianjen, fără veste, din care nu se știe dacă vor supraviețui sau nu. Teroarea lor este cu atât mai mare cu cât acum sunt responsabili și pentru un nou suflet : băiețelul lor.

” Ajunsese să trăiască la Marsilia, fără pașaport și ca simplu angajat, deși plătise să fie asociat în afacere. Era cu adevărat un individ lamentabil. Unul care se temea să îi facă fiului său circumcizie și care putea, în orice clipă, să fie smuls de lângă soția și fiul lui și trimis într-un lagăr. Risca să fie condamnat la moarte, deși nu comisese nici o crimă. Putea să fie trimis la eșafod fără nici un proces. Da, se așteptase să fie greu, dar nu prevăzuse nimic de felul acesta! „

Puțin spus „nu prevăzuse” . Aveau să treacă prin momente cumplite, aveau să fie martori la scene crunte, umilitoare, aveau să își plângă cunoscuți și necunoscuți. De ce? Toate din dorința malefică a unui om lipsit de conștiință. În tot acest timp, Selva dă dovadă de un curaj imens. Are o forță interioară ce o face să fie admirată și apreciată de cei din jur. Personal, am îndrăgit-o enorm pe Selva, am văzut în ea femeia puternică care nu se dă bătută, care știe ce își dorește de la viață și este capabilă să își înfrunte destinul. Iar Selva, cu siguranţă, știa ce își dorește.

„Nimeni nu se așteptase să înceteze lecțiile, dar, de la începutul invaziei, pe 11noiembrie, Selva adoptase un nou rol: să își ocrotească soțul, atât de mult cât putea. Soțul pe care ea îl convinsese să emigreze în Franța, aruncând-ul, astfel, fără voie, în groapa leilor. „

De multe ori mi s-a părut că Rafo nu a înțeles gravitatea situației lor, de aici și împotrivirea lui în fața eforturilor soției sale, dar mai ales nu a apreciat-o pe Selva așa cum ar fi trebuit. De multe ori, mi s-a părut un personaj pasiv.

” – Aud și eu zgomotele, scumpo. Stai liniștită, mă ascund imediat. Dacă o ții tot așa, o să-ți pierzi mințile.

– Și dacă într-o zi intră peste tine fără să îți dai seama?

– Trebuie să continuăm să ne trăim viața normal. Nu uita că există un kismet al fiecăruia dintre noi. Eu nu sunt musulman, dar cred in soartă mai mult decât tine.

– Și dacă o să te aresteze, Rafo?

– N-ar îndrăzni. Datorită ție, avem în sfârșit pașapoarte turcești. „

Dar ce era normal în acele vremuri? Teroarea de zi cu zi? Frica de a ieși pe stradă? Neputința in fața cruzimii soldaților germani? Pentru evreii turci, un pașaport turcesc însemna o oarecare siguranță. Dar orice era posibil. Consulii turci făceau tot ce era omenesc pentru a-și salva cetățenii. În acele vremuri, Turcia a știut să lupte pentru semenii săi, a știut să nu se lase intimidată de marile puteri deși situația politico-economică nu îi era favorabilă. Acesta este un fapt puțin știut in zilele noastre iar autoarea Ayșe Kulin aduce puțină lumină în acest sens.

„Doi soldați germani îi apucaseră brațele unui tânăr care urla din toți rărunchii. Un al treilea soldat îi dădea jos pantalonii. Cu o răbufnire de forță, tânărul se străduia să-i împiedice să-i tragă chiloții, dar în zadar. Selva închise ochii, strâns de tot. Când îi deschise din nou, germanii îl târau pe tânăr către un camion al armatei, în care îl aruncară. „

Nesiguranța zilei de mâine ia amploare, viitorul este tot mai sumbru, moment în care Selva decide să apeleze încă o dată la ajutorul consulilor turci. Este conștientă că doar prin ei are o șansă să se întoarcă acolo de unde a plecat, Turcia, chiar dacă știe că acasă nu o așteaptă nimeni. Să fie oare așa?

Din Turcia, Sabiha făcea eforturi imense să își ajute sora, chiar dacă pentru asta trebuia să se împotrivească soțului său, Macit, și tatălui, Fazil Reșat Pașa. Din păcate, lupta sa, de cele mai multe ori, era tacită sau ascunsă. Acționa pe la spate, fără știrea familiei, bazându-se pe prietenul și confidentul său, Tarik, acum viceconsul la Paris.

„Asta sunt eu, își spuse Sabiha rușinată. Exact cum a vrut tata. Educată și cu mintea deschisă, dar în sinea mea în continuare sclava presiunilor și ideilor de modă veche. O lașă care îl ațâță pe bărbatul de care este atrasă, dar nu poate merge mai departe. Tata și cu mine suntem absolut la fel. Nu și-a alungat el fiica doar pentru că s-a măritat cu Rafo? După ce se lăudase atâta vreme că e un om civilizat, al vremurilor moderne? „

În ciuda comportamentului său, de multe ori de neînțeles, am simpatizat-o pe Sabiha. În sinea ei, a știut tot timpul că legăturile de familie nu pot fi rupte. Sau cum se spune: „sângele apă nu se face”. Viața îi scoate în cale tentații la care nu s-ar fi gândit, nutrește sentimente variate dar, în final, va ști să facă alegerea potrivită. Sincer, mi-aș fi dorit o poveste mai amplă despre aceasta, fiind un personaj contradictoriu dar complex.

Cu ajutorul lui Tarik, prietenul surorii sale, Selva și familia ei, aveau o șansă de a ajunge acasă. De altfel, Tarik, Nazim – consul turc la Marsilia –  ajutați de câțiva prieteni buni, vor salva sute de persoane nevinovate, vor aduce puțină bucurie dar mai ales speranță în sufletele celor asupriți de naziști.

Guvernul turc își exprimase dorința de a salva viața evreilor turci motiv pentru care, la o dată neștiută, un tren urma să plece din Paris, ar fi străbătut Europa pentru ca, în final, să ajungă în Turcia, la Istanbul. Un singur vagon era destinat acestora. Pentru oricine ar fi întrebat, dar mai  ales pentru nemți, acesta era plin cu cetățeni turci blocați în Europa devastată de  război.

Din acest moment începe o cursă contra cronometru, iar eforturile celor implicați sunt tot mai mari și riscante. Selva nu se lasă mai prejos. Este hotărâtă să se implice și ea chiar dacă, uneori, atitudinea ei nu este pe placul soțului. Este dispusă să riște știind că există și cea mai mică șansă de reușită. Astfel, nu se dă în lături să falsifice pașapoarte știind că acestea ar putea salva viața unor evrei. Chiar dacă pentru ea aceștia erau străini, fiecare avea o poveste, un trecut, toți aveau un suflet, dar mai ales aveau nevoie de o șansă.

„Întinseseră pașapoartele peste tot în bucătărie. Selva lipea fotografiile, iar Margot le fixa apasându-le cu fierul de călcat. Cele mai multe fuseseră emise de către statul turc pentru studenți. Acum, ele îndepărtau pozele inițiale, înlocuindu-le cu cele ale evreilor. Cei care erau mai în vârstă foloseau alte pașapoarte oferite de organizație. „

Călătoria cu trenul va fi riscantă, plină de peripeții, dramatică chiar, fiecare ducând cu sine vise, durere, iubire dar mai ales speranță. Călătoreau la un loc bărbați și femei, tineri, vârstnici și copii. Nu conta religia, naționalitatea. Toți erau la fel. Toți aveau un singur țel. Salvarea.

Cum se va termina însă totul? Vor simți gustul libertății toți cei din „vagonul speranței”? Se vor regăsi cele două surori ? Va putea Selva să își strângă în brațe părinții? Va primi într-un final iertarea tatălui mult iubit? Toate acestea dar și multe alte momente pline de încărcătură emoțională le veți afla dacă citiți cartea.

Călătoria cu Ultimul tren spre Istanbul a fost una plăcută, plină de emoție și sensibilitate. Dar aș fi vrut ceva mai mult. As fi vrut mai mult suspans, povestea de iubire dintre Selva și Rafo mai detaliată, mai mult accent pe sentimentele lor.

Cartea poate fi citită cu ușurință datorită stilului de scriere simplu dar sensibil. O recomand cu drag celor care iubesc cărțile de ficțiune istorică, și nu numai. Este o povestea frumoasă, plină de învățăminte pe care vă invit să le descoperiți singuri citind cartea.