Uşa care se deschide de Ovidiu Bufnilă, Editura Berg

UȘA CARE SE DESCHIDE

OVIDIU BUFNILA

Editura BERG

Anul apariției: 2018

Bundle Collection

Nr. pagini: 231

Ovidiu Bufnila (n.15 august 1957, Târgu Ocna, județul Bacău), este un prozator și eseist român de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galați, promoția 1981. Ovidiu Bufnila publică eseuri despre imagine și ficțiune în reviste și publicații din România și străinătate: Cronica, Tribuna, Magazin, Magazin Internațional, România literară, Cronica Română, Ateneu, Convorbiri literare, String, Nautilius, Paradox, Helion, Ziarul de duminică, Contrapunct, Opinia studențească, Dialog, Jurnalul SF, Gazeta SF, Supernova, Univers, Fantastic Magazin, Vatra, Arc, ArtPanorama, Jurnalul de imagine, Ziarul de Bacău, Ing., Deșteptarea, Știință și tehnică, Ultima oră, Monitorul de Bacău, Telegraf, Libertatea, Luceafărul, Manager Club, Jurnalul de Imagine, Orientări, Ficțiuni Omnibooks, Calende, Agora, Argus, Taj Mahal (India), The Blooter (USA), Curierul Național etc. Antologii la editurile: Nemira, Mediatech, Dacia, Junimea, Știință și Tehnică, Albatros etc. Publică în reviste digitale în: USA, Rusia, Anglia, Argentina, Italia, Australia, India, Danemarca, România, Olanda, Franța, Marea Britanie, Lituania, Ungaria, Brazilia, Canada, China etc.

Ovidiu Bufnila, scriitor multiplu premiat atât în ţară cât şi în străinătate, este un veteran al SF-ului românesc, încântând multe generații cu povestirile sale. Cartea de față este un volum de povestiri, energizant și puternic, care descrie un univers profund, alert și original pe care vă invit să îl descoperiți.

Doar o frântură din cele 77 de povestiri science-fiction pe care trebuie să le descoperi singur !

Un volum de povestiri care cuprinde universul de la un capăt la altul …

”A vâjâit pe deasupra orășelului nostru ieri dimineață. Eu tocmai îmi cumpăram o lunetă de mare putere, când am auzit aeroplanul trecând razant peste acoperișuri. Adevărul e că nu mai văzusem așa ceva. Ce pilot curajos trebuie să fie, mi-am zis eu, începând să zbor prin curte. Chiar am zburat, jur pe onoarea mea! Adică e un fel de a spune, e așa o imaginară de-a mea. Ce, n-ați mai auzit termenul acesta? Dar ce, eu nu am voie să inventez măcar acolo, un cuvânt? Păi limba se îmbogățește continuu prin frecușul zilnic, prin înamorare și încurajare, prin experiență academică sau reflecție filozofică! Cuvintele se văluresc de nebune așa cum, în profunzimea lucrurilor neștiute, membranele celulare se văluresc fără de oprire, ghidușe și de neînțeles.” (Aeroplanul)

”Poate că toate lucrurile se întâmplă aici și acum. Nu există nici trecut, nici viitor. Și atunci eu mă repet pe mine în fiecare zi, eu fiind realitatea?! Hm. Atunci mă pot juca în toate felurile, nu-i așa?! Pot inventa personaje, întâmplări, tot felul de lumi. Dar în ce fel mă gândesc la ele? Eu sunt gândul meu?
-Ce e cu tine?
– Mă gândesc dacă eu sunt gândul meu.
-Te ții de prostii, astăzi?
– E un fel de a spune.
– Mai bine ai fi atent la stopuri!
– Dar ce înseamnă să fii atent, draga mea?
– E simplu. Înseamnă să fii prezent la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.
– Dar dacă eu sunt cel care generează realitatea? Atunci problema atenției nu s-ar mai pune, nu? Zi că nu-i așa !” (Aici și acum)

”Ce facem astăzi? Cum ne începem ziua? Cum ne sfârșim ziua? Ce de întrebări ne punem! Ce fel de griji avem? Ce fel de gânduri? Oare toți oamenii din lume își pun întrebări? Sau nu? Și dacă nu, ce întrebări își pun oamenii? Se întreabă de exemplu de ce-ar trebui să o ducă așa cum o duc. Se întreabă dacă vor avea ce mânca mâine. Se pot întreba, de exemplu, de ce merg prost lucrurile. Și cine le face să meargă prost. Sunt multe lucruri de îndreptat. Târgoveții să nu mai fure la cântar. Politicienii să nu mai mintă. Hoții să nu mai fure. Vai, vai, nu e oare o utopie? Să fim atâta de naivi și lipsiți de experiență? Dar cum se acumulează experiența? Din frecușul vieții, să zicem.” (Astăzi)

”Să zbori cu un avion de hârtie pare o nebunie, o joacă, poate mai mult. Ar zice lumea că ești sărit de pe fix. Dar sunt oare lucrurile așa cum par? Poate cineva să stăvilească imaginația unui om? De ce ar face-o? Oh, motive sunt multe. Care ar fi acestea? Depinde acum, de fiecare om. Dar oare ce se întâmplă în sufletul omului, acolo în adânc? În ce fel palpită celulele? De ce palpită? Ce anume le însuflețește? Și de ce vor celulele să zboare prin văzduh? Ce anume le determină? Sau e doar o idee a noastră și ele nu vor asta!” (Aviatorul)

”Lumina! Lumina! Lumina! Cine a stins lumina? Cine a îndrăznit să stingă lumina tocmai acum? Atenție! Scările sunt alunecoase. Cum care scări? Păi, scările. Nu le-ați văzut când era aprinsă lumina? Dar unde vă uitați cu toții? Sunt chiar acolo, în față. Sunt frumos colorate în portocaliu. Nu ați știut de ele? Ah, da, aveți dreptate. Pe întunericul ăsta nu poți vedea dacă scările sunt roșii, albastre sau portocalii. Dar poți simți culorile. Nu mai spune! E adevărat? Chiar putem simți culorile? Păi, sigur că da. Așa cum poți echivala un gust cu un miros. Și asta vorbește despre felul de a fi al universului.” (Becul Portocaliu)