Vrajit de Jill Barnett, Editura Miron – recenzie

Vrăjit de Jill Barnett

Titlul original: Bewitching
Editura: Miron
Anul aparitiei: înainte de 2000
Traducerea: Marinela Cojocaru
Număr de pagini: 446

„ Un roman de dragoste scris cu mult umor, minunat și absolut fascinant.”  -Today

” Nu scăpați acest roman – o lectura captivantă și țineți-o minte pe Jill Barnett– o nouă mare stea a genului.” – Romantic Times

” Cinci stele de aur! O lectură delicios de hazlie cu dialoguri extraordinar de spirituale.” – Sunday Times

O carte a cărei recenzie m-a incitat cu ceva timp în urmă și pe care mi-o doream foarte mult, care se găsește foarte greu… Surpriza a venit la începutul lunii Februarie când am primit cartea cadou din partea unor prietene foarte dragi mie! Mulțumesc Oli și Tyna!!!

„Există magie în aer, însă puțini o puteau vedea. În ochiul muritorului nu era decât o ploaie torențială, o arogantă furtună scoțiană care se abătea ca răsuflarea diavolului dinspre apele plumburii și zbuciumate din Sound of Mull. Fulgerele despicau întunericul miezului de noapte, iar tunetele urlau. Ploaia se revărsa din înaltul cerului și valurile mării se izbeau de uriașele roci de granit ale țărmului, împroșcând spuma albă spre stânca ascuțită pe care se afla Castelul Duart.”

Un castel vechi de șase sute de ani, cu o adevărată istorie între zidurile sale! Cu o sută de ani în urmă a fost cucerit de englezi cărora nu le păsa de castel, de ținut sau de măreția clanurilor din zonă.

” Castelul era acum gol, întunecat și părăsit.
Sau așa părea.
… Vrăjitoarele se treziseră.”

Printre ele și clanul MacQuarrie…tânăra  Joy împreună cu slujitorul ei castor Beezle și mătușa ei, o MacLean împreună cu Gabriel- pisoiul slujitor al acesteia…

Lecții de magie:

„- Fiecare cuvânt este de cea mai mare importanță… O parte a puterii vine din voce. Restul cere practică. Concentrare!”

Pe de altă parte, în Anglia, facem cunoștință cu Ducele de Belmore și cei doi prieteni ai săi: contele de Downe- Richard și Neil- Vicontele Seymour.

La intrarea în club o bătrână îi citește în palmă lui Alec, Ducele de Belmore:

” – Nu te vei însura cu fata cu care crezi, Alteță!”

Ci…

” – Cu următoarea fată pe care o vei întâlni, spuse ea cu o ciudată scăpărare în ochi. Ridică un deget și adăugă: Va avea câteva surprize pentru tine, de asta sunt convinsă.”

” – Nu te vei mai plictisi niciodată, Alteță! Niciodată!”

Vorbele unei bătrâne ce își dorește să câștige și ea un ban, nu-i așa? Dar, după cum timpul o va dovedi, are dreptate…

” – Dragă Alec,
Am crezut că pot să o fac, dar nu pot. Am crezut că pot trăi fără dragoste, pentru că în esență ești un om bun. Am crezut că-mi pot vinde bucuria pentru un titlu. Am crezut că pot fi practică alegând averea în locul fericirii.
Nu pot.
…. Cu regret, Juliet.”

Aceasta este scrisoarea pe care o primește de la logodnica lui, cu care ar fi trebuit să se căsătorească.
Se pare ca bătrâna chiar avea dreptate! Și nu a trecut decât vreo oră… Oare ce se va mai întâmpla de acum înainte? Va deveni Alec și mai rigid?

Să revenim…
Joy pleacă până la urmă în Surrey… sau cel puțin încearcă, după ce a reușit să ardă partea finala a vrăjii de călătorie…și astfel, se trezește peste Alec, care nu știe exact ce l-a lovit! Nimic dăunător, de asta vă pot asigura eu! Doar o vrăjitoare tânără cu probleme de concentrare!!!

O simplă călătorie cu caleașca spre han, este o adevărată aventură în compania lui Joy care se chinuie să-și aducă aminte vraja ca să ajungă în casa bunicii ei: copaci care cad pe drum deși nu bate vântul, ceață care se lasă brusc, trăsură ce merge ca urmărită de diavoli…și câte și mai câte… Sub nici o formă nu te plictisești!
Mai un ham nou făcut franjuri, o roată desprinsă… și într-un final Joy nu mai încearcă nici o vrajă. O face deoarece îi este frică că cineva ar putea fi rănit, ceea ce nu e de dorit.
Dar, ajunși la han, lucrurile se precipită, Joy este consultată de un medic și în minutele următoare sărutată…

” Mâinile îi prinseseră capul. Îi stăpâni gura, simțurile și îi oferi o mărturie a ceea ce însemna pasiunea adevărată.”

Și nu doar atât! E cerută în căsătorie de Alec. Asta da, decizie și acțiune neplanificate în prealabil!

” Și reuși. Dovedi că o putea determina pe Joyous Fiona MacQuarrie să uite cum se spune nu.”

Și așa, Joy se va căsători într-o oră! Rapid se poate mișca un duce când vrea!
O căsătorie făcută în grabă vine întotdeauna cu surprize mai mult sau mai puțin așteptate.

Nu mică i-a fost mirarea lui Alec când soția sa i-a spus că este vrăjitoare! Bineînțeles că n-a crezut-o. Asta, până să se vadă ridicat la doi metri deasupra podelei cu tot cu scaunul pe care stătea…
Uimire e puțin spus că se citea pe chipul lui. Mai degrabă oroare. Și părăsește camera oripilat, ocolind-o de departe, lăsând-o disperată și plângând.
Dimineața următoare îi spune că vor rămâne căsătoriți, dar când află că viitorii lor copii este posibil să fie și ei vrăjitori sau vrăjitoare, fuge mâncând pământul…pentru mai multe zile.
Și, nu-i doar atât! Închipuiți-vă cum e să ajungi acasă, să mergi pe acoperișul propriei case și să-ți găsești soția dansând alături de statui ce au prins viață și asta fără a mai pune la socoteală sabia care-i e lipită de gât și amenințarea cu moartea…
Iar cireașa de pe tort este scrisoarea prințului regent care-i spune că ar dori să-i cunoască soția!

Clar nu ai timp de plictiseală citind cartea! Este amuzantă datorită lui Joy și magiilor ei nereușite și pline de aventuri! Singurul lucru care lipsește este iubirea împărtășită, deși atracția reciprocă străbate la fiecare rând din carte.

Pe drumul spre Londra sunt prinși de o furtună de zăpadă, iar când se trezesc singuri într-o trăsură stricată în mijlocul pustiului înzăpezit, înghețați și fără nici un ajutor… Alec este de acord ca Joy să facă una din vrăjile ei pentru a-i ”zbârnâi” într-un han cald.
Toate bune și frumoase până aici. Joy face vraja, doar că în loc de han se trezesc în pădure, cu viforul în jurul lor și pe o pojghiță de gheață care bineînțeles că crapă și se trezește udă până la piele…
Ce să-i faci? Nu toate sunt așa cum te-ai fi așteptat! Până și vrăjitoarele mai dau rateuri!
Alec găsește hanul și într-un final ajung într-o cameră încălzită, la adăpost. Nu mai trebuie decât ca Joy să-și revină…

” Abia dacă mai exista viață în ea, nici vorbă de puteri magice. Și totuși simțea aceeași nevoie copleșitoare de a fi aproape de ea, un impuls irezistibil de a o atinge… Se însurase cu o vrăjitoare cu chip de înger.”

Am descoperit încă ceva amuzant:

” La cererea lui Neil, viconte Seymour, capitolul treisprezece a fost omis. Știți, aduce ghinion…”

În mijlocul pustiului, într-un han abandonat, doar ei doi… posibilități nenumărate! Fiecare încearcă să se facă util: să gătească, să mulgă vaci…și până la urmă, să se joace în zăpadă: mai mult Joy decât Alec.

O vacanță idilică, dragoste și petale de trandafiri, iar la final Joy strănutând și făcând să apară orice lucru la care se gândea în acel moment… haos, asta percepe Alec.
Într-un final, sunt salvați de servitori, care apar la han. Și odată porniți spre Londra, Alec se întreabă:

” Cum putea el să-i dea drumul în mijlocul Înaltei societăți? Nu știa cine va avea mai mare nevoie de protecție – ea sau ei.”

Este prezentată prințului și s-a descurcat! Dacă faptul că lămâii au fructe în plină iarnă și că prințul spune ~ cucurigu~ poate fi luat în considerare! Dar, spre sfârșitul balului, când îi vede pe Alec și Juliet stând de vorbă și află că ei doi ar fi trebuit să se căsătorească cu o zi înainte ca acesta să se însoare cu ea…pur și simplu este devastată, i se îneacă toate corăbiile…
Iar afară se pornește un vânt năpraznic și ploaia!
A doua seară, după ce merg la teatru împreună cu prințul – văd Macbeth, iar Joy a făcut dovada puterilor ei de vrăjitoare – se ceartă cu Alec, pe care-l ridică în aer și-i toarnă un pahar de coniac în cap, află de ce acesta s-a căsătorit cu ea:

” – Vrei să știi de ce m-am însurat cu tine? Bine. Îți voi spune. Pentru că Juliet nu s-a ținut de cuvânt, la naiba! Și-a bătut joc de mine! Nu suport ca cineva să-și bată joc de mine. M-am însurat cu tine pentru că aveam nevoie de o soție. Iar tu erai acolo, dornică și convenabilă.”

Teribil răspuns pentru Joy care chiar îl iubea! Dureros să constate că a fost amăgită, deși nu asta o doare, cât faptul că s-a lăsat amăgită cu bună știință, sau mai bine zis – din inocență și naivitate.

Ajunși la domeniul de la țară, e abandonată de soț care pleacă la vânătoare cu prietenii lui, și… primește vizita unui om ce-i comunică că soțul ei a devenit tutorele lui Stephen, cine-o fi și acesta?
Dar, când aleargă grăbită să cunoască copilul, descoperă cu o dureroasă uimire că acest copil era de fapt un adult cu minte de copil, închis într-un corp mutilat de boală…
Când Alec face cunoștință cu Stephen, constată cu stupoare că tatăl lui i-a ascuns existența propriului frate… Oare poate exista o durere mai mare ca aceasta?
Începe procesul lung și anevoios de integrare a lui Stephen în familie, și pe cât posibil în societate. Merg la sărbătoarea satului, unde Stephen reușește să se dea în spectacol– și asta fără ca măcar să fie conștient, ceea ce e și mai dureros. Dar, chiar dacă mintea acestuia este la nivelul unui copil, arată că are curaj atunci când salvează o fetiță de la a fi prinsă sub copitele cailor, chiar dacă își pune propria viață în pericol… E rănit grav, în pragul morții… Alec, îndurerat de ceea ce se întâmplă cu fratele său, o izgonește pe Joy, furibund. Iar aceasta, îi cere mătușii ei să îl salveze pe Stephen, cu orice preț.
Iar Joy dispare… de-a binelea!!!

O va găsi Alec…Vreodată!?
Va realiza că o iubește?
Doar finalul cărții ne poate spune!

Nota mea pentru carte este 10!