Vara coiotului de Mimi Thebo, Editura BOOKLET – recenzie

Vara coiotului

(Coyote Summer – 2017)

Mimi Thebo

Editura: BOOKLET

Colectie: ForTeen

An aparitie: 2022

Traducător: Claudia Draganoiu

Ediție bilingvă engleză – română

Mimi Thebo este o scriitoare americană care trăiește și lucrează în Regatul Unit. Cele mai recente și de succes cărți ale ei au fost pentru copii. Ursoaica din vis/Dreaming the Bear a fost nominalizat la medalia Carnegie din 2017.

La paisprezece ani, Jules a ajuns într-un punct critic în viața ei. În urmă cu un an, a ratat ocazia de a deveni o balerină profesionistă, iar de curând a fost exmatriculată. Mama ei ia o hotărâre drastică: o trimite pe fată în Kansas, să locuiască la o mătușa. Jules trăiește experiența ca pe un exil. În pustietatea rurală a Kansasului, viața ei capătă nu doar un alt conținut, ci și un alt ritm, unul atât de molcom, încât timpul pare să curgă invers, spre trecut.

Cartea Vara coiotului de Mimi Thebo poate fi comandată pe Libris

Vara coiotului este o minunată carte pentru adolescenți, atât povestea în sine și lecțiile de viață transmise, cât și faptul că, fiind într-o ediție bilingvă română-engleză, constituie un mijloc ideal de perfecționare a limbii engleze. Mimi Thebo are un stil de scriere prietenos și plin de căldură, iar lectura acestei cărți mi-a mers la suflet.

Protagonista cărții, Jules, este o adolescentă de paisprezece ani, ajunsă într-un punct critic din tânăra ei viață. După ce a suferit un eșec, ratând înscrierea la o faimoasă școală de balet, parcă toată existența ei a luat-o la vale. A început să fie un copil-problemă, în cele din urmă dfiind exmatriculată de la școală pentru o faptă cu consecințe grave. La fel de grav era faptul că Jules nu considera că e răspunzătoare. În disperare de cauză, mama ei o trimite pe Jules la mătușa ei, în America, într-un mediu complet diferit de ce a trăit până acum: la o fermă destul de izolată din Kansas, unde viața are un alt ritm și pare condusă de alte reguli și valori.

Jules era revoltată, se simțea neînțeleasă și neîndreptățită, dar, de fapt, experiența avută în acea vară în Kansas a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla. Învățând să respecte regulile din casa mătușii sale, inclusiv să-i respecte și să țină cont de cei din jur, sa pună osul la treabă (întrucât fiecare din casă muncea și contribuia într-un fel), făcându-și prieteni noi, total diferiți de cei de la școala ei de fițe din Anglia, Jules începe treptat să se descopere pe sine, să-și descopere originile și moștenirea genetică, să se maturizeze. Iar întâlnirea cu un coiot singuratic a făcut-o să vadă lumea înconjurătoare într-o altă lumină. Era de parcă, în ciuda faptului că muncea mai mult decât înainte, parcă viața luase un răgaz. Jules nu știa cât de frumoasă poate fi natura, pajiștile cu flori, întinderile nesfârșite cu coame verzi și domoale…

Mătușa ei, sora mamei, era o persoană aspră, dar corectă și iubitoare. Și, mai ales, era prezentă și implicată în educația lui Jules, ceea ce a făcut diferența. Nu că mama ei n-o iubea, dar era prea prinsă cu propria carieră, neglijând, fără să vrea, nevoile afective ale fiicei sale în formare.

Vă invit să petreceți o vară în Kansas, să descoperiți tot ce a trăit Jules în acel loc atât de îndepărtat de casa ei, unde a mers fără voia ei, plină de reticență și furie, dar pe care a ajuns să-l iubească și să-l considere de asemenea ”acasă”.

O carte luminoasă, plină de emoție și lecții de viață, pe care o recomand cu mult drag!

Fragment din carte:

”Pe la jumătatea autostrăzii M4 mama și-a închis telefonul. Abia dacă îmi spusese două vorbe de când venise după mine la școală în dimineața aceea și nici pe mine nu mă lăsase să vorbesc. Eram într o mașină mare și neagră cu Ștefan la volan. Roțile se învârteau în surdină pe asfaltul umed. Puteam să aud cum respir.

Mama nu își închidea telefonul decât din două motive: să se joace cu mine sau să-mi facă morală. Știam că numai la o partidă de bingo nu se gândea.

Pe fereastră vedeam perindîndu-se dealuri verzi, domoale. Oi. Un corb luându-și zborul de pe un gard viu. Un cer plumburiu apăsător. Vârful unei biserici, apoi treptat restul ei, cu case joase, cenușii, îngrămădite în jur. Într-un cuvânt, Anglia.

M-am întors să mă uit la mama care și încrucișase brațele. Ochii ei albaștri erau strălucitori și severi și mai întunecați decât fuseseră în biroul directorului. Își mușca buza de jos.

– N-a fost vina mea, am încercat eu să-i explic din nou, dar ea a ridicat o mână îngrijită.

Așa face ea, și-o azvârle dintr-o dată în sus și în același timp își înclină puțin capul. Când mama își ridică mâna așa, se încheie orice discuție.

M-am potolit cu explicațiile.

Nu-i păsa nimănui. Nici directorul nu fusese interesat, motiv pentru care mă și exmatriculase. Din cauza asta veniseră mama și șoferul companiei să mă ia la jumătatea semestrului. Și pentru că îi făcusem pe mama și pe Ștefan să vină să mă ia, aveam să mă aleg cu o predică.

Uram predicile mamei. Toate începeau la fel: ”când eram eu mică, în Kansas…” În sfârșit, mama mi-a vorbit.

– Când eram eu mică, în Kansas, a spus ea.

Am oftat. Asta e, nu m-am putut abține. Și mi-a aruncat o privire care ar fi putut topi sticla de la fereastră. (…)

În timp ce mașina gonea pe autostradă îmi tot netezeam fusta uniformei peste genunchi, încercând să mă simt tristă.

Numai că, de fapt, abia așteptam să mă întorc la casa noastră din inima Londrei. Patru etaje luxoase. Jocurile mele. Camera cu televizorul. Jacuzziul meu. Prăjiturile Martei. Fericire. Gata cu trezitul la șase dimineața. Gata cu certatul pentru cea mai mică greșeală. După ce am trecut de ieșirea spre Slough, mama și-a venit în sfîrșit fire și a spus:

– Și tu trebuie să înveți că acțiunile tale au consecințe. (…)

Nu mai știu ce să mă fac cu tine.

Mama nu știuse niciodată ce să facă cu mine. De asta toată copilăria mă lăsase pe mâna altora. Fusesem o surpriză, o greșeală, un inconvenient de când mă știam.

– Așadar, te trimit acolo unde știu că ai să primești ce-ți trebuie. Te trimit acasă, în Kansas.

– POFTIM?

Am țipat înainte să mă gândesc. Eram atât de îngrozită, încât pur și simplu… Doamne, ce-aș fi vrut să nu fi țipat. Ce tâmpenie, să țipi la mama. Când țipi la ea, fața mamei împietrește brusc într-o expresie de nepătruns. M-am uitat la ea și deja se întâmplase. Avea sprâncenele încruntate și între ochi îi apăruse cuta aia adâncă, adâncă.

– Nu, am implorat-o eu. Te rog, nu, deși știam după fața ei că era deja prea târziu.

– Nici măcar nu ai fost acolo, spuse mama cu o voce fermă, cristalină și veselă.

Dispăruse în spatele măștii ei profesionale.Nnimic nu trecea de masca aia.”

Cartea Vara coiotului de Mimi Thebo poate fi comandată pe Libris

Recenzii și prezentări cărți bilingve