Zulu de Caryl Ferey, Editura ALL – recenzie

Zulu (Zulu)

Caryl Ferey

Editura AL

An apariţie: 2016

Ediţie cartonată

Nr. pagini: 352

Traducător: Simona Negrea

O poveste impregnată de suspans, exotism și senzualitate

Caryl Férey este autorul a mai mult de douăzeci de romane și piese de teatru radiofonic, povestiri și scenarii și a fost tradus în peste zece limbi. 

S-a născut în 1967 la Caen, Franța, și s-a impus ca una dintre revelațiile thrillerului francez, odată cu publicarea romanelor „Haka” şi „Utu” (Premiul Sang d’Encre, Premiul Michel-Lebrun al oraşului Le Mans şi Premiul Societății Naţionale a Căilor Ferate Franceze pentru roman poliţist în 2005). Publicat în 2008, „Zulu” avea să-i aducă succesul internațional și zece premii literare, printre care Marele premiu al literaturii poliţiste (2008), Marele premiu al cititoarelor revistei ELLE pentru roman poliţist (2009) și Marele premiu al romanului noirfranțuzesc (2009).

În copilărie, Ali Neuman a reușit să scape de cruzimea inimaginabilă a militiilor Inkatha, care i-au torturat și ucis tatăl și fratele mai mare. Nici chiar mama lui nu știe prin ce a trecut… Devenit, între timp, șef al serviciului Omoruri al poliției din Cape Town, Neuman duce o luptă continuă împotriva violenței extreme, mizeriei, traficului de droguri și crimei organizate din suburbii. Însă atunci când în Grădina Botanică este găsit cadavrul fiicei unui rugbist afrikaander faimos, lucrurile scapă total de sub control. Un drog de sinteză necunoscut, o nouă tulpină de HIV, ritualuri tribale sinistre și un complot la cel mai înalt nivel îl vor readuce pe Neuman față în față cu ura și practicile sângeroase dinaintea abolirii apartheidului. Pentru că oficialii și adepții fostului regim încă pândesc în umbră acestei societăți divizate…

„«Zulu» nu își menajează cititorii în niciun fel, ai nevoie de un stomac de fier că să îl parcurgi până la sfârșit. Însă aceia care vor reuși să o facă vor avea parte de o experiență extraordinară în compania unor polițiști gata de orice, chiar să își riște viață pentru a eradica răul din propria țară.“ – ELLE

„Caryl Ferey a scris un thriller complex, impecabil din punct de vedere tehnic, a cărui critică socială incisivă amintește de John Le Carré; o poveste cumplită pentru cititori și pentru personaje în aceeași măsură.“ – Le Monde

„Magie neagră, droguri, politică, rasism: acest excelent roman noir este senzația anului.“– Le Nouvel Observateur

„Politic și social deopotrivă, «Zulu» este un roman polițist extraordinar, de un farmec diabolic.“ – Téléramă

„Puternic și necruțător în reprezentarea răului absurd și bine calculat în același timp.“ – Publishers Weekly

„Un thriller cutremurător și șocant.“ – Kirkus Review

Mi-am dorit demult să citesc această carte, Zulu, de când am văzut ecranizarea după ea, și atât cartea cât și filmul mi s-au părut  extraordinare. Însă și talentul regizorului este de necontestat, a reușit să o înțeleagă atât de bine și să o transmită mai departe încât a făcut un film deosebit.

Credeam că îmi va fi mai ușor să o citesc, știind că este polițistă, genul de carte care îmi place, însă m-am înșelat, este o carte scrisă prea bine, dură, violentă, din toate punctele de vedere, explicită, cu multe detalii pe care nu le poți trece cu vederea, care te îngrozesc, dar care te țin captiv spre a citi mai departe. Nici nu ar avea cum să fie altfel, ținând cont că avem de a face cu lumea drogurilor, a cartelurilor, a mafiei de trafic de droguri și nu numai. O lume în care disputa dintre albi și negri este într-o continuă ascensiune, în care sunt implicați atât cei săraci, din suburbii, cât și cei bogați, din clasa socială de mijloc, cât și clasa politică.

Titlul cărții, care este și numele filmului, este inspirat din realitate, se referă la tribul de băștinași denumiți Zuluşi, trib care își are originile din zonele Africii de Sud, zone mai apoi invadate și populate de către europeni și americani.

Cu toții am auzit de Nelson Mandela, cel mai cunoscut președinte al Africii de Sud, care a luptat pentru drepturile negrilor și care a încercat să le ofere condiții de trai decente și umane. Însă, cu toate acestea, în Zulu ne este înfățișată partea cea mai dificilă și urâtă a acestei nații, în special în zonele din suburbii, unde trăiesc metișii și cei de culoare.

În lipsa marilor întreprinzători și automat a locurilor de muncă, sărăcia de nedescris prin care trec, prostituția, rasismul simțit la orice pas, duc la o creștere alarmantă a traficului de droguri, iar toate acestea implicit la apariția unor boli grave, mortale, cum ar fi SIDA. Toate aceste procese de transformare prin care trec generațiile de tineri sunt de nedescris, fiecare încearcă să supraviețuiască în felul său, de la o vârstă fragedă copiii devin dealeri de droguri, sunt agresați fizic, tinerele se prostituează, iar luptele și crimele între bandele organizate sunt la ordinea zilei, iar poliția, cea care trebuie să se ocupe de toate acestea, este depășită de situație.

„De când venise Mandela la putere, suburbia Khayelitsha se schimbase: pe lângă apă, curent și străzi gudronate, odată cu clădirile administrative crescuseră și căsuțe de cărămidă, iar azi puteai să ajungi în oraș cu transportul în comun. Mulți criticau politica „pașilor mici” inaugurată de icoana națională, sute de mii de locuințe erau încă scufundate în mizerie, dar acesta era prețul care trebuia plătit pentru „miracolul sud-african” – instalarea democrației într-o țară aflată în pragul haosului… ”

Ali Neuman, personajul principal al cărții, este cel care a ajuns să conducă Serviciul Omoruri al poliției din Cape Town, însă ceea ce îl face mai deosebit și respectat este faptul că el însuși este un Zulu, iar ca să ajungă aici nu i-a fost deloc ușor. Tragedia prin care a trecut de mic copil, obligat să asiste cum îi este spânzurat tatăl și cum i se dă foc fratelui mai mare, de către toți cei care trebuiau să îi susțină în timpul apartheidului, îl lasă cu mari cicatrici atât în interior cât și în exterior. Devine o persoană introvertită, îi este greu să se implice într-o relație cu cineva de sex feminin, însă toate acestea îl motivează pentru a-și face meseria cât mai bine.

În momentul în care este descoperit cadavrul unei tinere adolescente de culoare albă, provenită  dintr-o familie bună, nu ezită să preia cazul, iar în ajutor își cheamă singurii colegi și prieteni cu care a mai colaborat și în care are încredere deplină.

Brian Epkeen este opusul lui Neuman, prea petrecăreț, deloc ambițios, cu o căsnicie ratată și multe alte aventuri la activ, iar în timpul apartheidului  fusese „de cealaltă parte”.

Chiar dacă era alb, nu se dădea în lături de la nimic, nici să le dea de urmă militanților dispăruți. Intrase în poliție doar pentru că Neuman îl căutase, iar acesta, pe lângă faptul că îl considera cel mai bun detectiv al său, era și „coarda întinsă peste prăpastia sa, ultimul său glonț, singurul om cu care ar fi putut să vorbească”.

Însă și acesta în interior este un suflet chinuit. Traumele copilăriei cu un tată procuror care i-a violat iubita negresă și care îi făcea pe negrii să dispară folosindu-și influența l-au făcut să-și renege familia, să-și schimbe viața, numele, prietenii.

Dan Fletcher este polițistul cel mai puțin marcat de copilărie din acest trio, este o fire sensibilă, familist, își iubește soția și copiii, și chiar dacă încearcă să pară puternic, suferă că soţia a fost depistată cu cancer. Talentul său de sociolog dar și priceperea de a creea o unitate specială pentru a supraveghea diferendele dintre serviciile de poliție și cele de informații l-au făcut pe Neuman să-l aleagă în echipa sa.

Revenind la cazul pe care aceștia îl au de rezolvat, faptul că victima este fata unui fost jucător de rugby, Campion Mondial, cunoscut de către întreagă țară, nu îi ajută deloc. Acesta, la rândul său, apelează la presă pentru a arată neajunsurile poliției, incapabile să-și apere concetățenii, aducând în discuție reintroducerea pedepsei cu moartea.

„- Fata mea a fost violată și asasinată de o bestie, spuse el categoric, un monstru de cea mai joasă speță, care acum se plimbă liber și nepedepsit. Nu pot să accept așa ceva. Imposibil. Dacă nu știți cine sunt, o să aflați… Eu nu renunț, căpitane. O să răscolesc și cerul, și pământul, până ce va fi găsit gunoiul asta. Vreau ca toate serviciile poliției să se implice, toți inspectorii să-și miște curul și să obțină rezultate. Repede. E limpede?

– Justiția e aceeași pentru toți, îl asigura polițaiul negru cu ceva ce lui Wiese i se păru a fi aroganță. Îl voi găsi pe ucigașul fiicei dumneavoastră.

– Vă doresc să-l găsiți, mârâi el printre dinți.

Neuman începea să înțeleagă ce anume îl irita în întrevederea aceea.

– Mâine dimineață o să treacă un ofițer pe la dumneavoastră, spuse înainte să-l lase să plece.

Un alb.”

În momentul în care la autopsie se descoperă în corpul victimei o substanță necunoscută sub formă de Tik, iar patru zile mai târziu și cadavrul lui Stan Ramphele, bărbatul cu care victima a fost văzută în ultima seară, cu aceeași substanță în corp, polițiștii își dau seama că acest drog a fost scos pe piață cu un scop anume. Încercând să afle mai multe despre proveniența lui și cine îl vinde, ajung pe plaja Muizenberg, cunoscută pentru traficul de droguri. Din nefericire, aici sunt deja așteptați și surprinși într-o ambuscadă de către o bandă organizată, iar, din păcate, subofiţerul Dan Fletcher își pierde viața.

Chiar dacă sunt devastați, cei doi polițiști rămăși nu renunţă la descoperirea celor care au lansat pe piață drogul respectiv și cer ajutorul comisariatului de poliție din Harare. Neuman știe că polițiștii de aici fac trafic de arme și că îi cunosc pe cei care conduc bandele organizate de americani și că aceste bande sunt vinovate cumva, dar încă nu o poate dovedi.

Însă ceea ce descoperă pe parcurs, implicarea unor foști militari în așa zisul „Proiectul Coast” te face să te cutremuri și să rămâi pur și simplu fără cuvinte:

„Wouter Basson primește misiunea de a pune pe picioare un laborator militar la Roodeplaat, lângă Pretoria. Sub amenințarea pe care o reprezentau Mandela și programul sau, autoritățile își dau seama cât de nefavorabilă le este demografia. Basson recrutează 200 de oameni de știință, însărcinați de CCB să dezvolte arme chimice – zahăr cu salmonela, țigări cu antracen, bere cu taliu, ciocolată cu cianură, whisky cu colchicină, deodorant cu S. thyphymurium, cu scopul de a-i elimina pe militanții antiapartheid din Africa de Sud, dar și din Mozambic, Swaziland, Namibia… Basson își continuă cercetările ultrasecrete și concepe o moleculă mortală, sensibilă la melanină care pigmentează pielea negrilor. Studii despre propagarea epidemiilor în rândul populațiilor africane, sterilizarea în masă a negreselor prin rezervoarele e alimentare cu apă, etc.”

Ce se întâmplă mai departe, cum va reuși Neuman să prindă vinovații  trebuie să descoperiți singuri citind această carte. După cum se vede, nu este o carte pe gustul tuturor, cu siguranță  sunt îmbinate mai multe genuri. Am avut parte de un limbaj foarte complex, cu multe cuvinte care nu pot fi traduse, cuvinte folosite doar de Zuluţii care se ocupau și cu vrăjitoria, însă ceea ce este scos cel mai tare în evidență este Rasismul și lupta continuă cu cei ce fabrică și vând droguri.

Recomand cu drag această carte celor care îndrăgesc genul acesta de cărți, credeți-mă că veți avea o lectură de neuitat, iar finalul cu siguranță nu îl veți uita prea repede.

Fragment:

„Cel de-al doilea copil al lui Oscar și al Josephinei se născuse a doua zi după meciul istoric de la Kinshasa, din noiembrie 1973. În noaptea aceea, într-o hărmălaie de nedescris, Muhammad Ali, boxerul convertit la islam, îl înfruntă pe George Foreman, pe care toată lumea îl credea de neînvins. Miza luptei nu era atât centura de campion mondial la categoria grea, cât afirmarea identității negre și dovada, cu ajutorul pumnilor, că lupta pentru apărarea drepturilor lor nu era în van. Muhammad Ali, care boxase puțîn de când ieșise din închisoare, îl învinsese în noaptea aceea pe Foreman, campionul Americii albe, demonstrând astfel că puterea poate fi lovită la gioale, dacă lupți cu un pic de inteligență și avânt.
Mesajul acesta, în momentele cele mai rele ale apartheidului, îl îmbărbătase pe Oscar. Copilul avea să poarte numele campionului, „Ali” — Josephinei i se părea drăguț, iar lui Oscar, predestinat.
Zulusul, școlit, nu prea credea în baliverne, dar amadlozi, strămoșii venerați, se aplecaseră asupra leagănului noului lor fiu. Precum boxerul apărător al cauzei negre, și fiul lor avea să fie un campion — la toate categoriile…
Într-adevăr, Ali Neuman nu beneficiase de legea discriminării pozitive, că să ajungă să conducă Serviciul Omoruri al poliției din Cape Town: pur și simplu depășise pe toată lumea. Mai înzestrat. Mai rapid. Până și polițiștii vechi și rumeni, cei care urmaseră ordinele, cei depravați și cei trândăvi, îl găseau mai degrabă isteț pentru un cafru. Ceilalți, cei care-l știau după renume, îl socoteau un tip aprig, descendent dintr-un conducător zulus oarecare, pe care era mai bine să nu-l provoci în chestiuni etnice. Negrii, în special, rămâneau minoritari în elita intelectuală. Neuman le arătase că nu se trăgea din maimuță, ci din arbore, ca și ei, ceea ce nu făcea din el o ființă inofensivă…
Walter Sanogo, căpitanul comisariatului din Harare, știa cine e Ali Neuman: favoritul albilor. Era de ajuns să-i vezi croiala costumului — nimeni nu-și permitea asemenea haine. Sanogo nu era invidios, pur și simplu trăiau în lumi diferite.
Gândită pentru două sute cincizeci de mii de locuitori, Khayelitsha numără azi un milion, poate două sau trei. După boschetarii din celelalte suburbii suprapopulate sau lucrătorii imigranți, Khayelitsha înghițea acum refugiați din toată Africa… „

Romanul a fost ecranizat în 2013 cu Orlando Bloom și Forest Whitaker în rolurile principale.

Mulțumim Editura ALL pentru cartea „Zulu” de Caryl Ferey oferită pentru recenzie

Cartea ”Zulu” de Caryl Ferey poate fi comandată pe all.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii Editura ALL