Zogru de Doina Ruști, Editura Litera, Colecția Carte Pentru Toți – recenzie

Zogru

Doina Ruști

Editura Litera

Colecția Carte Pentru Toți (CPT)

Nr. de pagini: 304

An apariție, ediția a III-a: 2022

Prefață: Raluca Andreescu

Doina Ruști este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane din România. A scris trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), după ce și-a căpătat consacrarea prin alte două romane de succes, cu miză socială: Fantoma din moară (2008) și Lizoanca la 11 ani(2009). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Logodnica (2017), Omulețul roșu (2010) ș.a, precum și proză scurtă.

Traduse în numeroase limbi de circulație, scrierile ei s-au bucurat de recenzii laudative în multe publicații internaționale. A primit, între altele, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (pentru Fantoma din moară) și Premiul Ion Creangă al Academiei Române (pentru Lizoanca). Este specialistă în simbologie, profesoară la Universitatea din București și scenaristă, membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune.

S-a născut în 1460 și a ajuns până în zilele noastre. E visător, voluntar, generos. E îndrăgostit. Dar și letal. Numele lui este Zogru.

Zogru este o făptură vecină cu silfii, cu elfii, cu spiridușii, cu kobolzii; dacă vreți, îl înrudim cu romanul gotic, dacă vreți, îl înrudim cu romanul fantastic, cu ceea ce înseamnă demonul în romanul rus. – Dan C. Mihăilescu

Plin de umor în unele secvențe, în altele tragic și feroce, uneori fantastic și luminos, ca o pictură de Chagall, ceea ce predomină în această poveste minunată este figura teribilei singurătăți în care se află spiritul uman lipsit de iubire. – Pedro Gandolfo, El Mercurio, Santiago de Chile

După ce am citit anterior trei romane semnate de Doina Ruști, anume „Manuscrisul fanariot”, „Mâța Vinerii” și „Paturi oculte”, a venit rândul uneia dintre primele creații ale sale, „Zogru”.

Deja o am încadrat-o pe autoare într-o mică societate de scriitori despre care pot să afirm cât se poate de sincer: aș citi, mă tentează, indiferent ce titlu poartă cartea respectivă. Pentru mine, este în primul rând o chestiune de stil și una cât se poate de subiectivă – îmi place stilul Doinei Ruști, iar acum, că am citit un roman publicat pentru prima dată cu 17 ani în urmă, cu atât mai mult.

Titlul e simplu și cuprinzător. Cine e Zogru? Din punctul meu de vedere, acum face parte din galeria personajelor non-umane îndrăgite. Un soi de spirit vampiric, o conștiință care poate migra dintr-un corp în altul, lăsând doar două mici găurele la baza gâtului. Apărut pe fața pământului în secolul al XV-lea, într-un spațiu bine delimitat, Zogru e legat de acest teritoriu și, mai ales, de locuitorii lui. Modul în care el se raportează la muritorii pe care îi vizitează este de-a dreptul înduioșător.

Primul om în care a intrat, mic, confuz și abia apărut, a fost Pampu, un slujitor de-al spătarului Gongea. I-a luat chipul și îl va purta chiar și după ce se va fi despărțit de acest tovarăș, alături de care a învățat atât de multe despre lume, și încă mai multe va avea de învățat apoi. Prins însă în poarta din lemn de platan a unei mănăstiri, va fi nevoit să îndure această închisoare magică timp de jumătate de secol. În această perioadă, oamenii cu care a avut de-a face în scurtul răgaz de timp petrecut în trupul lui Pampu au îmbătrânit, iar apoi au pierit, nu fără a lăsa urmași, care vor avea un rol foarte bine definit în povestea ce urmează. Trădătorul Ioniță și loialul Iscru își vor fi răspândit rădăcinile peste veacuri, mlădiță după mlădiță intersectându-se cu traiectoria lui Zogru cel eliberat din lemnul potrivnic. Am remarcat motivul arborelui cu proprietăți magice, regăsit ulterior în roșcovii fermecați din „Paturi oculte”, însă aici este doar un detaliu.

An după an, secol după secol, Zogru parcurge etapele istorice ale Țării Românești, intersectându-se cu figuri istorice celebre sau mai puțin celebre, spre deliciul cititorului, până în Bucureștiul contemporan, acest oraș atât de iubit și de cântat de către Doina Ruști. Un spirit neutru și haotic al pământului valah, tinde, ca orice e legat de natură și creație, spre echilibru și armonie. Nu are reguli după care să se conducă, iar limitările și le va descoperi curând. Iubirea nu îi e deloc, dar deloc străină. Intrat prima dată în corp de bărbat, aceasta este identitatea pe care și-o asumă, deși ulterior intră în orice corp dorește, mai puțin în unele care îl resping automat. După mai bine de jumătate de mileniu, încă mai există destule lucruri surprinzătoare în lume pentru Zogru.

La fel ca în „Paturi oculte”, avem de-a face cu două planuri temporale, unul din trecut iar altul ancorat în prezent. Precum în romanul amintit, partea din trecut m-a cucerit mai mult decât planul prezentului, asta poate și fiindcă Doina Ruști are un har. Întocmai ca vechii povestitori, transformă această artă în ceva magic și îmbracă tradiționalul ajuns banal în ochii contemporanilor într-o haină de supranatural, de misterios care are darul de a transporta pe loc cititorul într-un timp și spațiu la care nu au acces în mod obișnuit. Prezentul însuși, contemporanul se vede într-o lumină nouă. Întregul ansamblu mi-a amintit de scrierile altui povestitor înzestrat, W.B. Yeats, prin forța evocării unor fenomene stranii, dar palpabile, familiare, prinse parcă în însăși țesătura acestei lumi, așa cum e și Zogru.

Tinerii prezentului, Andrei Ionescu și Giulia, urmașii celor doi servitori de demult care au jucat un rol în povestea lui Zogru/Pampu, posedă în ființa lor unele însușiri de care nu au habar, dar care se manifestă spontan, mai ales în preajma spiritului ștrengar.

Un personaj aparte este Achile Vintilescu, omul-însemnat care, după tradiție, ar trebui să fie malefic, dar care are doar capacități senzoriale ample, în afara ariei de acoperire a muritorului de rând, reușind să îl vadă pe Zogru. Astfel, se leagă o prietenie neobișnuită, specială, așa cum acesta din urmă nu mai cunoscuse, poate, niciodată.

Totuși, marea forță care îl va transforma până la urmă pe Zogru, îi va defini destinul, este cea a iubirii.

„Zogru” este un roman care va satisface atât cititorul pasionat de istorie, cât și pe cel iubitor de fantastic, acestora adăugându-se omul zilelor noastre care nu rămâne indiferent la porția de mister pe care această lume o mai are încă, așteptând numai să se dezvăluie.

În 2005, când a apărut prima ediție a acestui roman, nu știam că autorii români contemporani pot scrie astfel, pot reînvia trecutul într-un mod jucăuș, inteligent, magic. Dacă aș fi știut, aș fi intrat mai curând în rândul celor care îndrăznesc să abordeze literatura română contemporană, ceea ce am făcut abia după mai bine de un deceniu. Cum se spune însă, mai bine mai târziu decât niciodată. Între timp, romanul a fost tradus în mai multe țări, unde s-a bucurat de succes, ceea ce atestă cele spuse mai sus.

Zogru merită descoperit oricând. Se va bucura, în mod sigur, să aibă noi prieteni care să-l înțeleagă.

„ – Acum nu mai ești Pampu, nu-i așa? Cine ești, de fapt? a întrebat ea, scoțând din dantele o cruce cât un gândac.

Întrebarea îl atinse. Și el dorea să știe cine era, ce i se întâmplase și cum. Se gândea totodată că fata avea dreptate: Pampu nu era decât omul în sângele căruia se bălăcea de ceva timp. Era legat de Pampu, îl simțea ca pe un frate și ar fi vrut să-i îndeplinească dorințele de ființă umilă. Dar el nu era Pampu.

Pentru prima oară a simțit dorința de-a avea o identitate și-a realizat instantaneu că putea să fie oricine, putea să-și ia orice nume.

– Zogru.

– Poftim?

– Zogru! Ăsta e numele meu.”

Cărțile autoarei Doina Ruști pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români