Delicatese Literare
Prezentari carti

Vrajitoarea adevarului de Susan Dennard, Editura Nemira

Vrăjitoarea adevărului

Susan Dennard

Editura Nemira

Nemira Young Adult

Titlu original: Truthwitch

Este primul volum al The Witchlands series – Tărâmul vrăjitorilor

 

Într-un continent aflat pe marginea războiului, două vrăjitoare dețin soarta acestuia în mâinile lor.
Tinerele vrăjitoare Safiya și Iseult şi-au făcut un obicei din a găsi necazuri. Dupa ce intră în dezacord cu un puternic Guildmaster și nemiloasa sa gardă de corp – un Bloodwitch, cele două prietene sunt forțate să își părăsească casa.
Safi trebuie să evite să fie capturată, indiferent ce trebuie să facă pentru asta, deoarece ea este o Truthwitch – Vrăjitoare a adevărului – rară, capabilă de a discerne adevărul de minciună. Mulți ar ucide pentru magia ei, deci trebuie să stea ascunsă – ca nu cumva să fie folosită în lupta dintre imperii.
Iar adevăratele puteri ale lui Iseult sunt ascunse chiar de ea însăși…
Într-o întâlnire întâmplătoare la Curte, Safi îl întâlnește pe prințul Merik, și îşi face din el un aliat. Cu toate acestea, ajutorul său nu îl poate încetini prea mult pe Bloodwitch, aflat foarte aproape de a pune mîna pe fete. Şi Safi, și Iseult îşi doresc libertatea, dar pericolul se află înaintea lor. Cu războiul care vine, tratate de pace şi alianţe rupte și o magie contagioasă ameninţând să zdrobească pământul, prietenii vor trebui să lupte contra împăraților și mercenarilor deopotrivă. Pentru că unii nu se vor opri de la nimic pentru a pune mâna pe o Vrăjitoare a adevărului.
– Pe toate porţile iadului, Iz! izbucni Safi, uitându-se pe ochean. Sunt câte patru gărzi pe fiecare rând. Opt ori patru face…
Faţa i se schimonosi. Cincisprezece, şaisprezece, şaptesprezece…
– Face treizeci şi doi, răspunse Iseult sec.
– Treizeci şi două de gărzi afurisite, cu treizeci şi două de arbalete afurisite, de trei ori mai mulţi!
Iseult se mulţumi să încuviinţeze din cap şi-și dădu la o parte gluga mantiei maronii. Lumina soarelui îi scăldă chipul. Era întocmai opusul lui Safi: avea părul negru ca noaptea, nu ca spicul de grâu, cum era al lui Safi, pielea îi era albă ca luna, nu bronzată ca a lui Safi, şi avea ochi căprui, nu albaştri ca ai lui Safi.
Ochi căprui, care acum o priveau pe Safi când Iseult îi luă ocheanul din mână.
– Urăsc să-ţi spun, dar am avut dreptate…
– Atunci, nu-mi spune!

truthwitch

8 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *