Ultimul viking de O. G. Arion, Editura Librex – recenzie

Ultimul viking

O.G. Arion

Editura Librex

• Seria Nemuritor:

1. Ultimul viking 

2. Te voi găsi – recenzia 

3. Dincolo de timp – recenzia 

4. Prin cenuşa de visuri – recenzia

               5. Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești – recenzia

Cartea a apărut inițial la Editura Lider, după care a fost reeditată la Editura Librex, iar apoi la Editura UP.

Despre autoare (informații preluate de pe blogul personal al autoarei:

https://serianemuritor.wordpress.com/

Fiecare dintre noi poate deveni protagonistul unei aventuri incredibile. Acesta se pare că este principiul de la care a pornit autoarea în momentul în care şi-a construit personajele , făcându-le să traiasca si să evolueze în această fantezie urbană.
Născută şi crescută într-o familie conservatoare şi cu principii riguroase, dar având în acelaşi timp experienţa unei copilării pe care ea însăşi o descrie ca fiind “magică”, O. G. Arion surprinde în paginile cărţii sale, prima dintr-o serie intitulată “Nemuritor”, o lume fantastică şi misterioasă, populată de creaturi magice, creaturi pe care nu o dată ne-am fi dorit să le putem întâlni în viaţa reală. Combinaţia interesantă dintre realitate şi fantezie, acompaniată de umorul debordant şi de schimbările dramatice de situaţie fac din “Ultimul viking” o lectură captivantă şi savuroasă.
Deşi a terminat Facultatea de Drept, autoarea nu a profesat decât foarte puţin, preferând o viaţă boemă, motivată de satisfacţii personale unei cariere în mediul juridic şi acceptând provocări profesionale dintre cele mai neobişnuite, ca de exemplu postul de decorator floral sau cel de manager de cafenea.
În prezent locuieşte în Bucureşti împreună cu soţul său şi cu cele două pisici – Tomi şi Nera – care, aşa cum ne-a mărturisit vor fi personajele centrale ale unui nou proiect şi anume o carte pentru copii.

Am avut privilegiul de a o cunoaște pe autoare la Gaudeamus, cu ocazia lansării cărții Ultimul viking. Tonică, amuzantă, bună organizatoare, plină de idei care mai de care mai inventive, cu un aer boem, Oana te cucerește de la prima vedere, molipsindu-te cu buna ei dispoziție.

Vă dați seama ce surpriză plăcută am avut, încă de la primele pagini, când am descoperit spiritul autoarei în Victoria, eroina cărții. Firea ai pragmatică, atitudinea ei neînfricată, capacitatea de a se replia imediat, în situații care pe oricine altcineva l-ar fi făcut să clacheze, replicile și gândurile ei, delicios de amuzante, m-au dus imediat cu gândul la Oana, astfel că pe tot parcursul cărții îi auzeam parcă aievea vocea la toate replicile eroinei.

Deși știam destul de bine acțiunea cărții, întrucât sora mea Oli a făcut prima recenzie a acestei cărți, înainte de lansare, nimic nu se compară cu experiența de a descoperi cartea pagină cu pagină, rând cu rând. Am început să citesc cartea destul de târziu, după o zi obositoare. De la primele pagini, am fost absorbită în acțiunea cărții, nu îmi mai venea să o las din mână. În cele din urmă, oboseala m-a răpus și am adormit, dar cred că subconștientul mi-a dat deșteptarea dimineața devreme și am reușit să o termin înainte de a pleca la serviciu. Cred că vă dați seama cât de mult mi-a plăcut.

Personajele principale ale cărții se conturează destul de repede.

Victoria Grey este o tânără crescută și educată în încântătoarea tradiție sudistă, care renunță la meseria de medic veterinar pentru a se dedica transformării unei mici cafenele vechi, cumpărată de la bunicul ei, situată într-un orășel tipic american de pe coasta de est. Cu multă meticulozitate, pune la punct ultimele detalii înaintea lansării oficiale.

”În ansamblu reușisem să obțin aspectul general pe care îl dorisem, acela de cafenea-bibliotecă-magazin de decorațiuni.”

Ceea ce va urma în acea seară va schimba radical cursul vieții Victoriei, iar lumea, așa cum o știa ea, va înceta să existe.

”Treptat, am descoperit că lumea, așa cum o cunoșteam eu, lumea în care evoluasem și mă formasem până la vârsta de douăzeci și nouă de ani era doar o mică parte a unui întreg, că sistemul meu de valori era eronat, iar eu, Victoria, nu eram decât ”o coincidență” în cadrul unui plan complex, plan pe care eram obligată acum să îl urmez, împotriva voinței mele. Tot ceea ce considerasem ficțiune se dovedea a fi parte a realității, o realitate plină de creaturi supranaturale, legende și ritualuri.”

Plecând de la cafenea, la intrarea în gangul care ducea în spatele clădirii, găsește un om grav rănit, care îi moare în brațe, nu înainte de a-i da o monedă misterioasă.

”Ei nu trebuie să…, trase aer în piept și gemu din pricina durerii, apoi continuă, ei nu trebuie să știe unde este… doar lupul…”

Este momentul să facem cunoștință cu un alt personaj principal, detectivul Liam O’Rilley, venit să investigheze moartea suspectă.

”Era înalt și bine făcut, cu un corp care ar fi putut ajunge în paginile revistelor de modă la secțiunea ”lenjerie intimă”. Puteam să pariez că arată super în slip. Dar tot acest farmec masculin pe care îl degaja, de la ochii de culoarea alunei și până la mâinile elegante, cu degete subțiri și nervoase, era diminuat de expresia dură și de atitudinea superioară pe care o afișa în mod agresiv”

La petrecerea de la lansarea cafenelei, un alt personaj principal – Arrio Raul, intră în scenă.

”Era înalt și avea cel mai negru păr pe care îl văzusem vreodată, știți, nuanța aceea de negru care bate în albastru. Și era ondulat, aproape prea perfect ca să pară real. Destul de lung cât să-i încadreze fața, se răsucea în bucle spre ceafă. Eram de-a dreptul invidioasă în acel moment, pentru că părea nedrept ca un bărbat să aibă asemenea păr. Iar ochii – oh, îl uram de-a binelea -, ochii lui aveau cea mai pură nuanță de bleu-argintiu. La naiba, arăta ca desprins de pe copertele romanelor de dragoste despre nobili galanți și domnițe neajutorate.”

Ajunsă acasă târziu, curiozitatea nu-i dă pace Victoriei, care vrea să se uite mai bine la monedă.

,,Obosită am strâns moneda în palmă, murmurând în sinea mea: ”Oricum, chestia asta îmi aparține, deocamdată, până când îmi voi da seama ce trebuie să fac.” Și atunci s-a petrecut un lucru ciudat: am simțit o căldură stranie învăluindu-mi mână urcând în sus pe braț, iar metalul a devenit fierbinte. ”Ce mama dracului!”, am țipat și i-am dat drumul pe covor, apoi m-am repezit după ea, dar moneda părea normală, lucind stins în lumina veiozei . Cred că oficial o iau razna, m-am gratulat eu și cu grijă am înfășurat moneda înapoi în batista pătată de sânge și am vârât-o sub saltea.”

Moneda era impregnată cu magie, iar efectele ei asupra Victoriei vor fi dramatice! Vă veți lămuri în carte despre ce este vorba.

Detectivul Liam O’Rilley o invită pe Victoria într-o vizită la părinții lui. La întoarcere, intrând în apartament, Victoria are parte de o imagine cutremurătoare:

”Arrio stătea aplecat asupra unei femei cu părul negru, pe jumătate întinsă pe covor, zbătându-se sălbatic și strigând ceva într-o limbă necunoscută. Chiar în acea secundă se auzi un pârâit înfricoșător și femeia amuți, capul atârnându-i într-un mod nefiresc, parcă desprins de restul corpului. Arrio s-a întors spre mine. Nu mai avea ochi albastru argintii, ci întunecați, și fața îi era schimonosită, ca o mască îngrozitoare și grotescă. Avea gura deschisă într-un rânjet înfiorător și doi canini lungi, ca de fiară, scânteiară alb.”

M-am amuzat citind reacția Victoriei la un asemenea șoc.

”Am considerat că era timpul să leșin puțin. Și chiar am făcut-o, căzând ca un copac retezat”

La trezirea din leșin află că Arrio se născuse la Cordoba, în anul 1723, iar la vârsta de treizeci și patru de ani, fiind rănit de moarte, fusese transformat în vampir. Departe de a-i face rău, o salvase practic pe Victoria de la moarte, întrucât femeia cu părul negru, care era de fapt o selkie – un spirit al apelor, venise să o ucidă. Pentru a o proteja, Arrio se mută practic în apartamentul ei.

În curând cunoaștem un alt personaj principal, prieten cu Arrio, Ian Tomasson, cel de la care vine și titlul volumului, care este de fapt “ultimul viking, singurul din neamul său care reușise să învingă moartea”, un bărbat înalt, cu păr blond-cenușiu, cu o barbă blondă, tăiată scurt și îngrijit, cu ochi pătrunzători, incredibil de verzi.

Victoria află și povestea lui. Ian era fiul lui Egill Skallagrimson și se născuse în anul 953. În urma unui blestem, fusese numit păstrătorul unui cufăr de argint, primind o brățară de argint care îi asigura nemurirea.

Reacția Victoriei te face să zâmbești. Departe de a fi copleșită de situație, acceptă cu ușurință o realitate mitică.

”Ascultam fascinantă povestea incredibilă a lui Egill și comorii sale. Cuvinte ca ”nemurire” și ”blestem” mi se păreau acum firești. Voiam să știu mai multe. Tot.”

În continuare, Victoria află informații incredibile despre cele nouă lumi fantastice: Asgard – cetatea zeilor care au creat lumea, Vanaheim – tărâmul zeilor Vanir, zeii naturii și ai fertilității, lumea elfilor, lumea piticilor, lumea giganților, lumea focului etern, lumea morților, condusă de zeița Hel, fiica lui Loki, lumea de gheață și Midgard, lumea de mijloc, cea a oamenilor.

Mai mult, Ian era un berserker, adică un vârcolac ce se putea transforma în lup, urs sau taur.

Aventurile care urmează sunt spectaculoase, eroina ajunge să lupte pentru supraviețuire, având alături pe cei trei bărbați neînfricați, fiind atrasă fără voia ei într-o confruntare în care forțe puternice se înfruntă, vor fi momente de-a dreptul dramatice, dar avem parte și de o frumoasă și incendiară poveste de dragoste.

Cartea este scrisă într-un stil lejer și se citește cu ușurință. Personajele principale sunt bine conturate, sunt descrise în amănunțime, îți poți face cu ușurință o imagine mentala a lor. Eu i-am îndrăgit nespus atât pe Victoria, cât și pe cei trei bărbați – Liam, Arrio și Ian. Mă bucur că seria are anunțate cinci volume, abia aștept să descopăr aventurile lor în viitoarele volume, și sper ca autoarea să găsească câte o parteneră pe măsură și pentru cei doi bărbați, rămași singuri deocamdată (nu vă dezvălui pe cine a ales Victoria).

Acțiunea este presărată din loc in loc cu replici pline de umor, care fac deliciul cărții.

 “Nu știu ce credeți voi, dar eu mă simt mult mai încrezătoare atunci cănd port ceva draguț”

”Zău așa, schimbările astea de dispoziție erau cam îngrijorătoare, dar, ce să-i faci, o fată are dreptul să fie frustrată din când în când.”

”Să fii nemuritor era mișto!”

”Preferam de o mie de ori să fiu previzibilă decât nefericită.”

M-a amuzat la culme citind reacția lui Liberace, pisica Victoriei, în preajma lui Ian, care ați reținut ce era. Cei care aveți pisici știți reacția acestora în preajma unui câine

”Liberace scuipa furios din cutia de plastic.

– Nu cred că este cel mai mare admirator al meu, zâmbi Ian, punând cutia jos.”

Finalul ne deschide calea spre al doilea volum al seriei. Mi-a fost foarte greu să mă despart de personaje și nu pot decât sa sper că lansarea celui de-al doilea volum va urma cât mai curând!

Felicitări, Oana Arion! Nota 10 pentru carte!

Cărțile autoarei O. G. Arion pot fi comandate pe libris.ro, librarie.net

Recenzii cărți O.G. Arion

Recenzii și prezentări cărți autori români