Un călător printre secole – John Boyne – Editura RAO
Un călător printre secole
(A Traveler at the Gates of Wisdom – 2020)
John Boyne
Editura RAO
An apariție: 2021
Nr. pagini: 528
Traducator: Gabriel Stoian
John Boyne este un scriitor irlandez contemporan, născut la Dublin pe 30 aprilie 1971. A scris până în prezent peste zece romane pentru adulți și cinci pentru copii și s-a bucurat de traducerea cărților sale în peste 50 de limbi. A obținut doctoratul la Universitatea East din Anglia. Cartea sa Băiatul cu pijamale în dungi s-a vândut în întreaga lume în peste 2,5 milioane de exemplare și a fost ecranizată în 2008 de compania Miramax.
Povestea începe cu o familie. Pentru început, aceasta este compusă dintr-un tată, o mamă și doi fii. Unul dintre băieți are sângele tatălui, celălalt a moștenit talentul mamei. Unul pleacă, celălalt
rămâne. Pe parcurs, vor întâlni și alte personaje care le vor marca destinul.
Acesta este doar începutul. Poveștile lor se vor încrucișa și se vor dezvolta pe parcursul a două mii de ani. Se vor întâlni din nou și din nou, la momente diferite și în locuri diferite.
Din Palestina și până în zorii primului mileniu, călătorind de-a lungul a cincizeci de țări și îndreptându-se către o viață printre stele.
Lumea se va schimba în jurul lor, dar ei vor rămâne la fel.
One Comment
Geo
De trecut în wishlist!