Verity de Colleen Hoover, Editura Epica – recenzie

Verity

(Verity – 2018)

Colleen Hoover

Editura Epica

Traducere: Cristina Buzoianu

Nr. de pagini: 336

An apariție: 2019

Colleen Hoover este o îndrăgită autoare de romane, dintre care nu mai puțin de zece figurează pe listele de bestselleruri New York Times. Mai multe dintre acestea sunt traduse în limba română la Editura Epica:  Hopeless. Fără speranță, Slam, din dragoste pentru Layken, Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii, Confess, Speranța pierdută și Totul se termină cu noi.

Lowen este o scriitoare debutantă, cu mari dificultăți financiare. De aceea, când Jeremy, soțul celebrei autoare Verity Crawford, îi propune să completeze seria de romane pe care soția lui, grav vătămată într-un accident, nu mai este capabilă s-o ducă la bun sfârșit, Lowen nu poate să refuze oferta. Astfel, ajunge la reședința Crawford, cu intenția de a sta câteva zile — atât cât să caute prin haoticul birou al lui Verity orice notițe și posibile schițe de care ar avea nevoie ca să înceapă să scrie următoarele romane. Dar cu cât petrece mai mult timp împreună cu Jeremy, cu atât mai puțin se grăbește să plece. În biroul soției, Lowen găsește un manuscris ascuns. O autobiografie conținând mărturii îngrozitoare, inclusiv adevărul din spatele evenimentelor care le-au distrus familia. Adevăr care, dacă i-ar ajunge la cunoștință lui Jeremy, l-ar zdrobi complet pe tatăl deja îndurerat. Lowen decide să păstreze secretul despre manuscris, îngăduindu-i lui Jeremy să continue să creadă că Verity este nevinovată. Însă pe măsură ce sentimentele lui Lowen pentru tatăl și soțul devotat se adâncesc, ea începe să se întrebe dacă a nu-i dezvălui și lui ce-a aflat este în interesul ei.

Colleen Hoover este una din autoarele mele preferate. Toate cărțile ei traduse la noi m-au încântat, astfel că nu am putut rezista tentației de a citi noua ei carte apărută la Editura Epica, imediat ce am găsit-o pe stoc la Libris.

Verity a constituit pentru mine o adevărată surpriză, fiind total diferită ca stil față de cărțile ei precedente. Scriitorii de geniu pot aborda genuri din registre complet diferite, cu același talent. După ce ne-a impresionat cu mai multe romane din genul young-adult, Colleen Hoover s-a dovedit o adevărată maestră a genului thriller, cu tente psihologice.

Verity este un thriller fascinant, cu o intrigă originală, în care suspansul, romantismul, erotismul și misterul se împletesc într-un amestec deosebit de captivant. Eu nu am putut să las cartea din mână până când nu am terminat-o.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lowen, o tânără scriitoare în vârstă de treizeci și doi de ani, aflată într-un moment de dificultate al vieții, fiind împovărată de mari datorii financiare.

Printr-un concurs de împrejurări și câteva coincidențe bizare, Lowen semnează un contract pentru a continua o serie de romane, toate scrise la persoana întâi din perspectiva personajului negativ, întrucât autoarea acesteia, Verity Crawford, era în comă în urma unui accident. Însă, după ce ajunge la reședința acesteia pentru a se documenta, se petrec mai multe evenimente tulburătoare. Lowen află că tragedia lovise familia Crawford de mai multe ori în trecut. Cei doi soți avuseseră două gemene, care muriseră la vârsta de nouă ani la doar câteva luni una după alta, prima din cauza unei șoc anafilactic, fiind alergică la alune, iar cealaltă se înecase. La câteva zile după moartea celei de-a doua fiice, Verity intrase cu mașina într-un copac. Accident sau tentativă de sinucidere?

În momentul în care Lowen găsește un manuscris autobiografic scris de Verity, curiozitatea o îndeamnă să îl citească. Ceea ce descoperă acolo este dincolo de orice închipuire, bulversând-o pe Lowen, pe măsură ce citește despre iubirea obsesivă a lui Verity față de soțul ei, aceasta fiind geloasă inclusiv pe proprii copii pentru că acaparau atenția tatălui lor!

Pe măsura trecerii timpului, Lowen este tot mai impresionată de Jeremy, soțul lui Verity, admirându-i acestuia altruismul, bunătatea și iubirea nesfârșită față de unicul copil care-i rămăsese – Crew, în vârstă de cinci ani. Nici Jeremy nu pare imun la prezența lui Lowen, mărturisindu-i la un moment dat acesteia că simte față de ea o conexiune sufletească mai puternică decât a simțit vreodată față de propria soție, pe care nu a înțeles-o niciodată prea bine. În scurt timp, Lowen și Jeremy nu mai pot rezista atracției dintre ei, devenind iubiți.

Mai multe întâmplări ciudate o alertează pe Lowen. Câteva imagini furate cu colțul ochiului, plus alte câteva neconcordanțe bizare, o fac pe aceasta să suspecteze că Verity nu era de fapt în comă, ci era perfect capabilă să se miște, ba chiar își manipula propriul copil, cu care comunica în secret. În ce scop?

În plus, noile informații aflate din jurnalul autobiografic o neliniștesc profund pe Lowen, care este pusă în fața deciziei dificile de a-i spune lui Jeremy bănuielile ei și a-i arăta manuscrisul pentru a-l convinge.

Finalul cărții m-a năucit complet. Deși am așteptat puțin timp să mi se limpezească impresiile, sunt tot confuză.

Părerea mea este că autoarea nu a ales întâmplător titlul cărții – Verity (adevăr), pentru că ne-a oferit orice în carte, mai puțin adevărul. De altfel, și coperta mi se pare foarte bine aleasă, sugerând o dualitate.

La sfârșitul cărții, mă simțeam de parcă eram un jurat care trebuia să pronunțe o sentință – vinovat sau nevinovat? Atât acuzarea, cât și apărarea își terminaseră pledoariile, nu mai era nimic de adăugat, dar eu nu puteam să mă decid, întrucât simțeam că îmi lipsea o informație esențială, dar care nu avea să-mi mai fie oferită niciodată.

Ce este cel mai tulburător este că, în funcție de verdictul dat, o altă faptă din trecut putea căpăta cu totul alte valențe, de-a dreptul bulversante, ridicând noi dileme morale și grade de vinovăție.

Autoarea atrage atenția la distincția dintre autori și personajele create de ei. De multe ori, publicul cititor ajunge să-l identifice pe autor cu personajul pe care l-a creat, la fel cum se întâmplă adesea și în cazul actorilor.

În același timp, actul creației este unul foarte sensibil și nu se poate spune exact unde este granița până la care poate merge imaginația fără a intra în sfera patologicului.

Pe măsură ce intri în pielea personajului negativ, pentru a-l reda cât mai veridic, apare adesea un efect de bumerang, acel personaj negativ reușind cumva să-și extindă influența în viața reală, fie tulburând puterea de percepție a creatorului său, fie ”consumându-l” pe interior.  Se întâmplă acest lucru și în cazul scritorilor, și în cazul actorilor.

Un caz celebru este cel al actorului Heath Ledger, o legendă a generației sale, care s-a stins la doar 28 de ani, după ce ultimul său rol, Joker din filmul The Dark Night, l-a epuizat complet. Jokerul l-a fascinat complet pe Ledger, care a devenit obsedat de propriul său personaj. Actorul a mărturisit într-un interviu  cum s-a pregătit pentru rol: „Am stat într-o cameră de hotel din Londra cam o lună, m-am închis în ea și am creat un jurnal. Am încercat mai multe voci, pentru că era important să găsesc o voce și un râs caracteristic. Am mers mai mult înspre trăsăturile unui psihopat.” Într-adevăr, Heath Ledger a primit premiul Oscar pentru acest rol, însă post-mortem…

Problema cu manipularea realității este că la un moment dat nu mai știi nici tu ce e adevăr și ce e minciună. Despre capcanele memoriei am citit în mai multe cărți. În ”Creierul, povestea noastră”, David Eagleman ne atrage atenția că amintirile noastre nu sunt fidele. Ceea ce știm despre trecutul nostru nu este o înregistrare exactă, fiind, de fapt, o reconstrucție și, uneori, poate ajunge chiar o ficțiune. Când revedem cu ochii minții amintirile vieții noastre, ar trebui să fim conștienți că nu toate detaliile pe care ni le aducem aminte sunt corecte.  E.O. Chirovici a speculat din plin acest adevăr dovedit științific în romanul său ”Cartea secretelor”.

Tocmai de aceea, în ciuda întorsăturii spectaculoase de situație din final, eu nu am fost convinsă care era, de fapt, adevărul.

”Singura întrebare care rămâne este: care adevăr a fost manipulat, de fapt?”

Totuși, indiferent de concluzia trasă în privința vinovăției sau nevinovăției unui personaj, nu am putut să nu mă gândesc la faptul că multe din evenimentele din trecut s-au întâmplat de parcă personajul fictiv creat de acesta a reușit cumva să răzbată din paginile manuscrisului și să-și distrugă creatorul. Te trec fiorii…

Pe de altă parte, cartea este și despre iubire – atât despre iubirea pasională, care poate ajunge însă și până la obsesie, dar și despre iubirea pură, necondiționată, pentru care ai fi dispus la orice sacrificii. Când crezi că viața persoanei pe care o iubești mai mult decât orice pe lume este în pericol, poți fi capabil de gesturi extreme. De asemenea, poți ajunge să minți, fie și prin omisiune, pentru a-i asigura persoanei iubite liniștea sufletească, greu regăsită de aceasta, chiar dacă prin aceasta alegi să-ți împovărezi propriul suflet…

O carte deosebit de profundă, care ridică multe teme de gândire și pe care o recomand!

Cartea Verity de Colleen Hoover poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Colleen Hoover

Recenzii și prezentări cărți Editura Epica

Recenzii și prezentări cărți romantic-erotice

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister