Ursul și privighetoarea de Katherine Arden, Editura Young Art – recenzie

Ursul și privighetoarea

(The Bear and the Nightingale – 2017)

Katherine Arden

Editura Young Art

Traducere: Cătălina Stanislav

Nr. de pagini: 400

An apariție: 2018

• Seria Winternight

1. Ursul și privighetoarea – The Bear and the Nightingale – 2017

2. Fata din turn – The Girl in the Tower – 2017 – recenzie

3. The Winter of the Witch – 2019 – recenzie

În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

Ursul şi privighetoarea e mai mult decât un basm – e o incursiune într-o lume în care o tânără fată se maturizează, îşi ascultă instinctul şi refuză să se supună „destinului femeilor”, într-o epocă în care acestea nu puteau decât să-şi slujească bărbatul şi gospodăria.

Voi începe să scriu despre „Ursul și privighetoarea”, de Katherine Arden, făcând o mărturisire. În copilărie, am pătruns în lumea cărților și a lecturii, în general, datorită poveștilor. Primele mele lecturi au fost Poveștile nemuritoare, apoi basme românești, rusești, japoneze sau italiene, legende nativ-americane, irlandeze și orice alte componente ale folclorului lumii.

Basmele rusești au avut întotdeauna un loc aparte în inima mea, iar spre marea mea bucurie, când am deschis această carte și am început să citesc, m-am trezit într-un spațiu pe jumătate istoric, pe jumătate mitic, populat de oameni și de ființele mitologice despre care am auzit în copilărie și pe care le regăsesc cu familiaritate și încântare.

Încă de la primele pagini, te împresoară magia cu care autoarea a impregnat filă după filă, trezindu-te în nordul Rusiei medievale, alături de familia lui Piotr Vladimirovici, într-un cadru natural dominat de pădurile semețe de brazi, omăt și cer adânc, necuprins. Piotr este un nobil al vremii, care trăiește într-o zonă de relativă sălbăticie, în mijlocul naturii.

El are cinci copii cu soția lui Marina, însă nașterea celui de-al cincilea copil, o fiică pe nume Vasilisa, precum eroina basmelor rusești, a costat-o pe Marina viața. Marina se trăgea dintr-o mamă cu puteri și și-a dorit enorm să transmită aceste puteri unuia dintre copiii săi, chiar și cu prețul vieții, fiindcă lumea avea nevoie de prezența Vasilisei.

În serile lungi ale aprigului sezon rece, toată familia se aduna în bucătăria de iarnă, unde duduia măreața sobă tipic rusească. Acolo, pe sobă, dormeau cei mai tineri și cei mai în vârstă, iar bătrâna Dunia, cea care fusese doica Marinei istorisea celor strânși în jurul ei povești vechi, despre Morozko, regele iernii și al morții.

Vasilisa Petrovna a crescut ca o fată pe jumătate sălbatică – ale ei erau peregrinările prin pădure, pe pajiști și pe lângă râu și lacuri, crescând în mijlocul naturii și știind să recunoască vechile spirite, chyerti. Majoritatea oamenilor nu pot vedea aceste spirite, însă știu că sunt acolo și le respectă prezența, lăsând mici ofrande de pâine și lapte, mai ales pentru domovoi, spiritul vetrei sau vazila, spiritul cailor. Vasea însă le vede, inclusiv pe cele sălbatice, din pădure: rusalka, leșîul sau vodianoy, le cunoaște și le înțelege.

Piotr călătorește la Moscova, împreună cu cei doi fii ai săi mai mari, Kolea și Sașa, la curtea Marelui Cneaz, Ivan Krasnii. Soția lui fusese sora vitregă a acestuia, dar după această vizită lucrurile se schimbă mult. Astfel este aranjată o căsătorie între fiica sa mai mare Olga, și prințul Vladimir, nepotul cneazului, dar el însuși se întoarce cu o mireasă, cu Anna Ivanovna, fiică a cneazului însuși, o femeie plină de angoasă care vede spiritele și le consideră demoni. Visul ei ar fi fost mănăstirea, însă tatăl său are alte planuri și i-o oferă cumnatului văduv, Piotr. Sașa, un tânăr curajos și priceput, este fermecat de mănăstirea Lavra și va pleca acolo, pentru a-și dedica viața Domnului și sabia vărului Dimitri Ivanovici. Odată cu acest alai vine în Lesnaia Zemlia, teritoriul lui Piotr, un preot cu părul de aur, Konstantin, pictor de icoane și un preferat al poporului, pe care cneazul Ivan îl vrea departe de Moscova. În timpul acelei călătorii, Piotr are o confruntare cu un personaj ciudat, un bărbat alb ca neaua, cu păr negru și ochi albaștri, o prezență atemporală care îi lasă viața lui Kolea, numai cu condiția de a-i fi oferit un colier de la el, Vasilisei. Piotr acceptă târgul pentru viața fiului său, însă odată ajuns acasă, îi dă colierul Duniei, ca să i-l ofere ea Vasiei, la timpul potrivit.

Timpul se scurge, Anna Ivanovna îi dăruiește încă o fiică lui Piotr, pe Irina cea gingașă. Vasea crește și devine din ce în ce mai curajoasă și mai intensă. Konstantin nu o privește cu ochi buni, după cum nu agreează nici micile daruri lăsate de săteni spiritelor. El începe să inoculeze în ei frica de mânia lui Dumnezeu, iar oamenii, care până atunci trăiseră în armonie atât cu credința creștină, cât și cu vechile tradiții, încep să slăbească aceste legături ancestrale. Anna Ivanovna îl sprijină, crezând că astfel va scăpa de viziunile care o chinuie și pe care nu a putut niciodată să le accepte, spre deosebire de Vasilisa.

Spiritele protectoare încep să-și piardă puterile, iar în sălbăticie o forță întunecată se trezește. Vasea întâlnise în copilărie, lângă un stejar noduros, un om ciudat cu un singur ochi, o prezență sinistră, fiind luată de lângă el de același bărbat misterios, cel cu ochi albaștri de gheață, care călărește o iapă albă. Destinul ei e legat de al lor, fiindcă află că aceia sunt doi frați, în același timp inamici: Ursul, forța întunecată a fricii și a disperării și Morozko, demonul înghețului sau Moartea.

Când vechile pravile încep să se prăbușească, puterea Ursului începe să crească, morții încep să mișune prin noapte, iar întreaga comunitate omenească se află în pericol. Numai Morozko îl poate ține în frâu pe Urs, dar nu singur. Vasilisa descoperă că este o piesă-cheie în războiul dintre aceste forțe, iar întreaga ei familie e cuprinsă în această luptă. Cine e privighetoarea? Ce însoțitor găsește tânăra Vasea?

Acesta este unul dinte acele romane de debut pe care nu le poți numi altfel decât uluitoare. „O poveste magică ce-ți va tăia răsuflarea”, scrie mare sub titlul acestei ediții. Ei bine, da, nu e cu nimic exagerat. Katherine Arden a reușit să dea lumină unei povești complexe, un fantasy medieval, magic, întunecat și plin de viață. A alăturat străluciri și umbre și a plasat personaje splendid create într-un decor cu adevărat de basm rusesc. Descrierile fascinează, atmosfera este redată la superlativ.

Vasea este eroina principală, o fată ale cărei puteri s-au manifestat discret încă din copilărie, dar care încep să fie din ce în ce mai mari, însă ea nu este doar o fată care a moștenit magia prin sânge, are o personalitate puternică, diferită de a fetelor din vremea ei. Vasea este un spirit liber, ca natura însăși, și nu acceptă să fie dată înspre căsătorie ca un bun pentru folosința unui bărbat, dar nici să fie închisă după zidurile unei mănăstiri. Întâlnirea ei cu Morozko este începutul unor aventuri extraordinare, al unor revelații și al unor înfruntări teribile.

Coperta cartonată, frumos colorată face trimitere la lumea basmelor ruseșți, traducerea nu este cea mai inspirată, dar am întâlnit și altele mai slabe. Nu pot să mă pronunț cu certitudine până nu voi fi citit originalul. Povestea, în schimb, merită pe deplin, o recomand cu multă căldură.

Dacă iubiți un fantasy de calitate, poveștile vechi și aventurile palpitante, nu ratați această lectură, primul volum din trilogia Winternight.

„A trecut un timp; ea nu știa cât de mult. Pădurea se făcea mai deasă și ascundea stelele. Luna se ridica tot mai sus și arunca umbre, apoi veneau norii și lăsau pădurea în întuneric. Vasea a mers până când a început să i se facă somn, și apoi teroarea de a adormi a forțat-o din nou să rămână trează. A luat-o spre nord, spre est și spre sud iar.

Noaptea trecea și Vasea tremura în timp ce mergea. Îi clănțăneau dinții. Degetele de la picioare i-au amorțit, în ciuda cizmelor grele. O mică parte din ea credea – spera – că o să găsească ajutor în pădure. Destin – magie. Sperase că va veni Pasărea de Foc sau Calul cu Coamă de Aur sau corbul care era de fapt un prinț… ce fată prostuță ești, să crezi în basme. Pădurea, în timpul iernii, era indiferentă față de femei și bărbați; chyertii dormeau iarna și nu exista niciun prinț-corb.”

„ – Te-am mai văzut înainte, a spus ea.

– Eu vin odată cu zăpada, a spus el. Vin atunci când mor oamenii.

Îl recunoștea. Îl recunoscuse din momentul în care mâna lui a prins-o pe a ei.

– Sunt pe moarte?

– Probabil.

A pus o mână rece sub falca ei. Vasea și-a simțit inima bubuind pe degetele lui. Apoi, dintr-odată, a lovit-o durerea. Nu îi mai ajungea aerul; s-a lăsat în genunchi. În sânge păreau să se formeze cioburi de cristal. El a îngenuncheat cu ea. Karaciun, s-a gândit Vasea. Morozko, demonul înghețului. Moartea, e moartea. O să mă găsească înghețată în zăpadă, ca pe fata din poveste.”

Cartea Ursul și privighetoarea de Katherine Arden poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți fantasy

Recenzii și prezentări cărți Editura Art