Zile fără sfârșit de Sebastian Barry, Editura Litera, Colecția Clasici contemporani – recenzie

Zile fără sfârșit

(Days Without End – 2016)

Sebastian Barry

Editura Litera

Colecția Clasici contemporani

Traducere: Oana Celia Gheorghiu

Nr. pagini: 285

An apariție: 2018

În vârstă de doar șaptesprezece ani, supraviețuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armată Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul sau de arme, John Cole, Thomas va luptă în războaiele împotrivă indienilor sioux și yurok și, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăți înfricoșătoare, aceste zile li se păr bărbaților extraordinar de intense, în ciudă ororilor la care sunt martori și la care iau parte.

Plasându-și acțiunea din Wyoming până în Tennessee, cartea lui Sebastian Barry este o capodoperă de atmosferă și limbaj. Poveste emoționantă despre doi bărbați și despre familia improvizată pe care și-o creează împreună cu Winona, o tânără sioux, Zile fără sfârșit este un portret expresiv și memorabil al celor mai cumpliți ani din istoria americană.

Zile fără sfârșit de Sebastian Barry a fost publicată de Editura Litera în cadrul colecției Clasici contemporani, care reunește scriitori contemporani premiați sau nominalizați la premii prestigioase literare. Nu pot să spun că, de-a lungul timpului, mi-au plăcut toate cărțile premiate pe care le-am citit, dar după această lectură, pot să afirm cu siguranță un lucru, cel puțin în ceea ce mă privește: romanul Zile fără sfârșit merită cu prisosință toate aprecierile.

Autorul irlandez Sebastian Barry reușește să aducă la viață o lume apusă, cea a Americii de Nord a secolului al nouăsprezecelea, cu toată nebunia și sălbăticia sa, sfâșiată de conflicte, de violență de toate felurile, aducând-o la lumină prin vocea lui Thomas McNulty, un erou pe care este greu să îl uiți și nici nu îți doreșți să o faci.

Thomas, un supraviețuitor al foametei irlandeze care i-a răpus întreaga familie, pornește din localitatea natală, Sligo, către America. Este greu de descris tot ceea ce el este nevoit să vadă, să trăiască pe acele nave ale deznădejdii, unde o sumedenie de oameni se îndreptau către ceea ce putea fi ultima lor șansă. Odată ajuns acolo, tânărul orfan dă piept cu tot felul de greutăți. Destinul îl aduce într-o zi față în față cu John Cole, un alt băiat doar puțin mai în vârstă, la fel de singur și flămând. Între cei doi se leagă o iubire autentică, pe toate planurile, care îi ajută să meargă mai departe.

Viața este foarte grea în acele vremuri, sprijin nu găsești pe toate drumurile, iar când domnul Noone le oferă șansa de a se deghiza în fete și de a dansa cu minerii, cei doi băieți nu ezită. Thomas descoperă că se pricepe bine la deghizările în femeie, iar lucrurile nu merg mai departe de dans și companie. O lume în care oameni osteniți, munciți din greu, uită puțin de problemele lor și de singurătate, în compania unor băieți deghizați în fete. Băieții însă cresc și nu mai pot să se deghizeze cu succes, mai ales John Cole cel chipeș. Astfel, ei iau drumul armatei Statelor Unite, singura soluție pentru mii de tineri, dintre care foarte mulți irlandezi ca și Thomas, fără alte oportunități de a se descurca.

Nu vă închipuiți că acești doi protagoniști sunt cumva prea efeminați pentru calea armelor. De fapt, se dovedesc iscusiți în luptă. Vedem prin ochii lui Thomas oroarea a tot ceea ce înseamnă conflict armat, luptele aprige cu indienii, soldate cu pierderi grele de ambele părți care duceau mereu la alte pierderi, survenite din acte de răzbunare. Un perpetuum mobile al crimei și al distrugerii, pe acest pământ unde atâtea neamuri se luptau pentru supraviețuire: nativii americani, coloniștii, imigranții de toate felurile, de la irlandezi până la chinezi, precum și sclavii negri.

Aflați la terminarea contractului lor militar cei doi tineri iau cu ei o fetiță indiană, rămasă orfană în urma luptelor dintre albi și nativi. O numesc Winona – ceea ce înseamnă „fiica mai mare”, ea fiind ruda unui șef de trib sioux. Întorși în civilie, îl regăsesc pe domnul Noone și încep iar cu deghizări ale lui Thomas și numere de teatru, formând o familie neobișnuită, dar legată de sentimente foarte puternice.

Vine și momentul războiului civil între Nord și Sud, iar John și Thomas trebuie să se întoarcă iarăși la meseria armelor, lăsând-o pe Winona în grija bătrânului McSweny, un negru care o învață carte.

Autorul este un iscusit povestitor al scenelor de luptă. Descrierile acestor scene sunt foarte elocvente, strigând parcă tot haosul și absurditatea războiului, totodată singura cale de urmat pentru zeci de mii de forțe prinse în acest joc mortal. Nu poți face altceva decât să supraviețuiești, încercând să faci ce trebuie, în măsura în care este posibil. Autorul descrie inclusiv experiența prizonieratului prin care trec protagoniștii, legăturile pe care și le formează în armată și starea de spirit a militarilor din acele timpuri. Sunt momente cutremurătoare, descrise cu simplitate de acest băiat din Sligo care a privit moartea în ochi încă de copil și apoi a mers mereu mai departe, supraviețuind, iubind în ciuda tuturor relelor. Războiul nu este ceva natural, nu este rațional, iar oamenii sunt în stare de orice în mijlocul unor împrejurări de acest gen.

Odată eliberați, Thomas, John și Winona merg la ferma unui vechi camarad de arme, Lige Magan, să locuiască cu el și să îl ajute la cultivarea tutunului. Ecourile vechilor întâmplări dramatice îi ajung însă și acolo, în Tennessee, iar încercările încă nu au luat sfârșit. Cât timp omul trăiește, are parte de fel de fel de încercări. E în natura lucrurilor.

Autorul aduce pe tapet tema războiului, îmbinând-o meșteșugit cu tema dragostei și a loialității. El construiește personaje remarcabile, cu lumini și umbre, cu bune și cu rele. Pur și simplu trăiești totul alături de Thomas, personajul-narator, dorindu-ți cu adevărat ca el și cei dragi lui să găsească un drum prin toată această dezlănțuire de forțe, de cele mai multe ori adverse.

Un roman remarcabil, al cărui mesaj își găsește ecou în orice vremuri. Un roman de cinci stele din cinci.

„Timpul nu era pe atunci ceva despre care ne gândeam că ar poseda un sfârșit, ci un lucru care avea să meargă la infinit, totul în repaus și oprit în clipele acelea. Greu de spus ce vreau să zic cu asta. Te uiți în urmă la anii nesfârșiți în care nu aveai niciodată acest gând. Asta fac eu acum, în timp ce scriu aceste cuvinte, în Tennessee. Mă gândesc la zilele fără sfârșit ale vieții mele. Și acum nu mai e așa. Mă întreb ce cuvinte am rostit la întâmplare în noaptea aceea, ce prostii vajnice am debitat, ce strigăte de bețivi am strigat, ce bucurie stupidă era în toate acestea și cum John Cole era doar tânăr atunci și mai chipeș decât oricine a existat vreodată. Tânăr, și asta nu avea să se schimbe niciodată. Inima sus și sufletul cântând.”

„Cum o să numărăm toate sufletele care se vor pierde în acest război? Tremur ca o ultimă frunză uscată pe o ramură în toiul iernii. Năucitor. Nu cred că am cunoscut două sute de suflete în viața mea și să le știu și numele. Sufletele nu sunt ca un fluviu uriaș și apoi, când vine moartea, sufletele să se verse în cascadă și în pământul de dedesubt. Sufletele nu sunt așa, dar războiul ăsta le cere să fie așa. Avem atâtea suflete de dat? Cum se poate? Pun aceste întrebări spațiilor goale dintre stejari. Trebuie să plec într-un minut și să schimb santinela de la postul 2. Pe loc repaus! Stați! Prezentați arm’! Pe loc repaus! Înainte marș!”

Cartea „Zile fără sfârșit” de Sebastian Barry poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Litera

Recenzii și prezentări cărți clasice